Gazeta Transilvaniei, septembrie 1919 (Anul 82, nr. 180-202)
1919-09-02 / nr. 180
Redacfia şi Rdministrația Braşov, Str. Prundului Nr. 15, Telefon 226. ■A-paié ses- xa în fiecare zi a.e lvucxu.. Pe un an Pe V2 an . Pe V4 an . Abonamentul: Pentru străinitate îndoit Lei 60 . 30 . 15 Minorităţile!? ViiOrganul oficios al guvernului, totul* publică într’unul din numerile recente clauzele tratatului cu Austria privitoare la drepturile minorităţilor. Ceea ce revoltă simţitor pe orice român sânt însă datoriile majorităţei.... Nu găsim calificativ pentru atitudinea atât de vitregă a Conferinţei de Pace faţă de noi şi mai ales nu ne putem dumeri, cum şi de unde s’au putut inspira plenipotenţa statelor Aliate cari stau în fruntea civilizaţiei mondiale când au formulat asemeni condiţiuni ce vrea să ni le impună nouă, aliaţii lor. Ce rost au angajamentele unui învingător faţă de un învins, mai ales în chestiune de politică internă sau mai bine zis de gospodărie internă. Austria în tot cazul ar putea pretinde un tratament condiţionat pentru foştii ei supuşi, azi — minorităţi în părţile României Mari, cuvenite nouă de la Austria; dar ce rost are ea cu cei din fostul teritoriu ungar, rusesc şi mai ales cu minorităţi infime (a nu se citi.... infame !?) din vechiul Regat ? Dacă conferinţa !.... pardon!.. Austria vrea binele minorităţilor nu are dreptul să-l ceară şi mai ales să-l impună prin tratat, pentru că este învinsă şi nu a ştiut însăşi ea să dea drepturi majorităţilor cari le-a avut în provinciile româneşti de sub stăpânirea veche a ei. Ne mai întrebăm dacă minorităţile acestea au delegaţi oficiali la conferinţă şi cari sânt?! şi din partea cărui stat constituit sânt trimişi şi acreditaţi?.... Ştim că austriecii au, ungurii vor avea, sârbii, polonii, bulgarii au, iar Saşii şi cu şvabii minorităţi istorice prin comitetele lor naţionale şi-au formulat pretenţiunile lor... de ce minorităţi mai poate fi vorba dar?!.. Am înţeles!... după miros şi sunet!... întrebăm acum pe Onor. Conferinţă, ce fac Aliaţi cu paraziţii cari au făcut spionaj, au pactat cu inamicul în ţinuturile ocupate, au deşertat din front, s’au sustras din serviciul frontului, s’au dat drept supuşi Ţărilor streine pentru a se sustrage serviciului militar şi au făcut milioane pe spinarea familiilor mobilizaţilor, pe când soldaţii naţiunilor istorice au luptat şi luptă pe front ca să poată ei jefui în linişte punga soţiilor, fraţilor şi părinţilor lor, soldaţi cari i-a apărat de progomuri, ce fac aliaţii cu cei cari au prostituat toate instituţiunile statelor şi au înăbuşit economia lor asemeni cu acei cari au aprins Europa şi conduc bandele de tâlhari bolşevici.?! Pot fi minorităţi istorice şi merită drepturi egale paraziţii lumei cari nu se pot arăta cu o operă lucrativă cât de mică, eşită din sudoarea frunţei şi truda corpului lor?! Ce ar face aliaţii în Ţările lor cu nişte paraziţi cărora le oferi cetăţenia şi pe care nu au curajul să o ceară sau o refuză ? Ce merită asemeni oameni paraziţi, cărora le oferi o patrie şi nu se duc să se aşeze, căci totdeauna au ţipat că nu au patrie?! Ori nu e rost acolo să se gheşeftuiască între ei şi apoi trebue să se înhame la muncă. După care principii? şi de unde emană ele?.... că s’ar putea ca asemeni minusculităţi parazitare şi non-valori lucrative să aibă drepturi de control în state formate cu sângele şi munca popoarelor şi naţionalităţilor istorice şi cu constituţii din cele mai liberale. Cum le-a plăcut aliaţilor condiţiile Austriei din ultimatul adresat în 1914 Serbiei ? Dacă aceste minorităţi?! se simt cu drepturi—şi voesc să fie reali—de ce nu au curajul să trateze direct cu noi. Să ştie aliaţii că poporul român nu va primi asemeni condiliuni şi dacă se va încerca cineva să ni le impună, se poate a da data asta poporul român să nu uite şi nici nu va erta pe cel mai periculos duşman care vrea să ridice capul şi să isbească în sufletul culturei lui şi în demnitatea lui, şi dacă va fi nevoe de sacrificii noi, pentru aliaţi suntem gata să le facem, dar au o socoteală. N’o să ne tăem singuri creanga de sub picioare. Mai sântem oricând gata să recunoaştem drepturi pentru minorităţi —cari de altfel le-am recunoscut prin adunărila naţionale din teritoriile alipite — şi ne vom ţine de cuvânt, dar nu consimţim în ruptul capului la ştirbirea suveranităţii Statului român pe care ne-o dă dreptul nostru câştigat prin trecutul nostru istoric, prin calităţile superioare ale neamului nostru şi origina noastră latină şi mai presus de toate drept câştigat cu preţul I vieţei şi vitejia ostaşului român care a luptat şi pentru ei. Să nu confundăm însă sunt minorităţi şi minorităţi!? La muncă grea şi cinstită ,şi apoi cu curaj şi cu loialitate la drepturi de cetăţenie cari li s’a acordat şi cari aduc implicit conform pactului nostru fundamental, libertate, egalitate şi fraternitate, fără a fi nevoie să întinzi mâna după paravan pentru cerşit protecţiune şi fonduri, altfel cu nici un preţ Şi în nici un chip nu primim umiliea. Olteanu. • ••• Convocare Comitetul central electoral mi-a dat mandatul, să reorganizez partidul nostru naţional, român, în judeţul Treiscaune. Pentru acest scop invit pe toţi bărbaţii înscrişi în listele electorale din toate comunele acestui judeţ, să se adune imediat vr-o sală potrivită din comunele lor şi: 1. Să se constituie alegându-şi president, un secretar şi un casat. 2. Să dreseze un proces verbal despre constituire. 3 Toţi trei delegaţii oficioşi să se prezinte negreşit în ziua de Joi 4 Septemvrie, ora 10 a. m. în oraşul de reşedinţă. Sf Gheorghe, în sala festivă a judeţului aducând cu sine toate procesele verbale amintite. Această conferinţă confidenţială va săvârşi organizarea partidului şi în circumscripţiile electorale şi în întreg judeţul pe baza principiilor, care le-a primit conferinţa partidului nostru naţional, român, ţinută în Sibiu în ziua de 10 Aug. 1919. Sf. Gheorghe, în 25 August 1919. Dr. Vasilie Saftu APEL Suntem exploataţi în modul cel mai neomenos de către specula, care din zi în zi devine tot mai neruşinată; autorităţile ne-au lăsat în grija sorţii dându-ne pradă samsarilor şi spoliatorilor fără de suflet; în aceste împrejurări fiecare om se gândeşte cu groază la iarna, care va mări încă mizeria insuportabilă de astăzi. Având în vedere consideraţiile de mai sus, rugăm pe toţi funcţionarii şi lefegii, cei mai cruci loviţi dintre toate straturile societăţii, să participe la consfătuirea, ce se va ţinea Marţi la orele 4 p. m. în localul liceului român. Liga consumatorilor a avut rezultate îmbucurătoare în alte centre din România. Dacă vom fi solidari şi energici, acţiunea noastră nu va întârzia să şi arate roadele şi aici. Braşov la 1 Sept 1919. Dr. Romul Oltean Dr. Iuliu Moldovan judecători de tribunal. u l-am uitat? Răsboiul - care dacă te-a costat jertfe materiale şi morale, ne-a realizat şi cel mai strălucit ideal pe care l’au visat vr’odată strămoşii noştri —a împrăştiat noroadele pământului în cele patru părţi ale lumii, vânturându-le ca pe-o pleavă netrebnică. Ani de-a rândul nu s’au văzut părinţi cu copii, fraţi cu fraţi. Mulţi şi-au luat nădejdea unii de alţii. S’au dat leturghii pentru păcate de-osută şi de-o mie de ori ispăşite — şi sărindare pentru cei vii,căci vor fi mulţi de aceia, cari vor Umva, — din depărtări adânci, nebănuite !... Dar a venit pacea, ori armistiţiul — z'Că-i cine cum va vrea, căci nici unul n’are dreptate — şi cei risipiţi au început a se aduna din toate părţile, aducând cu ei bucuria revederii. Oceanele întinse şi mările adâncise vor fi cutremurat de chiotele delirante ale celor ce se întorceau acasă, încununaţi cu aureola celei mai măreţe victorii, pentru care fu trebuit să îndure atât amar de suferinţe — pe front, ca şi’n prinsoare. Ni s’au tntors fraţii rătăciţi din toate ţările duşmane şi aliate. E paradoxală constatarea, dar ş’n această privinţă a fost ceva tragic în situaţia noastră , am avut prizonieri în ţările duşmane ca şi în ale Aliaţilor noştri. Totuşi, bucuria noastră nu ne este deplină. Risipiţi prin stepele Siberiei îngheţate, ori concentraţi in lagăre de voluntari, zeci de mii de fraţi de-ai noştri îndură încă năcazul şi mizeriile străinătăţii, fără sprijin, fără mângâiere şi fără perspectivile unei eiberări apropiate. Şi cât de crud e dorul de casă... insufleţiţi de fiorul unui ideal pe care-l întrezăriau, departe, chiar şi prin cea mai deasă negură a vremilor, s’au adunat sub cutele ferme câtive ale steagului românesc — simbolul nădejdilor sfinte, şi-au căutat ţara luptând pe Don alături de Cazaci, pe Volga cu Ceho-Slovacii, ca aiurea, pe nenumăratele fronturi ale Siberiei blastemate. Străduinţe bizare, pe cari, în treacăt fie zi?, parlamentul păcii de la Bucureşti a avut cinismul să le zeflemiseze.. Niciodată nu s’au astâmpărat viionarii; aceştia niciodată n’au încetat a crede. In slujba acestei credinţe sfinte şi-au pus toată puterea sufletului’lor mare. împrejurări vitrege li s’au pus deacurmezişul drumului lor, şi neavând cine să ajute — astăzi sunt exilaţii unei sorţi vrăjmaşe pe care puterile unor muritori, nu-s în stare să o învingă. ^ Mă gândesc la ei cu inima sfâşiată de durere. De ce mai suntem vrednici, dacă tragicul zgudunor al acestei situaţii nune mai mişcă? Ni s’au împietrit sufletele d°atâ’ca năcazuri ce-au dat peste noi. Fireşte Dar nu ne gândim, c’odată vor veni totişi, chiar dacă va trebui să sfarme şi lorţile iadului pentru a-şi face drum înspre casă? Şi-atunci? E aici o răspântie a moralităţii omeneşti, la care trebuie să se oprească puţin conducătorii noştri. Avem să organizăm o ţară nouă. Unde ni-s oamenii? In lume. Şi nu-i adună nimi.. S’a vorbit în primăvară de-o misiune a D-lui Niţescu la Paris, în această chestiune. Nu cunoaştem rezultatele ei. In orice caz, e vremea să se pună din nou problema prizonierilor noştri din Siberia. Cel puţin ca să se ştie d de vina nepăsării noastre sau a altora. Neculce. Bande bulgare au distrus podul dela Vranjo Bucureşti. Din Salonic se anunţă, că bande de bulgari au distrus podul de ce ferată dela Vranjo, întrerupând astfel circulaţia intre Belgrad şi Salonic. Guvernul sârb a ordonat facerea unei anhete, trimiţând Conferinţei de pace uri memoriu, in care dovedeşte că atentatul a fost săvârşit de bulgari. Lucrările de reparare au început, aşa că circulaţia va fi în curând reluată. Reprezentanţii Irlandei vor fi ascultaţi Paris. Din New-York se anunţă că sângeroasa răscoală a naţionaliştilor irlandezi şi declaraţiunile lui Valera, pe cari le-a făcut în această chestiune, au avut rezultatul, că comisiunea afacerilor externe a senatului american a luat hotărîrea de a asculta şi pe reprezentanţii Irlandei, cari n-au fost admişi la Conferinţa de pace din Versailles. Deşi nu s’au isprăvit desbaterile şi nu s’au luat hotărîri definitive la Conferinţa din Paris, vom putea totuşi după lucrările executate până în prezent şi după intenţiile manfestate de membrii Areopagului, să desprindem viitoarea aşezare internaţională — la care lucrează de opt ani plenipotenţiarii popoarelor Vom putea să ne dăm seamă de acest început de orânduire, după procedura de până acum a Conferinţei, după preliminariile încheiate şi după rapoartele comisiunilor şi subcomisiunilor dresate până în prezent. Lusând la o parte proedura Conferinţei şi drofitul pe care 1 a arogat numai pentru cei Mari de a fi admişi în toate comisiile şi de a lua singuri hotărîri care privesc şi pe cei mici fără a fi consultat, ne vom orienta numai după ce va rămâne sau se caut să rămână statornicit după încheerea păcii. In adevăr, Conferinţa stabileşte o întrângă ierarhie pentru statele Europei. Făcându-se tocul unor anumite interese financiare care n’au întârziat de a fi demascate şi a unor anumite interese politice care nu privesc pe nici unul din statele oficiale reprezentate la Conferinţă, ea a făcut din statele Europei mai multe categorii. Nu ne legăm de diferenţierea pe care trebuia s’o facă între popoarele învinse, diferenţaer° îndreptăţită şi necesară, fiindcă nu se putea ca cei care provocaseră războiul, aducând bine Europei şi pierderea atâtor milioane de oameni, să nu sufere consecinţele faptei lor, reparând pierderile şi stricăciunile cauzate de ei şi deci să li se impună un regim de garante pentru executarea clauzelor şi streinelor impuse, precum şi pentru evitarea unei viitoare agresiuni. Acesta este un lucru destul de evident prin el însuşi pentru a mai stărui asupra lui. Bizară este deosebirea pe care Conferinţa a făcut o între Aliaţi înşişi, împărţindu-i în două categorii: puteri moi şi puteri mici, cele dintâi cu drepturi nelimitate, cele de-al doilea cu drepturi mărginite. Această deosebire pe care a făcut-o Conferinţa e bizară, fiindcă dacă până în prezent statele mici, deşi cu o independenţă recunoscută şi garantată erau totuşi supuse influenţelor celor mari, înţelegem acum care va fi viitoarea situaţie a statelor mici când ele sunt supuse unor obligaţii pe care înşile le semnează, fie aceste obligaţiuni chiar faţă de Aliaţi. Fără să judecăm din punctul de vedere al contingetelor şi al oportunismului, trebue să avem desigur puţin spirit de prevedere. Noi nu ştim viitoarele guverne aliate ce se vor perinda la cârma Urilor şi deci nu cunoaştem interpretările ce o vor da obligaţiunilor pe care noi înşine le-am semnat. Apoi situaţia creată statelor mici prin clauza minorităţilor le expune la o continuă nesiguranţă înlăuntru, provocată de elementele străine care vor gravita mereu spre sediul Legei Naţiunilor cu tot soiul de reclame şi minciuni. Afară de aceasta în noţiunea :State mici* nu sunt cuprinse toate statele rmic din Europa, ci numai acele care au luptat alături de Aliaţi. Deci vom avea state mici cu drepturi limitate, semnatare sie tratatului din Versailles şi statele care în timpul răsboiului au stat neutre, rămânând în aceeaşi situaţie de mai înainte, cu drepturi depline, cu independenţa şi suveranitatea neatinse. De aci naşte anomalia pe care se pare că Conferinţa n’o obsearvă sau nu vrea s’o observe. Şi aceasta iese cu atât mai mult în evidenţă cu cât se deschid tot mai largi căile democraţiei şi curentele de libertate au răsbătut în masele poporului. Pe de o parte Marie Puteri au renunţat de a se amesteca în afacerile interne unde focul revoluţiei distruge orice rămăşiţe de civilizaţie şi unde spiritul de ordine şi de dreptate ii obligă să intervie, iar pe de altă parte caută să reglementeze drepturile unor minorităţi cărora li s’au dat cele mai largibertăţi şi cele mai depline garanţii în statele în care ordinea este desăvârşită şi respectarea obligaţiunilor luate constitue primordiala datorie. Aceasta este înjghebarea pe care stabileşte azi Conferinţa de la Versailles: State mari cu puteri nelimitate, Ţările dientre mari şi nuci independente şi suverane, statele mici aliate (vasale) asupra cărora apasă greu obligaţiunile tranzitului şi clauzele minorităţii, şi în sfârşit popoarele învinse a căror acţiune este îngrădită de tratatul de pace. Astfel se prezintă viitoarea situaţie internaţională elaborată în şedinţele consiliilor de la Paris şi Versailles şi nu înţelegem întru cât se împacă cu spiritul de justiţie care niciodată n’a plutit mai mult asupra oamenilor şi n’a cucerit ca acum sufletele popoarelor. E hibridă ? Şi cât va dura ! Sunt întrebări care vin fără se vrui înante şi la care nu poţi da un răspuns imediat. Evenimentele se precipită aşa de vertiginos şi Conferinţa însăşi a confirmat hibriditatea unor măsuri ce le dădea drept definitive—asupra cărora însă a revenit dându-le imperiul pornit din o analiză nouă a situaţiilor judecate cu toată dreptatea şi imparţialitatea cuvenită. De aceia am căutat să scoatem în evidenţă această anomalie pe care e pe cale s-o comită Conferinţa păcii, cu nădejdea că ea totuşi va reveni, deoarece nu ne închipuim ca să nu poată vedea ea însăşi enorma nedreptate pe care o face. 22 August 1919 A. Bagdasar. Scrisori din Bucureşti Noua situaţie internaţională — creiată de conferinţa păcii State mari. — State mari neutre şi mici independente. — State mici aliate (vasale) și State învinse. Demnitate România a întrat în război alături de Aliaţi, nu ca să Ie ofete cauza lor, ci cauza dreptăţii umane, şi aceasta a făcut-o cu toate jertfele, cu tot ce a putut stoarce din puterile ei, a luptat într’un război modern, numai cu baioneta la puşcă, în vremuri de grea încercare pentru exitenţa ei, dar n’a cedat teritoriul decât disputând cu îndârjire fiecare bucăţică din trupul său, a reacţionat puternic cu sufletul, şi reluându-şi dreptul s’a făcut stăpână, nu prin voia altora, ci prin puterea conştiinţei sale, pe pământul care prin legitimitate istorică şi etnică, îi aparţinea de un mileniu. Ea n’a avut de luptat — asta a văzut-o mai târziu şi o vede mai ales acum — numai cu Unguri şi Bulgari, duşmanii feroce şi laşi care au atacat-o,ci cu toţi mărginaşii şi chiar cu toţi prieteni , astăzi magi împărţitori de dreptate, şi tot prin puterea sa morală, îi învinge ca printr’o minune a Proniei. Se va vedea mai târziu, când se vor iezi şuvoiele ce curg peste făgaşurile întinate ale societăţii,or, că România, singură din lume, s’a dovedit capabilă de a fi puterea formidabilă a centrului Europei, şi azi când ea îşi trage cu sângele curs în toate veacurile de suferinţă, brazda casei sale, ridică odată cu aceasta, şi o flamură nouă în incinta lumii şi-o afirmă cu fadtificiile ei: demnitatea sufletească. Cine nu i-o recunoaşte, este silit şi acela, scrâşnind din dinţi, s’o admire. Am învăţat din acest războiu, şi din tot ce am suferit până acum, că trebue cu îndârjire să ne revendicăm acest drept de a fi învins pe toţi duşmanii, cu sufletul nostru. Mai sânt popoare viteze. Poate vor fi mai ceva ca noi, dar au încă ciucuri de tină pe hainele lor şi acele sânt păcatele vechi, cam îndată ce vremurile se liniştesc, şi soirenţele steagurilor se usucă de sânge, apar ciucurii slăbiciunii morale prinşi pe ele. Zi de zi, după cum veac de veac, strămoşii noştri, spătari, logofeţi, Sfetnici şi arcaşi au cântărit fiecare bulgăre de pământ din Patrie şi l-au stropit cu valuri de sânge, nu cruţăm nici noi jertfa. Sânt câmpuri din ţara noastră unde zac zeci de mii de morţi de-ai noştri; ei au voit sâ lupte şi să moară pentru ţară, şi sânt măreţe, nespus de măreţe clipe de cârrd ne gândim la dânşii. La noi, fiecare cărare, fiecare pădure, fiecare apă, fiece ogor sau caragnă, tar are morţii săi, crucile sale ce răsar albe sau înegrite din buruene, şi toate parcă sânt vesele; nu ne fac să plângem, ci ne înfig în inimi nulă, omenie, demnitate. Cine ne-a cunoscut în zilele de restrişte, ne poate preţui mai mult. Atunci au ieşit la suprafaţă marile virtuţi războinice ale opincan^or^înțelegciune^t^^gijj^^eEeralL