Lupta, august 1894 (Anul 11, nr. 2357-2379)

1894-08-18 / nr. 2369

ANUL XL­ No. 2369 ABONAMENTE I IN ȚARĂ Un &u ......................................................................40 lel Şease luni...................................................................20 „ Trei luni......................... 10 » Pentru învățători pe un an.....................................30 . IN STREINETATE Un an...............................................................50 Sensie luni..............................................................25 Trei anul..................................................................15 EDIȚIA A DOUA Pentru anunduri a se adresa: ;-V' la ^Administrația Ziarului Un numftr vechiu 50 bani Redacțiunea i Pasagiul Român Administrat­iunea i Pasagiul Român No. 2. Numărul 15 Bani JOUÍ, 18 AUGUST 1894 AHUHCIURIB n » * * » »I Pe pagina ni, 30 litere, corp 7j . . . 1 leâ linia IV ...........................25 bani lini*. . . . . 2 lei linia Inserte fi reclame , ,, IAIS ------­ Platforma electorală. Ecouri. Putem spera. Basibuzucii. Oaste. Din Buzău. Platforma electorală Ne-am ridicat în­tot­dea­una con­tra nenorocitului sistem de a nu lupta în politică de­cât cu un singur obiectiv, foarte bine caracterizat prin cuvintele de : «scoală-te tu, ca să șez eu». Am arătat că scopul luptelor po­litice e mult mai înalt, că deosebirile și luptele dintre partide ar trebui să provină din ideile speciale, pe care fie­care partid trebue să le aibă pen­tru asigurarea propăşire­ şi prospe­­rărea sociale, precum şi pentru pre­valarea acestor idei ce ar trebui să facă caracteristica fie­cărui partid. Ar trebui, prin urmare, să consi­derăm ca un succes al propagandei noastre, modul cum pare a se de­semna apropiata luptă pentru alege­rile comunale, dintre marile și isto­ricele noastre partide. Conservatorii au făcut o nouă lege comunală, care va intra în vigoare odată cu noile alegeri şi, în acelaş timp, pentru a asigura comunelor fon­durile de cari ere au nevoie, ei au făcut faimoasa lege a maximului, a cărei aplicare, în comunele rurale, a costat şi sânge şi vieţi omeneşti. Aceasta a procurat liberalilor fru­moasa ocaziune de a eşi din vechiul făgaş al luptelor electorale, de a lăsa la o parte ruginitele clişeuri de «cio­coi» şi «fii ai poporului», prin cari până acum se caracteriza taberele duşmane, şi de a pune lupta pe te­renul principiilor, preconizând, la rândul lor, autonomia comunală şi­­desfiinţarea legei maximului. Ca platformă pentru alegerile co­munale nimic mai logic, nimic mai apropiat. De o parte conservatorii, partizani ai centralizării, ai transformărea con­siliilor comunale în simple biurouri ale ministerului de interne, şi în a­­celaşi timp susţinători ai vechiului sistem de impozite comunale; de altă parte liberalii, amici ai autonomiei comunale, dușmani ai legei taxelor maximale. Deosebirea e marcantă, lupta în­cepe sub auspicii admirabile, și, ne­apărat, noi, cu dragă inimă ne-am înrola sub drapelul liberal, în această luptă, căci am combate acolo pentru ideile scumpe nouă, partizani con­vinşi ai autonomiei şi ai reformelor fiscale. Un lucru însă, ne cam temperează entusiasmul, ne face să aşteptăm în drum modul în care lupta se va des­făşura. Până acum nu vedem nimic care să ne spună cum liberalii înţeleg a­­ceastă autonomie comunală şi această desfiinţare a legei maximului, din care ei şi-a­­ făcut drapel electoral. Am combătut cu toţii noua lege comunală făcută de conservatori, a­­ceasta este adevărat; noi însă, făcând aceasta, nu ne-am gândit un moment, pupa că legea liberală ce se desfiinţa ar fi mai preferabilă. Noi n-am considerat nici­odată ca autonomie comunală, faimosul regim de sub guvernul liberal, în care mi­nistrul de interne putea disolva ori când îi plăcea şi ori de câte ori voia consiliile comunale şi în cari aceste consilii se formau prin scrutinul de listă. Aci voesc liberalii să ne întoar­cem ? In acest caz, deosebirea între ac­tualul regim şi cel liberal este atât de insignifiantă, în­cât nu merită osteneala nici celei mai mici deran­­jeri. De asemenea în cesti­unea legei mac­­simului. Liberalii preconisează desfiinţarea acestei legi. Foarte bine, suntem per­fect de acord. Dar noi credem că comunele au absolută nevoie de n­oi isvoare de venituri, pentru a eși din halul de­plorabil de sălbătăcie în care se gă­sesc. Ei, care e mijlocul prin care li­beralii cred că se va putea ajunge la crearea acestor venituri, absolut trebuincioase ? Care e sistemul de impozite pe care ei îl preconisează ? Ori, ei preferă că mai bine comu­nele să cadă din ce în ce mai jos, în loc să abordeze o serioasă reformă fiscală ? Acestea sunt atâtea cestiuni asu­pra cărora nici o rază de lumină nu ne vine de nicăeri. Și în acest întu­neric, nouă tare ne vine a crede că cuvintele de «autonomie», de «des­fiinţarea legei maximului» etc., nu sunt de­cât şalvarii lui Mahomet, pe cari fanaticii îi arborează în zile de mari pericole. Luptători conştienţi de ceea ce vo­im, se înţelege că nu putem să ne înrolăm în o armată de fanatici, cari nu au altă ţintă, de­cât sfânta secă a budgetului. Noi nu putem de­cât să le urăm călătorie bună. E C­O­XT IR, X Din ţară : —* D. Eftimie Diamandescu, mare proprietar, a încetat alaltă­erî din viaţă la Sinaia, unde se afla în vilegiatură. Regretatul Eftimie Diamandescu a fost primar al capitalei acum vre-o 25 de ani. Defunctul a lăsat un testament în toată regula, în care, pe lângă nume­roase legaturi pentru moştenitorii săi direcţi şi indirecţi, prevede şi urmă­toarele bine­faceri: Casa sa din strada Primări­erei, în valoare de aproape 200.000 lei, o lasă primăriei capitalei după moartea soţiei sale, care până atunci va lua usufructul. Moşia Bălăceanu, în valoare de a­­proape un milion şi cu un venit de peste 40.000 lei, o lasă, în aceleaşi con­­diţiuni, ministerului de instrucţiune publică. Acest om de bine a fost înmormân­tat azi la mănăstirea Ţigăneşti. O notă caracteristică: Eftimie Dia­mandescu, care toată viaţa a fost în cele mai bune condiţii pentru a primi cele mai înalte distincţiuni, a murit la vârsta de 70 de ani, fără să aibă nici o decoraţie românească! 1­ — Din Roşiori ni se scrie că de Sâmbătă dimineaţa pădurea statului numită Dudeştî este în flăcări. Autorităţile din Teleorman sunt la faţa locului, spre a organiza mijloa­cele de stingerea incendiului. Locul cuprins de flăcări este izolat de restul pădureî.­­ După relaţia oficială, recolta ju­deţului Covurluiu în anul 1894 este caracterizată ca mijlocie; porumbul în mare parte compromis din cauza secetei; porumbul semănat târziu s’a mai îndreptat puţin după ploile din urmă; fâneţele şi imaşele au suferit de aceasta; viile vor da o recoltă slabă, iar arborii fructiferi sunt încărcaţi cu poame. Din străinătate. —­ Londra 28 August. — «Agenţia Reuter» află din Cair că preşedintele consiliului legislativ An­ Paşa şi gene­ ralul fără serviciu Hassan Paşa au fost arestaţi sub acuzarea că au cum­­părăt sclavi sudanezi. Un al treilea a­­cuzat Farasi Paşa a fugit. Această a­­facere a produs o mare sensaţie. — Glasgow, 28 August. — Minerii grevişti din satul Blantyre au atacat astă noapte mina Bardyk. S’a pro­dus un atrupament de mai multe sute de persoane. S-a aruncat cu pietre a­­supra poliţiei, care a fost nevoită să întrebuinţeze nişte ciomegi. Un om a fost grav rănit. Vaporul «Islan» pe care se pusese seqnestru, a fost liberat în urma pro­misiunii ministrului Japoniei că bas­timentul nu va fi întrebuinţat pentru resbel. — In ziua de 24 August, s’a deschis un nou congres ştiinţific. Aceasta are de scop numai antropologia. Savanţii cari iau parte la acest congres fac parte din Societăţile germane şi vie­­neze. Preşedinte al acestei adunări s’a ales Wirchow care de 25 de ani se ocupă cu această știință. PUTEM SPERA Citind primele rânduri din articolul pu­blicat în «Munca» sub titlul «Radicalism şi Socialism» și semnat de d. Miile, ne înspăimântasem văzând că simpaticul a­­vocat ne condamnă, ca un crud medic so­cial, la moarte. D-sa nu numai că ne spune, în acele rânduri că trebue să murim, că fatalitatea crudă ne-a desemnat morţei, dar încă ne miră chiar de ce am trai. Mi se pare că am avut de ce să ne în­fricoşăm. Spuse de un om fără valoarea incontestabilă a d-lui Miile, aceste cu­vinte ar trece nevăzute, dar când ne­a­­runcam ochii în josul articolului şi ză­ream iscălitura, ne îngrozeam, întocmai ca muribunzii, cari vă­d pe preot la ca­pul lor. Cu toate acestea ne-am luat inima în dinţi şi am citit articolul până la sfârşit. Şi bine am făcut. Ca şi respursurile augurilor strămoşilor noştri, românii, şi articolul confratelui de «Munca» împacă speranţele socialiştilor şi speranţele radicalilor, căci iacă ce spune : Cât socializmul nu este organizat, un pu­ternic, radicalizmul, să pare că are sorţi de viaţă. De îndată ce însă proletariatul devine puternic, radicalizmul aproape dis­pare. Prin urmare putem spera, că o sa trăim destul, mai ales că nu vroim să atingem vîrsta lui Matusalem. Să ne ierte confraţii de la arunca» că nu intrăm în alte discuţii, de­şi ne-ar fi foarte uşor să le dovedim ca programul socialist nu proclamă de loc lupta de clase cel puţin al socialiştilor din România. Şi de sigur au să convie cu noi, că în dis­cuţii de asemenea natura nu o să ţinem socoteală de articolele de ocazie, ci de pro­gram. Fără îndoială că e o mare deose­bire la socialiştii noştri­ între fond şi formă, dar asta-i priveşte. BAŞIBUZUCIÎ Din comuna Tudor-Vladimirescu din ju­deţul Tecuci, ni se scrie că Luli pe la orele 4 p. m. o grupă de soldaţi, în cap cu sergentul-major Moise Mironu, a ple­cat de la fortul Konachi şi au venit în în acea comună, unde s’au­ pus pe beutură. După ce s’au ameţit bine au început să provoace scandal. La observaţiile ce li s’a făcut, au pus mâna pe pari, au scos ba­ionetele şi au început să tragă. Bateau în dreapta şi în stânga pe toţi cei ce le ieşeau în cale. Primarul satului interveni ca să’i li­niştească, dar şi acesta a trebuit să fugă, ca să scape nebătut. Vezând ţeranii că soldaţii turbează din ce în ce mai mult şi că ’i bate pe toţi s’au adunat şi ei, au pus mâna pe cio­mege şi au venit grămadă la cârciumă. Noroc pe de o parte că a intervenit, la timp proprietarul din localitate, d. Tănă­­sache Nănescu, ca sa liniştească pe ţerani, iar pe de alta că soldaţii, speriaţi de nu­mărul cel mare al ţăranilor, s’au mai po­tolit. Alt­fel se întâmpla o adevărată ne­norocire în sat. Atragem atenţiunea d-lui ministru asu­pra acestui fapt şi ’i rugăm să ia măsuri severe, ca asemenea fapte să nu se mai petreacă. O _A_ S­T­33 Nu e campanie electorală care să nu ne procure nouă, democraţilor, câte o nouă dovadă în sprijinul revendicărei sufragiu­lui universal. Campania ce s’a deschis a­­cum în vederea alegerilor comunale, deşi la începutul ei, e deja bogată în incidente de natură a da o noua şi puternică lovi­tură regimului electoral pe categorii sub care ne aflăm. Vom releva pentru azi nu­mai unul din aceste incidente, pe cel mai nostim şi mai caracteristic. Aţi văzut de­sigur prin ziare o convo­care a pensionarilor civili şi a ofiţerilor o retragere la o consfătuire intimă, pen­tru a se chibzui asupra atitudinei ce tre­bue să aibă la vii­oarele alegeri comunale, —adică să formuleze — pretenţiile ce tre­bue să facă celor ce solicită voturile lor : câte­va locuri în consiliu, ceva nouă su­plimente de pensiuni, etc. Ştiam până acum că partidele noastre sunt nevoite, la alegeri, să menajeze şi să se întreacă în promisiuni faţă de proprie­tari, de profesii libere şi, une­ori chiar faţă de micii cultivatori de pămînt, cu un curent, faţă de ori­ce clasă activă, produ­cătoare, a societăţei. Deja, cu acest sistem, luptele de prin­cipii, de idei, nu mai însamnă nimic, şi viaţa publică, politică, e redusă la un fel de tîrg ,înjositor. Dar iată că, odată apu­cat pe această cale, categoriile de interese şi de pretenţii se înmulţesc: pensionarii, oamenii cărora, nicăiri ca la noi, statul le-a acordat avantajii, care în alte ţeri mult mai bogate ca ale noastre, se vor aştepta încă multă vreme, se arată tot nemul­ţumiţi. In loc de a-şî vedea de sănătatea zdrun­cinată în tot cursul vieţeî sacrificate ser­viciului public, în loc de a se folosi în tihna de ceea ce, cu sudoarea a zeci de ani de muncă, şi-au putut agonisi pentru bătrâneţe, pensionarii noştril găsesc mai nimerit, după ce şi-a fi asigurat regulata încasare a pensiunei, să alerge după alte sinecure, după noul diurne, încurcând lu­mea cu pretenţii stupide şi voind sa ocupe nişte locuri, la care nici vrîsta, nici ca­pacitatea, nici puterea lor de muncă nu li mai dă dreptul. In adevăr, daca funcţionarii de tot fe­lul, administrativi, profesori, magistraţi, militari, etc., după ce se retrag sau sunt puşi din oficiu la pensie, vor căuta de a doua zi să reintre pe cale piezişă în viaţa publică, unde vom ajunge ? — Deja avem nenorocirea de a vedea un corp le­gislativ ocupat în majoritate de pensio­nari; deja în capul multor administra­­ţiuni vedem numindu-se ofiţeri în retra­gere, ne va fi dat oare să vedem şi con­siliile comunale ocupate tot de pensionari? Ne va fi dat să vedem gospodăria oraşelor noastre dată pe mâna celor pe cari statul a crezut că e drept să-l treacă la pen­siune ? Dacă s’ar admite asemenea pretenţii, nu ştim de ce ne-am opri aci. Nu ştim pentru ce consiliile comunale ar deveni numai azilul pensionarilor şi nu am rezerva a­­colo şi câte un loc fie­cărei categorii de bolnavi şi de infirmi ? Nu. Ne place a crede că atât de jos nu vor scoborâ partidele noastre târgul şi in­teresul electoral. Şi tocmai noi, care am luptat atât de mult pentru a apăra inte­resele funcţionarilor şi am luat o parte atât de largă la obţinerea actualei legi a pensiunilor, tocmai noi avem dreptul să relevăm aceste anomalii, cerând ca fie­care să fie pus la locul lui. Recunoaștem însă că sub actualul regim electoral, acest lucru e cam greu. H­OLERA Viena 21 August.—S’a constatat holera în Silezia austriacă. AS fost 3 cazuri, intre cari 2 mortale. Glaudenz, 28 August. — In vederea ca­şurilor de holeră ce s’au produs în mai multe provincii, împăratul a dat ordin a se evita pe cât va fi posibil aglomeraţia prea mare la manevre. Din Buzău (Corespondenţă parte­a ziarului „Lupta“). Se apropie alegerile şi partidele istorice lucrează pe capete să se învingă una pe alta. Principalul scop pentru care aceste două partide îşi oţelesc şi îndoesc puterile es­t puterea. Este atât de greu de a defini rolul a­­cestor partide, în cât mai toată lumea este aproape desgus­ată de ast­fel de caraghios­lâcuri, care se petrec mai în fie­care do­uă ani. Şi ce folos au alegerile comunale, sau ce folos au avut alegerile judeţene tre­cute, unde opoziţia liberală a răuşit în păr? Credeţi că era vorba de vre-o îm­bunătăţire ? De vre-un program mai larg, democratic, folositor acelor care duc toată greutatea pe spinare ? Nu ! Folosindu-se de nemulţumirea maselor cu legea lui ma­xim cum zic poporenii la noi, cu popări­­tul, care asemenea a nemulţumit multe oarbe sfinte au reuşit; căci pe lângă o proastă cât se poate de proastă adminis­traţie a guvernanţilor de astăzi, birurile cele noul au nemulţumit masele, iată a­­devăratul, succes al liberalismului de la noi. Judecând rece şi cu desinteresare, studiând puţin veniturile şi taxele comu­nelor, legea maximului cu toată gălăgia ce s’a făcut împrejurul eî pentru comu­nele urbane este o perdere. Dovadă este că comuna noastră cu legea maximului, aplicată încă de la Aprilie trecut, a per­­dut mai mult de cât sa câştige." Şi acum sa crede, că şi la comună con­servatorii vor fi învinşi. Ei şi ? Ce folos va fi pentru orăşeni ? Nu care cum­va se vor îmbunătăţi veniturile comunei ? Se va face niscai­va reforme, unde cel cu puţin să dea puţin şi cel cu mult să dea mult ? Este ceva care are să înbunătăţească soarta orăşenilor ? Nu o cred, căci comuna nu are mijloace. Câte­va îmbunătăţiri, care s’au făcut în oraşul nostru, au costat şi costă prea scump şi faptul se adevereşte din ce în­ ce mai mult, de­oare­ce avem mai în fie­care an câte­va sequestre pe casa co­munală. Ceea ce am dori mai mult este că partidele să-şi publice programele lor de acţiune pentru viitorul consiliu comunal, alt­minteri lupta nu va fi de cât vechia zicătoare românească —­­Scoală-te tu, să șed eu.* * * S’a publicat deja prin ziare că la Pri­măria noastră s’a comis sau s’a dat de urma unei mari hoţii comisă de casierul comunal d-nul M. Cantavara, un vecinic patriot guvernamental. Casieria comunală ajunsese un fel de casă de exploatare, unde antreprenorii, funcţionarii şi în general cei ce aveau afacere cu comuna, erau ex­ploataţi necontenit de acest casier abusiv. Până şi sergenţii de oraş erau nemulţu­miţi. Tot­d’a­una li se plătea leafa cu 15 şi 20 de zile după expirarea lunei şi chiar atunci cu mare greutate şi, numai în go­logani. Funcţionarii comunei trebuiau sa scumpteze mandatul lor la un bancher a­­numit, căruia îi da 30 şi 40 la­­sută din leafă. Dar grosul speculaţiei îl forma garan­­ţiele antreprenorilor. In loc de a consemna le punea adesea, când îi venea bine, în buzunar şi la urmă când lucrările antre­prenorilor erau primite, dădea bani din casa comunei, trecându-i la cheltueli. Re­­cipisa garanţiei fiind un act justificativ le lipea una cu alta în aşa mod în­cât foarte cu greu se putea dovedi. Actualul primar fiind foarte îngrijit că plăţile curgea me­­reu, iar veniturile de­şi se încasau con­form prevederilor budgetare, nu ajungeau a se plăti nici chiar funcţionarilor, a nu­mit o anchetă care să verifice operaţiile casei. Comptabilul primăriei după multă trudă găseşte unde este eroarea, şi o comunică primarului. Chir Cantavara, văzând că i s’a dat de urmă, chiamă pe un fin, din cei mulţi pe cari îi are şi cu o legătură de registre vrea să o şteargă spre casă. Nenorocirea lui însă, că tocmai se întâl­neşte cu primarul care, văzând legătura cu dosarele garanţielor, sursa principală a hoţielor, dă de ştire parchetului şi pre­fecture!. S’a trimes imediat un controlor şi, spre ruşinea noastră, se constată că, atât de la venituri cât şi de la garanţii, lipseşte peste 100.000 lei, hoţii făcute nu într’un an sau doui, ci in 8 ani, şi când te gândeşti că acest funcţionar a avut mai multe anchete, controlat de mai mulţi in­spectori financiari, şi tot-d’a­una a eşitea undelemnul pe d’asupra apei! Acum se lucrează, se controlează gestiunea încă de­­ la 1886, de cătră d-nul inspector financiar

Next