Gazeta Transilvaniei, august 1919 (Anul 82, nr. 156-179)

1919-08-01 / nr. 156

Bani 25 numărul Anul 80-lea Nr. 156. Braşov, Vineri, I Auguet 1919 ITRANSILVANIti *, v ...... * O \ T—«*■­**■■-J ^ W * . I II Redacţia şi Reministratia Braşov, Str. Prundului Nr. 15. Telefon 226. ORGAN POLITIC NAŢIONAL -A­pare seara £rr fiecare zi sie lucru. H ______ .. ~ ________________­­? Abonamentul: Pe n­ &&...............................................Lei 60 Pe Vi an . . .............................................80 Pel/4 an. . .............................................. 15 Pentru străinâtate îndoit Graniţa sângelui De patru ani ne-am obişnuit să citim comunicatele de război ale Car­tierului general. De câte­va zile a­­ceste comunicate anunţă lupte înver­şunate. Desigur că şi perderile sânt însemnate. Războiul crâncen a izbucnit din nou cu furie. Armata noastră sân­geră pe nisipurile Tisei, înroşindu-le. Iadul artileriilor cutremură văzduhul şi neînfricoşaţii noştri oşteni luptă cu bravură legendară. Tabloul nu poate fi descris. E peste măsura puterilor noastre; nu­mai gândul îl poate cuprinde. Să nu se creadă că e mai mic decât acela al celor mai aprige lupte din marele război mondial. Este un act tragic, un epilog al­ acestuia. Duşmanul cu puteri ultime, în număr însemnat, pregătit cu avioane, tancuri, artile­rie numeroasă şi baterii multe grele — ne-a atacat cu furie disperată. Rămăşiţele armatei lui Makensen se resimt în rândurile duşmanilor. Momentul a fost hotărâtor. A­­vând de apărat şi graniţa de răsărit, trupele noastre sânt împărţite pe două fronturi. Ungurii crezuseră că vor reuşi atacând în massă posturile noastre. Sperau că vor sfărâma vi­teaza oştire a României mari. Spe­ranţele celor de peste Tisa trezeau ecou puternic în sufletele ungurilor de la noi. Şi Oradea-Mare o vedeau cuce­rită, — până ori. Amarnică le va fi decepţia. Puternica armată ungară se sfărâmă şi este asvârlită în de­zordine peste Tisa. Armata de­ spe­ranţe, de recucerire a Ardealului a fost învinsă desăvârşit. Victoria trupelor noastre a fost grea, dar cu atât mai mare. In nu­măr inferior, oştirea română a izbit cu atâta tenacitate frontul de fier al ultimei armate ungare în cât şar­pele uriaş al ofensivei duşmane s’a încovoiat, s’a refăcut ca în urmă să se fărâmiţeze în mii de bucăţi. Un­gurii fug disperaţi pe pusta care sin­gură îi mai poate adăposti. Socoteala din urmă cu acest popor duşman, o închee azi armata română. Strălucită victorie, sublim sacri­ficiu din partea oştenilor noştri. Slava ce li se cuvine, nu numai din par­tea noastră, dar a întregei lumi ci­vilizate, o merită cu prisosinţă. Nu cunoaşte istoria al doilea sacrificiu mai mare, o mai perfectă conştiinţă naţională în imprejurări cum nici­o­­dată n’a avut de înregistrat. Nu este numai vitejie, ci o înţelegere supe­rioară a ideei de patrie, care întrece chiar aceea cântată de marele Mae­­terlink — gloria Belgiei şi a civili­zaţiei lumii întregi. In faţa faptelor de arme ale ar­matei române, pusă în serviciul ideei de patrie şi apărătoare a civilizaţiei, va trebui să se închine toţi ! Şi aşteptăm acum dreptatea cea mare. Occidentul va vedea cum din nisipurile înroşite ale Tisei se ridică înspăimântătoare umbrele eroilor, for­mând zid gigantic întru apărarea veşnică a ţărei. Graniţa sângelui, în-­­ semnată pe nisipurile Tisei cu sânge, va rămâne. Nimeni nu o va mai pu­tea şterge, căci ea s’a săpat odată cu sfârticarea trupurilor bravilor noştri oşteni, în sufletele noastre cari vor lăsa­ o moştenire de veci urmaşilor. Şi cine va mai îndrăsni să atingă rana adâncă pe care doliul de as­tăzi ne-a crestat-o? Nimeni! Socoteala este defi­nitivă. Popoare mature şi misers Sunt dintre acei cari se bucură din toată inima când se sfarmă câte o nedrep­tate vehe, se spulberă câte o legendă falsă. Admiram odată un tablou dintr-o carte de-a lui Zola; se ştie că acest scrii­tor de un realism brutal chiar uneori, era iubitor de tablouri mari şi sinteze largi. Un mecanic trăise vreme îndelungată lângă un motor-sistem vechiu, şi atât de mult se identificase cu acest sistem încât la a­­uzul unei inovaţii tremura de gelozie şi ură. Intr’o zi motorul îmbătrânit, uzat, se sfărâmiţi şi luă şi viaţa mecanicului. Că­zură deodată doi fraţi... Ce prăbuş­ie nă­prasnică. Deodată cu ei căzu şi sistemul.. Vorbesc de legenda ce circula până mai deunăzi în publicul nostru, că popo­rul român încă nu este matur ca să-şi ca­pete întreaga libertate, şi că robia nu ne strică, ea are să ne înveţe încă multe.. Domina opinia asta falsă, că un popor are îndreptăţirea la libertate numai dacă este matur. Dar un popor neliber nu poate a­­junge niciodată la maturitate, iar o robie prelungită mai degrabă sapă mormântul decât să aducă o reviscenţă naţională. Cu­noaştem doar implacabilele legi ale pro­gresului. Am fi fost ameninţaţi să ne în­ghită o civilizaţie strălucitoare’ străină. E­­rau aşa de mulţi printre noi cari Înce­peau să-şi însuşiască obiceiurile culturii ungureşti ca pe ale unei culturi, oricum, superioare. Rătăcirea celor ce credeau în­­tr’o evoluţie lentă şi sigură sub o domi­naţie streină, era din ce în ce mai evi­dentă. Concepţia noastră este : pune-l pe om în posibilitatea de a se desvolta, de a da maximul capacităţilor sale, şi vei grăbi îmbunătăţirea sorţii sale, lărgirea vederilor, rafinarea gusturilor, înobilarea moravurilor. Revenim iarăş la lucrările Marelui Sfat. Prin reformele ce se vor traduce în realitate, se face începutul de înălţare a poporului nostru. I se dau condiţiile prime ca să prindă calea progresului. Un popor nu se face matur într’o zi, nici într’un deceniu. Se reclamă muncă grea şi anevoioasă. Nimic mai greu decât să descoperi legile desvoltării sigure şi sănătoase. Trebuie ochiu de observator, de calculator rece, trebuie cultură, studiu anevoios. Nu mă îndoiesc că se vor găsi aceştia, căci comoara sufletului românesc este neghicit de bogată, şi oamenii re­prezentativi se vor ivi. Lucrul viitorului este dificil... Baza se înalță astăzi, începutul se face. Poporul român încetează să fie un popor minor.... Euphrasie Ştiri telegrafice Răscoalele Negrilor laăbaştie Madrid. — Ziarul „Epoca" anunţă cu mare întârziere din Tanger, că la gra­niţa Tangerului au fost lupte violente în­tre trupe spaniole şi bande de Negri, cari voiau să puie mâna pe edificiul poştei din Tanger. Trupele spaniole au rămas victorioase. Negrii au fost bătuți. S-a res­tabilit ordinea. Reclădirea oraşelor Franţei de nord Paris. — Camera franceză, în înţe­legere cu guvernul, a votat 250000 franci pentru reclădirea marilor oraşe din Franţa de nord. Cercurile politice din Paris a­­firmă, că reclădirea acestor oraşe se va face de către soldaţi­i germani, cari sunt prizoneri în Franţa Situaţia Greciei la Paris Paris. — „Le Temps" anunţă din cercurile intime ale Consiliului superior interaliat, că Tracia va fi alipită definitiv Greciei. I se vor lua Bulgariei şi terito­riile de la Adrianopol, luate de la Turci în 1913, pe cari deasemenea le vor da Gre­ciei. Şefii bandelor turceşti au fost în cea mai mare parte prinşi şi duşi la Atena, unde au fost predaţi curţii marţiale. Serbia şi Grecia Atena. — Ministrul lucrărilor pu­blice comunică oficial, că tratativele cu guvernul sârb în chestiunea reluărei co­municaţiei pe linia ferată Salonic—Bel­grad s’au terminat. Trenurile vor circula dela 15 August. Aliaţii veştejesc acţiunea Ungarilor Atena. — „Agence de Atene" anunţă din cercurile guvernului, că consiliul de cinci s’a ocupat eri seară exclusiv cu chestiunea bo­şevismului din Ungaria şi a ajuns la concluiiunea, că Maghiarii cari fac toate sforţările trebuie să fie aspru şi sever pedepsiţi. (Dacia) Presa franceză despre ofensiva Ungurilor Lyon. — Toată presa franceză se ocupă de ofensiva acum oprită a lui Bela Kun, asigurând pe Români de toată sim­patia aliaţilor şi cerând urgente măsuri contra bolşevicilor unguri. Relaţiile comerciale Italo-germane Lyon. — Italia reia comerţul cu Ger­mania, menţinând sechestrele pe averile germanilor până la aplicarea hotărîrilor definitive ce se vor lua de conferenţa păcei. „Vorwaertz" contra la­ Mich­aelis Nauen. — „Vorwaerts" atacă vehe­ment pe Michaelis, care a înşelat Germa­nia cu prilejul demersului pe­ntru pace al papei și cere darea sa în judecată. VUestianea Dobrogei Lyon, 30. — Consiliul suprem aliat s’a întrunit Marţi după amiazi. La ordinea zilei a fost studiul stipulaţiunilor cari sunt încă în suspensie în ceea ce priveşte pacea cu Bulgaria. „Le Temps" scrie în această privinţă: Indicaţiunile publicate până acuma asupra delimitărilor graniţelor bulgare nu par a avea un caracter definitiv. In ceea ce pri­veşte în deosebi chestiunea Dobrogei,ten­dinţa actuală pare a fi de a lăsa Româ­niei şi Bulgariei grija de a tranşa acest litigiu printr-o negociere directă. Un mărturisitor de dreptate: d. de Martonne D. N. Iorga scrie în Neamul Româ­nesc : D. de Martonne, geograful frances, care ni-a cercetat din nou ţara şi care, cu o misiune oficială, a străbătut Basarabia de la un capăt al ei la altul, informându­­se pe lângă fiecare naţie şi pe lângă fiecare categorie socială, şi-a arătat, la Paris, guver­nului francez ca şi opiniei publice, nu impre­siile, ca alţii, ci,’ cum se potriveşte pentru un om de’ştiinţă şi pentru un aşa de în­semnat şi sever om de ştiinţă, convinge­rile sale.’ Ele nu se poate să nu influinţeze hotărîrile Conferinţei, în momentul, deo­camdată zăbovit fără termin, când se va ocupa, altfel decât pentru informaţii, de problema Rusiei întregi, în care diploma­ţia face să între, peste propriile sale re­cunoaşteri repetate, „chestia" Basarabiei. Deocamdată avem să arătăm dl­ui de Martonne adânca noastră recunoştinţă pentru spiritul de dreptate care l-a însu­fleţit. Profesorul de la Paris nu este din speţa, simpatică totdeauna, dar de cele mai multe ori inutilă, a „filoromânilor". Nu ni-a făcut niciodată declaraţii în acest sens şi, aşa cum îl cunoaştem, nici nu credem că ar fi în stare să le facă. Nota sentimentală o evită, dacă nu cu indig­nare, măcar cu o neînduplecată hotărîre. Obiectivitatea ştiinţei imparţială este pen­tru d-sa o religie care nu îngăduie nici-o alunecare de la preceptele ei. D. de Martone s’a ocupat îndelung de geografia munteană şi de condiţiile generale de viaţă ale poporului nostru. Nimeni, nici de la noi, nu le cunoaşte mai bine,­­ aş zice chiar : aşa de bine. Ori­ce învăţat are, oricum, un simţ pentru o­­biectul studiilor sale de o viaţă întreagă. Dar e sigur că, daca în Basarabia, d-sa ar fi găsit altă stare de lucruri decât a­­ceea pe care o descrie, afirmând în chi­pul cel mai franc, tot dreptul nostru, nu s’ar fi dat în lături s’o spuie. ___ De vânzare in Braşov o vilă cu grădină şi dependinţă pe Straje, în cea mai frumoasă aşezare naturală a oraşului, grădina are o­­întindere de 150 m. înălţime pe coastă şi cam 70 m. lăţime. Acest complex mare este foarte potrivit pentru instalarea unui sanator. Informa­­ţiuni la Gazeta Transilvaniei. 3-6 Aurant. Lecţiuni de limba franceză şi maşina de scris’ se predau convenabil metoda practică şi uşoară. Jur­ac 1­-3 Str. Castelului 38 Un cuvânt pentru preoţii şi învăţătorii noştri.1) In 1 August a. c. se încep înscrierile pe anul şcolar 1919/920 la liceul real de stat din Braşov, care până acuma se numea: şcoala reală superioară de stat. Mare ne-a fost dorinţa, ca şcoala noastră reală gr. or. română să se între­gească la 8 clase şi elevii să nu fie ne­voiţi a alerga pe la institute streine ca să-şi completeze studiile referute pentru cursurile academice, împrejurările nepri­elnice, cari au împiedicat toată desvoltarea noastră culturală, au zădărnicit şi înfăp­tuirea acestui vis. Azi statul nostru ne-a împlinit vechea dorinţă, căci modesta şcoală reală inferi­oară, susţinută până acuma de biserica Satului Nicolae şi a Sftei Adormiri, dis­pare, iar în locul ei vom avea în edifi­ciul frumos de pe bulevardul Regele Fer­dinand un liceu real complet, prevăzut cu toate întocmirile, colecţiunile şi laborato­­riile unei şcoli moderne. Dar nu zidurile şi muzeele dau unei şcoli viaţă, ci elevii şi profesorii. Profe­sori din îngrijirea stăpânirii noastre vom avea, însă ne temem, că elevii nu ne vor veni în număr corespunzător, pentru că este fapt constatat, că românul nostru e prea conservativ şi nu uşor se hotărăşte a-şi trimite copilul la şcoli reale. Dânsul e încă tot de credinţă, că un tânăr nu se poate altcum ferici, decât numai dacă trece prin gimnaziu. A sosit timpul ca să spulberăm cu desăvârşire astfel de idei greşite. Să le spunem părinţilor neorientaţi, că până im­­alaltăeri studenţilor români puţine carieri le erau deschise, adecă mai ales acelea pentru cari trebuia să aibă pregătire de gimnaziu, azi însă li s’au deschis multe alte căi cu un nemărginit câmp de muncă. N’avem ingineri pentru căi ferate, electro­tehnică, chimice, tehnică, mecanică, monta-­ nistică ş. a., n’avem arhitecţi nici funcţio­nari de poştă şi telegraf, n avem nici ofi­ţeri în raport cu numărul soldaţilor noştri. Şi când ne gândim, că toate aceste cate­gorii de funcţionari se recrutează mai uşor şi mai cu folos dintre absolvenţii de şcoli reale superioare, vom înţelege deplin în­semnătatea deosebită a acestora pentru clădirea şi desvoltarea statului nostru. Fireşte că poporul nu poate imediat să aprecieze foloasele şi favorurile împre­unate cu deschiderea liceelor noastre reale, ci despre aceasta trebuie să-l convingem prin sfătuiri şi explicări necontenite, trebuie să-i repetăm cât de des, că au trecut vremurile grele, când cătră toamnă fiecare părinte se îndrepta cu fiul său doritor de carte pe un singur drum, — drumul cătră gimnaziul din Braşov. Aceste sfaturi şi îndrumări sunt che­maţi să le dea poporului cei mai de frunte povâţuitori ai lui : preoţii­ şi învăţătorii. Ii rugăm deci în interesul mare al cauzei, să nu cruţe osteneli nici greutăţi de a explica poporului cât se poate de amă­nunţit însemnătatea liceului real şi folosul important pentru neamul nostru, căci nu­mai astfel se poate tineretul îndemna a întră în această şcoală. Având prospectele cele mai bune, că în cursul lunei lui Octomvrie se va des­chide şi internatul şcoalelor noastre secun­dare, unde interniştii aveau găzduirea, în­treţinerea şi supravegherea cuvenită, ar putea, să ne vină elevi şi din judeţe mai îndepărtate. Elevi­ cari vin din clasa I şi a II gimnaz. se primesc fără nici un examen, iar cei ce vin din clasa II­ şi IV gimnaz. vor da un examen de diferenţă. Fiind edificiul şcoalei ocupat de trupe militare inserierile se vor face în liceul gr. or. roman, din loc dela 8 -12 ore a. m. şi anume din 1 -5 August c. Deoc­a­dată se vor deschide clasele I—V cu limba de propunere românească. Direcţiunea liceului real de stat din Braşov. 1) Ziarele noastre sunt rugate a reproduce comunicatul de faţă. In scopul edificărei unei nouă biserici în parohia rom. ort, de la biserica „Stei Adormiri" din Braşovul vechiu, a contribuit cu o deosebită­ mărinimie un domn rentier din Bucureşti , care voieşte să rămână anonim, 409 coroane. Primească generosul donator pentru această jertfă făcută pentru piosul şi no­bilul scop amintit, din parte-mi cât şi din partea credincioşilor bisericei noastre, es­­presiunea mulţămirei noastre. Iosif Maxi­milian paroh. Atitudinea noastră Animus domini sau animus dominandi numiau Romanii spiritul de stăpânire sau voinţa de a stăpâni în dreptul lor civil, fără de care nu exista proprietar la dânşii. Printr’o simplă asociaţie de idei,­ trecând din domeniul dreptului particular în cel al dreptului politic al unui popor, voim să relevăm importanţa acestui spirit de stăpânire, sau a­ stăpânului, esplicând şi lărgind sfera sa de acţiune, ca să fixăm atitudinea noastră atât de necesară pe pă­mântul de curând descătuşat din fiarele acelora, cari, gonind, în miopia lor vul­gară, decenii de-a rândul „idea" utopică a statului naţional maghiar, au ajuns astăzi să se închine comunismului anarchic şi depravat al evreului Béla Kun. Dar lanţurile robiei seculare de em­ au lăsat urme sângerânde pe trupul răbdu­­riului Ardeal. Atâtea lăcaşuri sfinte profanate ne privesc cu desnădejde; case devastate î­şi poartă cu îndurerare ruina şi goliciunea în faţa ochilor noştri. Să nu uităm chinu­rile îndurate în închisori şi în internate de tovarăşiii noştri de lupte şi de sânge; să nu uităm ocara cu care ne-au gratifi­cat, la fie­ce pas, stăpânitorii noştri de em­. Să nu uităm suferinţele din moşi-stră­­moşi, aduse pe altarul neamului. Să nu le uităm ! Şi dacă morţii noştri ne cer răzbunare, este, ca să ne înţelegem mă­car rolul de adevăraţi stăpâni pe acest pământ, în virtutea justiţiei milenare şi a drepturilor etnice eterne. Căci poporul, care ne-a robit până ori, fanatizat de o istorie falsificată şi de dascăli venali, adunaţi din avorturile tu­turor neamurilor, nu s’a liniştit încă şi nu vrea să recunoască starea de drept şi de fapt a lucrurilor. Cîne a asistat la discu­ţia reformei agrare în faţa agrarienilor unguri, care a avut loc de’ curând la Tg. Murăş, s’a putut convinge uşor de spiri­tul diabolic şi de ura neîmpăcată, ce ne-o poartă aceşti demni reprezentanţi ai tigri­lor. Agenţi şi emisari din Budapesta şi Seghedin lucrează pe ascuns. La Cluj, la Tg. Murăş şi în alte locuri- ungurii se a­­dună, discută, se agită şi clocesc fel de fel de planuri. In faţa acestor uneltiri şi agitaţiuni să ne ridicăm frunţile, să le în­creţim, să deschidem ochii şi pătrunzân­­du-ne de o nestrămutată şi puternică voinţă de a stăpâni, să exercităm nu nu­mai un control riguros asupra tuturor ce­lor ce se petrec în jurul nostru, dar să manifestăm acest spiri de stăpânitori la ori­ce ocazie, în toate acţiunile noastre, întreaga noastră atitudine să poarte pe­cetea stăpânului. Să uităm odată, că am fost robi! Să înceteze toleranţa şi nepă­sarea ! Asupra celui refractar să lăsăm să cadă toată greutatea pumnului nostru de fier, pe cel supus să-l primim cu bună­voinţă, dar să ne ferim de linguşitori! Ostaşul, care a ridicat arma împo­triva duşmanilor noştri, î­şi cântă poate acum doina lui de veselie în munţi şi prin lanuri, iar noi, cari am pus în slujba neamului mintea, voinţa şi energia noas­tră, să ne ridicăm fruntea cu deplină dem­nitate, să pitpim orizontul larg cu ochiul sigur, încrezători în­ noi înşi­ne şi conşti­enţi de marea operă, ce ne aşteaptă. Să ne debarasăm de beţia triumfului, care te aduce pe alunecuşuri, atât morale cât şi sociale, dar mereu treji, să ne dăm seamă, că suntem nu numai învingători, ci şi stăpâni. loan AI. Le­meni. Pământul Bănatului e românesc Dl Robert de Fiers despre împărţirea Bănatului Ziarul „Le Figaro" publică un ar­ticol al prietinului cauzelor româneşti, dl Robert de Fiers, care ocupându-se de chestia Banatului, spune că o linie de fron­tieră care trece prin Biserica-albă, Vârşeţ, Chichinda-mare, nu poate fi decât arbitrară, Conferinţa dela Paris a făcut greşala de a învrăjbi România cu Serbia din cauza Bănatului. Şi e o greşeală cu atât mai vi­novată cu cât ea s’ar’fi putut înlătura. S’ar fi putut crea — zice diplomatul francez — o zonă internaţională în nordul Dunării, care să poată apăra pământul Serbiei de tunul românesc şi atât. Pămân­tul Bănatului e însă românesc, indiscuta­bil, şi românesc trebue păstrat. Conferinţa n’a făcut acest lucru. Şi greşala se va­ resfrânge curând asupra întregei politici o­­rientale.

Next