Glasul Bucovinei, aprilie 1925 (Anul 8, nr. 1795-1816)

1925-04-01 / nr. 1795

Pag. 2 De la Academia Română In ziarul „Viitorul“ cetim următoarele des­pre vizita la Academia Română a marilor noştri prieteni profesori Ch. Upson Clark din America şi Jérôme Carcopino de la Sorbona. In şedinţa intimă de Vineri 27 Martie Aca­demia Română a primit vizita d-lor prof. Ch. Upson Clark, autorul cărţii Greater Rumania, membru de onoare al Academiei Române, şi Jérôme Carcopino, profesor la Sorbona, fost director al Şcoalei Franceze din Roma. Ei au fst salutaţi în numele Academiei de d-1 Pârvan, Scretarul General. Apoi d-l Pârvan a prezentat ocrare­a d-lui Andrieşescu despre tezaurul de acte de aur găsit lângă Plevna în Bulgaria, begând şi o notă din partea D-sale asupra lojii, stilului şi datei acestui important monu­ment arheologic. D-1 Dr. Babeş prezintă ultima sa lucrare despre Anatomia patologică. D-1 Pâr­van prezintă ultimul volum din revista Byzan­­tion, apărută la Bruxelles în urma deciziilor luate în anul trecut la Congresul de Bizantino­logie de la Bucureşti. La sfârşitul şedinţei mem­brii Academiei s-au întreţinut îndelung cu cei doi oaspeţi şi buni prieteni ai ţării noastre. •••• Elini­­leli lini inalta In N-rul din 15­­. crt., „Hliborob,ke Slovo“, ziarul ţărănist al lui Cracalia, care cerea plebes­­citul pentru Bucovina, ca şi Rakovski pentru Basarabia, se ocupă şi ei cu chestiunea eliminării câtorva elevi de la liceul rutean, cari au înfiinţat sau au făcut par­te din societăţi iredente secrete, adevărate cuiburi de propagandă contra fiinţei sta­tului românesc. Ii vom aprecia mai bine pe aceşti tineri iredentişti ruteni, când vom afla că sunt aceiaşi, cari se vede că de naivi ce sunt, precum pretinde presa minoritară, au nimicit „stejarul încoronării“ din curtea liceului rutean. Şi cu toate acestea, „Hliborobske Slovo“, în a­­mintitul său articol, le i­a apărarea şi denaturând starea adevărată a lucrurilor, aruncă sămânţa de răs­­vrătire şi asmuţă ţărănimea ruteană pacinică contra guvernurii, pretinzând că eliminările făcute sunt ile­gale, căci elevii cu pricina nu sunt cu nimică vino­vaţi. Cu toate că regulamentul şcolar prevede elimi­narea acelor elevi, cari aparţin unei societăţi secrete, p­recum unei societăţi iredentiste,­­ „H­iborobsk Slovo“ nu numai că-i apără, da­r cu ocazia aceasta înjură în guvernul românesc ,care şi-a propus s desnaţionalizeze poporul rutean din România, proiect meschin ce-l aduce la îndeplinire cu ajutorul renega­ţilor şi a diferitelor brute, ce vor să nimicească liceul rutean“ şi loveşte în directorul liceului d. Tudan, care „persecuta“ elevi nevinovaţi, cari nici­odată n’au format societăţi secrete iredente, ci, închizându-se biblioteca ruteană a liceului in urma unei măsuri arbitrare a direcţiunii, au fost siliţi să viziteze socie­tăţile academice rutene, pentru a se folosi de biblio­tecile lor. La sfârşit ziarul ameninţă, spunând că cu a­­ceastă chestiune se vor ocupa şi deputaţii în Par­lament. Pentru noi chestiunea a fost finalizată odată cu cercetările celor în drept, cari au dovedit câ elevii claselor superioare ale liceului au făcut parte din societăţi secrete iredentiste, şi odată cu pedepsirea lor, am voit să relevăm însă spiritul de aţâţare şi revoltă al ziarului rutean, care în loc să niveleze as­perităţile ce se ivesc câteodată între populaţiunea autohtonă română şi acea ruteană, în loc să adopte politica corectă şi conciliantă a presei polone de pildă, nu renunţă la încercări de săpare subversivă a statului, prin asmuţarea populaţiei rutene. Vb. ----------------------------------------------------------­Târgul de mostre din Băle De la 18—28 Aprilie crt. va avea loc la Bâle (Basel) al IX lea târg de mostre. Acest târg a reu­şit să întrunească aproape totul ce produce Elveţia, prezintând ocazia cea mai bună a se cumpăra pro­duse elveţiene de cea mai bună calitate cu preţuri convenabile, cu toată valuta urcată a francului elve­ţian. Târgul acordă vizitatorilor din România înlesniri speciale. Produsele expuse sunt grupate în 21 sec­ţiuni, amenajate în aşa fel, încât să fie parcurse foarte comod, cu ajutorul unui catalog, fără conducător. Grupurile sunt repartizate cum urmează : 1. Chi­mie şi farmacie. 2. Unelte şi articole de menaj şi de bucătărie, perierie, sticlărie. 3. Mobile, măr­furi îm­pletite. 4. Laminat, încălzit, instalaţiuni sanitare. 5- In­strumente de muzică şi partiţiune. 6. Articole de sport, jucării. 7. Articole de artă şi ceramică. 8. Orlogerie şi bijuterii. 9. Instalaţii de birouri şi mag­­ie. Articole de desemn şi pictură (Inel, mat de şcoală). 10 Re­clamă şi propagandă; arte grafice; ediţiune ; material .GLASUL BUCOVINEI* de împachetat. 11. Hârtie şi articole de papetărie. 12. Produse textile. 13. îmbrăcăminte şi trusouri (inclusiv încălţăminte, articole de piele şi de celuloid; obiecte de ornament, mercerie). 14. Articole de metal, lemn, sticlă, plută, piele, cauciuc etc. 15 Invenţiuni şi bre­­vete. 16. Mecanică fină, instrumente şi aparate. 17 Industrie electrică. 18 Maşini şi instrumente. 19 Ma­terial de comunicaţie, (transport). 20. Materii prime şi material de construcţie. 21. Diverse-Dat fiind frumoasele poziţii de care este încon­jurat oraşul Basel, vizitatorii vor avea ocaziunea de a admira frumuseţile naturale ale Elveţiei. Atât Legaţiu­nea Elveţiană din Bucureşti, strada Pitar-Moş 1C, Consulatul Elveţian din Galaţi cât şi reprezentanţa Târgului de Mostre Bucureşti sunt in măsură a da toate lămuririle In privinţa vizitării târgului din Basel, reprezentanţa târgului însărcinându-se a îngriji viza paşaportului, a arăta ruta cea mai scurtă şi indicată precum şi a comunica costul călătoriei. -------------------------••••------------------------­ Un album de modele de covoare naţionale Ministerul de Industrie şi Comerţ va tipări în acest an un album de modele de covoare naţionale — pe regiuni —, album alcătuit din modele vechi, pur româneşti, şi invită pe fiecare care se interesează de industria casnică, să tri­mită la Minister un model de covor, ales din­tre cele mai frumoase ce le găseşte, arătând tot­odată şi originea şi actualul deţinător. Modelul urmează să fie desemnat pe hârtie milimetrică, de dimensiune 35 x 25 cm, cu vopsele de apă, iar albumul ce se va tipări va avea aceiaş mărime. Din modelele ce vor sosi din cele 76 judeţe ale ţării precum şi de la ateliere şi per­soane particulare, Ministerul va selecţiona 20, iar restul se va înapoia. In schimbul modelului înaintat Ministerul, după tipărirea albumului, va trimite fiecărui judeţ şi atelier un număr de mai multe exemplare, iar din cele 20 de modele se­lecţionate cel mai frumos va fi premiat. Modelul de covor urmează să fie înain­tat Ministerului de Industrie (Direcţiunea Indus­triei Casnice) până în ziua de 15 Aprilie crt. cu indicaţiunile respective. Se vor alătura 2 foi de hârtie milimetrică în formatul albumului. Mi­nisterul crede că va fi în măsură, prin modelul ce se va trimite, să aprecieze frumoasele mo­tive de covoare ce există în atelierele particu­lare şi le va răspândi în cea mai largă mă­sură, spre a le face cunoscute pretutindeni şi mai ales în comunele rurale unde se simte lipsa lor. ----------------------------------------------------------­ SITUAŢIA EXTERNA La Riga s’a deschis o conferinţă a re­prezentanţilor Letoniei, Estoniei şi Poloniei Vor mai participa şi reprezentanţii altor şase state, intre cari Finlanda şi România. Se vor discuta chestiuni în legături cu prob­ema dez­armării. * După o discuţie de trei zile Camera iugoslavă a decis să valideze 23 de mandate, obţinute de candidaţii partidului Ridici şi care n’au făcut parte din precedenta legislatură, a­nularea a şase mandate obţinute de conducă­torii partidului ţărănesc croat şi deschderea unei anchete privitoare la 26 de mandate a­­parţinând aceluiaş partid, obţinute de depu­taţii cari au făcut parte din legislatura pre­cedentă şi au aprobat adesiunea lui Rodiei la internaţionala ţărănistă. In timpul discuţiei relativă la validarea mandatelor contestate, a luat cuvântul Paul Rădici, nepotul lui Ştefan Rodiei şi vicepre­şedintele partidului croat ţărănesc, şi a de­clarat că partidul lui Rădici recunoaşte con­stituţia şi dinastia Caragheorghevici. * Trupele turceşti au început ofensiva ge­nerală contra triburilor rebele. * Camera Comunelor a respins cu 208 voturi contra 143 proiectul care fixează salarii­le minimale pentru mineri. Duminică, la 27 Martie crt. au început alegerile prezidenţiale in Germania. Alegerile au decurs pretutindeni fără incidente -------------------------••••-------------------------­ No. 1795 INFORnflŢIUNI CULTURALE D. prof. R. Cândea va ţine o conferinţă la Siret. — Duminecă 5 Aprilie c. d. profesor uni­versitar R. Cândea va ţine la „Ateneul Popu­lar“ din Siret o conferinţă vorbind despre »Dez­voltarea neamului românesc în legătură cu te­ritoriul daco-roman". UNIVERSITARE D. prof. univ. Dr. Dragoş Protopopescu îşi ţine Cursul său popular Marţi 31 Martie, orele^, p. m. Iţt* sala Vil a Universităţii cu subiectul: Din caracteristicele limbei şi neamului englez. Cursul de popularizare al d-lui Bădărău. — la urma dorinţei publicului Cursul de popularizare al d lui prof. Bădărău despre „Lampa cu 3 electrozi^ va fi repetat Miercuri 1 Aprilie 1925 dela orele 5— 6 Vă precis in Institutul de fizică experimentală. D-l prof. Dr. N. Cotos îşi va ţinea Joi 2 şi Vineri 3 Aprilie cursul său de popularizare, vorbind despre „Chestiuni de actualitate religioasă culturală*. Încep, la orele 6 seara, Sala VlI-a universităţii. ARTISTICE Teatrul Naţional. — Ordinea spectacolelor: Duminică nn 5 Aprilie 1925. In matineu: — Concert simfonic, dat de Conservatorul din Cernăuţi. Spam: „Femeea îndărătnică“, reprezentată de echipa teatrului Naţional din Bucureşti, sub conducerea doamnei Marioara Zi­rniceanu. Producţiuni de declamaţie. — Clasa de decla­maţie a Conservatorului din Cernăuţi aranjează Sâm­bătă 4 Aprilie crt. prima sa producţiune de decla­maţie, începutul la orele 8 şi jum. seara. Biletele la agenţia „Ostaşul Român“. MUZICALE Concertul pianistului Boscoff. — In ziua de 31 Martie, are loc în sala „Filarmonică“, con­certul virtuosului pianist român G. Boscoff. Re­­numele său este prea binecunoscut atât în Eu­ropa, cât şi în America. Critici francezi — cei mai autorizaţi — îl caracterizează drept unul din cei mai mari pianişti ai lumei. Ne facem o datorie către marele public, a aduce la cunoştinţă acest concert, pentru a primi aşa cum se cuvine pe acest mare pianist, fala neamului românesc. Bilete se găsesc la agenţia Klein, Biin­­derman. Concurtul corului mixt în massă se constă dii 300 eleve şi elevi ai liceelor staturii No. I „Aron Pumnul“ şi No. IV, precum şi ai liceului de fete part. „Coralevici“ va avea loc în sala filarmonică Duminică, 5 Aprilie 1995 orele 11 a. m. cu concursul benevol al d­nei Heda Haliţchi, (pian) profesoară la conser­vatorul din l­ocalitate şi al d­lui Alfred Eigermann (ar­­mon­um) în favorul elevelor şi elevilor şarmani ai acestor licee. Se vor executa cântece bisericeşti şi lumeşti o capelă şi cu acompaniament de pim şi armonium de Beethan, Mozart, Ciaicovschi, Porum­­bescu, Kiriac, Dima etc Muzica de cameră va exe­cuta Trio, op. 15, si­ bemol-maj. de Mozart, Allegro şi A­legretto — Al. O­belschi, cl. VIII a (pian), N. Delvig, cl. VIII-a (vioară) şi M. Hoinic, cl. I­­-a (violoncel), iar corul bâlbâtesc va cânta „Jocul Hu­­ţanilor“, poezie de Fedkcovici-L. Popa (c­. Vill­a), muz. de Njincovschi, avarj. de A. Sadagorsc­hi; solişti- Lupaşco (bariton), I. Bâcu­­baş). Dirigi­­tele corului: cons. cont. Alex. S­dag­rschi Biletele se vând zilnic în biroul direcţiunii lic­ului „Aron Pumnul“. ŞCOLARE Direcţiunea Şcoalei profesionale de fete, gr. J­iu din Suceava, anunţa că în ziua d de 9 Aprilie a. c, ora 10 a. m., în localul şcoalei, are loc adunarea pentru alegerea comitetului şcolar şi invita pe toţi părinţii respi­ratorii elevelor, a lua parte Persoanele oficiale vor fi invitate special. Cercul Prof. secundari români din Bucovina va ţi­nea Sâmbătă în 4 Aprilie a. c­, arile 3 d a. precis în liceul „Aron Pu­mnul“ din Cernăuţi, adunarea sa ge­nerală, cu următoarea ordine de zi­: 1) Verificarea pro­cesului verbal de la ultima adunare ; 2) Comunicări; 3) Darea de seamă asupra activităţii Societăţii în anul expirat; 4) Descărcarea Comitetului de gestiune ; 5) Alegerea noului comitet; 6) Propunerile Comitetului; 7) Eventuale. Secţiile Societăţii votează prin delegaţi in numele şi pentru numărul tuturor membrilor lor, cari nu sunt da faţă la adunare. MILITARE Examenele de generali de brigadă. D­in luna iunie vor avea loc examenele de generali de brigadă Examenele de colone­l se vor ţine la toamnă.

Next