Gazeta Transilvaniei, mai 1915 (Anul 78, nr. 94-116)
1915-05-02 / nr. 94
Anul LXXVIII. Nr. 94. \£/ 8 ii u Braşov, Sâmbătă 2 (15) Mai 1915 a E D A O T I A Şl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 BISSSKATELIS ie primasa la administraţia. Preţul fiapfi tarii fi Învoială. SaniSFOSf S. 226. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Manssanasla ec se inaBgroiasă. ABONAMENTUL Po on an . . .24 Go* P® o Inm. de an 12 „ p8 trei ioni. . . 6 Pentru Romania fl etrăin&tsto i Po an an ... 40 Im. P® o Jam. de an 80 Neutrii. Nevoia de garanţii formale şi precise. Reproducem astăzi în întregime importantul articol publicat sub titlul de mai sus de oficiosul guvernului român »L’Independance Roumaiies, din care am dat în anul trecut o altă parte. Iată acest articol de o deosebită actualitate : Faza diplomatică actuală, coincizând cu activitatea extraordinară de pe câmpurile de bătaie, ne apropie, după toate probabilităţile, de punctul culminant al conflictului internaţional. Fiecare are impresiunea, că fierberea din cancelarii va grăbi criza, care poate să dea evenimentelor o altă întorsătură. De aci nerăbdările febrile, aşteptarea unor rupturi, cari nu sunt poate iminente, dorinţa arzătoare a opiniei publice de a fi luminată asupra tratativelor cari, prin chiar natura lor, sunt schimbătoare ca faţa mării, adevărul de seară nefiind acelaş de dimineaţă. Este încă vorba, după cum se vede, despre atitudinea neutrilor. S’au făcut destule glume amare pe socoteala lor. In timp ce sângele curge în valuri în cea mai îngrozi- | toare catastrofă din lume, atunci când cataclismul momentului conţine făgăduiala unei rânduiri nouă şi mai bună de lucruri, germenul unei Europe i, care va domni mai multă justiţie şi echitate, căci e de neconceput ca sacrificiile nemaipomenite să fie zadarnice — aceşti neutri fără inimă şi fără stomac continuă să se negustorească cum ar face cineva în faţa unui covor dintr’un bazar oriental. Cunoaştem incriminaţiunea precum şi lecţia de patriotism, pe care pretinde s’o dea neutrilor. E în adevăr ceva supărător în acreala unor solicitaţiuni. Se poate concepe ca oamenii de stat cari, fără nici o excepţie, şi-au mai văzut ţara între 1911 şi 1914 în angrenajul unui războiu, să nu-şi măsoare actele aruncându-se cu uşurinţă în formidabila învălmăşeală europeană. Nici una din aceste ţări nu şi-a reparat complect la edificiul său spărturile cauzate de campaniile recente. Pe lângă aceasta ele au şi motive speciale, cari trebuiau să le ţie la o parte când de o grupare politică europeană când de cealaltă. Insă, dacă, conştienţi de măreţia aspiraţiunilor naţionale, de caracterul istoric al momentului şi de riscul inevitabil al acţiunei, ei s’ar hotărâ să facă gestul decisiv — o înaltă şi imperioasă datorie le ar comanda să obţie garanţii formale, precise, excludând dela început orice controversă şi orice interpretare unilaterală asupra caracterului şi întinderii lor. Fără astfel de garanţii, e inadmisibil ca un om de stat, având grijă de ţară şi fiind conştient de răspunderea ce apasă pe umerii săi — să aibă curajul de a târâ poporul într’o acţiune, care n’ar fi de cât o aventură. Puţin interesează dacă această naţiune e mare sau mică. Naţiunile sunt egale în faţa încercării supreme. Mici sau mari, naţiunile îşi au astăzi aspiraţiunile intrate în suflet, ele nu urmează decât steagul lor şi nu servesc decât interesele lor. Nici un popor din Europa nu va mai consimţi, în zilele noastre, să se facă instrumentul altuia şi să-şi verse sângele cel mai preţios pentru o cauză, care n’ar fi a sa. Amânarea alegerilor comunale In România. Din Bucureşti se anunţă: M. S. Regele a semnat decretul prin care se aprobă amânarea tuturor alegerilor comunale ce sunt pe cale de a se efectua, precum şi prelungirea mandatelor actuatelor comisiuni interimare şi consilii comunale ale căror mandate expiră, până la noul ordine. De asemenea, tot până la noui dispoziţiuni, s’a aprobat amânarea alegerilor consiliilor judeţene de Iaşi şi Ialomiţa, cari sunt convocate. În chestia noului împrumut de răsboiu, pentru care se fac subscrierile în zilele de 13—26 Mai, arhiereii bisericilor noastre româneşti au adresat oficiilor parohiale circulare, îndemnând poporul să semneze acest împrumut. I. P. S. S, arhiepiscopul şi mitropolitul Ioan Meţiana, atrage atenţiunea preoţireei noastre, asupra avantagiilor materiale, pe cari le ofere împrumutul, şi face călduros apel la cler şi popor, să aducă şi de astădată jertfa cerută de patrie, subscriind fiecare după puterile sale sume cât mai însemnate la acest nou împrumut pentru că precumsoldaţii noştri îşi varsă sângele în răsboiu, tot asemenea şi noi, cei de acasă, datori suntem a veni cu oboiul nostru in ajutorul patriei rnsms în aceste zile grele, cari ne apasă pe toţi deopotrivă«. împăraţii romani şi creştinismul. — Fine. — 8. Întemeierea Constantinopolului. Romanii erau foarte nemulţumiţi cu împăratul lor, că s’a făcut creştin, şi că vrea să-i facă şi pe ei înşişi creştini. Ei ar fi vrut mai bucuros să rămână cu zeii lor păgâni, de Dumnezeul nevăzut al creştinilor nu voiau să audă nimic. Atunci se hotărâ Constantin să zidească o a doua capitală in partea de răsărit a imperiului, ca să 1 apere pe acesta împotriva năvălirilor din Perzia, şi să fie la îndemână, când s’ar încerca să năvălească Goţii cari locuiau lângă Dunăre. Reşedinţa cea nouă avea să fie o nouă Romă creştină, şi să întreacă în frumuseţă pe Roma păgână. Constantin plecă să găsească un loc potrivit pentru cetatea cea nouă, şi dete de Byzantium, o cetate vestită, care despărţea Europa de Azia, aşezată pe o limbă de pământ, lângă care se răvarsă Marea Neagră şi Marea de Marmara. Aşezarea cetăţii între duă părţi ale lumei, între două mări, pământul roditor, ţinutul atrăgător, condiţiile minunate pentru navigaţie şi negoţ, toate acestea plăcură împăratului şi el hotârâ ca aici să fondeze a doua capitală a lumii cucerită de Romani. Bizanţul vechiu era deja o cetate mare, dar zidul nou ridicat de Constantin era aşa de lung, că se întindea de la o Mare la cealaltă. Pe acela se construi palatul Împărătesc, aproape aşa de mare ca Capitolul roman, după aceea se ridicară celelalte mari clădiri publice. Templele pâârâneşti sa prefăcură în biserici creştineşti, pe lâtîgă care să mai dâdă mai multe alte biserici pompoase. Cetatea a f■st închinată Mântuitorului, care a murit pe cruce. Şi şi statueta lui Constantin şi ale Elenei, mamei lui, ţineai câte o cruce în mână. In camera era mai frumoasă din palatul său, la tavan, împăratul aşeză o cruce lucrată din aur şi pietri scumpe. Pe lângă lucrurile cete creştineşti, au rămas totuşi multe obiceiuri de la păgănism. Astfel Constantin şi-a expus statuia sa de aur in mărime naturală, ca lumea să o cinstească ca pe a unui zeu. Senatorilor, cari au mers cu ei, ie-a zdit locuinţe, alţi fruntaşi, cari se aşezară aici, căpătarâ pământuri în Azia, cetăţenii ospătară toate libertăţile din Roma veche, poporului mai sărac îi dărui vin, bucate şi uleiu. Comorile de artă din Azia, Grecia şi Italia, au fost răpite şi adunate pentru noua cetate. In anul 330 d. Ch. a fost, sfinţită sărbătoreşte. Era să se numească Roma nouă, dar s’a numit după fundatorul ei Constantinopolis adecă cetatea lui Constantin. li. Julian Apostatul. I. Julian, îndată ce se sui pe scaunul împărătesc, se declară cu toată energia penru păgânism. La porunca lui au trebuit să se deschidă toate tempieie Zeilor, pe cari la închisese Constantin, cete în ruină a lăsat să se repareze, aiteie s’au construit iară din nou. Preoţii păgâni îşi căpătarâ iară vaza, care şi-o perduseră sub domnia lu Constantin... s’au introdus iară jertfele şi ceremoniile păgâne. însuşi Junin a scris cetăţilor rămase credincioase păgânismului, şi le îmbărbată să-i ieasă, ce vor voi. Cel mai mare cinstitor a! Zeilor era el însuşi. A lăsat să fia numit capul preoţilor şi preşedintele oraşului lui Apollo. Grădina lui era plină de apare pe cari le ridicase pentru toţi Zeii, şi pe oara tăcea jertfa in fiecare dimineaţă. In palatul său avea o capelă închinată Soarelui. Aici jertfea dimineaţa şi seara. In temple apărea In persoană de mai multe ori, şi tăia însuşi animalele de jertfă. Ingenunchia însuşi înaintea chipurilor Zeilor, ca să dea exemplu poporului, să facă şi ei asemenea. Creştinilor iertaea cu dispreţ numai »Galileeni«, dar nu-i prî gonea. A chemat să se reîntoarcă char Episcopii sriani*), alungaţi sub domnia de mai înainte. Pentru că, durere, creştinii şi pe atunci erau împărţiţi în mai multe tabere, cari se certau pentru câteva abateri în credinţa creştinească şi nu ţineau seamă de porunca lui Christos: »iubiţi-vă unii pe alţii«. De altcum şi creşterea, ce o căpătase Julian de la vărul său Constanţiu, era de aşa fel, că trebuia să nască în nepotul împărătesc o duşmănie împotriva creş*) Pe tema: el oare Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl, ori nu ? Creştinismul de pe atunei era împărţit în două partide, care se urau de moarte una pe alta. Cumcă Fiul nu este acesaş fiinţă cu Tatăl, susţinea Aria, preot în Alexandria, cum câ sunt amândoi de aceeaş fiinţă, o susţinea episcopul Alexandru, a cărui părere şi rămase biruitoare în soborul din Nicea 325, dar prin asta nu s’a înăbuşit părerea celui dintâi. Partizanii lui Ariu se numeau Arieni, iar ceilalţi s’au numit drept credincioşi s’au catolici, credinţa lor, catolică a tinismului. Pe ei, şi pe fratele său, Gallus, îi siliră să ducă o viaţă strictă călugărească... Ce este mai mult, copii au fost sfiiţi să construiască cu mâna lor proprie o capelă pe mormântul unui martir. Spiritul vioiu şi neastâmpărat al talentatului Julian era nutrit numai cu ritualii şi ectenii bisericeşti. Cetirea Bibliei nu o urta, decât pentru sila cu care i se poruncea s’o cetească. 2. Julian nu era om rău, dimpotrivă avea şi virtuţi. Era foarte activ. Ducea viaţă simplă şi cumpătată, şi stăruia să facă lucruri bune, ce şi greşia cu mijloacele. Pentru somn folosea puţin timp. Se scula totdeauna la miazul nopţii, nu din pat moaie şi plapoma de mătasâ, ci de pe o saltea ordinară. După cefăcea în tăcere o rugăciune câtră zeul Mercur, despre care credea, că este un spirit, ce pune sufletele în mişcare, se îndeletnicea, mai întâi cu trebile obşteşti, ca să înainteze binele comun, şi să îndrepte scăderile statului. Isprăvind acestea, ca lucruri mai însemnate, se ocupa apoi cu filosofia, istoria, retorica sau poezia, ca să-şi înmulţească cunoştinţele şi să-şi întărească principiile. A scris însuşi opumi, dintre cari avem şi noi mai omite. înaintea amiezii iară o petrecea cu treburi obşteşti. i -J ScnfMtaa „Lusitaniei“, Nota Germaniei.— Protestul Americei. Guvernul german a adresat Puterilor streine următoarea notă la chestia scufundării vasului „Lusitania“. Guvernul imperial regretă în mod sincer pierderile de vieţi omeneşti pricinuite de scufundarea vasului »Lusitania«, trebue însă să decline orice răspundere. Anglia, prin planul ei de a înfometa Germania, a silit-o pe aceasta la măsuri de represalii corespunzătoare şi la propunerea Germaniei că va înceta răsboiul cu submarinele, dacă Anglia renunţă la planul ei de înfometare, Anglia a răspuns cu o înăsprire a blocadei. Vasele comerciale engleze nu pot fi considerate ca atare, fiindcă sunt conform obiceiului, înarmate şi au dat de multe ori atacuri contra vaselor noastre, astfel că din această cauză percheziţionarea lor este exclusă. Guvernul englez a declarat în parlament acum de curând la o întrebare a lordului Beresford, că acuma toate vasele comerciale engleze sunt înarmate şi prevăzute cu granate de mână. De altfel presa engleză recunoaşte la faţă că »Lusitania« era puternic înarmată cu tunuri. Guvernul imperial mai ştie că »Lusitania« în ultimile sale călătorii a transportat în repetate rânduri mari cantităţi de material de răsboi, considerând în special vapoarele societăţei Cunard »Mauretania« şi »Lusitania« ca apărare de orice pericol din partea submarinelor din cauza repeziciunii lor, le-a întrebuinţat de preferinţă pentru transportul materialului de răsboiu. S’a dovedit că »Lusitania« avea în această călătorie 5400 de lăzi cu muniţii pe bord şi restul mărfii era de asemenea în cea mai mare parte marfă de contrabandă. Afară de avizul general german, ambasadorul german din America, contele Bernstorff, a prevenit publicul de pericolul la care sa expune călătorind pe »Lusitania«. Avizul n’a fost însă de loc ţinut în seamă de neutri şi a fost luat chiar de compania Cunard şi de presa englezi în bătaa de joc. Dacă Anglia a contestat în urma acestui aviz că vaporul este ameninţat, a simulat existenţa unor suficiente »că»ii de apărare şi a făcut astfel pe călator» să dispreţuiască avizele germane şi să uzeze de un vapor, care după armament şi încărcătură era predestinat să fie scufundat, apoi răspunderea pentru pierderile de vieţi omeneşti, pe care guvernul imperial ia deplânge în modul cel mai sincer, cade în mod exclusiv asupra guvernului regal engez. * O telegramă din Rotterdam comunică următoarele cu data de 13 Mai, Guvernul Statelor Unite a trimis astăzi prin cabel nota sa gu- vernului german. Nota americană |__________________________________ trage la răspundere Germania pen- | tru pustiirea cetăţenilor americani şi pentru violarea drepturilor americane. America aşteaptă, ca astfel de întâmplări să nu se mai repeteze. Burdia. Citim In fruntea numărului 131 al ziarul „A z Est“ următorul articol edificator, pe care-1 dăm în traducere fidelă : De pe carul Fortunei s’a rostogolit ori un om, care a ajuns acolo numai mulţămită conjurării între sine a întâmplărilor nefaste şi ciudate, ca o ironie a meritului adevărat, precum şi a adevăratei valîditări. Deputatul guvernamental C. Burdia a trebuit să abzîcâ de mandat, deoarece s’a amestecat In afaceri, cari nu prea sunt compatibile cu demnitatea de deputat. Prin aceasta se sfârşeşte o curioasă carieră publică. Căci Burdia păştea odinioară vite în hotarul Caransebeşului şi deşi nu avea nici o calitate mai deosebită intelectuală, ori sufletească, a devenit într’un tempo vertiginos preşedinte al »Comunităţii de avere« apoi deputat şi un fine consilier al curţii regale. Dânsul îşi alegea mijloacele de a eşi deasupra în raport drept cu puţinele sale calităţi. Acesta a fost secretul repedei lui ridicări. Persoana lui nu n-ar putea servi drept motiv, ca s-o disecăm şi să ne ocupăm mai amănunţit cu dânsa, dar ca tip politic omul acesta reprezintă o întreagă clasă vl03tul de înapopulată. Căci iară deosebire de partid sunt deşi »burdii«, cari folosesc pentru promovarea intereselor lor proprii individuale puterea şi vaza de care încrederea concetăţenilor lor îi învredniceşte cu totul pentru alte scopuri. Legea electorală, precum și sistemul de azi îi favorizează într’un mod de necrezut pe acest soiu de oameni. Nădăjduim, că prăvălirea lui Burdia nu e numai o scopire întâmplătoare a vremurilor serioase de azi. Ni-ar plăcea, să acest caz ar însemna venirea unoroui moravuri politice. Dacă de aci înainte fiecare deputat ar fi supus unor cercetări minuţioase şi numai aşa ar fi primit, dacă, deşi n’ar fi împodobit cu petiile scumpe ale geniului, ori a altor calităţi mai mici, dar ar purtă totuş o marcă ori o probă oarecare ! Ar fi o fericire să şti că s’a sfârşit lumea veche, Eidoraduî »cumnaţilor şi al cumetrilor«. Ungaria va eşi reînoita din baia propriului său sânge. Ţara reînoită va pretinde conducători noui. Adevărata valoare, adevăratul merit îşi va pretinde oamenii săi în Cameră, în fotoliile ministeriale, în oficii şi in poziţiile militare. In locul sgârciţilor egoişti vor trebui aşezaţi apostolii desinteresării şi ai frăţietăţii. Oare cazul Burdia înseamnă venirea acestei noui epoce, ori e numai întreruperea unei cariere pline de noroc, căreia nu i se poate atribui o însemnătate de stat nici în prăbuşire, după cum n’a avut această însemnătate nici pe cea mai înaltă treaptă a succeselor sale ? ... Situaţiunea în Italia. După ştirile sosite alaltaeri la Viena şi Berlin partizanii neutralităţii şi politicei pacinice sunt mult mai numeroşi în Italia decât, după cum s’ar putea presupune după atitudinea presei. E sigur că între opiniunea publică din Roma şi Milano şi aceea a provinciei este un mare contrast. Deputaţii din provincie, cari sosesc la Roma, cei mai mulţi insistă pe lângă guvern pentru menţinerea păcii. Mare activitate desfăşoară şi partidul social democrat, care agitează împotriva oricărei politici răsboinice. În camera ungară s’a continuat Marcuri şi s’a votat proiectul referitor la pedepsirea abuzurilor comise cu ocazia furnisărilor pentru armată. S’a primit între altele dispoziţia privitoare la valoare retroactivă a legei. Prin urmare vor cede sub dispoziţiile acestei legi şi toţi acei, cari până acum au fost deţinuţi pentru abusuri la furnisările armatei. După votarea acestei legi raportorul Jakabffy Elemer a făcut cunoscut proiectul de lege privitor la confiscarea averilor trădătorilor de patrie. Desbaterea acestei legi s’a amânat pe Vineri din cauza mai multor interpelaţii puse la ordinea zilei. Contele Károly a interpelat în chestia atitudinei Italiei şi a României, cerând informaţiunile celor competenţi încă înnoite de încheierea sesiunei actuale parlamentare, deoarece o schimbare în atitudinea de până acum a Italiei şi României poate să aducă cu sine urmări incalculabile. Contela Tisza a răspuns că deocamdată nu poate da nici un răspuns Nu este lasă eschia, ca în scurt timp să se afle în poziţie de’a putea să facă inunciaţiuni şi cu privire la situaţia externă. Deputatul Szmrecsány a interpelat în chestia referinţelor politica din Bosnia, iar dep. Vázsonyi ia chestia Auffenberg, după cari şedinţa s’a închis. Eri, joi, camera n’a ţinut şedinţă.