Gazeta Transilvaniei, mai 1915 (Anul 78, nr. 94-116)

1915-05-02 / nr. 94

Anul LXXVIII. Nr. 94. \£/ 8 ii u Braşov, Sâmbătă 2 (15) Mai 1915 a E D A O T I A Şl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 BISSSKATELIS ie primasa la adminis­traţia. Preţul fiapfi tarii fi Învoială. SaniSFOSf S­. 226. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Manssan­asla ec se in­­aBgroiasă. ABONAMENTUL Po on an . . .24 Go* P® o Inm. de an 12 „ p8 trei ioni. . . 6 Pentru Romania fl etrăin&tsto i Po an an ... 40 Im. P® o Jam. de an 80 Neutrii. Nevoia de garanţii formale şi precise. Reproducem astăzi în întregime importantul articol publicat sub titlul de mai sus de oficiosul guvernului ro­mân »L’Independance Roumaiies, din care am dat în anul trecut o altă parte. Iată acest articol de o deosebită actualitate : Faza diplomatică actuală, coin­­cizând cu activitatea extraordinară de pe câmpurile de bătaie, ne apro­pie, după toate probabilităţile, de punctul culminant al conflictului in­ternaţional. Fiecare are impresiunea, că fier­berea din cancelarii va grăbi criza, care poate să dea evenimentelor o altă întorsătură. De aci nerăbdările febrile, aş­teptarea unor rupturi, cari nu sunt poate iminente, dorinţa arzătoare a opiniei publice de a fi luminată asu­pra tratativelor cari, prin chiar na­tura lor, sunt schimbătoare ca faţa mării, adevărul de seară nefiind ace­­laş de dimineaţă. Este încă vorba, după cum se vede, despre atitudinea neutrilor. S’au făcut destule glume amare pe socoteala lor. In timp ce sângele curge în valuri în cea mai îngrozi- | toare catastrofă din lume, atunci­­ când cataclismul momentului conţine făgăduiala unei rânduiri nouă şi mai bună de lucruri, germenul unei Eu­rope i, care va domni mai multă justiţie şi echitate, căci e de necon­ceput ca sacrificiile nemai­pomenite să fie zadarnice — aceşti neutri fără inimă şi fără stomac continuă să se negustorească cum ar face cineva în faţa unui covor dintr’un bazar oriental. Cunoaştem incriminaţiunea pre­cum şi lecţia de patriotism, pe care pretinde s’o dea neutrilor. E în a­­devăr ceva supărător în acreala unor solicitaţiuni. Se poate concepe ca oamenii de stat cari, fără nici o ex­cepţie, şi-au mai văzut ţara între 1911 şi 1914 în angrenajul unui războiu, să nu-şi măsoare actele aruncându-se cu uşurinţă în formi­dabila învălmăşeală europeană. Nici una din aceste ţări nu şi-a reparat complect la edificiul său spărturile cauzate de campaniile re­cente. Pe lângă aceasta ele au şi motive speciale, cari trebuiau să le ţie la o parte când de o grupare politică europeană când de cealaltă. Insă, dacă, conştienţi de mă­reţia aspiraţiunilor naţionale, de ca­racterul istoric al momentului şi de riscul inevitabil al acţiunei, ei s’ar hotărâ să facă gestul decisiv — o înaltă şi imperioasă datorie le ar co­manda să obţie garanţii formale, precise, excludând dela început orice controversă şi orice interpretare uni­laterală asupra caracterului şi întin­derii lor. Fără astfel de garanţii, e inad­misibil ca un om de stat, având grijă de ţară şi fiind conştient de răspunderea ce apasă pe umerii săi — să aibă curajul de a târâ poporul într’o acţiune, care n’ar fi de cât o aventură. Puţin interesează dacă această naţiune e mare sau mică. Naţiunile sunt egale în faţa încercării supreme. Mici sau mari, naţiunile îşi au astăzi aspiraţiunile intrate în suflet, ele nu urmează de­cât steagul lor şi nu servesc de­cât interesele lor. Nici un popor din Europa nu va mai consimţi, în zilele noastre, să se facă instrumentul altuia şi să-şi verse sângele cel mai preţios pentru o cauză, care n’ar fi a sa. Amânarea alegerilor co­munale In România. Din Bucu­reşti se anunţă: M. S. Regele a semnat decretul prin care se aprobă amânarea tutu­ror alegerilor comunale ce sunt pe cale de a se efectua, precum şi pre­lungirea mandatelor actuatelor co­­misiuni interimare şi consilii comu­nale ale căror mandate expiră, până la noul ordine. De asemenea, tot până la noui dispoziţiuni, s’a apro­bat amânarea alegerilor consiliilor judeţene de Iaşi şi Ialomiţa, cari sunt convocate. În chestia noului împru­mut de răsboiu, pentru care se fac subscrierile în zilele de 13—26 Mai, arhiereii bisericilor noastre româneşti au adresat oficiilor parohiale circulare, îndemnând poporul să semneze acest împrumut. I. P. S. S, arhiepiscopul şi mitropolitul Ioan Meţiana, atrage aten­ţiunea preoţireei noastre, asupra avan­­tagiilor materiale, pe cari le ofere îm­prumutul, şi face călduros apel la cler şi popor, să aducă şi de astădată jertfa cerută de patrie, subscriind fiecare după puterile sale sume cât mai însemnate la acest nou împrumut pentru că pre­cum­­soldaţii noştri îşi varsă sângele în răsboiu, tot asemenea şi noi, cei de acasă, datori suntem a veni cu oboiul nostru in ajutorul patriei rnsms în a­­ceste zile grele, cari ne apasă pe toţi deopotrivă«. împăraţii romani şi creştinismul. — Fine. —­ 8. Întemeierea Constantinopolului. Romanii erau foarte nemulţumiţi cu împăratul lor, că s’a făcut creş­tin, şi că vrea să-i facă şi pe ei înşişi creştini. Ei ar fi vrut mai bucuros să rămână cu zeii lor păgâni, de Dumne­zeul nevăzut al creştinilor nu voiau să audă nimic. Atunci se hotărâ Constan­tin să zidească o a doua capitală in partea de răsărit a imperiului, ca să 1 apere pe acesta împotriva năvălirilor din Perzia, şi să fie la îndemână, când s’ar încerca să năvălească Goţii cari lo­cuiau lângă Dunăre. Reşedinţa cea nouă avea să fie o nouă Romă creştină, şi să întreacă în frumuseţă pe Roma pă­gână. Constantin plecă să găsească un loc potrivit pentru cetatea cea nouă, şi dete de Byzantium, o cetate vestită, care despărţea Europa de Azia, aşezată pe o limbă de pământ, lângă care se răvarsă Marea Neagră şi Marea de Mar­mara. Aşezarea cetăţii între d­uă părţi ale lumei, între două mări, pământul roditor, ţinutul atrăgător, condiţiile mi­nunate pentru navigaţie şi negoţ, toate acestea plăcură împăratului şi el ho­târâ ca aici să fondeze a doua capi­tală a lumii cucerită de Romani. Bizanţul vechiu era deja o cetate mare, dar zidul nou ridicat de Constan­tin era aşa de lung, că se întindea de la o Mare la cealaltă. Pe acela se construi palatul Împărătesc, aproape aşa de mare ca Capitolul roman, după aceea se ri­dicară celelalte mari clădiri publice. Templele pâârâneşti sa prefăcură în bi­serici creştineşti, pe lâtîgă care să mai d­âd­­ă mai multe alte biserici pom­poase. Cetatea a f■­st închinată Mân­tuitorului, care a murit pe cruce. Şi şi statueta lui Constantin şi ale Elenei, ma­mei lui, ţinea­i câte o cruce în mână. In camera era mai frumoasă din pala­­tul său, la tavan, împăratul aşeză o cruce lucrată din aur şi pietri scumpe. Pe lângă lucrurile cete creştineşti, au rămas totuşi multe obiceiuri de la pă­­gănism. Astfel Constantin şi-a expus statuia sa de aur in mărime naturală, ca lumea să o cinstească ca pe a unui zeu. Senatorilor, cari au mers cu ei, ie-a zdit locuinţe, alţi fruntaşi, cari se aşezară aici, căpătarâ pământuri î­n Azia, cetăţenii ospătară toate libertă­ţile din Roma veche, poporului mai să­rac îi dărui vin, bucate şi uleiu. Como­rile de artă din Azia, Grecia şi Italia, au fost­ răpite şi adunate pentru noua cetate. In anul 330 d. Ch. a fost, sfin­ţită sărbătoreşte. Era să se numească Roma nouă, dar s’a numit după fun­datorul ei Constantinopolis adecă ceta­tea lui Constantin. li. Julian Apostatul. I. Julian, îndată ce se sui pe sca­unul împărătesc, se declară cu toată energia pen­ru păgânism. La porunca lui au trebuit să se deschidă toate tempieie Zeilor, pe cari la închisese Constantin, cete în ruină a lăsat să se repareze, aiteie s’au construit iară din nou. Preoţii păgâni îşi căpătarâ ia­ră vaza, care şi-o perduseră sub dom­nia lu Constantin... s’au introdus ia­ră jertfele şi ceremoniile păgâne. însuşi Jun­in a scris cetăţilor rămase credin­cioase păgâ­nismului, şi le îmbărbată s­ă-i ieasă, ce vor voi. Cel mai mare cinstitor a! Zeilor era el însuşi. A lăsat să fia numit ca­pul preoţilor şi preşedintele oraşului lui Apollo. Grădina lui era plină de apare pe cari le ridicase pentru toţi Zeii, şi pe oara tăcea jertfa in fiecare dimineaţă. In palatul său avea o capelă închinată Soarelui. Aici jertfea dimi­neaţa şi seara. In temple apărea In persoană de mai multe ori, şi tăia în­suşi animalele de jertfă. Ingenunchia însuşi înaintea chipurilor Zeilor, ca să dea exemplu poporului, să facă şi ei asemenea. Creştinilor ie­rtaea cu dis­preţ numai »Galileeni«, dar nu-i prî­ gonea. A chemat să se reîntoarcă ch­ar Episcopii sriani*), alungaţi sub domnia de mai înainte. Pentru că, durere, creş­tinii şi pe atunci erau împărţiţi în mai multe tabere, cari se certau pentru câ­teva abateri în credinţa creştinească şi nu ţineau seamă de porunca lui Chris­tos: »iubiţi-vă u­nii pe alţii«. De alt­cum şi creşterea, ce o căpătase Julian de la vărul său Constanţiu, era de aşa fel, că trebuia să nască în nepotul împărătesc o duşmănie împotriva creş­*) Pe tema: el oare Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl, ori nu ? Creştinismul de pe atunei era împărţit în două partide, care se urau de moarte una pe alta. Cumcă Fiul nu este acesaş fiinţă cu Tatăl, susţinea Aria, preot în Alexandria, cum­ câ sunt amândoi de aceeaş fiinţă, o susţinea e­piscopul Alexandru, a cărui părere şi rămase biruitoare în soborul din Nicea 325, dar prin asta nu s’a înăbuşit părerea celui dintâi. Partizanii lui Ariu se numeau Arieni, iar ceilalţi s’au numit drept credincioşi s’au catolici, credinţa lor, catolică a tinismului. Pe ei, şi pe fratele său, Gallus, îi siliră să ducă o viaţă strictă călugărească... Ce este mai mult, co­pii au fost sfiiţi să construiască cu mâna lor proprie o capelă pe mormân­tul unui martir. Spiritul vioiu şi neas­tâmpărat al talentatului Julian era nu­trit numai cu ritualii şi ectenii biseri­ceşti. Cetirea Bibliei nu o urta, de­cât pentru sila cu care i­ se poruncea s’o cetească. 2. Julian nu era om rău, dimpo­trivă avea şi virtuţi. Era foarte activ. Ducea viaţă simplă şi cumpătată, şi stăruia să facă lucruri bune, ce şi gre­­şia cu mijloacele. Pentru somn folosea puţin timp. Se scula totdeauna la mia­­zul nopţii, nu din pat moaie şi plapoma de mătasâ, ci de pe o saltea ordinară. După ce­­făcea în tăcere o rugăciune câtră zeul Mercur, despre care credea, că este un spirit, ce pune sufletele în mişcare, se îndeletnicea, mai întâi cu trebile obşteşti, ca să înainteze binele comun, şi să îndrepte scăderile statului. Isprăvind acestea, ca lucruri mai însem­nate, se ocupa apoi cu filosofia, istoria, retorica sau poezia, ca să-şi înmulţea­scă cunoştinţele şi să-şi întărească prin­cipiile. A scris însuşi opumi, dintre cari avem şi noi mai omite. înaintea amie­zii iară o petrecea cu treburi obşteşti. i -J ScnfMtaa „Lusitaniei“, Nota Germaniei.— Protestul Americei. Guvernul german a adresat Puterilor streine următoarea notă la chestia scufundării vasului „Lusitania“. Guvernul imperial regretă în mod sincer pierderile de vieţi omeneşti pri­cinuite de scufundarea vasului »Lusi­tania«, trebue însă să decline ori­ce răs­pundere. Anglia, prin planul ei de a înfometa Germania, a silit-o pe aceasta la măsuri de represalii corespunzătoare şi la propunerea Germaniei că va în­ceta răsboiul cu submarinele, dacă An­glia renunţă la planul ei de înfometare, Anglia a răspuns cu o înăsprire a blo­cadei. Vasele comerciale engleze n­u pot fi considerate ca atare, fiindcă sunt conform obiceiului, înarmate şi au dat de multe­ ori atacuri contra vaselor noastre, ast­fel că din această cauză percheziţionarea lor este exclusă. Gu­vernul englez a declarat în parlament acum de curând la o întrebare a lor­dului Beresford, că acuma toate vasele comerciale engleze sunt înarmate şi prevăzute cu granate de mână. De altfel presa engleză recunoaşte la faţă că »Lusitania« era puternic înarmată cu tunuri. Guvernul imperial mai ştie că »Lusitania« în ultimile sale călătorii a transportat în repetate rânduri mari cantităţi de material de răsboi, consi­derând în special vapoarele societăţei Cunard »Mauretania« şi »Lusitania« ca apărare de ori­ce pericol din partea submarinelor din cauza repeziciunii lor, le-a întrebuinţat de preferinţă pentru transportul materialului de răsboiu. S’a dovedit că »Lusitania« avea în această călătorie 5400 de lăzi cu muniţii pe bord şi restul mărfii era de asemenea în cea mai mare parte marfă de contrabandă. Afară de avizul general german, ambasadorul german din America, con­tele Bernstorff, a prevenit publicul de pericolul la care sa expune călătorind pe »Lusitania«. Avizul n’a fost însă de loc ţinut în seamă de neutri şi a fost luat chiar de compania Cunard şi de presa englezi în bătaa de joc. Dacă Anglia a contestat în urma acestui aviz că vaporul este ameninţat, a si­mulat existenţa unor suficiente »c­ă»­ii de apărare şi a făcut astfel pe călator» să dispreţuiască avizele germane şi să uzeze de un vapor, care după arma­ment şi încărcătură era predestinat să fie scufundat, apoi răspunderea pentru pierderile de vieţi omeneşti, pe care guvernul imperial ia deplânge în mo­dul cel mai sincer, cade în mod exclu­siv asupra guvernului regal eng­ez. * O telegramă din Rotterdam comunică următoarele cu data de 13 Mai, Guvernul Statelor Unite a tri­mis astăzi prin cabel nota sa gu-­­ vernului german. Nota americană |__________________________________ trage la răspundere Germania pen- | tru pustiirea cetăţenilor americani­­ şi pentru violarea drepturilor ame­ricane. America aşteaptă, ca astfel de întâmplări să nu se mai repeteze. Burdia. Citim In fruntea numărului 131 al zia­rul „A z Es­t“ următorul articol edificator, pe care-1 dăm în traducere fidelă : De pe carul Fortunei s’a rosto­golit ori un om, care a ajuns acolo numai mulţămită conjurării între sine a întâmplărilor nefaste şi ciudate, ca o ironie a meritului adevărat, precum şi a adevăratei valîditări. Deputatul gu­vernamental C. Burdia a trebuit să abzîcâ de mandat, deoare­ce s’a ames­tecat In afaceri, cari nu prea sunt com­patibile cu demnitatea de deputat. Prin aceasta se sfârşeşte o curioasă carieră publică. Căci Burdia păştea odinioară vite în hotarul Caransebeşului şi deşi nu avea nici o calitate mai deosebită intelectuală, ori sufletească, a devenit într’un tempo vertiginos preşedinte al »Comunităţii de avere« apoi deputat şi un fine consilier al curţii regale. Dânsul îşi alegea mijloacele de a eşi de­asupra în raport drept cu pu­ţinele sale calităţi. Acesta a fost se­cretul repedei lui ridicări. Persoana lui nu n­-ar putea servi drept motiv, ca s-o disecăm şi să ne ocupăm mai amă­nunţit cu dânsa, dar ca tip politic omul acesta reprezintă o întreagă clasă vl03tul de înapopulată. Căci iară deo­sebire de partid sunt deşi »burdii«, cari folosesc pentru promovarea intereselor lor proprii individuale puterea şi vaza de care încrederea concetăţenilor lor îi învredniceşte cu totul pentru alte sco­puri. Legea electorală, precum și sis­temul de azi îi favorizează într’un mod de necrezut pe acest soiu de oameni. Nădăjduim, că prăvălirea lui Burdia nu e numai o scopire întâmplătoare a vremurilor serioase de azi. Ni-ar plăcea, să acest caz ar însemna venirea unor­­oui moravuri politice. Dacă de aci înainte fiecare deputat ar fi supus unor cercetări minuţioase şi numai aşa ar fi primit, dacă, deşi n’ar fi împodobit cu petiile scumpe ale geniului, ori a altor calităţi mai mici, dar ar purtă totuş o marcă ori o probă oarecare ! Ar fi o fericire să şti că s’a sfârşit lumea ve­che, Eidoraduî »cumnaţilor şi al cume­trilor«. Ungaria va eşi reînoita din baia propriului său sânge. Ţara reînoită va pretinde conducători noui. Adevărata valoare, adevăratul merit îşi va pre­tinde oamenii săi în Cameră, în foto­liile ministeriale, în oficii şi in poziţiile militare. In locul sgârciţilor egoişti vor trebui aşezaţi apostolii desintere­­sării şi ai frăţietăţii. Oare cazul Burdia înseamnă venirea acestei noui epoce, ori e numai întreruperea unei cariere pline de noroc, căreia nu i­ se poate atribui o însemnătate de stat nici în prăbuşire, după cum n’a avut această însemnătate nici pe cea mai înaltă treaptă a succeselor sale ? ... Situaţiunea în Italia. După ştirile sosite alaltaeri la Viena şi Berlin partizanii neutralităţii şi po­liticei pacinice sunt mult mai nu­meroşi în Italia decât, după cum s’ar putea presupune după atitudinea presei. E sigur că între opiniunea publică din Roma şi Milano şi aceea a provinciei este un mare contrast. Deputaţii din provincie, cari sosesc la Roma, cei mai mulţi insistă pe lângă guvern pentru menţinerea păcii. Mare activitate desfăşoară şi partidul social democrat, care agi­­tează împotriva oricărei politici răs­­boinice. În camera ungară s’a con­tinuat Marcuri şi s’a votat proiectul referitor la pedepsirea abuzurilor co­mise cu ocazia furnisărilor pentru ar­mată. S’a primit între altele dispoziţia privitoare la valoare retroactivă a legei. Prin urmare vor cede sub dispoziţiile acestei legi şi toţi acei, cari până a­­cum au fost deţinuţi pentru abusuri la furnisările armatei. După votarea acestei legi rapor­­torul Jakabffy Elemer a făcut cunoscut proiectul de lege privitor la confiscarea averilor trădătorilor de patrie. Desba­­terea acestei legi s’a amânat pe Vineri din cauza mai multor interpelaţii puse la ordinea zilei. Contele Károly a interpelat în chestia atitudinei Italiei şi a României, cerând informaţiunile celor competenţi încă înnoite de încheierea sesiunei ac­tuale parlamentare, deoarece o schim­bare în atitudinea de până acum a Italiei şi României poate să aducă cu sine urmări incalculabile. Contela Tisza a răspuns că deo­camdată nu poate da nici un răspun­s Nu este lasă eschia, ca î­n scurt timp să se afle în poziţie de’a putea să facă inunciaţiuni şi cu privire la situaţia externă. Deputatul Szmrecsány a interpelat în chestia referinţelor politica din Bosnia, iar dep. Vázsonyi ia chestia Auffenberg, după cari şedinţa s’a închis. Eri, joi, camera n’a ţi­nut şedinţă.

Next