Informatia Bucureştiului, noiembrie 1961 (Anul 9, nr. 2565-2590)

1961-11-01 / nr. 2565

Pag­­e 2-a. Viitoarea premieră la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ „Al patrulea“ de Konstantin Simonov O dimineaţă din aceste zile la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“. La casă, res­ponsabilii culturali din întreprinderi şi instituţii îşi ridică biletele, în faţa vi­trinelor, trecătorii se opresc să pri­vească fotografiile. Foaierul e pustiu. Dar, intraţi pe uşa artiştilor: e un du-te-vino necontenit. Se citesc anun­ţurile, se schimbă în treacăt cuvinte. Pînă în pragul sălii de spectacole. Aici, orice ar putea tulbura liniştea e in­terzis, în sală, întuneric. Nu distingi nimic altceva decît o uriașă husă ce acoperă fotoliile. Dar după ce ochii se deprind cu obscuritatea, deslușești silueta unui om: regizorul Dinu Negreanu. Tace, ascultă, privește. Ai zice că e cel mai conștiincios spectator. — Reflectorul pe Carabin, te rog. Pare spectator, dar e... în exerciţiul funcţiunii. Şi de undeva din culise, un maşinist execută prompt, îndreptînd fas­cicolul luminos asupra lui George Cu­rai­­in — Şi ce ai gîndit în momentul acela? Cel căruia îi adresează întrebarea nu se prea simte la largul său. Are şi motive: credea că n-o să-i mai revadă niciodată pe foştii săi camarazi de­ arme. Că vocea conştiinţei a amuţit cu d­esă­­vîrşire. Şi cînd colo... . .Da, da, acest El (nu are un nume), a făcut parte din echipajul unui avion american ce a luptat în timpul celui de­ al doilea război mondial. Au fost 4 oameni. Au căzut tuspatru în mîinile hitleriştilor; împreună au cunoscut, su­ferinţele lagărului. Au evadat. Şi din toţi patru a rămas în viaţă doar El. A venit pacea, viaţa de toate zilele, şi cariera din ce în ce mai strălucită, cu preţul cîtor derogări de la etica cin­stită a celor patru. în jur se arată iarăşi spectrul războiului. Dar pe el, îl lasă impasibil. E greu să înţeleagă că pacea sau războiul îl ating direct pe el. Şi iată că au apărut, chemaţi parcă de neliniştea lui, cei trei, camarazi Nu este pentru prima oară cînd Kon­stantin Simonov îşi îndreaptă privirile asupra americanilor de azi. Ne amintim că şi despre ei vorbea în piesa sa „Ches­tiunea rusă“. De data aceasta, america­nul „liniştit“ e pus în faţa alternativei de a alege între pace şi război. Că pen­tru apărarea păcii e nevoie de luptă. Şi că apărarea păcii coincide cu apărarea vieţii personale, scutită de odioasele compromisuri impuse de cercurile agre­sive ale Americii. Spectacolul acesta, cu multe retrospective, îşi are, evident difi­cultăţile lui. Pentru rezolvarea lor, re­gizorul Dinu Negreanu pune un accent deosebit atît pe decorurile mai mult sugerate (scenograf Paul Bortnovski), cit şi, pe un joc extrem de variat de lumini. Ai impresia mai mult a unui film scenic, în care lumina subliniază şi scoate în evidenţă prim-planurile cine­matografice, decît a unui spectacol tea­tral propriu, zis. Cit­ priveşte actorii — Beate Fredanov, Septimiu Sever, Mircea Albulescu, George Carabin şi toţi ceilalţi — nici sarcina lor nu este mai uşoară : filmul scenic are exigenţele lui şi în materie de joc actoricesc, de atitudini, de gestică. — Mai multă atmosferă, cere regi­zorul. Viitoarea premieră a teatrului se a­­nunță interesantă, în primul rînd prin actualitatea temei pe care o dezbate Simonov, și în al doilea rînd prin spec­tacolul de o factură oarecum aparte. — a. s. — O scenă din viitoarea premieră Două aspecte ale acordului gramatical Am întîlnit în versiu­nea romînească a roma­nului Bogătaşul de John Galsworthy un pasaj ca­racteristic pentru ceea­ ce ne propunem să relevăm în rîndurile de faţă. Sco­pul acestora este de a atrage atenţia asupra a două tipuri de abateri de la normele acordului gra­matical. Greşelile în cau­ză, care apar destul de frecvent, ar putea fi ilus­trate prin mai multe exemple: e de ajuns — credem — dacă ne o­­prim la unul singur — cel din traducerea amin­tită — suficient de re­prezentativ. Iată-l: „Ea îi supravieţuia de mulţi ani. Acum, (ea) împreu­nă cu sora ei mai mare şi (cu) cea mai mică lo­cuia în Raiswater Road, în­ casa celui de-al şase­lea şi cel mai mic frate al ei, Timothy. Fiecare din aceste doamne ţineau în mină evantaie şi ono­rau caracterul solemn al reuniunii, printr-o culoa­re stridentă, vreo pană neobişnuită sau o broşa deosebită“ (Op. cit. p. 42, Espla). Sublinierile din textul citat ne aparţin, ele vor să scoată în evidenţă cele două cazuri de dez­acord gramatical la care intenţionăm să ne oprim şi care — cum spuneam —pot fi observate nu ra­reori atît în textele tipă­rite, cit şi în graiul viu. In ce constă prima greşeală? Cînd, îndată după subiect — fie că a­­cesta este exprimat în propoziţie, fie că e sub­înţeles, ca în exemplul nostru — urmează locu­ţiunea împreună cu, pre­dicatul trebuie să aibă forma pluralului. Cu alte cuvinte, nu e corect să spunem: „ El împreună cu fraţii săi a plecat, ci­­ au plecat, in­tr-o astfel de situaţie împreună cu avînd sen­sul conjuncţiei şi: El şi cu fraţii săi au plecat. Numai atunci predicatul poate avea forma singu­larului cînd locuţiunea împreună cu urmează în­dată nu după subiect, ci după verbul predicativ. Adică, e corect dacă ne exprimăm astfel. El a plecat împreună cu fraţii săi, în care caz împreu­nă cu are valoare mo­dală, legîndu-se de pre­dicat. Revenind, acum, la ci­tatul din traducerea a­mintită, menţionăm că formularea corectă ar fi fost aceasta : „Acum, (ea) împreună cu sora ei (..) locuiau...“ Cit priveşte cea de a doua greşeală, cititorii noştri, fireşte, au obser­vat-o singuri — ca, de altfel, şi pe cea dinţii. In adevăr, dacă subiectul este exprimat prin pronu­mele nehotărît fiecare, al cărui rost este de a in­dica fiinţele sau lucruri­le luate în parte dintr-un grup sau dintr-o catego­rie oarecare, predicatul nu poate să aibă decît forma singularului. A­­cordul gramatical se sta­bileşte, deci, între fie­care şi predicat, iar nu între acesta şi substan­tivul (sau înlocuitorul lui) care desemnează ca­tegoria (grupul) de fiin­ţe sau de lucruri şi care este precedat de prepo­ziţia din (dintre). Nu e, adică, indicat să spunem: Fiecare dintre copii merg la şcoală, ci­ merge. Aşadar, în cazul sem­nalat de noi, recoman­dabilă era o altă redac­tare — şi anume: „Fie­care din (dintre) aceste doamne „ţinea... şi o­­nora...“ N. MIHAESCU AZI, IN LIBRĂRII Ioan Grigorescu: „Unde vîntul mi­roase a petrol“, Editura Tineretului, 204 pagini, 4,60 lei. * * *: „Fapte de vitejie pe frontul antihitlerist“, album, Editura Militară, 22 lei. E. Jurist: „Băiatul cu valiza“, Edi­tura Tineretului, 122 pagini, 3 lei Ion Pascaru: „Zborul in Cosmos“, Editura Tineretului, colecţia „Ştiinţa învinge“, 322 pagini, 5,70 lei. * * * : „Dezvoltarea conştiinţei so­cialiste în Republica Populară Romînă“, Editura Academiei R.P.R., 516 pagini, 15,40 lei. Lucrări apărute in Editura Academiei R.P.R. Manifestări culturale in Luna­­ prieteniei romino-sovietice • Simpozionul „Programul P.C.U.S., un plan măreţ de construire a comu­nismului“ va avea loc la ora 18, în sala Teatrului C.C.S. Vor lua cuvîntul acad. Petre Constantinescu-Iaşi, vice­preşedinte al Consiliului General A.R.L.U.S., şi prof. univ. Valeriu No­­vacu, membru corespondent al Acade­miei R.P.R., preşedintele Consiliului Orăşenesc A.R.L.U.S. Ansamblul de cîntece şi dansuri al Consiliului Cen­tral al Sindicatelor va prezenta un program artistic. • La Casa prieteniei româno-sovie­­tice, la ora 18, acad. Mihail Ralea, vicepreşedinte al Comitetului naţional­­ pentru apărarea păcii din R.P.R. va vorbi despre „Comunismul şi pacea sunt de nedespărţit“. Va urma un film artistic. • Ing. Constanţa Marcu, candidat­ în ştiinţe tehnice, va vorbi la ora 18, la Casa universitarilor, despre „Modernizarea şi dezvoltarea întreprin­derilor textile în U.R.S.S.“. • La Casa de cultură a tineretului din raionul Gheorghe Gheorghiu- Dej, la ora 18, se va ţine conferinţa intitulată „Dragostea de patrie a tineretului sovietic". Va vorbi tov. Dumitru Olteanu, secretar al Comi­tetului orăşenesc U.T.M. Bucureşti. • In amfiteatrul mare al Institu­tului Politehnic va avea loc la ora 20.30, simpozionul „Succesele meta-­ lurgiei sovietice“. • în sala A.S.I.T., la ora 18, ing. Gorisnic Friedrich va vorbi despre „Noutăţi tehnice sovietice in industria alimentară“. liriici LA CE LUCRAŢI? Iată o întrebare cu care ii întîmpinăm adesea pe compozitori, cu spe­ranţa de a afla noutăţile cu mult înainte ca acestea să ne fie comunicate de afişele sălilor de concert sau ale teatrelor lirice. Şi, cum pe şantierul creaţiei muzicale — ca pe orice şantier de creaţie — activitatea nu înce­tează niciodată, reuşim să surprindem un proiect, să cunoaştem o preocu­pare demnă de reţinut sau să găsim chiar o nouă lucrare în stadiul final al elaborării ei. E VORBA DESPRE ANTON PANN Maestrul Alfred Mendelsohn abor­dează un gen nou în creaţia sa : opereta. La baza lucrării stă ideea legăturii profunde a artistului cu po­porul. Am putea cita drept motto pentru această operetă versurile : „De prin lume adunate / Şi iarăşi la lume date". Şi dacă mai adăugăm că lu­crarea este consacrată popularei per­sonalităţi a lui Anton Pann, e firesc ca viitoarea operetă să stîrnească interesul publicului. In lucrare sînt folosite unele citate din muzica lui Anton Pann, care, uneori, îi slujesc compozitorului spre a-și dezvolta și expune propriile idei muzicale. GRIVIȚA — 1933 Compozitorul Gheorghe Dumitrescu continuă dezvoltarea frescei noastre istorice oglindite în creația sa, care, pînă în prezent, cuprinde : monu­mentalul oratoriu „Tudor Vladimires­cu", operele „Ion Vodă cel cumplit", „Decebal", „Răscoala" și „Fata cu garoafe", una din ultimele montări ale Teatrului de Operă și Balet, pa­gini de istorie, de luptă, pagini dra­matice, eroice. Gheorghe Dumitrescu în prezent îşi consacră activitatea creatoare eroicelor lupte ale cefe­riştilor : o operă despre Griviţa 1933. In mare, compozitorul a terminat schiţa muzicală a întregii lucrări. ORAŞUL NATAL „Odă oraşului meu" se va numi piesa la care lucrează compozitorul Theodor Grigoriu şi poeta Nina Cas­­sian. Cei doi creatori sînt gălăţeni şi o reîntîlnire după ani cu Galaţii de azi în care se vede cum va creşte oraşul de mîine i-au îndemnat să-i închine oraşului natal un cîntec. Oda va fi un cîntec amplu, pentru cor şi orchestră, cu un vădit şi întemeiat caracter sărbătoresc. CINTECE DESPRE PACE ŞI DESPRE RĂZBOI Încercînd să anticipăm buletinul de informaţii al Filarmonicii, anunţăm că unul din concertele de muzică de cameră din prima parte a sta­giunii va fi susţinut de Martha Kessler şi Hilda Jerea. Programul va fi alcă­tuit exclusiv din lieduri în primă au­diţie. Patru dintre acestea au fost terminate abia săptămîna trecută. Sînt patru cîntece ale compozitoarei Hilda Jerea, pe versuri de Magda Isanos. Nu e pentru prima oară cînd versurile poetei constituie o sursă de inspiraţie pentru Hilda Jerea, pe care a atras-o culoarea muzicală ce îmbracă ideile expuse cu atîta lim­pezime în poeziile Magdei Isanos. Pentru prima oară însă, patru din poeziile Magdei Isanos stau la baza unui ciclu de lieduri închegat pe ideea antitetică a păcii şi războiului: „Oameni plecînd la război", „Mama", „Din oraşe arzînd" şi „Pe cîmpiile viitoare", ultima poezie dînd şi titlul ciclului întreg. OPERA „DE LA MATEI CITIRE" * IV Cu mulţi ani în urmă, Ion Nonna Orescu lăsase neterminată opera „De la Matei citire" şi nu avea să o mai continue niciodată. Din muzica inspi­rată a acestei lucrări cunoaştem două fragmente care figurează în progra­mele concertelor simfonice : un inter­ludiu orchestral — sfîrşitul actului întîi, aşa numita Simfonie a Snago­­vului, şi preludiul actului al doilea în care e descrisă cu multă forţă de evocare circiuma din Snagov. Cele două fragmente i-au trezit lui Aurel Stroe, mai întîi, curiozitatea de a cunoaşte şi celelalte părţi ale operei. Cercetînd-o, i-a plăcut şi a regretat că nu a fost terminată. L-a preocupat însă, cu atîta insistenţa, încît s-a ho­­tărît să ia condeiul şi să continue de acolo de unde o lăsase Ion Nom­a­ntescu, adică de la ultima scenă a actului al doilea. Stroe a compus ast­fel finalul actului al doilea şi actul al treilea în întregime. A folosit motive muzicale din primele două acte, cău­tînd să dezvolte toate laturile stilului lui Ion Nonna Otescu, bazîndu-se însă pe acele părţi pe care le-a sim­ţit apropiate propriei sale muzici. E o adevărată probă de adaptare la stil —­ cum spune Stroe însuşi —care a solicitat mult efort. Datorită acestei strădanii, suculenta satiră muzicală la adresa vieţii feudale din vremea lui Matei Basarab va putea vedea lumi­nile rampei. în prezent compozitorul lucrează la finalul celui de al treilea şi ultim act, H. H. SIMŢUL NOULUI Conferinţa organizaţiei de partid a uzinei „Semănătoarea“ a avut o tră­sătură caracteristică: cu o grijă de adevăraţi grădinari (expresia aparţine unuia dintre vorbitori — lăcătuşul Anghel Dumitru) comuniştii au ve­gheat şi veghează ca tot ce apare nou şi înaintat să se dezvolte şi să înflorească. Cea mai mare parte a dezbaterilor a fost consacrată scoa­terii la iveală şi generalizării expe­rienţei înaintate în munca de partid, în producţie, în viaţa culturală a uzinei. — Consider că principalul merit al comitetului de partid şi al organiza­ţiilor de bază — a spus inginerul Florea Cernica — a constat în stu­dierea atentă a vieţii, în capacitatea de sesizare a elementelor noi şi în folosirea unor forme şi mijloace efi­ciente pentru răspîndirea noului. El a citat în acest sens un fapt edificator: unii îndrumători tehnici (comuniştii Ion Ene, Ion Semenescu şi alţii) au început să studieze împreună cu mun­citorii din grupele la care au fost re­partizaţi posibilităţile de îmbunătă­ţire constructivă şi tehnologică a unor repere. Comitetul de partid a sesizat acest fenomen în faza lui iniţială şi a organizat o consfătuire cu toţi în­drumătorii tehnici, tehnologii, cu unii muncitori cîştigători ai întrecerii pe profesii. S-a luat hotărîrea să se ana­lizeze în spirit critic nu numai un grup de repere, ci totalitatea lor, în aşa fel d­e experienţa înaintată a muncitorilor îmbinată cu cunoştin­ţele teoretice ale îndrumătorilor teh­nici să ducă la un progres ca­litativ în producţie. Timp de 40 de zile peste 800 de muncitori, ingineri şi tehnicieni au supus unui examen amănunţit, multilateral, întreaga pro­ducţie a uzinei. Care a fost rezultatul ? S-au desco­perit noi surse de economii (peste 3.000.000 lei), s-au propus îmbună­tăţiri tehnologice la peste 350 de re­pere (inclusiv confecţionarea a 350 de SDV-uri mai bune), s-au tipizat unele organe ale diverselor maşini agricole şi altele. S-a trecut la pu­nerea în aplicare a propunerilor, ast­fel că începutul anului 1962 să mar­cheze ridicarea activităţii uzinei pe o treaptă superioară. Cei care au luat cuvîntul la Con­ferinţă au scos în evidenţă şi alte acţiuni ale comitetului de partid şi ale organizaţiilor de bază. Este vorba de organizarea autocontrolului pieselor de către muncitori şi maiştri, demons­trarea tehnologiei noi, introducerea în producţie a metodelor înaintate ca : electronituirea, dezbaterea mecanizată a formelor la turnătorie, sudarea în mediu de bioxid de carbon ş. a. O atenţie deosebită a fost acordată extinderii experienţei înaintate. Unul dintre fruntaşii întrecerii pe profesii, strungarul comunist Petre Anghel, a avut iniţiativa de a împărtăşi organi­zat experienţa sa şi muncitorilor cu o calificare slabă. Comitetul de partid a studiat iniţiativa lui Petre Anghel şi a îndrumat comitetul sindicatului s-o generalizeze. Astăzi în uzină a devenit un fapt obişnuit: fruntaşii în producţie ajută pe muncitorii cu o pregătire profesională mai redusă, să-şi însu­şească noi cunoştinţe practice şi teo­retice. Foarte utile sînt în acest sens demonstraţiile la locul de muncă. Drept urmare a răspîndirii într-ajuto- Adunări de partid de dare de seamă şi alegeri țării în întrecerea socialistă, în uzină nu mai există nici un muncitor care să lucreze sub normă. Conferinţa de partid a consacrat o bună parte din dezbateri preocu­pării comitetului de partid pentru ge­neralizarea experienţei pozitive în munca de partid. Atrage atenţia în primul rînd varietatea de forme şi mijloace: consfătuiri la nivelul uzi­nei, schimburi de experienţă între bi­rourile organizaţiilor de bază, propa­gandişti, agitatori, colectivele gazete­lor de perete, folosirea gazetei de uzină pentru popularizarea şi urmă­rirea unor acţiuni, formarea de colec­tive din activul de partid care să studieze diferite laturi ale muncii po­litice şi altele. O mare eficienţă a avut, de pildă, organizarea unei cons­fătuiri, consacrată muncii politice de masă privind: activitatea agitatori­lor, popularizarea documentaţiei teh­nice, conţinutul programelor forma­ţiilor artistice de amatori, organiza­rea zilei „Experienţei înaintate“ şi munca­­de răspîndire a cărţii politice şi beletristice. Această consfătuire a ajutat birourilor organizaţiilor de bază să-şi îmbunătăţească stilul şi meto­dele de muncă, să aplice numeroase iniţiative eficiente. Vorbind despre preocuparea comite­­tului de partid şi a organizaţiilor de bază, pentru cultivarea a tot ce este nou şi înaintat, delegaţii la Confe­rinţă n-au trecut însă cu vederea şi unele deficienţe. — Elementele noului nu înving de la sine — sublinia în cuvîntul său, tovarăşul Ilie Olaru. Noul întîmpină de multe ori împotrivirea vechiului şi numai biruindu-l poate să se dez­­volte. Aceasta n-a fost o reflecţie pur teo­retică. Tovarăşul Olaru a prezentat Conferinţei cîteva fapte concrete. El a arătat că datorită iniţiativei munci­torilor din atelierul preparat, s-a propus eliminarea a trei operaţii la prelucrarea unui reper, ceea ce aduce o economie anuală de aproape 100.000 lei. Totuşi această propunere a stat timp de 5 luni de zile la serviciul tehnic care, în final, a respins-o pe un motiv total neîntemeiat, ar fi prevăzută în pla­nul M.T.O. pe anul 1962. Autorii propunerii nu s-au descura­jat, n-au aşteptat sosirea anului 1962 şi prin forţe proprii au aplicat-o. Re­zultatele au fost dintre cele mai bune. In general s-a considerat ca nesatisfăcătoare activitatea serviciilor tehnice în rezolvarea propunerilor de inovaţii. Se constată aici fenomene de birocratism, de conservatorism şi tărăgăneală. Conferinţa a cerut ca noul comitet de partid să analizeze intr-o plenară a sa problemele muncii de soluţionare a propunerilor de ino­vaţii şi să ia măsuri pentru curma­rea fenomenelor negative în mişcarea­ de inovaţii. S-au mai adus în discuţie şi alte aspecte: tendinţe de formalism îri organizarea întrecerii socialiste, lip­sa de colaborare între unele sectoare etc. Hotărîrea adoptată de Conferinţă prevede măsuri pentru îmbunătăţirea pe mai departe a activităţii comite­tului şi birourilor organizaţiilor de partid, pentru mobilizarea colectivului de muncitori, tehnicieni şi ingineri la îndeplinirea şi depăşirea sarcinilor de plan la toţi indicii pe 1961 şi la pre­gătirea condiţiilor în vederea unor noi succese în 1962, al treilea an al sesenatului. T. BRATEŞ Curăţenia oraşului, toamna Toamna, poate mai mult ca oricînd în timpul anului, curăţenia oraşului constituie o preocupare deosebită din partea cetăţenilor. Dacă paşii te poartă pe străzi ca Gala Galaction, Zăbrov­­schi, Turda, pe bd. Banu Manta şi 1 Mai, trotuarele, părţile carosabile curate, fără nici o frunză, vor să dezmintă parcă sosirea anotimpului frunzelor veştejite. Pe aici cetăţenii s-au luat la întrecere cu lucrătorii de la I.S.B. In Capitală sunt însă şi locuri unde deşi toamna îşi face simţită prezen­ţa, nu se vede preocuparea pentru cu­răţenie la unii gospodari sau în activi­tatea unor lucrători de la I.S.B. Pe strada Biserica Răzvan, în centrul Ca­pitalei, frunzelor căzute li s-au adăugat hîrtii, pungi diferite etc. aruncate din neglijenţa pietonilor. Probabil lucră­torii de la I.S.B. n-au mai trecut pe aici din zilele călduroase ale verii. Pe străzile Volga şi Porţile de Fier, din raionul Griviţa Roşie, trotuarele şi partea carosabilă sînt pline de gu­noaie. Vinovaţi sînt şi cetăţenii, dar mai vinovată este lucrătoarea de la I.S.B. Sofia Toporaş, care nu-şi face datoria. La fel se prezintă lucrurile şi in piaţa Laminorul. Este necesar ca brigadierii şi controlorii I.S.B. să dea dovadă de mai multă exigenţă, să controleze permanent activitatea lu­crătorilor, pentru ca şi aceste străzi să se încadreze în nota generală de curăţenie a Capitalei . Pe strada General Florescu la nr. 9, există un imobil care are un gang de acces şi o curte interioară. Pe aici au trecut multe... toamne, fără ca locatarii să ia vreo măsură de cură­ţenie. In această curte există un a­­devărat depozit de frunze, cărămizi, moloz şi mult praf. In mod asemănă­tor se prezintă şi curtea interioară din strada Halelor nr. 5, din strada Columb nr. 4 şi altele. Platoul din mijlocul Capitalei, unde a funcţionat pînă nu de mult Circul de Stat şi pe care încă se mai înalţă unele clădiri nefolosite ale acestuia, prezintă, de asemenea, un aspect cu totul necorespunzător. Lucrătorii bufe­tului „Terasa Rustica“ au găsit că cel mai bun loc de depozitare a restu­rilor de cărămizi şi molozului rezul­tate de la unele reparaţii ale localu­lui este platoul fostului circ. Cofetă­ria „Carpaţi“ şi-a instalat şi ea aici lăzile de gunoi, iar cei doi locatari din bd. N. Bălcescu nr. 2, urmînd „exemplul“ unităţilor comerciale ară­tate, îşi depozitează şi ei gunoiul tot pe acest platou. Administraţia circului spune: „Noi nu-l folosim, deci nu pu­tem răspunde de curăţenia lui“. GH. N. Toamna a bătut de mult la porţile oraşului. Pomii şi copacii şi-au schim­bat toaletele verzi cu cele ruginii şi acum, frunzele se aştern pe aleile din parcuri, pe trotuarele şi străzile Capitalei, în curţi şi scuaruri. D­e la la un timp încoace, au tot întîlniri tot mai frecvente in­tre creatori de artă şi publicul lor. După un spectacol — fie de ci­nema, fie de teatru — pe scenă se aşează artiştii, faţă în faţă cu ei — spectatorii. Şi între cele două părţi se angajează discuţii interesante, se schimbă opinii pe diferite teme, sti­mulate de respectivul spectacol ce capătă semnificaţia unui punct de plecare pentru rodnice dezbateri. La Alba Iulia, realizatorii filmului „SE­TEA“, după ce s-a isprăvit ultima bo­bină de peliculă, au lansat o invita­ţie : „Vă rugăm să stăm de vorbă despre cele ce aţi văzut“. Din sală n-a plecat nimeni, şi a urmat o oră inedită de discuţii. Inginerul Florea Dumitru, fost muncitor la Petroşani, a mulţumit cineaştilor că i-au reamin­tit evenimente chiar din viaţa lui. Muncitorul Octavian Grigoriţă avea o nelămurire cînd confrunta cartea lui Titus Popovici­ cu scenariul aceluiaşi Titus Popovici: „De ce s-a renunţat la personajul George Teodorescu care avea o evoluţie foarte interesantă ?“ La Olteniţa am asistat la altă discu­ţie publică, după premiera specta­colului „Băieţii veseli“ prezentată de Teatrul „Constantin Nottara“. Nico­­lae Coman, tehnician la Şantierele navale, avea o observaţie: „Mi se pare artificială transformarea bruscă, în final, a lui Mihai“ (unul din per­sonajele „negative“). Dumitru Steriade, tîmplar tot la Şantierele navale, avea altă observaţie: „Costumaţia perso­najelor, voit ţipătoare, poate că re­flectă ţinuta unor tineri certaţi cu buna cuviinţă... vestimentară. Dar, ştiu şi eu dacă n-o găsi pe la noi şi tineri mai slabi de înger care s-o adopte ?“. La Hunedoara, care le-a servit drept „platou de filmare“, ci­neaştii au prezentat in premieră în faţa muncitorilor filmul „Aproape de soare“. Şi merită să menţionăm ce spunea, printre alţii, oţelarul Constan­tin Militaru : „Cineaştii s-au lăsat deseori furaţi de spectaculozitatea tehnicii dintr-o oţelărie, şi au ţinut mai puţin seama de oameni. Iar recent, după ce au prezentat la uzi­nele „23 August“ filmele „Un Jupiter al vremurilor noastre“, „Cocsul“, „Fabricarea centralizată a sculelor“, „Din Piatra Craiului în Făgăraş", ci­neaştilor de la studioul „Al. Sahia" le-a fost dat să audă comentarii ca acestea: „Mi-a plăcut „Cocsul“, mai ales că şi eu am lucrat la bateria IV de cocs, realizată la noi in uzină. Dar vă întreb : oare n-ar fi fost bine să arătaţi şi cine sunt realizatorii din toată ţara ai fabricii cocso-chimice din Hunedoara ?“ (David Dumitru — electrician). „Ce-ar fi dacă aţi realiza o adevărată „Românie pitorească“, de o mie de ori mai frumoasă azi, decît cea descrisă mai de mult de Vlahuţă?“ (Holdea Ion — tehnician). „Mi-ar fi plăcut să văd în filmul „Fabricarea centralizată a sculelor“ şi rezultatele economice ale noului sistem, compa­rativ cu cel vechi“ (Szabó Alexandru — strungar). C­u siguranţă că în agendele ar­tiştilor s-au adunat multe ob­servaţii interesante. O primă constatare : publicul de azi nu e pa­siv, nu ocupă pur şi­­ simplu un loc în sala de cinema sau de teatru, ca să-şi petreacă timpul intr-un fel oa­recare. Participă activ la tot ceea ce se desfăşoară în faţa ochilor săi. Dar nu numai atît. Din consumator de artă, devine şi critic exigent care, pe baza cunoştinţelor, discerne, ana­lizează un spectacol in părţile lui componente. „Cine este criticul cel mai aspru ?“ — scria odată celebrul ci­neast Eisenstein, „întotdeauna acela care cunoaşte obiectul pe care opera de artă îl oglindeşte“. Cine să fie mai experţi judecători ai vieţii fimului „Aproape de soare“ decât înşişi cei care o făuresc, oţelarii de la Hune­doara ? Cum să nu fie experţi în materie de epică a filmului „Setea“ ţăranii colectivişti de la Teiuş, care au tras ei înşişi prima brazdă in pă­­mîntul boieresc? Este de la sine­­în­ţeles că intervenţia acestor „experţi“ in aprecierea creaţiei artistice nu poate fi decît extrem de utilă crea­torilor. Desigur că sugestiile, obser­vaţiile nu acţionează totdeauna retro­activ : un film prezentat în faţa spec­tatorilor este pe deplin încheiat, şi adaosuri, scurtări sau modificări nu mai suportă. Dar toate aceste dezba­teri merită să fie luate în seamă, fiind vorba de viitoarea orientare a creatorilor, de direcţia în care îşi în­dreaptă eforturile. D­ar se pune o întrebare : cînd şi cum să aibă loc asemenea dez­bateri publice ? Nu ca la uzi­nele „23 August", unde oamenii au venit la film imediat după ce termi­naseră lucrul. Spunea unul din spec­tatori, la un moment dat: „Vedeţi, cînd mă duc la un spectacol, merg odihnit. Dar aşa, pe nepusă-masă, cum să mai şi discuţi ?“ Avea drep­tate, şi întilnirea între cineaşti şi me­­talurgişti cu siguranţă ar fi fost mult mai utilă dacă nu s-ar fi desfăşurat sub semnul operativităţii uşor de con­fundat în asemenea situaţie cu im­provizaţia. N-am înclina insă nici pentru intilnirile „festive", care au rigiditatea inerentă ce minimalizează propriu-zis valoarea unor asemenea întîlniri. La premiera piesei „Băieţii veseli“ la Olteniţa, s-a vorbit cam „în general", subliniindu-se mai mult în­semnătatea evenimentului, decît dez­­bătîndu-se propriu-zis spectacolul. Pe stradă, după terminarea discuţiilor, puteau fi auzite mult mai multe ob­servaţii pline de miez despre textul piesei, montarea ei şi interpretarea actorilor, decît în sală. De ce? Evi­dent, „festivitatea“ a anulat in fond o adevărată consfătuire de lucru, a­­propiată şi deschisă, între artişti şi spectatori. Iar caietele de notiţe ale artiştilor, prin forţa împrejurărilor, au cam rămas... imaculate la capito­lul „păreri şi sugestii“. Ce ar fi de dorit ? O atenţie mai mare în organizarea unor asemenea dezbateri, înfrinarea — pe cit posibil — a tendinţei către „operativitatea“ care dă cîştig de timp discuţiilor, dar minimalizează conţinutul acestora. Ni se pare că asimilarea unor asemenea discuţii publice cu cursele „contra cronometru“ din cicism, nu convine genului ce pretinde mai puţin per­formanţe , în materie de viteză, cu­ performanţe in adincirea probleme­lor, a­m citat cîteva exemple de dis­­o cuţii publice ce s-au ţinut in ultima vreme. Am putea adăuga şi altele, furnizate de studioul „Al. Sahia“, „recordman“ în organizarea de dezbateri in jurul filmului docu­mentar, in mai multe regiuni ale ţării. Cu ciţiva ani în urmă, începuse să prindă rădăcini bunul obicei ca fiecare premieră teatrală din drama­turgia originală să fie urmată de dezbateri publice. Se realiza pe de o parte un contact mai strins între ar­tişti şi spectatori. Pe de altă parte, spectatorii îşi îmbogăţeau cunoştin­ţele din domeniul artei preferate cu elemente noi aduse la cunoştinţă de artiştii ce-şi explicitau şi prin „viu grai“ modalităţile de exprimare spe­cifică. Şi in sfirşit, artiştii înşişi pri­meau sugestii interesante, descifrînd prin această legătură directă şi pro­filul distinct al spectatorului totdeauna prezent numai in sala cufundată în întuneric. Erau aceste întîlniri, dacă vreţi şi veritabile anchete de masă rea­lizate — cu rezultatele cele mai bune — în lumea spectatorilor de azi care umplu sălile de spectacol. Există toate motivele ca „criticul acesta aspru" — tocmai fiindcă iubeşte arta care îi oglindeşte, amplificînd-o şi redindu-i esenţa — propria lui viaţă, să devină invitat permanent la masa rotundă a spectacolelor. De fie­care dată cînd afişele anunţă premie­ra unei noi piese din dramaturgia originală sau premiera unui nou film românesc, A. SANDU Notă Cit ai bate din palme Un cititor al ziarului nostru, la­­ sfîrşitul concediului său pe care îl­­ făcuse în raionul Buzău, a luat o­­ hotărîre. In ziua în care va pleca , spre Bucureşti va trimite acasă trei­­­lăeliţe cu struguri şi alte fructe. Cu­m nu cumva să aibă vreun necaz, s-a interesat mai întîi în gară la Ul­­l­meni dacă ajung repede lăzile în­­ Bucureşti. — N-aveţi grijă, i s-a spus. Doar ■ sînt fructe, ce, noi nu vedem ? Dacă 5 zăboviţi, ajung şi înaintea dvs. Plea­­­­că cu primul tren. Şi în ziua de 17 octombrie cele trei lăzi au fost expediate prin gara Ulmeni. In zilele de 18, 19, 20, 21 octombrie cel ce le expediase, ajuns în București, s-a tot dus la gară.­ în zadar însă, fiindcă de fiecare.; I (^at^ aUa că lăzile n-au sosit încă. I Pentru consolare, cîteodată era tri­mis prin magazie să le caute singur. „Poate or fi venit și nu știm noi**. _ în ziua de 23 octombrie cetăţeanul, pierzîndu-şi răbdarea, a făcut re­­­­clamaţie scrisă. Imediat s-a luat le­­­­gătura telefonică cu gara Ulmeni de unde s-a comunicat : „...n-au plecat I încă, dar le trimitem cu primul tren“.­­ Nu vă mai spunem cum au ajuns I după atîta timp fructele, dar mai I­­ ales strugurii, în Bucureşti. Poate a­i bănui oricine. M. FR. (După un material trimis de P. Ştefan)

Next