Gazeta Transilvaniei, aprilie 1917 (Anul 80, nr. 36-50)

1917-04-01 / nr. 36

Nr. 36 A ii ui LXXX Brașov (Brasse) Sâmbătă 1 (14) Apri r® îQ\7. 1 5' "5sr -c*~ . Pe un an......................................84 — co ? il „..................................88-— ,, ” ,',s n «•_ ” K 8 Samă . . 8-50 cer. Numarul tO baî'S. ZIAR POLITICA fONâ Proprietar : Tip. A. Mureșianu : Branisce & Comp. Redactor responsabil: Ioan Fărtărăşan. Redacţia şi administraţia : Strada Praidului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială. — Manuscrisele nu se înapoiază. Christos a înviat! Cu această salutare de bucurie au obiceiul a se întâmpina dela noapte încolo toţi Românii întreolaltă. Este salutarea de bucurie a creştinilor, că s’au învrednicit să ajungă aniversarea învierii Aceluia, care a pătimit, a fost răstignit, a murit şi a înviat din morţi, pentru ca să răscumpere cu sfânt sângele său,neamul omenesc ajuns la marginea periei. Intr’alte vremi, nu tocmai îndepărtate, ziua învierei Domnului nostru Iisus Christos era anunţată pe la noi cu sunetul „surlei" şi cu bubuitul treascurilor şi pocnetul pistoalelor. Astăzi însă — durere — o tăcere mută de mormânt învăluie văzduhul şi în locul îmbrăţişărilor frăţeşti şi feţelor vesele nu întâlnim decât priviri piezişe şi neîncrezătoare şi frunţi încreţite de povara gândurilor chinuitoare şi istovitoare. Căci gândurile sboară pribege la sutele de mii de părinţi, fraţi şi copii de ai noştri, cari stau în faţa morţii pe câmpurile de luptă în loc să se poată înveseli cu noi în această zi mare, iar inimile se strâng de durere în faţa golului şi mizeriei, care ne apasă atât de greu acuma şi nu ştim, ce ne pregăteşte pentru ziua de mâne. Ca creştini adevăraţi, aveam altădată cel puţin mângâierea sufletească, ce ni-o aduce maica noastră, biserica; de data aceasta însă o mare parte a poporului nostru este lipsit şi de această binefacere. Şi, Doamne Dumnezeule, amar este chinul creştinului, când n’are unde se închina, n’are cine să-l deslege de păcate şi nu ştie, unde să-şi plece genunchii, ca să ia întărire în lupta cea grea a vieţii, care i s’a rânduit de soartea nemiloasă a vremilor de apoi şi să se îmbărbăteze la împlinirea şi mai din plin a datoriei sale faţă de tron şi patrie. Pe lângă suferinţele de până acuma s’a mai adaus şi chaosul credinţei primejduite şi dacă cruzimea răsboiului crâncen înăspreşte firea omenească deja de la sine, clintirea credinţei sălbăticeşte cu desăvârşire şi face din om neom. In acest trist semn primim noi anul acesta sfintele Paşti. Norii grei, ce se ridică pe orizont din toate părţile, sunt meniţi a mări şi mai mult neliniştea şi îngrijorarea pentru ziua de mâne. Printre numeroasele tropare ale învierii există unul, care este bine să ni-l repetăm necontenit în aceste momente de grea cumpănă : „Să învie Dumnezeu şi să se risipiască vrăşmaşii mei... !“ Câtă putere şi cât de adâncă înţelepciune nu cuprind aceste câteva cuvinte atât de simple ! Sfânta Evanghelie, care se ceteşte în această zi mare, ne spune: „că la început era cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate printrânsul s’au făcut ; şi fără de dânsul nimic nu s’a făcut, ce s’a făcut. Intrânsul era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează întru întunerec şi întunerecul nu o a cuprins". Poate că de când există lumea la nici o ocaziune n’a putut omeniirea să priceapă mai bine, cât de departe se găseşte ea de adevărata cultură şi civilizaţiune şi de credinţa întemeiată de Domnul nostru Iisus Christos prin rostul vieţii, chinului, morţii şi învierii sale. Astăzi lumea întreagă pare că şi-a jurat împrumutat pieirea. Nu mai există sfinţenia cuvântului dat ; nu mai există respectul vieţii, avutului şi cinstii deaproapelui ; nu mai există cinstirea poruncilor şi a legii naturale morale-etice şi civile. In veacul al douăzecilea, porecli veacul luminilor, s’a lăsat întunerec beznă în lume, în minţile şi în inimile oamenilor şi toate învăţăturile morale etice şi creştineşti au dispărut ca vrăjite dintre ei. Cuvântul, adevăratul Dumnezeu, a ajuns azi tunul şi torpila ucigătoare a tot ce s’a făcut prin însuş Dumnezeu. Viaţa trupească şi sufletească a oamenilor, dăruită de Dumnezeu, a ajuns pradă sălbătăciei omeneşti, iară lumina chemată să lumineze întru întunerecul acesta mare, care a cuprins pământul, cu anevoie poate să străbată negura cea deasă a poftelor sălbatice de domnie, de nimicire, de jaf şi de îmbogăţire pe ruina deaproapelui, care pescuesc în turbure. Nu poate fi vorba de duşmanii noştri dinlăuntru, căci între fiii aceleaşi patrii mame deja de mult s’a înfăptuit cea mai armonică lucrare împreună şi luptă pe viaţă şi pe moarte umăr la umăr. Chestia este de duşmanii noştri din afară, în ochii cărora avem simplul păcat, că existăm şi nu cerem graţia lor. Sub masca falsă a luminii şi a civilizaţiunii se fac călăii neamului omenesc, bandiţii întunerecului şi tăciunarii lumii, cari distrug şi răpun tot adevărul şi tot harul, ce prin Iisus Christos a venit în lume. In loc să putem sălta de bucurie şi îngerul Domnului sâ ne strige vestea îmbucurătoare a păcii, ne găsim pentru a treia oară la Paşti îngrijoraţi, cum să ne încordăm mai mult puterile noastre trupeşti şi sufleteşti în faţa ciocnirei uriaşe, care se pregăteşte, dar care noi nici n’am dorit-o, nici n’am provocat-o, dar care ne va găsi tari ca zidul de oţel, pentru că se tractează de viaţa şi de fiinţa noastră. Nimicnicia omenească nu este în stare să pătrundă taina cea adâncă a dumnezeirei, dar credinţa noastră nestrămutată ne spune neîncetat, că Paştile acestea sunt mărturia trimeasă de Creatorul lumii, ca să mărturisească pentru lumină şi să întoarcă sufletele de la rătăcirea, în care au alunecat şi , să devină iarăş adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, propoveduitorii luminii celei dumnezeieşti, slujitori ai raiului pământesc şi ceresc şi nu urzitori ai iadului. Suferinţele tăcute şi răbdarea mută a mulţimii milioanelor de oameni atât de greu încercaţi prin răsboiul acesta groaznic, încep deja a se clătina şi lumina începe deja a se desprinde din mrejile întunerecului. Cuvântul Evangheliei, că întunerecul nu a cuprins lumina, începe a se adeveri şi viaţa oamenilor, adecă lumina, care este de la Dumnezeu, îşi arată deja razele ei strălucitoare printre frământările şi svârcolirile, cari însoţesc lupta cea uriaşă dintre ea şi întunerec. Christos a înviat ! se pare, că de data aceasta va însemna biruinţa luminii în viitorul cel mai apropiat şi chemarea din inimă curată : „Să învie Dumnezeu şi să se risipiască vrăşmaşii noştri" va afla răsunetul cuvenit la treptele tronului Celui Prea înalt şi va topi, precum se liopeşte ceara de faţa focului, pe toţi duşmanii neamului omenesc, pe cei ce râvnesc la viaţa şi avutul nostru, pe cei poftitori de domnie şi mărire şi pe cei ce din poftă barbară şi pizmătareţă ne au jurat peirea. Christos a înviat t îtos rip-ùi In à’ ..! Wilhr-îïiï- Sæ Prasia as saai este Iog pe ntru drapinl di soi â® elasă. — „Nici odată încă nu s’a arătat poporul german atât de ferm ca In acest război. Conştiinţa, că patria se află în grea primejdie, a avut o minunată putere împăciuitoare şi cu toate jertfele şi sângele vărsat pe câmpul de luptă, şi grelele lipsuri suferite acasă, rămas-a nestrămutata voinţa da a da totul până la lupta finală victorioasă. Spiritul naţional şi social s’au înţeles şi s’au unit, dându-ne o putere trainică. Fiecare simţea acelaş lucru : Ceia ce a fost creat în ani lungi de pace, merită sa fie apărat. Luminoase stau în faţa sufletului meu, prestaţiunile întregei naţiuni în luptă şi suferinţă, învăţămintele acestei încăierări pentru existenţa imperiului, — deschid cu seriositate nobilă o vreme nouă. In calitatea de Cancelar responsabil al imperiului german şi ca prim ministrul al guvernului meu în Prusia, este de datoria d-tale să împlineşti cerinţele acestei vremi cu mijloacele cuvenite şi la ora cuvenită. La diferite ocasiuni ai expus mi ce spirit anume vor fi desăvârşite formele vieţii noastre de stat, şi să creiezi teren pentru conlucrarea liberă şi voioasă a tuturor membrilor poporului nostru. Aceste principii ce le-ai expus au, precum ştii, aprobarea mea. Îmi dau seamă, că trăim pe căile trase de bunicul meu, întemeietorul imperiului care ca rege al Prusiei, cu organizarea militară, iar ca împărat al Germaniei cu reforme sociale, şi-a împlinit datoriile monarhice. De la începutul domniei mele, ţinta mea a fost să menţin forţele noastre de apărare, ca o adevărată oştire poporală, şi să înlesnesc propăşirea socială a poporului în toate păturile lui. Cu râvna aceea de a servi binele obştei întregi, prin menţinerea unităţii între popor şi monarhie , sânt hotărât să pun în lucrare desăvârşirea vieţii noastre politice, economice şi sociale, aşa cum situaţia războiului o permite. încă stau milioane de fii ai poporului pe frontul de luptă, încă trebue de amânat, în interesul suprem al patriei, până la întoarcerea luptătorilor noştrii răfuiala între deosebitele de vederi, dincolo de front, — ce-i de neînlăturat în urma unei schimbări radicale a constituţiei, ca şi ei să poată lua parte cu vorbe şi cu fapte la progres. Dar ca să se poată face îndată, după sfârşitul fericit al războiului — care nu mai e departe, precum nădăjduiesc — tot ce-i necesar şi de folos — doresc ca pregătirile să fie neîntârziat terminate. Port la inimă îndeosebi, prefacerea dietei prusiece şi eliberarea întregei noastre vieţi politice interne de această chestiune. Pentru schimbarea dreptului de vot pentru Cameră s-au făcut lucrările pregătitoare la indicaţia mea, încă la începutul războiului. Vă însărcinez acum, să-mi prezentaţi propunerile precise ale ministerului, pentru că la reîntoarcerea luptătorilor noştri, să se poată face iute munca temeinică pe calea parlamentară pentru reformarea internă a Prusiei. După uriaşele prestaţi uni rais poporului întreg în acest înfricoşător război, nu mai este loc, după puterea mea, pentru dreptul de vot de clasă in Prusia. Proiectul de lege va trebui să prevadă votul secret şi nemijlocit al deputaţilor. Meritele Casei seniorilor nu le va trece cu vederea nici un rege al Prusiei. Dar ca să fim drepţi cu cerinţele uriaşe ale vremilor ce vin, - trebue să lăsăm ca în sânul Casei seniorilor să fie în măsură mai largă şi mai dreaptă, ca până acum, bărbaţii admirabili din diferite cercuri şi profesiuni ale poporului. Lucrez în spiritul strămoşilor mei dacă arăt încrederea ce o merită, poporului devotat, viteaz, vrednic şi muldesvoltat. WILHELM, Imperator-Rex. Aşa fi luat Când oameni bine dumiriţi ne spuneau pe la începutul răsboiului, că Englezii sunt cei ce au pus la cale vărsările de sânge, numai puţini admiteau că li se spune adevărul. ’Oamenii de Stat ai Angliei potriviseră lucrurile aşa, în cât până chiar şi în Anglia lumea cea mare credea că guvernul englezesc s’a lăsat să fie tîrît în războiu numai pentru ca să apere Belgia şi să le vie într’ajutor celorlalte ţări năpăstuite de Germania cotropitoare. Numai încetul cu încetul a ieşit la iveală adevărul din ce în ce mai neîndoios, că de dragul Marei Britanii se întind pustiirile şi se omoară între dânşii oamenii pe atâtea câmpuri de răsboiu şi că Englezii sunt cei ce fac peste putinţă restabilirea bunei păci. Îndeosebi în ţara noastră sunt şi azi mulţi cei ce nu cunosc îndeajuns poporul englezesc şi istoria lui şi astfel nu pot să-şi dea seamă, de ce anume este el nevoit să stoarcă de la celelalte popoare atât de multe şi de mari jertfe. Unul dintre marii economişti englezi stabileşte adecă principiul, că îndemnul spre desvoltarea economică, deci spre cea culturală în genere, porneşte din trebuinţe. Şi în adevăr, cu cât mai multe, mai’mari şi mai înteţitoare sunt trebuinţele oamenilor, cu atât mai viuă,şi mai ’statornică e râvna de a agonosi’prîn 'mi'hică îfitinsâ, prin desvoltarea destoiniciilor şi prin perfecţionarea uneltelor. In Anglia dar trebuinţele au fost dinadins şi în mod sistematic săltate şi sporite, şi mai ales noi Românii, care suntem deprinşi a ne mulţumi cu puţin, nu putem să ne facem închipuire, cât de mult consumă Englezul în toate privinţele şi cât de greu ajunge să fie mulţumit.’ îndeosebi clasele conducătoare sunt cu desăvârşire nesăţioase, încât ne cuprinde un fel de ameţeală când cât e în stare să cheltuiască un Eiez mai înstărit pe an. Ori şi cât de muncitori şi de destoinici ar ’fi, Englezii nu sunt în stare să-şi satisfacă numai ei înşişi prin sine trebuinţele exagerate, şi astfel pentru dânşi exploatarea economică şi cea politică a altor popoare e o adevărată chestiune de existenţă. Cea mai interesantă parte din istoria modernă a Angliei sunt bine chibzuitele silinţe de a întinde din ce în ce mai departe comerciul şi de a perfecţiona rassele de animale domestice şi unele soiuri de plante folositoare, precum şi lucrarea industrială pentru ca nimeni să nu poată concura cu productele englezeşti. A şi ajuns Anglia să stăpânească mările şi cele mai multe pieţe de desfacere. Englezii nu se puteau însă mulţumi cu câştigul corrterciului la urma urmelor binefăcător, pe care-l făceau vânzându-şi productele cu preţuri urcate şi cumpărând cu preţuri scăzute materiile prime, de care aveau nevoie. Firea lor îi împingea să asuprească şi să despoaie pe cei ce-i Întâmpinau cu încredere. Marea Britaniestăpâneşte azi o foarte însemnată parte din faţa pământului, fără ca să fi cucerit vre o ţară în înţelesul adevărat al cuvântului. Şi-a întins stăpânirea şi a supus sute de milioane de oameni numai prin apucături viclene, învrăjbind popoarele şi abuzând de slăbiciunile oannilor. După ce s’au infipt apoi, Englezii asupresc pe nenorociţii supuşi şi-i despoaie cu atâta lipsă de cruţare, ’în ’cât în Hindostan, cea mai frumoasă ţară, oamenii mor de foame. Englezii sunt deci cuprinşi de temerea din ce în ce mai vie, că azi-mâine li se va surpa şi prăbuşi stăpânirea. In acelaş timp ei dau pe toate pieţele de desfacere peste concurenţi primejdioşi, care, fiind mai bine organizaţi şi având trebuinţe mai puţin exagerate, pot oferi producte de calitate superioară cu preţuri mai scăzute. Marea Britanie nici că poate s-o ducă tot ca până acum mai departe dacă nu va reuşi să închidă drumurile marelui comerciu şi să depărteze pe concurenţii ei de la pieţele de desfacere, unde ea avea până acuma un fel de monopol. Acesta e adevăratul scop, în vederea căruia sângerează atâtea popoare şi s’a revărsat asupra omenirei noianul de suferinţe. Ori şi câte vieţi am jertfi şi ori şi câte bogăţii am arunca în vâltoarea răsboiului. Englezii nu sunt mulţumiţi câtă vreme concurenţii lor mai răsufla, îndeosebi noi Românii nu ne-am fi avântat nici odată spre prăpastie, dacă n’ar fi fost la mijloc şi uneltirile viclene ale Angliei. Zadarnice ar fi rămas silinţele Rusiei şi ale Franţei; aceia, care ne-au îmbrâncit, sunt Englezii, azi, adevăraţii stăpâni ai Moldovii. Puţin le pasă lor, ce o să se aleagă de noi şi de ţara noastră după războiu; vorba e să aruncăm floarea neamului nostru în gura morţii, să dăm pradă focului bogăţiile noastre, şi să fe înecăm în suferinţe — pentru ca războiul să se mai prelungească — deoarece aşa cer interesele Angliei nesăţioase. Nu e poporul românesc pentru Englezi decât cel ce o carte de puţină însemnătate e în mâna unui cartofor pătimaş ; toţi câţi suntem şi toate câte Ie avem sunt puţin lucru pentru Englezii deprinşi să pună în joc valori nemăsurate. Ioan Slavici. „Gazeta Bucureştilor.“ Protciiplultonalităţilor. Anglia nevoind să conceadă că lupta contra Germaniei din motive economice şi voind în acelaş timp să dea războiului ei de azi un scop înalt, nobil, a afirmat că se răsboieşte, împreună cu întreaga înţelegere, pentru realizarea principiului naţionalităţilor — afirmare, care n’a înpiedecat-o să anexeze Egiptul, nici să promită Rusiei Constantinopolul şi nici să făgăduiască Italiei coasta dalmatină şi Croaţia. Dar popoarele subjugate şi supte de paiajenui britanic au avut naivitatea să creadă că negustorii din City vor, în adevăr, realizarea principiului naţionalităţilor. 5 « Cea dintâi s’a mişcat Irlanda, şi englezii i-au arătat imediat cum realizează principiul naţionalităţilor, înecând în sânge încercările de desrobire ale irlandezilor storşi de veacuri. Acum ne vine o veste tocmai din sudul Africei. Transvaalietuii aflând că Metropola luptă pentru realizarea principiului naţionalităţilor cu milioane de soldaţi s’au gândit să înieznească Angliei aplicarea pacinică şi uşoară a acestui principiu scump ei, şi au cerut recunoaşterea naţionalităţii lor. y y Ce va urma, e uşor de prevăzut. Dacă burii se vor opri aici, cei de la Londra se vor preface că n’au înţeles despre ce e vorba şi vor trece mai departe. Dacă însă burii vor face ca irlandezii, vor păţi ca ei, — căci Anglia are vederi mari şi sănătoase : ea vrea realizarea principiului naţionalităţilor la alţii , ia ea acasă n’are a se amesteca nimeni. Partea gravă a lucrului stă însă în aceea că la cererea de noui contigente, făcută Australiei, această colonie a răspuns politicos că înainte de a trimite carne de tun proaspătă să se facă o anchetă cu privire la australienii sacrificaţi în ruşinoasa expediţie dela Dardanele. Să nu fie oare această cerere de anchetă, un început de aplicare a principiului naţionalităţilor ? Anglia s’a jucat cu focul. Ea, care stoarce şi sugrumă sute de naţionalităţi, a îndrăznit să vorbească de ’principiul naţionalităţilor, — acum Anglia e pedepsită pe unite a păcătuit. „Gazeta Bucureştilor11.