Gazeta Transilvaniei, septembrie 1915 (Anul 78, nr. 187-210)

1915-09-01 / nr. 187

Prtgres 2 eAî2BTA TRANSILVANIEI, duşmane, cari se încuibaseră la sud del­a Iaworce au fost respinse. In regiunea Vrsi­ lupta a ţinut ziua întreagă, şi a atât de crân­cenă încât a în­sat toate luptele de până acum. Honvezimea austro­­ungară dela St. Pölten cu cunos­­cuta-i vitejie a respins aici atacul duşmanului. Toate poziţiile au ră­mas în mâna noastră. Terenul din faţa frontului italian e acoperit cu Italieni morţi. O parte din capul de pod de la Teimeni a stat din nou sub un foc mai puternic de artilerie. După cum se constată acum, în atacul dat aici în 9 Septemvrie au luptat aici din partea duşma­nului, diviziunea a şoaptea de in­fanterie, o grupă de alpini şi două batalioane de bersaglieri. Singur re­gimentul italian de infanterie Nr. 25 a perdut aici 1000 oameni. In sectorul de la Doberdo mai multe ieşiri ale duşmanului contra părţii proeminente ale platoului, au fost respinse ca totdeauna. Pe fron­tul din Tirol Italienii au atacat za­darnic ori după amiazi şi azi, în ţi­nutul la vest de Monte Piano, cu aproape un batalion de oameni, po­ziţiile noastre din valea Popena şi din ţinutul Cristallo. General de divizie Höfer, loc­ţiitorul şefului de stat major. Pe frontul anglo-franco­­ruso-german. Berlin, 12 Sept. — Buletinul o­­ficial al marelui cartier general german e pentru ziua de azi următorul : Pe câmpul de operaţii de la vest. Pe o mare parte a frontului a domnit o activitate viie de arti­lerie. Explozii succese în Cham­pagne şi în Argent au cauzat mari stricăciuni tranşeelor franceze. A­­viatori duşmani au aruncat­eri di­mineaţă bombe asupra Ostendei. Pagube nu s’au făcut, nici oameni nu au fost răniţi. In decursul nopţii docurile din Londra şi din împre­jurime au fost bombardate cu suc­ces vizibil. La est şi sud-est. Grupul mareşalului Hinden­­burg. Pe frontul dintre Wilna- Dona şi Merecs pe Njemen, lup­tele au luat în unele locuri proporţii mai mari. Aici am făcut din nou 1800 prizonieri şi am capturat 5 mitraliere. Intre Ieziory Njemen luptele crâncene au durat toată ziua. Abia azi-dimineaţă duşmanul a încetat de a se mai opune; acum îl urmărim. La Zelwianka liniile duşmane au fost sparte în mai multe locuri. Duşmanul a pierdut în prizonieri 17 ofiţeri. 1946 sol­daţi şi 7 mitraliere. Comunicatul rusesc din 10 Sept. vorbeşte de luptele gardei ruseşti la nord de Abelin, 42 k­m, la vest dela Dünaburg. Trupe ger­mane nu au luat parte în aceste lupte. Din contră garda rusească la nord-vest dela Wilna au fost eri atacată şi res­pinsă. Despre învingerea remarcată în acelaş comunicat, a doi soldaţi ruşi asupra a 6 sold­a­ţi germani la gura Zelwiancei, comandamentul suprem german nu are nici un co­municat. Grupul principelui Leopold de Bavaria­. In strânsă colaborare cu aripa dreaptă a grupului Hilden­­burg am ocupat poziţiile duşmane la est de la Zelwa. La Kossele încă am trecut peste Zelwianica iar duş­manul a fost respins pe ambele părţi ale şoselei Bercza-Kartuşca- KossowSlonien Grupul acesta de armată a făcut 2759 prizonieri şi a capturat 11 mitraliere. Grupul mareşalului Macken­sen: Trupele noastre atacă pe am­bele părţi ale căii ferate spre Pinsk. Câteva poziţii înaintate au fost luate azi-noapte cu asalt. Pe frontul sud-estic trupele germane au respins toate atacurile Ruşilor. Duşmanul a suferit mari pierderi. Evenimentele pe mare. Berlin, 12 Sept. — De la coman­damentul flotei germane se anunţă: Azi-dimineaţă mai multe hydro­plane ruseşti au atacat cu 8 bombe un crucişător german înaintea Win­­daului. Toate opt bombele însă şi-au greşit ţinta. Un avion duş­man a fost împuşcat şi transportat la Windau■ Cei doi ofiţeri ruşi cari se aflau în el, au fost făcuţi pri­zonieri. Bihnke, locţiitorul şe­fului admirailtăţii, în perplesitate. Iară societatea din jur râdea şi se veselea, ca şi când răsboiul ar­e o jucărie. Ori ca şi când nu ar fi acolo în depărtare nici un răsboiu. Ne supărasem până în sufiet, de Ceea ce văzusem. Dacă ar şti aceia, cari petrec în crepăturile pământului pe câmpul de luptă, că mai există undeva aşa o viaţă, ar pune puştile jos şi ar zice: »aşa, acuma mergeţi voi afară, şi să luptaţi voi ca să puteţi vedea ce e răsboiul. Pentru voi şi pentru traiul Vostru nu voim să ne luptăm«. Mersem la alt local. Tot dearândul e plin de oameni guralivi, cari mânca şi beau tot aşa ca şi m­ci înainte în timp de pace. Automobilele şi trăsurile se o­­presc la portalul teatrului. Dama cu rochiile de mătase şi cu voaluri alba se coboară din trăsuri, ca şi mai îna­inte. Este oare războiu? Nu putem în­ţelege, noi sosim chiar acuma din alte ţări unde nu am văzut aceasta, de a­­ceea totul ne pare străin. Câteva luni petrecute afară în răsboiu ne a schim­bat atâta, încât ne doare, ne supără viaţa din capitală. Poate de aci ne pu­tem esplice, cum răniţii după însănăto­­şare doresc să vină iarăşi pe câmpul da luptă. Sufletul lor e acolo, la lipsă, la năcazuri, la camarazii lor, şi acasă 11 se pare că sunt străini. Cei de acasă cunosc răsboiul nu­mai din jurnale, din telegrame, pe cari le aşteaptă cu mare curiozitate, şi 11 se pare că totul se mişcă prea anevoie. Noi îl cunoaştem în realitate, de aceea simţim, cât de puţin înţeleg cei de a­­casă sufletul soldatului din răsboiu. Intr’un local muzică şi teatru de varietăţi, chinematograf ticsit de lume şi­­fără pe cân­p vaiete şi moarte. Noi cari sosim dela ait teatru, unde se joacă tragedia cea mai sguduitoare a omenirei, unde nu mai cântă nici o muzică, nu mai înţelegem pe cei din oraşe mari. Se pare că s-a rupt şirul înţelegerii, dintre aceia cari vin deja răsboiu şi dintre aceia, ca nu auzise niciodată un bubuit de tun şi nici o secundă nu au fost stârniţi din tihna şi hodina lor obicinuită. Altceva este la ţară, altcum este pe satele noastre. La sate unde aproape fiecare familie şi-a trimis câte un voi­nic, doi la arme, acolo viaţa este li­niştită şi plină de griji. Mamaie şi fe­meile stau supărate, privesc mereu spre soare-apune şi aşteaptă cu dor. Când soseşte vre-o carte poştală cu ştampila regimentului , adună toată vecinătatea. Aici pe sate se simt­e toată gro­zăvenia răsboiului. Birturile sunt goale, jocul în pavilon lipseşte, flăcăii şi bărbaţii sunt toţi la arme. Bătrânii şi femeile sunt triste. Dacă intrăm Dumi­neca şi sărbătoarea în biserică vedem numai bătrâni, femei şi copii, locul băr­baţilor tineri rămâne gol. Preotul cu glas tânguitor rosteşte în genunchi ru­găciunile pentru biruinţa armelor noa­stre, pentru vremi cu pace, şi pentru odihna celor ce şi-au vărsat sângele pentru patria noastră iubită. Şi aceasta se repetează de un an întreg în fie­care zi. Cei din orăşele şi sate ştiu ce este răsboiul. Mişcător este când co­pilaşii înainte de a merge spre somn stau la icoane şi din sufletul lor curat rostesc rugăciuni: »Doamne ţine pe tata şi pe nenea şi-i păzeşte de pri­mejdii, şi I adu iarăş acasă şi Doamne Iartă păcatele şi celor morţi«. Locuitorii capitalei şi al oraşelor mari încă ştiu ce este răsboiul, dară ei nu prea arată un semn de durere nici un gest de compătimire pentru cei că­zuţi. Acest sentiment se înăbuşe prin petrecerile lor zilnice şi de tot felul. Corsetul, ghetele cu tocuri înalte, mănuşile, cravata şi cilindrul, obiectele celeilalte jumătăţi de lume, îşi au rolul lor azi ca şi mai înainte. Noi ceştia­­laiţi nu privim şi nu judecăm acuma lumea după exterior, ci după suflet şi inimă. De aceea ne-am bucura şi ne-ar cădea bine, când am vedea mai multă seriozitate, dacă luxul şi multe lucruri netrebnice ar înceta, dacă pretenţiile domnişoarelor şi domnilor ar mai scă­dea, şi dacă din sfărâmăturile mesei celor cu prindere şi îmbelşugaţi s-ar sătura copilaşii orfani, cari mai aş­teaptă iacă pe tatăl lor să se întoarcă. Gândul nostru zboară iarăşi îna­poi la năcazuri, ia jertfa, la came­­ra zi, zilele de concedii trecură prea re­pede şi datorinţa ne chemase iarăşi la locul nostru. Tot aceiaşi cortină se deschide şi tragedia lui Gain şi Avei continuă sub acompaniarea vâjâiturilor şi pocneteior de ghiulele... — 30 August 1915. Ilie Hociotă. In chestia închiderii gra­niţei la Predeal ziarul »Ziua« publică un nou comunicat. Iată-l: Suntem autorizaţi de a comunica faptul că ministrul Austro-Ungariei, contele Czernin a declarat formal pre­şedintelui de consiliu, d-lui I G. Bră­­tianu, că măsura luată la frontiera română, relativ la restrângerea transi­­tiului de persoane, nu este îndreptată întru nim­ic contra României. Ea a fost provocaţi de faptul că oraşul Bucureşti este sediul central al spionajului vrăj­maşilor Monarhiei austroungare, astfel că orice ştire, care trece peste frontieră este transmisă imediat statelor majore ale armatelor duşmane. Aşadar măsurile luate sunt ab­solut numai de ordin militar şi repetăm nu sunt îndreptate câtuşi de puţin contra ţării noastre. Consideraţiunile de mai sus ex­plică şi măsurile severe luate pentru revizuirea bagajelor şi pentru exami­narea de aproape a persoanelor cari intră sau vor să treacă prin Monarchia vecină. Adăugăm că presa noastră care pare a fi dispusă de a se plânge de această măsură ar trebui să se gân­dească la situaţiunea particulară în care se află statul vecin. Cum am spus o deja ori, această măsură este numai vremelnică și se va ridica peste câteva zile. Participarea lui Suchom­­linow la consiliul de răsboiu din Calais. Cetim în »Neue Freie Presse«. Fostul ministru de răsboiu rus, generalul Suchomlinow face acum o că­lătorie în străinătate. El a plecat Luni, peste Suedia la Londra şi de-acolo se va întoarce în Franţa, unde va lua în numele Ţarului parte la consiliul de răsboiu ce va avea loc în Lunea vii­toare la Calais. O acţiune in interesul invalizilor. Guvernul a luat, iniţiativa unei mari acţiuni de stat în interesul inva­lizilor de răsboiu hotărând organizarea acţiunii de ajutorare şi protejare a a­­cestor jertfe a răsboiului. Prin o ordonanţă, Nr. 3301/915» apărută la începutul săptămânei curente» guvernul a creat un Oficiu r. u. al in­valizilor în fruntea căruia stă, ca pre­zident, însuşi ministrul prezident, căruia îi este ataşat un viceprezident, încre­dinţat cu conducerea efectivă a afacerilor. Noul oficiu al invalizilor este che­­mat a supraveghi­ întemeierea, susţi­nerea şi conducerea sanatoriilor desti­nate pentru tratamentul ulterior al invalizilor de răsboiu, a şcoalelor pentru invalizi, a atelierelor de prot­ese şi a aşezămintelor agricole şi industriale de stat întemeiate în interesul existenţei invalizilor. Oficiul invalizilor iniţiază, conduce, sprijineşte şi supraveghează aşezămintele Înfiinţate din iniţitivă privată pe seama ostaşilor ciângăriţi, schilăviţi şi atinşi de boale interne, administrează fondurile acestora, iniţiază colecte, mijloceşte ocazii de lucru şi organizează patronagiul pe seama in­valizilor. Un senat, compus din 36 de mem­brii, numiţi de ministrul prezident şi pus sub prezidiul acestuia, are chema­­rea să întreţină legătură cu societatea în interesul invalizilor. Ordonanţa guvernului prevede În­fiinţarea a trei fen­uri de institute pentru invalizi: sanatorii pentru tratamentul ulterior al invalizilor, ateliere de prot­­­ese şi şcoate pentru invalizi. Scopul celor dintâiu este a face pe ostaşii in­valizi, prin un tratament ulterior chi­rurgie, ortopedie, masagiu etc., iarăşi oameni capabili a­şi câştigă pânea de toate zilele. Atelierile de prothese vor provedea pe schilavi cu membre (picioare, braţe etc) artificiale, iar şcoalele de invalizi vor da ostaşilor schilavi, inca­pabili a­şi continuă ocupaţia de mai înainte, instrucţii pentru alte carieri. R. E. Bulgaria fortifică portul Sfrideagaci. Din Geneva se anunţă: După­­Le Tempst Bulgarii lucrează necontenit la fortificarea portului De­­deagaci. Dearândul pe ţărmi sunt aşe­zate tunuri. Tot asemenea şi pe ridi­­căturile cari dominează portul. Din mo­tive strategice s’a interzis circulaţia prin oraş pe timpul nopţii. Fiul poetului Coşbuc — mort în urma unui accident­­ automobil. Din Târgu-Jiu ni se anunţă următoarele: Un groaanic ac­ont de automobil s-a petrecut azi (26 august v.) aproape de comuna Băleşti (jud. Gorj) care a cauzat moartea proprietarului Alexan­­drescu şi a tânărului Alexandru Coşbuc, fiul marelui nostru poet. Ambii veniseră în localitate din Craiova, unde şi-au cumpărat benzină şi alimente. Apoi a plecat la ţară unde se află familia. Automobilul având viteză şi din cauza unui defect la direcţie, s-a răs­turnat, venind de câteva ori peste cap. Ambii au fost aruncaţi sub ma­şină. Alexandrescu a fost sdrobit şi a murit pe loc, iar Coşbuc a fost grav rănit la cap şi şi-a pierdut conştiinţa. Victimele au fost aflate acolo de factorul postal rural Unguru, care trecea pe-acolo. El a sărit în ajutorul victime­­­ lor, apoi a anunţat pe şeful de post,­­ care la rândul său a înştiinţat autori­tăţile. Doctorul Spiru medicul primar al judeţului, a plecat la faţa locului şi a dispus aducerea tânărului Coşbuc în oraş. Cadavrul lui Alexandrescu a fost lăsat pe loc, până ce reprezentantul parchetului va face ancheta. Alexandrescu era originar din Bu­cureşti şi se înrudeşte cu d. Romulus Voinescu inspectorul general al sigu­ranţei. Alexandru Coşbuc e fiul poe­tului. Accidentul s’a întâmplat pe la ora 5 impresia în oraş e mare. Pe când era dus spre oraş într’un car cu boi, tânărul Coşbuc în urma gravelor rane, a încetat din viaţă. Ca­davrul lui a fost depus provizoriu la morga spitalului judeţean. In mijlocul doliului fără mar­gini, Ardealul greu atins de vestea dureroasă îi trimite autorului »Morţii lui Fulger« cele mai adânci con­doleanţe. In urma acestei grele lovituri, va afla oare marele poet, un drum de împăcare ?... Va afla oare pacea, sublimul câtăreţ al vieţii şi-al energiei... ori ca uriaşul Petriceicu-Haşdău, îşi va pleca dezolat capul sub povara dis­­gustului, cu sufletul întunecat de a­­dânca voluptate a morţii ? ... Poate să-i aducă marelui poet, vreo mângăere faptul, că Ardealul îi împărtăşeşte cu toată durerea, doliul sdrobilor... Poate.. . Dar destul!... Sunt dureri şi... dureri... La ce-am mai tu­lbura, cu sărace, cu sarbe de cuvinte, du­rerea lui, uriaşa lui durere?!... Cel care o viaţă întreagă ne-a insuflat prin versuri robuste, energie şi în­credere, n’are nevoe de măngăerile noastre deşerte!... Ii cerem deci iertare marelui maestru, îi cerem iertare dacă îi tulburăm cumva doliul fără magini, cu bietele, inutilele noastre condo­leanţe ! O jumătate milion de sol­daţi împotriva Siardanelelor*. Din Lugano se anunţă: »Tribuna« scrie că antanta pregăteşte cu o jumătate milion de soldaţi şi cu puternică arti­lerie, un uriaş atac îm potriva Darda­­nelelor. Antanta nădăjdueşte că prin acest atac se va decide soartea răs­­boiului. Sergentul Todea — prisonier. Inimosul şi viteazul sergent român Gheorghe Todea din reg. 63 de inf., a cărui decorare cu marea medalie de aur pentru vitejie am publicat-o zilele tre­cute, se află din 27 iulie n. a. c. în prinsoare rusească. După o luptă ve­hementă cu Ruşii, caii atacaseră cu forţe superioare, a fost făcut prisonier împreună cu câţiva ofiţeri şi mai mulţi cameraşi de luptă. Ştirea acsasta ne-o t­ruce »Foaia Poporului român« din Budapesta, al cărei redactor a primit dela sergentul Todea următorul răvaş: »Vă fac cunoscut trista mea soartă Nr. 187—1915 că pe când mă aflam mai fericit, m’a trântit In prinsoare adversarul. Nu-s singur! ci cu încă câţiva ofiţeri şi mai mulţi camarazi de luptă. In ziua de 27 m­ , ruşii, au dat primul atac, iar dupa amiază l-au repetat cu foarte mari forţe. Noi a­­veam poruncă să ţinem locul cu orice preţ, cum l-am ţinut, dar contrarii n’au cruţat nimic, şi astfel înconju­­rându-ne, am fost prinşi după o luptă înverşunată cu baioneta. Dar linia noastră n’a suferit nimic prin perderea noastră. Acuta mă­­fiu mai mult pe drum câtră Siberia, ori ştie Dumnezeu unde. Vă rog bine­voiţi, de aţi publicat ceva din epis­tola mea, să trimiteţi ziarul soţiei mele, care se va bucura mult de foaie. Adresa et c: Todea Berts, Naftsod­­utca, Grof Logothetti ház, up. Besz­­tereze. Când voi fi aşezat voi mai scrie. Vă salut cu dor de patrie. Todea. După un an de cruntă răsboire, în decursul căruia sergentul Todea a dat numeroase dovezi de vitejie, el cade acum In mâniie duşmanilor, după o luptă înverşunată cu baioneta apărând, conform ordinului primit, cu orice preţ poziţia ce i­ s-a încredinţat. Deşi ne pare rău, că regimentul 63 a perdut un ser­gent atât de valoros, totuşi ne bucurăm, că din lupta sângeroasă din 27 iulie el a scăpat, cel puţin cu viaţă. Sergentul Todea a fost un bun prietin al ziarului nostru trivaiţându-ne adeseori răvaşe interesante de pe câmpul de luptă şi iniţiând frumoase colecte pentru cei rămaşi acasă. II dorim să supoarte cu răbdare greutăţile, ce-l aşteaptă prin îndepărtata Siberie, reîn­­torcându-se la timpul său întreg şi să­nătos în mijlocul nostru. 400 piloţi la Dardanele. »Neue Züricher Zeitung« anunţă din Geneva, că în Franţa se pregăteşte un corp expediţionar de 400 piloţi şi ob­servatori, pentru a fi trimis la Dar­­danele. Anuarele şcoalelor noastre. IX. Raportul al Lll-lea despre gimna­ziul superior fundaţional din Năsăud, pentru anul şcolar 1914—1915. Pu­blicat de Ioan Gheţie, director gimnazial, Tipografia G. Matheiu, Bistriţa. — (Ill­ik értesítő a na­szódi alapítványi tv­gimnáziumról, 1914—1915 tanévre. Közzéteszi: Ghetie János, főgimn. igazgató) In fruntea anuarului se publică o interesantă conferinţă publică: »Viaţa privată şi socială a poporului grec, în lumina epopeelor homerice«, ţinută la acest institut de d-l Vasile Bichigean, profesor de limba gracă şi latină. Pen­tru reconstruirea vieţii antice greceşti conferenţiarul ia ca bază epopeiele lui Homeros, pe care ni-l prezintă ca indi­vidul fenomenal, care a adunat cânte­cele răspândite în jurul poporului grec şi tradiţiunile resfirate, despre faptele mari, glorioase şi le-a întrunit într’un mănunchiu. Despre viaţa mult contro­versată a acestui cântăreţ al neamului său, se spune, că a trăit, probabil, pe la 950 î. Hr. şi ca­m poeziile nu le-a scris el, ci aceasta a lăsat-o In grija altora. A putut să fie orb, dar nu-i probabil, luând in considerare descrie­rile plastice şi înţelegerea atât de mi­nunată a frumseţilor naturale.« Din viaţa privată a vechilor Greci spicuim câteva lucruri de interes, pen­tru aceia cari nu au auzit sau nu au cetit această frumoasă conferenţă . Ce­tăţeanul grec nu ţinea să-i fie casa luată în seamă de trecători; el se în­­grija numai să-şi facă un adăpost plă­cut şi tihnit, în care să fugă de sgo­­motul şi mişcarea de pe stradă. Mobili­arul era foarte simplu, dar avea o graţie şi o eleganţă, ce n-au fost nici­odată întrecute şi eră In acelaş timp şi confortabil. In casa sa cetăţeanul grec era stăpânul absolut, aşa zicând despotul familiei sale, unde putea să facă ori­ce, chiar şi nedreptate, fără a se teme de amestecul legilor. Gospodă­rie greacă fără stăpân de casă, fără tată de familie, nu exista. In absenţa tatălui, dreptul de stăpânire peste fa­milie îl avea fiul cel mai mare. In caz că tatăl mam­a, văduva nu moştenia nici unul din drepturile lui şi cădea sub epitropia tatălui, fratelui sau al fiului ei mai mare. Fireşte, că şi atunci erau cazuri, când femeia era mai mare şi bărbatul trebuia să se supună ca­­priţiilor femeii sale, când adecă găina cânta la casă. Dar pentru aceea poziţia femeii, ca gospodină, ca mamă de familie era

Next