Lupta, iunie 1936 (Anul 15, nr. 4383-4406)

1936-06-10 / nr. 4389

. ANUL XV No. 4389 CONST. MILLS Fost dMor pOlHie free, 1931 «. Febr. 1937 Director EMIL D. FÄQSJRE Redacţia şl ad-ţia: Bucureşti, str. Const. MIH« 12 (Sărind«») £. Mercism­ 10 l«wie JOlfie — ------------------------------------------------­O rază venită din se fi murdărită niciodată întâlneşte în drumu idee, pornită dîntr’oUt perioară, nu poate colbul nemerniciei o regiu poate “ "J raful ce ot aşa o­xigenţa su­­operită de ne­şti. .. Ci PAGINI TELEFOANE: Direcția 343-03 * Secretariatul 343-00 * Administrația 343-04 Zidul statutului european Pansa Iaşi depinde de respectul fruntariilor actuale pentru totdeauna intangibile şi al tratatelor de pace întâlnirea la Bucureşti a celor trei şefi ai state­lor Micei Înţelegeri şi-a stabilit pe deplin carac­terul şi scopul prin Sam­­foagiul limpede şi catego­ric din cuvântările ţinute la dejunul de la Palatul regal: Statu-quo în Europa Centrală şi sud-estică — iată ce consideră ca „o sa­­lă politică a Micii Inţele-3 eră” al cărui „cel dintâiu intre interese este res­pectul fruntariilor actu­ale, pentru totdeauna in­tangibile şi al tratatelor de pace”, baia politicii Micei înţelegeri fiind „respectul angajamente­lor internaţionale”, iar forţa ei sălăşluindi în „u­­nitatea ei indestructi­bilă”. Ceia ce de SS ani pro­clamă în mod constant miniştri de Externe şi gu­vernele din Bucureşti, Belgrad şi Pelaga, con­firmă azi, în toiul eveni­mentelor internaţionale şi în ciupiţi cei mai so­lemn, capii înşişi ai celor trei puteri succesoare ale monarhiei habsburgisce, cu adausul formulat de Prinţul­ Regent al­­Iugo­slaviei că „cele trei state ale Micii înţelegeri, cu complementul activ al înţelegerei Balcanice vor trebui să urmeze şi în vii­tor, politica lor actuală şi să continue să dea lumii simultan şi paralel, pro­be, atât ale forţei lor cât şi ale voinţei lor de pace”. In momentul când, în­tre Vienna, Pesta şi Roma se agită idei şi probleme analoage cu „faptele în­deplinite” , în faţa cărora a fost pusă lumea de că­tre Germania, manifesta­rea clară şi definitivă a voinţei statelor Micei în­ţelegeri şi a înţelegere? Balcanice de a păstra ac­tualul statut al Europei Centrale şi sud-estice pentru a se putea păstra şi pacea în această re­giune europeană, are un înţeles destul de catego­ric. Departe de a fi fost for­mulată în termeni comi­natorii, proclamaţiunea solemnă a celor trei şefi de stat se confundă cu in­teresul şi dragostea a­­dâncă de pace a popoare­lor lor. La rândul ei însă, pacea se confundă cu respectul şi intangibilitatea grani­ţelor stabilite prin tra­tate. Nu există până azi pe lume alte garanţii scrise între popoare, decât tra­tatele de pace şi alte mij­loace de apărare a lor de­cât alianţele şi forţele re­unite ale armatelor cari, la nevoe, să impună res­pectul angajamentelor internaţionale.­­Or, se va remarca, de­sigur, că nu este numai o simplă coincidenţă fap­tul că în preziua manifes­­tariunei solemne de la Bucureşti a celor trei şefi de stat ai Micei înţele­geri, la Paris, înaintea nouei Camere franceze, un guvern ieşit dintr-o re­centă consultare naţio­nală, a adresat popoare­lor limiei o proclama» pune de pace iravitâst­­du-le „la identificarea păcei cu respectul legei şi al contractelor inter­naţionale”. La Paris, ca şi la Bucu­reşti, puterile aliate pen­tru menţinerea păcei pro­clamă că ea nu poate fi asigurată decât prin men­ţinerea statutului de azi al Europei. Declaraţiunea guvernu­lui francez adaugă că „voinţa de pace a Fran­ţei, se sprijină pe morală, pe credinţa sa faţă de prieteniile încercate şi pe sinceritatea adâncă a apelului îndreptat către toate popoarele”. Din apus până m răsă­ritul depărtat, se ridică astfel zidul statutului eu­ropean împotriva oricărei aventuri de tulburare a păcei prin nesocotirea tratatelor şi a legei inter­naţionale. Strângând rândurile cu aliaţii ei, sub acelaş steag al menţinerea păcei, Franţa uneşte în faţa primejdiilor internaţio­nale, toate forţele păcei. „LUPTA” PĂDUREA SPÂNZURAŢILOR Se propune ca sancţiune pen­tru catastrofa de ori la Cotro­ceni, spânzurarea vinovatului şi a complicilor. De ce nu şi a celor vinovaţi de toate catastrofele de la C.F.R­, din mine, de la uzine şi şantiere? Să se rezerve o pădure a spân­zuraţilor. UIMTTOR ! Şefii fronturilor noastre de Dreapta au rămas „uimiţi” de felul cum s’au potrivit —­ până la întrebuinţarea şi a aceloraşi termeni! — proclamaţia noului guvern francez cu discursurile şefilor de stat ai Micei înţele­geri!... E un „front” mai interesant ca acela dintre Berlin şi „Dreap­ta” de la Bucureşti! „ZONE” O telegramă a corespondentu­lui din Roma al lui „Le Matin” arată că Roma stă de vorbă cu Berlinul spre a stabili „zonele de influenţă” în... Balcani. D’aia stau de vorbă şi... „bal­canicii” spre a-şi păzi zonele!... CRICARUL „Specialistul” căruia i s’a în­credinţat construirea tribunelor Primăriei la serbarea Restaura­ţiei, e un dricar. Scândurile coşciugelor le-a furnisat dricarul, iar dricul a fost al Primăriei. INC’UN BOLŞEVIC! Intr’un discurs ţinut eri, d. Eden a spus: „Succesul sau insuccesul sfor „ţărilor făcute pentru a crea în „lume o ordine nouă, va depinde „de voinţa popoarelor de a re­­nunţa la un naţionalism agre­­­siv şi de a colabora la soluţio­narea conflictelor”. Popoarele poate că s’ar hotărî — dar dacă se renunţă la naţio­nalismul agresiv, ce devin „Fronturile"?!... RIGOLO Creion«l actualităţii ” 1 IB" ■ 11 Devizul — Tribunele de la Cotroceni au fost luate la licitaţie cu 50 la sută sub deviz. — Aşa­dar, primăria a făcut o afa­­cere strălucită! Trebuia să pue însă în deviz că sânt obligatorii şi atâţia morţi şi răniţi! Fortmosieul Intr’un oraş din Iugoslavia a avut loc zilele trecute un congres inter­naţional de poliţie. Au participat şe­fii poliţiilor din foarte multe ţări, cari, la plecare, şi-au cumpărat, ca amintire, diverse obiecte de artă cu caracter local, pe cari le-au luat cu ei în tren, în pachete. La o staţie însă, au constatat că tuturor li se furaseră pachetele! Lor, cei mai grozavi şefi de poliţie! Câte­va ore mai târziu, la o altă staţie, un avocat s’a prezentat poli­ţiştilor şi le-a adus pachetele: el voi­se numai să facă o demonstraţie şi anume că nici chiar poliţiştii cei mai iscusiţi nu se pot apăra de ho­ţii... moderni, cari au mijloace ope­rative adeseori mai bine puse la punct ca cele ale poliţiei. Duminică seara, am avut şi noi un fel de afacere la fe“ Iată cum o relatează un confrate: „Duminică seara a avut loc la Bi­serica Domniţa Bălaşa căsătoria re­ligioasă a d-lui Tomaziu, şef de ca­binet, al d-lui ministru de justiţie Valeriu Pop, cu d-ra Lalescu. Naşi au fost d-na şi d. Valeriu Pop. In asistenţă foarte numeroşi magistraţi, cu tot parchetul de Ilfov. După oficierea cununiei, în timp ce aleasa asistenţă prezenta felici­tări tinerilor căsătoriţi, d. Vaier Pop a scos portmoneul pentru a face plăţile preoţilor , cari după tradiţie cad în sarcina naşului. După aceasta nu mare i-a fost neaşteptata surpriză a dispariţiei portmoneului din buzunar. D. Valeriu Pop şi-a răscolit zadar­nic toate buzunarele. Portmoneul fusese şterpelit de un pungaş ele­gant îmbrăcat, care s’a folosit de a­­glomeraţia din biserică, putând ope­ra nestingherit. Cazul a provocat mare ilaritate. Ministrul naş a trebuit să facă... un mic împrumut pentru a putea răspunde după datine celor cari îl întâmpinau cu „să trăiască naşul mare” la uşa bisericei". „Cazul a provocat mare ilaritate”, spune confratele? Şi la poliţie? Şi printre membrii parchetului? Păcat că nu i s'a furat şi procurorului ge­neral ceasul dela brâu! Sau spiri­tualul pungaş de buzunare a soco­tit că... onorând cu vizita lui pe şe­ful suprem al justiţiei şi-a făcut da­toria faţă de întreg parchetul! DEŞCĂ Proclamaţiimea externă a noului guvern francez Dacă pentru democraţia franceză şi pentru democraţiile de pe toate continentele, prog­ramul desfăşurat de noul gu­vern al Franţei marchează un moment istoric în combaterea crizei prin care trece lumea de aproape două decenii, pentru naţiunile liberate de sub dominaţia străină In urma războiu­lui mondial, proclamaţiunea noului guvern francez cu pri­vire la politica internaţională a Franţei, este menită să gal­­vanizeze şi Societatea Naţiunilor şi toate nădejdiile puse în alianţele şi angajamentele scrise. „Voinţa de Pace a u­nei naţiuni ca Franţa, spun® declara­ţiunea noului guvern francez, poate fi proclamată cu pute­re şi cu mândrie atunci când e sigură de ea însăşi şi când s® sprijină pe morală. PE CREDINŢA SA FAŢĂ DE PRIETE­NIILE ÎNCERCATE, şi pe sinceritatea adâncă a apelului ce’l îndreaptă către toate popoarele”. Ieşit dintr’o victorie a masselor profunde ale naţiune! franceze, guvernul care adresează lumea această proclama­­ţiune, invitând-o la „identificarea păcei cu respectul legei şi al contractelor internaţionale”, este sigur mai dinainte de a găsi din partea statelor Micei înţelegeri o comprehensiune complectă a acestei restituiri in integrum a principiilor car­dinale cari au comandat şi tovărăşia de arme cu Franţa şi legăturile consfinţite prin angajamente scrise. Proclamaţiunea aceasta marchează ca o piatră de hotar începutul unei politici de deplină claritate în relaţiile inter­naţionale. Ea va renaşte şi credinţele şi încrederile atât de încercate prin dibuirile, confu­ziunile şi echivocurile ultimi­lor ani. O politică franceză de adâncă sinceritate şi faţă de orga­nizarea Păcii şi faţă de respectul legei internaţionale şi a angajamentelor scrise nu va întări numai înţelegerea anglo­­franceză şi posibilităţile de salvgardare a Societăţii Naţiu­nilor, ci va obliga Germania să intre pe calea organizării se­­curităţii colective, sau să-şi trădeze, definitiv, adevăratele ci ţeluri. Pentru Europa centrală şi sud-estică proclamaţiunea noului guvern francez constit­ue evenimentul pe care Mica înţelegere şi înţelegerea Balcanică l-au urmărit printr-o ac­ţiune sistematică şi perseverentă ca singurul logic şi practic pentru redresarea păcei europene. Salutăm această proclama­ţiune, care rezumă aşa de bine claritatea şi realitatea franceză şi aşteptăm pe urma ei re­zultate fericite pentru pacea şi refacerea lumei. L. T. A.­ ­1 : i: ii —--------------— Expoziţia Vermont „Postumă’'? Aşa o denumeşte catalogul şi de­numirea corespunde cronologiceşte. Toate aceste trei săli pline de na­tura, interiorul şi portretul româ­nesc apar, pentru întâia oară după moartea marelui pictor, înaintea pu­blicului nostru. Expoziţia e postumă, dar viaţa pe care o aduce, viaţa care ne iese îna­inte din toate pânzele, aquarele şi desenele maestrului nu are nimic din melancolia şi resemnarea pos­tumului. Vermont trăeşte, după moartea lui, cu o nebănuită intensitate în mijlocul naturei înflorite,­­în inti­mitatea caldă a interioarelor sale, în ţigăncile, ţăranii şi tipurile sale de la periferie. Expoziţia lui postumă îl readuce sub cele mai vii manifes­tări din tinereţe până la deplina maturitate. Ca toţi meşterii conşti­enţi de forţele lor, Vermont a păs­trat, în fiecare epocă a sa, lucrarea de preferinţă, nepreocupat a reali­za echivalentul ei material, tocmai fiindcă valoarea artistică şi satisfac­ţia morală întreceau echivalentul material. Aşa se explică de ce Expoziţia postumă a lui Vermont umple de viaţă trei săli ale Ateneului şi cu­prinde atâtea capodopere, ilustrând în acelaş timp magnific epoca 1900: 212 tablouri în ulei, 71 de aquarele şi desene. Când ştim câte lucrări ale sale se află în colecţiunile private şi pe tavanele saloanelor bucureş­­tene, complectăm fresca formidabilă a acestui talent pe cât de impetuos pe atât de fecund. Ea se întinde din anii 80 până acum câţiva ani. Găsim într’ânsa minunate autopor­trete ale pictorului, începând de la vârsta de 21-22 ani până la 64. Găsim — nedespărţite — florile şi ţigăncile lui, interioarele, o coborîre de pe Cruce, o Judecată a lui Paris, două Judecăţi ale lui Solomon, Horă, Pe­trecere câmpenească, Izgonirea din Baiu, Constanţa (studii pentru Pa­noul M. L. P.) cari scot în relief însu­şirile de compoziţie ale lui Vermont pentru pictura de mari desfăşurări. Astfel reunite, cele trei săli alcă­­tuesc o pinacotecă a cărei risipire in colecţiunile particulare devine re­gretabilă. Ele îmbrăţişează prea sin­tetic o epocă şi opera unuia , din au­tenticii noştri urmaşi ai lui Grigo­­rescu, pentru ca, dând ochi cu ea, să nu avem impresiunea limpede că ar trebui păstrată aşa, în totalita­tea ei, fie de Stat, fie de un Mecen conştient de valoarea ei şi artisti­că şi culturală. EMIL D. FAGURE I Politica externa­­ a Francei Conducerea politicii externe a Franţei, se gă­seşte azi în mâinile d-lui Ivem Delhos, un fruntaş al partidului radical socialist. D. î¥05Vâ DELBOS Un fapt divers in presa americană Cum se exagerează peste ocean un simplu asasinat. — Ceva despre optica socială americană Un spărgător pătrunde în toiul nopţii în birourile unei case de comerţ. " Forţează sertarele şi sparge mobilele ce-i rezistă. Surprins de paznicul de noapte ce toc­mai îşi face rondul, — îl do­boară cu un foc de revolver. Poliţia este înştiinţată, — sose­şte în grabă, dar zadarnic răs­coleşte toată casa; spărgătorul asasin a dispărut. Iată un banal fapt divers, ce ar trece desigur, aproape neob­servat într’un ziar european. Ei bine. Peste ocean lucruri­le se schimbă. In luna ianuarie, la New York, ziarele nu mai con­teneau cu exploatarea acestui fapt, pe care-1 anunţau în pri­ma pagină cu titluri senzaţio­nale şi căruia îi consacrau ne­numărate coloane săptămâni în şir. Redăm mai jos interesantele amănunte relatate de cunoscu­tul publicist Blaise Cendrars, — pe marginea acestui fapt divers, — într’un recent număr din Paris-Soir. Vom descoperi cu acest pri­lej unul din cele mai intere­sante fenomene ale opticii so­ciale americane: exagerarea. Această optică specifică a­­mericană îl îndreptăţeşte pe Ed. Cendras să vorbească de­spre Hollywood ca despre „ţa­ra celei de a patra dimen­siuni”. Este­ poate unul din punctele de vedere cele mai juste pen­tru înţelegerea vieţii america­ne cu manifestările ei atât de exagerate, ce se desfăşoară ca într-un film ,lăsându-ţi impre­sia că au fost dinainte aran­jate de un regisor abil. FARADOXELE Imobilul în care a pătruns spărgătorul,­­ este faimosul Woolworth Building, — unul din cei mai de seamă sgârie nori ai New-York-ului. Sa mai adăugăm că înainte de a dobo­rî pe paznic și a reușit să dis­pară, a spart zeci de birouri, a pătruns în nenumărate etaje, ajungând la o apreciabilă alti­tudine deasupra celei a 5-a A­­venue. Poliţia a mobilizat sute de agenţi şi o puzderie de detec­tivi pentru asedierea imobilu­lui, pentru cercetarea etajelor, a pivniţelor a subsolurilor şi a turnului buildingului, cu în­făţişare de catedrală. Numai această inspecţie metodică a miilor de birouri, deschiderea miilor de uşi şi a tot atâtor lacăte sale (ceea ce a necesitat intervenția unei echipe de lă­cătuşi specialişti în lacăte de siguranţă) — au durat aproape 5 zile. Şi cum individul hăr­ţuit refuza să iasă la iveală o­­peraţia reîncepe a doua şi a treia oară, fără rezultat însă căci banditul fugise din pri­mul moment. In tot acest răstimp, vieaţa­ imensului furnicar comercial este suspendată; nimeni nu mai răspunde celor 50.000 de ape­luri telefonice zilnice. T. F. F.-ul a amuţit, poşta nu s’a mai dis­­tribuit, tranzacţiile sistează iar­ cei 25.000 de funcţionari ai ca­sei, neputând pătrunde în imo­bil, staţionează în străzile ală­turate, în mijlocul mulţimii de gură-cască, ce se îngroaşă fără încetare, înghiontită de­ cordoa­nele de poliţişti cari reuşesc să menţină circulaţia din ce în ce mai greu. Afară­­ e un ger de crapă pie­trele,­ toate barurile din împre­jurimi sunt înţesate de hine ce se amuză de această desfăşura-’ re neobicinuită de forţe poliţie­neşti cărora li s’a adăugat în ul­timul moment­ şi pompierii cu tot impresionantul material de stingere. Funcţionarii de bancă fac pa­riuri cu privire la şansele crimi­nalului, frumoasele dactilografe, — dispuse de neprevăzuta zi de concediu, — râd... se distrează, sunt gata să danseze, — într’un cuvânt, lumea e atât de antre­nată încât, seara, aveai impre­sia că asişti la cine ştie ce săr­bătoare populară. Spargerea — de fapt destul de tragică din pricina morţii paznicului (la care acum nimeni nu se mai gândea) — căpăta aspecte dea­­dreptul comice. Ar fi greu de precizat la ce ci­fră s’au ridicat pierderile bă­neşti provocate de această în­tâmplare, oamenilor de afa­ceri ale căror birouri conforta­(Continuare in pagina IX-a) ———c»——^8^-c^eE——— Citiți in pag. 6-a: Cine poartă răspunderea dezastrului de la Cotroceni Femeile-miniştri in Franţa Personalitatea d-erei Irene Joliot-Curie Evenimentele politice din Franţa au fost urmărite de în­treaga Europă cu cea mai mare atenţie. Pentru prima oară în is­toria Franţei conducerea guver­nului avea să fie încredinţată unui socialist, unui om hotărât să păşească pe calea reformelor cu adevărat democratice. ‘ Cu mult înainte de a se cu­noaşte formaţia guvernului Blum, întreaga presă pomenea cu insistenţă un nume. Nu era vor­ba de un politician de vază sau de un elector cu platformă, ci de o femee care în loc să combată pe arena publică, a stat totdea­una închisă în laboratorul ei ştiinţific: era numele d-nei Ire­ne Joliot Curie, fiica soţilor Cu­rie, descoperitorii radiumului. Astăzi guvernul Blum este constituit şi a preluat conduce­rea afacerilor publice. Intre membrii guvernului se află şi d-na Joliot Curie în calitate de subsecretar de stat la cercetările ştiinţifice. Numirea aceasta este cu atât mai însemnată cu cât nu este izolată. După cum se ştie, în Franţa femeile nu au drepturi politice. Ele nu pot fi alese şi nici nu pot alege pe membrii parlamentului. Cu toate acestea legea nu le împiedică să func­ţioneze ca miniştri. Actualul gu­vern care este partizan al acor­dării drepturilor pentru femei, a numit în actualul cabinet trei fe­mei ca subsecretari de stat. , In legătură cu această numire, săptămânalul parizian Marian­ne publică un articol sub semnă­tura surorii d-nei Joliot Curie, d-na Eve Curie, despre ilustra ei soră. D-na Eve Curie îşi prezin­tă sora în intimitate, adică „în halat şi papuci”. Irene Joliot Curie este o sa­vantă. Fiică a doi savanţi a moş­tenit calităţile intelectuale ex­cepţionale ale ambilor părinţi. In timpul şcolarităţii nimeni n’ar fi crezut că eleva Irene Curie va ajunge departe. Era o fire liniş­tită, ordonată, meticuloasă chiar, care nu excela în nimic, dar care nici nu dădea ocazie să i se facă vreo observaţie. ’ îşi făcea lecţiile în fiecare zi, caetele ei erau ţinute curat, iar lecţiile şi le ştia totdeauna sufi­cient spre a lua o notă bună, dar nu una excelentă. Firea a­­ceasta şi-a păstrat-o Irene Curie şi în timpul studiilor universi­tare, când a fost una dintre cele mai bune studente la Sorbona. Din copilăria Irenei Curie, Eve Curie îşi aminteşte de un lucru care i-a făcut o impresie deosebită. Intr’o zi Irene că­pătă în dar o cutie de bomboa­ne. Foarte serioasă, s’a servit cu una singură, apoi a închis cutia în scrinul ei. In fiecare zi la a­­ceeaș oră, revenea la scrin, sco­tea cutia și se servea. Asta s’a petrecut o vreme, până ce a uitat cu totul de acea cutie de bom­boane. Firea aceasta şi-a păstrat-o I­­rene Curie Joliot şi astăzi. E cal­mă, de un calm imperturbabil, calculată, metodică. Nu începe nimic până ce nu cunoaşte la perfecţie chestiunea. Când o în­cepe însă o duce cu siguranţă la bun sfârşit. Intre viaţa d-nei Irene Joliot Curie şi a mamei sale, există un paralelism uluitor. Atât fiica cât şi mama şi-au găsit tovarăşii de viaţă din aceeaşi meserie. A­­mândouă au acelaş tempera­ment, aceeaş blândeţe şi sigu­ranţă de sine reconfortantă. Un echilibru perfect caracterizează pe Irene Joliot Curie, ca şi pe defuncta ei mamă. Se pare însă că d-na Joliot Curie mai are încă o pasiune — afară de aceea a cercetărilor ştiinţifice şi anume aceea a chestiunilor sociale. D-na Eve Curie povesteşte că de curând a avut o discuţie cu sora ei — dis­cuţie aprinsă deoarece convin­gerile politice nu se prea potri­veau. „Am discutat aprinse timp de aproape 7 minute, declară d-na Eve Curie, pentru ca apoi când ne-am dat seama de acest lucru, să pufnim amândouă în râs. Prea calma mea soră se pa­sionase în sfârșit de ceva, care nu era radium”,­­

Next