Gazeta Transilvaniei, februarie 1915 (Anul 78, nr. 24-47)
1915-02-01 / nr. 24
Nr. 24 Anul LXXVDl. ABONAMENTUL Pa un an , . . 2i Cos. Pa e jóm. de an 12 „ Pa trei inni. . . 6 „ Pentru Romfonia şi străinătate. Pe ein an . . . 40 lei. Pe o jum. de an 80 „ f EiLEffoN H. 223, ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 INSERATELE ae primeie la administraţia. Preţul după tarii ţi Învoială. Mariaozlade na sa Innapoiată. Curente... Se vorbeşte în anumite cercuri — se zice competente — de drepturile cari ar fi să se dea naţiunilor nemaghiare şi în special Românilor din Ungaria. Şi aceasta ca o răsplată pentru marile virtuţi militare şi jertfele enorme pe cari le-au adus aceste naţiuni în războiul actual pe atâtea fronturi de bătae ca şi acasă în năcăjitele lor gospodării. Deşi ne-am propus ca în cursul acestui război să suspendăm accentuarea multiplelor noastre doleanţe, căci accentuarea lor s’ar perde în vuetul surd al tunului, totuşi nu putem lăsa neamintite anumite curente ce se debitează în contul „răsplătirii“ noastre, ci ne simţim îndemnaţi să le reţinem cel puţin de dragul valorii lor documentare. Unii dintre aceşti de toţi ştiuţii competenţi spun că sângele nostru vărsat din belşug împotriva inimicilor monarhiei ar trebui remunerat cu libertatea învăţământului care ar trebui limitată numai de cadrele fundamentalei „idei de stat maghiar“. Că cum se înţelege această libertate de acei competenţi, nu ştim şi nici nu căutăm astăzi să ştim şi cu atât mai puţin să esplicăm. Alţii ne asigură, că proporţiile răsplătirii ar trebui lărgite şi cu o anumită validitate a fiinţei noastre etnice în cadrele vieţii de stat şi pentru aceasta ni se pune în vedere — condiţionat ori necondiţionat, asta nu ne impoartă — o revizuire a legii electorale. Şi iarăş alţii mai puţin responzabili ne conced şi alte drepturi, ca o mai largă validitate pe seama limbei noastre naţionale ca şi pe tărâmul funcţiunilor publice. Şi în fine unii, aceştia de tot neresponzabili, — dar cazul iarăş nu impoartă — conced maximul pretenţiunilor noastre, singurul care ne poate asigura o viaţă completă etnică. Ei ne oferă autonomia naţională Am accentuat însă că nu vom întră în esenţa acestor promisiuni, cam unele considerate şi apreciate din punctul de vedere al valorii lor intrinseci, iar altele privite prin prisma isvorului din care pornesc, ne lasă absolut indiferenţi. Dar . . . le însemnăm ca pe nişte simple curente. E totul ce putem face. Căci dacă ar fi să intrăm în materie, atunci am putea spune multe, prea multe şi lucrul cel dintâi ar fi, că noi nu aşteptăm o răsplată, asta ar fi nedemn pentru un popor mare şi mândru, noi nu cerşim, aşa ceva ar fi prea necavaleresc şi apoi drepturile niciodată nu se cerşesc, ele se afirmă şi se obţin graţie calităţilor caracterului, virtuţei şi jertfelor ce le face un popor. Da, mai ales graţie jertfelor. Ei, dar jertfe am făcut. Dacă-i aşa atunci noi ne am cucerit dreptul la toate drepturile, dreptul la viaţă. De veacuri am jertfit şi mai ales acum în mijlocul acestui vârtej am jertfit atâta şi încă tot ce-am avut mai scump. Ne-am dat tot tineretul, mii de maici ne-au rămas fără copii, mii de soţii ş’au jertfit bărbaţii pentru binele monarhiei ş’al ţării în care trăim, mii de copii s’au perdut părinţii, mii de logodnice au rămas stinghere cu lacrimile îngheţate in ochi aşteptând pe cei ce nu mai vin. Şi din satele noastre au fost duse mii de vite pentru hrana oştirilor ce se bat la hotare şi haine, încălţăminte şi arme pentru îmbrăcarea şi înarmarea acelora. Şi toate acestea numai de dragul jertfei, de dragul datoriei şi nu pentru o răsplată nu cu gândul la bucăţica de pâne, ori la osul ce ni se pune în vedere. Suntem săraci, am sărăcit mai ales acum, căci ne-am dat totul pentru oaste, dar sărăcia şi foamea nu ne-a răpit mândria şi maiestatea conştiinţei unei suveranităţi proprii oricărui popor care se respectă, însemnăm curentele, dar nu ne discutăm. Acest fapt însă nu ne dispensează de a repeta că drepturile noastre nu trebuesc cântărite cu cântarul „răsplăţii“. Noi ne-am câştigat dreptul la proprietatea lor,prin jertfele uriaşe ce le-am făcut. Şi avem credinţă neclintită că le vom avea. Nimenea nu ne va putea opri de a întra în posesiunea lor, niciun om responzabil, ori neresponzabil nu va putea opri biruinţa unui curent care se razimă nu pe puteri trecătoare omeneşti, ci pe forţele neînvinse ale naturii, acesta e curentul dreptăţii, care se anunţă deja ca un imperativ categoric, ca cel mai mare succes, ca deslegământul fatal al uriaşei încăerari de astăzi. Acesta e singurul curent pe care-l discutăm noi azi, pe care-l simţim, care va renaşte şi se va ridica din obroacele întunecimii de azi aşa cum Crist s’a ridicat din întunerecul mormântului său, „Noua noastră Regină poetă“. Sub titlul acesta d-l Al. Al. Hodoş publici din prilejul apariţiei volumului „ Visătorul de visc“ de Regina Maria a României următorul articol de apreciare : Duioasa Carmen Sylva, care a ilustrat atâta vreme tronul României cu darurile sale literare , îşi poartă acum tristeţa acolo, în pacea munţilor, la umbra zidurilor pioase a Curţii de Argeş, unde doarme acum umbra marelui nostru Rege... Regina-văduvă nu mai poartă acum pe frunte decât cununa de lauri a poetei glorificate, iar pe umeri haina grea a durerei... Dar a fost dat se vede, ca noua regină — regina Maria, — să străjuească acolo sus, alături de conducători destinelor ţărei, şi prin aceleaşi daruri de luminoasă inspiratoare, prin ceiaşi scântee ruptă din fascinatoarea Artă. Ne aducem aminte de acea frumoasă povestire, apărută pe când regina de astăzi nu era decât principesa plin d e graţie şi de bunătate, — povestirea titulată „Crinul vieţii din care ieşeau pentru prima oară la lumină calităţile strălucitoare de scriitoare a Alteţei Regale. Principesa Maria fusese de altfel totdeauna cea mai generoasă ocrotitoare a artiştilor, — căci singura noastră asociaţie de pictori şi de sculptori s’a întemeiat sub înalta Ei prezidenţie de onoare. Acum cu »Visătorul de vise« Regina Maria ne desvălueşte un admirabil colţ al temperamentului Său plin de grije estetică pentru tot ceea ce atinge degetele sale măiestre. ■»Visitorul de vise*, e povestea unui tânăr artist, — pictorul Eric Gundian da la curtea regelui Wanda, marele Crai din Miază-noapte, — care plecă în lume pentru a găsi cei două ochi zăriţi în vis. Pictorul începuse să zugrăvească în sala de serbări a regelui o pânză minunată ce reprezenta : »Triumful Amorului«. O minunată sărbătoare fie nuntă, în care toate persoanele sa îndreptau, pâlcuri, pâlcuri de veseli tineri şi de fete spre un tron strălucit. Pe acel tron sta o femee, îmbrăcată intr’o haină aurie, care curgea în cutea ca un râu în bătaia soarelui la asfinţit, In spre tinerii şi fetele, cari cântau cân- i tece de laudă, legânănd deasupra cai pului ramuri înflorite, şi aruncând albi trandafiri în faţa tronului Amorului. Dar acestei femei, împodobite atât de minunat, artistul nu-i putuse zugrăvi faţa, pentru că el văzuse în vis chipul de care avea nevoe şi două ochi îl urmăreau pretutindeni, deşi nu-i găsea nicăeri. Şi Eric plecă să caute ochii, pe cari îi visase. Rătăceşte în toată lumea şi la fiecare pas crede, că şi-a găsit plăsmuirea visată. lotru târziu, după ce s’a smuls din braţe calde ce căutau să-l ţintuiască aiurea, artistul, într’o noapte caldă, îşi vede cu ochii visul, — ochii din vis, — ochi unei făpturi aeriene, fermecătoare, care par’că plutea în văzduh ca o spumă uşoară. Era atât de plăpândă însă fata aceasta, era atât de delicată, încât, în prima lor îmbrăţişare de dragoste, — ea e răpusă de fericire şi moare. Moare de fericire, în braţele visătorului de vise, care-şi atinsese idealul, — dar la atingerea buzelor lui idealul se prefăcu I în ţărână. Iubita visată zăcea fără viaţă. II Atunci Eric Gundian sa întoarce la curtea regelui, şi cu moartea în suflet începe sa picteze faţa acelei femei — aşa cum o visase aievea. Şi când sfârşi tabloul, — muri şi el, ca şi cum şi-ar fi îndeplinit menirea. * Mai presus de toata în cartea reginei Maria sunt imagini, imagini şi iar imagini. Sute de subiecte de tablouri alegorice sau de peisaje, redate cu o putere neobişnuită de descripţie. Toate lucrurile: flori, lacuri, văluri uşoare de spumă, păduri, stânci, sclipire de lună, întinsuri de zăpadă, străluciri de noapte, grădini... toate prind culoare şi trăesc o viaţă tainică, misterioasă, plină de o poezie a naturei mistică şi adâncă. Artistul care nu şi poate sfârşi opera şi pleacă în căutarea idealului, pe care dacă-l găseşte nu-l poate strânge în braţe decât pentru a zdrobi, — şi apoi ultima inspiraţie, plătită cu viaţa, — sunt pagini simbolice mişcătoare. E povestea atâtor şi atâtor artişti, cari plătesc cu idealul zdrobit, plăsmuirea cea mai genială a lor... Stilul e curgător şi vioi, — imaginile bogate. Iată de pildă un pasaj, la întâmplare: »Atunci se desfăşură ochilor lui ceva de o nespusă frumuseţe; lângă bătrân se ivi o femee strălucitoare, străvezie ; o femee a cărei faţă d’abia o putea desluşi. Capul îi era plecat înapoi şi amândouă braţele ei ridicate, lucrau ca raze de lumină arătând spre cer. Haina ei lungă flutura în jos, brumă plutitoare, până la marginea apei, unde se pierdea ca un nour. Şi astă ceaţă aburie, se înfăşură în jurul picioarelor bătrânului, şi, pe când se ridica încetinel până la inimă, o minunată preschimbare se ivia în bătrânul pustnic: ucenicul lui încremenit văzu cum treptat cădea de pe dânsul povara anilor ; cum trupul gârbovit sa înălţa drept; şi o clipă, fulgeră în ochii lui vedenia unui chip bărbătesc, plin de putere şi de frumuseţe, apoi.... totul se şterse. O suflare a vântului risipi întreaga misnune în lacul întunecat, unde nu rămăsese decât un nour de fum, care pluti câtva albastru-cenuşiu,peste luciul adâncului; apoi, chiar din mijloc, izbucni o flacără ce pâlpâia, pătimaşe şi orbitoare şi care se înălţa încet, ca o limbă de foc, tot mai sus, mai sus, I până pieri din ochii lui!« I Cartea roşie austro-ungară. — Cine a provocat războiul european. — . Finol . , La 28 iulie contele Szoegenyi a telegrafist propunând o mediaţiune engleză ca Germania, Italia, Anglia şi Franţa să sa Întrunească în conferinţă la Londra. Propunerea a fost declinată de Germania pe motivul, că ar fi cu neputinţă Germaniei a cita pe aliata ei în faţa unui tribunal european într’o ceartă cu Serbia. La 28 iulie contele Berchtold comunică ministerului de externe sârbesc că Austro-Ungaria se consideră de la această dată în stare de răsboiu ca Serbia. In aceiaşi zi, contele Berchtold a telegrafiat contelui Szoegenyi că conferinţa propusă de d. Grey în cât priveşte conflictul cu Serbia devine inutilă fiind depăşită de evenimente. La 28 iulie ambasadorul englez a făcut o vizită contelui Berchtold care i-a zis că d. Grey trebuia să ia în consideraţie că pacea europeană nu va fi salvgardată prin faptul că marile puteri se pun la spatele Serbiei şi intervin pentru impunitatea ei. Chiar dacă am vrea să primim o atare încercare de compromis, Serbia ar fi prin aceasta incurajată să urmeze pe calea de până acum şi aceasta ar pune din nou pe tapet chestia păcei în timpul cel mai scurt posibil. La 28 iulie contele Berchtold a rugat pe ambasadorul conte Szoegenyi să supună cabinetului berlinez pentru urgenţă deliberare chestiunea de a se şti dacă trebue atrasă atenţia Rusiei in chip amical asupra faptului că inobijarea a patru districte militare situate la graniţa austro-ungară anunţată pentru eventualitatea trecerei graniţei sârbeşti, ar fi identică cu o ameninţare contra Austro-Ungariei , deci ar trebui ca monarhia cât şi aliata ei să răspundă prin măsuri militare identice. Răspunzând unui demers al d-lui Grey, contele Berchtold a remis la 29 iulie ambasadorului german un memoriu expunând că răspunsul sârbesc formula în majoritatea punctelor, rezerve caii scădeau esenţial valoarea concesiilor acordate şi că refuzul e privior mai ales la punctele cari cuprindeau oarecari garanţii cum că ţinta va fi obţinută efectiv. Guvernul austro-ungar — continuă memoriul — ,este mirat să vadă că acţiunea contra Serbiei e socotită ca de natură să aducă o izbire Rusiei şi influenţei ruseşti în Balcani şi aceasta ar permite supoziţia că propaganda îndreptată contra monarhiei ar fi de origină sârbească, dar şi de origină rusă. Am fost totdeauna de părere că Rusia oficială nu are nimic comun cu tendinţele ostile contra monarhiei. Acţiunea noastră actuală este îndreptată numai contra Serbiei, iar sentimentele noastre faţă de Rusia sunt cu totul amicale. Memoriul conchide zicând că dacă cabinetul englez este dispus să valoreze influenţa sa asupra guvernului rusesc în sensul menţinerei păcei între marile puteri şi localizarea războiului ce ne este impus de manoperile sârbeşti timp de decenii, aceasta n’ar putea alta decât aprobarea guvernului austroungan La 29 iulie, ambasadorul la Paris contele Szecseki raportează că Franţa face indubitabil pregătiri militare. Contele Zoegenyi anunţă şi el că guvernul german a telegrafiat din nou la Petersburg că continuindu-se înarmările militare actuale, Germania ar putea fi determinată să mobilizeze şi dânsa. La 29 iulie ambasadorul Szapáry observă d-lui Sasonow că mobilizarea corpurilor meridionale ale monarhiei austroungare nu poate fi o ameninţare contra Rusiei şi că ar trebui să se pună repede capăt supralicitărei militare. D. Sasonow a replicat că va comunica aceasta şefului statului major care vede pe Majestatea da in fiecare zi. La 30 iulie contele Berchtold a telegrafiat contelui Szapáry că este gata să explice d-lui Sasonov diferitele puncte ale notei şi să supună chestiunile interesând direct legăturile cu Rusia discuţionei amicale şi pună de încedere în conformitate cu ideea dată de d. dobelso. La 11 iulie contele Berchtold notifică prin contele Szoegenyi că cu toată mobilizarea rusă est a dispus să ia In considerare mediaţiunea cu Serbia propusă de d. Grey, dar cu condiţiunea ca acţiunea militară contra Serbiei să continue în răstimp şi ca mobilizarea rusâ sa so oprească. La 31 Iulie totuşi telegrama ambasadorului nostru la Petersburg ne anunţă că dimineaţa e’a dat ordin pentru mobilizarea armatei şi flotei. La 4 August contele Berchtold adresează ambasadorului conte Mensdorf o depeşă zicând : Guvernul francez a însărcinat pe ambasadorul de aici de a cere paşapoartele sale pentu motivul că un corp de armată austro-ungar a fost trimis în Germania. Notificaţi guvernului englez că precum rezultă din informaţiuni culese în loc competinte , aserţiunea făcută de guvernul francez este neîntemeiată. Cartea Roşie închee prin comunicarea contelui Berchteld către baronul Müller, ambasador la Tokio, că vasul austro-ungar »Elisabeta« a primit însărcinarea să participe la lupta de lângă Tsingtao şi că ambasadorul a cerut paşapoartele sale din cauza procedărei Japoniei contra imperiului german, aliatul nostru. Foaia „Libertatea“ — oprită se apară. Redacţia foii »Libertatea« ne trimite spre publicare următorul aviz: Iubiţi abonenţi şi cetitori ai foilor „Libertatea“ şi Foaia Inter.“ I începând cu Nrul de Joia trecută (4 Febr. n) forurile (derogătoriile) administrative, întemeindu-se pe noua lege de presă care prescrie între altele, că editorul şi redactorul responsabil al unei foi trebue „să locuiască fără întrerupere în ţară“, au oprit pe timp nehotărât scoaterea foii noastre, din cauza că directorul şi editorul „Libertăţii“, părintele Ioan Moţa, se află în străinătate, iar la plecarea sa din ţară, n’a înştiinţat forurilor administrative nici o schimbare în editarea şi redactarea mai departe a foii, înştiinţarea din partea noastră a unui nou editor şi redactor, n’a fost primită, pentrucă aceasta editorul vechiu trebue s’o facă. Nădăjduind că părintele Moţa (care de altfel a plecat de aici cu paşaport în toată regula şi timpul de faţă petrece în Bucureşti, unde îşi vede de sănătate sub îngrijirea unui medic de acolo), va sosi în curând acasă, ori că în vremea cea mai scurtă, aducându-i-se la cunoştinţă oprirea foii, va face toate cele de lipsă ca scoaterea ei să nu sufere multă întârziere, rugăm pe abonaţii şi pe toţi cetitorii „ Libertăţii să fie la cunoştinţă, fără supărare, oprirea aceasta venită pe neaşteptate chiar în aceste vremuri grele şi să fie cu puţină răbdare până atunci, până când va putea ieşi de nou foaia, fără nici o piedecă. Cei ce au banii trimişi înainte pentru foaie, n’au a să teme de niei o pagubă, că îndată ce se va putea face faţă cerinţelor legii, vor primi iarăşi regulat foaia, — cauţia foii rămâne şi pe mai departe depusă. Szászváros—Orăştie, la 9 Februarie 1915. Redacţia foii „Libertatea“. Congresul socialiştilor neutrali. Se anunţă din Rotterdam. Luni se va deschide congresul conchemat de partidele socialiste din ţările triplei antante. In acest congres se vor formula apoi următoarele proiecte şi propuneri: Instituirea unui prim general pentru toate ţările, neutralitatea mărilor şi ştergerea diplomaţiei secrete Partidul socialist francez va fi reprezentat prin miniştrii Sembat şi Guezde.