Gazeta Transilvaniei, mai 1916 (Anul 79, nr. 93-115)

1916-05-01 / nr. 93

Semnele timpului. Ca o urmare a răsboiului actual va fi a se considera şi faptul, că antagonismul secular dintre rasa germană şi maghiară dispare succesiv, făcând loc unei apropieri din ce în ce mai pronunţate pe toate terenele vieţii publice. In pressa maghiară s’a accentuat în timpul din urmă cu deosebită satisfacţie, că în Germania s’a început o propagandă stăruitoare cu scop de a i face pe Maghiari cunoscuţi publicului de acolo. In programul acestei propagande întră aranjarea sistematică a cursurilor de limbă maghiară, prelegeri despre literatura şi arta ungurească, schimb între profesorii şi studenţii universitari şi chiar între ziariştii germani şi maghiari. In fruntea acestei acţiuni se găsesc oameni de greutate dintre somităţile recunoscute ale vieţii politice şi sociale germane. Acţiunea iniţiată de „Societatatea maghiară din Berlin" a fost în timpul din urmă îmbrăţişată şi sprijinita de o grupare puternică şi extinsă ca »Reichsdeutsche Waffenbrüderliche Vereinigung“, care dispune de forţe şi mijloace însemnate spre a-i asigura reuşita deplină. Interesul pentru chestia maghiară a fost alimentat şi prin scrierea lui Naumann şi prin acţiunea lui privitoare la înjghebarea Europei Centrale din viitor sub egemonie germană. Acest plan epocal, care ne priveşte de aproape, a fost întâmpinat cu sentimente variate din partea magnarilor. Bucuria pentru o apropiere şi legătură mai strânsă între neamul lor şi între eroicul popor al filozofilor şi poeţii -r, nu a putut înlătura nici micşora teama, ce s’a furişat în Sufletul multra, ca în cazul real zării acestui plan celebru, limba şi cultura maghiară va fi oprimatâ de cea germană. Maghiarii vrând nevrând vor trebui sa înveţe limba germană mai bine decât până acum şi chiar dacă nu vor uita cu totul limba maghiară, aceasta va începe totuş sâ tânjască cu timpul, pierzându-şi puterea dătătoare de viaţă. Bilingvismul, care se va introduce şi în şcoalele lor sau pe care-l vor impune relaţiile economice şi industriale cu Germania, dă compatrioţilor noştri prilej de a se nelinişti în gândul lor şi de a începe să înţeleagă, că ceea ce au cerut ei până acum şi persistă încă a cere chiar de la şcoalele noastre poporale, poate să devină un pericol apropiat şi pentru şecelele lor. De aceea se gândesc cu vădită îngrijorare la urmările, pe cari realizarea eventuală a ideii lui Neumann, le va avea asupra culturii specifice ungureşti. Unii cântă însă mângâiere în faptul, că niciodată în trecut nu a fost limba maghiară, scutită de influenţa altor limbi. A împrumutat în cursul desvoltârii sale istorice multe elemente din cultura altor limbi şi popoare, dar pentru aceea şi-a păstrat ţesătura ei străveche, care o deosebeşte de toate limbile europene. Nici limba germană nu va putea să prindă în sufletul familiilor şi şcoalelor ungureşti rădăcini atât de adânci, încât să le poată desbrăca pe acestea cu totul de caracterul lor unguresc. Profesorii limbilor moderne constată pe baza propriei lor experienţe, că învăţământul unei limbi străine, prin continua asemănare cu elementele şi formele limbei materne, contribue ca aceasta să devină mai flexibilă, mai puternică şi mai expresivă. Ar fi chiar de dorit — spun mai departe cei avizaţi la diferite argumente de mângâiere — ca în fiecare categorie socială să se găsească cât mai mulţi inşi, cari în ocupaţiunile lor să poată primi repede cunoştinţe de lipsă de pre toate schimbările şi înnoirile bune din lume. Spre scopul acesta limba germană a fost şi până acum cea mai potrivită, căci în literatura ei orice idee de cultură şi progres şi-a găsit repede terenul prielnic. După războiu vor veni în Ungaria mulţi economi, industriaşi, comercianţi, savanţi şi profesori germani, între cari se vor găsi şi unii doritori de a învăţa limba maghiară, iar din Ungaria se vor duce şi mai mulţi să primească şi să aducă învăţătură de la Nemţi. De aceea Ungurii trebue să înveţe bine limba germană, ca ajungând în contact cu Germanii, să poată doborî curând „din catedra închipuirii lor trufaşe". Dar unde să înveţe tinerii maghiarii limba germană? se întreabă d. Szöllôsi István. Şi răspunde imediat : In şcoala secundară şi în Germania Şcoala poporală şi căminul copiilor cari o cercetează să rămână exclusiv locul de adăpost al limbei maghiare ! Iată-i deci pe compatrioţii noştri susţinând şi apărând un punct de vedere corect, pentru validitatea căruia au luptat şi luptă zadarnic toţi susţinătorii şi conducătorii şcoalelor noastre de la 1879 până în ziua de astăzi. Dacă pentru Unguri se admite, că şcoala poporală trebue să fie exclusiv locul de adăpost al limbei maghiare, cel mai elementar simţ de dreptate pretinde validitarea şi respectarea acestui principiu pedagogic şi faţă de şcoala poporală a alor neamuri. Quad um justum, altem aequum. Cei ce au urechi de auzit, să audă ! Efecul împrumutului de i*ă$bo£u rusesc. Din Stokholm se depeşează: împrumutul de răsboiu pe cere Rusia l-a făcut în interiorul ţării a eşuat. Din 2000 da milioane nble, publicul a subscris numai 500 milioane. 1500 amân îa sarcina băncilor. Dorințele Sârbiei. Din Lugano se comunică ziarului *Zeita în Viens. Pasici s’a pronunțat, că Sârbia e aplicată a recunoaște Italiei rolul preponderant îa Marea adriatică, dară Sârbiei i se va acorda un port lângă Adria. Presa italiană chtează veselă propunerea lui Pasici și concede cu dragă inimă Sârbiei i eşire la Adria— pe socoteala Austriei... Curat socoteală — fără birtsm... Pregătirile Rusiei pentru un lung săsiioiu. * Züricher Post« anunţă din Petersburg . După cura reiese din diferite ştiri pentru liferarea materialului de răsboiu Rusiei din partea aliaţilor t săi s'a stabilit terminat de 1 Mie 1917. Statul major rus afirmă, că războiul va fi continuat şi în anul viitor. DupĂ Al Perafi Fantazia mea. (II) Câte minciuni Nu-s condamnat S’aud câte-odat! C’a mea fantazie Să sboare nu ştie, Că umblă frumos Dar pururi pe jos; Că nu e în stare Spre soare să sboare. —Da, umblă pe vine Când îi convine, Ba şi subt pământ Se vâră cu mine; Ca un scafandru Coboară ’ndrăsneţ, Cu-al morţii dispreţ, In a inimii mare, Se scoată din fundu-i Mărgăritare Dar cât ce i-am spus: „Sicteră pe sus!“ Spre ceruri o ia Şi-atuncia arare Priveghitoare Se cânte ca ea! Şi de-o silesc: „Şi mai în sus!* » y Nr. 93 Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cor.; pe V2 an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor., pentru România şi streinâtate pe un an 40 lei; pe V1 an 20 lei. ZIAR POLITICNAŢIONAL: Apare seara, in fiecare zi de lucru, Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Manuscrisele nu se înapoiază. TELEFON Nr. 226. Braşov, Duminecă % 14 , Maiu 1916 Anul ptXIX Vulturii-alungă, Cari toţi obosesc, Când închipuirea Mi-i pune pe fugă. Se’ntrece în sbor Cu cel mai uşor Şi mai înalt nor. Dar nici lâng’acesta Mult nu întârzie, O ’mpunge nebună Spre bolt’azurie Şi dacă cumva Tocmai atuncia-i Eclipsă de soare: Fulger răsare De cealaltă parte, C’un zimbet ştrengar Ii priveşte în faţă Şi soarele iar’ In văpăi se resfaţă. Dar închipuirea-mi E fără repaos, S’avântă pe steaua Ultimă’n haos Şi unde ’ncetează Tot ce viiază, Puterea-i divină Lumi nouă creiază S. Tamba. Nuvelele lui Gaae. Când am aflat, că bătrânul scriitor moldovean a murit, m’am gândit, cu duioşie la copilăria mea. Siienţiile din internat noi au răsărit In minte, din ceaţa viorie şi zîmbitoare a trecutului. Serile lungi de iarnă, când răsfoiam nuvelele lui Gane, după ce isprăvisem cu resolvirea atâtor încurcate probleme din matematici. Domniţa Ruxandra,... Aiuţă... Privea Dascăiul.... îmi treceau prin minte într’o lungă defila e salutându-mă, cu un gest prietenesc de cunoscuţi vechi.... până la Ion Urdilă, pe lângă care ♦treceau fetele oacheşe şi bătăi, *) sburdau, se hârjoneau de ie săltau sânriie şi ei le privea cu ochii săi şterşi, ca un filosof, ce nu-şi bate capul, cu asemanea nimicuri..« Cine a fost fata, aceea frumoasă f Ilinca... da, Sm! aduc aminte. Cum am prins a răsfoi prin filele atât de scumpe odinioară, îmi vine aşa un dor să mai recitesc paginile vechi, să recunosc sublinierile din vremea întâiei tinereţi. Dl Iorga însă, care îl compară, cu atâta dreptate, pe N. Gane cu Turgheneff, *) admiţându-i meritul de a fi d) N. Gane; nuvele III. 41. a) N. Iorga. Schiţe din literatura română. II. 114. reprodus — alături de Slavici — e adevărat să calci vieaţa poporului românesc, *) pa care generaţia trecută o parodise în sentimentalităţi ridicole*— zdrobeşte, în paginile ce urmează romantismul din câteva nute istorice. Fără îndoială, d-l Iorga are toată dreptatea, lucru pe care îl recunoaşte, mai târziu, însuş N. Gane, vorbind da ♦Fluierul lul Ştefan*, întâia lui nuvelă, pe care a prezentat-o ♦Iunitnei* : *Pe atunci 4) eram de un lirism aşa de grozav !...« Dar — întrebăm noi : — cine nu e de ♦un iitista grozave, pe vremea tinereţi»? (Nu serios chiar di larga poezii ♦pe atunci*?) Acesta e motivul principal pentru care nuvelele lui Gane vor fi, întotdeauna cea mai distractivă şi folositoare lectură, pentru tinerime. Mi-ar plăcea mult, să am odată deplină linişte sufletească — azi nu putem vorbi de aşa ceva — pentru a reciti, într’o după amiază de vară, sau chiar într’o lungă seară de iarnă, nuvelele lui Gane. Aş împrumuta, cu acest prilej, ochilarii pierduţi din vremea întâiei tinereţi, aş luneca, cu mare uşurinţă, peste micile rătăciri romantice ale J) Ibid. 106. 4) N. Gane , Păcate mărturisite, p. 277. scriitorului începător, şi când aş ajunge la »Ion Urdilă* şi la »Cânele Bălan*, aş resimţi fiorul de plăcere de pe vremuri, şi mV.ş lăsa furat binişor, de legănarea domoală şi dulce a măestrului povestitor «•v Limba lui dulce, ca a tuturor scriitorilor moldoveni — nu e oare acolo mina de aur cea mai abundantă a talentelor noastre? — îoveşmâată surote idilice, fără a se avânta, decât doar cu prilejul întâiei încercări de aripi, spre sufete mai nebuloase. Zguduirile mari, ibseniane, cântate cu atâta zor şi de generaţiile scriitorilor noştri de mai târziu — lipsesc cu totul în volumele lui N. Gane, care a trăit şi a muncit modest şi retras, ferindu-se, cu grijă de orice reclamă supărătoare, lucru tocmai puţin obişnuit, în analele, mai mult sau mai puţin literare, a generaţiei de epigoni-titani, ce s’a succedat în Ţara românească. N. Gane, prin această notă distinctivă a sa, s’a apropiat foarte mult de sufletul nostru al ardelenilor; limbajul iul e clar, ca valurile unui părău de munte, prin ciri întrevezi toate pietricelele alinei. Oricare licean, oricare d-şoară dela sate ii poate ceti, neasemănat mai uşor, ca pe mulţi autori români ,moderni* de dincolo, pe cari nu-i Înţelegi, Orfelinatul Uniunii femeilor române din Ungaria. Mulţi erau nedumeriţi de ţinuta femeilor române în ceea ce priveşte problema Orfelinatelor noastre. Se găsiau de aceia, cari credeau că în faţa frumoaselor colecte adunate pentru orfelinatele de la Blaj şi Sibiiu, femeile române vor abandona idea Orfelinatului lor, înăbuşindu-o într’o geloasă resignare. Erau alţii de părerea că întrucât cele două Orfelinate au de patroni pe reprezentanţii celei mai puternice instituţii a noastre, pe reprezentanţii bisericii, femeilor române nu le rămâne alta, decât să capituleze în faţa acestor factori încredinţând şi educarea fetiţelor consistoarelor de la Sibiiu şi Blaj. Mai neorientată se găsea de bunăsamă mulţimea mare a femeilor române, care ştia că „Uniunea fem. rom. din Ungaria" şi-a înscris între problemele sale capitale şi crearea Marelui Său Orfelinat, problemă — accentuată la toae ocaziile mai deseamă din viaţa „ Uniunii" — care acum prin forţa împrejurărilor îşi vedea tot mai îndepărtată realizarea sa. Deaceea femeile române aşteptau cuvântul hotărâtor al Centrului, doriau lămurirea ţinutei din partea Comitetului „Uniunii". Iar clarificarea ţinutei Comitetului, nu putea fi alta decât cea dorită de toate femeile române din această patrie, de a-şi vedea şi ele întruchipată vechea lor dorinţă Orfelinatul Cel Mare. Comitetul a dat signalul de acţiune pentru a realiza înfiinţarea Orfelinatului, dovedindu se conştiu de marile probleme ce incumbă acum şi pe viitor femeii române, vrednic pentru a întâmpină cu fruntea ridicată toate obstacolelece le va întâlni. Şedinţa Comitetului „Uniunii" din 21 Aprilie înseamnă pentru femeile române o pagină luminoasă, căci atunci s’a cumpănit greutatea situaţiei cu puterea de muncă, cu dragostea de neamul din care face parte femeia română. S’au cumpănit şi măsurat, s’au numărat şi înşirat piedecile şi obstacolele de întâmpinat, şi cu toată mulţimea lor a învins dragostea femeii române de a contribui şi ea în aceste grele vremuri la alinarea durerilor fiilor săi. Prin adânc simţitul Apel al d-nei preşedintă a „Uniunii femeilor române din Ungaria" Maria B. Baiulescu se chiamă Reuniunile şi femeile române la lucru, ca dorinţa lor să devină trup, se învită la luptă (voluntară) pentru o cauză atât de nobilă şi sfântă, cum e cea urmărită de „Uniune." „Onorate Reuniuni! Dragi surori române din oraşe şi din sate, faceţi-vă apostolii şi propovânduitorii cauzei noastre, ca să înălţăm demnitatea femeii, căci ea a dat naştere acestei idei, (sc. a Orfelinatului) care acum rodeşte atât de binefăcător."... Din Apel transpiră voinţa ca femeia română să se facă vrednică de soldaţii români, cari au uimit lumea cu vitejiile lor pe toate fronturile, ca şi ea să-şi închine puterile patriei, voind să fie luptătoare între hotarele ei, facându-se vrednică de soldaţii duşi din ţară... Femeea română, voieşte să arăte, că acţiunea caritativă, care atât de des s’a început şi a dus la îndeplinire prin ajutorul şi iniţiativa sa, la toate zilele mari, e capabilă şi de o operămai mare, mai intenzivă la care se cere cooperarea statornică a tuturora, cum e problema orfelinelor. Mai rezultă din apel necesitatea ca — dacă de educaţia băieţilor se interesează atât de mult centrele celor două metropolii ale noastre — să-şi spună cuvântul hotărâtor în educaţia fetiţelor—femeea. Ca să dea atât întremântul fizic cât şi pe cel sufletesc ea însăşi pe simplul motiv, că e mai natural mai psihologic şi pedagogic, a se lăsa femeilor, grija Acelor lor. Că femeea română facă credincioasă bisericii îa care s’a născut, vrea să-şi întindă cu aceeaş ali- Români, subscrieţi la al 4-lea împrumut de răsboiu!