Magazin, ianuarie-iunie 2006 (Anul 49, nr. 1-26)
2006-01-05 / nr. 1
„Bătrânul" scorpion, egalul omului O descoperire de senzație a fost făcută în Scoția de geologul Martin Whyte, de la Universitatea Sheffield. Este vorba despre amprentele fosile ale scorpionului de apă numit Hibbertopterus, un animal lung de 1,6 metri și cu lățimea corpului de 1 metru, dotat cu 6 membre, care a trăit acum 339 milioane de ani. Această specie dispărută putea supraviețui și pe uscat, urma descoperita indicând faptul că se deplasa foarte încet, târându-se pe picioarele plasate în partea din față a trupului („pașii" săi măsurau 21 centimetri) și trăgându-și după sine coada. Potrivit cercetătorului britanic, amprenta fosilă, lungă de 6 metri, este cea mai mare asemenea urmă de artropod descoperită vreodată. Molecula care ucide iubirea Bătăile inimii se intensifică, tracul își face remarcata prezența, euforia pune și ea stăpânire pe noi și ne simțim chiar un pic „prostuți", dar suntem totuși în al nouălea cer, pentru că... asta-i dragostea! Cât poate însă să dureze astfel? Mai mulți cercetători italieni de la Universitatea Pavia susțin că nu mai mult de un an. Potrivit studiilor lor, emoțiile intense са [UNK]е-i apropie puternic pe îndrăgostiți sunt declanșate de o moleculă a factorului de creștere nervoasă (NGF). Aceasta a fost gâsită, în cea mai mare concentrație, în sângele a 58 de persoane care se îndrăgostiseră de puțin timp, în opoziție cu cea din sângele celibatarilor și al cuplurilor cu vechime. După un an petrecut alături de aceeași, jumătate”, concentrația moleculei NGF a revenit la valoarea scăzută observată la cei din urmă. Misteriosul mecanism încă nu a fost decriptat, însă există certitudinea că molecula respectivă joacă un rol important în „(al)chimia" începutului iubirii. (A.N.P.) Nr. 1 (2512) din 5 ianuarie 2006 Tinerii inventatori români, la înălțime ecenta ediție, a V-a, a Salonului Național de Inventică pentru Tineret, nu a însemnat doar o aniversare importantă, ci a reușit și să scoată în evidență redutabila forță alcătuită de inteligența tânără și de ingeniozitatea multor reprezentanți ai generațiilor care vin din urmă „puternic”, și în inventică. Pe de altă parte, am remarcat atât numărul mare al proiectelor prezentate în cadrul Salonului, cât și diversitatea domeniilor abordate, în ideea că unele dintre aceste invenții își vor găsi și contextul optim pentru a oi aplicate, am realizat o posibilă selecție, care să trezească interesul cititorilor Magazinului”. Hanoracul solar și pantofii inteligenți Straiele noastre se pot transforma, farǎ prea mari complicații, în surse de energie electrica, astfel încât sa ne scutească de căutarea unei prize ori a bateriilor care se consuma uneori când ne e lumea mai draga. Ideea îi aparține Anei Iuliana Iurea, din Iași, care a aplicat mai multe celule fotovoltaice pe diferite piese de îmbrăcăminte, introducându-le într-un gen de buzunare-fereastra. Energia electrica obținută în acest mod merge, prin fire conductoare mascate în țesătura veșmântului respectiv (un hanorac, de pilda), câtre echipamente electronice de mica putere: telefon mobil, radio portabil, stimulator cardiac, aparat auditiv etc. Dupa cum ne-a mărturisit tânâra inventatoare, exista un oarecare interes pentru îmbrăcămintea sa energetica (desigur, adaptabilă și la... noile tendințe în moda), totodata aceasta putând suporta oricând îmbunătățiri. Tot din Iași, Dan Cărăușu și Ioana- Florentina Marcu au venit în Salon cu „adidașii inteligenți Cama”, destinați în primul rând persoanelor cu deficiențe de sănătate. Incluzând și o notă de senzațional, particularitatea acestora este că șireturile lor se încheie singure! Aceasta, la simpla apăsare a unui buton sau prin contactul cu solul. Secretul consta în amplasarea pe încălțări a unor dispozitive care dispun de: 2 motorașe de mici dimeniuni, de o parte și de alta a pantofului; 2 rotițe dințate prevâzute cu câte un clichet, pentru a nu strânge șiretul mai mult decât este nevoie; o baterie în tocul încâlțârii, pentru a furniza energia necesară funcționârii sistemului: un cip care are rol de timer (pentru cât timp vor fi puse în funcțiune motorașele, deci în cât timp vor fi legate șireturile). Alexandru Pescaru, din Constanța. De fapt, el poate fi folosit de orice sportiv care activează în mod curent în medii cu temperaturi sub O’C. Confecționat dintr-un material dublu stratificat, flexibil și rezistent la uzura, căptușit la interior, cu un gaz inert între cele doua straturi, acest echipament creeazâ un efect de sera, reușind astfel sa mărească și sa mențină temperatura corpului la un anumit nivel de confort. Tot pentru vremea rece și tot pentru confortul utilizatorului, a fost conceput și „Cocoon”, de către Oana Ungureanu și Alexandru Apetrei, din Iași. Este vorba despre un sac de dormit cu încălzire electrică, recomandat pentru camping și drumeții, dar și persoanelor sinistrate obligate sa doarma în condiții de temperaturi joase. In plus, la un consum la fel de mic, „Cocoon” beneficiază și de un sistem de programare a unor vibrații variabile ca intensitate, care au calitatea de a relaxa organismul și de a tonifia corpul. O dubla utilitate are și husa de protecție pentru rucsac inventata de Adriana Dumitraș, din Suceava. Rulata pe doi cilindri, aceasta se desface pentru a acoperi buzunarele ușor de deschis în locurile aglomerate. Materialul protector se mulează pe rucsac, asigurând astfel relaxarea sistemului nervos, întrucât eventualul hoț nu mai are acces la buzunare. Când nu mai este necesar, același sistem simplu face ca husa sa se ruleze cu ușurință înapoi, pe cilindri. Sunt soluții simple sau mai puțin simple, dar foarte utile, din care vu vom mai prezenta selecții, într-un număr viitor al „Magazinului”. ADRIAN NICOLAE POPESCU Pentru persoanele cu preocupări sportive Fiindca ne aflăm în plină iarnă, le semnalam schiorilor echipamentul termoizolant relizat de Ruxandra Pescaru și «Cocoon» DIN SAHARA, PE MARTE în raport cu dunele de nisip, baroanele, dune de dimensiuni reduse, pe care le întâlnim în serie mai ales pe suprafața deșertului Sahara, sunt fundamental instabile, ceea ce le împiedică să-și mărească volumul, afirmă trei fizicieni francezi. Studiile efectuate în legătură cu evoluția barcanelor s-ar putea aplica în cazul solului marțian, pe care se găsesc astfel de forme de relief: arcanele au forma unei semilune și sunt supuse în general acțiunii unui vânt unidirecțional, deplasându-se cu viteze care pot atinge 150 m/an. Ceea ce nu se întâmpla în cazul marilor dune de nisip, în urma simulărilor pe calculator, s-au reprodus proprietățile unei barcane izolate, ajungându-se la concluzia ca un ansamblu de barcane poate fuziona în final datorita coliziunilor; în realitate, acest lucru nu se întâmpla, pentru ca respectivele forme de relief evoluează pe culoare aliniate în sensul vântului, pe sute de kilometri, farâ sa se constituie în dune. Cercetătorii au studiat barcanele din zonele deșertului de coasta din sudul Marocului și din nordul Saharei Occidentale. Combinând observațiile și măsurătorile de pe teren cu programe informatice, aceștia au pus în evidența mecanismul dinamic care permite reglarea mărimii barcanelor. Orice perturbare, cum ar fi, de pilda, schimbarea direcției vântului, destabilizează suprafața barcanelor și generează mici valuri de nisip pe flancurile lor. Aceste mini-valuri se sparg în vârful barcanelor, dând naștere unei „rafale” de mini-dune în siajul barcanei perturbate. Mini-dunele pot intra în coliziune cu alte barcane, destabilizându-le. Acești factori de instabilitate reglează marimea barcanelor, împiedicându-le săși mărească, mai mult sau mai puțin, volumul. Cercetătorii intenționează să extindă aceste studii în cazul mini-dunelor de pe fundul râurilor (unele dintre ele, de doar câțiva centimetri) și în cel al barcanelor de pe planeta Marte, care măsoară aproximativ 600 de metri. în colaborare cu cercetători algerieni, francezii au început un nou studiu legat de formarea bunelor-stele, printre cele mai mari de pe Pământ, aflate în special în Algeria și în Peninsula Arabica. DORIN MARAN Implicațiile umane în ocrotirea avifaunei w 11 §1. ra / ’"'J Platformă pentru furajarea păsărilor lama este o perioadă grea și pentru avifauna din natură. Zăpada acoperă multe surse de hrană, iar luminozitatea redusă din orele de zi diminuează timpul de găsire a acestora. Temperaturile scăzute și viscolele agravează și mai mult condițiile de existență. Se consideră că din 10 păsări sălbatice existente în toamnă, mai rămâne în primăvară o singură pasăre. Ajutorarea păsărilor pentru depășirea vitregiilor climatice impune implicarea umană în asigurarea unui factor decisiv, a hranei, care se amplasează în livezi, păduri, parcuri și în jurul clădirilor de locuit. Hrana pentru păsări constă din semințe de cânepă, mei, grâu, sorg (mătură), rapiță sau din amestecuri cu grăsime animală, de vită, de porc, seu de oaie. Un sortiment universal îl constituie „fâșiile” de slănină nesărată, suspendate de ramuri. Resturile de pâine sunt consumate în lipsa altor sortimente. Administrarea hranei se face pe platforme amplasate pe ramuri sau în cutii din plastic folosite la ambalarea margarinei sau la alte sortimente alimentare. Un mod de administrare a hranei se realizează și prin intermediul sticlelor de plastic de 2-2 1/2 litri la care în treimea mijlocie se amplasează o intrare de 6-7 cm/8-10 cm. în lunile de iarnă există o mare concurență la locurile de hrănire: păsările de talie mare - ciori, coțofene, gaițe, ciocănitori - limitează accesul păsărilor de talie mică - pițigoi, cinteze, sticleți - la locurile de furajare. Pentru acest grup defavorizat se amenajează hrănitori selective formate din podea, acoperiș și doi pereți laterali din scândură și doi pereți laterali din plasă cu ochiuri de 4/4 sau de 4/5 cm, dimensiuni ce permit accesul numai al păsărilor de talie mică. Unul din pereții laterali, din scândură, este mobil prin balamale, ceea ce permite depozitarea hranei în interior și efectuarea periodică a unei curățiri a podelei de resturile alimentare și de dejecții; în păduri, amplasarea surselor de hrană se face pe cât posibil în vecinătatea instalațiilor de furajare a vânatului ce oferă și adăpost în zilele cu viscole; în livezi, cu același scop, sursele de hrană se pun în vecinătatea cuiburilor artificiale. Implicarea umană în ajutorarea cu hrană a avifaunei sălbatice în lunile de iarnă se finalizează în primăvară, prin reducerea pierderilor în rândul acestora, în menținerea în natură de combatanți biologici ai dăunătorilor vegetației spontane și cultivate. Păsările dau viață naturii, prin zbor și cântec diversifică peisajul și contribuie la deconectarea de la preocupările cotidiene a celor ce le admiră, în acțiunile de ocrotire a avifaunei sălbatice, pe primul loc în România se situează silvicultorii, care au instalat în pădurile administrate peste 300.000 de cuiburi artificiale. Acțiunile de ocrotire a păsărilor ar fi de dorit să se desfășoare cu mai multă intensitate și în școlile din mediul rural dar și urban. (Dr. VADIM NESTEROV) | 1'