Gazeta Transilvaniei, decembrie 1919 (Anul 82, nr. 252-274)
1919-12-02 / nr. 252
X'v Anul al 82-lea B- 252 Întemeiată la 1838 de George Bariţia Rececţia şi Administraţia Braşov, Str. Prundului Nr. 18, Telefon 228, Bani 75 Rumânul Marţi' Cu tot dispreţul pentru popor, aristocraţii şi oligarhii nici 24 de ore n-ar fi fost în stare să susţină singuri statul ("Istoria Transilvaniei) G. BARIŢIU .âes/paxe eesie îxi fiecare sl d.© 1u.cx‘ia Pă BB SB Pe Vj an. Pe % aa. A*ii‘i? Ut]a 6 Soneasiunea anunțărilor şi cbonumenh io? o ara Prima Aganţig Bostană tie gobtioUal» G fi. /L/ESCil București, s. lan iei 0. Fantezii I i^nstatări pol' „Un război în p, s‘ âjr » 1. 2 | Ungaria.de parted După cum eram*' fiind spiritul modela noi, iarășî care de care mai tr erg la urmările ultime — 2 g aliați României. g ff ^ g -Dăm aci unelt§ 2 '' n ^ g *-r‘ nuri, ceri ne * g 2 o S. ^ s. pentru cav g hi din orice prilej,' i. __rii de știri cu tâlc, de agit •'tv, panmaghisră — fiindcă numai în scop»! urmărit şi visat de el se face această propagandă. Oficina acestor zvonuri este Budapesta de unde se răspândesc în tot Ardealul cu scop bine ştiut de-a produce confuziune printre ungurii dela noi, cari trebuie să fia ţinuţi — dupăpărerea agitatorilor — într’o veşnică aţâţare, gata pentru lovituri. Ce credeţi că se spune despre relaţiile României cu aliaţii ? Iată: „Ultimatumul a fost dat cu gănd ca să pună capăt poftelor de cucerire teritorială a României şi pentru a putea relua mai uşor Antanta relaţiile cu UPfarl». Bine înţeles, Ungaria va fi recunoscută cu toate drepturile ei asupra Ardealului, din care armata română se va retrage ! Se fixează chiar termenul da 15 Decemivrie pentru retragerea trupelor şi 2® Decemvrie pentru retregerea trupelor restante» _^ „Dacă România sa va opună — spun inventatorii aceştia de ştiri — atunci Antanta va da ajutor ca armata ungară să facă ordin* şi să recucerească Ardealul* Nici mai mult, nici mai puţin — decât războiu romiao-aliat cu ajutorul ungurilor. Cine poate crede aceste baliverne trebuie să aibă cap de ştiucă sau să fie ungur încăpăţînat, care după ce s’a lovit de toate zidurile spume că este tot întreg. Şi ca să pună vârf minciunilor, fiind-că le teamă că n’or crede oamenii, spum că dacă România va semna, chiar atunci Ardealul nu-i va mai fi recunoscut fiind-că Antanta are nevoie de prietenia Ungariei „care s’a dovedit mai bună amică şi mai credincioasă decât lacom* Românie “ Ce să zici la diplomaţiile maghiare ? Cine-i întrece în fantezii ? Să-i lăsăm încă odată să doarmă pe roze, fiindcă deşteptarea le va fi atât de spinoasă că te va trece pofta de fantezii pentru cel puţin 1000 de ani, atât cit ne-au ţinut ei în robie. itrt aplauze cere 3ze cu o culoar* * . '.te persoane. -j sânt toate aceste !n»—t' puţin faţă de oamenii eleni cari su, dad n« o _ .^erîenţă politică, cel k jtK acea constantă în ataşarea către partidul naţional din care * vhiar impotriva o. «a'.uuroaselor simpatii • •»N 4»*s , J In ziarele per. ^din 1 * anumite înclinaţii filosemite, ş® face încercarea de-a colora pe fruntaşii ardeleni cu vopsele liberale şi takiste. E o manoperă ce urmăreşte compromiterea anumitor oameni politici ca să se încerce apoi spărturi în solidaritatea noastră politică. Trebuie să se ştie că în lumea politicianilor această solidaritate nu le lasă odihnă şi provoacă mare îngrijorare, justificată şi mai puternic de când a reuşit să ** constitue blocul parlamentar. * Pentru cei cari fac literă de evanghelie din regulamente când e vorba să-şi servească interesele lor politice, vorba ţăranului senator Ploaiele este de mare învăţătură. Iată ce-a zis acest ţăran cuminte, cu o ironie fină, când a fost vorba de invalidarea senatorului Solacolu care n’are vârsta celui senator. — Domnilor, să preberinţa că poate atunci vârsta și dl senator Solac fără comentarii. ? S. -■ o c " afluentele impe ‘ 5 - v ntru restauri g ‘Menzolemnilor.'Republicaîg^rni fmenținut la Htga p* reprej tantul lui Wab|Tm ai. LI-Jea, b nul d arnic persona r; /r.Aeru]ui:' Baronul este în r cr'L neti.frpiupte cu fostul 2:‘ ‘Jin, eij.Krbnpiinţul s toţi treifrtmrârd imperiale a I ^învârt î« jurul A _- £ 3 ^venit focarul cens» 'S’S-“T• aarhiste și războinici g “'î? âeichului (iraperiuluij '"‘“■’’v'caf • puterile Intârziasă alunge* izolernilor din a: * curl, vor fi surprins* de evi din cele mai neliniştita pentru Europa. Stima o dă ziarul elveţian , Democrate* după declaraţia făc de ui diplomat corespondenţi unui ziar francez. Tot germanil păgubino. Pentru flota scufundată de infifi germanii la Scapa-Flow, Franţa va primi fi crucişetor uşori şi Anglia docurile flotante şi materială* război. Se ştie că preşedintele delegaţia germane la Paria a plecat la Berlin tocmai ca să ceară noui informaţii asupra acestor cedări. Germania nu vrea să le dea de bană ▼oie. E* însă va fi silită la această cedare. fP O rp a CL V. n o 3» “ 9c.» dspataţii pi 3rora vo ter câad . Joi din țări» Abonamentul: IM • - ! ti * „ DJ *— SOc p f« 5 B pv ai 3 w o ax **' g- g ‘ 5SÏÏ ◄ a. 8 » p 05 » 2 2 -4 2 c » vT^ p cu ^ ■ DJ c N & fentru itreindtate îndoit oo ». . - -; & . ----------— . „ ►@. 0J j. '' i; ^ p c» ir G oq e a » v ® S o n n £ ^ £> Sg g * c <g c oft» C- ^ ►-a h <D -££ OP Q. D ÎT ^ 2. ÛX </* O ® - e o -1 jd ■ B: c cl <8 ii »CD *o a 2 **•£?. Dinalte 1 ht w. "egralistik Ziua Renaşterii naţionale 1 Decemvrie 1918. Dil 1 Decemvrie 1918 începe istoria nouă a Românilor. Visul milenar de a ne închega într’un stat naţional, a luat fiinţă prin glasul alor o sută de mii de Români cari au alergat dela Dunăre, Biharia şi Maramurăş în cetatea istorică a lui Mihai Viteazul, pentru ca să proclame unirea cu ţara mamă. Rar s’a mai văzut în istorie o manifestaţie atât de conştientă a masselor populare pe un teritoriu aşa de extins ca cel al Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului. Aceasta este dovada cea mai eclatantă despre necesitatea realizării idealului naţional. In decursul vremurilor de robie am fost trataţi vitreg, supuşi torturilor, îndepărtaţi de la posibilităţile unei vieţi mai bune, ţinuţi în complet întuneric şi exploataţi de un stat întemeiat pe forţa brutală. Rezultatul a fost că n’am mai putut suferi starea de umilire şi subalternizare. Sufletul nostru s-a umplut de ură faţă de stăpânirea tirană şi a început să dorească tot mai intens, mai fierbinte o vreme de înviere naţională. Iluziile şi speranţele creşteau zi cu zi, cu atât mai mult cu cât loviturile opresorilor erau mai dese şi mai violente contra existenţei noastre. S’a petrecut un proces psicologic firesc în sânul poporului românesc din monarhia austro-ungară, dovedită incapabilă să împace necesităţile de toată ordinea ale naţiunilor diferite. Un stat putred, căruia îi lipseau elementele de coheziun© şi rezistenţă, şi-a dat pe faţă slăbiciunile. Răsboiul mondial a făcut apel la toate resursele materiale, dar mai ales morale ale ţărilor. Statele cari aveau cetăţeni conştienţi de datoriile lor patriotice, acele s’au dovedit tari, rezistente şi au câştigat victoria. Pentru că în statele de civilizaţie şi cultură, ocrotitoare de libertate, interesele publice se acoper perfect de bine cu cele particulare. Măcelul mondial de cinci ani va fi strajnică învăţătură pentru toate timpurile. S’a dovedit în mod definitiv că massele populare nu te mai poţi întrebuinţa ca pe nişte gloate inconştiente bune de orice lucru, ca mijloace oarbe în slujba oricărei politici birocrate. Pe viitor se va şti că numai cetăţeni conştienţi, cari îşi dau bine seama de scopurile pentru cari se sacrifică, îţi dau garanţia că vei învinge. Până a durat organizarea militară puternică a Austro- Ungariei s’a neglijat educaţia masselor. S’a cultivat regimul intolerant, îngust în vederi, antidemortrat. După 3 ani şi mai bine de râsboiu s’au epuizat reservele sufleteşti ale oamenilor, s’a ivit incapacitatea unei armate fără ideal moral. Românii au fost martorii situaţiei de desagregare generală ivită la Piave şi au simţit că a bătut ceasul eliberării, încurajaţi de credeul nou al omenirii care însufleţia acţiunea tot mai ntensă,a popoarelor Ententei, au hotărît să sfarme căruile robiei. Adunarea Naţională de lalba-Iulia pune piatra fundaentală a viitorului nostru, ană aci am fost un popor iopârţit în atâtea părţi, exde sărăcie şi ignoranţă, ci încolo luăm drumul al nevoriului. Unirea a fost condiţia primordială a înfloririi noastre naţionale. Numai în stat naţional independent suntem în stare să ne adunăm toate forţele, pentru ca să punem bază fericirii noastre. Dar dacă am înfierat cu toată asprimea regimul absolutist, apoi suntem datori să-i tragem toate consecinţele. Ne vedem siliţi astfel să lucrăm din răsputeri pentru ca litera rezoluţiunii istorice să se prefacă în realitate. Năzuinţele noastre trebuie să tindă ca să consolidăm un regim curat democratic, care să se caracterizeze prin dragoste şi dreptate faţă de grosul poporului. Să se creieze astfel de instituţiuni cari să fa pavăza culturii şi libertăţii. O parte din angajamentele luate la Alba-Iulia le-am şi îndeplinit, prin reformele recente, agrară şi electorală, asupra cărora îşi va spune cuvântul hotăritor Constituanta din Bucureşti. Mai este foarte mult de lucrat. Cu cinste şi hărnicie să dăm probele decisive în faţa străinătăţii şi duşmanilor noştrii că suntem un popor care ştie ce vrea, e matur, stăpân pe soarta sa. Prin înmulţirea forţelor productive ale ţării, prin lumina civilizaţiei, prin mijloacele productivităţii solului, statul român va creşte în puteri, va fi considerat de cetăţenii săi ca o necesitate indispensabilă pentru binele lor, şi va fi privit în afară ca pază a ordinei şi civilizaţiei în Orient. O datorie se impune. De acea mulţime imensă care a proclamat cu nemărginit entuziasm unirea la Alba-Iulia, să contribuie acum la izbânda regimului de democraţie sinceră pentru a asigura pentru vecie existenţa statului român. • Numai astfel ne vom îndeplini angajamentele luate în cetatea lui Mihai Vodă Viteazul. Libertatea convingerii şi disciplina de partid Nu puteai lăsa necomentată importanta declaraţie făcută de d-nul Maniu în conferinţa de la Sibiu de la 11 Noemvrie despre disciplina de partid. D-nul Maniu a spus că în partidul naţional se vor respecta opiaine şi convingerile, dar acestea să fie comunicate întâiu partidului, si fie supuse discuţiei comuce, cântărite, şi daci partidul se convinge despre folosul ce lear putea aduce, atunci ele vor fi însuşite şi declarate de convingeri comune. Aceasta este o manieră demnă de respectul ce se obişnuieşte în marile democraţii faţă de convingeri. In partid să fie concilianţă şi dragoste, să se dea atenţia cuvenită diferitelor soluţiuni ce le-ar da anume membri. Cei ce au anume păreri cari pot să contribuie la clarificarea chestiunilor zilei, să fie ascultaţi. Prin frăţească înţelegere se strâng rândurile tot mai mult şi colectivitatea desigur va avea mai multă putere decât forţele risipite la realizarea intenţiilor bune. Disciplina de partid atunci va fi ceva foarte natural, ca o urmare iminentă a colaborării paşnice. Pe de altă parte, acei membrii ai partidului cari au ceva de spus, să nu pregete s’o facă in sânul partidului şi să nu apară în iposteze de Independenţă măgulindu-şi ambiţia de a profesa credinţe personale. E bine să ne aducem aminte de axiomele simple ale bătrânilor, dar pline de adevăr. Intre acesta este şi axioma cunoscută că: fuantre este putere*. SIMEON BĂRNUŢIU In momentul când sărbătorim unirea tuturor Românilor, gândurile noastre se întorc pioase*acei bărbaţi mari din trecut, cari au îndrumat viaţa publică a neamului spre destinul adevărat. Intre ei se înalţă în imaginaţia noastră figura frumoasă a lui Simeon Bărnuţiu, bărbatul care a pus bază politicei româneşti prin discursul memorabil de pe Câmpia Libertăţii, la 3/16 Maiu 1848. Cu simţul său politic, cu inteligenţa sa cuprinzătoare, Simeon Bărnuţiu a îmbrăţişat întreagă complexitatea problemelor politice ale acelui an de răspântie a istoriei omenirii. Cu glasul său de foc a apărat libertatea şi naţionalitatea, cari nu pot fi despărţite una de alta. A vorbit în faţa celor 40 mii de ţărani români contra iobăgiei, contra privilegiilor, contra monopolului, contra censural pe care o numia „patroana despotismului* şi contra unirii Ardealului cu Ungaria. Toate ideile mari de democraţie le găsim în acel discurs avântat şi profeţie. Genialul Bărnuţiu a întrebuinţat în demonstrarea strălucitoare a ideilor sale argumente de cari au făcut uz conducătorii poporului românesc de la 1848 până în zilele de complectă dezrobire. Datorim pietate şi recunoştinţă acestui luceafăr al trecutului nostru. Ne închinăm figurei sale pe care n’o poate uita niciodată neamul românesc, ale cărui însuşiri generice s’au concentrat în individualitatea lui neobişnuită. Pentru ca să ne împrospătăm în memorie figura lui Bărnuţiu, dăm aci un pasagiu din discursul din acea zi . Aşa este, fără de naţionalitate nu libertate, nici lumină nicăirt, ci pretutindenea numai catene, întunerec şi amorţire. Aceea ce este apa pentru peşti, aerul pentru sburătoare şi pentru toate vieţuitoarele, ce este lumina pentru vedere, soarele pentru creşterea plantelor, vorba pentru cugetare, — aceea e naţionalitatea p pentru ori care popor; într’însa ne-am născut, ea este mama noastră; de suntem bărbaţi, ea ne-a crescut; de suntem liberi, intr’însa ne mişcăm ;de suntem vii într’inşa trăim ; de suntem supăraţi, ne alină durerea cu cântecele naţionale; prin ea vorbim şi astăzi nu pfuiţii noşîii cari au trăit înainte de mii de ani; prin ea ne vor cunoaşte strănepoţii şi posteritatea peste mii de ani. Naţionalitatea e îndemnul cel mai puternic spre lucrare pentru fericirea geniu- lui omenesc. Pe care nu-l trage inima a lucra numai pentru a naţiunii sale glorie şi fericire, acela nu e decât un egoist pentru umanitate, pe care păcat că l-a decorat natura cu formă de om. Naţionalitatea e libertatea noastră cea din urmă şi limanul salutei noastre venitoare. Numai libertatea aceasta na răpit-o până acum nici un barbar de la Români, după ce le-au luat toate. De 17 secoli se luptă neamul român în depărtata D.,de cu toate turmele barbarilor, şi ancora aceasta a ţinut naia română în contra tuturor valurilor de nu sa cufundat în abisul peririi cu barbarii dimpreună. Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba-Iulia I. Adunarea naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noemvrie (1 Decemvrie) 1918, decretează unirea acelor Români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii ca România. Adunarea naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Murăş, Tisa şi Dunăre. II. Adunarea naţională rezervă teritoriilor susindicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal. III. In legătură cu aceasta ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român adunarea naţională proclamă următoarele : 1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării, în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcatuesc. 2. Egala îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat. 3. înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat dimocrtic pe toate teresele vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pengrame, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament. 4. Desăvârşită libertate de presă, asociare şi întrunire; libera propagandăa tuturor gândirilor omeneşti. 5. Reformă agrară radicală: va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în speciel a proprietăţilor mari. In baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creieze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât, cât să o poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare pe de-o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potenţarea producţiunii. 6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantaje cari sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus. IV. Adunarea, naţională dă espresiune dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimiteze răsboiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale. V. Românii adunaţi în această adunare naţională salută pe fraţii lor din Bucovina scanaţi din jugul monarhiei Austro-Ungare şi uniţi cu ţara mamă România. VI. Adunarea naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aci în monarhia Austro-Ungară, anume naţiunile: ceho-slovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotăreşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni. Vii. Adunarea naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi Români, cari în acest răsboiu şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea şi unitatea naţiunei române.* VIII. Adunarea naţională dă expresiune mulţumitei şi admiraţiunei sale tuturor puterilor aliate, cari prin strălucitele lupte purtate ca cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru războiu, au scăpat civilizaţiunea din ghiarele barbariei. IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunarea naţională hotăreşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile, pe cari le va afla necesare în interesul naţiunei. Garanţia viitorului Ira pe vremea defecţiunei ruseşti. Câţiva cunoscuţi şi prieteni ne adunam în fiecare seară, într’un colţ tăinuit de cafenea, unde comentam ştirile cele mai noui şi analizam situaţia militară şi politică. Gazetele ungureşti lăudau geniul politic a lui Lenîn şi Troţki (de-atunci s’a cam schimbat părerea ziariştilor!) Soldaţi reîntorşi de pe front povesteau lucruri, pe cari nu voiam să Ie credem, căci prea ne dureau. Vedeam în discompunerea rusească — după cum era firesc — preludiu propriei noastre înfrângeri. Mai mult decât de-o înfrângere militară, ne temeam de infecţia bolşevismului. Ţăranul român batjocorit, scuipat şi îmbrâncit de ciocoiul strein, mânat de pofta banului pe meleagurile noastre, s’ar putea oare, ca acest om de mii de ori mucenic mai să nu ridice braţul spre cea dreaptă răzbunare ?Soldatul român, părăsit în chip raişelesc de zbatul său ras, ar putea el oare să nu descurajeze în faţa celei mai sigure perri ? De unde, Dzeule, atâta tărie ? Zadarnic scrutam istoria, căci nu găseam ceva analog. Cei 30® eroi ai lui Leonidas — spune istoria sau legenda — au înfruntat moartea sigură. Dar ei nu erau robi ! Şi de sigur mulţi sclavi se vor fi luptat bărbăteşte în cursul sângeroaselor veacuri. Dar tot aşa de sigur e, că nu pentru libertatea stăpânului, n,mai primejduită, decât a lor şi nu la cea mai desnădăjduită situaţie militară. Instituisem două tribunale în sufletul meu : unul, care să adune argumentele, iar cellalt, care să le judece. Eram sigur, că dacă ar fi tm atare roofv, bunul ţăran român, ci iertarea lui de Christ, l-ar primi numai decât. Săptămâni întregi s’au între dânsele cele două trib dar zadarnic ! Cel dintâi, el ştiuse dovedi aşa de frumo înfrângerea din Carpaţi a R Ocuparea Bicureţtiului, î gerea italiană din Carso, simple epizoade trecătoare mă făcea întotdeauna a senin şi de încrezător In învis această parte bună a sufletului meu nu putea găsi de astă-dată nici un argument omenesc, care să justifice moralul armatei române. De câte ori n’a încercat acest tribunal să înceapă discuţia, dar era de-ajuns, ca cellalt — raţiunea rece — să zimbească ironic pentru ca să se retragă ruşinat şi amărit. Nu putea fi nici-o nădejde ! Sufletu-mi trebuia să se prefacă un sicriu, pentru a închide umbra unui vis zdrobit. Şi orice zâmbet, orice dor de viaţă trebuia să fugă, speriat de aierul înfricoşat şi solemn al morţii, ce va încunjura acest sicriu. Noi, morminte vii ai celei mai sumbre tragedii, vom vedea răstig,nirea idealului şi vom auzi potopul de ocări şi insulte, cari vor fi zvârlite spre cruce. Vreo câteva zile mi-am pregătit nervii pentru îngropare şi n’am cutezat să deschid nici-o gazetă1, căci mi-era groază... In sfârşit, când am crezut, că inima îmi este destul de amorţită, am îndrăsnit... Şi nu em nimic, adică, nici un rău... Am luat alt ziar , tot asemenea. Partea cea*tg miae a tresărit usor, d*j