Lupta, ianuarie 1892 (Anul 9, nr. 1600-1623)

1892-01-15 / nr. 1609

O visita la Bistriţa O întâmplare nenorocită, în familie, m’a făcut a visita acum, iarna, Bistriţa, una din cele mai frumoase poziţiunî a ţăreî noastre, cu care, de altfel, natura a fost de o dărnicie deosebită în frumoase creaţiuni. In adevăr, tabloul ce se înfăţişează privirea este atât de măreţ, varietatea peisajului atât de bogată, încât greu se poate exprima simţimântul de admiraţie de care rămâi coprins. Şi dacă astfel de puternice impresii îţi lasă această privileşte iarna, ce trebue să fie vara, când natura dă suflet şi simţire bogatei vegetaţiuni a munţilor şi văilor, care astăzi zace în amorţire sub zăpada ernei. Cu toate aceste, minunata poziţie a localităţei nu este singurul lucru care interesează pe călător. Mai este, aci, un aşezământ public, despre care n’avem decât o slabă idee şi cam cu toate acestea merită o băgare de seamă deosebită. Voiu să vorbesc despre şcoala de sub ficerî, instalată în palatul de la Bistriţa. Mulţumită bunei voinţî a d-lui director, maior Căpitanovici, care s’a oferit, cu o amabilitate deosebită, a ’mi arăta şi explica tot ce să atinge de şcoală, mi-am putut forma o idee aproape desăvârşită despre acest aşezământ, de cultură, militar. Şcoala se află instalată în vechiul palat clădit în 1849 de principele Ştirbei, probabil cu scop a -i servi de reşedinţă de vară. In urmă rămăsese ca locuinţă călugărilor din monastirea Bistriţa, a cărei biserică foarte frumoasă, este clădită tot de acest principe, în mijlocul localului. De bună seamă această măreaţă clădire s’ar fi ruinat, prin neîngrijire, ca toate cele de felul seu, dacă îm anul 1883 Statul n’ar fi avut nimerita idee a instala, In ea, şcoala de sub-oficeri. De atunci îmbunătăţirele succesive ce i s’a adus şi îngrijirea ce să pune, pentru întreţinere şi curăţenie, a făcut că astăzi acest local este într’o stare admirabilă. Şcoala de sub-oficeri are, în present, un număr de 17 oficeri cari compun corpul profesoral, şi un număr de 73 elevi, în ambele clase. Am vizitat cu deamănuntul : sălile de studii şi clasele, dormitoarele elevilor, infirmeriilor, sălile de mâncare a ofiţerilor şi soldaţilor. Clubul ofiţeresc, presa autografă unde se litografiază cursurile, băile, grajdurile, manejul, sala de arme, manutanţa de pâine, în fine toată instalaţiunea trebuincioasă unui astfel de aşezământ, şi pretutindenea am remarcat o curăţenie şi o ordine deosebită. Dormitorele elevilor situate în vechile apartamente domneşti sunt spaţioase şi foarte curate, iar mobilierul: plapome, perine, saltele şi rufăriea de prea bună calitate şi de o curăţenie desăvârşită. Sălile de studii şi clasele aşezate iarăşi în cele mai bune camere a clădirei principale, sunt îndeajuns de luminoase şi bine îngrijite. In sala de expoziţie a lucrărilor grafice am văzut frumoase lucrări şi desene topografice esecutate de elevi şi dupe cum m-am informat în fiecare an serviciul topografic militar îşi măreşte personalul sau cu mulţi ofiţeri eşiţi din această şcoală. La club să ţin, în fiecare săptămână, conferinţe de către d-nii ofiţeri, a căror resumate le-am văzut trecute într’un frumos registru. In sălile de mâncare a elevilor, unde serviciul este făcut de soldaţi, oameni adesea neîndemnatici pentru astfel de lucru, este o curăţenie sclipitoare. Mesele şi vesela de calitate foarte bună străluceşte ; chiar soldaţii au, fiecare, tacâm de masă ,—probabil că mulţumită acestei curăţenii şi îngrijire ce să pune pentru bunul traiu, să datoreşte starea suitară bună care domneşte în şcoală, cazurile de boală, dupe cum am auzit, fiind foarte rari. Şcoala aflându-se situată într’o localitate muntoasă, aşa de izolată şi lipsită de legătură cu o cale ferată, am întrebat dacă nu sufere de lipsa celor trebuincioase pentru întreţinerea unei aşa mulţime de oameni şi am aflat că nu duce lipsă de nimic şi că din vară, mulţumită îngrijirei ce se pune, să fac aprovizionări complecte de tot ce trebue. —In adevăr, am văzut depozite de furaj, de făină la manutanță unde se fabrică pâine foarte bună ; aseminea producte alimentare în mari cantități sunt aprovizionate și bine conservate în magaziile școaleî. Mi s’a mai povestit un lucru pe care nu ’l pot trece nearătat aci, din cauza importanţei binefăcătoare ce are şi care ar trebui imitat ori unde există posibilitate şi anume : populaţiea rurală din jurul şcoalei găseşte aci, mulţumită sentimentelor umanitare a şefului, ajutoare medicale mai cu seamă în accidente; astfel mi s’au povestit cazuri recente de operaţii şi tratamente făcute sătenilor de medicul şcoalei d. dr. Chernbah, care deşi numai de 2 luni la şcoală, a ştiut, prin muncă şi interesul ce pune în serviciul său, să-şi facă o frumoasă reputaţie. Nu putem îndeajuns exprima dorinţa ca toţi şefii militari cari dispun de servicii medicale să contribue pe cât pot, prin localităţile lor, la uşurarea suferinţelor sărmanei noastre populaţiei rurală. Un frumos exemplu îl dă, la şcoala de suboficeri, d. Major Capitanovici. Din toate cele ce am văzut şi pe scurt, în mod necomplect, le am descris mai sus impresiunea finală sub care am rămas este că şcoala de suboficeri de la Bistriţa e un aşezămînt de instrucţie militară în care să face treabă şi să munceşte conştiincios şi că d. director Maior Căpitanovici cunoaşte în fond cele mai mici amănunte a serviciului său şi că nimic nu scapă aten* ’lţiuneî şi îngrijirei sale. De alt-mintrelea, după cum m’am informat, d-sa este deja o autoritate în învăţământul militar, în care de mulţi ani lucrează. A. L. Aceste tendinţi nobile, deşi iau în fiecare an, o circumferinţă tot mai estensivă, dar tot se pare c’am fi departe însă de cărarea ce ne-ar duce la realizarea celor dorite. Insă pentru că nu s’a nimerit până acum procedura cea eficace, nu urmează ca să nu mai încercăm a adăuga încă câte o cărămidă la rădicarea unui edificiu aşa de măreţ şi aşa de folositor. Deci fără a căuta să dăm vina nereuşitei, asupra cuiva, trebue s’o precisăm, întru câtva, cui incumbă cea mai mare sarcină în această afacere, şi care ar fi procedura ce ne-ar putea mai sigur apropia, ba chiar de a ajunge la dorinţa noastră. Guvernanţii şi clasa suprapusă au rutina şi bogaşul, din care nici nu pot, nici nu vor să iasă. Afară de câte o rară escepţie. Poporul suspină, se vaită totd’auna, ţipă câte o dată, dar fără folos, fără izbândă. Bătrânii au a purta sarcinile cele grele a vieţii, a familiei şi a tuturor supărărilor şi necazurilor. Studenţii universitari ar fi, şi trebue să fie acei ce trebue să mediteze, să facătoate reflecţiile şi să caute a afla modul de a realiza o operă aşa de măreaţă, de nobilă şi de justă. Ei sunt în epoca în care se pregătesc pentruviitor. Al lor este viitorul. Ei au să se bucure, sau să se întristeze de resultatele nemerite ori nenemerite ce vor putea realisa. Studenţii români, vor face să merite încă o cunună admirabilă prin activitatea ce reclamă realisarea acestei idei, ajutaţi de toţi bărbaţii culţi şi generoşi. Noi, îi rugăm să cugete şi a se pune pe lucru cu toată convingerea şi cu tot entusiasmul ce-l are tinerimea cultă, pentru faptele mari şi nobile. Faceţi-vă demni în secolul XIX In carele v-aţi născut şi învăţaţi ca să dirigeaţi pe al XX-lea în carele aveţi a vieţui. Faceţi ca secolul al XX-lea să se poată numi civilisat, pe când acest al XIX-lea nu se poată numi decât cimlisator. Procedura ce ni se pare a fi, poate cea mai nimerită, ori mai esact singura nimerită, este de a primi şi a propaga următoarea idee : Să facem cu toţii, dar mai cu samă să faceţi d-voastră, domnilor studenţi români din facultăţi, tot posibilul, de a comunica poporului alegător, membrilor comitetelor ce conduc congresele de pace, precum şi tuturor deputaţilor democraţi şi inteligenţi, ce s’ar fi aflând, ori ce se vor afla în parlamentele naţiunelor constituţionale, ca cu ocazia desbaterilor asupra bugetelor, dar mai ales a bugetelor de resbel, deputaţii să declare cu toţii în parlamentele respective, că popoarele sunt gata a subscrie şi a sacrifica tot ce au, pentru pregătirea de resboiu oricât de exagerat, însă numai cu condiţiunea următoare : că toate statele vor declara resbel, deodată, şi unanim, aceluia ce ar cuteza să deschidă un resbel, ori cărui stat de fie flment. Această idee primită şi realisată va fi pasul politic cel mai glorios al secolului nostru, căci timpul cuceririlor a trecut, şi o cucerire astăzî ne clasează, într’o epocă de despreţ şi de barbarie, mai ales când pretindem a fi civilisaţi şi într’un secol civilisat, civilisaţi şi cuceritori, este ruginea civilisaţilor. Noi suntem convinşi că toate naţiile doresc şi voeme a avea : pace, libertatea de a lucra, şi o stare bună pentru toţi. Şi la acest ideal măreţ se poate ajunge numai prin realizarea ideei citate. G. Platon. FOIȚA ZIARULUI „LUPTA* — 49 FemeiaUcigaşe DE ALEXIS BOUVIER Forţa Arestarea (Urmare) — Mare parte din zi... Ploua când m’am sculat. Atunci am plecat la Gharonne și am prînzit la barieră. — Ce te duceai să faci la Charonne ? — Aveam o întîlnire... — Gu cine ? — Gu un tînăr care n’a venit, ’] vedeam pentru prima dată, nu l’am mai văzut. — Te-aî întors în Paris ? — Am prânzit mai întâi la barieră... apoi m’am întors până în str. Montreuil, unde m’am culcat noaptea, fiindcă timpul era rău. Judecătorul cugetă puțin apoi sună. Un om apăru, judecătorul 'i vorbi in ----------------------------- 0 idee politica Primim cu rugăminte de a publica următorul,, articol: Fiecare an trebue să’şî dea roadele sale, în toate privirile , conferinţile despre pacea lumei, democratismul, socialismul, nihilismul, liga din România pentru unitatea culturală a Românilor, etc. ele. sunt atâtea svârcolirî a munţilor şi a inimilor nobile,, ce dau de goi, neajunsurile ho,cari sufer toate popoarele şi, arată tot o dată dorinţa tuturor de a nimeri şi de a realiza o stare justă, umanitară şi nobilă, a traiului şi a tuturor relaţiilor internaţionale a omenirei întregi. cer, el răspunse printr’un semn de aprobare și eși. In timpul acesta, Marietta deși afecta o mare indiferență n’a părăsit din ochi pe cel ce o întreba. Judecătorul reluă : — Astfel persist! a spune că nu cunoști^pe văduva Janny Mary ? — Afirm.— Că ești complect străină crimei comisă în dimineața de 30 Noembre în fstr. du Pot-de-Per asupra persoanei văduvei Janna Mary ? — O afirm, o jur! — Foarte bine. Judecătorul sumă din nou. Imediat ușa se deschise. Și luminată de mica fereastră joasă, o femee complect îmbrăcată în alb apăru în ușe... Marietta dădu un strigăt teribil și se dete înapoi înspăimântată !... Umbrele Era Jeana... Jeana în viaţă ! Cum era seara acoperişurile pline de zăpadă asimilea prin fereastra îngustă a odăi întunecoasă o lumină cenuşie, vestmintele albe ale Jeanei şi paliditatea ei îi dădeau înfăţişarea unei fantome. Marietta cu ochii deschişi mari privea înspăimântată şi tremurând cum vorbea acea gură pe care o credea închisă pentru vecie. ţ — Oare, înfăşuraţi în linţoliurile lor albe cei pe cari ’î-am ucis, vor veni să ateste cranele mele1?.. şi spunea Manetta. ţ Jeaana înainta. Spre Maneta... aceasta LA TIPOGRAFIA „LUPTA“ (Pasagiul Băncei Naţionale) se execută Cărţi de visită cu preţul de 2 LEI SUT A se dete înapoi şi nu se opri decât în colţul odăei... Aci văzând că fantoma tot înaintează spre ea întinse mâinele şi strigă : — Opreşte-te ! Judecătorul de instrucţie nu perduse nici un amănunt din această scenă. — D-nă Mary, spuse el în sfârșit, recunoști pe asasinul d-tale ? — Da, spuse Jana. — Atunci, sculându-se pentru ca să ajute Jeanei o conduse pe un fotoliu lângă al său. Dându-i brațul simți că sărmana femee tremură. — Manetto, tot mai tăgăduești? Aceasta nu măi răspunse, plecă capul. — Poți sa ’mi spui d-nă, cum s’a petrecut această oribilă scenă ? — Trebue numai de cât? — Trebue. — ’Mi-e frică numai când ’mi amintesc. — Nu te teme de nimic. Și Jeanna povesti crima a căreia victimă era să fie. Manetta se gândea cu ochii fixați asupra Jeanneî, ea ’și spunea : — Ea n’a murit... atunci o s’o revadă, se vor regăsi împreună, se vor iubi și mai mult din cauza suferințelor îndurate și în loc să’i destinesc, ’i-am unit pentru totd’auna... Mary nu e moartă, nu mai sunt culpabilă de cât de tentativă de asasinat. Dacă voia proba că n’a existat premeditare, că faptul l’am comis în urma unei furii... de gelozie, tribunalul va fi pentru mine... de sigur pentru mine, fiindcă înaintea sa voia fi frumoasă... Privirile mele vor mișca inimele acelor oameni... Nu trebue... nu pot, să fiu condamnată... O ! dacă voia fi achitată !... căsnicia voastră va fi un infern frumoasă Jeană ! Tu mă acuzi... dar vom vedea. Gând, încă subt impresia celor ce -i povestire văduva Mary, judecătorul se întoarse spre Manetta. Ea zdrobea pe Jeana subt o privire desprețuitoare. — A, știe să mintă femea onestă?... spuse ea. Judecătorul fu copleșit de tonul acestei frase și Jeana încremenită privea pe Maneta. — Negi că ești autorul crimei? o întrebă judecătorul. — Nu, nu mai neg ! — Atunci ce însemnează ce ai spus ? __ Spun . Da, eu era să ucid pe Jeana. Eu care temându-mă de acuzare nu îndrăzneam să mă declar de autoare... și în povestea Jeanei Mary totul e minciună. — Cum! spuse Jeana. — Minţi ! — Manetta, povestește-ne ce s’a petrecut în dimineața de 30, spuse judecătorul, liniștind pe Jeana cu un gest. — Nu ascund ceea ce sunt, eu. Eram o fată perdută, numai amorul putea să mă scoată din noroiul în care căzusem. Acest amor aşteptat veni într’o zi ... Eram prietena Janei şi se întâmpla ca şi ea să iubească pe amantul meu. Rugai să renunţe la un amor care mă zdrobea.... o rugai să’mi recunoască drepturile mai vechi, ca ale sale... ea refuză !.. Intr’o dimineață perzând mulți bani la 113.. furioasă, posomorâtă.... — Pretindeai că aî câștigat...» JEAN RICHEPIN Capo d’opera crimei "Ochiul publicului este un oscilant de glorie. Stendhal. Fără noroc ! Numele de botez îi erea Oscar, iar pronumele Lapissotte, erea sărac, fără talent şi să credea om de geniu. Prima sa "grije, intrând in lume, fu să’şi ea un pseudonim, un al doilea, un al treilea şi aşa înainte timp de zece ani, uză tot vocabularul fantastic ce -şi putu închipui ca să rătăcească curiozitatea contimporanilor săi. Această curiositate, de care avea aerul că se teme şi pe care de altfel o căuta din toate puterile nu căuta de loc să pătrudă deasa întunecime a existenței sale. Supt toate aceste etichete împrumutate fie că s’a numit Jacques de la Mole, Antoine Guirland, Tildy Bob, Gregorius Hanpska, or ’şî-a atârnat tot felul de desinanțe nobile," străine, romantice sau moderne, tot rămase cel mai necunoscut condeiu, cel mai obscur dintre neînţeleşî, cel mai sărac om de litere. Gloria nu vroia să ţie seamă de el. — E fiul si muove! Am ceva aci, ’şi spunea el lovindu-şî cu degetul cutia osoasă a capului, pe care o găsea profundă, fiindcă suna a gol. Nu poţi crede la ce aberaţii împinge vanitatea literară. Sunt oameni, talente reale, pe cari ’i-a asvârlit în ridicul neînchipuit, şi chiar ’l-a făcut să săvîrşască acte ruşinoase şi odioase. Ce trebue să fie deci când turmentează pe un nenorocit de o nulitate crasă ? Răbdarea sfiiită, mândria rănită neputinţa dobândită, o viaţă desgustată de o speranță inutilă și tenace; nu trebue atât pentru ca să se nască idea de sinucidere, sau pentru ca să eși printr’o crimă. Oscar Lapissotte nu erea destul de brav pentru ca să aleagă moartea. De altfel pretențiile lui la superioritate intelectuală, găsiră o hrană în hotărîrea la crimă. Ei ’şi spuse, într’adevăr, că geniul său, aplecându-se la visurile artei, apucase pe un drum rău, şi că el erea destinat violenţelor acţiune!. Pe de altă parte crima i- ar da averea care ar scoate la iveală geniul său transcendent, care se perdea în mizerie. Artistic şi moralmente, neînţelesul îi probă aşadar că erea trebuitor să comită o crimă. O săvârşi. Şi ca şi cum realitatea vroi să-i dea dreptate, pentru prima dată în viaţa sa, făcu un capo d ’operă. * * Cam cu zece ani mai înainte de ziua în care deveni scelerat, Oscar Lapissotte locuise la rândul al șaselea al unei case din str. Saint-Denis. Perdut în mijlocul averii treizeci de locatari, cunoscut numai supt unul din pseudonimele sale, fusese amantul unei bătrâne bone fiecară, care -i povesti toate micile sale afaceri. Ea servea, o văduvă, foarte bătrână, bolnavă și destul de bogată. De altfel el nu stătu în această casă de cât abia o luna. Intr’o seară părăsind pe un prieten al său, care erea intern la Pitic, trecând printr’o sală pentru a eși, recunoscu pe bonă, carea erea aproape să moară. Ea ’i spuse că nu mai erea la văduvă de cât abia de vre-o trei săptămâni, că a înlocuit’o, pentru un moment, printr’o servitoare, că stăpâna ei erea prea infirmă ca să vie s’o vadă și că erea desolată. — Pricep, spuse Oscar. Ai vroi s’o vezîjj? .— O nu e aceasta. ’Mi e frică dacă voia muri aci, ca doamna sa nu citească toate scrisorile pe cari le-am lăsat la ea, şi să mă dispreţuiască după moarte. — Şi pentru ce te-ar dispreţui ? — Ascultă ! Am să ’ţi spun tot adevărul. Ai fost amantul meu, dar e atât timp, că s’a uitat. Pot să ’ţi spun că am avut alţi amanţi. Nu te supără, ai? Ş’apoî şti bine că nu eream, ce ’ţi trebue d-tale ! Eşti artist, om de lume. M’ai avut în treacăt, fără să dai nici o importanţă. Dar am în casă un om care e de rangul meu, un vizitiu, că dacă ar şti d-na, ar fi perderea mea. Şi am făcut atâtea lucruri rele pentru el. Ai pungaşul, cream nebună. El e tatăl copilului meu, de acea am trecut pe unde a voit, îmi promitea laeran că ’1 va recunoaşte şi mă va lua de soţie. Azi văd bine ca ereau înşelăciuni, dar ce importă ! Copilul meu nu va fi nenorocit cu cea ce ’î las şi d-na va fi aşa de bună să ’1 îngrijască, căci ’î-am scris că am un copil. Am scrisoarea aci şi vroi să’i să dea când voia muri, dar numai dacă scrisorile mele vor fi distrase mai ’nainte. Căci, fără aceasta, mai bine aşi înghiţi scrisoarea. Nu vroi ca d-na să ştie tot ce am făcut. Ea ar fi fără milă pentru copil, ştiind că este al unei şarlatane şi hoaţe. — Să vedem, să vedem, scumpa mea amică, spuse repede Oscar, esplică-mi mai bine situația d-tale. Vorbești prea repede, încurci toate și trebue să mă pui bine în curent, dacă vrei să -ți fac un serviciu. Nu cer altceva, dacă e posibil, dar trebue să înțeleg bine. In acest moment Oscar Lapissotte nu se gândea de loc la crimă. El urma numai curiositatea sa de om de litere, schiţa un roman și pregătea copia. — Ei bine ! reluă bona, iată ce este. Voia căuta să fiu deslușită. Am căzut deodată bolnavă în stradă, de un atac de apoplexie și m’au adus la spital. D-na m’a lăsat aci, pentru că nu se putea să mă transporte. ’I-am scris şi ’mi-a răspuns. Femeia din casă a venit din partea ei. Dar nici d-nei, nici servitoarei nu putui să le vorbesc de ceea ce mă neodihneşte. Am un pachet de scrisori de la vizitiu, ştii bine, total. Toate sunt pline de lucruri rele, de furturi pe cari mă povăţueşte să le comit şi mulţumirile ce ’mi aducea după ce le făptuiam. Gădiana furat, da am furat pentru el pe stăpâna mea. Ar fi trebuit să le ard aceste scrisori blestemate, dar era în ele şi amorul meu şi făgădueli de căsătorie şi asigurări că va recunoaşte copilul. Le-am păstrat. Intr’o zi omul de nimic m’a ameninţat că mi le va lua, pentru ca să mă compromită. Am refuzat să ’i dau banii, şi m’a lăsat să Înţeleg că odată stăpân pe acele hârtii va face din mine tot ce va voi. îmi fu teribil de frică, dar în acelaşi timp, n’am voit să mă despart de scrisori. Pentru ca să le pun în siguranţă am cerut d-nei sa ’i încredinţeze nişte hârtii de familie şi astfel le-am virat în biurou. D-na mi-a dat pe seama mea un saltar şi chea lui. ..Ştiu bine că a ’şi putea să ’i spui că am nevoe de aceste hârtii. Dar n’am încredere în femeea din casă care mi le-ar aduce. După vorbele pe cari le-a scăpat ghicesc că ea e acum încurcată cu vizitiul. Este un ademenitor, îţi spun. Şi dacă o ademeneşte, e pentru ea să aibă scrisorile a căror ascunzătoare o ştie. Aşa dar pricepi încurcătura mea. O! dacă ai fi atât de bun ! Nu merit, este adevărat, dar ar fi frumos din partea d-tale să -mi faci acest serviciu. — Ge serviciu ? — Să ’mi aduci scrisorile. — Dar cum vrei să le iau ? — E foarte simplu, iată ! La zece ore seara d-na ia cloralul că să doarmă, și doarme foarte adânc. In acel timp femeea din casă nu mai e acolo fiindcă se duce la șeapte ore, după masă. Iți închipui, că d na nu ’i a spus, că ia cloral, temânduse de furt. Ea ’mi spunea numai mie, în care avea deplină încredere, sărmana. Ei bine vei intra atunci, când ea nu mai aude şi vei putea să eşi aducându’mi scrisorile. Ştii că sunt două intrări la casă. Pe scara de serviciu portarul nu va observa nimic. O faci aceasta pentru mine, spune ? — Dar, ești nebună. Și saltarul cum o să ’l deschid ? Cum o să trec prin ușa apartamentului ? (Va urma). — Pretindeam de asemenea că n’am făptuit faptul de care mă acuzați... Perzând și furioasă intru la mine ...de găsesc o scrisoare de la Leon Paillard, în care ’mi anunța apropiata sa căsătorie și ’mi cerea să uit chiar că ne-am cunoscut... Furia mă cuprinse, eram nebună nu mai știam ce fac, î mi spusei . Este imposibil, mă duc să văd pe Janna și când va vedea în ce Stare mă aduce această veste, că perzând pe Leon sunt capabila de orice, ea va renunţa. Sosiiă ianna pe la opt ore de dimineaţă, ea era încă in pat, virî chea in broască, intrai, mă pusei pe pat. Ii făcui observaţii asupra perseverenței sale d’ vroi pe Leon Paillard... ea se înfurie, mitrată ca pe cea din urmă dintre cocote. Mă pusei în genuchi, o rugai în zadar... Atunci mă ridicai şi o ameninţai... ame-ameninţări fără de folos, ea ’şi râdea de mine, înfuriată o pălmuiI. Imediat Janna sări din pat, mă apucă de păr şi mă trânti. Eram la pământ şi ea dădea mereu... Căutam să scap, când lângă sobă peste nişte ăşchiî, văzui un ciocan. Fără conştiinţă de ceea ce făceam şi pentru a scăpa ’i asvârlii ciocanul in cap... şi fugii. . Şi Manetta încrucişând braţele privi pe Janna, părând a ’i spune : — Iată adevărul. Janna încremenită, rămase cu gura căscată de atâta îndrăsneală. — Această depoziţie e falsă ? o întrebă judecătorul de instrucție. — Da, domnule... cu totul falsă. — Puteți să vă retrageți doamnă. Janna se ridică și recondusă de judecător se retrase. (Va urma.)