Gazeta Transilvaniei, august 1918 (Anul 81, nr. 88-98)

1918-08-02 / nr. 88

Să nu se generalizeze! Pădure fără uscătură nu se poate. Dar pentru aceea pădurea tot pădure rămâne­ verde şi viguroasă, iar us­căturile nu se pot identifica cu massa trainică şi sănătoasă. Cum este pădurea, aşa sunt şi neamurile şi rassele. Escepţiile, us­căturile, puţinele ei rătăcite nu pot fi identificate cu marea majoritate a unui neam sau popor. întruna din şedinţele din săptă­mâna trecută a camerei ungare s’au adus în discuţie abuzurile săvârşite pe socoteala­ armatei de­ o samă de indivizi. Evrei de confesie şi aceste fapte singuratice au servit unora din deputaţi ca motiv de a înfăţişa într’o lumină nefavorabilă pe toţi Evreii din ţară. Cum însă un popor întreg nu poate fi fă­cut responzabil pentru fap­tele câtorva indivizi, aşa nu poate fi făcută responzabilă o confesie în­treagă pentru faptele câtorva singu­ratici. Contele Tisza şi prim-ministrul Wekerle au ţinut prin urmare să desaprobe această tendinţă de a des­­credita prin generalizare o rassă în­treagă pentru faptele câtorva inşi. Aşa şi este corect. Este cea mai mare nedreptate ce i se poate face unui popor, sau unei confesii, de a-l face responsabil, de a-1 înfiera, de a-1 espune odiului şi de a-1 lovi, pen­tru faptele câtorva rătăciţi. Noi Românii din patrie din fa­talitate încă am avut parte să fim espuşi odiului general printr-o ge­neralizare absurdă şi nedreaptă, din cauza invaziei româneşti şi pentru păcatele câtorva rătăciţi dintre noi, cari au făcut cauză comună cu duş­manul. Fiecare popor îşi are proprietă­ţile sale de rassă, bune ca şi rele, mai mult sau mai puţin tipice şi ge­nerale. Despre p­oporul românesc din patrie multe s’ar putea afirma, bune ca şi rele, ca despre orişice popor, dar una la nici un caz nu i se­ poa­te reproşa ca scădere tipică : lipsa de patriotism. Mart­oră este istoria trecu­tului, că rar popor, care să ţină cu atâta îndârjire la vatra şi glia stră­moşească ca poporul Român din Un­garia. De prezent nici nu voim să mai vorbim, căci în ceea ce priveşte vitejia, eroismul, credinţa şi patrio­tismul, dovedit în răsboiul actual, soldatul român nu numai că n’a stat mai pre­jos de alţii, dar a premers pretutindenea prin pilda vie a fapte­lor sale. Doar însuş contele Tisza a fost acela, care a mărturisit în cameră, că au fost regimente româneşti, din Ungaria, cari au cerut în momentul invaziei româneşti să fie duse în con­tra armatei române. Se poate pretin­de mai mult decât atât de la un po­por? ! A face responzabili pe cei mulţi de pe front pentru păcatele câtorva pârliţi, rămaşi acasă şi mai ales a arunca pradă instituţiunile şi dreptu­rile celor mulţi şi cinstiţi drept ispă­şire a păcatelor câtorva rătăciţi — este nu numai o mare nedreptate, ci şi o mare greşală politică. Instituţi­­unile culturale ale Românilor din patrie, biserica şi şcoala românească, sunt proprietatea şi dreptul firesc şi legal, — indiscutabil al acelora, cari reprezentă azi prin escelenţă un po­por. Aceştia sunt cei ce-şi varsă sân­gele şi-şi jertfesc avutul pentru sco­purile mari, urmărite prin marele război de azi. Ale acestora sunt bi­serica şi şcoala românească şi tot ce are neamul românesc din patrie,­­ şi nu ale celor câtorva preoţi sau învăţători rătăciţi, cari şi-au uitat de sine şi de marile interese ale patriei şi neamului, într’un moment de cumpă­nă sufletească. Păcatele acestor câtorva preoţi şi învăţători români nu le poate ispăşi neamul întreg nici biserica şi şcoala românească. Cine astfel judecă, gre­şeşte şi cine persistă în executarea acestei judecăţi, săvârşeşte o ne­­preptate. Astăzi după trecere de doi ani dela nefericita invazie românească, când prin pacea dela Bucureşti s’au restabilit relaţiunile normale între patria noastră şi regatul român,­­ cu satisfacţie putem constata în opi­nia publică de la noi o scădere însemnată a pornirilor duşmănoase, ce se mani­festaseră faţă de Românii din patrie în primele momente, sub impresia încă proaspătă a invaziei româneşti. Dacă mai sunt încă la noi în ţară anumite cercuri, cari cred că cele petrecute în legătură cu invazia românească se pot folosi ca prete­­t pentru de a se lovi în neamul ro­mânesc din patrie şi în instituţiile sale, — credem că vremea, care vindecă toate şi purifică sufletele şi luminează minţile, îşi va validita pu­terea vindecătoare şi în punctul acesta. Cine loveşte şi răneşte pe ne­drept neamul românesc din patrie, să face vinovat în cel mai înalt grad de păcatul nepatriotismului, căci atacă şi amărăşte un membru în­semnat al patriei, iar cine slăbeşte neamul românesc din patrie, slăbeşte un însemnat izvor de viaţă al patriei. Cei ce şi-au ridicat cu atâta au­toritate cuvântul în favorul Ereilor din patrie şi au desaprobat tendinţa nedreaptă de generalizare­­ au să­vârşit un act de echitate politică şi morală faţă de Evreii din patrie. Credem însă că cele 3 milioane de Români din patrie sunt un ele­ment cel puţin tot aşa de însemnat pentru existenţa, prosperitatea şi vii­torul Ungariei, ca şi cele câteva sute de mii de Evrei. Ne-ar plăcea deci, dacă s’ar găsi un glas tot atât de autorizat, care să osândească în faţa reprezentanţilor ţării odată pentru totdeauna în mod atât de categoric orice tendinţă, de a înegri şi de a lovi neamul româ­nesc din patrie pentru păcatele câ­torva rătăciţi. Ar fi un act nu de vreun deosebit eroism, ci de simplă echitate şi morală politică, pe care neamul românesc din patrie îl aş­teaptă şi-l merită prin jertfele de sânge şi avere ce le aduce pentru patrie. (vai,) naşori. Joi 2 (15) August IBIS. ABONAMENTUL: ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr.­­5. Pe un an . ..........................24 Coroane.­­ Redactor responsabil: G. Crainic, inseratele se primesc la administraţie. o VI n­­­­ ....................12 n .......................... 7 „ Editura: Tipografia „Gazeta Transilvaniei", Preţul după tarif şi învoială. z 1 lună . . 2-56 cor. Numărul 12 bani.­­ Strada Prundului Nr. 15. Manuscrisele nu se înapoiază. Închinare memoriei episcopului Nicolae Popea. Cei răi nu ştiură preţui pe bărbatul cel nobil, decât numai după ce-l perdură (Sofocle) Cea mai înaltă societate a literelor române „Academia română" e întrunită în şedinţă festivă sub prezidenţia înţelep­­tului ei ocrotitor, regele Carol. Sunt pre­zente cele mai marcante figuri ale cultu­rii româneşti, cari au săvârşit fapte nepe­­ritoare şi cari constitue, fiecare în parte, câte o pagină a istoriei contimporane. Bărbaţi de stat, arhierei cucernici, mânu­itori dibaci ai condeiului, trecuţi cu toţii, încă în viaţă la nemurire, împodobesc ga­leria. Privirea tuturor este aţântită asupra tribunei, care două ceasuri întregi este stăpânită de patriarhul cu podoaba-i de plete ninse, cu înfăţişarea-i de o frumse­­ţe biblică : episcopul Nicolae Popea. Cu­vântează despre Andrei Şaguna şi gloria

Next