Gazeta Transilvaniei, mai 1914 (Anul 77, nr. 94-117)
1914-05-01 / nr. 94
Nr- 94. Braşov Joi 1 (14) Maiu 1914. Anul LXXVII ABONAMENTUL Pe un an . . .24 Cor. P® o mm. fie an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ România şi străinătate . Pe aare „ . . 40 Iei. pe o jam. de an 20 „ ÎS&EFCR SR 226 ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 80 INSERATELE sa primesc la administrăţie. Preţul după tariţi Învoială. Manuscrisele nu se innapoiasă. Să nu fim inconştienţi- Pe când în consfătuirea clubului electoral braşovean unul dintre membrii da desluşirile privitoare la dreptul de alegător -- un alt membru, un preot bătrân, se anunţă la cuvânt şi spuse cam următoarele : — Eu nu înţeleg D-lor la ce ne-am mai bate capul atâta cu legea asta. Ea e atât de nedreaptă faţă de noi, încât ori de unde am apuca-o nu găsim nici o dispoziţie, care ni-ar asigura un succes la alegeri. Uite de pildă la noi în C. sunt într’o majoritate atât de sdrobitoare alegătorii streini, încât orice luptă din partea noastră ar rămânea zadarnică. Să-i dăm mai bine pace şi să ne vedem de alte năcazuri. Cam acestea le spuse bătrânul preot, martor al unor vremuri, când altfel se simţia, altfel se vorbia şi altfel se lucra. Abia termină părintele şi se anunţă la cuvânt un dascăl, care reflectă cam următoarele la apropoul desnădăjduit al încărunţitului părinte: — Daţi-mi voie D-lor ca eu să fiu cu toată convingerea sufletului meu împotriva celor spuse de antevorbitor. E drept că legea asta (electorală !) e rea şi că ea ne pune la tot pasul piedeci. Dar oricât de rea ar fi, conţine şi ea un bine. Căci chiar dacă în urma dispoziţiilor ei atât de duşmane nouă, n’am putea alege nici-un deputat, ea ne constrânge ca să stârpim analfabetismul şi îndeamnă pe oamenii noştri ca să se intereseze mai de aproape de cunoştinţa scrisului şi a cetitului. Când conştiinţa dreptului se va afirma cu mai multă putere în sufletul omului dela ţară şi când va şti el, că apropierea acestui drept atârnă dela cunoştinţa scrisului şi a cetitului, atunci nu va ezita de a se interesa , mai de aproape de valoarea cărţii. Iată deci D-lor un profit care pentru noi Românii, cari dăm un escedent atât de mare de analfabeţi, e de mare valoare. Omul nostru dela ţară va simţi necesitatea învăţăturii, a culturii şi simţind şi înţelegând aceasta, ne-am atins scopul pentru care până acum n'ara putut munci pe lângă toate străduinţele noastre — cu destul succes. Gând ţăranul nostru va şti carte, când el va fi un om cu învăţătură, atunci D-lor n’avem de ce ne mai teme. Şi nici cele mai aspre legi nu vor mai însemna pentru noi piedeci de neînvins pentru înlesnirea progresului nostru. * Iată două mentalităţi: una care însemnează regres, blazare, întunerec; alta care se însufleţeşte pentru progres, pentru lumină. Una care însemnează inconştienţă, alta care şi dă seamă, în conştiinţa răspunderii ce o are, de realitatea vieţii aşa cum e ea. Bătrânul preot, care a vorbit atât de trist, atât de rău şi atât de desnădăjduit nu e singur, el are mulţi tovarăşi, unii îl secundează deschis, alţii în taină, în intimitatea sufletului lor. Ş’asta e tot ce se poate mai trist, asta e piedecă de neînvins la înaintarea neamului nostru. Dascălul, care a vorbit atât de cuminte, de entuziast, de plin de nădejde încă nu e singur, el încă-şi are tovarăşii lui. Şi până când tovarăşii celui dintâi sunt ecourile şterse ale unor glasuri răguşite, ale unor clopote hodorogite, — tovarăşii celui din urmă sunt solii vremurilor ce au să vie, sunt semnalul puternic al unui timp de renaştere, de vieaţă, sunt clopotul care bate înfricoşat într’o dungă anunţând primejdia şi chemând la luptă de apărare pe toţi fiii satelor noastre. Şi noi simpatizăm cu acest dascăl şi condamnăm din tot sufletul nostru pe bătrânul preot. Pletele albe ale acestui preot, care reprezintă de altfel o figură de uriaş, fără să vrem ne-a reamintit figuri din trecut. Altfel erau preoţii trecutului. Preoţii fără congruă. Ei erau tribunii, care trăiau şi muriau alăturea de credincioşii lor, cari nu cedau, cari nu se încovoiau, cari luptau pentru drepturi, cari înţelegeau rostul crucii, cari ştiau să poarte aceasta cruce pe drumul greu al Calvarului şi cari simţiau o bucurie să-l urmeze pe Cristiană în culmea suferinţelor şi să leată cu el, răstigniţi pe cruce. Ce vremuri erau acelea! Era vremea, când sufletul era stăpân, când individul se contopea cu mulţimea, când trupul lui nu mai avea importanţă, când credincioşii recunoscători îngenunchiau la picioarele martirului. Şi astăzi trăim vremuri mai grele ca atunci. Astăzi mai mult ca totdeauna fruntaşii acestui popor ar trebui săşi facă datoria. Nu, cinstiţi preoţi, nu, cuvioase părinte, să nu stăm cu mânile în sân, privind cum ne îneacă avalanşa valurilor cari se rostogolesc cu furie spre barca acestui neam. Ci dimpotrivă, să puneţi să se tragă clopotele într’o dungă anunţând primejdia iubiţilor voştrii credincioşi şi din uşa altarelor şi din amvonul bisericelor să vestiţi şi să învăţaţi poporul ce trebuie să facă, ca să se mântuiască. Să-i spuneţi acestui popor sărăcit, lipsit de drepturi cum trebuie să purceadă ca să-şi însuşească fărâma de drept, ce i-o dă legea. Căci altfel ajungem la aman. Timpul e scurt, vorbiţi, spuneţi, chemaţi poporul în bisericuţele satelor noastre şi daţi-i lumină. Să nu fim inconştienţi. In această clipă supremă cel inconştient încetează de a mai fi un om, un părinte, el e duşmanul lumini, e protivnicul propriului său neam. Nici-un credincios, nici-un Român care întruneşte condiţiile legii să nu fie esclus din listele electorale. Şi să se facă tot posibilul, toate jertfele ca peste un an, peste doi să fie introduşi în listele electorale toţi, cei pe cari se razimă viitorul neamului nostru, viaţa generaţiilor de mâne. Şi ei sunt stăpânii De-acuma pe ea. Plângând am ţesut Din zori până ’n sală Cu focul în suflet, Cu noaptea în gând, Ţesut-am la haină Cu ochii pe-afară. Au nu-mi văd bărbatul In casă intrând? . U. Soricu. Legendă despre „Mater Dolorosa“. Tradusă din prilejul concertului de Joi („Stabat Mater11) dat sub conducerea maestrului Gh. Dima, Vedere Napoli e pol mori re! —să vezi Neapolul şi-apoi să mori! Adevărul acestor cuvinte a putut pătrunde orice inimă şi a făcut, să lăcrimeze ochii, cam în o dimineaţă splendidă de Octomvrie, în anul 1735, au văzut împrejurimile Neapolului, ,cu cupolele şi turnurile lui nenumărate cari străluciau în lumina soarelui. La o parte se zâria cupola puternică, învăluită în ceaţă, a celui mai măreţ dom al naturei — vârful Vezuvului — iar golful auriu lucea, mişcându-şi încetinei valurile, ca un cristal splendid la sinul naturei. Un parfum dulce şi îmbătător plutea între tufişurile de iasmin şi de mirt, iar lujerii viţei sălbatice îmbrăţişau cu dragoste şi jucând sărutau florile cu petale mari şi plantele căţărătoare, ce acoperiau pământul ca o reţea colorată. Suflul Dumnezeiri pare că plutea deasupra acestui romantic ţinut, unde sălăşluia pacea eternă, estuzul şi fiu însoţea. Pe coasta unei coline înflorite, ascuns intre tufişuri bogate în flori, intre roze strălucitoare de dafin, în umbra platanilor cu frunze mari şi a cipreşilor, la adăpostul magnoliilor înflorite şi a planteor căţărătoare, se afla o statuă gântă, un crucifix înalt de piatră, ridicată în gemuri vechi, la picioarele căruia era »Mater dolorosa«. D-zeu ştie, cine va fi aşezat acolo acea statuă şi prin a cui credinţă s’a păstrat ea în acel loc retras şi liniştit, nestricată şi neminată, căci opera era de o frumseţe pătrunzătoare, vrednică să serviască ca o podoabă aleasă în orice biserică pompoasă. In toate formele statuei se obiserva mâna măiestrului, care frământase patra solidă ca pe un material moale, dându-i înfăţişarea vietăţii. Pe cruce era răstignit Martirul învingător, şi nu chipul celui care a suferit atâtea chinuri şi batjocuri. Trăsăturile nobile, cari erau însufleţite de strălucirea blândă a păcii, şi trupul splendid în nemişcarea rigidă a morţii neinvincibile, nu arătau nici o urmă a luptei şi a suferinţei. Dar ,apoi Preacurata Fecioară ? Ce formă încântătoare! Doborâtă de greutatea chinurilor sufleteşti, cu espresia durerii împietrite pe faţa-i minunată, tablou fermecător al suferinţei fără sfârşit! Lacrimi grele îi atârnau pe pleoape, iar pe buz©le-i frumoase mura un zâmbet de durere. Frunze verzi şi proaspete nerceziau cu compătimiră haina îndureratei Marie, şi flori frumoase acoperiau blând ranele Celui răstignit pa cruce. Nu mai arareori se întâmpla, ca vreun trecător să observe statua aceasta, şi numai ararea ori vre-un genunchiu se pleca înaintea acestei cruci In dimineaţa aceea de Octo Tnvrie însă, un tinăr palid îo genunchie înaintea statuei retrase. Faţa ii era serioasă şi palidă, ochii negrii, obosiţi şi trişti, statura-i oaltă aplecată. .Oftând, adânc, îşi rdică ochii spre cruce. Privi apoi estaziat pacea cerească a Celui răstignit şi o evlavie sfântă îl cuprinse, iar durerea de nespus, care se revărsa pe trăsăturile sublime ale Fecioarei, îl pătrundea până la inimă. El fu cuprins de o adâncă compătimire şi simţi că va trebui să scoată afară pumnalele înfipte în inima îndurerata de mamă. I se păru apoi, că lacrimile ei împietrite îl imploara cu voce tare să aibă îndurare. Simţi cum durerea lui proprie se afină faţă cu aceste uriaşe şi mute chinuri şi îşi înăbuşi în suflet toată durerea, apoi, plin de evlavie, îşi plecă capul. Atunci răsună prin aier, dulce şi sonor, imnul »Ave Maria«, cântat de două glasuri fermecătoare de femeie. Erau două surori, de a căror mamă, la intervenirea Madonei, D-zeu se milostivise a o vindeca. Ele veniseră să aducâ flori proaspete, ca jertfă de mulţămită Reginei Ceriurilor. Erau două fete încântătoare; una, bine făcută, brunetă şi cu o privire mândră ; cealaltă gingaşe, blondă, cu ochi negri şi cu trăsături blânde, fermecătoare. Ele aşezară cununile lor bine mirositoare la picioarele crucei, îşi făcură în tăcere rugăciunile şi se depărtară. Cea blondă însă, plecând, aruncă pe furiş o privire spre călătorul solitar. Tânărul îşi aţinti ochii asupra statuei şi se rugă cu voce lină : »Preacurată fecioară ai mee de mine ! Sunt atât de singur şi părăsi în această frumoasă lume şi pătimesc atât de omit. O, fă-mi parte de o inimă bună, care să mă iubească, și vindecă chinurile bolnavului meu suflet!» Atunci, ca și când un văl s’ar fi rupt in două înaintea ochilor săi lu Criza paria atentată austriftca. Primministrul Austriei, contele Sturgkh se află de câteva sile In Budapesta. El a iniţiat tratative cu conducătorii partidelor din parlamentul austriac cari în mare parte sunt şi membrii ai delegaţiunilor. Scopul tratativelor a fost restituirea capacităţii de muncă a parlamentului austriac. Să vedem că tratativele au avut un succes oarecare, fiindcă primministrul a invitat pe prezidentul parlamentului Dr. Sylvester la Budapest», unde se vor ţinea mai multe conferenţe pentru aplanarea conflictelor Dr. Sylvester va sosi în 18 i. c. în Capitala Ungariei. Ministrul Berchtold despre «demonstraţiunile anti-austriitice din Italia. In şedinţa de alaltaeri a comisiunei pentru afacerile armatei a deregaţiunei austriace contele Berchtold a răspuns la interpelarea delegatului Mastaba în chestiunea regretabilelor demonstraţiuni antiaustriace din Italia. In răspunsul său Berchtold a declarat, că au fost iniţiaţi toţi paşii necesari pentru lămurirea şi apreciarea demonstraţiunilor ivit©. Din infirmaţiunile primite până acum poate însă să facă deja constatarea îmbucurătoare că este neadevărată ştirea despre arderea unui steag austriac. Ministerul de externe austro-ungar, după ce va avea toate amănuntele, va interveni la guvernul Italiei şi are convingerea că intervenţia se va face într’un spirit, care va corespunde raporturilor de alianţă, în care stăm cu regatul Itaiiei. Răspunsul liniştitor al contelui Berchtold a fost luat la cunoştinţă. Românii din Cireaia vor primi un episcop. Din Bucureşti ni se scrie: Societatea de cultură macedoneană din Bucureşti şi-a ţinut alaltaori adunarea generală, în care a aprobat darea de samă a societăţii şi a dat descărcare comitetului de gestiunea sa. La sfârşitul şedinţei d-nul Ciumeti inginer a întrebat pe prezident ce măsuri s’au luat pentru garantarea autonomiei şcolare şi bisericeşti. D-l doctor Leonte a dat uneie explicaţiuni spunând că se va depune toată stăruinţa ca românii să poată avea autonomia bisericească şi şcolară. D-l Benciu declară că într’o convorbire avută cu Venizelos P a asigurat că are un proect de lege pe care-l va prezintă corpurilor legiuitoare. In acest proect, românii vor avea un episcop al lor care va face parte din Sinodul bisericesc ca şi ceilalţi prelaţi greci. Congresul Uniunii femeilor române din Ungaria. Convocare. Uniunea femeilor române din Ungaria convoacă în sensul statutelor Congresul Reuniunilor de femei române asociate, ce se va ţinea în Sibiiu în zilele de 26 şi 27 Mai st. v. (8 şi 9 Iunie st. n), la Serbătorile Rusaliilor. Ordinea de zi şi Programul festiv va urma să se publice. Comitetul Uniunii femeilor române din Ungaria. Informaţiuni. Toate Reuniunile de femei române sunt rugate să participe la acest Congres. Reprezentarea diferitelor Reuniuni se face mima personal prin două membre delegate, care au drept de vot. Este de dorit însă să participe fiecare Reuniune, prin cât mai multe membre care au vot consultativ. Toate Reuniunile sunt rugate să anunţe din vreme Reuniunei femeilor române din Sibiiu — Prezidentei d-nei Maria Cosma, — care sunt membrele delegate, făcând cunoscut şi pe celelalte membre ale Reuniunii, care iau parte la Congres, pentru ca să se poată lua măsuri de primire. La timpul său, să se anunţe şi ziua şi ora sosirii în Sibiiu. Doamnele, care doresc să ţină memorii sau discursuri la Congres, vor trebui să le prezenteze cu opt zile înainte prezidentei Uniunii, Braşov, Str Fântânii 31. Reuniunile asociate, care nu au răspuns încă la adresa Uniunii, sunt rugate să răspundă în cel mai scurt timp, pentru ca activitatea fiecăreia să fie resumată în raportul general. In sfârşit să face cunoscut tuturor femeilor române, că în sensul hotărârii ultimului Congres toaletele damelor la Congres să fie simple, să se aplice după putinţă motivele noastre naţionale române, să admite insă şi blusa ţărănească cu motive naţionale precum şi toalete negre pentru damele care ar prefera această toaletă. Pălăriile vor fi simple fără pene, ci numai I Haina Penelopei.*) Plângând am țesut Din sori până 'n sală Cu focul in suflet, Cu noaptea în gând, Temt-am la haină Cu ochii pe-afară. Au nu-mi văd bărbatul In casă întrând ? Pe unde, iubite, Intorsii oare Sau moartea crudă In Hades te-a dus? Sau te poartă Vântul pe mare Şi ochiu-ţi este La steaua de sus ? O vino, Clise, Cu crunta-ţi mânie Căci vor peţitorii Soţia să-ţi ia, fi-alungă copilul Din vechia moşie *) Din programul concertului de mâne (Joi) al Reuniunei de cântări din Braşov. Fragment din „Odiseus“ de M. Bruch,