Gazeta Transilvaniei, august 1916 (Anul 79, nr. 165-180)

1916-08-01 / nr. 165

Nr. 165 Braşov, Luni-Marţi 1 (15) August 1916. Anul LXXIX. Abonamentul: pentru Austro-Ung­aria pe un an 24 cor.; pe un an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor., pentru România şi străinatate pe un an 40 lei; pe 1/5 an 20 lei ZIAR POLITIC NAŢIONAL Apare seara. In fiecare zi de lucru Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. inaaratal© se primeau la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Manusoriswi® sul a*­inapolus. TELEFON Nr. 226. Averi Îngropate. După un calcul făcut de o re­vistă financiară engleză pe banii ce s’au cheltuit până acum cu răsbo­­iul din partea marei Britanii, s’ar fi putut ridica un palat pentru fie­care familie engleză. O locuinţă boerească cu tot aranjamentul ei de aceeaşi calitate ar fi chemat la odihnă dulce şi pe cel din urmă muncitor când s’ar fi întors în seara ceţoasă din fumul fabricei. Şi în Anglia trăesc peste patru­zeci de milioane de oameni. Cheltuelile ce le-au avut cu răsboiul celelalte state beligerante nu rămân cu mult în urma spe­­selor engleze. Ei le întrec în chel­­tueli pe alte ţări numai prin fap­tul că neavând armată au trebuit să o înfiinţeze acum şi să o apro­vizioneze din magazinele aproape goale la începutul răsboiului. Sus­ţinerea armatei şi aprovizionarea ei­­-­ înfiinţată odată — nu poate însă să-i ţină mai scump decât pe alţii. Astfel că luând de adevărată statistica revistei engleze, am pu­tea spune că toate ţările în luptă s’ar fi putut schimba în ţări de palate şi de vile, cu banii prăpă­diţi în răsboiu. Nu va trebui însă să mergem aşa de departe şi să facem un calcul pe palate. In urma ur­melor palatul, locuinţa pompoasă nu-i o condiţie fundamentală a unui traiu mulţumit, nu-i chinte­senţa fericirii omeneşti. Sunt—în toate ţările beligerante — alte lipse cu mult mai arzătoare, cari s’ar fi putut delătura în cea mai mare parte şi numai cu jumătatea chel­­tuelilor de răsboi. Fiecare ţară ar fi putut — de pildă — să fie ţe­sută într’o nouă şi desăvârşită reţea de drumuri de fier, să ridice câte­­o fabrică în fiecare sat şi oraş, un spital şi un azil pentru bătrâni şi neputincioşi tot la două sate, şcoli igienice în fiecare cătun, şcoli superioare, universităţi în fiecare judeţ­­ şi câte altele. Nu numai să le înfiinţeze, ci să le şi asigure existenţa pe veci, legându-le ca­pitale din ale căror interese să poată fi plătiţi toţi slujbaşii lor. „Repartiţia" ar fi trecut în dome­niul istoriei şi’n sfârşit s’ar fi pri­mit şi învăţătorul român salarul întreg în rate lunare anticipative ! Se ’nţelege ne vine să zâm­bim pentru că vedem că toate a­­ceste sunt cu neputinţă, după ce capitalul care ar fi făcut aceasta minune nu mai există. In credinţa popoarelor totdeauna au jucat un rol de frunte averile îngropate, „comorile". Cât au săpat după ele şi la noi şi la alţii ! Se ’nţelege că zadarnic. Dacă ar fi să credem într’o înflorire a credinţelor de­şarte după război, desigur „como­rile" ar da din nou de lucru, mai mult decât ori când, fantasiei po­pulare, pentrucă de când e lumea, nu s’au îngropat comori aşa de mari ca ’n actualul războiu. Insă, ca şi pe cele din trecut, nici pe aceste nu le-ar putea ni­meni săpa! Pe comorile din po­veşti zace duhul rău, în formă de câne sau pisică, cu ochii de pară, rotunzi şi mari ca blidele, zace blăstemul ; pe cele de azi a căzut blăstemul până n’au fost îngropate. Căci s’au adunat—grozav de multe şi de grele nu în vederea binelui şi a dreptăţii, nu pentru promovarea adevăratei propăşiri omeneşti, nu pentru ajutorarea deaproapelui şi ridicarea lui spre cuhni, nu pentru promovarea sentimentului de iu­bire şi frăţietate între oameni , ci s’au adunat pentru ca să asi­gure stăpânia câtorva asupra mi­lioanelor, s’au adunat uriaşele averi ca să poată câştiga altele şi mai mari, pentru a ţinea vie ura şi cearta între oameni.­ Dacă ţinta urmărită de cei cari le-au adunat ar fi fost într’a­­devăr umană, luminoasă, dreaptă, desigur le-ar fi folosit spre această ţintă încă înainte de isbugnirea războiului. Dacă dorinţa de îmbogăţire, de stăpânire, de dispunere neli­mitată ar fi pornit din suflet dor­nic de-a face bine şi a ajuta, am fi văzut de mult rezulta­tele strălucite ce s’ar fi revărsat din marile averi grămădite la un loc. Zadarnic ne tânguim acum şi zicem : Ce-am fi putut face cu banii cheltuiţi în bătae ! N’am fi făcut nimic, sau prea puţin, căci doar cea mai mare parte din aceste averi au fost și înainte de războiu fără ca să fructifice binelui public. Pe bani, pe aur, zace tot­dea­­una blestemul. Nu zadarnic ne-a poruncit Isus să ne gândim numai la ziua de azi, pentru care ni­ e de-ajuns pânea cea de toate zi­lele. Ce folos are azi Anglia, de pildă, că, de decenii dacă nu de veacuri, a tot strâns ca un avar nebun, ca în doi ani să îngroape mai mult de­cât a cruţat? In loc să dea libertăţi popoarelor din i­­mensul ei imperiu, le-a făurit câ­tuşi de aur; în loc să se apropie sincer de ţările Europei, a cercat să le ţină vasale prin împrumutu­rile ce se făceau pe pieţele ei de bani. Credea că astfel — într’un viitor mare războiu — ea va cânta şi alţii vor juca. Credea că iese uşor. Şi iată s’a adeverit înc’odată că precum fie­care om, aşa şi fie­care popor trebue să trăiască din săul lui, dacă vrea să nu fie în­gropat. iată că banii nu i-au fost de-ajuns şi a trebuit să pună şi ea mi­lioane pe picior de luptă. Iată că sacul ce-a fost tot îndesat atât amar de vreme, s-a golit în doi ani, şi bărbaţii ei de specialitate se în­grozesc de derutul financiar ce a­­meninţă poporul bancherilor. Desigur o bună parte a averilor îngropate s’a strâns din munca şi hărnicia popoarelor. Nu toţi banii din averile îngropate de războiu sunt bani blăstămaţi, şi pen­tru pierderea acestor averi desigur trebue să cădem pe gânduri. Cre­dem însă că aceştia se vor putea desgropa odată, că nu-s pierduţi, căci prin ei s’a făcut posibilă apă­rarea pământului strămoşesc, din care au trăit părinţii, care va trebui să hrănească şi pe copii. Şi cine mai ştie, poate că e­­norma sforţare ce s’a făcut cu suc­ces pe teren financiar în vremile aceste de războiu, să se repeteze odată, în proporţii mai mici, şi în vremi de pace şi atunci nu pen­tru a avea averi îngropate, ci pentru a da fiinţă instituţiunilor necesare propăşirii omeneşti şi fericirii popoarelor.. La miezul nopţii. O noapte umedă’nveşmântă Cu văl de beznă ’ntreg pământul; Prin tainicul văzduh în unde Se tânguie amarnic vântul. Din prag de răsărit, în stoluri Nori plumburii se tot ridică Luminile şerpuitoare Pribeagă frunte le-o despică. Din când în când s’aud departe Bubuituri îngrozitoare In urma cărora suspină Un murmur aspru, apoi moare. Şi pomii ’ncep să se îndoaie Frângându-şi crăngile trudite Iar’ Oltul se frământă’n matcă Cu undele neprihănite. Adâncul vitet ce străbate Văzduhul negru te’nfioară Când trăznete încrucişate îşi flutură limba de pară. Cutremurată, toată firea Se clatină şi se închină Acelui ce a fost şi este Lumină dulce, din Lumină, O ploaie repede ţâşneşte Din patul norilor de spumă Şi aerul e tot mai rece, Ca’n miezul nopţilor cu brumă. Şi ploaia ’n fugă mare trece Cu ropot ascuţit se duce Şi alta mai pogană vine — Iar noi ne facem sfânta cruce. Dar’ trăznetele curg întruna Şi plouă tare, vântul bate, Vâlcelele eşind din matcă Inundă ierburile toate. — Intr’un târziu spre soare-apune Se duce’ncet, încet furtuna Pe când în răsărit albastru Răsare molcom, dulce luna. Stăpâna palidă a nopţii Se uită mândru şi zâmbeşte In faţa ei fermecătoare Furtuna grea se risipeşte, Sătenii împăcaţi se culcă Şi-i linişte în tot pământul Intr’un boschet de se mai ceartă Din când în când cu somnul vântul. Sona 1916. Vasile Stoicanea. Pregătirile Ruşilor la Reni. Cetim în ziarul „Steagul". O persoană de încredere ne aduce ştirea că Ruşii au pregătit la Reni pon­­toanele pentru aruncarea a patru po­duri peste Dunăre, în faţa Tulcei, pe care urmează să treacă în Dobrogea spre a ataca pe Bulgari. In Tulcea de altmintrelea, toată lumea vorbeşte despre trecerea Ruşilor, ca de un fapt care urmează să se pe­treacă foarte curând şi populaţia este cu totul îngrijorată. Abonaţi escelenta revistă „Paginii IISterlare" de la Arad. Carul funerar. Ades coboară somnul pe tunurile grele Şi-adesea dorm voinicii în negrele taverne Li-’s dorurile straje; văi­le sunt gândurile Şi puştile-obosite le sunt sub creştet perne. Ce neagră pace cântă în nopţi de groază [pline! Eu singur zi şi noapte trec scârţâind [de-apururi Pe roate-mi curge sânge şi-’n urm­a-mi iarăşi sânge, Eu trec în nopţi de groază când neagra [pace-i doamnă Şi scârţâie-a mea roată şi osia mea |plânge, Şi merg fără­’ncetare şi plâng cum mă tot [târăi! Mi-arunc apoi povara în triste gropi [săpate, Şi-atâtea gropi ’necare văzui în calea [mea, Atâţi flăcăi ca brazii şi-atâţi bărbaţi [ca leii, Cât osia-mi de greul durerii se frângea Noroc a zeci noroade murea­’n durerea [mea! A.­­ Ci eu nu ştiu blesteme, eu scârţăi [gem şi plâng’ Că mi s’a dat de ceriuri povara cea [mai grea Mă-nchin numai cu jale cum trec cu [greu pe drumuri Că scârțâitul roatei e rugăciunea mea! O tristă, o zmerită şi-amară rugăciune! Ci-odată într’o clipă am să mă sfarm în [randuri Nu de povara mută ce-o port cu [resemnare Ci... când voiu duce-odată intr’o grozavă [noapte Cele din urmă leşuri a unui neam ce [moare. O moarte ne-’ndurată, eternă şi grozavă. M’oiu prăbuşi alături de-acei a căror [sânge II simt cum arde-’ntruna pe roatele­[’ncărcate! De-asupra-mi pănă-’n ceriuri s’or ridica [atunci] Cadavrele nădejdii, din inimi îngheţate Pe cari le-am plâns eu singur cu scâr­­ţăitul meu. August 916. O Hulea. Operaţiunile militare germane. Buletinul oficial pe ziua de 13 August Câmpul de operaţiuni dela vest. Intre Thiepval şi Somme duş­manii aliaţi şi-au concentrat în­treaga lor putere într’un atac uni­tar, care, premergându-i niște lupte după amiazi în sectorul O­­villers-Pozieres, a isbucnit noaptea pe întreaga linie. Intre cele mai grele pierderi pentru atacatori contra-atacul între Thiepval și Gouillemont a eșuat. Mai departe spre sud până la Somme au avut loc lupte grele pept la pept cu Francezii, cari se apropiau tot din nou; aceste lupte s’au continuat toată noaptea și sunt încă în cur­gere la Marneras și spre est de Hem. Spre sud dela Somme un atac francez; la Biaches a eşuat deja în focul nostru. Pe fronturile celelalte n-au avut loc evenimente de însemnătate. Patrulele noastre au făcut spre nord-est de Vermelles la Combres și pe sud de Lusse în linia duș­mană prisonieri. Detaşamentele dușmane, cari au încercat să es­­ploreze terenul, au fost în mai multe puncte respinse. Un biplan englez a fost puşcat spre sud-vest de Bapaume. Sublocotenentului Frankl, care a luat parte la luptele succese aeriane din 9 August spre sud de Bapaume, împăratul i-a conferit ordinul Pour le Merite. La est şi sud-est. Frontul generalului Hinden­­burg. Eşiri ruseşti spre sud de Smorgon şi la Lubieszow au ră­mas fără succes; spre vest de la Zalesce au fost respinse atacuri duşmane. Frontul arhiducelui Karl. Spre vest de Monasterczyska precum şi pe frontul Bistriţei spre sud-vest de Stanislau Ruşui, cari atacă, au fost în parte respinşi prin contra­atacuri. Câmpul de operaţiuni dia Balcani. Nu-s evenimente. Asociaţie americană in contra supremaţiei engleze. Camera de co­merţ germano-americană din New-York a întemeiat o societate pentru împie­decarea supremaţiei engleze asupra co­merţului american. Societatea va lucra cu toate mijloacele reale în contra „lis­tei negre". In toată America se organi­zează întruniri de agitaţie pentru a împiedeca procedarea ruşinoasă a Angliei. Catastrofa dela Dudeşti. înmormântarea victmelor exploziei dela pulberăria Du­eşti Bucureşti 30 Iulie v. 1915. In mijlocul unei asistenţe nume­roase, în prezenţa M. M. L. L. Regele şi Regina, a A. S. R. prinţul Carol, a membrilor guvernului, a numeroşi ofi­ţeri superiori şi demnitari ai Statului, plânşi de rude, de prietini şi de mul­ţime s’a săvârşit ori (Vineri) dimineaţă la cimitirul militar din Capitală, înmor­­mântarea victimelor căzute jertfele groaznicei explozii dela pulberăria Du­deşti. Pe platoul din faţa capelei din Cimitir unde s’a oficiat serviciul divin, jalnic era spectacolul celor 94 de sicrie rânduite între patru pedestale cernite, deasupra cărora ardeau vase cu tămâie. Poarta şi capela cimitirului erau cernite. Pe aleea cimitirului şi la in­trare, erau cordoane militare care au dat onorurile sub comanda d-lui colo­nel Filiti. M. M. L. L. Regele şi Regina şi A. S. R. prinţul Carol, au sosit la orele 10, însoţiţi de toţi aghiotanţii regali şi curtea regală, luând loc pe platforma cernită aşezată în faţa sicriilor, încon­juraţi de membri guvernului şi generalii din garnizoană. Serviciul divin a fost oficiat de P. S. S. Arhiereul Teofil, Vicarul Mitro­poliei, cu mare asistenţă. După servi­ciul divin, I. C. Brătianu preşedintele consiliului de miniştri a rostit urmă­toarea cuvântare : Vieaţa fiecărui om n’are altă valoare decât aceia ce i-o dă ser­viciile aduse semenilor săi. Ea nu se poate încheia decât prin slujba supremă a acelui care o jert­feşte în folosul obştesc. Cinstea soldatului, gloria lui isvorăşte din menirea ostăşească, care face parte din această jert­fire însăş scopul vieţei. In pace ca şi în răsboi soldatul este gata să moară pentru patrie şi în conş­tiinţa bărbătească a acestei dorinţi, el îşi află şi îndemnul eroic şi răsplata cea mai înaltă. Moarte de viteji şi de ostaşi au avut acei pe care-i plângem şi-i cinstim azi,­­ ofiţeri, soldaţi şi lucrători, pentru că în serviciul ce le era încredinţat, cu vitejia stră­bună şi totdeauna tânără a nea­mului nostru, netulburaţi de pri­mejdia ce-i ameninţa, ei n’au vă­zut decât datoria de îndeplinit şi şi-au îndeplinit-o până la moarte. Maj­estat­ea Voastră, expre­­siunea cea mai înaltă a simţimin­­telor obşteşti. A­ţi voit să le Cărţi. Ion Agârbiceanu: Din viaţa preoţească 1916 „Sămănătorul“ Arad, p. 85. Noua colecţie de schiţe a proza­torului ardelean I. Agîrbiceanu este un buchet proaspăt pe altarul literelor noastre. Proza lui Agîrbiceanu este un bu­chet de flori de pădure, cu aroma tare a sevei eterne, cu culorile vibrante de poezie, cu un parfum forte şi sănătos, care-ţi aduce aminte un codru de brad, ori schînteierea unui râu de munte. Şi chiar pentru că proza lui Agîr­biceanu are un suflu deosebit, un în­ţeles foarte sincer şi naiv, proza asta familiară şi bisericească este cu totul potrivită intelectualităţei ardelene, care astăzi cu drept cuvânt poate aştepta de la scriitori, ca să fie ai ei. Unul dintre scriitorii noştri arde­leni, cei mai patriarhali şi cei mai vi­­guroşi este neîndoios I. Agîrbiceanu. El este un Cehorf al literaturei româ­neşti din Ardeal , moralizează prin des­crierea măiastră a caracterelor, schim­i­ţează în linii energice şi simple viaţa

Next