Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1918 (Anul 81, nr. 125-127)
1918-11-01 / nr. 125
SBr. 12§U'g&AT/ &L&. %1 tat •asoifj Joi I (14) ISIS: POLITIC NATIONAL Redacţia. .$i administraţii,: Strada Prundului Nr. 15. ■ \ri , Inseratele se primesc la administraţie Redactor responsabil: C. Frunză. Editura: Tipografia „Gazeta Transilvaniei Strada Prundului Nr. 15. 256 col. Numărul 12 baru. Preţul după tarif şi nvoiaia. Manuscrisele nu se înapoiază.. Un memoriu» In mijlocul celei mai mari urgii faţă de neamul nostru românesc, când se plămădiau atentatele la existenţa şcoalelor’ noastre, am solicitat în Iulie 1917 o audienţă la ministrul de culte şi instrucţiune publică de atunci, contele Albert Apponyi şi am căutat să-l abat de la calea apucată. După audienţa, care a durat peste o oră, am promis să-i dau şi în scris părerile mele. La câteva zile i-am trimis din Braşov memoriul de mai jos, care l-a dat la poştă în Budapesta recomandat expres colegul Vasile Neguţ plecând din concediu la serviciul militar în Praga. Las să mă judece cetitorul obiectiv şi atent, dacă am ştiut apăra cu demnitate cauza neamului sau am trădat-o atunci, când alţii făceau declaraţiuni de loialitate. Excelenţa Voastră, Domnule Ministru de culte şi înot,breţiune publică ! Cu ocaziunea invaziunei nenorocite româneşti şi cu alungarea neglorioasă a trupelor duşmane — din nenorocire —■ s’au îndepărtat în număr destul de mare învăţători dela şcoalele poporale, preoţi şi profesori dela şcoalele medii, prin ceea ce au aplicat o lovitură atât de mare patriotismului străbun al poporului românesc şi asupra judecării credinţei cătră tron şi către patrie, încât jertfele fabuloase de sânge pe fronturi şi sacrificiile enorme dindărătul frontului au dispărut aproape cu desăvârşire în ochii opiniei publice iritate. Şi cu toate acestea o astfel de judecată şi concepţiune este foarte greşită şi lipsită de temeiu. Nici prin minte nu-mi trece sa neg oarecare grad de simpatie între diferitele neamuri româneşti, căci doară e numai lucru natural, ca afinitatea de sânge să poseadă putere de atracţiune şi nici o influenţă contrară naturii nu poate fi atât de puternică, încât să desfacă această legătură şi să producă din sângele roşu sânge galben sau verde. Dar această împrejurare nu alterează întru nimic patriotismul secular probat şi credinţa dovedită cătră tron şi patrie a poporului român, cari au ajuns la expresiune aproape fără escepţiune în cursul de până acum al acestui înfiorător răsboiu mondial. Ba trebue să accentuez, că invaziunea română a dat prilej la multe familii şi particulari români din patrie, ca prin exemplele cele mai simţitoare de umanitate să apere şi să ocrotiască pe Maghiari şi pe Saşi faţă de invazori. Nu există nici un singur caz,că Românii de aici să fi atins pe compatrioţii lor ! Opinia publică neorientată şi credinţa rea găseşte pricină în faptul, că Românii de aici nu s’au refugiat înainte de invaziune. Fapt este, dar până acum foarte puţini ştiu, că autorităţile mai înalte au poruncit în ordinile lor, ca să se refugieze numai Maghiarii şi Saşii, iar Românii să rămână aici acasă, pentru că lor nu li se poate întâmpla nimic.. Şi dacă au rămas aici, e lucru natural, că au fost nevoiţi să stea la dispoziţiunea inimicului. Urmarea a fost, că cei ce au rămas aici acasă şi după alungarea duşmanilor sunt expuşi aproape fără escepţiune la f cunocuţiunile cele mai neomeneşti pentru simplu fapt, că s’au conformat dispoziţiunilor mai înalte şi în situaţiunea lor expusă au căutat să-şi mântuiască viaţa. . Cum mi-am permis să accentuez şi la audienţă, nu numai acest ordin a fost o mare greşală, dar nici cei ce ar fi voit să se refugieze n’au putut-o face, pentrucă în prima linie des de dimineaţă s’au refugiat oficiile şi poliţia, iar massa poporului au lăsat-o în voia sorţii — sauve qui peut ! Când mai târziu s’a retras inimicul, s’a răspândit ştirea, că oraşul va fi bombardat, că se apropie Ruşii şi noaptea au fost provocaţi cu toţii să plece din Braşov. Lupta cea mare dela Făgăraş a mobilizat şi pus pe fugă o massă de oameni atât de mare de pe teritoriile de luptă, încât panica şi spaima a luat proporţiuni îngrozitoare. Aceasta a putut fi cauza principală pentru care s’au depărtat înaintea duşmanului aşa de mulţi din iubita lor patrie, unde doresc să se poată reînapoia. Cu ocaziunea invaziunei şi refugierii şi după aceea s’au întâmplat ce e drept, jafuri, dar nu numai în ţinuturile locuite de Români, ci şi în cele locuite de Maghiari şi de Saşi, pentrucă plebea plebe rămâne la toate neamurile ! Din aceste consideraţiuni, după modesta mea părere, ar fi o procedură foarte greşită şi poate chiar periculoasă să fie persecutat poporul românesc pentru o faptă, care a stat afară de puterea lui, la care l-au silit chiar autorităţile superioare.’ Să-şi închipue cineva numai impresiunea, ce o va face persecuţiunea asupra eroilor noştri de la fronturi, de carte va avea încă nevoie patria ! Trec acum la politica şcolară. Escelenţa Voastră ! Comorile cele mai scumpe ale poporului român sunt : limba şi legea românească. Pentru acestea moare cu dragă inimă. Limba şi legea românească se cultivă în şcoalele confesionale. Cine se atinge de acestea, atacă baza esistenţei poporului român. Deja crearea articolului XXVII a legii din 1917 a făcut atât sânge rău în sinul tuturorlocuitorilor nemaghiari din patrie, încât ei au pretins la toate ocaziunile desfiinţarea acestei legi sau cel puţin modificarea ei, cu toate că această lege a avut şi partea aceea bună, că a făcut ordine în şcoalele neglijate confesionale, căci sau ţine confesiunea şcoale cnstite şi corespunzătoare sau peste tot nu ţine. Cu toate acestea nu ne e permis să pierdem din vedere, că chemarea şcoalei poporale este să instrueze şi să crească poporul, iar nu să-l înveţe în prima linie o singură limbă. Şi tocmai acesta este defectul principal al legii amintite. Noi învăţăm bucuros limba maghiară, nu ca alte naţionalităţi, pentru că suntem de convingerea, că mai curând ne putem ferici aici cunoscând mai multe limbi. Şi mai ales limba statului vrem să o învăţăm temeinic şi să ne-o însuşim în prima linie, dar nu în detrimentul culturei generale necesare şi încă şi în astfel de ţinuturi, unde avem lipsă mai cu seamă de cultură generală. Modesta mea părere în această direcţiune este, că ar trebui adus în proporţiune corăspunzătoare numărul orelor de învăţământ din limba maghiară şi din celelalte obiecte, pentru ca şcoala poporală elementară să poată corăspuindechemării ei şi să creeze stări culturale mai suportabile mai cu seamă față cu euren-