Gazeta Transilvaniei, august 1914 (Anul 77, nr. 169-191)

1914-08-01 / nr. 169

Pagina 2. Comunicatul oficial al partidului conservator democrat. „La Roumanie“ ziarul oficial al partidului conservator democrat pu­blică un articol prim - declaraţie oficială a partidului conservator-de­mocrat , în care spune următoa­rele : „Am caracterizat atitudinea pe care trebue să o aibă România ca o neutralitate reală şi definitivă. Asupra chestiunei de realitate nu poate să încapă nici un fel de discuţie. Ori­ce politică trebue să fie reală. După noi, partid conservator­­democrat, neutralitatea trebue să fie şi definitivă. Naţiunile nu vor să facă răz­­boiu de cât în trei cazuri . Când sânt atacate. In acest moment este cazul Serbiei şi al Belgiei. Atunci îţi aperi teritoriul tău. Când urmăresc satisfacerea unui interes vital, ce n’ar putea fi obţinut altfel de cât pe calea armelor. Cum este azi cazul Rusiei, al Austro-Un­­gariei şi al Engliterei. Când tractate pozitive, sănătos şi drept interpretate, le obligă să apere interesele aliaţilor, cum este azi cazul Germaniei şi al Franţei. In afară de aceste trei împre­jurări naţiunile nu vor nici­odată războiul şi guvernele n’au dreptul să impue naţiunilor să facă războaie pe cari ele nu le vor. România nu se găseşte în nici unul dintre cele trei cazuri. Nici un angajament drept inter­pretat nu o sileşte să între în râ­­sboiu. Dacă ar fi fost altfel ea era acum în răsboiu. Asta se înţelege de la sine. Echilibrul în Balcani, care este un interes românesc, este azi înglo­bat în chestia generală europeană. Acest echilibru a fost deja pus în joc de conflictul austro sârb. Dacă nu am intervenit trebue să existe raţiuni superioare. Prin el însuşi, prin urmare, în acest moment, echi­librul balcanic nu poate să fie un motiv de râzboiu. Nimeni nu ne-a atacat. In aceste împrejurări şi cât timp nu ne va ataca nimeni neutralitatea noastră trebue să fie definitivă«. — Adecă până atunci, până când vor pretinde interesele ţării ş’ale nea­mului românesc — adăogăn noi, căci numai această teză cuprinde cele trei motive de mai sus, cari justifică războiul, acuzase pe acesta pe baza li­nei cărţi de vizită obţinută de la agentul provocător Duliscovits, că ar întreţine legături de in­timă prietenie cu fraţii Ge­­rovsky, cunoscuţi ca mari pan­­slavişti. Cel mai dinastic om, aderentul cel mai fervent al politice noastre tradiţionale Dr. Al. Vaida era astfel acuzat — cu anume intenţii — de pre­mierul ungar cu panslavism. Acest fapt — se ştie — provo­case o adâncă revoltă. Insuş răposatul moştenitor de Tron Francisc Ferdinand era indig­nat de această acuză adusă u­­nuia dintre cei mai loiali ce­tăţean al monarhiei. Loialitatea constantă a d­­lui Vaida şi DREPTATEA a învins, căci iată contele Tisza îi dă cea mai mare satisfacţie distinsului fiu al neamului nostru. Contele Tisza a adresat D-lui Vaida următoarea scri­soare: „Mult stimate D-le ! Iţi datorez satisfacţie în urma declaraţiei D-Tale din „Adevărul". Am crezut că sunt îndreptăţit să citesc din scrisoarea adresată D-tale din partea lui Ge­­rovsky o intimitate în legătură cu agitaţia panslavistă, încât am ridicat o acuză grea la adresa D-tale. Mă grăbesc să constat că păşirea de a­­cuma a D-tale e în contrazicere cu supoziţia aceasta. Eu mă bucur mai mult, că s’a adeverit ca neîn­temeiată şi-mi exprim părerea mea de rău că am ridicat acuza a­­ceasta împotriva D-tale. Trăim mo­mente hotărâtoare. Poporul româ­nesc trebue să arate acuma dacă vrea să se înţeleagă şi să colabo­reze cu germanii şi maghiarii sau dacă se aruncă în braţele colosului panslav. Fiecare dovadă a credinţei, iubirei de patrie şi a spiritului de jertfă vitejesc este câte o piatră de granit, pe care se razimă încrederea şi simpatia, pe care are să se înalţe temelia unui viitor mai bun. Ştefan Tisza. O satisfacţie strălucită. — Târziu dar a venit. — E cunoscut de toată lumea atacul îndreptat în parlamentul ungar de contele Tisza împo­triva deputatului român Dr. ALEXANDRU VAIDA. Tisza îl CELE TREI ROZE DIN BOSNA-SARAIU. Epizod din 19 August 1878. MOTO: Din zori în zori şi Turci şi noi Svârliam in aer plumbii, Cum svârli grăunţi de păpuşoiu Ca să hrăneşti porumbii. Şi tunuri sute bubuiau... Se clătina pământul! Şi mii de bombe vâjâiau Trecând în sbor ca vântul. V. Alexandri. Deja de trei­zeci şi două de ori a înverzit câmpul işi-au înflorit rozele dela acea întâmplare, ce stă în legătură cu titlul de mai sus, adecă cu cele trei roze, de­pre care voit so să istorisesc şi să întreţin pe câteva momente pe sti­maţii cetitori. Era tocmai în ziua de 19 August n. 1878, când capitala Bosniei, Bosna- Saraiu (numire turcească) adecă oraşul Sarajevo (numire slavă), asediat de tru­pele austro-ungare, opunea acestora cea mai cerbicoasă rezistenţă. Pe înălţimile din­spre nord şi vest, ce dominau oraşul, erau aşezate 64 tu­nuri de munte şi altele de câmp de ale noastre, cari în lupta crâncenă pentru eliberarea creştinilor de sub jugul se­cular turcesc, aveau să-şi spună cuvân­tul lor hotărâtor, şi — vai ! — ce pu­ternic şi înfiorător răsuna acel cuvânt din gurile lor de oţel. De bubuitul lor tremura văzduhul şi se clătina pământul, iar focul ce-i vărsau acele guri monstruoase, aducea moarte năpraznică şi peire sigură în tabăra păgână îngrozită, ce nădăjduia atât de mult în sprijinul atotputerni­­cului Allah. In toiul luptei înaintau inimoşi voinicii noştri, prin foc, prin fum, şi mii de iatagane, ba de multe ori şi peste trupurile reci ale camarazilor lo­­viţi de glonţul vrăşmaş spre Conac, (reşedinţa guvernului turcesc de alunei), pentru a smulge de pe vârful său stea­­gul semilunei şi a-l înlocui cu steagul crucei, cu flamura superbă şi cu vultu­rul dublu al Casei Habsburg. Tunurile din apropierea ce­nţului re comanda locotenentul Iau­s­­li, unde era împărţit şi sub-locotenentul La­­dislau Popa. Cum acesta îşi făcea datoria, deo­dată doi soldaţi de lângă tunul din nemijlocita sa apropiere fură loviţi de o ghiulea. Surprins şi uimit de lovitura aceasta neaşteptatâ, sub­ locot, Popa priveşte cu ochii scrutători în jurul său spre a afla direcţia, de unde venise nă­­praznica ghiulea. La moment şi-a dat seamă, că a­­ceasta venise din partea camarazilor de aceeaşi armă, ce se afla vis-à-vis de detachementul său în lizieră, adecă la marginea oraşului, şi cari din greşala îi luaseră la ţintă crezând că sunt inimici. In proximul moment un alt obuz loveşte un cal dela linia cu muniţie, cam la o distanţă de 30 de paşi de sub­locat. Popa şi acum dânsul fu pe deplin convins, că puşcăturile vin de fapt dela tunurile noastre servite cu atâta preciziune de dibacii noştrii ar­­tilerişti. Sub­locot, Popa schimbă numai­decât poziţia detachementului său, îna­intând spre oraş şi imediat face raport nemijlocitului său superior. La ordinul acestuia încalecă şi pleacă în galop spre a duce ştirea la comandamentul de divizie, căruia erau supuse toate trupele, cari luaseră parte la asediarea şi ocuparea oraşului Se­ra­je­vo. Ne­fiind încă pe atunci prin Bos­­na-Saraiu şosele de macadam şi poduri de fer­de ale lui Saligny, sub­locot, Popa fu silit să-şi ia calea cea mai scurtă peste nişte grădini de pruni, cu tufişuri şi rozari, pe unde stăteau tu­­pilaţi şi scutiţi de garduri, ostaşii de la regimentul 53 go infant, şi vânători din Stiria. Plecându-se niţel călăreţul spre dreapta şi folosind gâtul calului său drept parapet, şi astfel înaintând în fuga calului ii rămâne chipiul acăţat pe un tufiş sălbatec, care în trecere îi smulsese de pe cap. Popa îşi opreşte calul, se coboară ca să-şi ia chipiul şi ce plăcută fu surprinderea lui, când­­văzu, că sub chipiu se aflau trei boboci de roze, frumos desvoltaţi....! Momentul i se păru rar şi solem, jur împrejur trupe năvălind şi luptând, în apropiere soldaţi morţi şi răniţi într’o învălmă­şeală grozavă, iar sub chipiul tânărului ofiţer, plin de curagiu şi cu inima la loc, 3 mândre roze.... Privind înduioşat la ele, cele 3 roze i se păreau că s­imbolizează o pu­tere mai înaltă, puterea Sfintei Treimi care îl ferise până aici de tot perico­lul şi îl scutise de tot răul. Pătruns de acest gând tainic şi cuprins de un sentiment de evlavie cade în genunchi şi mulţumeşte din adâncul sufletului său proniei divine pentru scutul ceresc, de care a fost împărtăşit până aci şi totodată implomtă şi pe mai departe ajutorul sfintei Tre­m­i, apoi se ridică şi pune chipiul în cap, la cele 3 roze la sine drept talisman, le aşează in carnetul său încalecă mai departe, ca să aducă înştiinţarea la locul des­tinat. Cu aceaşi iuţeală grăbea spre el din direcţiunea opusă un alt călăreţ, era un ofiţer de ordonanţă, care venea tocmai la Comandamentul de divizie, in spre care stăruia cu atâta zor sub­­locot Popa ca să ajungă. Apropiindu-se ordonanţa de sub­­locot, Popa, îi strigă acestuia cu voce domoală: »Stai! nu te osteni mai de­parte, greşala tunarilor noştri, cari v’au fost luat la ţintă a fost observată curând şi deja s’a dat contra­ordin. Camarazii se salutară reciproc, îşi strânseră mânile şi se opriră puţin ca să mai răsufle şi ei şi caii lor scăldaţi în sudori, apoi după un schimb de câteva cuvinte prietineşti se despărţiră cu dorinţa de revedere norocoasă, alergând şi unul şi altul Îndărăt la postul lor spre a-şi face datoria cu scumpătate până la urmă. Lupta se continuă latre părţile beligerante cu succes tot mai evident pentru armele noastre. De la o vreme ropotul puştilor şi bubuitul tunurilor devine tot mai rar, iar strigătele de bătălie amuţesc din ce în ce tot mai mult. Cătră amiazi se făcu o linişte şi o tăcere desăvârşită, care ţinu cam până la 1 jum. ore d­a, când deodată şi fără de veste îşe aud noul bubui­turi de tun de ale bateriilor noastre al căror ecou răsuna insutit din deal în deal, din culme ia culme. Intervalurile scurte regulate şi pedanţi măsurate, după cari răsunau putern­ile bubuituri,­­ ne încredinţară numai­decât, că acelea nu mai erau de loc împuşcături aducătoare de spaimă groază, moarte şi pairi, ci că acelea sunt salvele de bucurie cari vestesc sfârşitul luptei şi izbânda deplină a armelor noastre. Salvele de tun erau Însoţite de accentele Înduioşătoare muziceior mi­litare, cari executau imnul­ împărătesc care in acele momente solemne şi Înăl­ţătoare afla un ecou atât de viu in Acţiunea, armatelor germane. — Comunicat oficial. — Dăm în cele de mai jos comuni­catul oficial al „Agentei Telegrafice Germane” cu privire la starea trupelor germane precum şi la rezultatele acţi­unii acelor trupe. Fiind vorba de un comunicat oficial nu vedem rostul unor comentarii ci reproducem numai declaraţiile de caracter oficial al auto­rităţilor germane competente. Ofensiva cavaleriei ruseşti, pe car­­s’a pus mare bază in Franţa, s’a sfărâe­mat faţă de apărarea graniţei germane. Depeşi oficiale de azi comunică, că două companii de rezerve întărite cu GAZETA TRANSILVANIEI, mitraliere au respins atacul infanteriei ruseşti. Germanii au cucerit 8 tunuri ruseşti. Nu se află nici un soldat rusesc pe pământul german. Trupele germa­ne au luat contact cu trupele austro-ungare cooperatoare. La vest se anunţă lupte victori­oase la Belfort, prin care încercarea de invazie a trupelor franceze, a fost tăiată. La Frankfurt pe Main au sosit prizonieri francezi. Aproape 4000 de soldaţi belgieni făcuţi prizonieri la Liége se află în Germania. Acţiunea marinei germane contra celei engleze produce aci mare entu­ziasm. Crucişătorul englez »Amphion« s’a izbit la îmbucătura fluviului Tamisa de mine germane, scufundându-se. Entuziasmul şi spiritul de sacri­ficiu sunt generale. Conform comunica­tului german, voluntarii nu mai pot fi înrolaţi în armată, de­oarece trupele de rezervă sunt supra încărcate. Pentru îngrijirea răniţilor s’au strâns până acum 4 milioane mărci. Spiritul trupelor este excelent. Mobilizarea armatei s’a făcut fără nici o piedecă, prezentându-se toţi la prima chemare. Desfăşurarea trupelor se află în plin marş. Presa germană e plină de laude la adresa conduitei puterilor neutre. Manifestări de simpatie se semna­lează pretutindeni. Devastarea ambasadei germane din Petersburg cu care ocazie a fost linşat un amploiat de către poporul rusesc, produce indignare generală. Deaseme­­nea brutalizarea supuşilor statelor neu­trale în special a Italienilor din Franţa. Atrocităţile populaţiune­ de pe câmpurile de luptă din apus, vor avea ca răspuns din partea armatei germane toată severitatea faţă de locuitorii sus­pecţi. Inamicii vor fi singuri de vină dacă acest războiu va fi dus fără cru­ţare. S’a stabilit chiar de la începutul războiului faţă de puterile neutrale, că nu trupele germane au fost acelea cari au inaugurat acest sistem da luptă. Toate dezminţirile franceze asupra cucerire! Liège-ului precum şi aser­ţiunile, că aprovizionarea trupelor ger­mane în Belgia n’ar fi asigurată, sunt curate minciuni. ■ 'A­S: Comunicatul şefului cartierului general german asupra luptelor de la Liége, Berlin, 11 Aug. »Ştirile sosite din Franţa au neliniştit populaţiunea noas­tră căci ele afirmă că 20.000 germani au căzut în faţa Lierului şi că cetatea nu este în mânile noastre. Se nădăj­duia a da şi mai mare tărie acestor insinuări prin remiterea în mod tea­tral a Legiunei de onoare oraşului Liége. Populaţiunile noastre pot fi convinse că nu ascundem nesuccesele noa­stre şi că nu ne exagerăm izbân­­zile, vom spune adevărul. Avem încre­dere deplină că ai noştri ne vor crede mai de­grabă decât pe duşmanii noştri cari doresc să arate lamei întregi si­tuaţia lor ca escelenţă ; sântem siliţi însă a nu da publicităţei unele ştiri până în momentul când nu ar mai fi pericol să ne desvăluim planurile. Acum putem fără pericol să facem o expunere a luptei din Liége şi fiecare va putea judeca veracitatea ştirilor franceze vorbind de 20 mii germani scoşi din luptă. Acum patru zile aveam în faţa Lierului doar forţe mici, căci o întreprindere atât de îndrăs­­neaţă nu trebue desvăluită prin o aglomerare superfluă de forţe. Dacă am atins totuşi ţinta dorită e graţie bunei noastre pregătiri, şi pădurilor şi mai­ ales graţie ajutorului vădit al lui Dumnezeu. Curajul inamicilor noştri a fost zdrobit, trupele lui a bombătat rău. Dificultăţile pentru noi erau terenul defavorabil, înălţimile şi pădurile, pre­cum şi participarea ipocrită ascunsă a populaţiunei întregi, şi chiar a femei­lor. Se trăgea asupra noastră de pe fiecare, coastă de pe fiecare depisciune de teren, din sate, din păduri; se trăgea chiar asupra medicilor cari îngrijeau de răniţi şi chiar asupra ră­niţilor noştri. S’au dat lupte crâncene ; loca­lităţi întregi au trebuit distruse spre a le răpune rezistenţa şi trupele noas­tre eroice să străbată centura de for­turi şi să ieie în stăpânire oraşul. E exact că o parte din forturi rezista încă, dar nu mai trăgea. Majestatea Sa n’a voit să prăpădească sângele soldaţilor săi printr’un asalt al fortu­rilor şi a preferat să aştepte sosirea artileriei grele spre a bombarda suc­cesiv şi în linişte acele forturi fără a sacrifica un singur om în cazul când garnizoana acelor forturi nu s’ar preda până atunci. Dar despre această intenţiune, o conducere conştiincioasă nu trebuia să vorbească un cuvânt înainte ca să fi sosit în faţa clojului forţe atât de puternice încât­­nici dractic să nu se poată mişca de acolo. Trupele belgiene cari apărau for­tăreaţa erau mai numeroase decât ale noastre, fiecare îşi poate da seama deci de importanţa acţiunei noastre, care este unică. Dacă populaţiunile noastre ar fi iarăşi nerăbdătoare să afle ştiri, le-aş ruga să-şi amintească de Liége. întreg poporul german s’a adunat sub comanda împăratului spre a res­pinge pe numeroşii săi duşmani. E de nădăjduit că nu se vor publica ştiri cari să poată arăta prea de­vreme duşmanilor noştri intenţiile ce Ie urmărim compromitindu-se astfel îndeplinirea unei datorii grele­. Semnat: Şeful cartierului general Von Stein. Rechemarea ambasadorului Franţei la Viena. Am anunţat rechemarea ambasa­dorului Franţei la Viena. Dăm acum şi telegrama d-nului G. Doumergue, ministrul de externe al Franţei adresate ambasadorului francez. Iată acea telegramă: „Contele Séczen mi-a adus răs­punsul guvernului său, care diferă oare­cum de acela care­­i s’a comunicat. Pe când vi s’a declarat că­ nu se găseau trupe austriace la frontiera franceză, contele Seczen mi-a spus că trupe e­­austro-ungare nu participă la războiul franco-german. Răspunsul acesta și a­­cela care vi s’a dat, nu ne dă asigura­rea că nu s’au trimis trupe austro-un­gare la vest de Germania, in afară de teritorul austriac. Aceste trupe, a căror Nr. 169—1914, prezenţă In Germania ne este absolut confirmată și cari permit acesteia să dispună de efective pa cari la înlocu­­eşte pa teritorul german, trebue să fie considerate în drept și in fapt ca lu­crând împotriva noastră. Este imposibil reprezentantului Franţei să rămână in Austria. Vă rog deci să vă cereţi paşapoartele şi să plecaţi imediat cu personalul ambasadei, dând consulilor noştri în Austro-Unga­­ria instrucţiuni în consecinţă. „Am comunicat această hotărâre a guvernului francez contelui Seczen care la rândul lui, m’a rugat să i se remită paşapoartele. Se vor lua toate dispoziţiunile ca să i se asigure pleca­rea In condiţiile obişnuite ale curtuaziei internaţionale, G. Doumergue. ŞTIRI. — 31 Iulie 1914. Din Cluj ni­ se scrie : Românii clujeni au hotărât a înfiinţa pentru răniţii mai uşor o ambulanţă în grădina şi casele „Petran“ din proprietatea „Asocia­­ţiunii». Conducerea medicală va face-o dl Dr. B. Başiota, ajutat de vre-o câţiva medicinişti români, îngrijirea bolnavilor va face-o co­mitetul Reuniunii femeilor „Sf. Maria“ din Cluj, intrând astfel cu totul in intenţiunile apelului Dnei M. Baiulescu, publicat în „Gazeta“. Financiarea instituţiunei va pre­­vedea-o institutul „Economul“ prin colecte şi cu ajutorul cretei sale filantropice. 80­11 Caillaux — au înviat. Ia în­treagă presa s’a lăţit vestea, că soţii Caillaux, cari in urma vestitului proces al doamnei Caillaux au stăpânit mai bine de trei luni interesul unei lumi în­regi, au fost asasinaţi în Paris de fiul cel mai mare a lui Calmette, victima d-nei Caillaux. Şi pe când unii se gân­­diau cu o umbră de părere de rău la dispariţia părechii senzaţionale iar alţii se bucurau poate de acest dublu asa­sinat, iată, că vine o ştire din Brus­­sela, că soţii Caillaux îşi fac vilegia­tura intr’au stabiliment de băi franceze unde au închiriat o vilă separată până pentru lunile târzii de toamnă. E drept, că aceşti doi soţi veşnic îndrăgostiţi nu se prea arată în lum­e trăindu-şi în singurătate dulcile clipe de mângăere pentru multele suferinţe îndurate cât timp se ştiau in primejdie şi intr’o aşa mare depărtare unul de altul. Jertfele oceanului. Cetitorii noştri îşi vor aduce aminte da catastrofa va­porului „Empress of Irland“, care s’a scufundat în apele Canadei ciocnindu-se cu un alt vapor. Atunci nu s’au putut afla, decât numele alor patru Români, cari şi-au găsit moartea pe monstrul plutitor. Acum însă se mai publică nu­mele câtorva, a căror nume şi docu­mente s’au aflat însemnate în registrul vaporului aducător de moarte. Numele nefericiţilor, cari şi-au cercat norocul prin fabricile Americei şi au perit apoi în drumul spre casă dornici de a-şi vedea pe ai lor şi de a li alina sufe­

Next