Gazeta Transilvaniei, aprilie 1915 (Anul 78, nr. 69-93)

1915-04-01 / nr. 69

Nr. 69. Braşov, Miercuri 1 (14) Aprilie n. 1915 ABONAMENTUL P* un an . . .24 Cot. To o m­iu. da an 12 * Pe înul luai. . . 6 „ Pentru România s­­atfiinfctate : Po an aa . . . 40 lai. ?9 o jwra. ds an 20 „ gS&SFQH MV, 226, ZIAR POLITIC NAȚIONAL.­­ Anul LXXVnr. REDACȚIA Sl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 LNSKRATELE «o primesc la admiEÎE- kraţie. Praţul dupre terii ţi învoială» jsSianaearlsete na ss iQ­ napoiaaa. Sinodul arhidiecezan Vorbirea de deschidere a Inaltprea­­sfinţitului Domn Arhiepiscop şi Mi­tropolit loan Meţianu. Cristos a înviat! Domnilor deputaţi! Simţesc o mare bucurie. Dom­nilor deputaţi, că prevedinţa divină m’a învrednicit, şi la etatea mea tare înaintată, a vă vedea întruniţi în jurul meu, în acest sinod arhi­­diecezan, pentru a lucra împreună la binele şi fericirea poporului nos­tru. De asemenea simţesc mare bu­curie şi pentru că după o peregri­nare de mai mulţi ani prin localuri străine, cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns a ne vedea întruniţi în localul nostru, în casa noastră, în sala seminarului nostru Deci felici­­tându-vă şi salutându-vă cordial şi pentru clerul şi poporul nostru, care cu puţine excepţiuni, tot pe Dvoastrâ, cei de mai nainte, v’a distins cu în­crederea. Vă implor dela ceriu încă mulţi ani de conlucrare mănoasă în via Domnului. Este frumoasă şi măreaţă che­marea Dvoastră, dilor, de a lucra nu numai cu singuratici, dar şi toţi împreună, la promovarea binelui şi a fericirii clerului şi a poporului nos­tru. Şi într’adevâr, dacă este faptă nobilă şi măreaţă când cineva lucră şi numai la binele şi fericirea unui individ sau a unei familii, atunci cu atât mai nobilă şi mai măreaţă faptă este aceea, care tinde la binele şi fericirea unui număros popor, ca şi al nostru, înapoiat din vitregitatea timpurilor. Una şi aceeaşi este calea, prin care se poate promova binele şi fe­ricirea singuraticilor, ca şi a popoa­relor, este aceea, care a condus la bine şi fericire pe toate popoarele mai înaintate din lume, şi anume, calea indicată de Domnul nostru Isus Cristos prin sfintele sale cuvinte „cu lumină am venit în lume, ca cei ce cred în mine, să nu umble în întunerec, ci să aibă lumina vieţii11. Este calea luminii şi a cul­tur­ii, pe care tindem şi noi a ni o însuşi prin cele două aşezăminte sfinte, prin şcoala noastră confesi­onală şi prin biserica noastră na­ţională. De aici purcezând, stăruinţa­­rea şi a consistorului nostru a fost totdeauna întărirea şi desvoltarea şcoalei noastre confesionale şi a bisericei noastre naţionale. Durere însă, că nefericitul răsboiu actual, reclamând şi pe o mare parte a în­văţătorilor noştri pe câmpul de luptă, şi neputându-i suplini, după cerinţă, pe terenul şcolar, de astădată nu am putut ajunge rezultate mai însem­nate. In schimb însă am ajuns alte rezultate îmbucurătoare, şi adecă, că pe lângă toată greutatea timpului, cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns a împlini o veche şi mare dorinţă a noastră tuturor, dorinţa care de vreo 80 de ani a preocupat pe a­­proape toate sinoadele noastre arhi­­diecezane, dorinţa de a vedea şi seminarul nostru Andreian rezid­­, inaugurat şi închinat măreţei sale destinaţiuni. După ce însă la împlinirea a­­celei dorinţe ne lipsiau mijloacele cerute, eu am întreprins o colectă benevolă la clerul, şi poporul nostru, care, pe lângă toate greutăţile tim­pului, a dat un rezultat de 114.000 coroane. Şi la această colectă s’au distins membrii din centru ai consis­torului nostru cu 5000 coroane, apoi protopresbiterii şi preoţii noştri cu 84.000 coroane, învăţătorii noştri cu 17.000 coroane, iar dintre profesorii seminariali până acuma s’a anun­ţat trei cu 750 coroane. Restul până la 114.600 coroane să com­pletează din ofertul meu şi al unor bănci şi privaţi. Toate acestea se văd şi din consemnarea specială, menită a eterniza numele donatori­lor, în analele seminarului. Tot în anul trecut, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al cunoscutului mecenate, Domnul Vasile Stroescu, s-a mai iniţiat şi clădirea edificiu­lui nostru gimnazial din Brad, care încă în acest an se va t­r­­mina şi închina frumoasei sale des­tinaţiuni. După acestea trecând la cele bisericeşti, vin a vă arăta, Domnilor, că la erumperea înfricoşatului răs­boiu actual, presimţind şi noi şi poporul nostru multele şi gravele nefericiri urmânde din acela, neferi­ciri de cari numai singur preabunul Dumnezeu ne poate scuti, — pe lângă serviciile divine de dimineaţa şi seara, am dispus a se face până la terminarea răsboiului în toate bi­sericile noastre şi rugăciuni speciale, pentru învingerea armelor noastre şi încetarea ostil­ităţilor, la cari ru­găciuni a participat şi participă şi de prezent aproape întreg poporul nostru, cu multă dragoste şi evlavie. Pe lângă rugăciuni, ostaşii noş­tri s’au împărtăşit şi cu sfintele taine, apoi li s’au mai ţinut şi cu­vântări religioase şi de îmbărbătare, sfătuindu-se a-şi pune toată încrede­rea în bunul Dumnezeu, a ţinea cu sfinţenie la credinţa cătră Tron şi Patrie, şi a lupta vitejeşte, şi pen­tru ca să ne învrednicim şi noi de un viitor mai bun şi mai fericit. Paralel cu acestea s’a îndatorat preoţimea a înfiinţa reuniuni de femei în parohii, şi apoi acestea, împreună cu comitetele parohiale, a întreprinde colecte benevole, de bani şi naturalii, pentru ajuto­rarea familiilor celor mobilizaţi, precum şi pentru ajutorarea acelor familii şi la economia lor de câmp, pentru că aşa să li se uşureze soartea. Când au începută se reîntoarce ostaşi răniţi şi morboşi din răsboiu, s’a recomandat reuniunilor de femei a i întâmpina pe la gările căilor fe­rate cu felurite alimente, iar după întoarcerea prin spitale a-i cerceta, a i consola şi a stărui, ca personalul spitalelor să dea morboşilor toata îngrijirea posibilă. Intr’una cu acestea s’a mai în­datorat şi preoţimea din oraşele cu spitale a cerceta mai adeseori acele spitale, a mângâia pe morboşii află­tori în acelea, şi cel puţin odată pe săptămână a le face şi servicii divine, îndeplinind gratuit şi alte servicii religioase ce le vor dori cei bolnavi. Apoi s’au mai trimis gratuit, unde s’au cerut, şi cărţi de rugă­ciune şi de lectură pentru morboşii de religiunea noastră, făcându-se astfel tot posibilul pentru mângâ­ierea lor. Spre deplina noastră bucurie mă cred dator a vă arăta, d-lor, că atât preoţimea şi fruntaşii noş­tri, dar mai ales femeile noastre, în tot locul şi între toate împre­jurările au fost la înălţimea che­mării, împlinind cu mare devota­ment şi cu adevărată iubire creş­tinească acea frumoasă şi nobilă chemare. Aceasta şi alte asemenea mari şi frumoase jertfe ale noastre, pentru Tron şi Patrie, le-a apreciat frumos şi domnul ministru preşedinte, con­tele Ştefan Tisza, când in scri­soarea sa de la 22 Septemvrie anul trecut, adresată mie, ca nestorului Arhiereilor români, publicată şi în jurnale, recunoscând neclătita cre­dinţă a neamului nostru cătră Tron şi Patrie, precum şi vitejia osta­şilor noştri, şi promiţând însemnate favoruri şi drepturi bisericei şi nea­mului nostru, mi-a cerut şi conlu­crarea mea la înfăptuirea acelora, la ceace eu cu plăcere m’am şi oferit. Pentru noi, cei până acuma, puţin consideraţi, acea scrisoare a şefului guvernului este un preţios document, nu numai de recunoş­tinţă a virtuţilor noastre patrio­tice, dar şi despre îndreptăţirea noastră la beneficiile statului, o constatare, pe care până acuma nu ne-a mai recunoscut-o nici un alt guvern al patriei noastre. De aceea, acea constatare este un nou îndemn pentru noi de a stărui, d-lor, ca interesele bisericei noastre naţionale să se aducă în conso­nanţă cu acelea ale iubitei noastre patrii. După cam­ rugând pe bunul Dumnezeu pentru încetarea răsboiului şi pentru cât mai curânda restabilire a păcii mult dorite, apoi mai implo­rând şi din acest loc binecuvântarea lui asupra noastră şi asupra lucră­rilor noastre, declar sesiunea sino­dului nostru arhidiecezan ordinar pe anul 1915 deschisă. Moar­a da Nu, ori­cât a-şi Încerca, nu pot să-mi bat capul, sau numai să mă gân­desc la o viaţă liniştită, împreunată cu unele scene banale din dragostile copilăreşti de odinioară. Un simţământ bizar şi neobişnuit mă persecută neîn­trerupt, din ziua în care a isbucnit în­fricoşatul răsboi. O putere nevăzută-mi stăpâneşte mintea şi-mi risipeşte orice gând sau temă aleasă, din multele şi micile întâmplări caleidoscopice ale o­­răşelului provincial. Furiile răsboiului le înăbuşe pe toate în sufletul omului, eşind triumfător în minţile stăpânite de imaginaţia lui. Şi cu toate acestea, când mă gân­desc la dragostea aventurioasă şi sbu­­ciumată a asistentului nostru din far­macie, nu mă pot stăpâni să­ nu înşir câteva rânduri din întreaga tragi-co­­­redie, a cărui erou a devenit asisten­tul cu pricina, fie ele cât de mărunte şi puţine. N’avea altceva de făcut posomo­râtul şi »untauglich»-ul nostru asistent decât să-şi »main­kficeze« unghiile lângă tarabă, căci de azi dimineaţă nici suflet de om n’a mai deschis uşa farmaciei să-l mai deştepte din letargia şi vi­surile ce-i copleşeau mintea. Se gândea, fluerând a­lene, la felul cum îşi va pe­trece după-ameaza, căci era Miercuri ziua lui liberă. E zece şi jumătate. Peste-o oară şi luni, vremea prânzului, după masă o ceaşcă de cafea turcească, o ţigaretă fină de »Purzicean« — ş’apoi până vine bărbierul să’l dichisească, nu va strica un pic de somn, dup’atâta trudă şi o­­boseală. Pe la două ceasuri s’aude­­scârţă­­ind uşa farmaciei, urmată de nişte paşi repezi, ce par a fi ai vre unui muşteriu impacient.Ei, ce are-a face, »principalul« e acolo, poate să mă îclocneascâ. As­tăzi şi aşa e ziua mea liberă, când pot să zic în dragă voe: salutare farmacie! O să’mi iau cravata cea de-ua verde »o iv«. E foarte elegantă; îmi curăţ gheteie cele galbene şi... punct la trei voi fi la Fiorica — îşi zise eî, mulţu­mit de toate cele aranjate in mintea lui vanitoasă. Când toate cele propuse îi aduse aminte de Fiorica, se’nroşise până după urechi, temându-se par’că, să nu-i ghiciască cineva gândul. Totdeauna îi tremura sufletul şi simţea o teamă ne­înţeleasă, când îi venia în minte . Fiorica, casa ior cu turnuleţe, a căror fereşti se oglindau drept în uşa far­maciei. O, voi turnuleţe cu tinicheaua roşie şi ferestrii lungăreţe, de câte­ ori n’aţi făcut să se cutremure de fericire şi bucurie, acest suflet tânăr şi iubitor de fete frumoase......... Bastonaşul, paltonul, pălăria de catifea, un pic de parfum, mănuşile de antilop, o crisantemă la butonieră, apoi înc’o privire în oglindă şi — gata! »Lucrul principale, s’o aflu acasă« — îşi zise Livia, căci aşa’i chema — când se şi trezi în stradă. Soarele cu dinţi de Decemvrie îşi revărsa razele roşietice de bronz pe tinicheaua turnu­leţelor de »vis-à-vis«. »Dar numai s’o aflu acasă şi de m’ar lăsa numai cu ea singură; pentru astăzi am proectat lupta decisivă, ori, ori. Aşa nu mai poate dura şi pe mai departe. Nesiguranţa aceasta, e cea mai rea situaţie strategică posibilă“ — se gândea Liviu, î­n vreme ce tre­cea drumul ce duce la casa cu tur­nuleţe. Ajuns la poarta „castelului“ dorit deschise poarta cu îngrjire, traversă parcul ce duce la uşa Intrării, arun­când câte-o privire piezişe la dungile de var spălăcite şi acoperite de zăpadă, unde fusese astă vară locul pentru »Tennys« şi unde câştigase atâtea pârtii de la Fiorica lui cea drăguţă.... Cu mâna tremurândă îndrăzni să ciocănească în uşe, când i­ se şi raportă din partea servitoarelor că »Domnii nu sunt acasă«. — Nici d şoara nu’i acasă? — Ba da, d-şoara e acasă, pe dânsa o căutaţi ? — Dacă nu sunt domnii acasă — răspunse el cu tonul cel mai indiferent şi rece, pe când inima-i svâcnea mai di­hai, de­cât un orologiu stricat. — A, sărut mâna d-seară Fiorico, vă surprinde venirea mea ? — De fapt, n’ai potrivit-o tocmai bine. Sunt singură. — Cu atât mai bine ! Mă bucur că am odată ocazia să vă vorbesc între patru ochi. Pentru astăzi ara foarte multe de spus. Ce urmează mai departe, s’ar pu­tea povesti în nuvele întregi, aşa că ar fi de prisos să mai repetez sau să iu zi­st asupra lucrului. E de ajuns dacă voi epune la câte­va cuvinte, ce de alt­fel s’a putut, întrezări chiar şi din cele spuse mai sus, că dragostea lui Liviu, precât eră de mare şi înfocată. De atât eră de fără speranţă. D soarei Fiorica nu i-a scăpat din vedere nici această ocazie, când putea ne­conturbată să’şi arete tenacitatea ei de fată — cea ce’l facta pe Liviu, cu atât, mai mult, să se’ncreadă şi să spe­mze la o dragoste, ce Fiorica nu i-o arăta câtuşi de puţin; din contră, se purta cât se poate ne­­pretinos — nu mai mult de­cât pre­tinde bună cuviinţa cea mai riguroasă şi severă. Se mângâia deci bietul Liviu cu acele aforisme, cari se atribuesc de regulă împotrivirea femeilor încăpăţî­nate şi — cari aforisme întrebuinţate cu scopul de a nega manifestările spon­tane aie dragostei —­­-şi primesc răspunsul de-un­­Dat­er­ivoc. — Nu, nu, — afirmă Fiorica pe un ton absolut hotărât. — Ba da, ba da, de-o mie da-ori da — răspunse Liviu cu aceeași fermă convii ger© și pentru­ ca răspunsul lui să fie cât mai efectiv — c’o mișcare repentină se plecă la umărul Fiorichii, voind să depună­ o sărutare ce nu-i era permisă... Urmările politice ale ocu­­părei Constanti­nop­olului. Din Berlin se anunţă: Amiralul Bertolo s’a exprimat cătră girantul ziarului »Tribuna« în privinţa urmărilor politice a cucerirei Constan­­tinopolului. Rusia, dacă va colabora la aceasta, în orice caz va izbuti să des­chidă strâmtorile. In Marea Mediterană va apărea o nouă putere maritimă, care prin imensele resurse ale ţării va putea câştiga supremaţia peste toate flotele Mediteranei. Italia trebue să-şi indrepteze toată atenţiunea asupra acestui fapt, ca să nu se păcălească în noul joc complicat al rivalităţilor, alianţelor şi prieteniilor, şi pentru reacţiunile economice considera­bile. Cine stăpâneşte strâmtorile este stăpân şi pe marea deschisă. Grecia concentrează trupe la granita* tmlgai'â. Din Sofia se anunţă: Ziarul „Cambana“ află din A­­tena că Grecii au început concen­trarea de trupe la graniţa bulgară cu intenţiunea de a face in curând manevre. „Lucraţi pentru pace . “ O audienţă la Papa. Ziarul „Kölnische Zeitung“ află din New-York următoarele: Ziarul »World« publică povestirea corespondentului său Karl von Wiegand despre audienţa ce a avut la Papa Be­nedict XV în ziua de 4—5 Aprilie­­. Papa a declarat acestui jurnalist ur­­mătoarele: Adresaţi poporului american sa­lutare şi binecuvântare, transmiteţi acestui nobil popor singura mea urare : Lucraţi neobosit şi in mod altruist pentru pace, pentru ca această spăimântătoare vărsare de sânge cu toate grozăviile ei să se sfârşească în curând. Veţi face astfel un mare serviciu lui Dumnezeu, omenirei şi lumii întregi. Amintirea acţiunei voastre ar fi neperitoare dacă ţara dv. va evita tot ce poate prelungi răsboiul, în care curge sângele a sute de mii de oameni. America va putea ca mărirea şi influenţa ei să contribue într-o măsură deosebită la sfârşirea repede a acestui enorm răsboiu. Lumea întreagă are privirile în­toarse spre America spre a şti dacă ea va lua iniţiativa păcii. Ş­i­­a poporul american să prinză ocaziunea favorabilă ? putea va îm­plini dorinţa lumii întregi? Rog pe Dumnezeu ca aceasta să se în­tâmple. Rugăţi-vă şi lucraţi în mod neo­bosit şi unanim pentru pace Aceasta este urarea mea de Parii- Rugăciu­nea mea zilnică şi toate silinţele mele sunt pentru pace, îmi pun speranţa mea întreagă pentru pacea apropiată în poporul american, în­­­fluenţa şi puterea de care dispune în lumea întreagă. A­­merica, care este dreaptă şi nepărti­nitoare, totdeauna neutră în silinţele ei, va găsi de­sigur sprijinul cel mai viu în Sfântul Scaun de îndată ce momentul propice pentru a începe negocierile păcii va fi venit. Am făcut cunoscut aceasta Preşedintelui nostru, prin amicii săi cei mai con­sideraţi. Huşii îşi întăresc grani­ţele. »Universul« primeşte din Iaşi ştirea, că în ultimul timp s’au început în diferite localităţi ale Basarabiei for­­tifieaţiuni mai ales înspre frontiera Austriei. Tot »Universul« e informat că paza la graniţa rusească înspre Româ­nia a fost întărită. Grăniţerii ruşi au primit câte ua binoclu cu care observă ori­ce mişcare de pe teritorul român notând totul intr’un carnet.

Next