Glasul Bucovinei, ianuarie 1926 (Anul 9, nr. 2004-2026)

1926-01-01 / nr. 2004

Pag. 2 „GLASUL BUCOVINEI“ ­ N­­ —————————■» ümiiisl ia Miln inesioe Raţionalismul a fost până la Hristos şi este şi de atunci încoace numai un labirint întunecos şi distrugător de viaţă omenească. Adevărul acesta îl dovedeşte filo­soful spaniol Donoso Cortes care a trăit de la 1809—1853. El opune filosofiei raţionaliste filosofia creştină şi zice aşa: Menirea omenirii este o taina adâncă, explicată într’un fel de filosofii creştini şi în alt fel filosofii ra­ţionalişti. Şi unii şi alţii au clădit sisteme depline de morală. Morala creştină conţine binele fără amestecul răului, morala raţionalistă conţine răul fără amestecul binelui. Morala creştină învaţă că firea omului este de­căzută şi coruptă, coruptă în toată fiinţa sa şi în toate părţile ce o constitue. Raţiunea omenească în corupţiu­­nea sa nu poate afla adevărul, dară dacă i se îmbie, ea îl vede. Voinţa în corupţiunea sa nu poate nici să voiască nici să facă binele fără ajutor, şi ajutorul îi vine abia atunci, când ea este învinsă şi ţinută în frâu. Raţiunea omenească nu poate vedea adevărul, dacă nu i-l arată o autoritate care învaţă infalibil. Voinţa ome­nească nu poate nici să voiască nici să facă binele, dacă nu e ţinută în frâu de frica de Dumnezeu. Când voinţa se emancipează de Dumnezeu, atunci fără pie­­decă domneşte în lume rătăcirea şi răul. Morala raţionalistă învaţă însă că firea omului este deplină şi sănătoasă în toată fiinţa sa şi în toate părţile ce o constitue. Şi pentru că omul se află în neslăbita posesiune a puterilor sale, de aceea raţiunea omenească poate vedea adevărul şi îl poate afla. Şi pentrucă voinţa omului e sănătoasă, de aceea ea voieşte şi face binele în urma impulsiunilor sale fireşti. Presupunând acestea, este clar că raţiunea va izbuti singură de sine să afle adevărul şi anume întregul adevăr, şi voinţa omenească va realiza cu timpul singură de sine binele necondiţionat. Nu­mai atâta e vorba, ca raţiunea şi voinţa omului să rupă cătuşele ce le apasă ca o povară, şi aşa să capete deplina şi neîmpiedecata libertate pentru realizarea scopurilor celor mari ale omenirii. Opunând sistemul filosofic creştin, ca sistem al conservării, sistemului filosofic raţionalist, ca sistem al distrugerii, Donoso Cortes formulează din primul prin­cipiile sociale-religioase şi din al doilea principiile so­­ciale-raţionaliste precum urmează : Principii sociale-religioase al sistemului conservării: 1. Există un Dumnezeu personal care e pretutin­­dene prezent. 2. Acest Dumnezeu personal şi pretutindene pre­zent dumn­eţte facer­e­­pe pământ. 3. Acest Dumnezeu domnitor în cer şi pe pământ guvernează absolut lucrurile dumnezeieşti şi omeneşti. Deducţiunile politico-sociale din acestea principii sunt: , 1. Există un rege care prin locţiitorii săi e pretu­tindene prezent. 2. Acest rege pretutindene prezent domneşte asu­pra supuşilor săi." 3. Regele domnitor asupra supuşilor săi îşi gu­vernează supuşii. Astfel doctrina politică e numai urmarea doctrinei religioase. Instituţiunile politice, în cari aceste principii sunt incorporate, se îm­părţesc în monarhii absolute şi consti­tuţionale, şi în acestea de pe urmă principiile numite sunt recunoscute şi reprezentate de toţi moderaţii. Principii sociale-raţionaliste ale sistemului distrugerii: 1. Dumnezeu există şi domneşte, dar stă prea sus ca să poată guverna lucrurile omeneşti. Aceasta-i nega­­ţiune în prima potenţă, negaţiunea deiştilor, cărora li convine partidul politic care zice: Regete există şi dom­neşte, dară nu o guvernează. Deistul neagă providenţa, partidul său politic, conform cu ideile sale, neagă gu­vernarea. 2. După deist apare panteistul şi zice: Dumnezeu există dar nu ca persoană, ci ca tot ce vedem, tot ce trăieşte, tot ce se mişcă, ca omenire, şi de aceea el nici nu dominează nici nu guvernează. Aşa dară pan­teistul nu neagă existenţa lui Dumnezeu, ci neagă însă existenţa personală, dominarea şi guvernarea. Cu pan­teistul vine republicanul şi zice: Potestatea există, dar ea nu-i persoană, şi de aceea nici nu dominează nici nu guvernează. Potestatea e tot ce trăieşte, tot ce există tot ce se mişcă. Ergo potestatea o are mulţimea, şi deci nu­ mai există nici un mijloc de a guverna afară de sufragiul universal, şi nici un fel de guvernare afară republică. Astfel filosofia panteismului corespunde în ordinea politică republicanismului. 3. După deişti şi panteişti vine ateistul şi zice: Dumnezeu nici nu dominează nici nu guvernează, ne­­fiind nici persoană nici mulţime, neexistând de fel. Şi Proudhohm­ vine şi zice: Nu există guvernare! Astfel o negaţiune provoacă altă negaţiune, un abiz alt abiz. Negaţiunea scărită la a treia potenţă e disolvare haotică a tot ce există, e întunecime deasă, pipăibilă. Europa a întrat în stadiul negaţiunii a doua şi păşeşte cătră negaţiunea a treia. Să nu credem că vre-o putere omenească va opri-o în această păşire, învingerea vremelnică e sigur pe partea moralei raţio­naliste. Voit-a omul să fie liberă ? El va fi! Nu-i plac lui cătuşile ? Ele vor pica ca pulberea la picioarele sale. Mersul firesc al lucrurilor omeneşti se sfârşeşte tot­deauna cu învingerea răului asupra binelui, iară triumful binelui asupra răului e rezervat unei acţiuni personale ale lui Dumnezeu. Fiecare epocă istorică îşi are sfârşi­tul în o catastrofă funestă, în triumf firesc al răului asupra binelui, care triumf însă provoacă imediat o ac­ţiune personală a lui Dumnezeu în scopul izbirii şi ni­micirii răului. Aşa a fost la sfârşitul primei epoce univer­sale care a durat până la potop, aşa a fost la sfârşitul timpului celui vechiu păgân care a încetat cu învierea lui Hristos şi cu întemeierea şi lăţirea Bisericii Sale, aşa va fi la sfârşitul tuturor timpurilor, când groazei judeţului celui de pe urmă îi va premerge dominarea universală a lui Anticrist. Prin contrastul brusc, în care Donoso Cortes a pus morala filosofică creştină şi cea raţionalistă, el şi-a atras din partea raţionaliştilor imputarea că e dispre­ţuitor al filosofiei. Donoso respinge imputarea precum urmează: Dacă filosofia este ştiinţa care cuprinde siste­matic şi expune metodic cele cugetate şi cunoscute, dacă trea [coordonează în un întreg armonic şi plin de lumină adevărurile cele revelate fundamentale de un fel ,sau de altul, şi deduce din complexul lor rodnic o serie c­e ,adevăr niri secundare ce pot servi singuraticului sau m­ulţimii drept’învăţătură — atunci eu stimez şi von,­erez filos. na ca ceva ce venerează şi înalţă genul omenesc. Aşa a fost filosofia în mânile învăţătorilor bi­sericeşti, aşa a fost ea în mânile fericitului Augustin care, relativ la profunditate, ingeniositate şi putere pă­trunzătoare spirituală, a rămas pănă astăzi neîntrecut­­. Dacă însă a filosofa va să zică a-L cunoaşte pe Dumne­zeu fără ajutorul lui Dumnezeu, al cunoaşte pe om fără ajutorul Celui ce l-a creat, a cunoaşte societ­­ea ome­nească fără ajutorul Celui ce tainic o cârmuieşte — atunci mie nu-mi mai trebuie filosofiei) Preotul C. Morariu. ——---———••••--———--------­ Timbrul de asistenţă socială Timbrul de 25 bani, asistență socială, râ­mâne mai departe, nemodificat, în vigoare. — ------------—##»»----------—■—­*) Proudhon născut în Besançon în 1809, mort 1865, a tratat în scrierile sale chestii economice, politice, filozofice și religioase. ■) Cfr. ,Grundviss einer Geschichte der Moralphilosophie“ von Dr. Karl Werner, Wien 1859, pag. 61—64. No. 2004 4 a ţa« Opera legislativă din cursul anului 1925 Anul 1925 a fost ţi din punct de vedere le­gislativ cât se poate de fecund. In epoca de re­organizare ţi consolidare a statului nostru gu­vernul ţi Corpul Legiuitor al ţării a trebuit să facă faţă atâtor exigenţe ţi deci nu se poate susţine că legiuirile votate ar fi fost prea multe pentru a putea fi de calitate bună, asimilate şi urmate de cei vizaţi prin ele. Caracteristica legiuirilor create de actualele corpuri legiuitoare este pe de o parte studiarea şi aprofundarea cât mai temeinică a diferitelor probleme, încât soluţiile ce li s' au dat au fost complecte şi absolut corespunzătoare; iar pe de alta parte că aceste legiuiri erau reclamate in mod imperios de necesităţi urgente ale vieţii noas­tre obţteţii, încât ele veniau aşteptate de cei vizaţi ţi fiecare din aceste legi, satisfăcând interese urgente, era îmbrăţişată cu încredere şi asimilată fără­ multă greutate. In cele ce urmează vom cita doar câteva din legiuirile mai importante, votate de parlament, sancţionate de M. S. Regele, şi promulgate în cursul anului 1925. Astfel sunt: legea pentru reprimarea unor infracţiuni contra Uniţtil şi or­­dinei publice, legea pentru organizarea şi exploatarea autonomă a C. F. R., funcţionarea Consiliului Legis­lativ, legea pentru reglementarea comerţului şiportului armelor, legea pentru organizarea ţi legea emigrărilor şi imigrărilor, legea pensiilor, noua lege a came­relor de comerţ şi industrie, legea pentru înfiin­ţarea şi organizarea camerelor de agricultură, legea privitoare la noua organizare judecăto­rească, legea pentru accelerarea judecăţilor şi uni­ficarea unor dispoziţiuni din procedura civilă, legea pentru organizarea arhivelor statului, le­gea pentru organizarea unitară a bisericei orto­doxe române, legea pentru aprobarea noilor con­venţii ale statului cu Banca Naţională, legea pentru regulamentar­ea repaosului muncitorilor, noua lege de organizare a Curţii de Casaţie, le­gea asupra învățământului particular, legea, pen­tru organizarea şi funcționarea Contenciosului ad­ministrativ, legea pentru unificarea administra­tivă, legea pentru organizarea Consiliului supe­rior administrativ etc. etc. Iată deci, pe scurt, activitatea corpurilor le­giuitoare din acest an, activitate din cele mai rodnice, depusă pentru unificarea legislaţiuni din România nouă. ---------------------------------------­Consiliu de miniştri Bucureşti, 30 (Rador).­­ Astăzi a avut loc un consiliu de miniştri, prezidat de d. prim­­ministru I. I. C. Brat la nr. S&2 ori Calendarul „Glasul Bucovinei“, cel mai bun calendar din Bucovina pe anul 1926, se află de vânzare la institutul de arte grafice şi editură „Glasul Bucovinei“ şi ia toate libră­riile de ţară. n 13 EH K® Kl Litere, Artă, ştiinţă Dragoş Protopopescu Pagini engleze, editura „Cultura Naţională", 1925 Numărul de Crăciun al Universului Literar, re­organizat, publică din pana redictorului-şef, profesor D. Panaitescu-Perpessicius, următoarea dare de seamă asupra noului volum al D-lui Prof. Dragoş Proto­popescu. Lucrarea d-lui Dragoş Protopopescu face parte dintr-o foarte distinctă şi stăruitoare activitate angli­­cizantă în care se întâlnesc, în timpul din urmă, pe lângă ai d-sale, numele d-lor : I. Botez, M. Beza şi P. Grimm. Este, de bună seamă, un semn al vremu­rilor, accentuate şi mai mult de orientările politico­­economice ale ultimului războiu, această preocupare convergentă care porneşte din cele trei centre univer­sitare, cu excepţia Bucureştilor. Dar nu e vorba să trasăm harta acestei activităţi. Fapt e că ceea ce înainte vreme era un fenomen sporadic şi oarecum snob după războiu, s’a generalizat şi învăţământul universitar al englezei răspunde şi unei cerinţe a timpului şi unei nevoi a intelectualităţii româneşti de astăzi. In felul acesta, poate nu suntem departe de ziua în care o­­pera genialului Shakespeare, va fi anexată lectorului român, prin tălmăciri ideale, cel puţin în măsura în care e familiară spectacolului. Până atunci, studiile se urmează ca favorabile preliminarii şi, amintind numai în treacăt, de mai recentul studiu asupra lui Hamlet, din „Viaţa Românească" al d-lui I. Botez (asupra că­ruia va trebui să revenim) să stăruim astăzi pe lângă frumosul volum „Pagini engleze” al d-lui Dragoş Pro­topopescu. Volumul cum este şi firesc e al unui poet. Al unui port dublat de un învăţat. „Slăbiciuni anglo­mane — cu o teacă de informaţie....“ notează despre sine , cu glumă şi cochetărie, autorul, în cele câteva rânduri de prefaţă. Dar pe lângă informaţia care im­pune, ceea ce dă acestor pagini un aer de tinerească erudiţie este scrisul autorului, acea „lirică a mirării“, care străbate fie studiile, fie cronicele sale engleze şi care le dă un veritabil aspect de confesiuni pline de viaţă. Căci pentru cetitorul neînformat, trebue să no­tez că Dragoş Protopopescu, a fost şi rămâne, în tot ce va scrie, poetul „Svon­ului de pretutindeni" şi al „Poemelor neliniştei“. Aviditatea sufletului său şi tem­peramentul lui sprinţar, înviorează şi aceste pagini cari ar avea tot­­ dreptul să fie mai rebarbative. Şi oricât aşi fi inclinat să stăruiesc asupra calităţilor de scriitor, ale acestei opere, n’o voiu face ca să nu ră­pesc nimic din considerarea gravă ce mi se cuvine Pentrucă sunt mai ales studii, de o bogată informaţie şi de o riguroasă metodă. Volumul inceps cu lecţia inaugurală „Valoarea latină a cui­urii engleze", apărută şi în plachetă-rec­ţiuna bogaţi in suggeriii pitoreşti şi irr care autorul lamureşte misterul acestei trăinicii a civilizaţiei şi li­teraturii escgleze, al itărei chisg a fost harul latin. „Nu a fost din primele veacuri ale erei creştine şi până szt o mai lacomă, statornică şi înţeleaptă înfruptare din cuvântul latin ca la neamul nordului. E ceea ce reve­lează la dânsul, de la prima impresie, note care mira şi contrastează. Fiu al negurilor,­­ am aştepta de o mentalitate încâlcită, haotică, indigestă cum numeşte Nietzsche mentalitatea germană. Englezul e însă la minte de o limpiditate şi armonie clasică. Limba lui de o sintixt concisă, simplă şi eliptică îşi are mo­delul în Tasit mai mult decât în orice sintaxă a bru­melor. Rigoarea moravurilor, sobrietatea şi străşnicia urcă la mama Grahn­or şi Catonic ca­re mai nasc şi azi în Anglia“. S’ar zice poetizări de circumstanţă, meta­forism convenţional ca şi acesta două rânduri ceva mai jos: „Oxford şi Cambridge din care trăeşte An­glia prezentului şi viitorului sunt după Roma colţurile de cea mai fidelă latinitate din lume; camera lorzilor a o plimbare da statul şi senatori romani,...“ Dar d. Dragoş Protopopescu nu rămâne «urnal la aceste enunţări. Intr’o peregrinare pe atât de sub­stanţială pe cât de cursivă, d-sa acumulează probe" Începâînd dela relaţiunea lui Bede (Sec. VII) din His­toria Ecclesiastica Qantis Anglorum“, prin Regele Al­fred (Sec. IX) care îhriază pentru cronici, angio sa­xona pe temeiul limb­i şi culturii latine, prin cronicele în latineşte, ale secolului 12—53. Chaucer, Shakes­,

Next