Luceafărul, iulie-decembrie 1981 (Anul 24, nr. 27-52)

1981-07-04 / nr. 27

4 IULIE 1981 RAPORTUL CONSILIULUI UNIUNII SCRIITORILOR a­ rătînd că evenimentul politic hotă­­rîtor care marchează perioada ce a tre­cut de la ultima Conferinţă naţională a scriitorilor este Congresul al XII-lea al P.C.R.. Raportul începe prin a sublinia că împreună cu întregul popor, scriitorii şi-au ma­nifestat ferm adeziunea la Programul Partidului Comunist Român de transformare revoluţionară a societăţii noastre. La trecuta Conferinţă naţională a scriitorilor, — se arată in Raport — în cuvintul său, tovară­şul secretar general Nicolae Ceauşescu a afirmat: „Partidul, statul, poporul duc o luptă consecven­tă şi hotărîtă pentru perfecţionarea continuă a tuturor laturilor vieţii economice şi sociale. Arta, creaţia literară trebuie să înfăţişeze veridic această luptă a poporului pentru depăşirea neajunsurilor şi să contribuie la înlăturarea lor. Criticînd şi dezvăluind lipsurile, combătînd ele­mentele vechiului ce se mai pot întîlni în dife­rite com­partimente ale societăţii şi în conştiinţa oamenilor, literatura trebuie să se manifeste — folosind mijloacele sale specifice — ca un fac­tor activ în lupta împotriva tuturor fenomenelor negative. Este însă necesar să ne ferim şi in acest domeniu — ca în toate domeniile de altfel — ca din cauza uscăturilor, să nu vedem pădu­rea mare şi sănătoasă, să nu vedem cum se dez­voltă şi înfloreşte patria noastră“. Din perspectiva acestei viziuni echilibrate, putem privi cu un adine spirit de analiză şi cu simţ autocritic munca noastră la masa de scris, starea Uniunii şi întreg complexul de împreju­rări care duce la scrierea cărţii, la tipărirea şi apoi la trecerea ei în conştiinţa publică. Literatura română contemporană — se spune un Raport — şi-a cucerit statutul ei superior de astăzi afirmîndu-şi efectiv şi intens, actualitatea. Aceasta este o noţiune asupra căreia experienţa rodnică a anilor din urmă ne cheamă la meditaţie temeinică. Oare numai faptul că a apărut în aceşti ani, sau simplul amănunt de a-şi avea situată acţiu­nea în ultimele decenii conferă unei cărţi actua­litatea ? Hotărît, nu ! .. Actualitatea autentică este o însuşire mult mai complexă. Ea propune surprinderea implicaţiilor adinei ale epocii in­existenţa intimă a indivizi­lor, observaţia felului inconfundabil în care îm­prejurările istorice, sociale şi morale prezente îi marchează pe oameni, le modifică mentalitatea, comportările şi chiar limbajul. Şi scrierile inspirate din trecut au trezit un interes viu, nearhivistic, atunci cînd s-au dovedit actuale, printr-un unghi inedit, contemporan, in contemplarea istoriei. Veritabila actualitate aparţine unei proble­matici distincte. Simple imagini ale vieţii pre­zente spun prea puţin, cită vreme nu sunt lumi­nate de o, reflecţie în măsură să facă sensibilă tocmai experienţa noastră omenească semnifi­cativă. Literatura contemporană, demnă de acest nume, explorează zonele unde ies la iveală pro­blemele specifice ale epocii. Ea îndeplineşte o neinlocuibilă operă civică, semnalînd cu marea forţă revelatoare a artei, fapte, comportamente, fenomene asupra cărora societatea trebuie să-şi îndrepte atenţia. Literatura valoroasă, intr-ade­văr militantă pentru cauza desăvîrşirii construc­ţiei socialiste şi a edificării comunismului, nu se mulţumeşte să ilustreze lucruri cunoscute, să repete, sub formă imagistică, oricît de strălu­citoare ar fi ea, ceea ce a fost spus, sub formă teoretică, de nenumărate ori şi mult mai precis, mai exact. Literatura cu adevărat de actualitate desvăluie aspecte ale realităţii necercetate încă suficient, luminează situaţiile noi ale existenţei sociale şi individuale, intr-un cuvînt, scoate la iveală pro­blemele de care oamenii sînt cu adevărat in­teresaţi. Actualitatea adevărată o respiră omul care se încăpăţîneazâ a nu voi să intre în tipare fixe, fiindcă are varietatea necatalogabilă a vieţii În­seşi. Identitatea lui cu lumea şi epoca noastră i-o dă faptul că el este parte constitutivă din­­tr-însa, autorul şi în acelaşi timp opera lui, iar problematica vieţii contemporane il implică în­­■ deaproape, permanent. Din modul cum acest om, expresie a afirmării unei personalităţi umane superioare, devine personaj literar, decurg cîteva imperative ale efortul literar contemporan, ale literaturii care se scrie la noi astăzi. Trebuie observat, mai întii, că omul de care vorbim este determinat în spa­ţiu şi in timp, trăieşte intr-un anumit moment al devenirii istorice şi intr-un anume loc al lumii. Aparţine unei colectivităţi care fiinţează la rindul ei între coordonate spaţiale şi de timp. E încadrat unei istorii şi are o patrie. Are, aşa­dar, rădăcini care il fixează intr-un anume ca­dru, generator de expresii spirituale caracteris­tice. Şi dacă literatura pe care o scriem vrea să rămînă credincioasă realismului ei fundamental, ea nu o poate face decit răsfrîngînd multiplu această relaţionare necesară. Via prezenţă a sentimentului patriotic In lirica valoroasă,­­r­ pe linia unei mari şi nedezminţite tradiţii literare de la Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Octavian Goga — este urmarea aceleiaşi fireşti înrădăcinări a omului adevărat in lumea căreia, prin destin, îi aparţi­ne. Solidarizarea e în planuri adinei şi are in vedere istoria, ethosul, limba, tradiţiile de cul­tură şi de civilizaţie, toate acţionînd decisiv in structura noastră ca indivizi, în felul nostru de a privi şi înţelege desfăşurarea vieţi. Fiindcă patriotismul nu poate fi doar o trăire însuşită prin frecventarea anumitor simboluri care trimit exterior la i­deea de patrie, de conştiinţă naţio­nală, ci este vocaţie lăuntrică, simţămînt intim inoculat fiinţei noastre prin chiar faptul aparte­nenţei la lumea in care ne-am ivit, la poporul ai cărui fii suntem­. Patriotismul se defineşte in ceea ce avem mai durabil şi mai adine răsădit in noi, fiindcă dă expresie identificării noastre cu idealuri şi credinţe care ne angajează nu doar ca indivizi trecători, dar şi ca purtători ai unui mesaj de spiritualitate cu valoare de lungă durată. Desigur, trecutul, raportarea la marile momente, istoria in înţelesul major, sunt prezen­ţe fireşti în această sferă, dar trebuie să vorbim temeinic despre lărgirea perspectivei, despre necesitatea încorporării de noi elemente, despre ceea c­e am putea­ nutrii dimensiunea socialistă a patriotismului. "Trăind acum" și aici, aderăm la valorile prezentului, participăm la construirea unei lumi care este a noastră şi ne exprimă in­tegral. S-a făcut mult in literatura noastră din ultimii ani — in romane, în poezie, în piese de teatru — pentru punerea în valoare a semnifi­caţiilor trecutului, pentru relevarea acelor di­mensiuni care ne aşează în perspectiva unei fe­cunde continuităţi. Au rămas insă mai puţin explorate tocmai domeniile prezentului, acele elemente de viaţă a cetăţii care au puterea să aducă mărturii despre patriotism ca trăire ac­tuală, într-o ţară socialistă.­­ έn continuare, Raportul desprinde unele­­ trăsături caracteristice dezvoltării lite­­■are în ultima perioadă. Proza a repurtat în anii din urmă succese importante, este în plină şi solidă ascen­siune. O dovadă evidentă este proza noastră istorică, adică gîndită şi elaborată pe teme istorice, pe marginea marilor evenimente ale luptei de eli­berare socială şi naţională. Aproape că nu există etape importante ale acestei împliniri tragice şi eroice care să nu fi găsit, şi in anii din urmă, transpuneri artistice pe măsură, imagini apte de a se constitui intr-o „istorie paralelă“ de esenţă artistică. O bună cunoaştere este temeiul recunoaşterii. La sedimentarea amîndurora, proza anilor din urmă şi-a adus o valoroasă contribuţie. Dovada este făcută de interesul cu care cititorii au in­­tîmpinat aceste încercări de scrutare a drumului parcurs de poporul nostru, în raport cu care toc­mai „adevărul artei“ se dovedeşte a fi un ni­merit revers pentru „adevărul vieţii“. Nu este mai puţin adevărat că proza noastră îşi mai recunoaşte cu luciditate datoriile, mai cu seamă în privinţa segmentelor celor mai apro­piate ale aceleiaşi „istorii contemporane“, acelea din care se însumează prezentul şi prin care se plămădeşte viitorul. Dar ar fi greşit dacă nu am releva succesele obţinute de prozatorii noştri şi în acest important sector. In romanele, povestirile, nuvelele, schiţele noastre de actualitate, de obîrşie şi structură imediată, eforturile majorităţilor constructoare de valori socialiste sunt reprezentate din ce în ce mai substanţial, mai semnificativ, în plan tema­tic, ideatic şi artistic. Este un fenomen care­ se petrece sub ochii noştri şi el trebuie susţinut prin toate mijloacele, în privinţa acelor forme, tehnici, maniere pe care proza ultimilor ani le-a promovat, putem constata, cu satisfacţie, o mare varietate. Această varietate de forme şi stiluri reprezintă o cuce­rire de seamă a întregii noastre literaturi re­cente, ea poate fi lesne recunoscută in „arta pro­zatorului român“, artă capabili de a dovedi via­bilitatea celor mai diverse osmoze dintre real şi ideal, cotidian şi excepţional, diurn şi fantastic, lucid şi romantic, sec şi visător. Şi ceea ce este demn de a fi relevat, în ordinea unor compati­bilităţi estetice, rămîne posibilitatea ca toate aceste forme şi formule, stiluri şi maniere — pînă la urmă diversificate în tot atîtea cîte persona­lităţi le explorează şi le instituie — sînt capa­bile de a fi saturate de o substanţă politică, so­cială şi filosofică in măsură să le confere unitate socialistă şi unicitate românească. Inte­resul viu al atitor cititori pentru „poveştile ade­vărate“ de care scriitorii noştri se arată capabili, obligă la o mereu mărită conştiinţă de sine şi responsabilitate. O literatură mereu confruntată cu un public atit de interesat şi exigent se cuvine să se respecte pe deplin şi să-şi onoreze maniera cu din ce în ce mai măiestrite cărţi. Ca şi în celelalte genuri, ultimii patru-cinci ani au adus în poezie elemente noi, modificări semnificative, adinciri şi îmbogăţiri. Desigur, o perioadă atit de scurtă nu poate avea pretenţia să fie caracterizată ca o etapă în procesul în­noirii propriu-zis artistice. Şi, totuşi, sfîrşitul deceniului al optulea a coincis cu citeva feno­mene importante din cuprinsul poeziei româ­neşti actuale şi a lăsat să se întrevadă un colţ al peisajului liric viitor. Orice încercare, fie şi provizorie, de a caracte­riza momentul actual al literaturii, şi deci şi al poeziei, trebuie să aibă în vedere, înainte de orice, existenţa, în plan literar, a unei fireşti şi rodnice „colaborări“ dintre generaţii. într-o lite­ratură e foarte firesc ca vocile poeţilor din toate generaţiile să se întîlnească pe unele lungimi de undă comună. Aceste lungimi sunt sentimentul aparţinerii la un spaţiu spiritual şi la o epocă istorică. Nu există azi la noi în ţară nici un poet adevărat care să ignore rădăcinile naţionale, tradiţiile străvechi ale poeziei din acest colţ de lume, pentru care patria şi pâmintul să nu repre­­zinte o materie spirituală capabilă a-i da sigu­ranţa şi mîndria participării la o lume originală, specifică. Nimic din ceea ce este al acestui pă­­mint al nostru nu poate fi străin poetului. In acelaşi timp, toţi poeţii au conştiinţa uriaşelor transformări revoluţionare pe care patria noastră Ifir A ,cunoscut de la eliberarea ei. Am asistat, în acest aftrşît de deceniu, la­ apa­­riţia unor opere poetice de mare însemnătate,', datorate atit unor autori cu o largă activitate, cit şi altora aflaţi la deplina maturitate. Un fapt ce se cuvine reţinut este apariţia şi conturarea unei promoţii noi de poeţi. Dacă a­­ceastă promoţie va fi considerată de istoria li­terară viitoare o nouă generaţie sau nu, acest lucru nu e prea important in bilanţul pe care-l reprezintă o dare de seamă ca aceea de faţă. Dar prezenţa unor tineri şi foarte tineri autori de talent nu ne poate lăsa indiferenţi. O poezie bună, cum este, credem, aceea scrisă astăzi în ţara noastră, se judecă prin prisma a două elemente­ principale: caracterul major al preocupărilor, al tematicii, şi varietatea mijloa­celor, unind Curajul înnoirilor cu o temeinică cunoaştere a tradiţiei autohtone şi universale. In ce priveşte întîiul element, trebuie spus că numai o poezie capabilă să reflecte spirituali­tatea profundă şi completă a omului — a omu­lui ca atare, dar şi a omului de pe aceste me­leaguri — face faţă trecerii vremii. Poezia din ţara noastră ni se pare a fi o astfel de oglindă. Acest lucru nu înseamnă încurajarea nici unei discriminări de felul celor care, într-o epocă din fericire apusă, impărţeau temele poeziei în două categorii — corespunzătoare — şi pre­­scriau poeţilor motive, reguli, sau chiar expresii de care poezia lor trebuia să ţină seama, în vreme ce alte motive, reguli şi expresii erau de la sine excluse. Afirmăm că iubirea de ţară e un sentiment nobil şi profund, în poezie ca şi in viaţă, fiind o nesfirşită şi bogată sursă de in­spiraţie pentru poeţi. Poezia patriotică valoroasă trebuie promovată cu toată energia. Dacă nimeni nu neagă azi, spre deosebire de anii dogma­tismului, că poezia de dragoste, elegia egloga sau idila sunt specii deopotrivă de legitime ca şi imnul şi oda, nu e mai puţin adevărat că am putut constata uneori şi unei­­ tendinţe de descon­siderare a unui gen sau altul şi de abdicare de la condiţia valorii. έn contextul dezvoltării întregii li-t­teraturi, dramaturgia a înregistrat o puternică extensie problematică şi un spor de expresivitate modernă. Au fost biruite, în linii generale, factologia şi ilus­­trativismul, s-au obţinut succese în abordarea actualităţii prin modalităţi de amplă generali­zare. Gindirea omului de azi este prezentă în piesele noi cu un remarcabil sens filosofic. Drama istorică a cunoscut noi realizări, stimu­late şi de împrejurări sărbătoreşti din viaţa na­ţiunii, realizări care luminează, din perspectiva prezentului şi cu sentimentul prezentului, fapte şi oameni de odinioară. S-a impus în ultimii ani, categoria teatrului politic, punînd în dezbatere relaţiile individului cu societatea, problemele puterii, raporturile dintre clase sociale şi partide in lumea de azi, în alte ţări,, curente de gîndire. Unele piese exprimă, în construcţii impunătoare, puncte de vedere româneşti asupra unor mo­mente de istorie universală, însemnate înfăptuiri au fost dobîndite în conspectarea stărilor de spirit actuale, a feno­ TEXT PRESCURTAT Numărul izbînzilor deosebite în domeniul tra­ducerii, privind deopotrivă lirica, proza, drama­turgia, este extrem de mare. In ultima vreme, lucrări fundamentale de critică și eseistică au venit să întregească acest bilanţ impozant, con­tribuind la procesul ridicării nivelului cultural al cititorului român, dîndu-i prilejul să-şi în­suşească înalte valori culturale, fenomen carac­teristic complexului proces formativ al uma­nismului socialist. In spiritul politicii partidului nostru, traduce­rile tind să cuprindă întreaga hartă a culturii mondiale. Publicul României socialiste a încetat să fie atent numai la cîteva literaturi care mo­nopolizau altădată preocupările generale, dic­­tînd gustul și impunînd modele. Ne intere­sează deopotrivă cultura tuturor continentelor şi putem afirma cu satisfacţie că am adus în cul­tura noastră opere a numeroşi autori de valoare din Asia, Africa şi America Latină. Lumea de astăzi este teatrul unei înfruntări puternice între nou şi vechi şi pe planul idei­lor, motivelor şi formelor artistice. Traducerea nu poate să ignore criteriile etice, ideologice şi estetice corespunzătoare idealurilor noastre. Vor fi aduse în cultura română operele pe care le-a luminat de-a lungul timpului, şi în toate colţu­rile lumii, flacăra umanismului, dar vom respinge scrierile destinate să propage neîncrederea în om, să insinueze idei dizolvante, să cultive in­stinctele josnice, să exalte barbaria, cruzimea, obscurantismul­ menelor complexe prin care se edifică persona­litatea omului zilelor noastre. Datorită și afluxu­lui continuu, chiar dacă relativ lent, al noilor talente — unele provenite din alte domenii ale scrisului — s-au diversificat formulele drama­­turgice, de la piese de cameră la fresca socială, de la comedia ironică la pamfletul politic, de la monodramă la tragedia ontologică — putîn­­du-se aprecia că, prin contribuţia scriitorilor de toate generaţiile, de toate naţionalităţile şi din toată ţara, prin adeziunea masivă a publicului şi interesul nou al editurilor, instituţiilor de artă scenică, al criticii de specialitate, dramaturgia naţională trăieşte un moment creator remar­cabil, r­ ­­eferindu-se la problemele literatu­­­­rii pentru copii şi tineret. Raportul arată: Copiii de azi, tinerii, se formează in­­tr-un cadru de existenţă înnoit. Imaginaţia le e stimulată de alte elemente ale vieţii decit in urmă cu nu prea mulţi ani, pentru că preface­rile mediului înconjurător sunt intr-adevăr ex­traordinare. Explorarea cosmosului, laboratoa­rele satelit, navele trimise spre planete depăr­tate sunt r­ealităţi de ultimă oră. Cincinalul re­voluţiei tehnico-ştiinţifice a produs o anumită ambianţă în care cresc copiii noştri, mijloacele de informare audio-vizuale, aflate la îndemîna lor, îi pun în contact nemijlocit cu realizări ui­mitoare. Interesul pentru cuceririle ştiinţifice şi efectul acestora în planul relaţiilor umane au influenţat masiv scrierile adresate noilor gene­raţii. Literatura de anticipaţie a dobîndit în ultima vreme o mare popularitate, cultivă toate formele, de la speculaţie filosofică la satira so­cială, înscriind nu puţine realizări valoroase, ‘«dintre care unele distinse cu premii internă“ etionaiEioai^ ez ijz .te ni gri' In cele mai bune lucrări pentru copii și tineret au fost părăsite recuzita literară prăfuită, sche­mele puerile plictisitoare care încercau să mi­meze limbajul copiilor. Produsele care mai fac uz de asemenea „tehnici“ n-au dispărut încă de tot. Ele trebuie descurajate în continuare, ca şi reţeta ieftină, improvizaţia facilă, dăscăleala ostentativă şi sîcîietoare, cu urmări contrarii toc­mai intenţiilor formative către care năzuieşte literatura destinată micilor cititori, n­ici o cultură nu poate trăi închizin­­du-se în limitele propriilor valori na­ţionale. Contactele cu alte spiritualităţi stimulează forţele creatoare ale unui popor, le deschid orizontul universalităţii. în anii socialismului, printr-o activitate pla­nificată, s-a realizat la noi o operă culturală cu care ne putem mîndri. Numeroşi scriitori, buni cunoscători ai diferitelor limbi străine, avînd şi darul tălmăcirii, — adevărat şi preţios talent. — au făcut să avem astăzi acoperite in­versiune românească, spaţii importante din tezaurul lite­raturii universale. S -a vorbit despre pătrunderea în conştiinţa publicului larg a literaturii actuale, despre faptul că această lite­ratură şi-a dobindit, in ultimii ani mai ales, un mare credit în rindul cititorilor săi. Acest statut e datorat în bună parte valorii artistice, deoarece în absenţa acesteia, tot ceea ce am arătat că se constituie în dimensiuni specifice ar fi literă neînsufleţită. Prin citeva impunătoare opere contemporane, literatura noastră a atins un nivel estetic înalt şi tot ce va înfăptui de acum înainte este firesc să ţină seama de aceste noi cote. Din păcate, se publică incă literatură slabă, însăilări de fapte nerelevante, constatări plate, în proză, sau compuneri lipsite de emoţie, in poezie, şi foarte adesea aceste expresii ale nechemării literare îşi caută justificarea în oportunităţi tematice, nu faptul că răspund cu promptitudine unor cerinţe ale momentului. Dar ce oportunitate poate avea in artă lipsa de har, ce alt efect decît compro­miterea iremediabilă a unor ţeluri oricît de nobile? Datoria criticii avizate este de a discerne atent între valoare şi contrafacere, între talent şi nontalent, în spirit lucid şi riguros obiectiv. Destinată să fie citită, fiindcă numai astfel poate să-şi exercite acţiunea formativă asupra minţilor şi sufletelor, literatura e interesată vital de nivelul estetic al maselor. Acesta a crescut considerabil odată cu vastul proces de ridicare a conştiinţei oamenilor muncii, cu generalizarea învăţămîntului mediu, răspîndirea culturii la sate, modernizarea întregii activităţi productive prin însuşirea cuceririlor revoluţiei tehnico­­ştiinţifice, îmbunătăţirea calităţii literaturii care se pu­blică atrage după sine o elevare a gustului so­cietăţii. In egală măsură, cu cit „exigenţa este­tică a maselor creşte, cu atit producţia literară e obligată la o mai înaltă ţinu­tâ­ artistică. Pentru ca interacţiunea aceasta dialectică să funcţioneze normal, exerciţiul criticii literare nu trebuie să cunoască stinjeniri. Intimidările, pre­siunile, monopolisarea opiniilor, împărţirea elogii­lor şi a injuriilor după interese de grup tind să impună pseudovalorile, influenţează în sens negativ gustul publicului şi fac să coboare, până la urmă, nivelul întregii literaturi. Exerciţiul liber al criticii, confruntarea apre­­cierilor diferite per­mite cititorilor să-şi formeze o părere proprie cit mai apropiată de adevăr, înlesneşte triumful literaturii. Capitală e aici răspunderea cu care sunt co­mentate cărţile, fără vreo pliere la interese care se opun progresului vieţii noastre literare, po­litice, sociale. Şansele ca obiectivitatea criticii să sporească şi impostura sau improvizaţia să-şi găsească greu joc în aprecierile ei sunt condiţionate de o întă­rire serioasă a bazelor pe care se fondează ju­decăţile de valoare şi caracterizare a operelor. Trăim, dealtfel, o epocă de înflorire fără pre­cedent a teoriei literare: critica mondială şi cea românească au ajuns la importante clarificări in acest domeniu şi beneficiază azi de metode şi mijloace mai riguroase şi mai fine in examina­rea operelor literare. Critica noastră trebuie să fie în mai mare măsură prezentă în disputele ideologico-estetice ale lumii contemporane, luînd prompt şi argu­mentat atitudine împotriva concepţiilor care tind să îndepărteze arta de idealurile umaniste, să propage obscurantismul şi indiferentismul social. Prin această afirmare combativă pe te­renul marilor confruntări de idei, critica noastră are prilejul de a contribui la propagarea mesa­jului umanist al culturii române dincolo de hotare. O dezvoltare impunătoare a cunoscut în aceşti ani sectorul istoriografiei şi teoriei literare. E necesar să se aprecieze creşterea competenţei profesionale ştiinţifice in acest deceniu. Pornind de la teoriile esteticii materialist istorice şi de la recomandările documentelor de partid privind criteriile valorificării critice a moştenirii literare, îmbinînd suplu şi util metodologiile tradiţionale cu cele moderne, istoriografia literară a izbutit să creeze lucrări de valoare care au soluţionat, într-o perioadă relativ scurtă, chestiuni de mare interes ştiinţific naţional. Efortul trebuie continuat cu o şi mai mare perseverenţă. Se cuvine ca atenţia să se îndrepte şi asupra exegezelor privind scritorii de azi, a căror operă s-a cristalizat şi cere o analiză cu­prinzătoare. cr­itorului îi stă firesc la inimă , mai mult ca oricui, soarta limbii române, socotindu-se intr-un anume fel răspunzător de destinul ei. Limba r­aţională este materia vie, plasma din care iau fiinţă creaţiile noastre. Nu se poate să nu ne doară atunci cînd aceasta e maltratată, uneori în cîmpul mass-mediilor (presă, radio, televiziu­ne) sau chiar în unele cărţi literare. Noi, scrii­torii, avem datoria să acţionăm, prin operele noastre pentru dezvoltarea şi înfrumuseţarea limbii române, după cum avem datoria să o apă­răm. Sarcina aceasta ne-au lăsat-o marii noştri înaintaşi, ne-o impune chiar crearea cărţilor noastre, promovarea culturii noastre, iubirea pa­triei noastre. js. n continuare. Raportul se ocupă de­­ probleme ale literaturii naţionalităţilor conlocuitoare. Dezvoltarea ei armo­nioasă, cuprinzătoare, este o consecinţă firească a politicii partidului nostru în problema naţională. Prezenţa activă a tuturor generaţiilor de scriitori din rindul naţionalităţilor conlocui­toare, varietatea genurilor şi stilurilor literare, afirmarea tradiţiilor specifice au devenit posibile numai în climatul de democratizare a vieţii po­litice, sociale şi culturale din ţara noastră, şi care a dat şanse egale tuturor creatorilor, fără deose­bire de limbă şi naţionalitate. In acelaşi ideal umanist revoluţionar, literaturile de limbă maghiară, germană, sîrbă, ucrainiană, slovacă şi idiş s-au constituit într-o realitate istorică in­contestabilă. Evoluţia din ultimii ani atestă adân­­cirea efortului de reflectare a vieţii social­­politice din ţara noastră, patrie comună în care afirmarea nestingherită a valorilor contribuie la întărirea sentimentului fratern prin apropiere spirituală, înţelegere şi­ stimă reciprocă.­­Datorită­­dreptuluiî inalienabil la folosirea he­­­ stingherită "a limbii materne, la cultivarea tra­diţiilor proprii, pe lingă fenomenele cunoscute ale dezvoltării poeziei, probei, a istoriei şi cri­ticii literare în limbile maghiară, germană, sîrbă şi id’fi, în ultimii ani sa ep­istată o desfăşurare îmbucurătoare a literaturii ucrainiene, precum şi apariţia primelor opere a'-e scriitorilor slovaci din România. Este de observat că pe­rioada la care ne referim a reprezentat pentru literatura germană din România o perioadă de­osebit de productivă, în ca''e — ne tîrnă scrii­torii mai vîrstnici — s-a înscris cu vigoare o pleiadă întreagă de tineri talentaţi. în ultima vreme, traducerile din română în limbile naţionalităţilor­ conlocuitoare au o cali­tate superioară, faţă de producţia anterioară. Se­lecţia lor e mai judicioasă. E necesar un efort susţinut spre a aprofunda acţiunea nobilă, prin revenirea asupra unor opere importante care n-au fost tălmăcite sau au avut parte de o ver­siune mai puţin reuşită. Cu toate că şi traducerea operelor din literatu­rile naţionalităţilor conlocuitoare în limba româ­nă a devenit mai sistematică — alegerea cit şi arta tălmăcirii, dovedind pricepere şi exigentă — e regretabil că multe asemenea cărţi va­loroase nu reţin atenţia criticilor. Ar fi de do­rit, apoi, ca traducerea în română a lucrărilor noi scrise în limba sîrbă, ucrainiană şi idiş să se bucure de o atenţie sporită din partea edi­torilor. Dacă am încerca să schiţăm unele trăsături ale literaturilor, scrise în limbile naţionalităţi­lor conlocuit­ore, trebuie să accentuăm în primul rînd profunzimea mesajului etic al celor mai reuşite opere, umanismul activ, angajat, anco­rarea fermă în structura social-politică, accen­tuarea demnităţii umane şi a respectului reciproc dintre semeni, cultivarea ideii de patriotism ca o expresie a calităţii muncii artistului şi a me­nirii lui cetăţeneşti. Este cert că aceste realităţi vor conduce, în mod firesc, la afirmarea de noi talente, la realizarea de noi opere de valoare, la deschiderea — prin aplicarea consecventă a politicii partidului — de noi orizonturi şi în dez­voltarea literaturilor naţionalităţilor conlocuitoa­re din Republica Socialistă România. Pri­n continuare. Raportul a înfăţişat pe­­ larg manifestările şi acţiunile organi­zate în vederea unei tot mai largi participari a scriitorilor la viaţa cultu­­rală şi socială a ţării, la desfăşurarea Festivalu­lui naţional „Cîntarea României“ la aniversarea unor mari evenimente şi personalităţi. De ase­menea, a fost prezentată activitatea administra­tivă şi organizatorică a Uniunii Scriitorilor din perioada ultimilor patru ani,­ precum şi a Asocia­ţiilor de scriitori, a revistelor şi a Editurii „Cartea Românească“. Raportul s-a referit apoi la relaţiile externe ale Uniunii, la difuzarea li­teraturii române în străinătate. Reflectînd dinamica prefacerilor revoluţionare — s-a spus în încheiere — procesul transformă­rilor produse în conştiinţa oamenilor, litera­turii ii revine menirea de a contribui la opera de făurire a unui om superior, creator de înaltă civilizaţie, constructor conştient şi entu­ziast al orînduirii socialiste şi comuniste din patria noastră. Scriitorii, prin întreaga lor operă, înţeleg să contribuie la educarea întregului popor in spiritul umanismului si patriotismului, al dragostei ne­ţărmurite pentru patria în care ne-am născut, in care muncim şi trăim. Reprezintă o înaltă da­torie de conştiinţă, patriotică şi revoluţionară a noastră, a tuturor scriitorilor de a răspunde la chemarea patriei, a partidului comuniştilor, prin­tr-o activitate aflată la înălţimea epocii pe care o trăim, prin opere care să reflecte frumuseţea şi bogăţia sufletească a acestor oameni, anga­jaţi pe calea ridicării neîntrerupte a gradului de civilizaţie materială şi spirituală a poporului. Creaţia literară a fost, este şi va fi întotdea­una un pro­fund act de solidaritate, o acţiune a omului plină de semnificaţii revelatoare. A oferi hrană spirituală unui popor, semenilor tăi, şi a celor care vor veni după noi, este nu numai o muncă plină de răspundere, ci şi de neasemuită frumuseţe. Sub semnul acestei răspunderi şi frumuseţi să ne unim fe­tele pentru a sluji prezentul socialist şi viitorul comunist al României. Odă la scriitorul român EL ţine-o­ altfel de armă fiindcâ-n cartuşieră nu gloanţe-a strins ci numai scintei de stele-n veac, condeiul însâ-i bate şi-n cremene stelară cu semnele iubirii pentru poporul său. EL zugrăveşte-un hronic lăsindu-l mărturie cu literele treze de-o legendară rază, şi prinde neodihnă precum ţăranii griul la flacăra din vatră spre-a coace piinea vieţii. EL pune-n arcul minţii sfinţenia răbdării, credinţa-n forţa lumii pornind de prin străbuni, şi stelele adună sub fruntea-nfierbintatâ zvirlindu-se-n fintina fiinţei româneşti. EL vine şi-n lumină, dar şi in intuneric pentru­ a culege fructul şi aurul din zi, luind licurici pe gene, cum bate diamantul dintre pereţii minei lucind in nimbul nopţii. EL urcă prin istorii marmoreene schele, soseşte la izvoare cu pasărea dinţii, şi duce norii-n piscuri, şi pune in vopsele noi chipuri cind pereţii se-aprind la Voroneţ. EL stă la temelie mereu cu adevărul, ca ciocirlia beată urcind către azur, şi fruntea-i e de veghe cum rouă de pe spice intrind cu timpu-n bobul aromitor şi pur. EL ia de mină pruncii cuvintele-nvăţindu-i, cu degete de soare roind peste văzduh această dulce miere a limbii ce pulsează in faldul din stindardul purtat in bătălii. EL trece prin solstiţii o călăuză dreaptă, cum nava ce-şi implintă zori proaspeţi către nord, şi timonier de vise scrutează viitorul pe-oceanul lumii noastre în valuri de-nceput. Al. Raicu

Next