Informatia Bucureştiului, decembrie 1969 (Anul 17, nr. 5065-5091)
1969-12-01 / nr. 5065
Urmare din pag.I. rinţa de familiarizare cu cei care prin deciziile lor influenţează mobilitatea lumii sau îi primenesc conştiinţa. Fie că exprimă un dezacord, o formă a protestului, ca în celebrele „Mémoires d’autre-tombe“ ale lui Chateaubriand, sau avatarul autobiografic (vezi «însemnările zilnice« ale lui Titu Maiorescu), memoriile explicitează un caracter, ne propun lecţia lui, luminează calităţile secrete şi esenţiale. Ceea ce ar râmîne obscur e chemat la lumină cu relativă sinceritate, iar ceea ce pare răzleţ capătă sugestia totalităţii. Literatura „subiectivă“ referă asupra fapteimpresia că Goethe sugera înţelept drumul memorialisticii cînd în „Dichtung und Wahrheit« cerea speciei să răsfrîngă în afară tot ce ştim, datorită unei împrejurări favorabile, despre omul pe care îl evocăm. Iar cînd nu e cu putinţă să emitem în acest sens totul, definitiv, decît să desfigurăm inventînd, mai bine să ne mulţumim cu portrete care nu „leagă“ fidel toate trăsăturile, dar, în schimb, propun o imagine parţială sesizantă, plină de adevăr şi relief. E preferabilă discontinuitatea, în genul însemnărilor din cunoscutul Jurnal al Fraţilor Goncourt, cu adevărul lor provizoriu, expresiv şi verosimil ca document psihologic, traversitului avantajos pe care îl practică unii dintre autorii la care facem aluzie. Simbolul „antimemoriilor“ invită la un spor de pudoare. Literatura memorialistică lor cu o mare elocvenţă, ironică uneori, ca în „figurinele“ lovinesciene, sau zguduitor, ca în confesiunile lui Rousseau. Prin adevărul conţinut în relevaţiile comunicate, propriul caz este depăşit, eul memorialistic devenind, adeseori, fiinţa reprezentativă. Editurile noastre au oferit, în ultimul timp, o serie de apariţii memorialistice. Avem impresia că „luminile“ pe care le proiectează aceste lucrări sunt cam firave , în totcazul, sub aşteptări. Unele literaturizează, deplasînd interesul din sfera strict documentară în cea a apologiei naive, altele anecdotizează în marginea faptului atestat. Şi într-un caz şi în altul — fie că este poleită contribuţia soţiei în afirmarea soţului, fie că este „corectat“ adevărul din prea multă iubire - suferă informarea exactă a publicului. Poate că, tratate cu extremă indulgenţă, multe cărţi de tipul acesta au încurajat o adevărată industrie. N-ar fi vremea să le clasăm, măcar pe cîteva, la o arhivă a rebuturilor ? Dacă admitem că memorialistica are o finalitate superioară ca auxiliar preţios al istoriei literare, psihologiei şi filozofiei culturii, dacă într-adevăr revendicăm actul memorialistic ca instrument al cercetării „dinăuntru“ a unor fiinţe pe care vrem să le descifrăm cum au fost, fără retuşuri şi deformări, nu ne putem declara mulţumiţi cu nici un fel de veleităţi subiectiviste. Am Cît priveşte însemnările de drum sau memorialistica de călătorie, aici lucrurile stau şi mai prost. Dacă, în primul caz, cantitatea abundă şi deplîngem doar ştirbirea transcrierii, în cel de-al doilea caz n-avem materie, deşi numeroşi scriitori călătoresc în diverse colţuri ale planetei. Sigur că dacă raportăm totul la titluri se pot cita destule. Şi nu dintre cele mai neinteresante. Dar pragul de sus al exigenţelor îl trec doar puţine. Veritabile reportaje memorialistice au semnat, bunăoară, Geo Bogza şi A. E. Baconsky. Deunăzi, Eugen Barbu ne-a reconfortat cu impresiile lui de drum. Pagini promiţătoare ne-au oferit, de asemenea, Ioan Grigorescu şi Al. Şiperco. Dar restul ? Şi nu este de fel încurajator că lucrurile stau aşa. Memorialistica de călătorie relatează contacte tulburătoare cu civilizaţii vechi şi noi, este cartea de vizită a celor mai diverse climate. S-ar cuveni să nu o neglijăm. Ca punte de legătură şi ca fereastră spre lume, literatura de călătorie ne descoperă poezia spaţiului şi drepturile spiritului critic, virtualităţile progresului şi farmecul ubicuităţii. Ca şi în cazul eseului, tot un indice de culturalitate, reportajul memorialistic certifică vitalitatea şi energetismul nostru. în tandem cu memoriile propriu-zise, el îmbogăţeşte configuraţia unei literaturi. A APĂRUT „ALMANAHUL LITERAR 1970“ In librării şi In chioşcurile de difuzare a presei a Intrat o publicaţie care se distinge printr-o remarcabilă prezentare grafică, printr-o apreciabilă diversitate tematică : „Almanahul literar 1970", editat, sub auspiciile Uniunii scriitorilor, de un colectiv avîndu-l ca redactor şef pe poetul şi prozatorul Ben Corlaciu. Prezentarea artistică — inclusiv punerea în pagină a materialelor, într-o viziune suplă şi funcţională — aparţine graficianului Ion Dogar- Marinescu. Schiţe şi povestiri, reportaje, interviuri cu autori români sau străini, scrieri inedite aparţinînd unor nume de rezonanţă în literatura română, anecdote şi curiozităţi, Jurnale de călătorie şi carnete ale artelor-surori (cinematografie, teatru, plastică, muzică, balet), însemnări despre sport, automobilism şi, fireşte, nelipsitele rubrici de satiră şi umor — iată o foarte succintă trecere in revistă a sumarului acestei apariţii destinate celor mai largi categorii de iubitori ai literaturii şi artei. PRIETENII MUZEULUI ZAMBACCIAN LA A DOUA INTILNICE Continuînd iniţiativa organizării unor expoziţii in sala sa de studii şi documentare, Muzeul Zambaccian invită miine, ora 19, la vernisajul expoziţiei «le grafică a Gabrielei Batean, ce va cuprinde lucrări realizate într-o tehnică inedită , colaj filmat. Artista ,va fi prezentată de criticul de artă Adrian Petringenaru. In prologul vernisajului, Ana Blandiana și Tudor George vor recita din versurile lor. • Un deceniu de activitate • Sîmbătă, Liceul nr. 12 din Capitală a sărbătorit primul său deceniu de activitate 1959—1969. Aniversarea a prilejuit o serie de manifestări ştiinţifice şi cultural - artistice. Cercurile elevilor, de literatură, matematică, chimie, ştiinţele naturii, geografie, istorie şi muzică, cenaclul „Freamăt de codru" au ţinut şedinţe festive. In cadrul unui simpozion, cadrele didactice au dezbătut problema „Informarea permanentă şi valorificarea experienţei didactice , imperative ale şcolii noi“. In cadrul lectoratului cu părinţii, s-a discutat tema „Cum îmi educ copiii“. Manifestările s-au încheiat cu o frumoasă serbare școlară. Ion Voicu, Tőszer şi Mihai Brediceanu concertul . Simfonicul Filarmonicii de săptămîna trecută a prezentat un concert de elevată ţinută artistică, remarcabil şi prin faptul că a inclus două lucrări contemporane — Simfonia a II-a de Landowski şi Cantata „Ulysse“ de Liviu Glodeanu — ambele in primă audiţie bucureşteană. Prima parte a programului ne-a prilejuit intîlnirea cu talentata solistă a Operei maghiare din Cluj, Iulia Teszer, care a interpretat partitura cantatei lui Liviu Glodeanu, lucrare dovedind maturitate componistică şi o excepţională tratare a vocii, explicată, desigur, prin înclinaţia deosebită a autorului pentru muzica vocal-simfonică. Timbrul, volumul şi vibrato-ul, completate de o desăvîrşită şcoală a interpretării, sînt calităţi care o recomandă pe tînăra soprană de pe malul Someşului. Scrisă sub semnul unei profunde unităţi organice, Simfonia a II-a de Landowski traduce structuri ritmice de o mare complexitate şi diversitate, purtînd amprenta unui elan melodic generator de inefabile sugestii sonore. Temperamentul neoromantic al acestui compozitor contemporan nu părăseşte forma clasică, în limitele căreia Îşi etalează spiritul filozofic plin de frămîntări, care Învăluie lucrarea sa într-o paletă cromatică de song trist, parcurs de pătimaşe izbucniri lirice. Orchestra şi-a dovedit aici consecvenţa abordării unei lucrări de întindere, la al cărei spirit a aderat întru totul. Pasajul de dificultate din prima parte a simfoniei a fost trecut cu brio de contrabaşi, supuşi la un adevărat maraton de virtuozitate tehnică. In partea a doua, Ion Voicu, acelaşi temperamental nativ, pe care-l cunoaştem, şi-a etalat din nou întreaga gamă a posibilităţilor sale interpretative, conferind o deosebită strălucire Concertului pentru vioară şi orchestră al lui Mendelssohn Bartholdy. Intr-un dialog viu cu solistul, orchestra a contribuit la reuşita concertului cu corectitudinea şi sensibilitatea dovedite de compartimentul coardelor şi, în special, de suflătorii de lemn, cu transparenţa şi precizia ritmică a stacatto-ului final. (în concertul de vineri.) Sobru şi eficace în asigurarea acompaniamentului celor doi solişti, dirijorul Mihai Brediceanu a încheiat concertul printr-o excelentă interpretare a cunoscutei lucrări de Respighi „Pinii din Roma". Aspectul pictural al orchestrei a fost transmis cu deosebită pregnanță. Doina Moga Pe podiumul de concert, Ion Voicu Un concert prezentat în trei seri ale săptămânii trecute pe scena sălii Palatului ne-a îndemnat să revenim asupra mult discutatei probleme a difuzării muzicii uşoare. Aşa cum remarcau şi doi compozitori într-un interviu publicat recent in ziarul nostru, între festivalul braşovean şi concursul naţional de creaţie şi interpretare - adică între cele două momente ale anului cînd acest gen de largă audienţă se află în centrul atenţiei — vedetele şi creatorii intră într-o eclipsă aproape totală. Afişele oraşului anunţă rareori cite un concert, întâlnirile publice cu muzica uşoară căpătînd astfel aură de... eveniment. Intr-un asemenea context se înscrie şi „Serenada tinereţii“ — căci la acest concert ne referim — care a constituit prefaţa unui turneu, o utilă repetiţie generală înaintea călătoriei peste hotare. Concepută, în mod cu totul justificat, după criterii determinate de clauze contractuale, de prezentarea în faţa unui public străin, seara muzicală — agrementată cu momente umoristice — ne-a prilejuit o retrospectivă a şlagărelor româneşti şi străine mai vechi şi mai noi, ca şi rememorarea câtorva numere comice de rezistenţă din repertoriul lui Horia Şerbănescu, Ovid Teodorescu, V. Tomazian. Totodată, reîntilnirea (după cită vreme ? !) într-o sală de concert cu un mănunchi de vedete ne-a oferit o binevenită ocazie să constatăm stadiul de evoluţie a soliştilor noştri. Am remarcat astfel, pentru a doua oară in acest an, realul progres In care se află Cristian Popescu, izbutind să confere Interpretării o notă personală pregnantă, ca şi efortul — încununat de succes — al Andei Călugăreanu de a-şi Consolida un distinct stil propriu , cu mai puţină satisfacţie am urmărit evoluţiile lui Dan Spătaru, care, mizind exclusiv pe farmecul sincerităţii, ignoră sau trece candid peste nuanţele şi spiritul specific fiecărei piese ; de asemenea, nu fără regret, am constatat că Luminiţa Dobrescu n-a făcut incă totul ca să dea integrală acoperire artistică marilor obligaţii ce-i revin după propulsarea, pe orbita celebrităţii, avind în schimb revelaţia s-o reîntîlnim într-o excelentă formă pe Mihaela Mihai. La rindul lui, Sergiu Cioiu s-a străduit să renunţe la teatralismul exagerat, preferind o sobrietate de bun augur. Chiar dacă ni s-a înfăţişat cu precădere ca orchestră de acompaniament, nu putem trece peste prezenţa formaţiei „Sincron“, substanţial restructurată, care a reuşit, doar prin cîteva piese, să ne convingă că în noua formulă îşi va redobîndi faima eclipsată o vreme. Dar, aşa cum scriam la începutul acestor rînduri, oricît de reuşite ar fi, asemenea manifestări ocazionale nu pot recupera absenţele activităţii concertistice permanente, în măsură să satisfacă deopotrivă cerinţele numeroşilor iubitori ai muzicii uşoare, ca şi ale creatorilor şi interpreţilor Căci, în primul rind, concertele de largă audienţă constituie adevărata rampă de lansare a noilor creaţii româneşti şi străine şi nu mai puţin confruntările necesare între interpreţi şi public. Pregătirea fiecărei apariţii pe scenă presupune o susţinută colaborare a soliştilor cu compozitorii, presupune îmbogăţirea şi diversificarea repertoriului lor, deci perfecţionare profesională şi, implicit, ascensiune artistică. Asaltul premergător festivalurilor-concura nu trebuie să se substituie activităţii curente menite să întreţină atît contactul cu amatorii genului, cît şi climatul firesc al creaţiei şi interpretării muzicii uşoare. La acest lucru credem că ar trebui să reflecteze şi Direcţia muzicii din C.S.C.A. şi O.S.T.A. şi teatrele de revistă E. Comarnescu Postfaţă la o prefaţă . Posibile ameliorări ale afişului muzicii uşoare La microfon, MIHAELA MIHAI Cum se încadrează în disciplina contractuală furnizorii de materiale Urmare diin pag.I sticlă asfaltată, 21 tone plăci şi fire din azbest ş.a. La cererea Consiliului popular municipal, s-au produs şi livrat 7 500 tone ciment PZ-500, un ciment de calitate superioară, cu rezistenţa cea mai ridicată, utilizat la producţia elementelor de canalizare, pe care le produce întreprinderea „Granitul". Totodată, întreaga producţie de cărămizi a industriei locale din Capitală a fost pusă la dispoziţia D.G.C.M., evitîndu-se în acest fel transporturile lungi, manipulările repetate, depozitările intermediare şi stocările pe şantiere. Pentru lucrările de la hotelul „Intercontinental“, fabrica din Feldioara a produs cărămizi lambă şi uluc, sortiment ce nu intră în nomenclatorul curent al ceramiştilor şi pe care fabricile de cărămizi ale D.G.C.M. nu le-au putut realiza. Am intrat în ultima lună a anului, perioadă care pentru constructori trebuie să însemne un efort susţinut pe linia folosirii superioare a timpului de lucru şi a potenţialului tehnic. Pentru aceasta, însă, procesul de aprovizionare trebuie să funcţioneze perfect, ceea ce — situaţia unor şantiere o atestă — nu s-a realizat incă. — Este adevărat, unele dificultăţi le-am provocat şi noi constructorilor din Capitală. Din cauza resurselor insuficiente, n-am putut satisface cererile de materiale de izolaţii, în special de plăci de plută bitumizată sau expandată. De asemenea, n-am livrat la termen întreaga cantitate de covor p.v.c. contractată, necesară pentru darea în folosinţă a locuinţelor din planul acestui an. Cu sprijinul Ministerului Industriei Chimice, care sperăm că de această dată ne va livra materia primă ce ne-a fost repartizată, ne vom strădui să ne achităm integral de obligaţiile faţă de Consiliul popular al municipiului Bucureşti. Fără îndoială, chiar în această situaţie, timpul scurt rămas pină la sfîrşitul anului nu va permite constructorilor să recupereze in totalitate restanţele înregistrate pe unele şantiere. De aceea, pe lingă efortul nostru îndreptat spre livrarea cît mai operativă a materialelor — şi nu în ultimele zile ale lunii decembrie — este necesar să se acţioneze şi în direcţia executării acelor lucrări la care baza materială este asigurată. In acest sens, solicităm mai multă receptivitate din partea proiectanţilor şi constructorilor bucureşteni pentru folosirea blocurilor mici din beton cu agregate uşoare, ca înlocuitori ai cărămizilor ceramice, sortiment insuficient acoperit de producţia actuală. In ceea ce priveşte îmbunătăţirea aprovizionării şantierelor în general, este pozitiv faptul că întreprinderea de aprovizionare cu materiale din cadrul D.G.C.M. a stabilit relaţii directe şi permanente cu o serie de fabrici producătoare de materiale de construcţii. S-au creat astfel premisele pentru dezvoltarea unor relaţii stabile, de lungă durată, eficiente, in fundamentarea şi realizarea planului, atît pentru furnizori cit şi pentru beneficiari. , — v-am ruga să vă referiţi la măsurile ce stau In atenţia ministerului pentru îmbunătăţirea asigurării şantierelor din Bucureşti cu materialele necesare. — In anul următor producţia industriei materialelor de construcţii va înregistra creşteri Însemnate la toate grupele de materiale pe care le fabricăm. Pentru pregătirea frontului de lucru, unităţile D.G.C.M au primit, ca avans, cantităţiimportante de materiale de construcţii. Totodată, repartiţiile acordate satisfac în cea mai mare parte nevoile constructorilor din Capitală. In aceste condiţii, pentru a nu provoca aglomerarea spaţiilor de depozitare ale furnizorilor, este necesar ca în trimestrul 1/1970 constructorii să preia integral cotele de materiale repartizate. 1970, an cu mare volum de construcţii, trebuie să marcheze un pas hotărîtor pe linia introducerii şi extinderii celor mai noi şi eficiente procedee de construcţii, încă din acest trimestru urmează a se stabil de către Comitetul de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, în colaborare cu ministerul nostru, Ministerul Construcţiilor Industriale şi Consiliul popular al municipiului Bucureşti, obiectivele la care se vor introduce asemenea soluţii constructive, asigurîndu-se utilizarea materialelor şi elementelor noi produse de M.I.M.C. — pardoseli din dale, covoare din polimeri şi tapete din hîrtie aplicabile direct pe beton, plăci tonoizolatoare, produse din vată tulnerală, din ceramică fină etc. Măsurile luate pînă în prezent, precum şi cele ce urmează a fi aplicate creează condiţii ca în 1970 eforturile constructorilor pentru realizarea integrală a volumului de investiţii planificat pe întregul cincinal să fie sprijinite corespunzător de unitățile noastre, prin livrarea ritmică şi completă a materialelor de construcții necesare. BRAHMS? Da, îmi place! Cinematograful posedă o primejdioasă forţă de demistificare şi ecranizarea lui Anatole Litvak îmi pare interesantă, tocmai fiindcă distruge, involuntar, nimbul de modern şi de actual al unui roman şi al unui mod de a face literatură. Sub necruţătoarea lupă a aparatului de proiecţie .„Vă place Brahms?“ apare ceea ce fusese de la bun început : o desuetă melodramă. Melancolie dezinvoltă, ţuţn blazat, greaţă existenţială — toate asteai ei rău numai trucuri moderniste şi noi întotdeauna îndemînatice. Esenţialul rămîne schema — femeia neglijată de un partener Ingrat, căreia scenariul-destin îi va oferi pină la urmă revanşa , certificatul de căsătorie — la care se adaugă alte semnalmente eterne ale melo-ului , anecdota Îngrozitor de contorsionată şi de superficială, abstractizarea personajelor pină la convenţie şi... abundenţa precipitaţiilor lacrimale. Schema am mai intilnit-o in nenumărate ocazii. (Franţoise Sagan Însăşi a mai utilizat-o in „Un certain sourire“, inversînd, ce-i drept, raportul între personaje : un cvadragenar, de astă data, are o legătură cu o tinără). Conştient probabil de caracterul rudimentar al „story“-ului, Litvak şi-a căutat un punct de sprijin in dialog. Replicile, care abundă in film, îi dau totuşi un caracter static şi livresc. Platitudinile se schimbă, ca la tenis, fără complexe, ba chiar cu o anumită mîndrie a rafinamentului monden. O aparenţă de filozofie dezabuzată la indemîna oricui (vezi lecţia despre dragoste oferită de o cintareaţă într-un local,, replici ieftine cu sens figurat precum acel „A căzut masca discuţii despre abstracţionism şi referiri programatice ie Brahms este mobilizat un intreg arsenal menit să creeze senzaţia unui pospai de cultură. Dar cartea cea mare pe care mizează regizorul este sensibilizarea spectatorului. Meseriaş abil, Litvak ştie bine cum să obţină aceasta. El insinuează, încă din generic, acordurile din Brahms pentru a ciştiga afectivitatea publicului şi apoi ţese, precum o plasă de păianjen, argumente lacrimogene, o anume atmosferă de tristeţe refulată, priviri resemnate, un cinism graţios şi vag... Uneori vine să se adauge cite o autentică imagine cinematografică : silueta Paulei, descumpănită, abandonată in cadrul uşii, sau lacrimile care-i tulbură vederea in vreme ce braţele ştergătoarelor de parbriz se agită inutil. Dar amintirea unui moment nu poate estompa platitudinea poveştii : Roger o neglijează pe Paula care, in faţa asalturilor juvenile ale lui Philippe se simte, evident, tulburată şi asta i se vede mai ales din tremurui vocii. De la jumătatea filmului, eroinei i se fringe Inima şi plinge — biata de ea ! — plînge cînd se desparte de Roger, plinge cînd il trimite acasă pe Philippe, plinge ba pentru unul, ba pentru celălalt şi cînd, la sfîrşit, după măritiş, am constatat că răul de Roger tot n-a învăţat să se poarte cu ea, vă mărturisesc că m-a trecut un fior rece : dacă-i vine In gind lui Philippe să-i dea un telefon — mi-am spus - o luăm de la capăt ! Poate că unii dintre cititori îmi vor condamna insensibilitatea. Dar ce anume ar fi trebuit să mă emoţioneze aici? Ce am, ce avem comun sufleteşte cu această lume de pretinse trăiri, cu aceste figuri de ceară, vegetînd într-un balon de cristal ? Veţi spune — şi aveţi tot dreptul ! — că există nişte actori mari in film, dar ce anume portretizează? Să luăm, drept pildă, personajul lui Anthony Perkins, acest talentat prozelit al lui Peter O’ Toole. Philippe e, cu prisosul său de ironie şi inteligenţă, cu fantezia sa poznaşă şi generozitatea-i exuberantă, ca un foc de artificii. Un personaj atît de simpatic (suspect de simpatic, comercial de simpatic !) şi cite excentricităţi comite : un avocat care să părăsească bara de dragul iubitei sale, un subaltern care să-şi înfrunte, temerar, patronul, atunci cind acesta se amestecă in viaţa sa intimă. Din ce-o să mai trăiască, oare, rămas fără slujbă ? E atit de integru personajul, atit de brav , devotamentul său, incit Începi să uiţi cu cine ai de-a face, cu un ratat precoce căruia familia i-a achiziţionat o slujbă, ca să aibă şi el o ocupaţie, cu un întreţinut căruia milioanele luimaminoţi acoperă nu numai abuzul diurn de alcool ci şi „nebuniile“ producţie S.U.A. — 1961. Adaptare după romanul lui Franţoise Sagan, regizată de Anatole Litvak. Muzica: Georges Auric Distribuţia : Ingrid Bergman (Paula), Yves Montand (Roger) şi Anthony Perkins (distins pentru rolul lui Philippe cu un premiu de interpretare, în 1961, la "Cannes), din localurile de noapte, cu un «şomer" care-şi poate sărbători printr-un dineu, la „Maxim", pierderea slujbei, cu un centaur care izbucneşte în viaţă la volanul său, propulsat de averea părinţilor... Personaje ca acestea, trăind pe o singură lungime de undă — sentimentalismul sunt la Sagan — convenţii, ficţiuni, iar Litvak ne prezintă realitatea lor aurită, decorativ şi comercial, cu optica grăbită a turistului. Pretenţia de a emoţiona a acestei banale poveşti de alcov mi s-a părut - scuzaţi-mi violenţa — o sfidare la adresa oamenilor care trăiesc cu adevărat, pe propriile lor picioare. Intr-un mod infinit mai bogat, mai generos, mai interesant decit asemenea miliardari de panopticumi. T. Caranfil I Ingrid Bergman şi Anthony Perkins — un duet care merita o partitură mai reuşită ( I Cu prilejul „LUNII CADOURILOR", — ce se desfăşoară în perioada 1—31 decembrie — Direcţia generală comercială a municipiului Bucureşti organizează „Concursul cumpărătorilor LUNA CADOURILOR". Concursul are loc în perioada 4—24 decembrie. La „Concursul cumpărătorilor LUNA CADOURILOR“ cu talon de participare şi dotat cu premii în obiecte pot participa toţi cititorii ziarului „Informaţia Bucureştiului", care vor completa şi trimite răspunsurile exacte la tematicile ce se vor publica în ziarul nostru. Condiţia concursului este participarea concurenţilor la toate cele 10 tematici şi completarea corectă a răspunsurilor din fiecare tematică. Taloanele se vor depune în set complet, la sfirşitul concursului. Concurenţii care nu vor respecta aceste cerinţe nu vor intra in concurs. La fel, cei ce nu vor indica exact, în talonul de participare, numele şi adresa. Plicurile conţinind răspunsurile la concurs se primesc pină la data de 27 decembrie (data poştei). Premiile ce se vor acorda ciştigătorilor (prin tragere la sorţi) sunt următoarele : — Premiul I: — 1 televizor — Premiul II: 1 frigider „Fram“ — Premiul III: — 1 aparat de radio cu tranzistor! tip „Albatros“ Răspunsurile la concurs se vor trimite pe adresa : Direcţia generală comercială a municipiului Bucureşti, bd. Gh. Gheorghiu-Dej nr. 27, loco, sectorul 1, cu menţiunea pentru „Concursul cumpărătorilor LUNA CADOURILOR“, concursul cu raparatorilor * . Fabrica de pielărie şi încălţăminte „Dîmboviţa“ a prezentat o serie de noutăţi comerţului; o parte dintre ele vor figura la contractările pentru anul viitor. Se remarcă introducerea in serie mecanică a noi modele de pantofi de damă şi bărbăteşti, cu forme moderne, ce se lucrau pină acum manual. Peste 230 de modele în culori pastel cu accesorii metalice s-au pregătit de serviciul creaţiei. In fotografie : Creatorul de modele Ologeac Ştefan ne prezintă cîteva dintre acestea. DUMINICA - pauză in serviciile de urgență și informare? (Urmare din pag. 1) organiza de aşa manieră serviciul „05“, incit taxa respectivă să o constituie chiar fisa introdusă în aparat ? De „05“ poate beneficia numai posesorul de post telefonic ? Nu credem că este mai... rentabil refuzul de a da o informaţie celor care folosesc telefoanele publice. Mai ales că întîrzie, de ani de zile, organizarea unui serviciu municipal permanent de informaţii complexe. ...Şi în alte sectoare de activitate o informaţie simplă, uşor de obţinut prin telefon, nu ne-a fost acordată, nerămînînd alte soluţii decît deplasarea la faţa locului. Spre exemplu — la cinematografe şi teatre. Am încercat să aflăm unele amănunte, referitoare la diverse spectacole, spre a ne putea decide pe care să-l alegem. Dar... — Distribuţia „Ofiţerului recrutor” ? E prea mare ca să v-o spun la telefon. (Teatrul Mic). — N-am ochelarii la mine, aşa că nu ştiu ce producţie este filmul (?!) (cinematograful „Popular"). — N-am văzut spectacolul. Nu ştiu... (cinematograful „Buzeşti"). Cine intră la.. apă ? S-a mai scris despre cetăţenii care au ghinionul să li se spargă duminica în casă o ţeavă de la Instalaţia de apă. ICAB şi IAL ne asigurau că echipele de intervenţie vor acţiona cu promptitudine inclusiv duminica. Din păcate, de atunci a curs multă apă... pe Dîmboviţa, dar, practic, se pare că nu s-a întreprins nimic. Ne adresăm IAL — Foişor, sesizînd că locuinţa din str. Cîmpul Moşilor nr. 11 a fost inundată. O voce de la telefonul 22.13.12 ne îndrumă la tel. 35.19.66. Acolo nu răspunde nimeni, aşa că revenim la primul număr. Sîntem sfătuiţi să apelăm, da astă dată, la 35.24.10, unde ni se ascultă necazul. Şi : „S-a inundat apartamentul, s-a spart o ţeavă ? Nu e o calamitate, vom veni mâine să o reparăm" (?!). IAL a promis că instalatorii vor fi prezenţi, în Drumul Taberei, microtalonul 8, în fiecare duminică, la atelierul situat în complexul comercial nr. 11, aşa îndt vor putea interveni urgent. Cum nu le-am putut da de urmă, sunăm la IAL (tel. 31.52.12) . — Nu lucrează nimeni — ni se răspunde. Vă promitem, însă, că, de duminica viitoare, echipele vor fi prezente. ICAB lucrează, oare, mai conştiincios ? Anunţăm ofiţerul de serviciu că o porţiune din str. Făgetului a fost inundată din cauza unei spărturi în conducta de sub trotuar. — Căutaţi pe cineva care se pricepe să o repare — ni se spune. Insistăm la serviciul de intervenţii ICAB (tel. 16.45.61). Răspunde maistrul Ion Păsărică : — Putem veni abia miine ! — Bine, dar strada e inundată. — Repet, numai miine ! ...Şi în acest timp — aşa cum aveam să constatăm — patru lucrători şi un maistru şedeau degeaba la sediu. Aragazul buclucaş Defecţiune Ipotetică: tabloul de siguranţă al instalaţiei electrice dintr-un apartament din Floreasca începe să fumege. Cine Intervine ? Apelăm la deranjamente IDER (tel. 18.23.40). — Adresaţi-vă la cooperativa „Metalocasnica“, al cărei telefon e aflaţi de la „03“. Noi nu-l ştim. La „03", ni se indică numărul de apel al Centrului de Informare UCMR (13.58.81), dar aici - la ora 15 - nu răspunde nimeni. Acelaşi insucces l-am avut şi atunci cind, semnallnd centralul de reparaţii pentru butelii de aragaz (str. Caransebeş nr. 11) faptul că o butelie emana gaze, ni s-a recomandat să aşteptăm „pină miine". Explicabil, dacă ţinem seama că, la centrul respectiv, erau prezente doar două operatoare telefonice. Nici un mecanic de întreţinere.. • Ce rost are un asemenea serviciu de intervenţii, care se limitează, duminica, doar la a înregistra reclamaţiile ? „Sincope“ la 02 Scriam, în urmă cu cîtva timp, că serviciul de deranjamente de la Telefoane (Q2) este inactiv duminica. Reclamînd, ieri, defectarea postului 73.71.90, deoarece tehnicianul s-a prezentat în mai puţin de o oră, am fost dispuşi să credem că operativitatea acestui serviciu şi-a recăpătat energia. Dar reluînd testul şi sesizînd că telefonul nr. 21.30.84 nu face apel, am fost categoric refuzaţi : „Poate luni vi se va rezolva şi cererea dv.“. Ieri, am constatat că, în numeroase cazuri, apelurile cetăţenilor au fost întîmpinate cu promptitudine , atunci cînd s-a cerut sprijinul medicilor de gardă (la spitalul Colţea, la Salvare), asistenţei medicale la domiciliu, lucrătorilor de miliţie, echipelor de intervenţie de la „Ascensorul“ ş.a. Prin contrast - faptele relatate mai sus o atestă - la „extemporalul“ întreprins s-au înregistrat şi mulţi corigenţi. Deficienţele constatate s-au petrecut în aceleaşi întreprinderi şi instituţii criticate în numeroase alte prilejuri. Este limpede că lipsa măsurilor organizatorice eficiente, sau neurmărirea consecventă a aplicării lor menţin un nepermis „relas“ în asigurarea unor servicii de strictă necesitate pentru cetăţeni. Aşteptăm, din partea forurilor vizate, răspunsurile ce se impun, spre a le publica în ziarul nostru din 5 decembrie. Aşteptăm, împreună cu cetăţenii, ca, incepînd de duminica viitoare, informarea şi prestările urgente să fie repuse în drepturile lor fireşti. e 124 noi modele de cravate, în peste 1 400 poziţii coloristice, au fost contractate cu unităţile comerciale de către fabrica „Select“. De consemnat noua linie a modei — predomină culorile deschise (gri argint, bej, muştar, bleu), iar desenele sunt mici, îndeosebi geometrice, şi dispuse pe toată suprafaţa cravatei. Direcţia drumuri şi spaţii verzi comunică : Cererile din partea instituţiilor, întreprinderilor sau persoanelor particulare. privind înlocuirea sau reducerea coronamentului arborilor din spaţiile verzi se soluţionează de către serviciile de gospodărire, întreţinere drumuri şi spaţii verzi ale consiliilor populare ale sectoarelor. Pentru arborii aflaţi în curţile imobilelor particulare sacs de stat, serviciile respective pot da avizul lor asupra vegetaţiei, dreptul de extragere fiind, în exclusivitate, al proprietarului particular sau al I.A.L. Cererile de extrageri de nuci se soluţionează de către Direcţia agricolă judeţeană, iar cele pentru extragerea duzilor se aprobă numai de către Direcţia de drumuri şi spaţii verzi a Consiliului popular municipal. • Incepînd de astăzi, la Casa oamenilor de ştiinţa (Piaţa Cosmonauţilor nr. 0) se desfăşoară sesiunea de comunicări ştiinţifice organizată de Rectorul de Istoria muzicii al Institutului de Istoria artei din cadrul Academiei. Muzicologi, compozitorii cadre didactice de specialitate prezintă variate comunicări urmate de discuţii şi audiţii muzicale. t