Gazeta Transilvaniei, iunie 1914 (Anul 77, nr. 119-141)
1914-06-03 / nr. 119
Pagina 2, acestui comitet rezidă — cea mai mare parte — numai în a calma suflete, ce sunt pe cale de-aşi perde răbdarea. In acest sens trebuia să-şi facă şcoala politică d. Sándor Idnos, ministrul dela Internele Ungariei şi suntem siguri, că n’ar fi fost atât de nesocotit în răspunsurile date deputaţilor români. Dăm acum estrasele esenţiale din interpelaţia ţinută la nivel a deputatului d. Ştefan Pop, precum şi din răspunsul de ministru de interne. Deputatul d. Ştefan Pop în înterpelaţia-i adresată ministrului de interne espune pe scurt momentele principale ale adunării dela Alba-Iulia. Arată, că nu s’a făcut agitaţie pe nici un motiv înflorând totodată volnicia primăriului substituit, care a împrăştiat adunarea cu dela sine putere, fără să se fi dat ansă la aceasta. Discursul d-lui Vlad — spune cu hotărâre d. deputat Pop — a fost de-a’n dreptul falsificat. După aceste premise se adresează cătră ministrul de interne cu următoarele întrebări: Are d. ministru de la interne cunoştinţă, că alegătorii români din comitatul Albei inferioare au convocat pe ziua de El Main, o adunare poporală la Alba-Iulia şi că ţinerea adunării a fost luată la cunoştinţă de autorităţile competente? Luat la de ministru de Interne ia cunoştinţă, că această adunare, la care au participat peste 8000 de oameni, a fost împrăştiată în mod volnic, cu de la sine putere şi călcând în picioare ordinul prez. 430/913 M. de. i. de cătră substitutul de primar de acele Róska Miklós, actualul primar tot acolo, care a dat drumul jandarmeriei asupra ascultătorilor paşnici? Ştie d, ministru de interne, că substitutul de primar numitul Róska Miklós a declarat, că împrăștie adunarea provocat de sublocotenentul de jandarmi adăugând, că dacă dânsul, adecă primăriul substitut, nu va disolva adunarea, atunci o va împrăştia însuş sublocotenentul de jandarmi. Are primăriul substitut dreptul de a împrăştia adunarea poporală? Are d. ministru de interne cunoştinţă, că d. căpitan esmis Béla Dergan nu a făcut preşedintelui adunării nici o observaţie în decursul vorbirii oratorilor ? Are un sublocotenent de jandarmi, sau oricare individ din arma jandarmeriei, dreptul de-a disolva o adunare poporală? Are jandarmeria dreptul de-a supune unei critici vorbirile oratorilor, de a constata agitaţie, în baza cărei constatări să împrăştie adunarea ? E aplicat d. ministru de la interne să ordoneze o anchetă severă, pentru a se constata, cine a trimis raport tendenţios despre discursul d-lui Dr. Aurel Vlad şi cine a falsificat textul acestei vorbiri ? E aplicat d. ministru să ordoneze cercetare disciplinară în contra primăriului din Alba-Iulia, Roska Miklós, precum și în contra jandarmeriei? și în fine, e aplicat d. ministru de la interne să-l îndrume pe procurorul regesc, ca să pornească procedura penală in contra primarului Roska Miklós pe motivul abuzării de forţa oficială? Ministrul de interne încunjură răspunsul în merit la această interpelaţie. Excelenţa Sa se mărgineşte a face teoria libertăţii de întrunire din Ungaria, declarând cu mult tupeu, că numai vorbitorii sunt de vină, căci prea au agitat in contra statului. Ţine morţiş la veracitatea textului, care i-a’a adus la cunoştinţă din vorbirea d-lui Vlad nevoind să recunoască faptul, că e falsificat. Declară, că de altcum se va adresa el organelor lui administrative, cari îl vor clarifica în aceasta chestie şi apoi.... va vedea el ce e de făcut. Face teorii de o adorabilă naivitate asupra chestiunii naţionalităţilor pretându-se de bun cunoscător al lor, şi mai cu seamă al Românilor, ca unul care se laudă cu ifos Escelenţa Sa a trăit mult timp între aceştia. Din întreaga serie de autotămâieri necuviincioase răsare rânjând zicătoarea devenită de-o banalitate obscenă: »Ca la mine, nu-i la nime«. Sfârşeşte ameninţând, că va uza faţă de noi de mijloacele cele mai drastice, ceea ce o şi dovedeşte enunţând din capul locului, că ministrul de justiţie a şi ordonat urmărirea dlui Vlad pentru agitaţie.... In fine văzând, că aici se încurcă cu totul a trecut la chestia arborării tricolorului românesc pe turnul catedralei dela Blaj. Aici apoi i s’a dat prilej să bată câmpii în dragă voie. Face istoricul »agitaţiilor valahe, văzute prin prizma şovinismului maghiar. Că pe ofenzatul susţinând, că nu Jandarmii au brutalizat publicul românesc, ci din contră aceştia au păstrat o blândeţă de miel faţă de huiduirile românilor. Ajunge apoi d. ministru Sándor intr’o dilemă delicată şi cât se poate caracteristică. Mânat de şovinism e gata să nege culorile oraşului Buda şi ale Ardealului, ceea ce produce şi între ai lui o dispoziţie veselă. Acum trece discuţia pe coardele sentimentalismului. D. Sándor ne spune, iarăş, că a trăit mult printre România a avut poate şi legături intime cu vre-o câţiva din ei, d-sa ştie, că Românii sunt buni şi răbdători (aşa mai ales răbdători ! N. R.), dar cei cari agită sunt conducătorii lor. Pe aceştia apoi îi ameninţă printre sire d. ministru cu ştiutele mijloace de-a pedepsi ale administraţiei maghiare. Acesta a fost — în ornamente generale — răspunsul d-lui Sándor János ministrul dela internele Ungariei, răspuns, care nu merita să fie luat la cunoştinţă de interpolator. Şi nici n’a fost luat. Conferinţa dela Basel. Una din cele mai grave probleme a vreroei noastre, cauza primordială a marilor înarmări care secătuesc forţele tuturor popoarelor, şi veşnica ameninţare a păcei şi civilizaţiei europene, este actul brutal al Germaniei din 1870, prin care smulgea Franţei două provincii. Pregătit cu ani în urmă, în mod inconscient din partea Franţei, în mod metodic şi cu multă perseveranţă din partea Germaniei, răsboiul franco-german din 1870 a fost un groasnic dezastru pentru Franţă. Strâbşită de inamic pe de-o parte, primind lovitura de graţie prin răsboiul fratricid al Comunei, Franţa a trebuit să accepte pacea, renunţând la Alsacia şi Lorena şi plătind 5 miliarde, indemnitate de război. Franţa s’a închinat în faţa forţei pentru că n’a putut-o înfrânge, Insă gândul imediat a fost al revanşei, al recucerirel provinciilor pierdute. După 1871, toată grijea Franţei a fost reorganizarea şi întărirea armatei. In clipele tragice prin care trecuse în 1870 i se prezisese sfârşitul ca stat şi popor autonom. Presa Italiană din acea vreme spunea chiar, că sfârşitul marelui popor francez însemmnează ridicarea la rangul de prima putere in lume a Italiei, iasă Franţa a avut în rândurile largi ale poporului forţe inepulsabile şi în curând a devenit acelaş stat puternic de odinioară. Repedea ridicare a Franţei şi mai ales reorganizarea şi mărirea puterei sale militare nelinişti Germania care în urma războiului din 1870, îi impusese un efectiv redus şi un nou răsboi era să isbucnească, Franţa în vederea inevitabilului război al recucerire! Alsaciei şi Lorena se pregătea mereu cu multă asiduitate. In acest scop — pentru a nu mai fi izolată ca în 1870 — a fost încheiată alianţa cu Rusia. Generaţia însă care a urmat »anului teribil» luminată de principele democraţiei largi şi umanitare, arătând acelaş durere pentru cele două provincii, smulse prin forţă brutală, a înfăţişat un alt ideal mai bun, mai omenesc, în locul revanşei care n’ar putea fi realizată decât prin vărsare de sânge şi doliu. Pe de altâ parte evoluţia economică s’a desăvârşit cu multă repeziciune şi a ajuns în timpul nostru la aşa proporţii, in cât un război european paralizând şi suspendând toată viaţa şi activitatea industrială şi comercială ar provoca un adevărat cataclism economic, in afară de aceasta mărirea continuă a efectivelor raarelor puteri şi groaznicele instrumente de răsboi inventate în ultimul timp, ar pune faţă în faţă armate de milioane de soldaţi cari s’ar ucide cu cele mai perfecţionate instrumente aducătoare de moarte. Toate acestea au făcut să se întrevadă în mod paşnic repararea actului brutal al smulgarei Alsaciei şi Lorénei. In locul răsboiului de revanşe, care ar face din cele două provincii teatrul celui mai tragic şi grozav răsboi care ar îndolia încă odată pe locuitorii ei, noua generaţie franceză a proclamat autonomia Alsaciei-Lorena In cadrele imperiului german, ca o condiţie a apropierei de Germania. Dacă ideia revanşei stăpâneşte numai pa aceia cari au trăit zilele teribile aia invaziei străine, ideia de autonomiei propăvăduită de noua generaţie a câştigat cu timpul majoritatea poporului francez. Azi nu numai socialiştii şi radicalii sânt contra unui răsboi franco-german, dar chiar republicanii moderaţi şi reprezentanţi ai partidelor reacţionare. Autonomia Alsaciei-Lorena nu poate fi înfăptuită decât de Germania. Dar cât de departe este aceasta de gândul împăratului şi al clasei conducătoare care consideră tratatul de la Francfort, ca un act definitiv. Totuşi, cu toate că pan germaniştii nu se silesc adesea de a ameninţa Franţa cu un nou Sedan, ideia autonomiei Alsaciei-Lorena câştigă aderenţi chiar în Germania. Şi nu numai socialiştii germani protestează contra oricărei ameninţări sau agresiuni făcută Franţei şi cer o autonomie republicană pentru cele două provincii, ci şi mulţi deputaţi radicali şi liberali. Ideia autonomiei Alsaciei şi Lorena se urmăreşte în ambele ţări pe cari odinioară. Rhinul le separă şi de realizarea " el atârnă asigurarea amiciţiei franco-germane şi pacea europeană. Graţie iniţiativei câtorva membrii ai parlamentului elveţian, care a adunat anul trecut la Berna vre-o 300 de deputaţi francezi şi germani, s-a format un nou organ, un comitet interparlamentar franco-german, al cărui scop este apropierea între cele două mari state. Acest eveniment a însemnat odată în evoluţia tendinţelor de pace europeană. Pentru prima oară dela răsboiul din 1870 s’au întâlnit faţă în faţă reprezentanţi ai celor două naţiuni şi s’au putut discuta cele mai complexe chestiuni cu o linişte academică, având în vedere şi unii şi alţii cele mai sacre interese ale patriei şi ale civilizaţiei. Deputaţii francezi şi germani, cu această oficială calitate de reprezentanţi ai naţiunei, n’au ocolit adevărul, şi au mărturisit câ există o chestiune a Alsaciei-Lorena şi numai de la rezolvirea ei atârna amiciţia dintre Franţa şi Germania şi pacea europeană, rezolvirea acestei probleme a fost întrevăzută de toţi delegaţii comitetului interparlamentar prin acordarea unei autonomii integrale celor două provincii. Această primă conferinţă a comitetului interparlamentar franco-german a avut un răsunet general în ambele ţări. Atât în Franţa cât şi în Germania a început să se vadă că o apropiere durabilă printr’o cooperare mutuală nu este o imposibilitate. Ambele popoare trăesc într’o continuă teamă şi din această cauză înarmările continuă, provocând crize economice şi ameninţând civilizaţia şi cultura Europei. Zilele trecute, după un an, comitetul interparlamentar franco-german s-a adunat pentru a doua oară la Basel. Aci acest comitet a declarat că este hotărât »a mări sforţările pentru a arăta voinţa pacifică a majorităţei cetăţenilor celor două ţări", care reclamă pentru dificultăţi eventuale arbitrajul obligator. Pentru a se arăta că voinţa de pace este tot atât de mare în Germania ca şi în Franţa s-a hotărât ca comitetul interparlamentar franco-german să ţină conferinţe pacifice în acelaş timp în ambele ţări. Prin bunăvoinţă comună, prin perseveranţă continuă urmărindu-se a da o educaţie pacifică noilor generaţii, opera începută va fi încoronată de succes şi »inevitabila ciocnire« nu va avea loc. Cu toate înarmările nebune ale ambelor ţări, cu toate svonurile alarmante, avem dreptul să sperăm că opera începută nu estemai presus decât geniul celor două popoare«. M. Scrisoare din Fiena. Succesul operelor româneşti „Mărioara“ şi „Fântâna Blanduziei“ la opera populară. De la soc. „Clubul Român“, Viena, la 10/IV. 1914. Pentru zilele Rusaliilor, Românilor din Viena le-a fost dat rarul prilej de-a admira şi reprezentarea a două opere româneşti: »Mărioara« şi »Fântâna Blanduziei« cari au avut cel mai desăvârşit succes pentru Români. Sâmbătă, în presără de Rusalii s-a predat opera dramatică in 3 acte „Mărioara“, al cărei text i-a scris laureata regină — poetă Carmen Sylva. Opera reginei este nu numai una din poveştile româneşti ci atât prin concepţie, cât şi prin poezie, ea este o adevărată capod’operă. Regina-autoare a ştiut reda in modul cel mai artistic o poveste, în care toate personagiile sunt creiate numai cu ajutorul fantaziei şi al puterii de imaginaţie extraordinară a poetei. Acţiunea se petrece Intr’un sat românesc de munte. Mărioara, o fată frumoasă, cu obrajii ca bujorul şi cu ochi fermecători, e iubită deodată de doi fraţi, Marin şi Tudor. Ea, însă iubeşte numai pe Tudor, care e mai frumos, mai chipeş şi mai şiret. Maria într’o bună dimineaţă însă, întâlnind pe Mărioara, îi declară dragoste. Mărioara reagează, dar numai din simplul motiv, că Tudor nu voia să-i declare că o iubeşte ci aştepta, ca ea să o facă aceasta mai înainte. In actul al doilea ne aflăm la Marin acasă. Mărioara e deja soţia lui. Ea însă nu l-a uitat nici acum pe Tudor. Cu gândul vecinic la el, ea îşi plânge amarul şi durerea lângă leagănul copilaşului ei mititel, care trage de moarte. Tudor vine pe neobservate şi o aude mustrându-se şi plângându-şi dragostea. O ridică, o mângâie şi încearcă să o roage a fugi cu el. Ea însă îl respinge cu dispreţ fiindcă e mamă. Tudor insistă. Marin le vede toate acestea de pe fereastră. Intre acestea Mărioara îşi află copilaşul mort. II plânge şi-l boceşte cu toată durerea sfâşietoare a unei inimi de mamă. Marin din răsbunare ucide pe Tudor în pădure. In actul al 3-lea ne aflăm, după 18 ani, în cimitir la mormântul lui Tudor şi al copilaşului Mărioarei. Mărioara are deja 4 copii mari. Marin îi reproşează, că copilul cel mai mare are trăsăturile lui Tudor. Mărioara mărturiseşte toate şi Marin se convinge despre nevinovăţia ei. El încă îşi mărturiseşte păcatul înaintea ei, că adecă el e ucigaşul fratelui său Tudor. Intre aceste momente dramatice de toată frumuseţa un înger apare pe o rază la crucea lui Tudor şi le vesteşte fericirea şi pacea căminului lor. Cortina cade. Din întreagă reprezentare a ceea ce a plăcut mai mult, a fost jocul Mărioarei, al cărei rol l-a interpretat cu atâta vieaţă şi simţire , soara de Kobylanska, a cărei voce argintie şi drăguţă a fost răsplătită cu furtunoase ovaţii. Costumele trimise de regina, pentru reprezentarea operei Sale, atât prin farmecul culorilor cât şi prin bogăţia motivelor au fost de toată frumseţea. Am fost transpuşi pe un moment în munţii noştri pitoreşti, între mândrele cu »poala prinsă In brâu«. Costumele au fost foarte mult admirate și de streini. * Duminecă în ziua de Rusalii s-a predat drama lui V. Alexandri: „Fântâna Blanduziei“. Cine știe, dacă »acel rege al poeziei« — se va fi cugetat vreodată la armonizarea dramei sale. Ea a avut însă, un succes tot aşa de mare ca şi »Mărioara« cu toate, că din ea lipsea cu desăvârşire viaţa şi datinile româneşti. Acţiunea însă care se petrece în veacul al 10 lea pe timpul împăratului August, e interesantă. Dramatizarea operei ca atare, e întregită aici foarte mult cu accentele muzicei naţionale româneşti. Partiturile şi accentele muzicei naţionale se observă în această operă aproape mai bine ca în »Mărioara«. * Sceneria amânduorora a fost foarte frumoasă şi bine aleasă, dar în acelaş timp de la actori am fi avut mai mult de dorit, în deosebi în »Mărioara«. Cât despre compozitorul Q. E. Cosmovici, Nemţii se încearcă a-l arătă esclusiv ca pe un elev al şcoalei germane wagneriane. D-l Cosmovici de fapt şi-a făcut studiile în Lipsea, şi poate că a pătruns bine tehnica muzicei wagneriane, dar d-sa îşi are totuşi originalitatea d-sale aparte, care residă în combinaţia muzicei poporale cu muzica classică de operă. D-sa are în operele d-sale unele acorduri înprovizate de la nemţi, dar în general ariile şi melodiile operei d-sale sunt încercări de muzică modernă şinicidecum wagneriane. Dacă insă totuşi se observă icicolo mai mult tehnica muzicei wagneriane, aceasta se esplică uşor, fiindcă accentele muzicei româneşti obvin mai rar. Prologul operei »Mărioara« se începe cu »Doina«, frumoasa noastră doină! Aceasta a fost de o frumuseţă adorabilă, şi e păcat că ea nu obvine şi în textul operei ca atare. Ici-colo mai dăm apoi şi de ţarine, învârtite, hore româneşti. Un merit mare are însă, fără îndoială d-l Cosmovici. D sa e unul din cei puţini, cari a încercat la Români să dramatizeze opera classică în combinaţie cu muzica poporală naţională. Dacă încă până azi nu i-a succes acest fel de armonizare pe deplin, succesul are să vină cu siguranţă de azi înainte. Gazetele nemţeşti au scris cu ocazia aceasta articole întregi, adăugând şi unele comentarii tendenţioase. Intre altele un ziar zice, că de la Români e de aşteptat, ca în cel mai scurt timp să progreseze şi pe terenul muzical precum au progresat pe cel politic şi economico-comercial. Aflu, că trupa de sub conducerea directorului Marius Faber, care a predat aici cele două opere va merge pe vară la Bucureşti, unde va preda deasemenea cele două bucăţi în limba germană. Colonia româna din Viena dimpreună cu întreagă studenţimea şi în frunte cu Ministrul plen, al României Mavrocordatu, cu întreagă legaţiunea română şi franceză, au luat aparte în ambele seri la reprezentarea operelor noastre. Artiştilor, în semn de admiraţie, li s’au predat multe buchete şi cununi de flori, iar compozitorul Cosmovici a fost chemat cu ovaţii nesfârşite ale publicului la rampă în mai multe rânduri. Nemţii de un timp încoaci de voie, ca de nevoie, au o simpatie deosebită pentru tot ce e românesc, căci ei încă au primit cu multă căldură reprezentarea acestor două opere româneşti. * In 4 Iunie c. soc. »Clubul Român« şi-a ţinut adunarea generală anuală. Din raportul comitetului cătră adunare reţin câteva date, cari sunt mai însemnate. In decursul anului espirat s-au ţinut 28 şezători literare-sociale, conferenţe, prelegeri şi 3 petreceri cu dans, cari toate au avut un succes atât material cât şi îndeosebi moral foarte bun. S-au ţinut conferenţe cu teme din domeniul literaturii, istoriei şi culturii naţionale, de ale meseriilor şi negustoriilor, sociale etc., cu concursul d-lor Dr. Lazăr Popovici, medic, Zenovie Păclişanu, doctorand în teologie, Aleea Isăceanu, când. profesor, Al. S. Iorga, architect, A. Oprişa, com. etc. etc. S’au declamat poezii şi s’au esecutat cântări naţionale. Ţin să remarc, însă la acest loc în puţine şire retragerea din fruntea societăţii a celui mai zelos şi mai conştienţios preşedinte şi membru al societăţii a d-lui George Vitencu. D-sa se retrage azi după o muncă cinstită şi grea de 10 ani, din cauza sănătăţii sdruncinate. Acest fost vrednic preşedinte al societăţii a fost mai mult decât un preşedinte. D-sa a fost totdeauna stegarul şi totodată cel mai neobosit membru. Nu odată a trebuit d . Vitencu să se espună chiar pentru binele şi prosperarea societăţii. Şi dacă Românii de la meserii şi comercii din Viena au o societate, bibliotecă, şezători şi puţini bani, toate acestea au să le mulţumească în prima linie fostului preşedinte Vitencu. El a umblat din casă în casă. A cerşit, s-a căciulit, a trimis scrisori şi a făcut toate posibilităţile numai pentru ca să scoată societatea din nămolul, în care se scufundase pe urma unor certuri regretabile. Soc. »Clubul Român« pierde prin retragerea d-lui Vitencu o forţă şi un conducător brav şi harnic. Noul comitet al societăţii se compune din următorii domni : preşedinte: Roman Chirilă, v. preş.: George Puşcaş, secretari: Alex. S. Iorga, secretar al: I. Besoi, jun. cassar: I. Radu, bibliotecar: Ion Beu, controlor: Gh. Besoi, membri suplenţi: Petru Bubea şi Spiridon Cismaşiu. In comisia de controla au fost aleşi: D-l general Al. Lupu, Dr. Lazăr Popoviciu şi George Vitencu. Urăm succes la toate întreprinderile noului comitet, care păşeşte cu un program bogat şi frumos. 14. Oprişa. GAZETA TRANSILVANIEI. Noul cabinet francez a fost constituit în modul următor: Presidenţia şi externele, Viviani ; justiţia, Bienvenu Martin; internele, Malvy ; instrucţia, Augagneur ; finanţele, Noulens ; răsboiul, Messimy ; marina, Gauthier ; coloniile,Raxnaud ; comerţ, Thomson ; lucrările publice, Renault; agricultura, Fernand David ; munca, Couyba; intimatul Convermitul Albanez. In consiliul de miniştri ţinut alaltaeri în Durazzo s’a hotărât trimiterea unui ultimat răsculaţilor, în sensul că dacă în decurs de 24 de ore nu se vor preda fără nici o condiţiune, atunci vor fi atacaţi din toate părţile. Se afirmă că trupele guvernului ar fi cucerit localitatea Ismi, isgonind pe insurgenţi. Nr. 119—1914. ŞTIRI. — 2 Iunie 1914. Proces pentru »Aiurările Ungurilor“. D-l C. Savu, redactorul responsabil al „Poporului Român“ a fost ascultat din partea judecătorului de instrucţie din Oradea-mare, relativ la poezia „ Aiurările Ungurilor“, reprodusă în amintita foaie după un ziar din Ţară,şi ştampilată de procuratura ungurească cu pecetia „agitaţiei“. Şcolare. Examenele de maturitate la gimnaziul din Blaj au avut loc în zilele de 16 iunie. S-au supus 43 elevi, dintre cari au fost declaraţi maturi cu foarte bine: G. JFodorean, V. Marian, St. Traian Pop, Goriolan Suciu şi Sorin Stoica; maturi cu bine 11: Victor Belu, Alexandru Circa, Liviu Ciungan, I. Mărginean, Sim. Nicoară, Aurel Pop, Ieronim Păstrăv, Liviu Russu, Aurel Sabo, Pompiliu Simonetti, Liviu Ursu; maturi: 17 inşi. Au fost îndrumaţi la curegere după 3 luni — 9 inşi, iar după 1 an — un elev. — In Beiuş s’a terminat examenul de maturitate Sâmbătă în 6 iunie. S’au prezentat 42 elevi, dintre cari au reuşit cu foarte bine: 3 ins!, cu bine: 15 şi matur: 24. N’a căzut nici unul. — Examenele finale de cvalificaţie învăţătorească la institutul pedagogic român gr. or. din Caransebeş nu vor fi la 6 şi 8 Iulie (23 şi 25 iunie v.) după cum s’a publicat la timpul său, ci la 2, 3 şi 4 Iulie n. (19, 20 şi 21 Iunie v.) îndată după terminarea examenelor de încheere ale primelor trei cursuri. La examnele de îmheere ale cursului 4, cari au avut loc joi, s’au prezentat 12 candidaţi, reuşind cu toţii.