Gazeta Transilvaniei, august 1918 (Anul 81, nr. 88-98)
1918-08-02 / nr. 88
Să nu se generalizeze! Pădure fără uscătură nu se poate. Dar pentru aceea pădurea tot pădure rămâne verde şi viguroasă, iar uscăturile nu se pot identifica cu massa trainică şi sănătoasă. Cum este pădurea, aşa sunt şi neamurile şi rassele. Escepţiile, uscăturile, puţinele ei rătăcite nu pot fi identificate cu marea majoritate a unui neam sau popor. întruna din şedinţele din săptămâna trecută a camerei ungare s’au adus în discuţie abuzurile săvârşite pe socoteala armatei de o samă de indivizi. Evrei de confesie şi aceste fapte singuratice au servit unora din deputaţi ca motiv de a înfăţişa într’o lumină nefavorabilă pe toţi Evreii din ţară. Cum însă un popor întreg nu poate fi făcut responzabil pentru faptele câtorva indivizi, aşa nu poate fi făcută responzabilă o confesie întreagă pentru faptele câtorva singuratici. Contele Tisza şi prim-ministrul Wekerle au ţinut prin urmare să desaprobe această tendinţă de a descredita prin generalizare o rassă întreagă pentru faptele câtorva inşi. Aşa şi este corect. Este cea mai mare nedreptate ce i se poate face unui popor, sau unei confesii, de a-l face responsabil, de a-1 înfiera, de a-1 espune odiului şi de a-1 lovi, pentru faptele câtorva rătăciţi. Noi Românii din patrie din fatalitate încă am avut parte să fim espuşi odiului general printr-o generalizare absurdă şi nedreaptă, din cauza invaziei româneşti şi pentru păcatele câtorva rătăciţi dintre noi, cari au făcut cauză comună cu duşmanul. Fiecare popor îşi are proprietăţile sale de rassă, bune ca şi rele, mai mult sau mai puţin tipice şi generale. Despre poporul românesc din patrie multe s’ar putea afirma, bune ca şi rele, ca despre orişice popor, dar una la nici un caz nu i se poate reproşa ca scădere tipică : lipsa de patriotism. Martoră este istoria trecutului, că rar popor, care să ţină cu atâta îndârjire la vatra şi glia strămoşească ca poporul Român din Ungaria. De prezent nici nu voim să mai vorbim, căci în ceea ce priveşte vitejia, eroismul, credinţa şi patriotismul, dovedit în răsboiul actual, soldatul român nu numai că n’a stat mai prejos de alţii, dar a premers pretutindenea prin pilda vie a faptelor sale. Doar însuş contele Tisza a fost acela, care a mărturisit în cameră, că au fost regimente româneşti, din Ungaria, cari au cerut în momentul invaziei româneşti să fie duse în contra armatei române. Se poate pretinde mai mult decât atât de la un popor? ! A face responzabili pe cei mulţi de pe front pentru păcatele câtorva pârliţi, rămaşi acasă şi mai ales a arunca pradă instituţiunile şi drepturile celor mulţi şi cinstiţi drept ispăşire a păcatelor câtorva rătăciţi — este nu numai o mare nedreptate, ci şi o mare greşală politică. Instituţiunile culturale ale Românilor din patrie, biserica şi şcoala românească, sunt proprietatea şi dreptul firesc şi legal, — indiscutabil al acelora, cari reprezentă azi prin escelenţă un popor. Aceştia sunt cei ce-şi varsă sângele şi-şi jertfesc avutul pentru scopurile mari, urmărite prin marele război de azi. Ale acestora sunt biserica şi şcoala românească şi tot ce are neamul românesc din patrie, şi nu ale celor câtorva preoţi sau învăţători rătăciţi, cari şi-au uitat de sine şi de marile interese ale patriei şi neamului, într’un moment de cumpănă sufletească. Păcatele acestor câtorva preoţi şi învăţători români nu le poate ispăşi neamul întreg nici biserica şi şcoala românească. Cine astfel judecă, greşeşte şi cine persistă în executarea acestei judecăţi, săvârşeşte o nepreptate. Astăzi după trecere de doi ani dela nefericita invazie românească, când prin pacea dela Bucureşti s’au restabilit relaţiunile normale între patria noastră şi regatul român, cu satisfacţie putem constata în opinia publică de la noi o scădere însemnată a pornirilor duşmănoase, ce se manifestaseră faţă de Românii din patrie în primele momente, sub impresia încă proaspătă a invaziei româneşti. Dacă mai sunt încă la noi în ţară anumite cercuri, cari cred că cele petrecute în legătură cu invazia românească se pot folosi ca pretet pentru de a se lovi în neamul românesc din patrie şi în instituţiile sale, — credem că vremea, care vindecă toate şi purifică sufletele şi luminează minţile, îşi va validita puterea vindecătoare şi în punctul acesta. Cine loveşte şi răneşte pe nedrept neamul românesc din patrie, să face vinovat în cel mai înalt grad de păcatul nepatriotismului, căci atacă şi amărăşte un membru însemnat al patriei, iar cine slăbeşte neamul românesc din patrie, slăbeşte un însemnat izvor de viaţă al patriei. Cei ce şi-au ridicat cu atâta autoritate cuvântul în favorul Ereilor din patrie şi au desaprobat tendinţa nedreaptă de generalizare au săvârşit un act de echitate politică şi morală faţă de Evreii din patrie. Credem însă că cele 3 milioane de Români din patrie sunt un element cel puţin tot aşa de însemnat pentru existenţa, prosperitatea şi viitorul Ungariei, ca şi cele câteva sute de mii de Evrei. Ne-ar plăcea deci, dacă s’ar găsi un glas tot atât de autorizat, care să osândească în faţa reprezentanţilor ţării odată pentru totdeauna în mod atât de categoric orice tendinţă, de a înegri şi de a lovi neamul românesc din patrie pentru păcatele câtorva rătăciţi. Ar fi un act nu de vreun deosebit eroism, ci de simplă echitate şi morală politică, pe care neamul românesc din patrie îl aşteaptă şi-l merită prin jertfele de sânge şi avere ce le aduce pentru patrie. (vai,) naşori. Joi 2 (15) August IBIS. ABONAMENTUL: ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr.5. Pe un an . ..........................24 Coroane. Redactor responsabil: G. Crainic, inseratele se primesc la administraţie. o VI n ....................12 n .......................... 7 „ Editura: Tipografia „Gazeta Transilvaniei", Preţul după tarif şi învoială. z 1 lună . . 2-56 cor. Numărul 12 bani. Strada Prundului Nr. 15. Manuscrisele nu se înapoiază. Închinare memoriei episcopului Nicolae Popea. Cei răi nu ştiură preţui pe bărbatul cel nobil, decât numai după ce-l perdură (Sofocle) Cea mai înaltă societate a literelor române „Academia română" e întrunită în şedinţă festivă sub prezidenţia înţeleptului ei ocrotitor, regele Carol. Sunt prezente cele mai marcante figuri ale culturii româneşti, cari au săvârşit fapte neperitoare şi cari constitue, fiecare în parte, câte o pagină a istoriei contimporane. Bărbaţi de stat, arhierei cucernici, mânuitori dibaci ai condeiului, trecuţi cu toţii, încă în viaţă la nemurire, împodobesc galeria. Privirea tuturor este aţântită asupra tribunei, care două ceasuri întregi este stăpânită de patriarhul cu podoaba-i de plete ninse, cu înfăţişarea-i de o frumseţe biblică : episcopul Nicolae Popea. Cuvântează despre Andrei Şaguna şi gloria