Informatia Bucureştiului, noiembrie 1961 (Anul 9, nr. 2565-2590)
1961-11-01 / nr. 2565
Page 2-a. Viitoarea premieră la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ „Al patrulea“ de Konstantin Simonov O dimineaţă din aceste zile la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“. La casă, responsabilii culturali din întreprinderi şi instituţii îşi ridică biletele, în faţa vitrinelor, trecătorii se opresc să privească fotografiile. Foaierul e pustiu. Dar, intraţi pe uşa artiştilor: e un du-te-vino necontenit. Se citesc anunţurile, se schimbă în treacăt cuvinte. Pînă în pragul sălii de spectacole. Aici, orice ar putea tulbura liniştea e interzis, în sală, întuneric. Nu distingi nimic altceva decît o uriașă husă ce acoperă fotoliile. Dar după ce ochii se deprind cu obscuritatea, deslușești silueta unui om: regizorul Dinu Negreanu. Tace, ascultă, privește. Ai zice că e cel mai conștiincios spectator. — Reflectorul pe Carabin, te rog. Pare spectator, dar e... în exerciţiul funcţiunii. Şi de undeva din culise, un maşinist execută prompt, îndreptînd fascicolul luminos asupra lui George Curaiin — Şi ce ai gîndit în momentul acela? Cel căruia îi adresează întrebarea nu se prea simte la largul său. Are şi motive: credea că n-o să-i mai revadă niciodată pe foştii săi camarazi de arme. Că vocea conştiinţei a amuţit cu desăvîrşire. Şi cînd colo... . .Da, da, acest El (nu are un nume), a făcut parte din echipajul unui avion american ce a luptat în timpul celui de al doilea război mondial. Au fost 4 oameni. Au căzut tuspatru în mîinile hitleriştilor; împreună au cunoscut, suferinţele lagărului. Au evadat. Şi din toţi patru a rămas în viaţă doar El. A venit pacea, viaţa de toate zilele, şi cariera din ce în ce mai strălucită, cu preţul cîtor derogări de la etica cinstită a celor patru. în jur se arată iarăşi spectrul războiului. Dar pe el, îl lasă impasibil. E greu să înţeleagă că pacea sau războiul îl ating direct pe el. Şi iată că au apărut, chemaţi parcă de neliniştea lui, cei trei, camarazi Nu este pentru prima oară cînd Konstantin Simonov îşi îndreaptă privirile asupra americanilor de azi. Ne amintim că şi despre ei vorbea în piesa sa „Chestiunea rusă“. De data aceasta, americanul „liniştit“ e pus în faţa alternativei de a alege între pace şi război. Că pentru apărarea păcii e nevoie de luptă. Şi că apărarea păcii coincide cu apărarea vieţii personale, scutită de odioasele compromisuri impuse de cercurile agresive ale Americii. Spectacolul acesta, cu multe retrospective, îşi are, evident dificultăţile lui. Pentru rezolvarea lor, regizorul Dinu Negreanu pune un accent deosebit atît pe decorurile mai mult sugerate (scenograf Paul Bortnovski), cit şi, pe un joc extrem de variat de lumini. Ai impresia mai mult a unui film scenic, în care lumina subliniază şi scoate în evidenţă prim-planurile cinematografice, decît a unui spectacol teatral propriu, zis. Cit priveşte actorii — Beate Fredanov, Septimiu Sever, Mircea Albulescu, George Carabin şi toţi ceilalţi — nici sarcina lor nu este mai uşoară : filmul scenic are exigenţele lui şi în materie de joc actoricesc, de atitudini, de gestică. — Mai multă atmosferă, cere regizorul. Viitoarea premieră a teatrului se anunță interesantă, în primul rînd prin actualitatea temei pe care o dezbate Simonov, și în al doilea rînd prin spectacolul de o factură oarecum aparte. — a. s. — O scenă din viitoarea premieră Două aspecte ale acordului gramatical Am întîlnit în versiunea romînească a romanului Bogătaşul de John Galsworthy un pasaj caracteristic pentru ceea ce ne propunem să relevăm în rîndurile de faţă. Scopul acestora este de a atrage atenţia asupra a două tipuri de abateri de la normele acordului gramatical. Greşelile în cauză, care apar destul de frecvent, ar putea fi ilustrate prin mai multe exemple: e de ajuns — credem — dacă ne oprim la unul singur — cel din traducerea amintită — suficient de reprezentativ. Iată-l: „Ea îi supravieţuia de mulţi ani. Acum, (ea) împreună cu sora ei mai mare şi (cu) cea mai mică locuia în Raiswater Road, în casa celui de-al şaselea şi cel mai mic frate al ei, Timothy. Fiecare din aceste doamne ţineau în mină evantaie şi onorau caracterul solemn al reuniunii, printr-o culoare stridentă, vreo pană neobişnuită sau o broşa deosebită“ (Op. cit. p. 42, Espla). Sublinierile din textul citat ne aparţin, ele vor să scoată în evidenţă cele două cazuri de dezacord gramatical la care intenţionăm să ne oprim şi care — cum spuneam —pot fi observate nu rareori atît în textele tipărite, cit şi în graiul viu. In ce constă prima greşeală? Cînd, îndată după subiect — fie că acesta este exprimat în propoziţie, fie că e subînţeles, ca în exemplul nostru — urmează locuţiunea împreună cu, predicatul trebuie să aibă forma pluralului. Cu alte cuvinte, nu e corect să spunem: „ El împreună cu fraţii săi a plecat, ci au plecat, intr-o astfel de situaţie împreună cu avînd sensul conjuncţiei şi: El şi cu fraţii săi au plecat. Numai atunci predicatul poate avea forma singularului cînd locuţiunea împreună cu urmează îndată nu după subiect, ci după verbul predicativ. Adică, e corect dacă ne exprimăm astfel. El a plecat împreună cu fraţii săi, în care caz împreună cu are valoare modală, legîndu-se de predicat. Revenind, acum, la citatul din traducerea amintită, menţionăm că formularea corectă ar fi fost aceasta : „Acum, (ea) împreună cu sora ei (..) locuiau...“ Cit priveşte cea de a doua greşeală, cititorii noştri, fireşte, au observat-o singuri — ca, de altfel, şi pe cea dinţii. In adevăr, dacă subiectul este exprimat prin pronumele nehotărît fiecare, al cărui rost este de a indica fiinţele sau lucrurile luate în parte dintr-un grup sau dintr-o categorie oarecare, predicatul nu poate să aibă decît forma singularului. Acordul gramatical se stabileşte, deci, între fiecare şi predicat, iar nu între acesta şi substantivul (sau înlocuitorul lui) care desemnează categoria (grupul) de fiinţe sau de lucruri şi care este precedat de prepoziţia din (dintre). Nu e, adică, indicat să spunem: Fiecare dintre copii merg la şcoală, ci merge. Aşadar, în cazul semnalat de noi, recomandabilă era o altă redactare — şi anume: „Fiecare din (dintre) aceste doamne „ţinea... şi onora...“ N. MIHAESCU AZI, IN LIBRĂRII Ioan Grigorescu: „Unde vîntul miroase a petrol“, Editura Tineretului, 204 pagini, 4,60 lei. * * *: „Fapte de vitejie pe frontul antihitlerist“, album, Editura Militară, 22 lei. E. Jurist: „Băiatul cu valiza“, Editura Tineretului, 122 pagini, 3 lei Ion Pascaru: „Zborul in Cosmos“, Editura Tineretului, colecţia „Ştiinţa învinge“, 322 pagini, 5,70 lei. * * * : „Dezvoltarea conştiinţei socialiste în Republica Populară Romînă“, Editura Academiei R.P.R., 516 pagini, 15,40 lei. Lucrări apărute in Editura Academiei R.P.R. Manifestări culturale in Luna prieteniei romino-sovietice • Simpozionul „Programul P.C.U.S., un plan măreţ de construire a comunismului“ va avea loc la ora 18, în sala Teatrului C.C.S. Vor lua cuvîntul acad. Petre Constantinescu-Iaşi, vicepreşedinte al Consiliului General A.R.L.U.S., şi prof. univ. Valeriu Novacu, membru corespondent al Academiei R.P.R., preşedintele Consiliului Orăşenesc A.R.L.U.S. Ansamblul de cîntece şi dansuri al Consiliului Central al Sindicatelor va prezenta un program artistic. • La Casa prieteniei româno-sovietice, la ora 18, acad. Mihail Ralea, vicepreşedinte al Comitetului naţional pentru apărarea păcii din R.P.R. va vorbi despre „Comunismul şi pacea sunt de nedespărţit“. Va urma un film artistic. • Ing. Constanţa Marcu, candidat în ştiinţe tehnice, va vorbi la ora 18, la Casa universitarilor, despre „Modernizarea şi dezvoltarea întreprinderilor textile în U.R.S.S.“. • La Casa de cultură a tineretului din raionul Gheorghe Gheorghiu- Dej, la ora 18, se va ţine conferinţa intitulată „Dragostea de patrie a tineretului sovietic". Va vorbi tov. Dumitru Olteanu, secretar al Comitetului orăşenesc U.T.M. Bucureşti. • In amfiteatrul mare al Institutului Politehnic va avea loc la ora 20.30, simpozionul „Succesele meta- lurgiei sovietice“. • în sala A.S.I.T., la ora 18, ing. Gorisnic Friedrich va vorbi despre „Noutăţi tehnice sovietice in industria alimentară“. liriici LA CE LUCRAŢI? Iată o întrebare cu care ii întîmpinăm adesea pe compozitori, cu speranţa de a afla noutăţile cu mult înainte ca acestea să ne fie comunicate de afişele sălilor de concert sau ale teatrelor lirice. Şi, cum pe şantierul creaţiei muzicale — ca pe orice şantier de creaţie — activitatea nu încetează niciodată, reuşim să surprindem un proiect, să cunoaştem o preocupare demnă de reţinut sau să găsim chiar o nouă lucrare în stadiul final al elaborării ei. E VORBA DESPRE ANTON PANN Maestrul Alfred Mendelsohn abordează un gen nou în creaţia sa : opereta. La baza lucrării stă ideea legăturii profunde a artistului cu poporul. Am putea cita drept motto pentru această operetă versurile : „De prin lume adunate / Şi iarăşi la lume date". Şi dacă mai adăugăm că lucrarea este consacrată popularei personalităţi a lui Anton Pann, e firesc ca viitoarea operetă să stîrnească interesul publicului. In lucrare sînt folosite unele citate din muzica lui Anton Pann, care, uneori, îi slujesc compozitorului spre a-și dezvolta și expune propriile idei muzicale. GRIVIȚA — 1933 Compozitorul Gheorghe Dumitrescu continuă dezvoltarea frescei noastre istorice oglindite în creația sa, care, pînă în prezent, cuprinde : monumentalul oratoriu „Tudor Vladimirescu", operele „Ion Vodă cel cumplit", „Decebal", „Răscoala" și „Fata cu garoafe", una din ultimele montări ale Teatrului de Operă și Balet, pagini de istorie, de luptă, pagini dramatice, eroice. Gheorghe Dumitrescu în prezent îşi consacră activitatea creatoare eroicelor lupte ale ceferiştilor : o operă despre Griviţa 1933. In mare, compozitorul a terminat schiţa muzicală a întregii lucrări. ORAŞUL NATAL „Odă oraşului meu" se va numi piesa la care lucrează compozitorul Theodor Grigoriu şi poeta Nina Cassian. Cei doi creatori sînt gălăţeni şi o reîntîlnire după ani cu Galaţii de azi în care se vede cum va creşte oraşul de mîine i-au îndemnat să-i închine oraşului natal un cîntec. Oda va fi un cîntec amplu, pentru cor şi orchestră, cu un vădit şi întemeiat caracter sărbătoresc. CINTECE DESPRE PACE ŞI DESPRE RĂZBOI Încercînd să anticipăm buletinul de informaţii al Filarmonicii, anunţăm că unul din concertele de muzică de cameră din prima parte a stagiunii va fi susţinut de Martha Kessler şi Hilda Jerea. Programul va fi alcătuit exclusiv din lieduri în primă audiţie. Patru dintre acestea au fost terminate abia săptămîna trecută. Sînt patru cîntece ale compozitoarei Hilda Jerea, pe versuri de Magda Isanos. Nu e pentru prima oară cînd versurile poetei constituie o sursă de inspiraţie pentru Hilda Jerea, pe care a atras-o culoarea muzicală ce îmbracă ideile expuse cu atîta limpezime în poeziile Magdei Isanos. Pentru prima oară însă, patru din poeziile Magdei Isanos stau la baza unui ciclu de lieduri închegat pe ideea antitetică a păcii şi războiului: „Oameni plecînd la război", „Mama", „Din oraşe arzînd" şi „Pe cîmpiile viitoare", ultima poezie dînd şi titlul ciclului întreg. OPERA „DE LA MATEI CITIRE" * IV Cu mulţi ani în urmă, Ion Nonna Orescu lăsase neterminată opera „De la Matei citire" şi nu avea să o mai continue niciodată. Din muzica inspirată a acestei lucrări cunoaştem două fragmente care figurează în programele concertelor simfonice : un interludiu orchestral — sfîrşitul actului întîi, aşa numita Simfonie a Snagovului, şi preludiul actului al doilea în care e descrisă cu multă forţă de evocare circiuma din Snagov. Cele două fragmente i-au trezit lui Aurel Stroe, mai întîi, curiozitatea de a cunoaşte şi celelalte părţi ale operei. Cercetînd-o, i-a plăcut şi a regretat că nu a fost terminată. L-a preocupat însă, cu atîta insistenţa, încît s-a hotărît să ia condeiul şi să continue de acolo de unde o lăsase Ion Nomantescu, adică de la ultima scenă a actului al doilea. Stroe a compus astfel finalul actului al doilea şi actul al treilea în întregime. A folosit motive muzicale din primele două acte, căutînd să dezvolte toate laturile stilului lui Ion Nonna Otescu, bazîndu-se însă pe acele părţi pe care le-a simţit apropiate propriei sale muzici. E o adevărată probă de adaptare la stil — cum spune Stroe însuşi —care a solicitat mult efort. Datorită acestei strădanii, suculenta satiră muzicală la adresa vieţii feudale din vremea lui Matei Basarab va putea vedea luminile rampei. în prezent compozitorul lucrează la finalul celui de al treilea şi ultim act, H. H. SIMŢUL NOULUI Conferinţa organizaţiei de partid a uzinei „Semănătoarea“ a avut o trăsătură caracteristică: cu o grijă de adevăraţi grădinari (expresia aparţine unuia dintre vorbitori — lăcătuşul Anghel Dumitru) comuniştii au vegheat şi veghează ca tot ce apare nou şi înaintat să se dezvolte şi să înflorească. Cea mai mare parte a dezbaterilor a fost consacrată scoaterii la iveală şi generalizării experienţei înaintate în munca de partid, în producţie, în viaţa culturală a uzinei. — Consider că principalul merit al comitetului de partid şi al organizaţiilor de bază — a spus inginerul Florea Cernica — a constat în studierea atentă a vieţii, în capacitatea de sesizare a elementelor noi şi în folosirea unor forme şi mijloace eficiente pentru răspîndirea noului. El a citat în acest sens un fapt edificator: unii îndrumători tehnici (comuniştii Ion Ene, Ion Semenescu şi alţii) au început să studieze împreună cu muncitorii din grupele la care au fost repartizaţi posibilităţile de îmbunătăţire constructivă şi tehnologică a unor repere. Comitetul de partid a sesizat acest fenomen în faza lui iniţială şi a organizat o consfătuire cu toţi îndrumătorii tehnici, tehnologii, cu unii muncitori cîştigători ai întrecerii pe profesii. S-a luat hotărîrea să se analizeze în spirit critic nu numai un grup de repere, ci totalitatea lor, în aşa fel de experienţa înaintată a muncitorilor îmbinată cu cunoştinţele teoretice ale îndrumătorilor tehnici să ducă la un progres calitativ în producţie. Timp de 40 de zile peste 800 de muncitori, ingineri şi tehnicieni au supus unui examen amănunţit, multilateral, întreaga producţie a uzinei. Care a fost rezultatul ? S-au descoperit noi surse de economii (peste 3.000.000 lei), s-au propus îmbunătăţiri tehnologice la peste 350 de repere (inclusiv confecţionarea a 350 de SDV-uri mai bune), s-au tipizat unele organe ale diverselor maşini agricole şi altele. S-a trecut la punerea în aplicare a propunerilor, astfel că începutul anului 1962 să marcheze ridicarea activităţii uzinei pe o treaptă superioară. Cei care au luat cuvîntul la Conferinţă au scos în evidenţă şi alte acţiuni ale comitetului de partid şi ale organizaţiilor de bază. Este vorba de organizarea autocontrolului pieselor de către muncitori şi maiştri, demonstrarea tehnologiei noi, introducerea în producţie a metodelor înaintate ca : electronituirea, dezbaterea mecanizată a formelor la turnătorie, sudarea în mediu de bioxid de carbon ş. a. O atenţie deosebită a fost acordată extinderii experienţei înaintate. Unul dintre fruntaşii întrecerii pe profesii, strungarul comunist Petre Anghel, a avut iniţiativa de a împărtăşi organizat experienţa sa şi muncitorilor cu o calificare slabă. Comitetul de partid a studiat iniţiativa lui Petre Anghel şi a îndrumat comitetul sindicatului s-o generalizeze. Astăzi în uzină a devenit un fapt obişnuit: fruntaşii în producţie ajută pe muncitorii cu o pregătire profesională mai redusă, să-şi însuşească noi cunoştinţe practice şi teoretice. Foarte utile sînt în acest sens demonstraţiile la locul de muncă. Drept urmare a răspîndirii într-ajuto- Adunări de partid de dare de seamă şi alegeri țării în întrecerea socialistă, în uzină nu mai există nici un muncitor care să lucreze sub normă. Conferinţa de partid a consacrat o bună parte din dezbateri preocupării comitetului de partid pentru generalizarea experienţei pozitive în munca de partid. Atrage atenţia în primul rînd varietatea de forme şi mijloace: consfătuiri la nivelul uzinei, schimburi de experienţă între birourile organizaţiilor de bază, propagandişti, agitatori, colectivele gazetelor de perete, folosirea gazetei de uzină pentru popularizarea şi urmărirea unor acţiuni, formarea de colective din activul de partid care să studieze diferite laturi ale muncii politice şi altele. O mare eficienţă a avut, de pildă, organizarea unei consfătuiri, consacrată muncii politice de masă privind: activitatea agitatorilor, popularizarea documentaţiei tehnice, conţinutul programelor formaţiilor artistice de amatori, organizarea zilei „Experienţei înaintate“ şi muncade răspîndire a cărţii politice şi beletristice. Această consfătuire a ajutat birourilor organizaţiilor de bază să-şi îmbunătăţească stilul şi metodele de muncă, să aplice numeroase iniţiative eficiente. Vorbind despre preocuparea comitetului de partid şi a organizaţiilor de bază, pentru cultivarea a tot ce este nou şi înaintat, delegaţii la Conferinţă n-au trecut însă cu vederea şi unele deficienţe. — Elementele noului nu înving de la sine — sublinia în cuvîntul său, tovarăşul Ilie Olaru. Noul întîmpină de multe ori împotrivirea vechiului şi numai biruindu-l poate să se dezvolte. Aceasta n-a fost o reflecţie pur teoretică. Tovarăşul Olaru a prezentat Conferinţei cîteva fapte concrete. El a arătat că datorită iniţiativei muncitorilor din atelierul preparat, s-a propus eliminarea a trei operaţii la prelucrarea unui reper, ceea ce aduce o economie anuală de aproape 100.000 lei. Totuşi această propunere a stat timp de 5 luni de zile la serviciul tehnic care, în final, a respins-o pe un motiv total neîntemeiat, ar fi prevăzută în planul M.T.O. pe anul 1962. Autorii propunerii nu s-au descurajat, n-au aşteptat sosirea anului 1962 şi prin forţe proprii au aplicat-o. Rezultatele au fost dintre cele mai bune. In general s-a considerat ca nesatisfăcătoare activitatea serviciilor tehnice în rezolvarea propunerilor de inovaţii. Se constată aici fenomene de birocratism, de conservatorism şi tărăgăneală. Conferinţa a cerut ca noul comitet de partid să analizeze intr-o plenară a sa problemele muncii de soluţionare a propunerilor de inovaţii şi să ia măsuri pentru curmarea fenomenelor negative în mişcarea de inovaţii. S-au mai adus în discuţie şi alte aspecte: tendinţe de formalism îri organizarea întrecerii socialiste, lipsa de colaborare între unele sectoare etc. Hotărîrea adoptată de Conferinţă prevede măsuri pentru îmbunătăţirea pe mai departe a activităţii comitetului şi birourilor organizaţiilor de partid, pentru mobilizarea colectivului de muncitori, tehnicieni şi ingineri la îndeplinirea şi depăşirea sarcinilor de plan la toţi indicii pe 1961 şi la pregătirea condiţiilor în vederea unor noi succese în 1962, al treilea an al sesenatului. T. BRATEŞ Curăţenia oraşului, toamna Toamna, poate mai mult ca oricînd în timpul anului, curăţenia oraşului constituie o preocupare deosebită din partea cetăţenilor. Dacă paşii te poartă pe străzi ca Gala Galaction, Zăbrovschi, Turda, pe bd. Banu Manta şi 1 Mai, trotuarele, părţile carosabile curate, fără nici o frunză, vor să dezmintă parcă sosirea anotimpului frunzelor veştejite. Pe aici cetăţenii s-au luat la întrecere cu lucrătorii de la I.S.B. In Capitală sunt însă şi locuri unde deşi toamna îşi face simţită prezenţa, nu se vede preocuparea pentru curăţenie la unii gospodari sau în activitatea unor lucrători de la I.S.B. Pe strada Biserica Răzvan, în centrul Capitalei, frunzelor căzute li s-au adăugat hîrtii, pungi diferite etc. aruncate din neglijenţa pietonilor. Probabil lucrătorii de la I.S.B. n-au mai trecut pe aici din zilele călduroase ale verii. Pe străzile Volga şi Porţile de Fier, din raionul Griviţa Roşie, trotuarele şi partea carosabilă sînt pline de gunoaie. Vinovaţi sînt şi cetăţenii, dar mai vinovată este lucrătoarea de la I.S.B. Sofia Toporaş, care nu-şi face datoria. La fel se prezintă lucrurile şi in piaţa Laminorul. Este necesar ca brigadierii şi controlorii I.S.B. să dea dovadă de mai multă exigenţă, să controleze permanent activitatea lucrătorilor, pentru ca şi aceste străzi să se încadreze în nota generală de curăţenie a Capitalei . Pe strada General Florescu la nr. 9, există un imobil care are un gang de acces şi o curte interioară. Pe aici au trecut multe... toamne, fără ca locatarii să ia vreo măsură de curăţenie. In această curte există un adevărat depozit de frunze, cărămizi, moloz şi mult praf. In mod asemănător se prezintă şi curtea interioară din strada Halelor nr. 5, din strada Columb nr. 4 şi altele. Platoul din mijlocul Capitalei, unde a funcţionat pînă nu de mult Circul de Stat şi pe care încă se mai înalţă unele clădiri nefolosite ale acestuia, prezintă, de asemenea, un aspect cu totul necorespunzător. Lucrătorii bufetului „Terasa Rustica“ au găsit că cel mai bun loc de depozitare a resturilor de cărămizi şi molozului rezultate de la unele reparaţii ale localului este platoul fostului circ. Cofetăria „Carpaţi“ şi-a instalat şi ea aici lăzile de gunoi, iar cei doi locatari din bd. N. Bălcescu nr. 2, urmînd „exemplul“ unităţilor comerciale arătate, îşi depozitează şi ei gunoiul tot pe acest platou. Administraţia circului spune: „Noi nu-l folosim, deci nu putem răspunde de curăţenia lui“. GH. N. Toamna a bătut de mult la porţile oraşului. Pomii şi copacii şi-au schimbat toaletele verzi cu cele ruginii şi acum, frunzele se aştern pe aleile din parcuri, pe trotuarele şi străzile Capitalei, în curţi şi scuaruri. De la la un timp încoace, au tot întîlniri tot mai frecvente intre creatori de artă şi publicul lor. După un spectacol — fie de cinema, fie de teatru — pe scenă se aşează artiştii, faţă în faţă cu ei — spectatorii. Şi între cele două părţi se angajează discuţii interesante, se schimbă opinii pe diferite teme, stimulate de respectivul spectacol ce capătă semnificaţia unui punct de plecare pentru rodnice dezbateri. La Alba Iulia, realizatorii filmului „SETEA“, după ce s-a isprăvit ultima bobină de peliculă, au lansat o invitaţie : „Vă rugăm să stăm de vorbă despre cele ce aţi văzut“. Din sală n-a plecat nimeni, şi a urmat o oră inedită de discuţii. Inginerul Florea Dumitru, fost muncitor la Petroşani, a mulţumit cineaştilor că i-au reamintit evenimente chiar din viaţa lui. Muncitorul Octavian Grigoriţă avea o nelămurire cînd confrunta cartea lui Titus Popovici cu scenariul aceluiaşi Titus Popovici: „De ce s-a renunţat la personajul George Teodorescu care avea o evoluţie foarte interesantă ?“ La Olteniţa am asistat la altă discuţie publică, după premiera spectacolului „Băieţii veseli“ prezentată de Teatrul „Constantin Nottara“. Nicolae Coman, tehnician la Şantierele navale, avea o observaţie: „Mi se pare artificială transformarea bruscă, în final, a lui Mihai“ (unul din personajele „negative“). Dumitru Steriade, tîmplar tot la Şantierele navale, avea altă observaţie: „Costumaţia personajelor, voit ţipătoare, poate că reflectă ţinuta unor tineri certaţi cu buna cuviinţă... vestimentară. Dar, ştiu şi eu dacă n-o găsi pe la noi şi tineri mai slabi de înger care s-o adopte ?“. La Hunedoara, care le-a servit drept „platou de filmare“, cineaştii au prezentat in premieră în faţa muncitorilor filmul „Aproape de soare“. Şi merită să menţionăm ce spunea, printre alţii, oţelarul Constantin Militaru : „Cineaştii s-au lăsat deseori furaţi de spectaculozitatea tehnicii dintr-o oţelărie, şi au ţinut mai puţin seama de oameni. Iar recent, după ce au prezentat la uzinele „23 August“ filmele „Un Jupiter al vremurilor noastre“, „Cocsul“, „Fabricarea centralizată a sculelor“, „Din Piatra Craiului în Făgăraş", cineaştilor de la studioul „Al. Sahia" le-a fost dat să audă comentarii ca acestea: „Mi-a plăcut „Cocsul“, mai ales că şi eu am lucrat la bateria IV de cocs, realizată la noi in uzină. Dar vă întreb : oare n-ar fi fost bine să arătaţi şi cine sunt realizatorii din toată ţara ai fabricii cocso-chimice din Hunedoara ?“ (David Dumitru — electrician). „Ce-ar fi dacă aţi realiza o adevărată „Românie pitorească“, de o mie de ori mai frumoasă azi, decît cea descrisă mai de mult de Vlahuţă?“ (Holdea Ion — tehnician). „Mi-ar fi plăcut să văd în filmul „Fabricarea centralizată a sculelor“ şi rezultatele economice ale noului sistem, comparativ cu cel vechi“ (Szabó Alexandru — strungar). Cu siguranţă că în agendele artiştilor s-au adunat multe observaţii interesante. O primă constatare : publicul de azi nu e pasiv, nu ocupă pur şi simplu un loc în sala de cinema sau de teatru, ca să-şi petreacă timpul intr-un fel oarecare. Participă activ la tot ceea ce se desfăşoară în faţa ochilor săi. Dar nu numai atît. Din consumator de artă, devine şi critic exigent care, pe baza cunoştinţelor, discerne, analizează un spectacol in părţile lui componente. „Cine este criticul cel mai aspru ?“ — scria odată celebrul cineast Eisenstein, „întotdeauna acela care cunoaşte obiectul pe care opera de artă îl oglindeşte“. Cine să fie mai experţi judecători ai vieţii fimului „Aproape de soare“ decât înşişi cei care o făuresc, oţelarii de la Hunedoara ? Cum să nu fie experţi în materie de epică a filmului „Setea“ ţăranii colectivişti de la Teiuş, care au tras ei înşişi prima brazdă in pămîntul boieresc? Este de la sineînţeles că intervenţia acestor „experţi“ in aprecierea creaţiei artistice nu poate fi decît extrem de utilă creatorilor. Desigur că sugestiile, observaţiile nu acţionează totdeauna retroactiv : un film prezentat în faţa spectatorilor este pe deplin încheiat, şi adaosuri, scurtări sau modificări nu mai suportă. Dar toate aceste dezbateri merită să fie luate în seamă, fiind vorba de viitoarea orientare a creatorilor, de direcţia în care îşi îndreaptă eforturile. Dar se pune o întrebare : cînd şi cum să aibă loc asemenea dezbateri publice ? Nu ca la uzinele „23 August", unde oamenii au venit la film imediat după ce terminaseră lucrul. Spunea unul din spectatori, la un moment dat: „Vedeţi, cînd mă duc la un spectacol, merg odihnit. Dar aşa, pe nepusă-masă, cum să mai şi discuţi ?“ Avea dreptate, şi întilnirea între cineaşti şi metalurgişti cu siguranţă ar fi fost mult mai utilă dacă nu s-ar fi desfăşurat sub semnul operativităţii uşor de confundat în asemenea situaţie cu improvizaţia. N-am înclina insă nici pentru intilnirile „festive", care au rigiditatea inerentă ce minimalizează propriu-zis valoarea unor asemenea întîlniri. La premiera piesei „Băieţii veseli“ la Olteniţa, s-a vorbit cam „în general", subliniindu-se mai mult însemnătatea evenimentului, decît dezbătîndu-se propriu-zis spectacolul. Pe stradă, după terminarea discuţiilor, puteau fi auzite mult mai multe observaţii pline de miez despre textul piesei, montarea ei şi interpretarea actorilor, decît în sală. De ce? Evident, „festivitatea“ a anulat in fond o adevărată consfătuire de lucru, apropiată şi deschisă, între artişti şi spectatori. Iar caietele de notiţe ale artiştilor, prin forţa împrejurărilor, au cam rămas... imaculate la capitolul „păreri şi sugestii“. Ce ar fi de dorit ? O atenţie mai mare în organizarea unor asemenea dezbateri, înfrinarea — pe cit posibil — a tendinţei către „operativitatea“ care dă cîştig de timp discuţiilor, dar minimalizează conţinutul acestora. Ni se pare că asimilarea unor asemenea discuţii publice cu cursele „contra cronometru“ din cicism, nu convine genului ce pretinde mai puţin performanţe , în materie de viteză, cu performanţe in adincirea problemelor, am citat cîteva exemple de diso cuţii publice ce s-au ţinut in ultima vreme. Am putea adăuga şi altele, furnizate de studioul „Al. Sahia“, „recordman“ în organizarea de dezbateri in jurul filmului documentar, in mai multe regiuni ale ţării. Cu ciţiva ani în urmă, începuse să prindă rădăcini bunul obicei ca fiecare premieră teatrală din dramaturgia originală să fie urmată de dezbateri publice. Se realiza pe de o parte un contact mai strins între artişti şi spectatori. Pe de altă parte, spectatorii îşi îmbogăţeau cunoştinţele din domeniul artei preferate cu elemente noi aduse la cunoştinţă de artiştii ce-şi explicitau şi prin „viu grai“ modalităţile de exprimare specifică. Şi in sfirşit, artiştii înşişi primeau sugestii interesante, descifrînd prin această legătură directă şi profilul distinct al spectatorului totdeauna prezent numai in sala cufundată în întuneric. Erau aceste întîlniri, dacă vreţi şi veritabile anchete de masă realizate — cu rezultatele cele mai bune — în lumea spectatorilor de azi care umplu sălile de spectacol. Există toate motivele ca „criticul acesta aspru" — tocmai fiindcă iubeşte arta care îi oglindeşte, amplificînd-o şi redindu-i esenţa — propria lui viaţă, să devină invitat permanent la masa rotundă a spectacolelor. De fiecare dată cînd afişele anunţă premiera unei noi piese din dramaturgia originală sau premiera unui nou film românesc, A. SANDU Notă Cit ai bate din palme Un cititor al ziarului nostru, la sfîrşitul concediului său pe care îl făcuse în raionul Buzău, a luat o hotărîre. In ziua în care va pleca , spre Bucureşti va trimite acasă treilăeliţe cu struguri şi alte fructe. Cum nu cumva să aibă vreun necaz, s-a interesat mai întîi în gară la Ullmeni dacă ajung repede lăzile în Bucureşti. — N-aveţi grijă, i s-a spus. Doar ■ sînt fructe, ce, noi nu vedem ? Dacă 5 zăboviţi, ajung şi înaintea dvs. Pleacă cu primul tren. Şi în ziua de 17 octombrie cele trei lăzi au fost expediate prin gara Ulmeni. In zilele de 18, 19, 20, 21 octombrie cel ce le expediase, ajuns în București, s-a tot dus la gară. în zadar însă, fiindcă de fiecare.; I (^at^ aUa că lăzile n-au sosit încă. I Pentru consolare, cîteodată era trimis prin magazie să le caute singur. „Poate or fi venit și nu știm noi**. _ în ziua de 23 octombrie cetăţeanul, pierzîndu-şi răbdarea, a făcut reclamaţie scrisă. Imediat s-a luat legătura telefonică cu gara Ulmeni de unde s-a comunicat : „...n-au plecat I încă, dar le trimitem cu primul tren“. Nu vă mai spunem cum au ajuns I după atîta timp fructele, dar mai I ales strugurii, în Bucureşti. Poate ai bănui oricine. M. FR. (După un material trimis de P. Ştefan)