Glasul Bucovinei, octombrie 1922 (Anul 5, nr. 1092-1114)
1922-10-01 / nr. 1092
Anul V. fífacn °nor. Bibí/oteca Universit 1 Exemplar «b,r ,egM a Mart)e !a?' -ILINIV, ABONAMENTUL : S pe un an 160 lei, pe ‘2 an H0 lei, pe trei luni 40 lei, pentru rani zilnic , pe un an 80 lei, pe V2 an 40 lei, pe trei luni I lei. Numai numărul de Duminică, pe un an 32 lei, pe V, an 16 lei, pe trei luni 8 lei. Pentru străinătate pe un an 400 lei, pe 1 an 200 lei, Redacția și fldministrij în Cernăuți, No. 33, Strada domnească No. 33 Se primesc numai articole iscălite. Manucrisele noi se înapoiază. NR 1092 ANUNȚURI ȘI RECLAME se calculează după tarif și se primesc la administrațîe . Strada domnească No. 33 Pentru inserare în interiorul ziarului se urcă taxa cu 50 “Varul 1 Louuminică 1 Octombrie 1922 ului democrat al unirii, telefon No. 61 Fondator : SEXTIL PUȘCflRIU + EUSEBIE POPOVICI Cu profesorul £tisebit P ° P0V'C’> la P °?at in ziua de 28 Septembrie a. c., .Doar dintre noi o comoară de știință. Pleacă în mai bogată și aleasă comoară de știință teologică pe care am avut-o noi, Românii. Toți profesorii dela Teologie, aproape toți Mitropoliții și Episcopii țării românești și întreg clerul din Bucovina, în frunte cu venerabilul nostru Mitropolit, au fost elevii plini de evlavie și admirație ai bunului profesor. Profesori, Mitropoliți și înalți clerici din Iugoslavia, din Bulgaria, din Constantinopole au dus în țara lor pe lângă știința agonisită la Facultatea de Teologie din Cernăuți și faima marelui învățat și alesului creștin care a fost Eusebie Popovici. Patru decenii dearândul cuvântul lui cumpănit, bogat și înflorit a răsunat de pe catedră. Patru decenii dearândul generații de elevi nu și-au luminat numai mintea, ci și-au îmbogățit și înobilat și inima cu ajutorul științei și bunătății lui Eusebie Popovici. Și în acești 40 de ani de mucenicie a științei acest om rar și-a câștigat o bogăție atât de imensă de cunoștinți teologice și profane, și o bunătate atât de aleasă a sufletului, încât nu știai ce să admiri mai mult: inepuizabila știință sau nemărginita bunătate. O muncă îndeplinită cu credință și cu avânt, cu stăruință și cu jertfă de sine, a făcut din Eusebie Popovici un izvor nesecat de lumină și bunătate. Când se crepa de ziuă clericul, mândru și totuși modest, drept ca lumina și totuși blând ca un bunic, se îndrepta spre Facultatea de Teologie, de unde nu se întorcea decât seara târziu după o muncă necontenită. N’a fost călugăr care să-și fi îndeplinit cu mai multă evlavie și punctualitate rugăciunile sale pentru mântuirea sufletului decât cum își îndeplinia Eusebie Popovici chemarea sa de profesor. Ducând viața austeră de monah al științei, neîndurat de sever față de sine însuși, bun și îngăduitor față de oameni, pururea tinzând spre desăvârșire după porunca dumnezeescului învățător, Eusebie Popovici ne aduce aminte de marii creștini din vremurile vechi și glorioase ale bisericii lui Hristos. A avut mari nenorociri în familie , le-a purtat cu resemnare creștinească, întreaga lui viață a fost caracterizată prin resemnare, printr’un altruism, dus până la exagerare. Te cuceria, te biruia cu marea lui credință, cu care își suporta soarta, dăruită de Dumnezeu. Un om cu un spirit atât de viu, cu cunoștințe atât de necrezut de vaste, cu o voință și o putere de muncă atât de uriașă, a scris totuși puțin. E adevărat că Istoria sa bisericească (în manuscrisul german mai bună și mai completă decât în neîngrijita traducere românească) este o adevărată enciclopedie teologică. Dar acestui om care nu cunoștea altă plăcere în lume decât munca, soarta nu i-a lăsat destulă vreme liberă ca să-și poată așterne gândurile sale pe hârtie. Necontenit ocupat cu supliniri de tot felul, căci n’a fost aproape catedrale care să n’o fi suplinit și n’a fost aproape studiu pe care să nu-l fi propus, viața lui laborioasă, s’a irosit în mare parte și bogăția cunoștințelor lui nu a avut parte de larga răspândiri care se bucură de obiceiu marii savanți Această este partea tragică în viața lui. Facultatea de Teologie a crescut și s’a înălțat de Eusebie Popovici, s’a îmbogățit cu ei, și-a câștigat renume prin el ; dar el, mucenicul, sub povara multelor ocupațiuni, a trebuit să se priveze de mândria savantului, de a-și vedea opera străduințelor sale răspândită prin toate colțurile țării și peste hotare. A preferit să se jertfească pe sine pentru a ridica Facultatea. Așa a făcut-o și în alte împrejurări față de nația sa N’a fost chestune mai importantă în viața bisericească unde sfatul lui să nu fi fost hotărîtor. Și Consistor, pe care mormanele de acte de la lumea nu le cunoaște, ascund munca unui savant, ascund o parte din viața lui, ascund sufletul lui. Acest suflet de o rară bunătate a crescut clerul nostru, acest om căruia soarta numai în ultimele zile ale vieții i-a putut smulge harnica pană din mână, a fost un răspânditor prin graiu și faptă a învățăturilor lui Hristos Astăzi, când rămășițele lui trecătoare, părăsite de sufletul nemuritor, sunt date pământului, creștine,descopere-ți capul,închinăre, căci s’a pogorît un steag, un steag al credință și luminii, un steag al biruință prin jertfă ! R. Gândea -------—------------• • e • ..........—.......... || ARTEMIE BERARII! | Nestorul preoțimei bucovinene, arhipresviterul mitrofor și parohul din Ceahor Artemie Berariu, născut în 8 Septembrie v. 1834 în Satul-Mare, a răposat în 15 Septembrie v. 1922, împlinind vârsta de 88 de ani și 7 zile. Strămoșul familiei bucovinene Berariu, descendent din o vechie familie de grăniceri bănățeni, s’a așezat în satul Șcheia pe timpul generalului Enzenberg. El se numia Ieremie. Fiilor săi, Nicolai și Alexandru, cari au fost școliți, li s’a schimonosit la școală numele familiar Berariu în Ieremievici. Părintele Artemie și-a reclamat în 1868 adevăratul nume familiar, ceea ce au urmat apoi toți membrii școliți ai familiei. Artemie a studiat în Suceava și în Cernăuți, iar în 1858 fu trimis cu stipendiu la Viena, ca să se aprofundeze în studiul teologiei. Acolo se înscrise la filosofie pentru studiul filologiei clasice, deoarece era luat în vedere să devină profesor la nou înființatul liceu din Suceava. Pe lângă limbile clasice a învățat și italiana, sârbeasca, ruseasca, malorusa și încâtva și franceza, ceea ce i-a ajutat a-și câștiga o cultură generală superioară. In Viena a contribuit, împreună cu fostul profesor universitar Dr. I. G. Sbiera, formarea curentului naționalist al tineretului universalitar român. Reîntors de la studii în 1861, s’a căsătorit cu Iuliana, fiica parohului Samuil Morariu-Andrievici din Ceahor, fostul Mitropolit de mai târziu Silvestru, și a devenit în 1862 păstor sufletesc în acea comună, iar în 1865 paroh. De acolo a suplinit prin 22 ani catedra studiului biblic al testamentului nou la Institutul teologic din Cernăuți, și mai apoi a funcționat prin decenii ca membru în comisiunea examinatoare a examenul exegetic istoric de la facultatea teologică. Dela 1884—1895 a fost cancelar al Sinodului compus din Mitropolitul Bucovinei și cei doi episcopi sufragani din Dalmația, iar dela 1892—1920 a fost protopresviter districtual, la care funcțiune a renunțat din cauza adâncilor sale bătrânețe. Ca preot răposații s’a distins nu numai prin o păstorire de model în toate privințele a fiilor săi sufletești ci mai ales și cu deosebire prin faptul că atribuia predicării în biserică și la orice prilej binevenit cea mai mare importanță, având un fascinator dar de oratorie populară. Pentru meritele acestea și altele câștigate pe felurite terenuri de activitate, el a fost distins în 1880 cu titlul de protopresviter, în 1895 cu cel de arhipresviter stavrofor și în 1920 cu titlul de arhipresviter mitrofor. Ca protopresviter districtual, de la 1892, a veghiat mereu ca tot clerul încredințat conducerii sale să predice regulat și să instrueze tineretul. Răposatul nu a luat parte la politica militantă, era însă un aprig propagator al politicei mari naționale. Cât timp Bucovina nu și-a avut jurnalele sale politice, el a colaborat sirguincios la foile politice românești din Ardeal «Gazeta Transilvaniei», «Telegraful Român», «Observatorul» lui Barițiu. In foișoara «Albinei» din 1870 a publicat «Cugetări politice ale unui țăran de la munte». In «Foaia societății» din Cernăuți, 1865, a tipărit studiul «Legislațiunea școalelor poporale din Bucovina». Începând de la 1883 până la 1896 a redactat foaia bisericească «Candela», și a colaborat cu mult zel la toate foile române bucovinene: „Steluța“,„Revista politică“, „Gazeta Bucovinei“, „Patria“, „Deșteptarea". Iubirea de popor și grija continuă de buna lui educațiune a manifestat-o defunctul și prin câteva scrieri beletristice dintre cari se remarcă «Terminul Sf. Nicolai», «Norocul unui Satul mărean», ambele tipărite in Cernăuți in 1888, și «Din cătănia mea», tipărită tot în Cernăuți în 1892. Scrierile acestea i le-a inspirat metodul de propagandă național-popular a Cehilor, care-i era bine cunoscut din autopsie și din literatura populară cehească. Ca înfocat propagandist național, defunctul a contribuit din tinerețele sale la crearea primelor instituțiuni naționale în patria sa, fiind unul din fondatorii «Cabinetului de cetire», creat în 1862 și transformat în 1863 în «Societatea pentru cultura și literatura poporului român din Bucovina», a societății «Școala Română» din Suceava etc. In 1877, pe timpul războiului României pentru neatârnare, casa părintelui Artemie Berariu din Ceahor se prefăcuse ca într’un atelier de fabricat seamă pentru vulnerații ostași români. Iar când în 1918 armata română pornise să puie stăpânire pe capitala Bucovinei, Divizia a 8-a s-a oprit la Ceahor și întreg statul ei major, în frunte cu generalul Zadic, a fost găzduit în aceeși casă a aceluiași preot român, care mai mult de trei sferturi de secol a tot visat cu nemărginită dragoste ceea ce i-a fost menit să vadă la adânci bătrânețe cu ochii înlăcrămați de cea mai mare bucurie. C. Morariu. ----------------------------------------------------- Aliații și problema orientală Paris. 28. (Rador). — Ziarele aprobă punctul de vedere al guvernului că evenimentele din Grecia nu vor modifica propunerea Aliaților către Turci. De altă parte ziarele cred că importantele pregătiri militare ale Angliei vor produce efect regretabil, Kemaliștii putând crede că Anglia, provocând revoluția greacă și profitând de operațiunile în Anatolia, ar voi să revină la politica sa bazată pe forță. »Echo de Paris« spune că este de necrezut ca Anglia să provoace pe Turci pentru a face să respingă propunerile Aliaților.