Gazeta Transilvaniei, octombrie 1918 (Anul 81, nr. 112-123)

1918-10-02 / nr. 112

Pagina. 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 112—1918. cumpere încă odată dreptul său de existenţă şi de liberă desvoltare cu preţul bogat al Sângelui şi avutului său. Se aştepta acum, ca şi conducătorii poporului românesc să folosească momentul acesta prielnic în interesul înfăptuirii pretenţiilor juste ale poporului românesc. S’a şi făcut o încercare de înţelegere între partidul naţional român şi contele Tisza, dar precum se ştie, fără rezultat. In faţa acestei situaţii neclare moartea metropolitului I. Meţianu era firesc, ca să atragă dintrodată atenţia atât a poporului românesc cât şi a factorilor politici maghiari asupra vicarului V. Mangra de la Oradea-trare, care prin politica sa împăciuitoare avea cele mai multe şause să întâmpine încrederea necesară şi pe o parte şi pe altă. Majoritatea congresului electoral l-a şi ales de metropolit, iar Maiestatea Sa a confirmat alegerea. Nu încape nici o îndoială, că această alegere a fost nu numai un act bisericesc, ci şi un însemnat act politic. Această alegere a dovedit nu numai că programul politic al metropolitului V. Mangra câştigase aderenţi în cele mai largi straturi ale poporului nostru, dar în acelaş timp, că în situaţia dată dânsul era considerat ca acela dintre prelaţii noştri, care prin legăturile sale politice şi creditul său politic ofere cele mai multe garanţii, ca naia strămoşască a bisericei şi şcoalei româneşti să nu fie sdrobită de valurile împrejurărilor. Acesta era doar macsimul care între împrejurările date se putea aştepta dela Un metropolit român : să păstreze neştirbit, ceea ce cu atâta trudă se putuse câ lega de înaintaşi. In discursul său program rostit la Oradea-mare cu prilejul instalării sale festive, metropolitul V. Mangra a ţinut să declare sărbătoreşte, că n’a venit ca să strice legea, ci ca s’o împlinească şi a luat angajamentul solemn, că credinţa o va păstra. Ce situaţie i s’a creat bisericei şi şcoalei româneşti după invazia ro- mânească, şi astfel şi metropolitului V. Mangra, care fusese redus esclubiv la persoana şi oterile sale, în lupta de apărare a bisericei noastre, — este de prisos să mai spunem. Apărat-a metropolul V. Mangra cu credinţă şi cu tot efortul energiei sale drepturile autonome ale biisericei şi şcoalei noastre? — Da. Renunţat-a metropolitul V. Mangra la vreunul din drepturile garantate prin lege ale bisericei noastre?— Nu. Luptat-a metropolitul V. Mangra luptă dreaptă şi păstrat-a credinţa până l momentul morţii sale repentine, pe care nu încape îndoială, că au provocat-o numai încordările şi agitaţice extreme, în care adusese situaţia precară a bisericei noastre ? Da. Astfel tocul, moartea sa neaşteptată îi da metropol fuluri V. Mangra cununa un mucenic, iar arhipăstorirea sa, oricât de siuită, îi asigură în istoria bisericei noastre un loc deosebit de onoare, ca unuia, care a cârmuit cu credinţă şi demnitate noia bisericei noastre, în cele mai critice momente, ce le cunoaşte istoria mai nouă a bisericei gr. orientale române. Aureola de mucenic a metropolitului Sava Brancovici, a cărui viaţă a eternizat-o în tinereţele sale cu atâta căldură, se resfrânge azi şi asupra metropolitului Villangra. Consecvent principiilor sale Viangra n a încetat nici ca metropolit cu toate decepţiile sale, nici măcar un moment de a propovedui, cu condeiul, cu cuvântul şi cu fapta idea creării unui modus vivendi intre Maghiari şi Români, ideie, pe care au profesat-o şi o profesează orice politician rezonabil , român ca şi maghiar... Hotărârea, de a primi scaunul metropolitan şi de a cărmui biserica în spiritul drepturilor sale autonome şi de a lua asupra şi în acelaş timp şi o misiune atât de grea politică, şi astfel de a-şi jertfi după o viaţă de sbuciuni toata tihna bâtrâneţelor — a fost un gest eroic de abnegaţie din partea fostului profesor de odinioară, care şi ca vicar şi ca metropolit puţinele clipe de linişte şi repaus căutase să şi le îndulcească în biblioteca sa adâncind mai ales rostul istoriei, pe care o ispitea cu atâta predilecţie... Prietini şi duşmani, plecaţi-vă în faţa memoriei aceluia, care a fost metropolitul V. Mangra, căci legea a apărat şi credinţa a păstrat în vremuri escepţional de grele şi sufletul şi-a pus pentru turma, ce i s’a încredinţat. Vecinică fie amintirea! Chestiunea română - Politica maghiară. Scrisă de Dr. Ştefan Dénes Ideologia naţionali români na-fi are patul cald in fcoalele româneşti. După ce îndrumătorii politicei noastre naţionale atât la 1907 cât şi la 1917 au văzut primejdia pentru statul naţional maghiar în şcoalele româneşti, astăzi mai toată societatea maghiară o vede tot întracelea. Maghiarul din Ardeal, ca şi cei de dincolo de Dunăre, aristocraţii ca şi socialiştii, aşteaptă deopotrivă mântuirea numai dela statificarea şcoalelor româneşti. Acesta e medicamentul. Toţi aplaudează la orice dispoziţiune luată de stat în această direcţiune. Ba mai mult, dânşii nu se mulţumesc cu măsurile de jumătate ale guvernului, ci pretind şi aşteaptă cu nerăbdare să se închidă toate şcoalele româneşti. Ce va urma după aceasta, că oare primejdia românească va înceta sau nu după închiderea şcoalelor româneşti, cu aceasta puţini îşi bat capul. Cerinţele adevăratelor interese ale ţării, egalitatea, dreptatea şi pacea naţională, toate dispar dinaintea însemnătăţii mari naţionale de a desfiinţa şcoalele ro- mâneşti. Iar cine îndrăzieşte să amin- tiască de adevăratele interese ale patriei sau de alte idei măreţe şi nu gândeşte şi face în acelaş fel ca dânşii, acela este timbrat repede cosmopolit, care a pactat cu Românii sau laş mic de suflet. Din contră teoriile patriotice ale lui Meisel József, plebanul catolic din Braşov, asupra chestiunei româneşti sunt teorii patriotice. După dânşii aşa trebue să cugete fiecare Maghiar. Şi astfel de absurdităţi publică gazetele ungureşti încă în anul 1918. Cu curiozitate rară las să urmeze aici părerile lumeşti ale domnului abate. Comentarea lor o las in grija cetitorilor. „De aceea în ţara mea aş stua următoarea lege : 1 Cu ziua de azi încetează toate şcoalele româneşti : elementare, civile, gimnaziale, reale şi preparandiile. 2. Cine vrea să înveţe, să umble la şcoală maghiară. Cui nu prezentă atestat de absolvire, nu i-aş acorda drepturi politice. 3. închid toate facultăţile de teologie. Seminariştii (români) greco-catolici au să fie calificaţi în seminariile romano-catolice. Numai cu certificatele de absolvire obţinute acolo poate fi sfinţit cineva ca preot. Seminariile (româneşti) greco-orientale le-aş desfiinţa cu totul. Aş desfiinţa cu desăvârşire creşterea de preoţi grecoorientali. Poftească să primiască „Unirea". 4. In administraţiune şi în oficiile de stat Românii să poată primi oficiu şi funcţiune numai în localităţi cu limbă maghiară; tot asemenea aş face şi cu învăţătorii şi profesorii. 5. In ţinuturile locuite de Români aş aplica numai învăţători şi conducătoare de şcoale froebeliane, cari vorbesc excluziv ungureşte. 6. Aş desfiinţa pentru vecie calendarul vechiu. Obligatoriu să fie numai calendariu nou. 7. Cui nu-i plac legile mele, în curs de cinci ani poate emigra în România. Ii dau voie. Astfel în țara mea în timp de 50 de ani s’ar face o ordine exemplară. Aceasta o garantez eu. N’am nevoie de comisari ministeriali căci până când inspecţionează la o grupă până atunci în cealaltă se face agitaţiune, nu cu sgomot, el se spune numai: „vedeţi, sărmani români, nici vorbi nu putem, aici e comisariul, vai de noi“! Mai mult nu trebue. Pentru aceea supravegherea aş încrede-o jandarmilor mei bravi. Cu aceştia aş lucra eu de aici înainte şi nu cu loialitate. Aşa ar fi aceasta la mine, în ţara mea.* 1) Oraşe mari maghiare, municipii liberale adresează petiţiuni la guvern, în care pretind în mod, pătimaş, ca să sdrobească paturile calde, „ale muncii de subminare ucigătoare de naţiune, institutele valahe. „Nici ţipetele de alarmă ale celor prinşi în flagrant delict, nici nedumeririle celor mici de suflet necrezători, nu vor opri pe Escelenţa Ta în calea triumfală a întăririi maghiarimii,ar binecuvântarea oricărui bun patriot maghiar va însoţi fiecare pas pe această cale ! 2) spune între altele adresa adunării generale a oraşului Kassa faţă de politica şcolară a ministrului de culte. 1) „Ujsăg* din 24 iamurie 1918. 2) „Peşti Hirlap* X. 1918.