Gazeta Transilvaniei, iunie 1914 (Anul 77, nr. 119-141)
1914-06-03 / nr. 119
Nr- 119. Braşov Luni-Marţi 3 (16) Iunie 1914, Anul LXXVII. ABONAMENTUL Pe un an . . .24 Cor. Pe o jam. de an 12 „ Pe trei ian?. . . 8 „ Pentru Românie şi străinătate. Pe an aa . . . 40 lei. Pe o jam. de an 20 * SBLHION 226 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30 INSERATELE ce primesc la administraţie. Pretai după tarif şi Învoială. Manuscrisele nu se rcnspoiasft. Congresul „Uniunii Revenim asupra congresului „Uniunii“ femeilor române, ce s’a ţinut în Sibiiu în primele zile ale săptămânei trecute. Voim să facem unele constatări reale asupra scopului „Uniunii“ în general şi asupra Congresului al doilea al ei. Toţi aceia, cari au urmărit cu atenţiune scopul „Uniunii“, de la înfiinţarea ei, trebuie să observe, că ea are deschis un teren vast şi frumos pentru înaintarea şi întărirea poporului nostru, mai ales în ce priveşte clasa ţărănească română. Acest teren, trebue să o mărturisim, a fost aproape nestudiat până acum în felul scopurilor marei asociaţii, a fost un teren părăginit. Cine s’a ocupat până acum în special cu chestiunea băiaţilor noştri orfani şi părăsiţi? Cine s’a gândit la mijloacele de a le veni în ajutor şi a-i creşte, r*o Aomnnî ta]rtoitnnî v\Av\4wn nAAinto _ vuu, vuuiuui mvuonuix puiu u ouv/iviv tea românească şi pentru patrie? Şi mai departe, cine s’a coborât în sânul familiilor ţărăneşti, observând greutăţile şi mizeriile, ce bântuie acolo mai ales în ce priveşte ţăranele române, mamele lipsite de ajutor în nutrirea şi ocrotirea nou născuţilor? A trebuit să vină „Uniunea“. Sunt grele aceste şi alte datorinţe ale nouei asociaţii, dar interesul şi însufleţirea, cu care a pornit şi îmbrăţişat publicul românesc şi îndeosebi femeile noastre, dame şi ţărance, aceasta nobilă operă, ne asigură cele mai bune şi temeinice credinţe în triumful ei. In ce priveşte Congresul din Sibiiu, constatăm, că aceasta entuziastă adunare a făcut un serios pas înainte pe calea progresului. In cadrele festivităţilor, cari au scos la iveală chiar şi înaintea streinilor coloritul naţional românesc, s-a manifestat în mersul şedinţelor o seriozitate, vrednică de însemnătatea cauzei. Congresul a fost una din acele întruniri, care organizează, care creiază şi îndreaptă lucrarea pe o cale corectă şi folositoare şi care dă îndemnuri noui pentru viitor. A fost o adunare, care a impresionat adânc publicul prezent şi a dat auză la noui cercetări în ce priveşte scăderile, lipsele şi greşelile din întreagă viaţa noastră socială-familiară şi la căutarea mijloacelor de sanare. Momentele principale ale congresului ne dau dovezi în privinţa aceasta. S’au ţinut mai multe vorbiri începând cu discursurile dnei prezidente M. B. Baiulescu şi dnei viceprezidente M. Cosma, dar în nici o vorbire nu s’a manifestat superficialitate ; cele rostite n’au fost cuvinte fără folos, exaltate sau umflate — cum se întâmplă uneori — dar au fost discursuri instructive, pline de adevăruri şi bazate pe observaţii şi studii asupra stărilor noastre sociale-culturale şi toate adumbrite de iubirea şi interesul faţă de neam. Şi dacă celor ce şi-au ridicat cuvântul publicul le a făcut ovaţii însufleţite, cauza a fost nu vorbele lungi şi late, ci adevărurile ce picurau în sufletul ascultătorilor ca tot atâtea fire de aur curate. S’a întâmplat şi cazuri, că unii oratori au făcut critică, au remarcat unele defecte ale vieţi noastre sociale-culturale. Atunci s’au auzit cuvinte de recunoaştere: — Aşa e ! . . . Adevărat .. . . .. Trebue îndreptare!.. . S’au primit propunerile făcute de comisiuni şi de membre, fără discuţii lungi, căci ele au fost bazate pe motive reale şi sunt menite a sana unele din defectele noastre. Interesul publicului faţă de „Uniune“ şi Congres, s’a dovedit în adunarea din Sibiiu în trei forme deosebite: prin participarea în mare număr la adunare, prin aderenţele şi urările, ce au sosit din toate părţile şi prin jertfele, ce sau adus în şedinţa a doua a Congresului. Când dna Tordăşianu, referenta comisiunii financiare, a raportat, că averea „Uniunii“ s’a urcat cu 4826 cor. şi a făcut apel la simţul de jertfă al celor prezenţi, în un nobil avânt s’au adunat, în 20—25 de minute, la 2600 de cor. pentru fondurile „Uniunii.“ Unde mai vedem o jertfă atât de însemnată, pentru un scop măreţ, de la un popor sărac şi oprimat ! Congresul a apreciat corect munca grea şi cinstita a comitetului instituit anul trecut şi a ales din nou pe aceleaş vrednice membre în comitet încredinţându-le pe trei ani soartaUniunii.« Ţinem să dăm numele acestor stimate doamne ; Maria B. Baiulescu, Braşov presidentă; Maria Cosma, Sibiiu şi Elena Pop Hosszu-Longin, Deva, viceprezidente ; Virginia Vhicu, Braşov, casieră; Sidonia Petrovici, Braşov, secretară. Membre în comitet: Elena Sabadeanu, Braşov, Gatinca Bârseanu, Sibiiu, Paulina Rădulescu, Lugoj, Sofia Beleş, Arad, Ana Filip, Abrud, Elena Pop născ, Manîu, Blaj, Elena Dr. Meţianu, Zerneşti. Suplente: Maria Moldovan, Mediaş, Lucreţia Mureşian, Turda, Ana Pop de Lemeny Cluj. Avem încredere deplină în acest comitet ştiind, că prezidentele şi membrele vor face totul pentru progresul „Uniunii“. In râvna lor de muncă însă le stau in cale multe piedeci şi greutăţi şi noi cu toţii trebue să le venim în ajutor. Cu toţii trebue sa promovăm mersul „Uniunii“, căci prin aceasta facem un mare şi neîntrecut bine poporului nostru. In deosebi să-şi împlinească datorinţa reuniunile din diferitele centre, să execute hotărârile ce le-a fixat congresul, cum şi venerabilele noastre dame de la ţară să-şi ia rolul de apostolat, luminând pe sate pe ţărancele române, atât de neglijate. Aceasta este una din dorinţele Congresului. Să lucrăm mână în mână, bărbaţi şi femei, — cum a zis prezidentul „Asociaţiunii“ dl Andrei Bârseanu — în înţelegere, şi după un sistem bine fixat, căci atunci vom ajunge scopul, ce-l urmăreşte «Uniunea“. Aşa să ne ajute Dzeu! (sm.) şi Jules Payot: Mânia iute. Mânia iute este un atac de nebunie. Noi trebue să lăsăm, să ne conducă numai mintea. îndată ce perdem judecata in urma unei iritaţiuni violente, încetăm de a mai fi om. Mânia este un mic atac de nebunie. Omul devine animal sălbatic. Uitaţi-vă odată la un copil, iute de mânie, cât e de pocit. Sprâncenele lui sunt ridicate în sus, faţa înroşită, nările deschise larg, dinţii strânşi, degetele adunate, ca nişte ghiară, ca la un dobitoc, ce vrea să muşte. Cel ce se mânie iute nu mai e stăpân pe simţirile saie, el nu mai ştie, ce face şi nici nu se poate gândi la urmările faptei sale Un copil iute de mânie aruncă cu petic asupra celorlalţi, şi le poate scoate ochii, sau îi poate vătăma altfel. Câte cazuri de omoruri, în sfârşit, sunt urmările mâniei iuţi ! Cât de amar se căiesc făptuitorii lor, dar prea târziu! Şi o mânie mai domoală încă trebue privită totdeauna de o tulburare spirituală. Oameni de felul acesta sunt neîntrerupt rău dispuşi, se irită pentru toate nimicurile, şi n-au de loc simţul, că au, ori nu au dreptate. Dacă, de pildă, mâncarea se aduce prea târziu pe masă, încep a bombăni, fără să întrebe de cauză, şi se întărâtă îndată ce supa li pare prea caldă, ori prea rece, dacă-i prea sărată, ori prea puţin sărată. Scurt, nu sunt mulţumiţi niciodată, nimeni nu le face pe voie, şi toţi răsuflă uşuraţi, când se depărtează din casă. Nu există mânie îndreptăţită. Orice lipsă de raţiune este un rău. Mânia ne împiedecă totdeauna să vedem lucrurile limpede, cum sunt şi să judecăm cu pătrundere. Omul nici nu se poate scuza, că n-ar fi de loc mânios, ci că e numai disgustat faţă de un om nepăsător şi răutăcios, care l-a adus in oarecari neplăceri. Intr-un astfel de caz ar fi mai bine să se caute motivele neplăcerii şi să le depărteze pe acestea. Cauzele mâniei zac adesea într-o slăbiciune înăscutâ a nervilor. Astfel de oameni se întărâtă foarte uşor. Cei mai mulţi oameni se mânie iute în urma consumării prea mari de carne şi alcohol. Singurul mijloc contra mâniei iuţi, este liniştea, o mâncare uşoară, şi abţinerea de la toate beuturile spirtuoase. Când copii mici se irită grabnic, şi ţipă des, fără nici un motiv, asta au putut-o moşteni de la părinţii lor. Poate că tatăl sau mama, au baut, mai nainte prea mult alcohol, ceea ce nu s-a răsbunat numai asupra lor, dar şi asupra copiilor lor. Mânia să n- o răsplătim niciodată cu mânie. Dacă ajungem până acolo, că nu ne pierdem liniştea niciodată, chiar şi când avem de lucru cu oameni, cari se mânie iute, atunci în curând vom suferi mai puţin de această patimă a celorlalţi oameni. Dacă, de exemplu, părinţii noştri se irită uşor, să cercetăm cauza lucrului. Este asta urmarea unei încordări prea mari, este urmarea unei boale, ori chiar alcoholul? Dacă ne dojeneşte cineva ca nedreptul, să nu răspundem nimic! Pentru ce, nu? Ca să ne putem apăra mai târziu, când îşi vine iară in stare normală! Niciodată să nu răsplătim mânia cu mânie. Pentru că, atunci amândouă părţile se înfuriază, şi numai bine nu iese din asta. In asemenea cazuri mai bine să abatem gândurile celui mânios asupra altor lucruri. Şi numaidecât îşi va uita mânia, şi îşi vine iară In fire. Cum încâtva mânia e molipsitoare, tot aşa e şi cu liniştea. De aceea pe calce se mânie iute, să-l întâmpinăm totdeauna cu linişte sufletească şi cu sânge rece. Cum poţi stăpâni mânia? Dacă dela fire te întărâţi uşor, şi eşti aplecat spre mânie, hotărăşte te cu tot dinadinsul, să-ţi stăpâneşti patima. Să ai totdeauna Înaintea ochilor, că vreai să fi om uber, şi că mânia este un semn de tulburare a minţii! De altcum un bun mijloc pentru a-ţi domoli mânia, este să nu vorbeşti nimic, pentru că de fapt, fiecare vorbă dă motiv de nouă întărâtare. Să ocolim pe cel ce se mânie iute. Mânia iute este molipsitoare, de aceea să ne ferim de societatea celui ce se mânie iute. Copii să nu se joace niciodată cu camarazi, cari să mânia iute. Ce să facem, când ne vatămă cineva? Să stăm liniştiţi. Să ne pierdem şi noi mintea, când şi-o pierde acela? Vătămarea este o notă, că cel ce te vatămă are creştere rea. Mânia iute se plăteşte scump. Nici o patimă n’a adus omenirei atâta pagubă, ca mânia iutei Boala asta nu cuprinde numai oameni singuratici, ci, adesea şi popoare întregi. Cu ce turbare b’su bătut intre sine unele popoare pentru motive neînsemnate şi nevinovate? au ars case şi câmpuri, au ucis femei şi copii, şi s’au adus până la marginea perirei! Toate acestea s’ar putea ocoli, dacă omul ar asculta totdeauna da raţiune. Moşul. Ministrul de externe al României despre Importanţa vatertei Ţarului. D. Em. Porumbaru, ministru de externe al României a făcut următoarele declaraţii, corespondentului »Agenţiei Reuter«: „Vizita Ţarului poate fi considerată ca un eveniment de cea mai mare importanţă. Această vizită nu este numai o nouă probă de amiciţie şi un act de curtoazie către Suveranul nostru, ea are toată semnificarea unei aprobări acordate de puternicul imperiu rus pentru politica cuminte şi moderată, urmată de România, în timpul celor din urmă evenimente din Balcani, şi a unei consacrări a atărei de lucruri. Din punctul acesta de vedere, ea este o mare onoare pentru România, şi constitue o chezărie preţioasă pentru viitor. Ţara noastră este mândră pentru că a putut inspira, prin atitudinea sa, aceste sentimente de simpatie şi amiciţie puternicului vecin, ce a jucat întotdeauna un rol principal in destinele Orientului european “ întrebat asupra audienţei contelui Czernin la Mai. La regele Carol ministrul Porumbaru a declarat, că vizita de joi a contelui Czernin la regele Carol nu are nici o importanţă politică ci a fost un act de curtoazie. Contele Czernin, care a fost reţinut la dejun, s-a prezentat suveranului numai să’i mulţumească pentru decoraţia ce i-a acordat. Saşii şi statificarea adatai M S L i «f I»dr Ia k S rr *— I __ .1*» n AJtA»l/A~«IAC?IU ZJiIUUIUi Ulli DUUapfiSlil 11 se anunţă din Sibiiu, că proiectele de legi privitoare la statificarea administraţiei, depuse pe biroul camerei, au provocat mare consternare în cercurile politice săseşti. Se spune, că opinia publică săsească este contra reformelor proiectate şi pretinde ca deputaţii saşi să iese din sinul partidului muncii şi să ia lupta în contra acestor proiect. Tisza in audienţă. Contele Tisza a fost primit Sâmbătă înaudienţă la M. Sa în Schönbrunn. Tisza a referat M. Sale despre evenimentele parlamentare şi despre reforma administrativă. Se afirmă, că Tisza a raportat şi în chestia autonomiei bisericei sârbeşti pentru rezolvirea căreia are tratative cu factorii competenţi ai bisericei sârbeşti. Din Viena se anunţă, că Tisza s’a grăbit cu audienţa din cauză că M. S’a va pleca zilele aceste la Ischl, unde va sta preste vară şi acolo nu este obiceiu a incomoda pe M. Sa cu chestii politice. Creştin-socialii din Ungalisi. Partidul creştin-social din Ungaria a ţinut ori o adunare In Győr Prezidentul partidului Giesswein, deputat in cameră, a desvoltat în adunare cunoscutul program al acestui partid, care în Ungaria are puţini aderenţi. Nelegiuirea dela Alba-lulia In cameră. — Domnul ministru dela externe ameninţă. — In numărul nostru de Sâmbătă am amintit pe scurt — în lipsa datelor mai detailate—interpelaţia deputatului român d. Ştefan Pop în chestia nouii volnicii dela Alba lulia. Răspunsul pe care advocatul Sándor Iános, actualul ministru dela interne îl dă acestei interpolaţii nu ne spune nimic nou. Clişeul, vechiul clişeu înaugurat de şovinismul brutal şi viclean e tot acelaş. Doar’ de străluce răspunsul de faţă prin totala neorientare în politică —■ în general — şi în special în politica naţionalităţilor, pe care i-a imprimat’o acest curios »bell’ ami« al vieţii publice ungureşti. Căci trecând cu vederea lipsa bontonului fie şi convenţional din răspunsul răsuflat al acestui domn ministru, emitem, că nu e practic din capul locului, ca în loc să te uizuieşti să calmezi spiritele, să împrăştii la ameninţări în dreapta ,şi în stânga. Iar d. Sándor Iános a ameninţat. In loc de mângâierea, că nu s’a promis măcar o revenire ulterioară asupra încălcărilor nesocotite, cari le-am îndurat, am avut durerea să auzim răsunând cu duiumul din fotoliul primului demnitar dela internele acestei ţări frazele cinice de aprobare ale acestor încălcări. Şi ne doare, căci ca cei mai credincioşi cetăţeni ai acestei ţări, ce-am fost şi suntem, avem conştiinţa plină de convingerea, că prestigiul ei e prestigiul nostru şi pacea ei e şi cea a noastră. Mijloacele reale şi de o blândeţă de martiri, cu cari am luptat ne dovedesc aceste cu prisosinţă. Şi — credem — vom fi având şi noi dreptul doar batemi acum în veacul aşa zis al luminilor, sa cerem, ca să ni se recunoască pretensiunea modestă de-a avea noi o inimă, care să simtă atâta amar, ce ni se face. Nu e în firea Românului, ca să se tânguiască. E însă un ce fatal, care îl face să rabde, până ce întră cuţitul la os. Apoi.... Trece grabnic şi fără primejdii furtuna din senin, dar se deslănţuie turbat, cea pregătită încetul cu încetul de nourii negrii şi grei, ce se îngrămădesc mereu.... Să fie siguri politicianii maghiari, că nu comitetul partidulunaţional e cel, care agită... Activitatea Ştiinţa şi poezia. Sunt două bune surori. Şi dacă ştiinţa nu este ea însăşi poezia, cum zice H. Spencer, este un bogat isvor al inspiraţiunii poetice. Şi savantul, care nu se ştie bucura de această comoară, care nu are simţ pentru poezia naturii şi a vieţii, mi se pare asemenea unui sgârcit, care strânge averi pentru alţii, iar el trăeşte in sărăcie. Mai mult, savantul, care nu ţine samă, sau care despreţueşte partea morală a ştiinţei, metafizica şi poezia ei, devine fără ştirea şi voia sa un duşman al simţemintelor morale, şi uneori devine chiar educator de caractere criminale. Exemplu »Le disciple« al lui Paul Bourget. Descoperirile şi invenţiunile ştiinţelor sunt mai minunate decât minunile miturilor religioase, şi decât toate creaţiunile poetice ale fantaziei. Pentru că fantazia nu poate lucra decât cu date şi intuiţiuni din lumea cunoscută, iar ştiinţa ne descopere lucruri, legi şi fenomene încă necunoscute şi ne introduc astfel intr-o lume nouă. Ştiinţa este muza inspirătoare a poeziei şi a metafizicei. Şi aceste două muze, la rândul lor, reiau spiritul omenesc de la marginile lumei cunoscute, unde l-a lăsat ştiinţa, şi-l conduc mai departe în tainele vieţii şi ale universului. M. S.