Mişcarea, septembrie 1909 (Anul 1, nr. 1-24)

1909-09-01 / nr. 1

ANUL I.—No 1. BANI Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Săulescu 5. AROMAN ESTE In ţară pe un an . . 10 lei pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an . . 20 „ trei luni .... 10 „MIŞCAREA 9 —I MARTI 1 (14) SEPTEMBRIE 1909 DIRECTOR POLITIC G. G. MARZESCU APARE Anunciuri Comerciale Linia în pagina ll-a, . 1 leu Linia în pagina Ill-a* 50 bani Linia în pagina IV.a 40 bani = TELEFON 121 50 SSIAE NATIONAL Linia de conduita a ziarului „i¥t,care nu este îndeajuns de indicată prin programul partidului nationalliberal, din care facem parte, şi prin manifestul guvernului liberal de la 12 Martie 1907, pe baza căruia am dobindit încrederea concetăţenilor noştri. Ziarul „Mişcarea“nu va fi niciodata altceva— organ naţional- liberal. El işi spune întrcita îndatorire: de a propaga ideile liberale şi democrate, de a urmări întărirea şi dezvoltarea partidului naţional-liberal prin concentrarea forţelor democrate în jurul programului lui de reforme şi de a veghia la satisfacerea intereselor şi nevoilor Iaşului „spre a-i recîştiga—cum se zice In actul constitutiv al gruparei liberale locale-splendoarea de a doua capitala a României “ Apariţiunea unui ziar de propagare a ideilor şi reformelor liberale, într’o forma accesibila tuturora, mai cu seama, aci, In partea de sus a ţarii româneşti, saraeft în asemenea organe de propagare, ni se pare a fi o necesitate resimţita, o necesitate indiscutabila pentru toate spiritele încrezătoare In viitorul partidului naţional-liberal. Evenimentele politice din decursul ultimilor doi ani au putut sa ne convinga, cu prisosinţa, ca reformele care tind la Îmbrăţişarea deopotriva a tuturor iluideteior ţi acruiitii sociale nu se pot desâvîrşi, chiar în urma sguduiriior violente, cum au fost răscoalele ţărăneşti, prin coaliţiunea, prin conlucrarea comuna a tuturor partidelor politice. Rezistenţa opusa de partidul conservator— cu toate nuanţele lui— la opera de Împăciuire sociala întreprinsa de partidul naţional-liberal pe temeiul dreptăţi şi nu a calităţii, după ce într’o şedinţa solemna de expiare a tuturor greşelilor din trecut s’a recunoscut de toţi realitatea suferinţilor şi legitimitatea multor revandicari, ne intareşte la convingerea —ce de altminteri am avut la mod constant — ca partidul naţional-liberal, ca democraţia, n’are a se bizui decit pe o singura putere, puterea opniunei publice, singura putere în masura sa înfringa interesele individualale sau interesele de clasa nejustificate si provocatoare. Facind dar sa apara, în nordul Moldovei, un ziar de propagare al reformelor liberale, bazate pe ideia ridicarei culturale si economice si a participarei la o viaţa politica mai larga a claselor de Jos, un ziar legat cu toate centrele de acţiune liberala din aceasta parte a ţarei, n’avem alta preocupare decît aceia de a contribui cu munca noastră, cu toata puterea convingerei noastre, cu toata curăţenia sufletului nostru, la o acţiune ce credem din cele mai utile în aceasta epoca însemnata pentru luminarea opiniunei publice. „Mişcarea“ nu însamna nici „rasvratire“, niici „agitaţie" ; „mişcarea“ este expresiunea ce istoria partidelor politice o opune „rezistenţei", expresiunea proprie a partidului liberal, expresiunea proprie partidelor progresiste, cari evolueaza, cari-şi determina domeniul acţiunei lor după necesitaţile economice, politice, intelectuale şi morale ale unui popor. Acesta fiind ţelul ziarului „Mişcarea", ori cari ar fi comentariile ce se vor face in jurul apariţiunei lui—de ^altminteri s'au si tacul; ori cari ar fi intenţiunele ascunse 44 ce i s’ar atribui—ceea ce iaraşi s’a făcut; ori cît de ascuţite si înveninate ar fi săgeţile ce i se vor arunca nu ne vom abate, nici o clipa, de la linia de conduita ce ne-am tras, nume vom pierde în polemicile meschine, vestigii ale luptelor politice sterpe în idei şi bogate în patimi, nu vom jertfi discuţiunele de ordin general, ce nasc din cele mai splendide inclinaţiuni şi simţiminte sociale, chestiunelor de persoane ce nasc din cele mai urîte patimi omenesti. Evenimentele dureroase din primavara anului 1907, cari au provocat din partea partidelor politice declaraţiunea de expiare a greselelor din trecut, despre care am vorbit mai sus, cari au determinat preocuparea constanta a tuturor asupra acelui mai însemnat problem social, cari au locul sa se nasca în rezolvirea lui cele mai variate şi mai contrazicătoare soluţiuni, in alegerea cărora se cere numai cunoştinţa profunda a nevoilor poporului şi grija de viitorul neamului nostru, socotesc ca trebue sa îndrumeze luptele politice spre sinceritate şi seriozitate, spre buna credinţa si munca hotarîta, spre un maximum de conştiinţa şi de răspundere. In aceasta convingere a noastră se găseşte nota discuţiunelor ce va susţine ziare! „Mişcarea*. " Cil. 11. Milizestu. Multa paucis Cazul c-lui R. Mandrea Inspectorul agricol de Romanaţi, junele impetuos R. Mandrea, şi-a Înaintat deiinisiunea pentru mai multe motive, ce pot fi numite motive de „aplicaţiune“ : mai iutăi, pentru că legea cuvcelelor agricuie ar fi „inaplicabilă“ ; al doilea, pentru ca legea fiind „inaplicabilă“ nici inspectorii agricoli n’ar avea datoria „sa se aplice“ funcţiunii lor ; şi, în fine, la urma urmei, pentru ca Consiliul superior de agricultura i’a invitat „a pleca“ sau a se carăbăm“, cum ar spune, de pildă, d. Carabatescu. Aranjamentul motivelor inspectorului de Rumanaţi, acoperirea motivului real al demisiunei—invitaţia prevenţioasă a Consiliului—sub mormanul altor motive, ne aduce aminte de cele treisprezece motive cu care călugărul de la Neamţ se scuza de ce n’a tras clopotul la Intrarea Mitropolitului in Mănăstire, pentru că n’avea tringhie, pentru că n’avea cine să-l tragă, pentru că nu s’aude... dar, mai la urma urmei, pentru că n’avea clopot. Să zicem şi noi, în specie, ca şi Mitropolitul : incepe-o frate, cu clopotul, cu motivul invitaţiei Consiliului, ca pe celelalte le înţelegem noi. Totuşi, motivele prime ale d-lui R. Mândrea nu rămân fără „interes“—cuvintul nu e nepotrivit. Ni se pare, junele ex-deputat conservator a solicitat „să aplice“ o lege pe care partidul său o socotea anarhică in aplicaţiunea ei; junele ex-deputat a pus doi ani, în care timp a încasat circa 11.000 lei, pentru „a se convinge“ că legea nu e anarhică, dar că legea e inaplicabilă... Şi tot a ramas ceva neconvins la spiritul inspectorului de Romanaţi; d-sa mai solicită un supliment de 28 zile, de la 2 August la 1 Septembrie, pentru „a se convinge“ pe deplin. Aceasta ne aduce aminte de o altă istorie ce se poate găsi bur’una din comediile lui Labiche : demisiunea primarului Fontcharrat. Invitat de „proconsuli“ sa-si dee demisiunea Fontcharrat se codea pentru ca orice ar fi, chiar cind legea e inaplicabilă „la fonetion vous pose" și prezintă multe alte avantaje : nu se plăteşte portul scrisorilor câtră autorităţi, etc, etc De altminteri, noi recunoaştem ca posiţiunea de avere şi capacitate a d-lui Mandrea fiind una din cele mai independente d-sa a făcut un mare sacrificiu omorind funcţionarismul public cu personalitatea d-sale, acceptind acele, cîteva sute de lei pe lună pentru a încerca să aplice o lege... intr’adevar inaplicabila, din momentul in care nici d. Mandrea cu tragerea sa de nima cunoscută, cu vastele sale cunoştinţi—nepătrunse iacă de nimene tocmai pentru că sunt vaste,—cu inteligenţa sa seînteetoare... n’a putut să-i găsească o aplicaţiune. A zis d. Mandrea că legea e inaplicabilă s’a mîntuit. S’a mîntuit cu legea, dar s’a mîntuit și cu d-sa. Marin botoşani Apariţia ziarului „Mişcarea“ este primită în oraşul nostru cel multă căldură şi prietenie. Un ziar naţional-liberal ce va apare în nordul Moldovei, un ziar bine organizat şi îndrumat democraticeşte pe calea cea buna şi dreapta, un ziar in fruntea căruia stă şi vegheaza fiul fostului ministru democrat şi om de inimă Oh. Mârzescu, netăgăduit, cu aceasta apariţie pe orizontul istor şi melancolic al ziaristicei din Moldova, constant un eveniment, de care, istoria noastră politică va trebui să ţie seama. Adevărurile ştiinţifice, doctrinele filosofice şi politice, chestiuni de administraţiune şi gospodarii comunala. In fine, tot ce poate sta la baza unei discuţmni publice serioase şi nepartinitoaire, nu pot avea niet o influenţa morala pe tărâmul social, câta vreme toate aceste doctrine şi teorii ramân zugrumate într'un cerc restrâns ceia cel mai dureros şi chiar mai comun, când întreaga organizare socială şi pontică este ţesută la intunerec, fără ca masa poporului să poată lua parte la o discuţiune mai largă, fără ca macar cei convinşi şi cârmuirile ac,laş ţel sa aibă o acţiune comuna-E adevarul ca natura a înzestrat pe oameni cu tot felul de calităţi şi după dibăcia specială cum ştie fiecare sa-şi manifeste talentele sale, sa iasă deasupra tuturor. Se poate întâmpla insă cazuri hotărâtoare ca oameni destoinici şi cu multa pricepere — grăunţi sănătoşi şi buni — să rămână deoparte pe când pierdu uşoară şi fara valoare sa se ridice in ochii tuturor. Suntem la începutul vieţei noastre politice şi trebue sa me nem cu iriaârjire cuminţenie cu • *■ cumva pe te-C-0 Ce/Sili i i-iJ.- l OCv : 1/iH i t- f vC să se strecoare element tulburătoare şi duşmănoase. iVe trebue cugetători sinceri şi liniştiţi, ne trebue oameni de acţiune şi cu dragoste de popor. Eertru o bună îndrumare pe calea binelui şi a progresului să ne muncim ca în generaţiele tinere şi viguroase ale partidului nostru naţional-liberal, să reînviem sufletele calde de odinioară ale iluştrilor barbaţi idealişti de pe vremuri, ce s’au sacrificat viaţa şi activitatea lor, pentru propăşirea şi înălţarea acestei ţări. Ca opera de regenerare să meargă triumfătoare spre ideal, trebue să avem cuvântul dulce şi plin de iubire pe buzele noastre, trebue sa avem un suflet mare şi iertător. Aici cu puterea bruială, nici cu discuţii prea adânci şi abstracte, nu se poate întemeia un curent potrivit cerinţelor actuale şi năzuinţelor poporului nostru. Oraşul Botoşani, fruntaşul oraş din nordul Moldovei, priveşte cu ochi buni mişcarea de reînviere ce-aţi pornit la Iaşi şi plin de entuasiasm şi încrezător, întinde mâna cu căldură elementelor democratice liberale din vechea capitală a Moldovei. Alexandru Şmolt Deputat uneşte sentimentul şi cere poeţi ceia ce gândesc, să-şi sensibilizeze — după expresia d-sale — cugetările şi imaginile . Numai imaginile sensibile sunt poetice şi numai ele nasc în cetitor acel tempo sufletesc pe care îl aşteaptă şi-l cere poetul dela el. Cam aşa ar cere d. Maiorescu poetului, să cînte lacrima . Pleoapa tremurînd uşor, îşi stoarse lacrima alene, Din care tulbure izvor hăsare limpede sub gene, infierbîntata beduină Ce din adîncuri se iveşte Şi’n colţul ochiului, senină, Ca diamantul străluceşte?!... In potriva acestei teorii s’a ridicat d. George Panu care, atît în Junimea cit şi acum în urmă Prin Săptămina, a susţinut ori de cite ori a avut ocazie, tema contrarie : D sa propune ca material poetic numai acea facultate care se numeşte cugetarea şi cere poeţilor să gîndească ceia ce simt, aşadar să-şi cugete imaginile şi simţirea, căci numai astfel cetitorul modern le-ar putea primi şi suporta visurile. Pentru d. George Panu în măsură ce Petrarea devine tot mai simplu şi mai arid în faţa celor moderni, ar începe să intereseze pe aceştia poezia ce ţine de genul d-lor Richepin şi Marrot, care cîntă astfel lacrimile: Fosfat de calciu şi apă şi sodiu şi puţin puroi. Analizindu-vă savanţii atîta au găsit în voi ...Şi iată acum în urmă un al treilea corifeu, iată-l pe dl. Duiliu Zamfirescu, academicianul singuratic, care păşeşte cu dispreţ peste teoriile de mai sus şi intră în arenă fălcăind cu răceală stindardul incolor a frumosului etern, al frumosului pentru frumos în sine şi cu totul desbracat de cele omeneşti. Un soi de Oscar Wilde, d. Zamfirescu... Căci întocmai cum aristocratul cugetării engleze desfăşură altă dată sub ochii uimiţi ai compatrioţilor săi, îndrăzneţele paradoxe estetice care au pornit asupra ei atlta ură, tot aşa şi academicianul nostru îşi expune „erga omnes* doctrina sa. Pentru dl. Zamfirescu, unicul material poetic, ar fi numai acea însuşire a lucrurilor care ţine ochiul extaziat în faţa armoniei lor eterne din care se desprinde trecătoarea lor înfăţişare, indiferent şi de simţirea şi de cugetarea omenească. Astfel poetul favorit al noului academician ar trebui să cînte lacrimile aşa: „Mărgăritare încrusate de purpura roşie a durerii omeneşti, căci atunci cînd sufletul singerează, care’i lacrima ce nu’i însemna suferinţa?“ Unde’i adevărul în toate aceste teorii, vom încerca să lămurim mîine Harold. 2octorul Gonst bottez. In timpul vacanţei, în ziua de 8 iulie partidul naţional-liberal din Iaşi a încercat o grea lovitura prin moartea Doctorului Constantin Bottez, senator, una din figurele mai populare ale Iaşului. „Mişcarea“, ca organ naţional-liberal, in chiar prima zi a apariţiunei sale, are a-şi împlini o datorie pioasa către memoria unuia din cei mai inteligenţi şi mai statornici liberali. D-rul Bottez, intro scurtă viaţa politică, a ştiut să străbată în rinduile dintâi ale partidului liberal prin însuşiri netăgăduite , sinceritatea convingerilor şi curajul de a se exprima ; realitatea intudinei lui în toate împrejurările ; afabilitatea lui şi respectul cuvintului faţâ de cei mai umili. D-rul Bottez era unul dinocupat funcţiunele de profesor la facultatea de medicină din Iaşi şi medic secundar la spitalul Sf. Spiridon. In 1885 a ocupat prin concurs catedra de patologie externă la facultatea de medicina si in 1889, tot prin concurs, a obţinut postul de medic primar la secţia chirurgică din Spitalul Sf. Spiridon. De la 1899 ,d-rul C. Bottez a făcut parte din Consiliul Comunal, in care s’a remarcat prin sfaturile lui Înţelepte şi energia în satisfacerea nevoilor şi apararea intereselor Iaşului. In 1908 a ocupat funcţiunea de Epitrop general al Casei Sf. Spiridon cu o competenţă şi şi cu o tragere de inimă pentru această instituţiune cu desăvirşire proprie d-rului Bottez. DIN SBORUL VREMII In jurul unei chestii literare Furtuna ridicată în literatura romînească de d. Duiliu Zamfirescu, cu prilejul întrărei d-sale în Academie, rămîne încă de-o palpitantă actualitate prin continuarea polemicelor, atît în ziare cît, mai cu seamă, prin cele două reviste cari ţin recordul la noi, „Viaţa Romînească“ şi „Convorbiri literare“ Nu ne vom ocupa de loc cu personalităţile destul de dureroase, prea dureroase chiar, ce s-au făcut în aceste polemice. Ele ar trebui să tacă în literatură, întocmai cum apostolul de pe vremuri cerea femeilor „să tacă în Biserică“. Ceia ce interesează, e tema curată, e sîmburele de doctrină pură, cu care s’ar putea folosi literatura romînească de pe urma acestor polemice. Aşa redusă, chestia ar putea încăpea în următoarea întrebare sintetică: Cum trebue înţeleasă poezia şi ce este ea ? La noi în ţară, cel întăi care a răspuns la această întrebare, a fost d. Titu Maiorescu, de căruia „Critice“, deşi trecute de cîteva decenii, rămîn încă de-o curentă actualitate prin adevărurile cuprinse în ele şi clasica limpezime cu care aceste adevăruri sunt expuse. D. Maiorescu propune ca material poetic numai acea facultate a sufletului care se mutre acei oameni politici cari aduc ciştig unui partid politic prin personalitatea lor, prin autoritatea lor intelectuală şi morală. Profesor universitar dintre cei mai distinşi, medic de o mare reputaţiune, luptător hotărît şi real, om neprihănit in viaţa lui privată ca în acea publică, D-rul Bottez era o mîndrie pentru partidul liberal. Om de mare abnegaţiune personală, fără deşărtăciuni, rău pentru el dar bun pentru toţi ai lui, pentru amicii lui, pentru elevii lui, pentru bolnavii lui ca şi pentru membrii familiei lui, trăsătura caracteristică a vieţei d-rului Bottez poate fi redată in cîteva cuvinte pline de adevâr : închinarea vieţei afecţiunilor lui şi suferinţelor omeneşti. D-rul C. Bottez este născut in Iaşi la 8 octombrie 1854 şi a copilărit în comuna Galata, acolo unde zac astăzi rămăşiţele lui pămînteşti. Studiile liceale le a făcut în Iaşi obţinind în 1874 diploma de bacalaureat în litere şi în ştiinţe. In acelaş an a plecat la Paris, imde a urmat cursurile scoiei de medicină timp de 7 ani. In 1882 şi-a susţinut teza de doctorat in medicină obţinînd medalia de argint. In 1877 a făcut campania. In 1883 a Venirea d-rului Bottez în capul administraţiunei Sf. Spiridon a fost salutată de bătrinul dr. Serfioti, unul din sufletele mai generoase în domeniul azistenţei publice, cu cuvintele următoare: «te felicit din inimă pe D-ta, dar felicit mai mult Epitropia Sf. Spiridon». D-rul Bottez a fost in două rînduri senator al col. II de Senat din Iaşi : de la 1901-1904 şi de la 1907-1909. In ce priveşte calităţile profesionale ale D-rului Botez facem loc, in coloanele ziarului nostru articolului ce ne trimete d-rul Constantin G. Mârsescu, medicul primar al Spitalului «Precista Mare» din Roman, care a fost azistentul d-rului Bottez timp de 9 ani şi care s’a bucurat, într’un mod particular, de încrederea şi afecţiunea mult regretatului nostru amic. Din punctul de vedere al carierei medicale d-rul C. Bottez a fost unul din chirurgii cari au reprezentat o valoare netăgăduită în ţara noastră. Om de perfectă datorie şi de regulament, netrecind niciodată alăturea de datoria lui de operator, cirmnuit fiind de cele mai adinei sentimente de umanitate, de prietenie .ff.