Gazeta Transilvaniei, februarie 1915 (Anul 78, nr. 24-47)

1915-02-01 / nr. 24

Pagină 2 40 ani de Arhierie a Mitropo­litului Dr. Victor Mihályi. 1875—1915. „Unirea“ din Blaj publica la loc de frunte următorul articol din peana Episcopului Vasile al Gher­lei închinat I. P. S. feîale Mitropo­litului Victor Mihály de Apșa din prilejul împlinirii de 40 ani ca arhiereu al bisericei gre cat româna »Sărbăt­oarea din acest an a întâm­pinării Domnului este pentru Sionul românesc o aniversară prea însemnată. La acest praznic, înainte cu pa­truzeci de ani, în catedrala Sfintei Treimi din Blaj, înălţat a fost la treapta mă­rită a Arhieriei , înalt Preasfinţitul nostru arhiepiscop şi mitropolit Victor Mihályi de Apşa. Patruzeci ani de Arhierie ! Numai nemuritorul Ioan Bob a întrecut dintre toţi Arhiereii bisericii noastre unite, anii aceştia de episcopie a bunului nostru mitropolit. — Şi cum din mila Provedinţei aceasta aniversare mitro­politul noastru o petrece in desăvârşită tărie sufletească şi trupească, vie este credinţa noastră, că­ci va fi hărăzit dela Dumnezeu, să intreacă cu ani număroşi cei 46 ani de Arhierie ai marelui său Înaintaş, întemeietorul Capitolului din Blaj, căruia avem să mulţumim nume ca: Cipariu, Bunea şi loan M. Moldovanu. Patruzeci ani se împlinesc dar la praznicul Sireteniei, de când mitropo­litul nostru poartă cinstea, dar şi sarcina de arhiereu al bisericii româ­neşti unite. Mintea gânditoare şi inima sim­ţitoare deopotrivă se închină bărba­tului, pe care Pronia cerească de aşa soarte L-a învrednicit. Cunoaştem cu toţii zicala latină : Quem dii odere, pedagogum fecere. Nouă ne vine ispita a aplica zicala aceasta, la chemarea de arhiereu român. Şi dacă nu simţul datoriei şi al răs­punderii morale pentru toate faptele noastre ar călăuzi toate acţiunile noastre, cu adevărat mai potrivită ar fi aceea zicală la adresa arhiereilor roipâni, decât la a dascălilor peste tot. In adevăr, care este soartea unui Arhiereu român la noi ? De dragul şi pentru interesul bisericii cauţi a te ţinea pe picior bun cu stăpânirea ? Eşti oportunist, laş, slab de Înger, străin de sufletul neamului ori chiar trădător. Faci politică militantă, te puni în contrast cu puternicii zilei, şi apoi fireşte nu poţi dobândi nimic pentru biserică, şcoală, cler, dascăli, tinerime popor ? Eşti lipsit de tact. Cruţi, tragi de la gură, faci fun­daţii, ştiind că ai să aşterni temeliile de înaintare pentru un neam sărac? Se zice, ci nu numai fundaţii se aş­teaptă de la arhierei. Nu faci fundaţii, ci dai tuturor că ţi te cearcă, alinând zi de zi sarcini şi suspine? Eşti risipitor. Îmbogăţeşti neamurile, nu ştii umbla cu banul. Nu umbli în vizitaţie cano­nică, pentru a putea stărui cu atât mai mult din zori de zi şi până seara târziu, ca administraţia bună a trebilor obşteşti să nu sufere scădere? Eşti bi­rocrat, fără simţ pentru cerinţele vieţii. Umbli în vizitaţie canonică, iţi mânci sănătatea, cheltueşti banii şi ob­servând neorândueli, stărueşti a în­drepta relele şi a disciplina pe cei ne­păsători ? Eşti tiran, jandarm iar nu părinte.­­ Să mai continuăm? Şi oare nu­­ este aşa soartea Arhiereului român? înalt Preasfinte Mitropolit ! După patru decenii Te privim, cei ce paşii Ţi-am urmărit, cum umbli pe cărările Arhieriei. Te-am văzut pururea de faţă la locul, pe care Dumnezeul părinţilor noştri Ţi-l’a arătat, şi Te-am ştiut in toată vremea păzitor credincios al Stonului. Ca episcop sufragan faţă de s. Mitropolie ai ţinut cu drag legă­turile canonice de unire şi de dragoste. Ca mitropolit părinte şi credincios frate ai fost fraţilor în arhierie. Neobosit în plinirea slujbei apostoleşti ai fost, şi neîncetat pildă vie eşti fraţilor şi fiilor întru plinirea datoriilor de tot soiul. Ia sfatul ţării, de câte­ ori interesele bise­ricii şi şcolii româneşti şi ale neamului au cerut, cuvântul cumpănit, cuminte şi hotărit L’ai ridicat, vestind adevărul, nedreptatea înfierând. Şi ori­cine a ce­rut mila şi ajutorul Tău, nemângăiat pe nimeni nu ai slobozit! Ori doar este cineva, care s’a întors la Tine şi nu l’ai ascultat? Iată pentru care cuvânt Ţie acum ne închinăm. Ai avut şi ai parte de soartea arhiereilor români. Şi soartea aceasta ai purtat-o cu virtute moştenită dela strămoşi şi oţelită cu harul veşnicului Arhiereu Hristos. Pas, înainte, Părinte milostiv. Ar­­hieria românească Îşi are crucea, spi­nii, oţetul, fierea şi amarul. Dar îşi are şi dulcea sa răsplată şi mângâiere. Recunoştinţa, dragostea şi alipirea poporului românesc. Mergi, Preasfinte, în ziua Ta iu­­bitară între răniţii noştri iubiţi. Ei sunt eroi. Ei sunt copiii noştri, ei sunt fiii, pe cari Tu i-ai născut, şi crescut întru Hristos Isus. Mergi între ei. Priveşte în ochii lor. Şi întoarce-Te la slujba apostoliei Tale. Graiul izvorît din ochii vitejilor noştri răniţi, va fi pentru inima Ta de Arhiereu răsplătire şi sa­tisfacţie pentru toate frământările, du­rerile, decepţiunile şi sbuciumările alor patruzeci de ani. Şi înnoit în puteri trupeşti, înti­nerit la spirit, oţelit pentru zilele mari, ce ne stau înainte, să trăeşti, şi să în­trec­ anii neîntrecutului Ioan Bob I» Ep. V. La doririle esprimate în acest articol omagial ne alăturăm şi noi din toată inima. Schimbul avanposturilor in tranşee. De­sigur, că viaţa in tranşee, in actualul războin, e plină de episoade, unele mai drama­tice ca altele. Aşa, intre multe altele, citesc unul descris de un ziarist francez, care făcând parte din avanposturi, ne povesteşte astfel, o noapte petrecută In tranşeele înaintate: »înaintăm, în puterea serei spre pădurea Apremont; în aceste câmpii din regiunea Woeuvre, pentru mult timp, opera plugului va fi imposibilă, mile de granate au scormonit şi săpat pământul, iar miile de cadavre au în­grăşat brazdele pentru mulţi ani. Pe când înaintăm, granate şi pro­­eriile explodează dessupra capetelor noastre; suntem, chiar in centrul tiru­lui duşmanilor. Străbăteam unul câte unul, un vast câmp, cu pasul grăbit. Îndoiţi, cu capul plecat, şi cu spatele apărat de raniţă, semănăm a broaşte ţestoase. Intrăm în pădure; noaptea e adâncă. Tranşeea avantgardei, e acolo, înaintea noastră; un om se desprinde din întunerec, două umbre negre îşi fac apariţia dintro scobitură subterană. Zăresc o figură pe care strălucesc doi ochi; restul feţei, nu e decât o barbă încâlcită plină de noroi. Camarazii pe care i-am înlocuit ies din tranşee, o uşoară mişcare din cap, un cuvânt de recomandare, câteva strângeri de mână şi le luăm locul lor. Frumseţea operei subterane ne minunează; aci văd săli lungi, odăi cu paturi de campanie în sfârşit un veri­tabil confort. Pereţii sunt împodobiţi cu trofee luate de la germani; unele sunt foarte curioase; aşa observ granate de mână, făclii incendiare, mortiere de bronz de un sistem învechit, şi chiar un mic tun de aruncat cârlige care rup reţelele de sârmă de fer. Pun puşca la umăr, şi privesc în­aintea mea, dar nu văd nimic. Puţin câte puţin, ochii mi se obişnuesc cu întunericul, şi astfel mai departe zăresc o linie dreaptă care domină o depre­siune a solului; e intrarea unei tranşee săpată în piatră, şi unde germanii stau la pândă, mai bine de o lună. Tranşeea în care ne aflăm acum, era înainte o­­cupată de ei; într’o bună dimineaţă le-am cucerit-o cu baioneta. Germanii cântă, când tunul înce­tează să bubue, străbate până la mine, ecoul unui imn grav şi solemn, ropotul ploii pe crengile arborilor, acompaniază cântul; vuetul vântului printre ramuri îmi dă impresia unui instrument mu­zical. Patru soldaţi părăsesc tranşeea noastră. Locotenentul nostru îmbrăţişea­ză pe unul dintre ei ,un caporal blond, fă­­ră barbă, care n’are mai mult de 18­­ ani; e fratele său. Pe la miezul nopţii,­­ un urlet prelung şi un gemet imens ne infioară sufletele. »Sunt răniţii germani — îmi spune locotenentul — râmaşi a­colo de acum 3 zile, intre tranşeele noastre şi aie germanilor, iar acum nici noi nici ei, nu pot sâ-i ridice. De sigur că sunt răniţi la picioare; noap­tea trecută vaetele erau mai îngrozi­toare, mai multe, însă unul câte unul moare bătut de ploaie şi îngropat în noroi­. De­odată pe la ora 2 noaptea, se aude un zgomot infernal, la 300 paşi de noi, şi în aer vedem sărind pietre şi bucăţi de pământ, care cad în pă­dure. Două umbre negre se clatină pe tranşeea noastră, şi se prăvălesc în fundul ei. Intre ele, recunosc pe calcul caporal de adineaori; el are faţa sânge­rândă. Au vrut să arunce în aer in­trarea care ducea în tranşeele germane, însă mina a exploadat înainte de vreme, şi ceilalţi doi soldaţi au fost acoperiţi de pietre şi pământ. Cei doi eroi, supt in camera cu muniţiuni ,unde îşi spală fe­ţele; unuia din el, i-a fost smulsă toată carnea de pe obrazul stâng. »E un fru­mos rezultat, îmi spune locotenentul; de 3 săptămâni atacam zadarnic această blestemată scobitură; mâine vom săpa până vom ajunge de desuptul ei«. Şi tunul continue să bubue fără încetare. Noaptea trece; un cocoş scăpat din furia şrapnetelor, cântă într’un han­­ părăsit. C. I Disolvarea camerei dela Serajevo. — Păreri din locuri competente — Ce spun politician!­ bosnieci? — Declar­aţiile interesante ale lui Apponyi. — O surpriză ce e drept aşteptată, dar totuş o surpriză a fost în căznicia politică internă a monarhiei disolvarea camerei provinciale de la Serajevo. Nu ▼om trece la ordinea zilei peste acest eveniment din simplul motiv, că ne in­teresează. Bosnia și Herţeg­ovina nu mai sunt provincii suzerane; începând dela anexare ele fac o parte din întregul monarhiei privite prin prizma politicei externe. Cum ar fi de pildă ori­care provincie a Austriei ori Ungaria cu ţinuturile ei. Şi pornind dela această comuniune intre diferitele ţări, provincii şi ţinuturi, cari formează complexul monarhiei austro-ungare, e just, ca să GAZETA TRANSILVANIEI, privim şi noi din cestalalt capăt extrem al ei cu un interes oarecare luarea aces­tei măsuri excepţionale, care e egală cu sistarea constituţiei celor două pro­vincii. — Stabilind în treacăt această teză asupra căreia nu putem insista mai mult, vom trece la declaraţiile a­­numitor locuri competente, precum şi ale fruntaşilor politici bosnieci asupra disolvărei camerei de la Serajevo. Mai interesante însă atăt decât cele dintâi, cât şi cele din urmă par a fi declara­ţiile cunoscutului conte Apponyi Albert. Le vom reda pe rând abţinur­du­ne de la orice comentarii, aşa cum b­enarează corespondentul ziarului »Az Est«, care a obţinut aceste declaraţii prin mai multe interviewuri. Acest ziar inzistă mai întâi asupra unor păreri despre cari corespondentul său ne asigură, că i- a privrit di n »loc competent«. Ele sunt următoarele : — Disolvarea camerei provinciale bosniece nu însemnează încă suspen­darea constituţiei celor două provincii. In privinţa aceasta sunt dătătoare de ton declaraţiile lui Körber, noul minis­tru comun de finanțe, declaraţii pe cari acesta le face în telegrama adresată preşedintelui ţării ca răspuns la feli­citarea acestuia, zicând între altele: Sper că populaţia bosniacă va contribui cu munca ei la rezolvarea problemelor ce i s’au pus guvernului înainte. Din aceste declaraţii se vede lămurit, că guvernul bosniac va proceda pe baza principiilor stabilite cu ocaziunea creării constituţiei bosniace. — Fără îndoială, că după ce vor trece furtunile răsboiului actual, camera bosniacă va fi adusă în astfel de ra­porturi cu guvernul, cari vor face po­sibilă conlucrarea acestor doi factori importanţi în viaţa politică a Bosniei, împrejurările de azi însă pretind, ca în Bosnia să vină azi la putere o mâna puternică, care sub egida autorităţii sale să introducă această provinţă în viaţa regulată de stat. Intre deputaţii provinciei această dispoziţie n’a produs insă vre­ o surpriză mai mare. Cei mai mulţi declară, că se aş­teptau la aşa ceva, ba mai mult, ei cred că această dispoziţie va fi menţinută ani întregi delăturându-se ori­ce conlucrare a camerei în guvernarea provinciei. In ce priveşte însă activitatea consiliului provincial domneşte o totală neorientare asupra faptului, dacă acest consiliu e a se privi ca desfiinţat, ori se va menţine până la espirarea man­datelor.­­ e • * D. Dr. Zuranici, vicepreşedintele camerei provincia­l a declarat, că n’a primit nici un aviz oficial în această privinţă. Vestea disolvării însă nu îl surprinde şi având în vedere vremurile critice, pe cari le trăim spune, că nu si poate permite, ca să facă declaraţii de senz politic■ Tot astfel s’a declarat şeriful Ar­­nautovici şeful partidului musulman. Acesta afirmă, că disolvarea camerei bosniece trebue privită ca o urmare a retragerii cavalerului Bilinsky, fostul ministru comun de finanţe. El crede mai departe, că se va aştepta espirarea mandatelor fără ca să se mai convoace camera. De aceea, părere e şi d. Dr. An­­tovici deputat în partidul Dinovici. El mai declară, că disolvarea camerei nu e ceva de mirat, deoarece aceasta şi aşa r-a avut nici o influinţă în timpul din urmă. Dr. Antovici e de părere însă că consiliul provincial va funcţiona şi pe mai departe ca o corporaţiune per­manentă. Luându-ise in această chestie la interview şi lui Apponyi Albert, contele la noi prea binecunoscut, dă următoa­­rele­ răspunsuri caracteristice şi, repetăm, Interesante, foarte Interesante: — Eu nu atribui nici o însemnă­tate mai mare acestei dispoziţiuni. Gă­sesc de firesc, ca atunci când nici in Ungaria şi nici în Austria nu se con­­chiamă dieta, cu atât mai puţin să se conchieme în Bosnia, unde s’au întâmplat astfel de lucruri, cari motivează acolo instituir­ea unui mod escepţional de gu­vernare. E natural deci ca să fie disol­­vată camera bosniacă. — Aşadară eu socotesc această disolvare între problemele rezolvite. Cheia situaţiei din viitor însă rezidă în faptul, că îi vom bate pe Ruşi ori nu-i vom bate. Dacă îi vom bate, fapt de care sunt sigur, a­­tunci noi vom fi domni în Bos­nia şi în întreg Balcanul nu numai milităreşte, ci şi psiho­logice ; atunci situaţia va fi în mâna noastră şi numai de la noi va depinde, ca să facem o politică cuminte. Cu cazul contrar nici nu vreau să mă ocup. Hanurile Rusiei. Un advertisment României. In discursul rostit în şedinţa de Mercuri a Dumei ruseşti de preşe­dintele consiliului de miniştri Gore­mykin, în care a preamărit „trium­ful“ armatelor ruseşti, unirea tuturor Ruşilor şi ataşarea tot mai strânsă a popoarelor slave de Rusia, i-a scăpat — cu voie sau fără voie — şi următoarea frază: Radiosul viitor al Rusiei la Marea Neagră, lângă zidurile Constantinopolului, se dese­nează cu o lumină crescândă... Aceste cuvinte adresate din fo­toliul primministrului Rusiei mem­brilor Durhei ne desvălesc cu o sin­gură lovitură planul Rusiei de­ a-şi realiza prin actualul răsboiu progra­mul ei istoric, începând de la Petru cel Mare până astăzi diplomaţia şi răsboaiele succesive ale Rusiei contra Turciei n-au urmărit dealtfel altă ţintă, decât tendinţa sigură, permanentă şi uni­tară : cucerirea Dardanelelor. Isto­ricii, oamenii lor politici, scriitorii, diplomaţii şi militarii ruşi de samă, cari au scris, toţi au afirmat nece­sitatea supremă pentru Rusia de­ a stăpâni Dardanelele şi de-a realiza unificarea tuturor elementelor slave într’un singur imperiu pus sub sceptrul Ţarului. In faţa acestui program istoric, care a fost acum subliniat pe faţă şi în Duma rusească, involuntar se pune întrebarea: ce soarte va avea România, în cazul când armele ru­seşti vor eşi victorioase din acest răsboiu? Nu va urma oare sacrifi­carea României de dragul realizării acestui deziderat istoric al Rusiei, fapt care a fost dealtfel mărturisit şi în trecut de unele ziare ruseşti? Nu se urmăreşte oare înghiţirea Româ­niei sau reducerea ei la un stat vi­zat, pentru ca să poată fi realizat programul istoric al Rusiei: stăpâni­rea Dunării, posesiunea Dardanelelor şi contopirea elementului puternic slav de la Nord cu elementele slave de la sud ?! Iată întrebările mari de viaţă, care se pun cu deosebire României în faţa acestui program înfiorător, afirmat din nou în plină şedinţă a Dumei. Bărbaţii de stat ai României, dar cu deosebire cei ce poartă marea răspundere pentru ţară în momentele actuale, — suntem convinşi — nu vor perde din vedere nici o clipă perspectiva, ce le-a deschis-o dis­cursul preşedintelui Goremykin. Este doar vorba de-a fi sau a nu fi, căci nimeni nu va crede doar, că Rusia în cazul unei învingeri, va fi atât de marinimoasă, ca să sufere alăturea de ea o Românie indepen­dentă şi mare. Politica inaugurată de înţeleptul rege Carol, care mai bine de 40 ani a indicat drumul pe care înaintând România a ajuns să fie considerată şi apreciată de întreaga lume, şi al SITUAŢIA pe câmpul de răsboiu. Azi dimineaţă am primit de la bi­roul de presă al prim-ministrului urmă­toarele comunicate oficiale telegrafice: Situaţia în nordul monarhiei. Din marele cartier general al nos­tru se comunică oficial : Budapesta 11 Febr. In Polonia ru­sească şi in Galiţia de vest n’a obvenit nici o schimbare abstrăgând dela uneie 9 lupte de artilerie. Pe frontul din Carpaţi, spre vest dela pasul Uzsok am respins atacurile Ruşilor precum şi unele eşiri parţiale ale duşmanului cauzându-i perderi mari.­­ In Carpaţii păduroşi şi în Buco­vina progresăm iarăş. Am făcut prizioneri mai multe sute de soldaţi ruşi şi am capturat mai multe mitraliere. Budapesta 12 Febr. In Polonia rusească şi în Galiţia de vest situaţia a rămas nes­chimbată. Ofensiva aliaţilor cucereşte pas de pas teren cu toată rezistenţa îndârjită a duşmanului, care şi-a arun­cat în foc rezervele concentrate din toate direcţiunile. Operaţiunile noastre din Bucovina continuă a fi favorabile pentru noi. Coloanele noastre, cari înaintează pe văile Carpaţilor recuceresc zi de zi, în lupte continue, pământul ţării. Am ajuns până la linia Siret. General de divizie Höfer, loc­ţiitorul şefului de stat major. Pe frontul anglo-franco­­ruso-german. Buletinele oficiale ale marelui car­tier general german sunt următoarele : Berlin 11 Febr. Pe câmpul de ope­raţii de la vest. In Argoni am progre­sat dând un atac. Au căzut in mâini« noastre 6 ofiţeri şi 307 de soldaţi duş­mani, apoi două mitraliere şi 6 tunuri mai mici. Şi’n Vos­ti de mijloc şi de sud am avut câteva succese mai mici de însemnătate locală. Pe câmpul de operaţii dela est . La hotarăle Prusiei estice s’au des­făşurat şi eri luptele într’un mod îm­­bucurător de favorabil pentru noi, deşi zăpada mare a impedecat mişcările trupelor noastre. încă nu putem face o reprivire lămurită asupra rezultatelor ciocnirii noastre cu duşmanul. Pe câmpul de operaţii din Polonia am resp­us pretu- ’ tindeni pe duşman prin ofensiva noas­tră din dreapta Vistulei şi spre nord­­vest dela Sierps. Am făcut prizioneri câteva sute de soldaţi duşmani. In stânga Vistulei n’au obvenit evenimente mai importante. Berlin 12 Febr. Pe câmpul de ope­raţii dela vest. La ţărmul mării au a­­părut iarăş vasele duşmane după o pauză mai lungă. Piloţii duşmani au sburat pe de­asupra Ostandei aruncând bombe; aceste însă n’au făcut nici o pagubă un senz militar. Pe celelalte părţi ale frontului au fost rupte de ar­tilerie. Mai cu seamă în contra poziţiilor noastre din Champagne a întrebuinţat duşmanul multă muniţie, dar fără vre­un rezultat mai vrednic de amintit. Lângă Scuaien au încercat în contra noastră şi un atac de infanterie, dar l-am respins făcând prizioneri 120 de oameni. Numărul anunţat ori al solda­ţilor francezi făcuţi prizioneri îa Ar­gent a mai sporit cu un ofiţer şi 119 de oameni. Spre niordvest de la Verdun am ocupat mai multe tranşee duşmane. Contra-atacuri­le, pe cari le-au încercat în contra noastră la Emyle trupele duş­mane înaintea cărora e­rau purtate stea­guri de Genf, le-am respins. Piloţii germani au aruncat o sută de bombe asupra cetăţii Verdun. In Vosgi­la Suderkopf Ie-a succes Francezilor ca să ne ocupe un tranşei­ mai mic din prima linie, care tranşeu se afla în faţa­­poziţiilor lor. Pe câmpul de operaţii dela est. Maj. Sa Împăratul a sosit pe câmpul de operaţii dela hotarele Prusiei estice. Operaţiile noastre de acolo i-au silit pe Ruşi ca să şi cedeze repede poziţiile. In unele locuri mai ţine încă lupta Nr. 24—1915 cărei continuator credincios este as­tăzi regele Ferdinand, va servi şi în momentele actuale ca fir roşu în conducerea destinelor ţârii româ­neşti. Fiind vorba de interesele de existenţă ale României — repetăm cele ce-am spus zilele trecute — lo­gica de fel că orice stat şi orice na­ţiune trebuie să-şi apere şi să ve­gheze asupra intereselor sale speci­fice, nu se va desminţi în momen­ - tele actuale nici în ce priveşte sta­tul şi naţiunea română oricât de uriaşe sunt proporţiile marelui con­flict european.

Next