Inainte, ianuarie 1972 (Anul 29, nr. 8343-8366)

1972-01-04 / nr. 8343

i á ’VWL. SPRE NOI IZBÂNZI ÎN ACEST AN! Am întors azi cea de-a patra filă din calendarul lui 1972, al doilea an al actualului cincinal — etapă calitativ superioară în dinamica mereu mai pronunțată a dezvoltării României socia­liste. De ieri, țara întreagă a îmbrăcat din nou, după două zile de binemeritată odihnă și sărbătoare, hainele de lucru. Colectivele de muncitori, ingi­neri și tehnicieni, lucrătorii din agricultură, ceilalți oameni ai muncii au trecut cu hotărîre la înfăptuirea, printr-o muncă a­­vîntată, a sarcinilor de plan ce se revin în acest nou an. Au pășit cu toții în 1972 de pe te­melia solidă, consolidată, zi de zi, lună de lună, a anului pe care l-au încheiat cu rezultate remarcabile. Mobilizați puternic de cei a­­proape 66 000 de comuniști, oa­menii muncii din județul Dolj sunt angajați, în aceste zile, cu toate forțele lor la îndeplinirea exemplară a sarcinilor de pro­ducție sporite în 1972 cu 17 la sută față de anul de curînd încheiat. Desfășurînd larg în­trecerea socialistă, colectivele de muncă ale multor întreprin­deri au reușit un debut pe mă­sura forței și capacității de ca­re dispun. Ridicînd calitatea muncii zilnice la nivelul cerut de partid în actuala etapă de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate, organe­le și organizațiile de partid, oa­menii muncii, traduc în viață, mărețele obiective care decurg din Directivele celui de-al X-lea Congres al partidului nostru, în întreprinderile con­structoare de mașini ori în in­dustria chimică procentul de creștere a producției industria­li^ globale va fi în județul Dolj, în acest an, față de 1971, de 20 și respectiv 14 la sută. Efortu­rile oamenilor sunt călăuzite, în acest al doilea an al cincinalu­lui, în direcția obținerii unei producții ritmice, de calitate superioară, cu o înaltă eficien­ță economică, iar în agricultura Doljului țărănimea cooperatistă este chemată să-și organizeze munca pe baza acordului glo­bal, astfel încît succesele, în acest mare domeniu al econo­miei județului, să fie cu mult mai mari decît cele înregistrate în anul anterior. Evenimentele de seamă ale lui 1972 — sărbătorirea, în lu­na martie, a unei jumătăți de secol de viață și luptă eroică a Organizației tineretului co­munist din România, aniversa­rea a 10 ani de la încheierea procesului de cooperativizare a agriculturii, precum și a unui sfert de veac de la data cînd clasa muncitoare, masele largi populare, conduse de Partidul Comunist Român, au înlăturat de la cîrma țării regele și ca­marila sa, precum și alte mo­mente din istoria trepidantă a țării — se vor înscrie în cartea de aur a României socialiste, constituind minunate prilejuri de dăruire, pasiune, eroism și izbînzi în muncă a acelora care, sub con­ducerea­­ încercatului partid, făuresc orânduirea nostru de­plinei prosperități și dreptăți so­ciale. Cu conștiința dublei noastre calități de producători și stă­­pîni ai bunurilor materiale, par­­ticipăm intens la făurirea pro­priei bunăstări. Cu fiecare o­­biectiv realizat dăm viață poli­ticii științifice, profund realiste a partidului nostru, ne facem datoria de comuniști, de cetă­țeni ai patriei, participăm, în virtutea largului democratism socialist, la afirmarea și pro­pulsarea țării noastre dragi pe noi culmi ale progresului uman. In foto : camera de co­mandă a fabricii de acid a­­zotic­­. în noaptea Anului Nou, maistrul Gheorghe A­­lexandru și operatorii chi­­miști Constantin Fiță și Vic­tor Partenie urmăresc func­ționarea instalațiilor. Primele succese in muncă Intr-un puternic a­­vânt creator, colecti­vele de muncă din în­treprinderile craiove­­ne au pășit în cel de-al doilea an al cin­­cinalului cu forțe noi generate de realizări­le anului care de cu­rînd s-a încheiat. Am consemnat pri­mele impresii din ma­rea cetate a industriei electrotehnice româ­nești, uzina „Electro­­putere“ Craiova. Sin­tem­ în noua hală de transformatoare mari care a început să pro­ducă anul trecut. Pre­ocuparea pentru înde­plinirea exemplară a sarcinilor de produc­ție este evidentă. Ieri, s-au izolat deja 1800 kg de conductori pen­tru transformatoarele de 630 kVA. Muncito­rii terminaseră asam­blarea bobinelor la transformatorul de 200 MVA la 220 kW. „In anul 1972 ne revin sarcini sporite pe multiple planuri producției, ne relu­ale la comunistul Tudor Pădeanu, maistru. Va trebui să realizăm transformatoare de mare putere, cu per­­formanț­e tehnice ridi­cate, să calificăm noi cadre de muncitori, să ridicăm nivelul con­științei socialiste a oa­menilor“. In marea competiție industrială care se desfășoară in lume, colectivul fabricii de locomotive Diesel-e­­lectrice și electrice a aceleiași uzine se poa­te mîndri prin faptul că produce astfel de mijloace de tracțiune, pentru calea ferată, care au dus faima fir­mei craiovene nu nu­mai în țară ci și peste granițele ei. Ieri s-au terminat probele de casă la locomotiva Diesel electrică cu nu­mărul de fabricație 1130, iar la cea cu nr. 1131 se executau lu­crările premergătoare intrării în această probă. De asemenea, se lucra la sablarea locomotivei electrice 122. a Aceeași efervescență muncii creatoare am întîlnit-o și în modernele secții ale Fabricii de confecții Craiova. Comunista Constanța Popescu, o muncitoare fruntașă în întrecerea socialis­tă care lucrează în fa­­brică de 23 de ani, ne-a mărturisit că, o dată cu primele tu­rații ale mașinii de cusut, a fost animată de dorința ca încă din prima zi a noului an să-și îndeplinească în mod onorabil norma de lucru. La sfîrșitul celor opt ore de mun­că ea a reușit să dea peste prevederi cinci costume pentru copii. De fapt, în fiecare secție unde am po­posit, sutele de mun­citoare lucrau cu în­­demînare și spor. In secția nr. 3, condusă de comunista Cristina Popescu, se introduse­se în fabricație un nou produs destinat ex­portului în Canada : bluzele tip sport. Ni s-a spus că pîn­ă la data de 15 ianuarie va fi livrat beneficiarului primul lot de bucăți de astfel 15 000 de confecții. Este demn de relevat faptul că, datorită condițiilor tehnico-materiale su­perioare, ridicării ni­velului de pregătire profesională al mun­citorilor, în cel de-al doilea an al cincina­lului, 50 la sută din producția acestei re­prezentative unități a industriei ușoare ro­mânești va fi desti­nată exportului. A. POPESCU M. OI­TEANC Revelion 72 In seara zilei de 31 decem­brie, cu puțin timp înainte de cumpăna dintre ani, numeroa­se grupuri de oameni se scur­geau necontenit spre restau­rantele „Union“, „Jiul", „Pe­­rinița“, „Craiova“ sau „Miner­va“. Mii de tineri sau vîrstiiiei au trecut cu emoție incintelor primitoare în pragul aveau să sărbătoreasca un calc­an bogat în realizări. Modernul restaurant „Union", a cărui or­namentație interioară purta în­semnele bunului gust și fante­ziei tinerești, a fost o gazdă os­pitalieră pentru fiecare din cei 250 de tineri craioveni care au petrecut aci un revelion de neuitat. Cînd orologiul anunța solemn primele clipe ale nou­lui an și cînd tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, secre­tar general al P.C.R., adresa întregului popor tradiționala urare ,,La mulți ani !“, tinerii oaspeți ai petrecerii de revelion au ridicat cupele, închinînd pentru noul an pe care și-l doresc mai rodnic, mai bogat în împliniri. Lîngă mesele în­cărcate cu tot ce arta culinară are mai bun, s-au încins apoi horele, în care s-au prins sute de Cosînzene și Feți Frumoși cu chipurile luminate de jocurile multicolore ale ar­tificiilor. în acest iureș săltă­reț am recunoscut cîțiva din tinerii marilor întreprinderi cra­iovene. Pe Aurel secretarul comitetului Marinescu, al fabricii de aparataj de U.T.C. la „Electroputere“, Ion Deliu și Florea Vascăr, maiștri la­­,7 Noiembrie“, Uie Șchiau și Va­sile Nițu, maiștri la combinatul chimic craiovean, care au pe­trecut revelionul în marea fa­milie a tinerilor. — Intru în noul an — ne de­clara Nicolae Catană, tehnician la U.R.A. — cu certitudinea că realizările colectivului din care fac parte vor fi și mai bogate. Aceleași păreri subscris unanim și tinerii le-au Ion Gîrbaci, Eugen Ștefan și Nicu Sabin, electricieni la Com­binatul chimic, aflați în aceas­tă seară la aceeași masă co­mună. La hotelul restaurant „Jiul“, pentru bucătarul șef Ion Ungureanu, ajutat cu pri­cepere de Florea l­uzărescu și întreaga echipă de ospătari formată din Ioana Celea, Elena Dinu, Aurora Cîrjan, Paula Lesnici și Stan Boca, noaptea revelionului a constituit un a­­devărat examen al măiestriei profesionale, pe care fiecare l-a promovat cu nota maximă. Prin grija deosebită a personalului de aici, prin atmosfera sărbă­torească, tonică și fiecare consumator s-a optimistă, simțit TR. ROȘIA­NU (Continuare în pag. a II-a) LA DATORIE „PUPITRUL DE CO­MANDA“ AL MĂIESTRIEI PROFESIONALE Citadela chimiei de pe meleagurile noastre — Com­binatul chimic Craiova — te întîmpină maiestuoasă, cu o notă sărbătorească adecva­tă marilor evenimente. în această­ noapte a Anului Nou, cele 19 fabrici func­­;ion­ează continuu. Viața pul­sează în fiecare fereastră, în fiecare tub cu lumină fluorescentă, în cel mai mic zgomot al fiecărui oamenii sînt la fel, motor, nimic nu le distrage atenția de­­ la preocupările lor. Nimic. Nici chiar această noapte care, prin semnalele atît de cu­noscute, își va anunța, în curînd, sfîrșitul, îndemnîn­du-ne să spunem : „La mulți i ani ! Multă fericire, vouă, i celor care parcurgeți timpul ! sporind efortul productiv,­­ pentru noi, pentru întregul­­ popor !“ ! ...Fabrica de acid azotic I. ^ In camera de comandă trei t tineri — maistru] Gheorghe­­ Alexandru și operatorii chi­­­­miști Victor Partenie. Con­­­­stantin Fiță — priveșt a­ a­paratele de măsură și con­­­­trol, diagramele. Atent, mai­­u­strul dă indicațiile de ri­­t­goare. II interpelăm : J —.Vreo neregulă? ! — Nu. Totul e normal, instalațiile de fabricație a acidului azotic funcționează perfect. N. PETOLESCU (Continuare în pag. a \ f fC.4RT< 4 IANUARIE 1972 134â;; A­PA&LML * r_; ^lllllllllllllllll illlllu­ifl­lllg Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU rostită la posturile de radio cu și televiziune prilejul Anului Nou Stimați tovarăși și prieteni, Cetățeni ai României socialiste. A devenit o tradiție ca de Anul Nou să trecem în revistă munca pe care am desfă­­­­șurat-o, cu roadele și bucuriile ei, împlinirile și neajunsurile din anul încheiat și, totodată, să scrutăm viitorul cu hotărîrea de a trăi și munci și mai bine, de a da viață altor și altor năzuințe, de progres și prosperitate. Anul pe care îl vom încheia peste cîteva minute va rămîne în istoria patriei ca anul în care am intrat într-o nouă etapă a re­voluției noastre economico-sociale — etapa făuririi societății socialiste multilateral dez­voltate. Prevederile primului an al cinci­nalului 1971—1975 au fost îndeplinite și de­pășite. Producția industrială a continuat să se dezvolte în ritm înalt, cunoscînd o pu­ternică diversificare și modernizare. Agri­cultura noastră socialistă a dat anul acesta cea mai înaltă recoltă de cereale din istoria țării. Au fost luate noi măsuri pentru dez­voltarea învățămîntului, științei și culturii — factori de seamă ai făuririi noii civili­zații socialiste în România. Dezvoltarea as­cendentă a economiei noastre se reflectă sintetic în creșterea venitului național — care în acest an este cu circa 12 la sută mai mare decît în 1970 — ceea ce a permis trecerea la realizarea hotărîrilor Congresu­lui al X-lea privind ridicarea nivelului de trai material și cultural al întregului popor. Anul care a trecut s-a caracterizat prin­tr-o intensă și multilaterală activitate de perfecționare a relațiilor socialiste de pro­ducție, a organizării societății. S-a ampli­ficat și s-a îmbunătățit cadrul instituțional care permite participarea tot mai activă a maselor de muncitori, țărani și intelectuali la conducerea întreprinderilor și instituții­lor, a întregii țări. A fost adoptat un șir de noi legi menite să reglementeze mai bine normele de bază ale activității economice și sociale, drepturile și îndatoririle oame­nilor muncii în calitatea lor de producători și proprietari ai mijloacelor de producție, de membri ai societății socialiste, să întăreas­că ordinea și legalitatea în întreaga noas­tră viață publică. Programul adoptat de ple­nara din 3—5 noiembrie a.c. a trasat jaloa­nele ridicării nivelului muncii ideologice, dezvoltării cunoașterii și îmbunătățirii edu­cației socialiste a maselor, formării omului nou, afirmării eticii și echității socialiste în întreaga viață socială, deschizînd o pers­pectivă largă de participare tot mai activă, conștientă, a întregului popor la făurirea propriei sale istorii, a destinului său lumi­nos. Marile succese obținute în realizarea gran­­diosului program elaborat de Congresul al X-lea constituie o nouă confirmare a jus­teței politicii creatoare marxist-leniniste a Partidului Comunist Român — al cărui se­micentenar glorios a fost sărbătorit anul a­­cesta de întregul nostru popor — a con­secvenței și capacității cu care el își înde­plinește rolul de forță politică conducătoare a societății, a tuturor domeniilor activității economice și sociale. Aceste realizări sunt rodul muncii pline de eroism și abnegație a clasei muncitoare, a țărănimii și intelec­tualității, a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, care traduc în viață cu fermitate politica partidului nos­tru corespunzătoare intereselor vitale ale întregii națiuni. Acum, la sfîrșitul unui nou an de avîn­­tată construcție economică și socială, care a ridicat patria noastră pe noi trepte de pro­gres, adresez, în numele conducerii parti­dului și statului, al meu personal, cele mai calde felicitări cetățenilor Republicii Socia­liste România. Intrăm în noul an cu un program precis conturat, care deschide orizonturi largi de muncă, de creație, de noi și mari înfăptuiri pe calea dezvoltării economice, sociale și culturale a României, pe calea îmbunătățirii condițiilor de viață materiale și spirituale ale tuturor celor ce muncesc. Planul pe 1972 prevede continuarea în ritm înalt a industrializării, diversificarea și moderniza­rea și mai accentuată a producției, creșterea eficienței economice, ridicarea calității pro­duselor și sporirea productivității muncii. Se prevede, de asemenea, întărirea bazei tehnico-materiale a agriculturii, îmbunătă­țirea organizării muncii în vederea dezvol­tării intensive a producției, în special a zootehniei. Va trebui să se intensifice par­ticiparea activă a oamenilor muncii la gos­podărirea avutului socialist, la conducerea unităților economice și a instituțiilor, la e­­fortul pentru întărirea ordinii și disciplinei în producție. Va continua dezvoltarea ascen­dentă, pe toate planurile o orînduirii noas­tre, se vor perfecționa planificarea și con­ducerea vieții sociale, se vor afirma tot mai puternic principiile socialismului în întrea­ga societate, se vor lua noi măsuri pentru satisfacerea cerințelor materiale și spirituale ale maselor. Realizarea planului în anul ca­re vine va avea un rol hotărîtor pentru în­făptuirea cu succes a întregului cincinal, îndeplinirea prevederilor sale cere din par­tea noastră, a tuturor, eforturi sporite, o înaltă conștiință revoluționară, patriotică, un profund spirit de răspundere în realizarea sarcinilor ce ne revin fiecăruia în postul, în locul de muncă pe care ni l-a încredințat partidul, societatea. Dispunem de toate con­dițiile necesare pentru a obține în anul ce vine noi și importante progrese în toate do­meniile de activitate. Sunt pe deplin con­vins că bravul nostru popor, sub conducerea încercată a partidului comunist, va merge neabătut înainte, va face ca anul 1972 să în­scrie în cronica contemporană a României noi și mari victorii pe calea făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate. Dragi tovarăși. In anul 1971 s-au produs noi și profunde schimbări în viața internațională, în raportul de forțe mondiale. Politica imperialistă de forță și dictat, de amestec în treburile in­terne ale altor popoare a suferit noi eșecuri S-a­­ mat cu tot mai multă putere voința popoarelor de a deveni stăpîne pe propriile lor bogății naționale, pe rodul muncii iar, de a-și asigura dezvoltarea de sine stătă­toare pe calea pr­u: vy, material și social. Anul care a­ră noi confirmări justeței politicii o­ministe promovate de partidul și statut ru­pe arena inter­națională, a înregistrat o nouă și puternică afirmare a României în lupta pentru progres și pace, a adus noi prieteni poporului român pe toate meridianele globului. S-au dezvoltat și adîncit colaborarea mul­tilaterală și prietenia noastră frățească cu toate țările socialiste. S-a întărit solidarita­tea internațională a partidului nostru cu ce­lelalte detașamente ale mișcării comuniste și muncitorești internaționale. S-au intensi­ficat contactele, schimburile și convorbirile cu reprezentanții mișcărilor de eliberare națională, ai forțelor politice, democratice și progresiste de pretutindeni. Anul 1971 a marcat extinderea colaborării României cu toate țările lumii, fără deosebire de orîndui­­re socială, a conlucrării sale cu toate statele și popoarele iubitoare de pace în efortul general pentru destindere, pentru însănăto­șirea vieții internaționale. Am pornit și por­nim neabătut în politica noastră externă de la premisa că cerința actuală vitală, fun­damentală, a tuturor popoarelor, condiția esențială de care depinde salvgardarea pă­cii pe pămînt este respectarea neștirbită a independenței și suveranității naționale a tuturor popoarelor, a dreptului lor de a trăi liber, de a-și organiza viața așa cum o do­resc, respectarea egalității depline între na­țiuni și neamestecul în treburile interne, e­­liminarea totală din relațiile interstatale a folosirii forței și a amenințării cu forța. Fie ca anul 1972 să ducă la afirmarea și mai fermă în viața internațională a acestor prin­cipii, care constituie singura cale pentru instaurarea unor relații de colaborare și pace în întreaga lume . Concluzia de bază care se desprinde și la acest început de an este necesitatea intensi­ficării eforturilor tuturor statelor — fie ele mari sau mici — pentru a apăra și impune principiile dreptului și legalității internațio­nale, creșterea răspunderii maselor largi populare, a tuturor forțelor politice progre­siste, a Organizației Națiunilor Unite și a celorlalte organisme internaționale în pro­movarea unei politici de colaborare și pace între popoare. (Continuare în pag. a II-a) Alte 10 autobuze pentru transportul in comun la Craiova Anunțam în ziarul nostru din 23 decembrie 1971 faptul că pe străzile municipiului Craiova, 16 autobuze noi tip „Carosa“ — producție a industriei cehoslo­vace — își făcuseră contribuind astfel, prin apariția, grija I.T.C., la reglementarea într-o măsură tot mai mare a trans­portului în comun al cetățenilor orașului. Zilele acestea, alte 10 auto­buze „Ikarus“, tip 180 articulate (cu remorcă), avînd fiecare o capacitate de transport de circa 150 de locuri s-au adăugat ce­lor existente pe arterele de circulație ale Craiovei. Noile mijloace de transport, echipate cu motoare Diesel, au o lungime de 16­ b­aietri fiecare, dispunînd de aparatură și instalații de bord dintre cele mai moderne. Cele patru uși de serviciu asigură încărcarea și descărcarea pietonilor în stații într-un timp scurt și e­­limină, astfel, în bună măsură, aglomerările. După cum ne mărturisea tov. Gheorghe Dinu, directorul în­treprinderii de transporturi, cele 10 autobuze, recent sosite în garajele unității, vor fi diri­jate pe traseul nr. 18 — Elec­troputere — Prefabricate. De asemenea, ne informa dînsul, în scurt timp (circa 10 zile) o substanțială îmbunătățire a transportului va înregistra traseul nr. 5 Siloz — Prefabri­si cate prin sporirea numărului de autobuze tip TV cu alte 10 bucăți ce urmează să sosească în curînd. ...Așadar, noutăți, eforturi pe linia satisfacerii cerințelor îndreptățite, mereu crescinde, ale cetățenilor. Și acum un apel călduroș ! Călători, manifestați multă grijă și atenție față de aceste moderne mijloace de transport în comun ! Orice de­fecțiune din vina dv, conduce la o satisfacere necorespunză­toare a nevoilor de transport­­ L. T.

Next