Gazeta Transilvaniei, februarie 1915 (Anul 78, nr. 24-47)

1915-02-01 / nr. 24

Nr. 24 Anul LXXVDl. ABONAMENTUL Pa un an , . . 2i Cos. Pa e jóm. de an 12 „ Pa trei inni. . . 6 „ Pentru Romfonia şi străinătate. Pe ein an . . . 40 lei. Pe o jum. de an 80 „ f EiLEffoN H­. 223, ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 INSERATELE ae primeie la adminis­traţia. Preţul după tarii ţi Învoială. Mariaozlad­e na sa In­­napoiată. Curente... Se vorbeşte în anumite cercuri — se zice competente — de drep­turile cari ar fi să se dea naţiunilor nemaghiare şi în special Românilor din Ungaria. Şi aceasta ca o răs­plată pentru marile virtuţi militare şi jertfele enorme pe cari le-au a­­dus aceste naţiuni în războiul actual pe atâtea fronturi de bătae ca şi a­­casă în năcăjitele lor gospodării. Deşi ne-am propus ca în cursul acestui război să suspendăm accen­tuarea multiplelor noastre doleanţe, căci accentuarea lor s’ar perde în vuetul surd al tunului, totuşi nu pu­tem lăsa neamintite anumite curente ce se debitează în contul „răsplă­tirii“ noastre, ci ne simţim îndem­naţi să le reţinem cel puţin de dra­gul valorii lor documentare. Unii dintre aceşti de toţi ştiuţii competenţi spun că sângele nostru vărsat din belşug împotriva inimi­cilor monarhiei ar trebui remunerat cu libertatea învăţământului care ar trebui limitată numai de cadrele fundamentalei „idei de stat maghiar“. Că cum se înţelege această libertate de acei competenţi, nu ştim şi nici nu căutăm astăzi să ştim şi cu atât m­­ai puţin să esplicăm. Alţii ne asigură, că proporţiile răsplătirii ar trebui lărgite şi cu o anumită validitate a fiinţei noastre etnice în cadrele vieţii de stat şi pentru aceasta ni se pune în vedere — condiţionat ori necondiţionat, asta nu ne impoartă — o revizuire a legii electorale. Şi iarăş alţii mai puţin respon­­zabili ne conced şi alte drepturi, ca­ o mai largă validitate pe seama limbei noastre naţionale ca şi pe tă­râmul funcţiunilor publice. Şi în fine unii, aceştia de tot neresponzabili, — dar cazul iarăş nu impoartă — conced maximul pre­­tenţiunilor noastre, singurul care ne poate asigura o viaţă completă etnică. Ei ne oferă autonomia naţio­nală Am accentuat însă că nu vom întră în esenţa acestor promisiuni, cam­ unele considerate şi apreciate din punctul de vedere al valorii lor intrinseci, iar altele privite prin prisma isvorului din care pornesc, ne lasă absolut indiferenţi. Dar . . . le însemnăm ca pe nişte simple cu­rente. E totul ce putem face. Căci dacă ar fi să intrăm în materie, a­­tunci am putea spune multe, prea multe şi lucrul cel dintâi ar fi, că noi nu aşteptăm o răsplată, asta ar fi nedemn pentru un popor mare şi mândru, noi nu cerşim, aşa ceva ar fi prea necavaleresc şi apoi drep­turile niciodată nu se cerşesc, ele se afirmă şi se obţin graţie calităţilor caracterului, virtuţei şi jertfelor ce le face un popor. Da, mai ales graţie jertfelor. Ei, dar jertfe am făcut. Dacă-i aşa atunci noi ne am cucerit dreptul la toate drepturile, dreptul la viaţă. De veacuri am jertfit şi mai ales acum în mijlocul acestui vâr­tej am jertfit atâta şi încă tot ce-am avut mai scump. Ne-am dat tot tineretul, mii de maici ne-au rămas fără copii, mii de soţii ş’au jertfit bărbaţii pentru binele monarhiei ş’al ţării în care trăim, mii de copii s’au perdut părinţii, mii de logodnice au rămas stinghere cu lacrimile înghe­ţate in ochi aşteptând pe cei ce nu mai vin. Şi din satele noastre au fost duse mii de vite pentru hrana oştirilor ce se bat la hotare şi haine, în­călţăminte şi arme pentru îmbrăcarea şi înarmarea acelora. Şi toate acestea numai de dragul jertfei, de dragul datoriei şi nu pentru o răsplată nu cu gândul la bucăţica de pâne, ori la osul ce ni­ se pune în vedere. Suntem săraci, am sărăcit mai ales acum, căci ne-am dat totul pentru oaste, dar sărăcia şi foamea nu ne-a răpit mândria şi maiestatea conşti­inţei unei suveranităţi proprii oricărui popor care se respectă, însemnăm curentele, dar nu ne discutăm. Acest fapt însă nu ne dispen­­sează de a repeta că drepturile noas­tre nu trebuesc cântărite cu cân­tarul „răsplăţii“. Noi ne-am câştigat dreptul la proprietatea­ lor,prin jertfele uriaşe ce le-am făcut. Şi avem cre­dinţă neclintită că le vom avea. Ni­menea nu ne va putea opri de a întra în posesiunea lor, niciun om responzabil, ori neresponzabil nu va putea opri biruinţa unui curent care se razimă nu pe puteri trecătoare omeneşti, ci pe forţele neînvinse ale naturii, acesta e curentul dreptăţii, care se anunţă deja ca un impe­rativ categoric, ca cel mai mare suc­ces, ca deslegământul fatal al uriaşei încăerari de astăzi. Acesta e­ singurul curent pe care-l discutăm noi azi, pe care-l simţim, care va renaşte şi se va ridica din obroacele întunecimii de azi aşa cum Crist s’a ridicat din întunerecul mor­mântului său, „Noua noastră Regină poetă“. Sub titlul acesta d-l Al. Al. Hodoş pu­blici din prilejul apariţiei volumului „ Visăto­rul de visc“ de Regina Maria a României următorul articol de apreciare : Duioasa Carmen Sylva, care a ilustrat atâta vreme tronul României cu darurile sale literare , îşi poartă acum tristeţa acolo, în pacea munţilor, la umbra zidurilor pioase a Curţii de Argeş, unde doarme acum umbra ma­relui nostru Rege... Regina-văduvă nu mai poartă acum pe frunte de­cât cu­nuna de lauri a poetei glorificate, iar pe umeri haina grea a durerei... Dar a fost dat se vede, ca noua regină — regina Maria, — să străju­­ească acolo sus, alături de conducăto­­ri destinelor ţărei, şi prin aceleaşi daruri de luminoasă inspiratoare, prin ceiaşi scântee ruptă din fascinatoarea Artă. Ne aducem aminte de acea fru­moasă povestire, apărută pe când regina de astăzi nu era de­cât principesa plin d e graţie şi de bunătate, — povestirea titulată „Crinul vieţii din care ieşeau pentru prima oară la lumină calităţile strălucitoare de scriitoare a Alteţei Regale. Principesa Maria fusese de altfel totdeauna cea mai generoasă ocroti­toare a artiştilor, — căci singura noas­tră asociaţie de pictori şi de sculptori s’a întemeiat sub înalta Ei prezidenţie de onoare. Acum cu »Visătorul de vise« Re­gina Maria ne desvălueşte un admirabil colţ al temperamentului Său plin de grije estetică pentru tot ceea ce atinge degetele sale măiestre. ■»Visitorul de vise*, e povestea unui tânăr artist, — pictorul Eric Gundian da la curtea regelui Wanda, marele Crai din Miază-noapte, — care plecă în lume pentru a găsi cei două ochi zăriţi în vis. Pictorul începuse să zugrăvească în sala de serbări a regelui o pânză minunată ce reprezenta : »Triumful A­­morului«. O minunată sărbătoare fie nuntă, în care toate persoanele sa în­dreptau, pâlcuri, pâlcuri de veseli tineri şi de fete spre un tron strălucit. Pe acel tron sta o femee, îmbrăcată intr’o haină aurie, care curgea în cute­a ca un râu în bătaia soarelui la asfinţit, In spre tinerii şi fetele, cari cântau cân- i tece de laudă, legânănd deasupra ca­­i pului ramuri înflorite, şi aruncând albi­­ trandafiri în faţa tronului Amorului­. Dar acestei femei, împodobite atât de minunat, artistul nu-i putuse zugrăvi faţa, pentru că el văzuse în vis chipul de care avea nevoe şi două ochi îl ur­măreau pretutindeni, deşi nu-i găsea nicăeri. Şi Eric plecă să caute ochii, pe cari îi visase. Rătăceşte în toată lumea şi la fiecare pas crede, că şi-a găsit plăsmuirea visată. lotru târziu, după ce s’a smuls din braţe calde ce căutau să-l ţintuiască aiurea, artistul, într’o noapte caldă, îşi vede cu ochii visul, — ochii din vis, — och­i unei făpturi aeriene, fermecătoare, care par’că plutea în văzduh ca o spumă uşoară. Era atât de plăpândă însă fata aceasta, era atât de delicată, în­cât, în prima lor îmbrăţişare de dragoste, — ea e răpusă de fericire şi moare. Moare de fericire, în braţele visătorului de vise, care-şi atinsese idealul, — dar la atingerea buzelor lui idealul se prefăcu I în ţărână. Iubita visată zăcea fără viaţă. II Atunci Eric Gundian sa întoarce­­ la curtea regelui, şi cu moartea în su­flet începe sa picteze faţa acelei femei — aşa cum o visase aievea. Şi când sfârşi tabloul, — muri şi el, ca şi cum şi-ar fi îndeplinit menirea. * Mai presus de toata în cartea re­ginei Maria sunt imagini, imagini şi iar imagini. Sute de subiecte de tablouri ale­gorice sau de peisaje, redate cu o pu­tere neobişnuită de descripţie. Toate lucrurile: flori, lacuri, văluri uşoare de spumă, păduri, stânci, sclipire de lună, întinsuri de zăpadă, străluciri de noapte, grădini... toate prind culoare şi trăesc o viaţă tainică, misterioasă, plină de o poezie a naturei mistică şi adâncă. Artistul care nu şi poate sfârşi opera şi pleacă în căutarea idealului, pe care dacă-l găseşte nu-l poate strân­ge în braţe de­cât pentru a­­ zdrobi, — şi apoi ultima inspiraţie, plătită cu viaţa, — sunt pagini simbolice mişcă­toare. E povestea atâtor şi atâtor ar­tişti, cari plătesc cu idealul zdrobit, plăsmuirea cea mai genială a lor... Stilul e curgător şi vioi, — ima­ginile bogate. Iată de pildă un pasaj, la întâmplare: »Atunci se desfăşură ochilor lui ceva de o nespusă frumuseţe; lângă bătrân se ivi o femee strălucitoare, străvezie ; o femee a cărei faţă d’abia o putea desluşi. Capul îi era plecat îna­poi şi amândouă braţele ei ridicate, lu­­crau ca raze de lumină arătând spre cer. Haina ei lungă flutura în jos, brumă plutitoare, până la marginea apei, unde se pierdea ca un nour. Şi astă ceaţă aburie, se înfăşură în jurul picioarelor bătrânului, şi, pe când se ridica înce­­tinel până la inimă, o minunată pre­schimbare se ivia în bătrânul pustnic: ucenicul lui încremenit văzu cum trep­tat cădea de pe dânsul povara anilor ; cum trupul gârbovit sa înălţa drept; şi o clipă, fulgeră în ochii lui vedenia unui chip bărbătesc, plin de putere şi de frumuseţe, apoi.... totul se şterse. O suflare a vântului risipi întreaga mis­nune în lacul întunecat, unde nu ră­măsese de­cât un nour de fum, care pluti câtva albastru-cenuşiu,peste luciul adâncului; apoi, chiar din mijloc, iz­bucni o flacără ce pâlpâia, pătimaşe şi orbitoare şi care se înălţa încet, ca o limbă de foc, tot mai sus, mai sus, I până pieri din ochii lui!« I Cartea roşie austro-ungară. — Cine a provocat războiul european. — . Fino­l . , La 28 iulie contele Szoegenyi a te­legrafist propunând o mediaţiune en­gleză ca Germania, Italia, Anglia şi Franţa să sa Întrunească în conferinţă la Londra. Propunerea a fost declinată de Germania pe motivul, că ar fi cu ne­putinţă Germaniei a cita pe aliata ei în faţa unui tribunal european într’o ceartă cu Serbia. La 28 iulie con­­tele Berchtold comunică ministeru­lui de externe sârbesc că Austro-Un­garia se consideră de la această dată în stare de răsboiu ca Serbia. In aceiaşi zi, contele Berchtold a telegrafiat con­telui Szoegenyi că conferinţa propusă de d. Grey în cât priveşte conflictul cu Serbia devine inutilă fiind depăşită de evenimente. La 28 iulie ambasadorul englez a făcut o vizită contelui Berchtold care i-a zis că d. Grey trebuia să ia în con­sideraţie că pacea europeană nu va fi salvgardată prin faptul că marile pu­teri se pun la spatele Serbiei şi in­tervin pentru impunitatea ei. Chiar dacă am vrea să primim o atare încer­care de compromis, Serbia ar fi prin aceasta incurajată să urmeze pe calea de până acum şi aceasta ar pune din nou pe tapet chestia păcei în timpul cel mai scurt posibil. La 28 iulie contele Berchtold a rugat pe ambasadorul conte Szoegenyi să supună cabinetului berlinez pentru urgenţă deliberare chestiunea de a se şti dacă trebue atrasă atenţia Rusiei in chip amical asupra faptului că ino­­bi­j­area a patru districte militare si­tuate la graniţa austro-ungară anunţată pentru eventualitatea trecerei graniţei sârbeşti, ar fi identică cu o ameninţare contra Austro-Ungariei , deci ar tre­bui ca monarhia cât şi aliata ei să răspundă prin măsuri militare identice. Răspunzând unui demers al d-lui Grey, contele Berchtold a remis la 29 iulie ambasadorului german un memo­riu expunând că răspunsul sârbesc for­mula în majoritatea punctelor, rezerve caii scădeau esenţial valoarea conce­siilor acordate şi că refuzul e privior mai ales la punctele cari cuprindeau oarecari garanţii cum că ţinta va fi obţinută efectiv. Guvernul austro-ungar — continuă memoriul — ,este mirat să vadă că acţiunea contra Serbiei e socotită ca de natură să aducă o izbire Rusiei şi influenţei ruseşti în Balcani şi aceasta ar permite supoziţia că pro­paganda îndreptată contra monarhiei ar fi de origină sârbească, dar şi de o­­rigină rusă. Am fost totdeauna de pă­rere că Rusia oficială nu are nimic co­mun cu tendinţele ostile contra mo­narhiei. Acţiunea noastră actuală este îndreptată numai contra Serbiei, iar sentimentele noastre faţă de Rusia sunt cu totul amicale. Memoriul conchide zicând că dacă cabinetul englez este dispus să valoreze influenţa sa asupra guvernului rusesc în sensul menţinerei păcei între marile puteri şi localizarea războiului ce ne este impus de manoperile sârbeşti timp de decenii, aceasta n’ar putea alta decât aprobarea guvernului austro­­ungan La 29 iulie, ambasadorul la Paris contele Szecseki raportează că Franţa face indubitabil pregătiri militare. Contele Zoegenyi anunţă şi el că gu­vernul german a telegrafiat din nou la Petersburg că continuindu-se înarmă­rile militare actuale, Germania ar putea fi determinată să mobilizeze şi dânsa. La 29 iulie ambasadorul Szapáry observă d-lui Sasonow că mobilizarea corpurilor meridionale ale monarhiei austroungare nu poate fi o amenin­ţare contra Rusiei şi că ar trebui să se pună repede capăt supra­licitărei militare. D. Sasonow a replicat că va comun­ica aceasta şefului statului major care vede pe Majestatea da in fie­care zi. La 30 iulie contele Berchtold a telegrafiat contelui Szapáry că este gata să explice d-lui Sasonov diferitele puncte ale notei şi să supună ches­tiunile interesând direct legăturile cu Rusia discuţionei amicale şi pună de înc­edere în conformitate cu ideea dată de d. dobelso. La 11 iulie contele Berchtold noti­fică prin contele Szoegenyi că cu toată mobilizarea rusă est a dispus să ia In considerare media­ţiunea cu Serbia propusă de d. Grey, dar cu condiţiunea ca acţiunea militară contra Serbiei să continue în răstimp şi ca mobilizarea ru­sâ sa so oprească. La 31 Iulie totuşi telegrama ambasadorului nostru la Petersburg ne anunţă că dimineaţa e’a dat ordin pentru mobilizarea armatei şi flotei. La 4 August contele Berchtold adresează ambasadorului conte Mens­­dor­­f o depeşă zicând : Guvernul francez a însărcinat pe ambasadorul de aici de a cere paşa­poartele sale pentu motivul că un corp de armată austro-ungar a fost trimis în Germania. Notificaţi guver­nului englez că precum rezultă din in­­formaţiuni culese în loc competinte , aserţiunea făcută de guvernul francez este neîntemeiată. Cartea Roşie închee prin comu­nicarea contelui Berchteld către ba­ronul Müller, ambasador la Tokio, că vasul austro-ungar »Elisabeta« a primit însărcinarea să participe la lupta de lângă Tsingtao şi că ambasadorul a cerut paşapoartele sale din cauza procedărei Japoniei contra imperiului german, aliatul nostru. Foaia „Libertatea“ — oprită se apară. Redacţia foii »Libertatea« ne tri­mite spre publicare următorul aviz: Iubiţi abonenţi şi cetitori ai foilor „Libertatea“ şi Foaia Inter.“ I începând cu Nrul de Joia tre­cută (4 Febr. n) forurile (derogăto­­riile) administrative,­­ întemeindu-se pe noua lege de presă care prescrie între altele, că editorul şi redactorul responsabil al unei foi trebue „să lo­cuiască fără întrerupere în ţară“,­­ au oprit pe timp nehotărât scoaterea foii noastre, din cauza că directorul şi editorul „Libertăţii“, părintele Ioan Moţa, se află în stră­inătate, iar la plecarea sa din ţară, n’a înştiinţat forurilor administrative nici o schimbare în editarea şi re­dactarea mai departe a foii, înştiinţarea din partea noastră a unui nou editor şi redactor, n’a fost primită, pentrucă aceasta editorul vechiu trebue s’o facă. Nădăjduind că părintele Moţa (care de altfel a plecat de aici cu paşaport în toată regula şi timpul de faţă petrece în Bucureşti, unde îşi vede de sănătate sub îngrijirea unui medic de acolo), va sosi în curând acasă, ori că în vremea cea mai scurtă, aducându-i-se la cunoş­tinţă oprirea foii, va face toate cele de lipsă ca scoaterea ei să nu sufere multă întârziere,­­ rugăm pe abo­naţii şi pe toţi cetitorii „ Libertăţii să fie la cunoştinţă, fără supărare,­­ oprirea aceasta venită pe neaşteptate chiar în aceste vremuri grele şi să fie cu puţină răbdare până atunci, până când va putea ieşi de nou foaia, fără nici o piedecă. Cei­ ce au banii trimişi înainte pentru foaie, n’au a să teme de niei o pagubă, că îndată ce se va putea face faţă cerinţelor legii, vor primi iarăşi regulat foaia, — cauţia foii rămâne şi pe mai departe depusă. Szászváros—Orăştie, la 9 Fe­bruarie 1­915. Redacţia foii „Libertatea“. Congresul socialiştilor ne­utrali. Se anunţă din Rotterdam. Luni se va deschide congresul conche­­mat de partidele socialiste din ţările triplei antante. In acest congres se vor formula apoi următoarele proiecte şi propuneri: Instituirea unui prim ge­neral pentru toate ţările, neutralita­tea mărilor şi ştergerea diplomaţiei se­crete Partidul socialist francez va fi reprezentat prin miniştrii Sembat şi Guezde.

Next