Minimum, 1998 (Anul 12, nr. 130-141)
1998-04-01 / nr. 133
• minimum nu uită • O discuție cu Vladimir Pană despre Arhiva „Sașa Pană", avangarda românească și Tristan Tzara consemnată de Nicolae Țone - Domule Vladimir Pană, pentru mine, ca și, sunt convins, pentru foarte mulți confrați preocupați de literatura interbelică. Arhiva Sașa Pană are semnificația unui teritoriu magic. Vă rog, pentru început, să ne faceți o prezentare a acesteia în datele sale esențiale. Este un lucru știut că tatăl meu a avut, toată viața sa, o pasiune de colecționar. A avut, cum se spune, în sânge, acest fetiș al hârtiei scrise și tipărite, în general, aproape tot ceea ce intra în casă, manuscris sau volum imprimat, nu mai ieșea afară. Era clasat și așezat în mapa sa specială, în primul rând tot ceea ce era legat de noua literatură, de mișcarea de avangardă, pe plan literar și artistic, incluzând deci și pictura, muzica, sculptura, arhitectura, îl interesa deopotrivă de mult. Prin urmare, lăsând deoparte manuscrisele proprii și cărțile pe care le-a tipărit, și pe care era normal să le aibă, el a căutat să adune și să păstreze documente importante de la scriitorii și artiștii pe care-i frecventa și care-l frecventau, îndeosebi suprarealiștii și alți avangardiști. Cu câțiva dintre ei a avut o corespondență bogată, cu alții una mai puțin consistentă, dar oricum, a păstrat de la aproape fiecare câte ceva, manuscrise, poezii, volume importante cu dedicații, cel puțin câte o scrisoarenouă. - Cu cine a avut corespondența cea mai susținută? - Cred că este Claude Semeț cel care, într-o foarte lungă perioadă de timp, imediat după anii '30 și până spre anii 70, i-a trimis tatălui meu cele mai multe scrisori. Unele dintre ele au o importanță documentară deosebită, fiind legate de traducerile pe care acesta le-a făcut din limba română în limba franceză Primelor Poeme ale lui Tristan Tzara, scrise până în momentul plecării sale la Zürich, în toamna lui 1915. Unul dintre cei mai buni prieteni ai săi a fost, după propriile mărturisiri, Harte Voronca, dar împrejurările - mă refer îndeosebi la anii de război - nu au permis susținerea unei corespondențe numeroase. Așa că mapa cu scrisorile acestuia nu este una chiar atât de voluminoasă. - Să continuăm prezentarea arhivei. - Ceea ce vedeți aici, unde ne aflăm acum, este doar vârful aisbergului. Sunt numai documentele, volumele, manuscrisele asupra cărora lucrez în prezent. Arhiva este foarte bine organizată, fiecărui autor, în ordine alfabetică, fiindu-i dedicate dosarele respective. Meticulozitatea cu care tata s-a ocupat de ea a fost nelimitată. Să vă amintesc câteva dintre piesele de rezistență din cuprinsul său. Mă opresc, mai întâi, la caietul-manuscris cu Poemul invectivă, al lui Geo Bogza, care a apărut, în loc de ilustrație, cu amprentele autorului. Există și fișa originală cu amprentele, așa cum au fost ele luate cu câteva zile înainte de apariția cărții. Se păstrează cea mai mare parte a desenelor, manuscriselor articolelor și poeziilor tipărite în revista unu. Sunt prezente aici, dincolo de unu, colecțiile complete ale aproape tuturor revistelor de avangardă. Contimporanul, Punct, 75 HP, Integral, Urmuz, Alge, Meridian etc. între ele este și o revistă de frondă, scoasă în 13 exemplare numai, în afara comerțului, de Perahim și de Baranga. Ea poartă numele neaoș al organului sexual masculin și este cunoscut Pe strada Dogarilor din București, se află o bibliotecă unică în felul ei: biblioteca avangardei românești; sunt acolo, adunate prin grija lui Sașa Pană, lucrări pe care nu le găsești în nici o bibliotecă din lume. Criticul literar Nicolae Țone, din București, a cercetat de curând casa din strada Dogarilor. El a discutat cu Vladimir Pană, fiul lui Sașa, și a dat seama de cele văzute în revista «Aldebaran», pe care o conduce. 34