Gazeta Transilvaniei, iunie 1916 (Anul 79, nr. 116-138)

1916-06-02 / nr. 116

Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cor.; pe­­/, an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor.; pentru România şi străinătate pe un an 40 lei; pe un an 20 lei ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Apare seara, în fiecare zi de lucru. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se prim­esc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Manuscrisele mi se înapoiază TELEFON Nr. 226 Lord Horatio Kitchener. Eşecul de la Skagerrak al im­periului britanic este urmat de un alt eveniment tragic mai mi­nuscul în proporţii, dar mai mare în consecinţe: lordul Kitchener, genialul organizator al militaris­mului englez, cel mai tipic repre­zentant al imperialismului englez a fost scufundat în mare pe bor­dul navei Hampshire, în apropie­rea insulelor Orkney. Tragedia lui Kitchener a in­­fluențat asupra opiniei publice din Anglia în așa măsură, încât în impe­riul britanic panica a cuprins su­fletele. Delirul durerii îl vom în­ţelege la Englezi, dacă vom a­­minti numai atât că lordul Kit­chener era fetişul imperialiştilor englezi, farmecul numelui său era mai mare ca al lui Cecil Rhodes, Slatin Paşa ori Chamberlain. Kit­chener era socotit ca cel mai de­săvârşit reprezentant al politicei coloniale, care cu busola şi cu bi­ciul, cu penelul şi cu tunul lăţise sîmburii culturei engleze. Kitche­ner era reorganizatorul Egiptului, Kitchener a jumulit pe Maadi dându-i-se epitetul : „călăul d­in Obdurman". Kitchener a condus campania din Dongola şi Khartum, Kitchener a nimicit pe Buri, Kit­chener a fost sufletul şi spinarea politicei lui Salisbury şi prin Kit­chener s’au realizat planurile fan­tastice ale marelui samsar , Cecil Rhodes. In contra părerei pacifiştilor englezi, Beaconsfield şi Gladstone, Kitchener de la începutul carierii sale militare propovăduia ideia militaristă. Vrând să întroducă principiul cazon, serviciul militar obligatoriu — ajunse în serios conflict cu re­­presentanţii democratismului en­glez. Dar Kitchener îşi afla tot­deauna recompensa firească a in­tuiţiei sale în câteva „excursii glorioase" în Sudan, Africa de nord şi India. Politica Angliei să baza de la începutul anilor 1774 pe stâlpii ideii coloniste. Kitche­ner şi lordul lusher, do­i reorga­nizatori ai militarismului şi al marinismului englez, convinşi de necesitatea supremaţiei engleze, încearcă prin toate mijloacele să­­ formeze din Anglia un stat militar. Kitchener, un soldat adevărat, ne­încrezător în teorii pacifiste, so­cotea ca o pretenţie naţională ser­viciul obligatoriu militar, şi dacă în cursul desbaterilor parlamentare avea de suferit mari şi aspre lo­vituri din partea progresiştilor, dacă planurile sale n’au putut re­uşi, vina nu este a lui, ci şi a spiritului public din Anglia care repudia ori­ce progres militar. To­­tuş Kitchener a reuşit să formeze un militarism englez preţios, în­deosebi miliţia engleză din colonii era organizată perfect şi India a putut vedea la Durbatul impe­rial din Calcutta defilarea trupelor lui Kitchener, recrutate în mare parte din autohtoni. La începutul răsboiului mon­dial Kitchener a început să orga­nizeze armata engleză. Ajutat de Asquith, Robert Cecil, lordul Der­by şi lordul Roseberry,­­ Kitche­ner a organizat în doi ani o ar­mată engleză modernă, de cel pu­ţin 2 milioane de soldaţi, şi tot la stăruinţa lui a fost introdus provizorie, dar cu reuşită defini­tivă, serviciul obligatoriu militar în Anglia. Kitchener a fost cel ce a sus­ţinut în contra lui Churchill, că răsboiul actual Anglia trebue să-l poarte pe uscat ,şi nu pe apă, şi a fost un vehement opoziţional al expediţiei din Dardanele. Kitche­ner a declarat întotdeauna că puterea unui stat să poate baza numai pe o armată statornică şi în cursul acestui răsboiu spiritul organizator al lui Kitchener, a în­greunat nespus de mult progresul Germanilor la Ypern. Ca un militar de profesie, Kitchener avea întregi sisteme de strategie. Kitchener întroduse pen­tru prima oară răsboiul de tranşee şi de cote, Kitchener folosise a­­vionul în lupte, Kitchener a fost inventatorul luptei de poliţie — marele geniu militar al lui Kit­chener a înaintat ştiinţa militară, spre periclitarea perpetuă, dacă nu, ruina păcii universale. Tragedia lui Kitchener, este parcă scrisă din paginile istoriei. Un soldat temut, un Bramarbas şi un Tupiter Jonans într’o persoană, inzestrat cu­ o cultură extravagantă şi sedus de pasiuni poetice, un superb representant al imperialis­mului celor trei lei cu coama zu­­lufată, un organizator şi reorga­nizator al armatei şi poate al mentalităţii engleze, — este as­tăzi prada apei şi-şi doarme somnul în fundul mărei. Omul distrugerii, călăul negrilor şi al Burilor, lordul din Karthum, căruia Englezii îi spuneau cu emfază: „Kitchenerul nostru", a dispărut în mare, şi valuri misterioase îi spală de pe frunte gândurile pentru totdeauna. Oare Ţarul, omul fantoamelor, visionarul şi letargicul anahoret, afemeiatul rob al lui Rasputin — Ţarul, care a invitat pe Kitchener, cu robusta lui sănătate şi tiranie eroică să-i insufle curaj, câte lu­mini va aprinde în palatul său ca să audă în noapte plângând de departe naiadele mărei, care au răpit cu braţele lor pe-un autor al răsboiului? ...In mare a dispărut nu numai trupul unui om, ci poate o parte a istoriei engleze moderne. Căderea cabinetului Salandra. In şedinţa de Sâmbătă a camerei ita­liene, după comunicările făcute de prim-ministrul Salandra cu privire la situaţia militară a Italiei, s-a votat gu­vernului cu 197 voturi contra 158 ne­încredere. Şedinţa a fost extrem de fur­­tuoasa, contra guvernului a votat coa­liţia democrată, compusă din socialiştii antirăsboinici, din intervenţioniştii estremi şi din mai mulţi membrii ai partidului Giolliti. Regele Italiei, fiind incunoştiinţat despre acest vot, s-a reîntors din car­tierul general la Roma, unde a primit în decursul zilelor de Luni şi Marţi numeroşi bărbaţi politici. Se crede, că decanul camerei Rosselli va fi încre­dinţat cu formarea noului cabinet. In şedinţa de Luni a camerei Sa­landra a comunicat demisia cabinetului şi amânarea şedinţelor pănă la consti­tuirea noului cabinet. Japonia in Europa? Din Copen­haga se depeşează. O flotilă japoneză a sosit în apele Angliei. Aci se svoneşte, că Japonia va lua parte activă la răs­boiul din Europa atât pe mare cât şi pe uscat. „ Tit Li­viu Blaga.'’ (1881-1916.) Unul dintre cei mai buni şi mai harnici popularizatori ai ştiinţelor de la noi, profesorul Tit Liviu Blaga nu mai este între cei vii. O boală crudă, care l-a chinuit în anii din urmă, a curmat firul vieţii de la care eram îndreptăţiţi să aşteptăm multe lucruri frumoase şi folositoare. Cine a cetit interesantele pagini de ştiinţă popularizată, ce au apărut câţiva ani mai în urmă în Foaia inte­resantă din Orăştie, va putea cuprinde în toată mărimea ei pierderea irepara­bilă şi golul ce s’a produs prin moar­tea lui Tit Liviu Blaga. Miile de ceti­tori ai Libertăţii de odinioară, când dau cu ochii de acest nume, îşi vor aminti de călătoriile ce le-au făcut împreună cu acest dibaciu şi inteligent mânuitor al condeiului, cutrierând tot spaţiul ce se găseşte între înaltul cerului şi fun­dul pământului, îşi vor aminti poveştile clare, ce le-a spus despre vremurile scurse de la negurosul haos până astăzi, şi înaintea ochilor lor sufleteşti vor porni maşinile, a căror explicare el a dat-o mai întâiu cetitorilor slovenitori ai Foaiei interesante. Acum, după moartea lui, când ne *) Din revista „Pagini Literare" Nr. 7 care va apărea în 20­ 16 Iunie, cu bogat material literar şi un suplement artistic, dăm seama de ceea ce a scris, cuprin­zând în cuvinte clare, pe înţelesul tu­turora, problemele mari cari frământă minţile oamenilor de ştiinţă, explicând legile cari guvernează firea, ne vine să-l asemănăm cu sculptorii vechei Elade, cari au sculptat în marmură pu­terile mari şi necuprinse, puterile câr­­muitoare ale firii, pe nemuritorii din Olimp. Sculptorii zeilor antici înfăţişau pentru ochii tuturora lucrurile miracu­loase şi neînţelese, măreţia care gu­verna din Olimp cerul şi pământul. Dalta lor a săpat în faţa zeului Zeus măreţia şi puterea ce se manifesta lu­­mei prin fulgerele a căror stăpân era. Fruntea brăzdată a bătrânului zeu spu­nea lumei de atunci tot ce se ştia des­pre fulgere. Şi o spunea în forma ex­presivă a artei, pe înţelesul tuturora. Statua şchiopului Vulcan exprimă tot ce se ştia despre pământ şi centrul lui. Dar de atunci a progresat mult lumea şi puterile mari ale naturii au căpătat prin revelaţia cercetărilor mi­nuţioase şi obositoare ale ştiinţei alt înţeles, care nu mai poate fi pus în lu­mina tuturora în felul cum îl puneau cei vechi. Fulgerul bătrânului Joe îi ex­plică astăzi profesorul de fizică ca o schinteie electrică, produsă în nori cu electricitate contrară ; luptele vechilor Cyclopi, cutremurele de pământ, le ex­plică astăzi geologul ca o balansare a păturilor de pământ desechilibrate prin contractarea scoarţei pământului ; gu­ftul lui Eol, vântul este astăzi curentul de aer provenit prin încălzirea ine­gală a suprafeţii pământului; valurile lui Poseidon sunt mişcările ritmice ale apei biciută de vânturi; lumina zeului Sol­o explică fizicanii de astăzi ca ondulaţiunile eterului etc. Şi cunoş­tinţele acestea, ale lumei de astăzi, le înfăţişează pentru ochii tuturora popu­­larizătorii. Iar între acei, cari au prins în mâna lor vre­odată dalta populari­zării Tit Liviu Blaga ,rămânea pentru toate vremurile un artist. Cele mai grele probleme el le re­zolva cu atâta uşurinţă şi în o formă atât de atrăgătoare şi se inprimau atât de puternic în mintea cetitorului, încât acesta nici nu-şi mai da seama, că prin scrisul lui T. L. Blaga le-a auzit pentru întâia­dată. In felul cum expunea era profesorul metodic şi tot ce a pus pe hârtie părea că a scris pentru manuale didactice, cu logica, bogăţia şi amplitu­dinea ce se cer lecţiilor bine făcute. Un profesor, între împrejurările de la noi, nu poate face mai mult şi mai bine, decât ce a făcut Tit Liviu Blaga. Au trecut vremurile vechi, când fiecare om îşi făcea singur toa­te unel­tele de cari avea lipsă. Au trecut şi vremurile când câte un om mai înde­mânatic, începea să facă unele unelte şi pentru alţii, ca să zicem cu un cu­vânt, au trecut şi vremurile micei in­dustrii, când cu bruma de învăţătură, cu un ciocan şi cu o sală se putea deschide un atelier de muncă cinstită. Astăzi micii industriaşi au fost reduşi la cârpituri în faţa concurenţei fabrici­lor, în care se lucrează aceleaşi unelte mai bine şi mai ieftin. Ştiinţa a trecut prin aceleaşi faze prin cari a trecut şi industria: de la enciclopedişti, cari cul­tivau cu egală competenţă toate ramu­rile ştiinţelor : drept, medicină, filologie, muzică, arhitectură etc. a trecut în mâna specialiştilor, a meseriaşilor har­nici, iar astăzi cele mai multe dintre lucrările ştiinţifice se pregătesc în fa­brică , în laborator. Şi oricât de comic ni­ s’ar părea, nu găsim oare sub acest raport asemănare între muncitorul fa­­bricei de ghete, care toată viaţa lui pregăteşte numai urechile ghetelor, şi între savantul care în vieaţa lui nu a făcut altceva, decât în folositoare şi minuţioase lucrări de laborator a stu­diat sistemele de cristalizare ale dife­ritelor substanţe de pe pământ. Bine­înţeles, sunt lucrări foarte folositoare, dar nu se pot face decât în fabricile ştiinţei, în laboratoarele ştiinţifice. La noi nu avem astfel de laboratoare, şi bugetele şcoalelor nu ar putea suporta cheltuielile, ce le-ar reclama întocmirea şi susţinerea unor astfel de labora­toare. Ce poate deci să facă un profe­sor de la noi? Ceea ce a făcut Tit Liviu Blaga: să ia şi să pacheteze în o formă originală produsul fabricilor şi să-l pună la îndemâna tuturora: să popula­rizeze. Şi în privinţa aceasta T. L. Blaga a fost un profesor de model. Felul cum el a înţeles dăscălia, să în­veţi pe toată lumea — şi pe aceea care nu mai este înaintea ta — ar trebui să fie idealul tuturor dascălilor. Mintea care se trudea să găsească în tot locul cauza efectelor — cum a fost a regretatului prieten — se va fi întrebat de atâtea ori: de ce nu progre­sează cunoştinţele pozitive la noi, de ce se strecoară generaţii prin şcoală fără ca să se fi ales cu ceva din cele învăţate în orele de ştiinţă naturală, şi va fi găsit cauza în lipsa de interes şi pregătire a marei masse, în care ajung elevii din băncile şcoalelor. Căci din nefericire, orice râu oricât de lim­pede, de rece şi de repede, dacă ajun­ge în mare se linişteşte, primeşte culoa­rea, gustul şi temperatura mării, întâi, deci să se limpezească marea! Şi-a propus să schimbe marea, şi a înce­put să scrie pentru popor, a început să popularizeze. Moartea ni l-a răpit înainte de a face tot ce ar fi putut face pe acest teren. Ni l-a răpit înainte de ce ar fi putut îngriji ca scrisul său să fie pus în circulaţie în un volum uşor accesi­bil publicului. Dar avem credinţa, că ce a prins el şi a fixat în filele revis­telor şi a foilor, va apărea cât mai curând şi în volum, căci ar fi prea mare păcatul să aruncăm uleiul cande­lei stinse înainte de vreme. Victor Stanciu. Ruşii au încălcat teritorul român. Ocuparea Mamorniţei. — Retragerea Ruşilor. —Un comunicat oficial. Protestul guvernului român. Ziarele bucureştene ne aduc şti­rea că un detaşament mai mare rusesc, care se afla în recunoaşterea­­poziţiilor armatei austro-ungare de la graniţa Ba­sarabiei, a trecut graniţa României o­­cupând localitatea Mamorniţa şi împre­jurimile. Grănicerii­­ români au procedat imediat la desarmarea soldaţilor ruşi, cari au fost aduşi Sâmbătă la Herţa. Prisonierii erau în număr de 36 din arma cavaleriei, între cari şi 2 ofiţeri. Din mărturisirile lor reiese, că pe când se aflau în recunoaşterea poziţiilor austro-ungare, s-au rătăcit (?!) trecând pe teritorul român. După o altă ver­mine Ruşii au fost repinşi de trupele noastre, fiind nevoiţi a se refugia pe teritoriu românesc. D-l general Pătraşeu, coman­dantul diviziei din Botoşani, după ordinul guvernului român a trecut în Rusia şi s-a dus la punctul unde-şi are cartierul generalul co­mandant al diviziei ruseşti, din care fac parte trupele ruseşti, cari au trecut la Mamorniţa. D-l gene­ral Pătraşcu a protestat contra în­călcării teritorului României, ce­rând explicaţiuni. Generalul rus a declarat că din eroare a fost încălcat teritorul românesc, eroare provocată de „necesităţile" luptei cu trupele austro-ungare. In acelaş timp guvernul român a protestat şi la Petersburg, dar până ori (Marţi) dimineaţa incă n’a sosit răspunsul guvernului rus. In urma demersului guvernului român, după ce prisonierii ruşi au fost puşi pe picior liber, trupele ruseşti au început a se retrage de pe teritorul ro­mânesc. Oficiosul guvernului român „Vii­torul" a publicat Luni seara următorul comunicat: Faptele au adeverit părerea ce emiteam eri. Comandantul tru­pelor ruse de peste Prut a comu­nicat, că n-avea nici o cunoştinţă de faptul, că un detaşament din tru­pele sale ar fi intrat pe teritoriu român şi de îndată ce a fost pus în cunoştinţă despre aceasta, a de­clarat că s-au luat toate măsurile necesare pentru ca eroarea să fie îndreptată şi să nu se mai poată repeta. De altfel din ultimele ştiri primite, putem anunţa, că atât Mamorniţa cât şi împrejurimile au fost evacuate de trupele ru­seşti. “ Prim-ministrul Brătianu s-a pre­zentat Luni seara M. S. Regelui la pa­latul Cotroceni comunicându-i retra­gerea detaşamentelor ruseşti de pe te­­ritorul românesc. Candidatul republicanilor la preşidenţia Statelor Unite. Din Chi­cago se comunică: Adunarea partidului repu­blican a candidat cu unanimitate de voturi pe presidentul judecă­toriei supreme americane Hughes la postul de president al Sta­telor Unite. Hughes a acceptat candidatură. Operaţiunile militare gem­ane. Buletinul oficial pe ziua de 13 iunie. Câmpul de operaţiuni de la vest Contra unei părţi a poziţiei noastre noui de pe înălţimile la sud-est de la Jpern sunt în curgere de azi începând atacuri locale ale englezilor. Pe ţărmul drept al râu­lui Maas ne-am împins mai de­parte înainte liniile noastre de ambele părţi ale coastei, care se întinde la sud-vest de la fortul Douaumont. La est și sud-est. Pe Duna, la sud-est dela Du­­benz, focul bateriilor noastre a ri­sipit o brigadă rusă de cavalerie. La nord-est dela Baranowiczi fo­cul de artilerie al dușmanului a fost mai viu. Armata generalului conte Bothmer a respins la vest dela Przelowka, pe Strypa, ata­curi duşmane. La Podhaice un a­­vion rusesc a fost învins în luptă aeriană de către un aviator ger­man; conducătorul şi un observa­tor (un ofiţer francez) au fost fă­cuţi prizonieri, avionul a fost cap­turat. Câmpul de operaţiuni din Balcani: Nimic nou.

Next