Informatia Bucureştiului, decembrie 1969 (Anul 17, nr. 5065-5091)

1969-12-01 / nr. 5065

Urmare din pag.I. rinţa de familiarizare cu cei care prin deciziile lor influenţează mobilitatea lu­mii sau îi primenesc conştiinţa­. Fie că exprimă un dezacord, o for­mă a protestului, ca în celebrele „Mé­­moires d’autre-tombe“ ale lui Chateau­briand, sau avatarul autobiografic (vezi «însemnările zilnice« ale lui Titu Maio­­rescu), memoriile explicitează un ca­racter, ne propun lecţia lui, luminează calităţile secrete şi esenţiale. Ceea ce ar râmîne obscur e chemat la lumină cu relativă sinceritate, iar ceea ce pare răzleţ capătă sugestia totalităţii. Litera­tura „subiectivă“ referă asupra fapte­impresia că Goethe sugera înţelept drumul memorialisticii cînd în „Dichtung und Wahrheit« cerea­ speciei să răs­­frîngă în afară tot ce ştim, datorită u­­nei împrejurări favorabile, despre omul pe care îl evocăm. Iar cînd nu e cu putinţă să emitem în acest sens totul, definitiv, decît să desfigurăm inven­­tînd, mai bine să ne mulţumim cu por­trete care nu „leagă“ fidel toate tră­săturile, dar, în schimb, propun o ima­gine parţială sesizantă, plină de adevăr şi relief. E preferabilă discontinuitatea, în genul însemnărilor din cunoscutul Jurnal al Fraţilor Goncourt, cu adevă­rul lor provizoriu, expresiv şi verosimil ca document psihologic, traversitului avantajos pe care îl practică unii din­tre autorii la care facem aluzie. Sim­bolul „antimemoriilor“ invită la un spor de pudoare. Literatura memorialistică lor cu o mare elocvenţă, ironică une­ori, ca în „figurinele“ lovinesciene, sau zguduitor, ca în confesiunile lui Rous­seau. Prin adevărul conţinut în rele­vaţiile comunicate, propriul caz este depăşit, eul memorialistic devenind, a­­deseori, fiinţa reprezentativă. Editurile noastre au oferit, în ultimul timp, o serie de apariţii memorialistice. Avem impresia că „luminile“ pe care le proiectează aceste lucrări sunt cam firave , în tot­­cazul, sub aşteptări. U­nele literaturizează, deplasînd interesul din sfera strict documentară în cea a apologiei naive, altele anecdotizează în marginea faptului atestat. Şi într-un caz şi în altul — fie că este poleită contribuţia soţiei în afirmarea soţului, fie că este „corectat“ adevărul din prea multă iubire - suferă informarea exac­tă a publicului. Poate că, tratate cu extremă indulgenţă, multe cărţi de tipul acesta au încurajat o adevărată indus­trie. N-ar fi vremea să le clasăm, mă­car pe cîteva, la o arhivă a rebuturi­lor ? Dacă admitem că memorialistica are o finalitate superioară ca auxiliar preţios al istoriei literare, psihologiei şi filozofiei culturii, dacă într-adevăr revendicăm actul memorialistic ca ins­trument al cercetării „dinăuntru“ a u­­nor fiinţe pe care vrem să le descifrăm cum au fost, fără retuşuri şi deformări, nu ne putem declara mulţumiţi cu nici un fel de veleităţi subiectiviste. Am Cît priveşte însemnările de drum sau memorialistica de călătorie, aici lucru­rile stau şi mai prost. Dacă, în primul caz, cantitatea abundă şi deplîngem doar ştirbirea transcrierii, în cel de-al doilea caz n-avem materie, deşi nume­roşi scriitori călătoresc în diverse col­ţuri ale planetei. Sigur că dacă rapor­tăm totul la titluri se pot cita destule. Şi nu dintre cele mai neinteresante. Dar pragul de sus al exigenţelor îl trec doar puţine. Veritabile reportaje memo­rialistice au semnat, bunăoară, Geo Bogza şi A. E. Baconsky. Deunăzi, Eu­gen Barbu ne-a reconfortat cu impre­siile lui de drum. Pagini promiţătoare ne-au oferit, de asemenea, Ioan Grigores­­cu şi Al. Şiperco. Dar restul ? Şi nu este de fel încurajator că lucrurile stau aşa. Memorialistica de călătorie relatează contacte tulburătoare cu civi­lizaţii vechi şi noi, este cartea de vizită a celor mai diverse climate. S-ar cu­veni să nu o neglijăm. Ca punte de legătură şi ca fereastră spre lume, li­teratura de călătorie ne descoperă poe­zia spaţiului şi drepturile spiritului cri­tic, virtualităţile progresului şi farme­cul ubicuităţii. Ca şi în cazul eseului, tot un indice de culturalitate, reporta­jul memorialistic certifică vitalitatea şi energetismul nostru. în tandem cu me­moriile propriu-zise, el îmbogăţeşte con­figuraţia unei literaturi. A APĂRUT „ALMANAHUL LITERAR 1970“ In librării şi In chioşcurile de di­fuzare a presei a Intrat o publicaţie care se distinge printr-o remarca­bilă prezentare grafică, printr-o apre­ciabilă diversitate tematică : „Alma­nahul literar 1970", editat, sub aus­piciile Uniunii scriitorilor, de un co­lectiv avîndu-l ca redactor şef pe poetul şi prozatorul Ben Corlaciu. Prezentarea artistică — inclusiv pu­nerea în pagină a materialelor, în­­tr-o viziune suplă şi funcţională — aparţine graficianului Ion Dogar- Marinescu. Schiţe şi povestiri, re­portaje, interviuri cu autori români sau străini, scrieri inedite aparţinînd unor nume de rezonanţă în literatura română, anecdote şi curiozităţi, Jur­nale de călătorie şi carnete ale ar­­telor-surori (cinematografie, teatru, plastică, muzică, balet), însemnări despre sport, automobilism şi, fi­reşte, nelipsitele rubrici de satiră şi umor — iată o foarte succintă trecere in revistă a sumarului acestei apa­riţii destinate celor mai largi cate­gorii de iubitori ai literaturii şi artei. PRIETENII MUZEULUI ZAMBACCIAN LA A DOUA INTILNICE Continuînd iniţiativa organizării unor expoziţii in sala sa de studii şi do­cumentare, Muzeul Zambaccian invită miine, ora 19, la vernisajul expoziţiei «le grafică a Gabrielei Batean, ce va cuprinde lucrări realizate într-o teh­nică inedită , colaj filmat. Artista ,va fi prezentată de criticul de artă Adrian Petringenaru. In prologul vernisajului, Ana Blandiana și Tudor George vor recita din versurile lor. • Un deceniu de activitate • Sîmbătă, Liceul nr. 12 din Capitală a săr­bătorit primul său de­­ceniu de activitate 1959—1969. Aniversarea a prilejuit o serie de manifestări ştiinţifice şi cultural - artistice. Cercurile elevilor, de literatură, matemati­că, chimie, ştiinţele naturii, geografie, is­torie şi muzică, ce­naclul „Freamăt de co­dru" au ţinut şedinţe festive. In cadrul unui simpozion, cadrele di­dactice au dezbătut problema „Informarea permanentă şi valori­ficarea experienţei di­dactice , imperative ale şcolii noi“. In cadrul lectoratului cu părinţii, s-a discu­tat tema „Cum îmi educ copiii“. Manifes­tările s-au încheiat cu o frumoasă serbare școlară. Ion Vo­icu, Tőszer şi Mihai Brediceanu concertul . Simfonicul Filar­monicii de săptămî­­na trecută a prezen­tat un concert de e­­levată ţinută artisti­că, remarcabil şi prin faptul că a in­clus două lucrări contemporane — Sim­fonia a II-a de Lan­­dowski şi Cantata „Ulysse“ de Liviu Glodeanu — ambele in primă audiţie bucureşteană. Prima parte a pro­gramului ne-a prile­juit intîlnirea cu ta­lentata solistă a Ope­rei maghiare din Cluj, Iulia Teszer, care a interpretat partitura cantatei lui Liviu Glodeanu, lu­crare dovedind ma­turitate componistică şi o excepţională tratare a vocii, ex­plicată, desigur, prin înclinaţia deosebită a autorului pentru mu­zica vocal-simfonică. Timbrul, volumul şi vibrato-ul, completa­te de o desăvîrşită şcoală a interpretă­rii, sînt calităţi care o recomandă pe tînă­­ra soprană de pe malul Someşului. Scrisă sub semnul u­­nei profunde unităţi organice, Simfonia a II-a de Landowski traduce structuri rit­mice de o mare com­plexitate şi diversita­te, purtînd amprenta unui elan melodic generator de inefabi­le sugestii sonore. Temperamentul neo­romantic al acestui compozitor contempo­ran nu părăseşte for­ma clasică, în limi­tele căreia Îşi eta­lează spiritul filozo­fic plin de frămîn­­tări, care Învăluie lucrarea sa într-o paletă cromatică de song trist, parcurs de pătimaşe izbucniri li­rice. Orchestra şi-a dovedit aici consec­venţa abordării unei lucrări de întindere, la al cărei spirit a aderat întru totul. Pa­sajul de dificultate din prima parte­ a simfoniei a fost tre­cut cu brio de con­­trabaşi, supuşi la un adevărat maraton de virtuozitate tehnică. In partea a doua, Ion Voicu, acelaşi temperamental na­tiv, pe care-l cunoaş­tem, şi-a etalat din nou întreaga gamă a posibilităţilor sale in­terpretative, confe­rind o deosebită strălucire Concertu­lui pentru vioară şi orchestră al lui Men­delssohn Bartholdy. Intr-un dialog viu cu solistul, orchestra a contribuit la reuşita concertului cu corec­titudinea şi sensibili­tatea dovedite de compartimentul coar­delor şi, în special, de suflătorii de lemn, cu transparenţa şi precizia ritmică a stacatto-ului final. (în concertul de vineri.) Sobru şi eficace în asigurarea acompa­niamentului celor doi solişti, dirijorul Mi­hai Brediceanu a în­cheiat concertul prin­tr-o excelentă inter­pretare a cunoscutei lucrări de Respighi „Pinii din Roma". Aspectul pictural al orchestrei a fost transmis cu deosebi­tă pregnanță. Doina Moga Pe podiumul de concert, Ion Voicu Un concert prezentat în trei seri ale săptămânii trecute pe scena sălii Pa­latului ne-a îndemnat să revenim a­­supra mult discutatei probleme a di­fuzării muzicii uşoare. Aşa cum re­marcau şi doi compozitori într-un in­terviu publicat recent in ziarul nostru, între festivalul braşovean şi concursul naţional de creaţie şi interpretare - adică între cele două momente ale a­­nului cînd acest gen de largă audienţă se află în centrul atenţiei — vedetele şi creatorii intră într-o eclipsă aproape totală. Afişele oraşului anunţă rareori cite un concert, întâlnirile publice cu muzica uşoară căpătînd astfel aură de... eveniment. Intr-un asemenea context se înscrie şi „Serenada tinereţii“ — căci la acest concert ne referim — care a constituit prefaţa unui turneu, o utilă repetiţie generală înaintea că­lătoriei peste hotare. Concepută, în mod cu totul justificat, după criterii deter­minate de clauze contractuale, de pre­zentarea în faţa unui public străin, seara muzicală — agrementată cu momente umoristice — ne-a prilejuit o retrospec­tivă a şlagărelor româneşti şi străine mai vechi şi mai noi, ca şi rememo­rarea câtorva numere comice de re­­zistenţă din repertoriul lui Horia Şerbănescu, Ovid Teodorescu, V. To­­mazian. Totodată, reîntilnirea (după cită vreme ? !) într-o sală de concert cu un mănunchi de vedete ne-a oferit o binevenită ocazie să constatăm sta­diul de evoluţie a soliştilor noştri. Am remarcat astfel, pentru a doua oară in acest an, realul progres In care se află Cristian Popescu, izbutind să confere Interpretării o notă personală preg­nantă, ca şi efortul — încununat de succes — al Andei Călugăreanu de a-şi Consolida un distinct stil propriu , cu mai puţină satisfacţie am urmărit evo­luţiile lui Dan Spătaru, care, mizind exclusiv pe farmecul sincerităţii, ignoră sau trece candid peste nuanţele şi spi­ritul specific fiecărei piese ; de aseme­nea, nu fără regret, am constatat că Luminiţa Dobrescu n-a făcut incă to­tul ca să dea integrală acoperire ar­tistică marilor obligaţii ce-i revin după propulsarea, pe orbita cele­brităţii, avind în schimb revelaţia s-o reîntîlnim într-o excelentă formă pe Mihaela Mihai. La rindul lui, Sergiu Cioiu s-a străduit să renunţe la teatra­­lismul exagerat, preferind o sobrietate de bun augur. Chiar dacă ni s-a în­făţişat cu precădere ca orchestră de acompaniament, nu putem trece peste prezenţa formaţiei „Sincron“, substan­ţial restructurată, care a reuşit, doar prin cîteva piese, să ne convingă că în noua formulă îşi va redobîndi fai­ma eclipsată o vreme. Dar, aşa cum scriam la începutul a­­cestor rînduri, oricît de reuşite ar fi, asemenea manifestări ocazionale nu pot recupera absenţele activităţii concertis­­tice permanente, în măsură să satisfacă deopotrivă cerinţele numeroşilor iubi­tori ai muzicii uşoare, ca şi ale crea­torilor şi interpreţilor­ Căci, în primul rind, concertele de largă audienţă con­stituie adevărata rampă de lansare a noilor creaţii româneşti şi străine şi nu mai puţin confruntările necesare în­tre interpreţi şi public. Pregătirea fie­cărei apariţii pe scenă presupune o susţinută colaborare a soliştilor cu compozitorii, presupune îmbogăţirea şi diversificarea repertoriului lor, deci perfecţionare profesională şi, implicit, ascensiune artistică. Asaltul premergă­tor festivalurilor-concura nu trebuie să se substituie activităţii curente menite să întreţină atît contactul cu amatorii genului, cît şi climatul firesc al crea­ţiei şi interpretării muzicii uşoare. La acest lucru credem că ar trebui să re­flecteze şi Direcţia muzicii din C.S.C.A. şi O.S.T.A. şi teatrele de revistă E. Comarnescu Postfaţă la o prefaţă . Posibile ameliorări ale afişului muzicii uşoare La microfon, MIHAELA MIHAI ­ Cum se încadrează în disciplina contractuală furnizorii de materiale Urmare diin pag.I sticlă asfaltată, 21 tone plăci şi fire din azbest ş.a. La cererea Consiliului popular municipal, s-au produs şi li­vrat 7 500 tone ciment PZ-500, un ciment de calitate superioară, cu re­zistenţa cea mai ridicată, utilizat la producţia elementelor de canalizare, pe care le produce întreprinderea „Granitul". Totodată, întreaga pro­ducţie de cărămizi a industriei lo­cale din Capitală a fost pusă la dis­poziţia D.G.C.M., evitîndu-se în acest fel transporturile lungi, manipulările repetate, depozitările intermediare şi stocările pe şantiere. Pentru lucrările de la hotelul „In­tercontinental“, fabrica din Feldioa­­ra a produs cărămizi lambă şi uluc, sortiment ce nu intră în nomencla­torul curent al ceramiştilor şi pe care fabricile de cărămizi ale D.G.C.M. nu le-au putut realiza.­­ Am intrat în ultima lună a anu­lui, perioadă care pentru construc­tori trebuie să însemne un efort susţinut pe linia folosirii superioare a timpului de lucru şi a potenţia­lului tehnic. Pentru aceasta, însă, procesul de aprovizionare trebuie să funcţioneze perfect, ceea ce — si­tuaţia unor şantiere o atestă — nu s-a realizat incă. — Este adevărat, unele dificultăţi le-am provocat şi noi constructorilor din Capitală. Din cauza resurselor insuficiente, n-am putut satisface ce­rerile de materiale de izolaţii, în spe­cial de plăci de plută bitumizată sau expandată. De asemenea, n-am livrat la termen întreaga cantitate de covor p.v.c. contractată, necesară pentru darea în folosinţă a locuinţe­lor din planul acestui an. Cu spri­jinul Ministerului Industriei Chimi­ce, care sperăm că de această dată ne va livra materia primă ce ne-a fost repartizată, ne vom strădui să ne achităm integral de obligaţiile faţă de Consiliul popular al muni­cipiului Bucureşti. Fără îndoială, chiar în această situaţie, timpul scurt rămas pină la sfîrşitul anului nu va permite constructorilor să re­cupereze in totalitate restanţele în­registrate pe unele şantiere. De a­­ceea, pe lingă efortul nostru îndrep­tat spre livrarea cît mai operativă a materialelor — şi nu în ultimele zile ale lunii decembrie — este ne­cesar să se acţioneze şi în direcţia executării acelor lucrări la care baza materială este asigurată. In acest sens, solicităm mai multă receptivi­tate din partea proiectanţilor şi con­structorilor bucureşteni pentru folo­sirea blocurilor mici din beton cu agregate uşoare, ca înlocuitori ai cărămizilor ceramice, sortiment insu­ficient acoperit de producţia actuală. In ceea ce priveşte îmbunătăţirea aprovizionării şantierelor în general, este pozitiv faptul că întreprinderea de aprovizionare cu materiale din cadrul D.G.C.M. a stabilit relaţii di­recte şi permanente cu o serie de fa­brici producătoare de materiale de construcţii. S-au creat astfel premi­sele pentru dezvoltarea unor relaţii stabile, de lungă durată, eficiente, in fundamentarea şi realizarea planului, atît pentru furnizori cit şi pentru beneficiari. , — v-am ruga să vă referiţi la măsurile ce stau In atenţia minis­terului pentru îmbunătăţirea asi­gurării şantierelor din Bucureşti cu materialele necesare. — In anul următor producţia in­dustriei materialelor de construcţii va înregistra creşteri Însemnate la toate grupele de materiale pe care le fabricăm. Pentru pregătirea fron­tului de lucru, unităţile D.G.C.M au primit, ca avans, cantităţi­­importante de materiale de construcţii. Totodată, repartiţiile acordate satisfac în cea mai mare parte nevoile constructori­lor din Capitală. In aceste condiţii, pentru a nu provoca aglomerarea spaţiilor de depozitare ale furnizo­rilor, este necesar ca în trimestrul 1/1970 constructorii să preia integral cotele de materiale repartizate. 1970, an cu mare volum de con­strucţii, trebuie să marcheze un pas hotărîtor pe linia introducerii şi ex­tinderii celor mai noi şi eficiente procedee de construcţii, încă din a­­cest trimestru urmează a se stabil de către Comitetul de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, în colaborare cu ministerul nostru, Mi­nisterul Construcţiilor Industriale şi Consiliul popular al municipiului Bucureşti, obiectivele la care se vor introduce asemenea soluţii construc­tive, asigurîndu-se utilizarea mate­rialelor şi elementelor noi produse de M.I.M.C. — pardoseli din dale, covoare din polimeri şi tapete din hîrtie aplicabile direct pe beton, plăci tonoizolatoare, produse din vată tul­­nerală, din ceramică fină etc. Măsurile luate pînă în prezent,­ precum şi cele ce urmează a fi apli­cate creează condiţii ca în 1970 efor­turile constructorilor pentru realiza­rea integrală a volumului de inves­tiţii planificat pe întregul cincinal să fie sprijinite corespunzător de u­­nitățile noastre, prin livrarea ritmi­că şi completă a materialelor de construcții necesare. BRAHMS? Da, îmi place! Cinematograful posedă o primejdioasă forţă de demistificare şi ecranizarea lui Anatole Litvak îmi pare interesantă, tocmai fiindcă distruge, involuntar, nim­bul de modern şi de actual al unui roman şi al unui mod de a face lite­ratură. Sub necruţătoarea lupă a apa­ratului de proiecţie .„Vă place Brahms?“ apare ceea ce fusese de la bun înce­put : o desuetă melodramă. Melancolie dezinvoltă, ţuţn blazat, greaţă existenţială — toate asteai ei rău nu­mai trucuri mo­derniste şi noi întotdeauna îndemîna­­tice. Esenţialul rămîne schema — fe­meia neglijată de un partener Ingrat, căreia scenariul-destin îi va oferi pină la urmă revanşa , certificatul de căsă­torie — la care se adaugă alte semnal­mente eterne ale melo-ului , anecdota Îngrozitor de contorsionată şi de su­perficială, abstractizarea personajelor pină la convenţie şi... abundenţa preci­pitaţiilor lacrimale. Schema am mai intilnit-o in nenumă­rate ocazii. (Franţoise Sagan Însăşi a mai utilizat-o in „Un certain sourire“, inversînd, ce-i drept, raportul între per­sonaje : un cvadragenar, de astă data, are o legătură cu o tinără). Conştient probabil de caracterul rudimentar al „story“-ului, Litvak şi-a căutat un punct de sprijin in dialog. Replicile, care a­bundă in film, îi dau totuşi un ca­racter static şi livresc. Platitudinile se schimbă, ca la tenis, fără complexe, ba chiar cu o anumită mîndrie a rafina­mentului monden. O aparenţă de filo­zofie dezabuzată la indemîna oricui (vezi lecţia despre dragoste oferită de o cintareaţă într-un local,, replici ief­tine cu sens figurat precum acel „A căzut masca discuţii despre abstrac­ţionism şi referiri programatice ie Brahms­­ este mobilizat un intreg ar­senal menit să creeze senzaţia unui pospai de cultură. Dar cartea cea mare pe care mizează regizorul este sensibilizarea spectatoru­lui. Meseriaş abil, Litvak ştie bine cum să obţină aceasta. El insinuează, încă din generic, acordurile din Brahms pen­tru a ciştiga afectivitatea publicului şi apoi ţese, precum o plasă de păianjen, argumente lacrimogene, o anume at­mosferă de tristeţe refulată, priviri re­semnate, un cinism graţios şi vag... Uneori vine să se adauge cite o au­tentică imagine cinematografică : silue­ta Paulei, descumpănită, abandonată in cadrul uşii, sau lacrimile care-i tulbură vederea in vreme ce braţele ştergătoa­­relor de parbriz se agită inutil. Dar amintirea unui moment nu poate estom­pa platitudinea poveştii : Roger o ne­glijează pe Paula care, in faţa asaltu­rilor juvenile ale lui Philippe se simte, evident, tulburată şi asta i se vede mai ales din tremurui vocii. De la ju­mătatea filmului, eroinei i se fringe Inima şi plinge — biata de ea ! — plîn­­ge cînd se desparte de Roger, plinge cînd il trimite acasă pe Philippe, plinge ba pentru unul, ba pentru celălalt şi cînd, la sfîrşit, după măritiş, am con­statat că răul de Roger tot n-a învăţat să se poarte cu ea, vă mărturisesc că m-a trecut un fior rece : dacă-i vine In gind lui Philippe să-i dea un telefon — mi-am spus - o luăm de la capăt ! Poate că unii dintre cititori îmi vor condamna insensibilitatea. Dar ce anu­me ar fi trebuit să mă emoţioneze aici? Ce am, ce avem comun sufleteşte cu această lume de pretinse trăiri, cu a­­ceste figuri de ceară, vegetînd într-un balon de cristal ? Veţi spune — şi aveţi tot dreptul ! — că există nişte actori mari in film, dar ce anume portretizea­ză? Să luăm, drept pildă, personajul lui Anthony Perkins, acest talentat pro­zelit al lui Peter O’ Toole. Philippe e, cu prisosul său de ironie şi inteligenţă, cu fantezia sa poznaşă şi generozita­tea-i exuberantă, ca un foc de artificii. Un personaj atît de simpatic (suspect de simpatic, comercial de simpatic !) şi cite excentricităţi comite : un avocat care să părăsească bara de dragul iu­bitei sale, un subaltern care să-şi în­frunte, temerar, patronul, atunci cind acesta se amestecă in viaţa sa intimă. Din ce-o să mai trăiască, oare, rămas fără slujbă ? E atit de integru persona­jul, atit de brav , devotamentul său, incit Începi să uiţi cu cine ai de-a face, cu un ratat precoce căruia familia i-a achiziţionat o slujbă, ca să aibă şi el o o­­cupaţie, cu un întreţinut căruia milioanele lui­­mamino­ţi acoperă nu numai a­­buzul diurn de alcool ci şi „nebuniile“ producţie S.U.A. — 1961. Adaptare după romanul lui Franţoise Sagan, regizată de Anatole Litvak. Muzica: Geor­ges Auric Distribuţia : Ingrid Bergman (Paula), Yves Mon­tand (Roger) şi Anthony Per­kins (distins pentru rolul lui Philippe cu un premiu de in­terpretare, în 1961, la "Can­nes), din localurile de noapte, cu un «şomer" care-şi poate sărbători printr-un dineu, la „Maxim", pierderea slujbei, cu un centaur care izbucneşte în viaţă la vo­lanul său, propulsat de averea părin­ţilor... Personaje ca acestea, trăind pe o singură lungime de undă — sentimen­talismul­­ sunt­­ la Sagan — convenţii, ficţiuni, iar Litvak ne prezintă reali­tatea lor aurită, decorativ şi comercial, cu optica grăbită a turistului. Pretenţia de a emoţiona a acestei banale poveşti de alcov mi s-a părut - scuzaţi-mi vio­lenţa — o sfidare la adresa oamenilor care trăiesc cu adevărat, pe propriile lor picioare. Intr-un mod infinit mai bogat, mai generos, mai interesant de­cit asemenea miliardari de panopticumi. T. Caranfil I Ingrid Bergman şi Anthony Perkins — un duet care merita o partitură mai reuşită ( I Cu prilejul „LUNII CADOURILOR", — ce se desfăşoară în perioada 1—31 decembrie — Direcţia generală comercială a municipiului Bucureşti organi­zează „Concursul cumpărătorilor LUNA CADOURILOR". Concursul are loc în perioada 4—24 decembrie. La „Concursul cumpărătorilor LUNA CADOURILOR“ cu talon de parti­cipare şi dotat cu premii în obiecte pot participa toţi cititorii ziarului „Infor­maţia Bucureştiului", care vor completa şi trimite răspunsurile exacte la tema­­ticile ce se vor publica în ziarul nostru. Condiţia concursului este participarea concurenţilor la toate cele 10 tematici şi completarea corectă a răspunsurilor din fiecare tematică. Taloanele se vor depune în set complet, la sfirşitul concursului. Concurenţii care nu vor respecta aceste cerinţe nu vor intra in concurs. La fel, cei ce nu vor indica exact, în talonul de participare, numele şi adresa. Plicurile conţinind răspunsurile la concurs se primesc pină la data de 27 decem­brie (data poştei). Premiile ce se vor acorda ciştigătorilor (prin tragere la sorţi) sunt următoarele : — Premiul I: — 1 televizor — Premiul II: 1 frigider „Fram“ — Premiul III: — 1 aparat de radio cu tranzistor! tip „Albatros“ Răspunsurile la concurs se vor trimite pe adresa : Direcţia generală comercială a municipiului Bucureşti, bd. Gh. Gheorghiu-Dej nr. 27, loco, sectorul 1, cu menţiunea pentru „Concursul cumpărătorilor LUNA CADOURILOR“, concursul cu raparatorilor * . Fabrica de pielărie şi încălţăminte „Dîmboviţa“ a prezentat o serie de noutăţi comerţului; o parte dintre ele vor figura la contractările pentru anul viitor. Se remarcă introducerea in serie mecanică a noi modele de pantofi de damă şi bărbăteşti, cu forme moderne, ce se lucrau pină acum manual. Peste 230 de modele în culori pastel cu acce­sorii metalice s-au pregătit de serviciul creaţiei. In fotografie : Creatorul de modele Ologeac Ştefan ne prezintă cîteva dintre acestea. DUMINICA - pauză in serviciile de urgență și informare? (Urmare din pag. 1) organiza de aşa manieră serviciul „05“, incit taxa respectivă să o con­stituie chiar fisa introdusă în apa­rat ? De „05“ poate beneficia nu­mai posesorul de post telefonic ? Nu credem că este mai... rentabil refu­zul de a da o informaţie celor care folosesc telefoanele publice. Mai ales că întîrzie, de ani de zile, organi­zarea unui serviciu municipal per­manent de informaţii complexe. ...Şi în alte sectoare de activitate o informaţie simplă, uşor de obţi­nut prin telefon, nu ne-a fost acor­dată, nerămînînd alte soluţii decît deplasarea la faţa locului. Spre e­­xemplu — la cinematografe şi tea­tre. Am încercat să aflăm unele amănunte, referitoare la diverse spectacole, spre a ne putea decide pe care să-l alegem. Dar... — Distribuţia „Ofiţerului recru­­tor” ? E prea mare ca să v-o spun la telefon. (Teatrul Mic). — N-am ochelarii la mine, aşa că nu ştiu ce producţie este filmul (?!) (cinematograful „Popular"). — N-am văzut spectacolul. Nu ştiu... (cinematograful „Buzeşti"). Cine intră la.. apă ? S-a mai scris despre cetăţenii care au ghinionul să li se spargă duminica în casă o ţeavă de la Instalaţia de apă. ICAB şi IAL ne asigurau că echipele de intervenţie vor acţiona cu promptitudine inclusiv duminica. Din păcate, de atunci a curs multă apă... pe Dîmboviţa, dar, practic, se pare că nu s-a întreprins nimic. Ne adresăm IAL — Foişor, sesi­­zînd că locuinţa din str. Cîmpul Mo­şilor nr. 11 a fost inundată. O voce de la telefonul 22.13.12 ne îndrumă la tel. 35.19.66. Acolo nu răspunde nimeni, aşa că revenim la primul număr. Sîntem sfătuiţi să apelăm, da astă dată, la 35.24.10, unde ni se ascultă necazul. Şi : „S-a inundat apartamentul, s-a spart o ţeavă ? Nu e o calamitate, vom veni mâine să o reparăm" (?!). IAL a promis că instalatorii vor fi prezenţi, în Drumul Taberei, mi­­crotalonul 8, în fiecare duminică, la atelierul situat în complexul comer­cial nr. 11, aşa îndt vor putea in­terveni urgent. Cum nu le-am pu­tut da de urmă, sunăm la IAL (tel. 31.52.12) . — Nu lucrează nimeni — ni se răspunde. Vă promitem, însă, că, de duminica viitoare, echipele vor fi prezente. ICAB lucrează, oare, mai conşti­incios ? Anunţăm ofiţerul de servi­ciu că o porţiune din str. Făgetului a fost inundată din cauza unei spăr­turi în conducta de sub trotuar. — Căutaţi pe cineva care se pri­cepe să o repare — ni se spune. Insistăm la serviciul de intervenţii ICAB (tel. 16.45.61). Răspunde mais­trul Ion Păsărică : — Putem veni abia miine ! — Bine, dar strada e inundată. — Repet, numai miine ! ...Şi în acest timp — aşa cum aveam să constatăm — patru lucră­tori şi un maistru şedeau degeaba la sediu. Aragazul buclucaş Defecţiune Ipotetică: tabloul de si­guranţă al instalaţiei electrice dintr-un apartament din Floreasca începe să fu­mege. Cine Intervine ? Apelăm la de­ranjamente IDER (tel. 18.23.40). — Adresaţi-vă la cooperativa „Metalo­­casnica“, al cărei telefon e aflaţi de la „03“. Noi nu-l ştim. La „03", ni se indică numărul de apel al Centrului de Informare UCMR (13.58.81), dar aici - la ora 15 - nu răspunde nimeni. Acelaşi insucces l-am avut şi a­­tunci cind, semnallnd centralul de re­paraţii pentru butelii de aragaz (str. Ca­ransebeş nr. 11) faptul că o butelie ema­na gaze, ni s-a recomandat să aştep­tăm „pină miine". Explicabil, dacă ţi­nem seama că, la centrul respectiv, erau prezente doar două operatoare telefo­nice. Nici un mecanic de întreţinere.. • Ce rost are un asemenea serviciu de intervenţii, care se limitează, duminica, doar la a înregistra reclamaţiile ? „Sincope“ la 02 Scriam, în urmă cu cîtva timp, că ser­viciul de deranjamente de la Telefoane (Q2) este inactiv duminica. Reclamînd, ieri, defectarea postului 73.71.90, deoare­ce tehnicianul s-a prezentat în mai pu­ţin de o oră, am fost dispuşi să cre­dem că operativitatea acestui serviciu şi-a recăpătat energia. Dar reluînd tes­tul şi sesizînd că telefonul nr. 21.30.84 nu face apel, am fost categoric refu­zaţi : „Poate luni vi se va rezolva şi cererea dv.“. Ieri, am constatat că, în numeroase cazuri, apelurile cetăţenilor au fost în­­tîmpinate cu promptitudine , atunci cînd s-a cerut sprijinul medicilor de gardă (la spitalul Colţea, la Salvare), asistenţei medicale la domiciliu, lucră­torilor de miliţie, echipelor de interven­ţie de la „Ascensorul“ ş.a. Prin contrast - faptele relatate mai sus o atestă - la „extemporalul“ între­prins s-au înregistrat şi mulţi corigenţi. Deficienţele constatate s-au petrecut în aceleaşi întreprinderi şi instituţii criti­cate în numeroase alte prilejuri. Este limpede că lipsa măsurilor organizato­rice eficiente, sau neurmărirea con­secventă a aplicării lor menţin un ne­­permis „relas“ în asigurarea unor ser­vicii de strictă necesitate pentru cetă­ţeni. Aşteptăm, din partea forurilor vizate, răspunsurile ce se impun, spre a le publica în ziarul nostru din 5 de­cembrie. Aşteptăm, împreună cu cetă­ţenii, ca, incepînd de duminica viitoare, informarea şi prestările urgente să fie repuse în drepturile lor fireşti. e 124 noi modele de cravate, în peste 1 400 poziţii coloristice, au fost con­tractate cu unităţile comerciale de că­tre fabrica „Select“. De consemnat noua linie a modei — predomină culorile des­chise (gri argint, bej, muştar, bleu), iar desenele sunt mici, îndeosebi geometri­ce, şi dispuse pe toată suprafaţa cra­vatei.­­ Direcţia drumuri şi spaţii verzi comunică : Cererile din partea ins­tituţiilor, întreprinderilor sau per­soanelor particulare. privind înlo­cuirea sau reducerea coronamen­tului arborilor din spaţiile verzi se soluţionează de către serviciile de gospodărire, întreţinere drumuri şi spa­ţii verzi ale consiliilor populare ale sectoarelor. Pentru arborii aflaţi în curţile imobilelor particulare sacs de stat, serviciile respective pot da avizul lor asupra vegetaţiei, dreptul de extra­gere fiind, în exclusivitate, al proprie­tarului particular sau al I.A.L. Cere­rile de extrageri de nuci se soluţio­nează de către Direcţia agricolă jude­ţeană, iar cele pentru extragerea duzi­lor se aprobă numai de către Direcţia de drumuri şi spaţii verzi a Consiliu­lui popular municipal. • Incepînd de astăzi, la Casa oamenilor de ştiinţa (Piaţa Cosmonau­ţilor nr. 0) se desfăşoară sesiunea de comunicări ştiinţifice organizată de Rectorul de Istoria muzicii al Insti­tutului de Istoria artei din cadrul Aca­demiei. Muzicologi, compozitorii cadre didactice de specialitate prezintă variate comunicări urmate de discuţii şi audiţii muzicale. t

Next