Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1917 (Anul 80, nr. 1-12)
1917-01-03 / nr. 1
* \ 0 doină, doină sfântă! Te cânt cu-atâtea drag; Murind pe câmp de luptă, Sub gloriosul steag, Dar rogu-te pădure, La doina mea s’asculţi; Nici frântă de secure, Tu doina să n'o uiţi. Acelora, ce'n urmă-mi, Vor plânge al meu dor; Tu să le spui din frunză, Că doina-i plânsul lor. Românul doina-şi cântă, De-ar fi chiar în războiu, Zicând: O Doină sfântă, Fii pururea cu noi! Maria Ciungariu a 4 * mL V-1-1 K'Ie ■. Urmare. Astfel un consul din Siria Raporta : „...Altădată toate produsele cumpărate aici erau engleze. Astăzi scriu pe o masă fabricată în germania, cu un condeiu german, pe hârtie germană... In curând eu însumi voi fi singurul obiect englez rimas aici". Preţuimpeni progresele comerţului englez se încetiniau pe când acelea ale comerţului german creşteau cu o îngrijitoare rapiditate. Şi capitalurile germane crescând, creştea şi spiritul de întreprindere al Germanilor. Marile bănci germane, susţinute de guvern, dobindiau în ţări depărtate concesiuni de tot felul, pe cât de mari pe atât de folositoare. Una din cele care îngrijiu mai mult pe Englezi, fu concesiunea căii ferate de la Belgrad, în lungime de 2800 chilometri şi în valoare de aproape un miliard. Se întemeieră colonelii, se luară în întreprindere mine şi căi ferate în China, în Chili, în ţările cele mai depărtatei). Cele de mai sus sînt împrumutate broşurii: La Guerre gui vient de Francis Delaisi scrisă, a repet, în anul 1911. S’ar fi putut poate restabili precumpănirea engleză, printr’o muncă cinstită, dar încordată şi statornică. Insă clasele superioare engleze se deprinsese acuma de mai multe generaţii cu un traiu plăcut şi uşor; ideia de a da muncii o parte mai mare din zi, micşorând astfel vremea ce se"obişnuise s’o consacre sportului şi plăcerilor, le părea nesuferită. * Călăuzele politicii lor, în frunte cu răposatul rege Eduard, găsiră mai practic să distrugă industria şi comerţul Germaniei prin forţă, şi trebue să recunoaştem, că planul lor fu alcătuit şi pus In îndeplinire cu dibăcie, Dintâiu se începu „încercuirea" Germaniei printr’o reţea de „înţelegeri" cu alte puteri, menite a o izola cu desăvîrşire. In curând după urcarea lui pe tron, Eduard al VlI-lea se apropie de cercurile financiare care conduc politica Franţei şi încheie cu ele aşa zisa „înţelegere mondială", lăsîndu-le mână liberă în Maroc. Apoi după răsboiul turco-japonez, cu preţul unor concesiuni în Azia, puse capăt neînţegerilor Angliei cu Rusia, îndreptând poftele acesteia spre Răsăritul apropiat, spre Ţarigradul unde Germania dobândise în anii din urmă o înrîurire covîrşitoare Legăturile Italiei cu aliatele ei fură săpate prin ademeniri spre Albania şi Tripolitania de-o parte, spre Trentin, Triest şi Dalmaţia de alta. In acelaş timp armamentele navale erau urmate cu cea mai mare intensitate spre a ajunge ca proporţia dintre forţele navale engleze şi cele germane să fie de doi la unu. Se lucra totodată din răsputeri pe lîngă guvernele, oamenii politici şi presa coloniilor engleze din întreaga lume spre a le arăta că predomnarea britanică pe mare era ameninţată, că metropola, spre a le apăra face jertfe nemăsurate şi li se ceru să contribue la ele, ceia ce coloniile făcură cu uşurinţă, în schimbul unor concesiuni uşoare consimţite de guvernul împărătesc. Şi acum Anglia era gata să profite de cel dintâiu prilej pentru a deslănţui un conflict între Germania redusă la alianţa singurei Austro-Ungarii şi a contribui, cu puţina oaste de care dispunea, la zdrobirea rivalei sale. * Dar adevăratul răsboiu din Anglia şi Germania, adevărata înfrîngere în scopul căreia călăuzele destinelor împărăţiei Britanice lucrase cu atîta stăruinţă, avea să se întîmple pe mare şi nu împotriva cuirasatelor şi a încrucişătoarelor germane, ci împotriva marinei comerciale, a industriei şi a comerţului german. Mările, din ziua începerii ostilităţilor, trebuiau să fie cu desăvârşire închis© pavilionului german, vasele comerciale germane capturate sau reduse a se închide în porturi neutre. Industria germană are nevoie de cupru, de silitră, de in, de lînă, de bumbac pe care le aduce pe mare din străinătate, de unde mai trage, pe acelaşi cale şi parte din ferul pe care îl transformă în fontă şi în oţel. Măsuri draconiane, luate in ciuda convenţiunilor internaţionale, aveau să fie puse în vigoare împotriva vaselor neutre, pentru a le împiedeca, nu numai de a aduce în porturile germane materialele brute suszise, ci şi pentm a limita, la cifra găsită îndestulătoare de însuşi guvernul britanic, cîtimea acelor materii ce puteau fi aduse în ţările neutrale» Aceasta bineînţeles spre a se împiedica acele ţări să introducă parte dintr’acele materii în Germania. w X^UsiiuV Nr. 1 Brasov (israsso), Marţi a ţ±o, ianuarie 1917. Amil JUAAA. N-rul 10 filer! |sîn •. ... e sÿ rijr e.se la administra0- Preţul vtea tifflî r. twilitSarerisele i k tapiifi fc.Vf'.i x . ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Proprietar: Tip. A. Mureşianu, Branisce & Comp. Redactor responsabil: Ioan Făgărăşan. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. DUŞMANII. $ IIÎ §roitt3 în fioptul Sil «.sâsmii şi o tatonată In sfoaiftcnS ini gol. Ordin de zi rusesc găsit de soldaţii noştri victorioşi la luarea cu asalt a dealului Filtucanu. Ăsta este răspunsul muscalilor, la gestul părintesc al iubitului nos* * tru rege Carol al IV-lea, de a readuce lumei pacea. Primele ştiri, publicate la timp de noi asupra efectului propunerei augustului nostru părinte, mai lăsau speranţa în terminarea măcelului, aşa că am crezut, că duşmanii noştri, bătuţi fără încetare de bravii noştri ostaşi, s’au săturat de atâta bătae şi văzând, că planul lor drăcesc de a ne nimici, că poate fi realizat, se vor cuminţi, acceptând mâna întinsă a învingătorului, spre a începe discuţia păcei. Purtarea inimicilor noştri ne arată, că e-am înşelat în taxarea mentalităţei lor şi că şi-au perdut orice simţ de omenie şi respect faţă de oameni şi Dumnezeu, înzecită înţelegere aiurează. Agonia are ca urmare întotdeauna desnodământul fatal. Să nu ne mire deci, dacă nu e cu putinţă a discuta actualmente cu duşmanii noştri, nu situaţia aceasta. Treuie să aşteptăm ultimul act :socoteala cea de ieri, cum a zis regele nostru în ordinul de zi. Deabea după ce armele noastre binecuvântate pentru cauza cea dreaptă vor fi terminat socoteala, deabea atuncea pacea va fi pe drum. Probabil, că noi nu vom mai face în privinţa aceasta vre-o propunere, căci dovada s’a făcut cu suficienţă, de nevinovăţia noastră, faţă de acest măcel infernal şi că o încetare a râsboiului nu este posibilă, decât după învingerea şi mai desăvârşită a duşmanilor noştri, cari singuri trebue să vină să cerşească pacea. Chiar preşedintele Wilson, după cum ne comunică o depeşă primită astăzi, este intrigat de faptul, că, „înzecită" n’a lăsat posibilitatea, de a se putea începe discuţia păcii şi în general se atribue în cercurile politice din Washington, condiţiunilor exagerate ale Ententei, vina, pentru brusca închidere a discuţiei, condiţiuni cari nici nu puteau fi luate în serios de Puterile Centrale. Preşedintele Wilson nu cunoaşte ordinul de zi muscălesc, dar are cunoştinţă de note diplomatice, scrise de oameni mai ciopliţi decât moscoviţii şi cu toate astea este mirat de procedarea „Inzeciiei". Poate, că se prezintă şi la preşedintele Americei, ci timpul, vocea conştiinţei şi că va fi mai puternică decât dolarul, de dragul căruia americanii au furnizat şi furnizează adversarilor noştri cele trebuincioase pentru răsboiu. Dacă propunerea de pace, nu are alt result, cât mijlocirea cunoştinţei exacenţelor criminale ale duşmanii ştri de cătră America şi cere încetarea de literare de arme şi muniţiuni pentru „Înzecită", atuncea putem spune, că propunerea noastră, a avut un mare succes, căci este mai mult ca sigur, că închiderea fabricelor americane pentru inimicii noştri însemnează scurtarea duratei răsboiului. — Cu timpul vom vedea şi adevăratele intenţii ale preşedintelui Wilson. Viitorul ne va arăta, dacă va vi la înălţimea situaţiei, cerută de un arbitru şi apostol al păcei, nepărtinitor. Puterea noastră de rezistenţă isvoreşte din conştiinţa noastră împăcată, care s’a revoltat la auzul răspunsului anormal şi satanic al „Inzeciiei", oţelindu-ne şi mai tare voinţa noastră, de a aduce şi mai departe jertfele cerute de apărarea intereselor noastre vitale, pentru asigurarea existenţei noastre şi mult iubitei noastre patrii. Simţim cu toţii nevoia, de a contribui din răsputeri la ajungerea acestei ţinte şi nici o jertfă nu va fi prea mare, căci sfânt ne este altarul patriei, pentru a cărui siguranţă curge sângele sângelui nostru. In dosul Leilor de la Ivangorod, stăm noi, cei de acasă, cari formăm isvorul nesecabil, dătătorul de putere de luptă a eroilor noştri, gata pentru orice sacrificiu. Cu Dumnezeu înainte ! RAPORTUL primarului Dr. Schnell despre timpul dominatiunii româneşti. Urăare. Astfel fu aşezată mai întâi în strada Eotinis 26/a, cancelaria magistratului orăşenesc şi apoi, când încăperile de aici au devenit prea strâmte, la îndemnul, ce s’a desfăşurat imediat, în casa cu Nr. 2 de pe cheul Francisc Iosif. Şi fu bine aşa, căci, abstrăgând dela locuitorii români ai oraşului, rămăsese totuşi numii o mică parte a populaţiunii acasă, dintre cari cei mai mulp nădăjduiau să îşi apere mai bine averea, casa şi masa, rămânând el în persoană acasă, în timp ce massa populaţiunii şi de tot deosebit şi cei săraci, în total se refugiaseră peste 20.000 persoane. A-i ajuta pe aceştia după putinţă şi a le fi la sprijin, era acum tema magistratului, care,dacă ar fi rămas în oraş, ar fi fost împărtăşit de soartea locţiitorului de primar, rămas aici, conform datorinţei şi care deja în proxima zi după refugiare, adecă Marţi, în 29 August, a fost dispensat din serviciul său, din partea comandantului român întrat aici şi silit la inactivitate. Astfel se desvoltă acum un frumos teren de activitate pentru funcţionarii împărţiţi la cancelaria de oficiu din Budapesta, în serviciul refugiaţilor în număr de mii, cari te agrăiau acolo şi cari se rugau pentru sfat şi ajutor, cari, desigur, nu din lipsă de simţ de datorie, din lipsă de iubire şi credinţă cătră oraşul lor natal, s au văzut, necesitaţi să-l L.W.!?. ■ Cassa orăşenească a îndeplinit de aci încolo, ca şi înainte plătirile sale; sediul orfanal împreună cu cassa orfanală stătea la dispoziţie clienţilor săi, ca şi acasă; despărţământul militar aducea servicii importante, câte unuia, care îşi uitase acasă actele sale militare sau le pierduse, prin expunerea atestatelor oficioase pe baza atestatelor de model avute la îndemână; despărţământul prezidial dădu legitimaţiuni la cei refugiaţi, prin care se putea exopera sprijinul din partea statului pe sama celor refugiaţi, lua în evidenţă pe refugiaţii ce se anunţau, a ţinut o corespondenţă foarte abundentă, a stat în ajutorul refugiaţilor cu statul şi cu fapta, în multe cazuri şi prin intervenţie la autorităţile capitalei. O însemnată parte din îngrijirea pentru cei refugiaţi a format-o şi mijlocirea de lucru, care în oraşul cu milioane a decurs uşor şi cu succes. Toţi lucrătorii şi industriaşii cvalificaţi au fost puşi, cu mare uşurinţă, la adăpost. Adeseori era mai mare interesul după lucrători, decât acela, ce îmi stătea mie la dispoziţie, ca material dat la lucru. Chiar şi lucrătorii cancelişti, atât bărbaţi cât şi mei, au putut primi cu uşurinţă ocupaţie. Pentru de a pune la cale o îngrijire cât mai energică pe sama refugiaţilor, au fost chemaţi aceştia în grupe în cancelaria orăşenească şi întrebaţi despre dorinţele şi greutăţile lor, pentru a căror mulţumire sau înlăturare respective, s’a făcut tot ce a fost posibil, numaidecât, au fost căutate cvartire pentru refugiaţii braşoveni ş. a. ş. a. La îngrijirea pentru cei refugiaţi a luat parte în mod foarte însemnat Excelenţia Sa D-l consilier intim Iosif Szterényi. Dânsul a dat, în nenumărate cazuri, ajutor repede, în urma raporturilor sale pline de influenţă şi în urma legăturilor felurite ale sale, şi a fost gata totdeauna, necunoscând oboseala, când a fost vorba de a face o soarte mai plăcută concetăţenilor noştri. La primirea în grupe a refugiaţilor niciodată n’a lipsit. Chiar şi jertfe materiale a adus pentru binele acestora. Pentru aceasta îi datorim o profundă recunoştinţă, căreia îi dăm expresiune chiar şi aici în raportul acesta. Ii datorim recunoştinţă, şi deputatului din parlamentului Traugott Copony, cere s’a făcut demn de recunoştinţa noastră, mai cu samă la arătarea ajutorului da sprijinire, dar şi dealtcum pentru îngrijirea de refugiaţii concetăţeni ai dânsului. A cercetat odată şi pe refugiaţii de aici, aflători în Vaca, încercând şi căutând a le alina, ca rezultat, soartea. Cu un cer foarte frumos şi cu risicul unei, extraordinare, pierderi de timp şi osteneală, au stat în serviciul Îngrijirii a celor refugiaţi şi D-l deputat parlamentar Dr. K. Schmidt şi Iiuixb litiu, A CiXTÂJl itlglijirG • U& extins peste hotarele oraşului nostru, până la locuitorii întregului comitat. Îmi iau voia a le exprima şi dânşilor recunoştinţa şi mulţumitele noastre călduroase. Ziarul „Brassoi Lapok“, care a apărut, spre bucuria refugiaţilor, sub conducerea d-lor Gyuri şi Kocsis în Budapesta, şi mai departe, apoi ziarul „Siebenburgisch--Deutscher Tageblatt", care în cadrele ziarului „Pester Lloyd" a fost chemat la viaţă, ca unicul în jurnalistică, sub conducerea vechiului său redactor Emil Neugeboren, au fost totdeauna bucuros gata de a pleda în afacerea intereselor noastre prin publicările necesare. Le exprimăm de asemenea mulţumire. Raportul ar fi nedeplin dacă nu ne-am aduce aminte, cu recunoştinţă, de cerinţa binevoitoare, la care a luat parte, pentru îngrijirea refugiaţilor noştri şi a fost împărtăşită din partea Dlui consilier de secţie Dr. Petru Iekel dela ministeriul de externe. Nu se poate mulţumi destul de călduros pentru sprijinul armonic şi intim în raporturile cu noi. Funcţionarii căpitănatului poliţienesc, la cari s’a alăturat şi concipistul magistratual A. Zaminer şi partea cea mai mare a poliţiştilor au plecat, sub conducerea căpitănatului de poliţie Jean Reinisch, la Cluj şi acolo s’au anunţat la comisiunea regească şi de stăpânire. La ridicarea acesteia făcură serviciu timp de două săptămâni la căpcănatul poliţienesc din Cluj. După aceasta au fost împărţiţi la îndeplinire de serviciu la A. O. R. I. în Cluj, unde au lucrat încordat trei săptămâni dela 8—12 înainte de amiaz şi dela 2—6 oare p. m. Dânşii au putut să stea, nenumăraţilor refugiaţi, cari treceau prin Cluj, venind din Braşov şi împrejurime, în multe cazuri cu fapta şi sfaturi, în ajutorul lor, şi au completat îngrijirea din Budapesta a celor refugiaţi, în Cluj, la cel mai bun posibil. Mai repede, de cum îndrăzneam a crede, a urmat eliberarea oraşului nostru la 8 octombre n. a. c. Vestea aceasta a fost cunoscută, chiar cu câteva ore mai curând la Budapesta. In ziua următoare de 9 octombre imediat mă pregătii eu împreună cu cinci funcţionari orăşeneşti, de reîntoarcere acasă, cu atât mai vârtos, că D-l comisar al regimului m’a încunoştiinţat telegrafic despre eliberarea oraşului şi mă însărcinase, ca toţi funcţionarii administraţiei orăşeneşti să fie provocaţi imediat la reîntoarcere. In Cluj, unde mă anunţai la D-l comisar al regimului furăm, cu toate acestea, surprinşi de comunicarea neplăcută, că, în urma unor dispoziţiuni ale comandamentului militar suprem, administraţiunea civilă, nu poate să plece încă acolo. In urma acestui fapt, furăm siliţi a ne întrerupe călătoria pe timp de trei zile întregi şi apoi, din cauza impedimentelor ce erau in cafea dreapta, ne urmarăm drumul cu încunjur, pe la Sibiiu şi Făgăraş, spre casă. După o călătorie nesfârşită pe un tren militar, ajunserăm în fine, în 17 Octomvrie, în oraşul natal eliberat. Ceeace s’a petrecut în oraşul nostru, pe timpul invasiunii româneşti, nu se va desbate pe larg. Pe baza unei însemnări de ziar, s’a publicat, ca un fel de model, lucrurile cele mai importante dintre evenimentele din timpul dominaţiunii româneşti. Eu voesc a mâ mărgini aici la aceea, de a raporta, ce stă în nemijlocită legătură cu administraţiunea orăşenească. Oraşul a suferit, în urma războiului românesc, pagube considerabile, a căror înregistrare acum este în curs, cam până în present nu sunt arătate cu cifre fixe. Edificiul direcţiunii abatorului orăşenesc a fost ars până la pământ, toate magazinele de lemne ale pădurarilor au suferit cele mai multe pagube mari, în parte au fost nimicite de tot, casarma de gendarmerie, din Timişul de