Mişcarea, august 1910 (Anul 2, nr. 166-190)

1910-08-01 / nr. 166

ft____________ _4. Mişcarea literaţi­ei artistica! Horidoh ! e titlul unei piese de teatru cu subiect sportiv, înscrisă de un­ânăr dramaturg E. Schlack. Piesa a fost primită pentru viitoarea stagiune de că­­tre toate direcţiunile teatrelor din Viena şi Berlin. este nobilul cavaler de Blaucourt, înso­ţit de fidelul său servitor Romain şi care se îndreaptă spre Olanda, într’un oraş în care îşi aduce aminte că avea o rudă îndepărtată şi foarte bogată pe a cărei fata doreşte să o ia de soţie, dându’i în schimb numele’i sunător şi glorios. Tot in acest ban vin să se adăpostească trei personagii, mama cu fiul său şi cu valetul lor. Regina, mama lui Gilbert rătăcind prin ţări străine şi fugind din oraş în oraş dupe o chimera, iubita fiu­lui ei Gilbert, aproape nebun din causa unei dragoste nenorocite. Valetul lor este vorbăreţul meridional Gobelousse. Alun­gată de furtună, cere adăpost, şi o biată ţigancă, aproape goală, sărmena păsărică rătăcind prin aceste ţinuturi fără sprijin şi fără altă avere de­cât doi ochi mari frumoşi, o inimă bună şi o tolbă cu cite­­va amintiri de la mamă-sa. Regina miş­cată de suferinţele bietei copile inter­vine pentru ea, o reţine în han şi o scapă chiar din ghiarele unuia din ban­diţi, cari cunoscuse în ea, acea pe care o iubise odinioară. Recunoştinţa eternă este deja sădită în inima copilei care pentru prima oară în viaţă simţea mână binevoitoare ce se întindea spre ea. Speranţa însă va juca un rol mai important în desfăşurarea acţiunei noas­tre, căci in privirile ei am zărit scînteia dragostei aprinzându-se şi iubirea ei pen­tru Gilbert ne apare în mod evident Dar decorul se schimbă­­ din circiuma întunecoasă din primul act, iată-ne în piaţa unui oraş din Olanda, luminile, co­loritul deschis şi puternic al acestor o­­raşe bătute de soare şi udate de valu mărei, seninul cerului de mare acel al­bastru limpede şi sinuos ce se pierde în zări şi pare a se întâlni cînd­va departe cu luciul argintiu al mărei, toate aceste efecte de lumină ne sunt redate cu mă­estri artistică de autor. Şi în acest de­cor vom reîntâlni personagiile noastre dar vom găsi şi pe locuitorii acestui o­raş, toţi pasionaţi dupe flori, având ca specialitate tulipa, iubind tulipa, cu pa­tima ca şi credincioşiii din vremea cru­ciadelor iubeau mormântul sfânt, or în stare sâ’şi de­ avere, viaţă pentru tulipă rară. In acest oraş trăeşte Amstel, ruda cavalerului de Blaucourt, un pasiona­tulipoman şi tatăl celei mai gingaşe în acelaş timp mai bogate fete din oraş, drăgălaşa Griet. Tot aci a sosit şi Gil­bert cu mamă-sa Regina. Gilbert e tot aict de trist şi nici su­râsul şi gingăşia celor trei prietene din care una e Griet şi celelalte sunt două prietene ale ei, nu sunt în stare să’l scoată din visurile lui. Aristul într’o discuţie teribilă propune un concurs de tulipe şi promite ca premiu mina fiicei sale cu toată zestrea ei. In casă la Regina, vedem pretutin­deni tulipe, şi puţin In urmă aflăm că tn mintea sărmanei mame născuse ideea acestui remediu, de a da fiului ei pe Griet care’l va tămădui de boală. Din nenorocire tulipele ei nu sunt bune de nimic. Şi atunci apare Speranţa, a cărui amor pentru Gilbert a făcut’o să’l ur­mărească pretutindeni şi ia dat puterea sacrificiului, prin care* iubitul ei va fi fericit. In tolba ei avea ascunsă o rădăcină de tulipat moştenită de la strămoşi şi fermecată de marele fakir. Pusă în pă­mânt ea a obţinut cea mai frumoasă tulipă şi Gilbert e sigur de câştigarea premiului. Griet apare şi’i cere floarea pentru a putea să dispire de inima ei dupe voia şi libertatea ei. Gilbert i-o dă spunînd mamei sale care’l mustra că nu vrea inima acelei pe care înce­puse să iubească, prin înşelăciune. Giert, care ascultase convorbirea se întoarce şi-i redă floarea. In actul al patrulea, concursul, câşti­garea lui de către Gilbert pentru mul­ţumirea tuturor, chiar a Speranzei, care dupe ce şi-a îndeplinit misiunea a dis­părut în lume nedesminţind caracterul neamului ei nomad. Acest basm atât de copilăresc este presentat cu atâta artă,­in­cât face un titlu de glorie autorului, care de aci înainte se poate considera alături de Rostand şi Rivoire singurii representanţi ai geniului romantic în această epocă de realism şi psichologie, de analise sufleteşti cari cer o sforţare intelectuală prea mare unui public. Interpretată de d-na Leonte şi Geniat d-nii Beri şi Silvain, face deliciile spectatorilor, cari aplaudă cu tot en­­usiasmul pe autor şi interpreţi. Mihail Bunescu Şi MIŞCAREA la museul germanic din Nürberg era ş­i cartea „Todentanz“ (Danţul Mor-­i­ţei) tipărită in 1479 Lübeck şi care face 1­37,000—50,000 de lei. Dar o furase un­­ croitor din München. Rettel , dar fiind­­ arestat pentru alte furturi de la Muzeu, nu putuse primi cutia cu cartea şi poşta­­ o aduse îndărăt la proprietarul cafenelei, cărui furul i o dăduse cu rugăciune să i-o trimită la München peste­ restante. Cafegiul a dus cutia la poliţie unde s’a văzut ce era în ea. Piese noui cari se vor juca In vii­toarea stagiune, pe scenele dife­ritelor teatre din străinătate : „Soare nou" de Heyersmann, „Noble­sse Oblige“ şi „Cea mai bună dintre fe­mei de Hennequin, Te iubesc" de R. Lot­­her, „Valoarea vieţii“ de Nemirovici- Danisenco, «In ţară depărtată" de A. Schnitzler. dreptului de control, ce­­ compete asu­pra acestei organizaţii, poate să se asi­gure că drepturile deja recuoscute şi câştigate pe calea legii­ există încă neatinse şi dacă acestea oferă naţiona­lităţilor din Ungaria o bază sigură de desvoltare neîmpedecată. Chestie e cu mult prea serioasă şi im­portantă, de­cât să poată fi tratată în mod superficial, şi de aceea trebue re­­solvată temeinic. Nu mai vrem să se întimple ce s'a întîmplat cu legile de naţionalităţi din 1869. DE PESTE MUNŢI In jurul acţiunei de împăcare a Românilor cu Ungerii Un Interview acordat ziarului «Reich­post“. — Declaraţiunile d-lui dr. T. Mihail. Chestia naţionalităţilor in Ungaria. Ce e cu Împăcarea? Iată declaraţiile d-lui dr. Th. Mihali făcute prin ziarul „Reihpost“ cu privire la împăcarea dintre români şi unguri. „Chestia de naţionalităţi a fost şi va rămînea totdeauna cea mai importanta chestie politică a Ungariei. De resolva­­rea ei în mod drept atîrnă nu numai viitoarea desvoltare a popoarelor din Ungaria, dar şi viitorul Monarhiei. Pro­gresul cultural naţional ce se arată în toate partidele—a adus chestia la ordi­nea zilei, în toată puterea ei. Situaţia nemaghiarilor în Ungaria a devenit insuportabilă. Se resimte dure­ros deosebirea isbitoare dintre libertă­ţile culturale ce le au cetăţenii in stră­inătate şi aici la noi. E cunoscut că naţionalităţile chiar du­pă statisticile maghiare formează o ju­mătate a populaţiei din Ungaria. Rapor­tul imposibil ce există între realitatea şi ficţiunea actualului sistem îndeamnă imperios la o împăciuire, care va veni mai curînd sau mai tîrziu, care poate fi amînată sau schimonosita dar care nu se va mai putea zădărnici de tot. Chestia de naţionalităţi a devenit ac­tuală sub titlul de restabilire a păcii na­ţionale, şi a devenit acută în urma fap­tului că cercurile cele mai dătătoare de ton pretind resolvarea ei. Credinţa că Monarhul nostru, bun şi iubitor de pace, e acela care doreşte resolvarea acestei chestiuni, e răspândită în general şi noi Românii cei mai loiali supuşi ai Maj. Sale n’avem nici cel mai mic motiv să trecem aceasta la îndoială. Căci doar ştim că Maj. Sa ca iubitor părinte al tuturor popoarelor din Monarhie le vo­ieşte binele. * Cu toate acestea e bătător la ochi, că chestia impăc­urei a devenit atât de a­­cută chiar acum după alegeri şi după cunoscuta vorbire din parlament a lui Tisza. Noi Românii, precum şi celelalte naţionalităţi, ca elemente iubitoare de ordine, n’am abandonat nici odată spe­ranţa într’o restabilire a păcii naţionale in Ungaria. Dar pentru că ne-am înşelat de atâtea ori în speranţele noastre, po­porul a căzut prada unei mari nelinişti şi nemulţumiri. Cercurile guvernamenta­le din Ungaria au putut să se convingă despre aceasta cu ocazia ultimelor ale­geri şi au putut observa în special la noi Românii progresul impunător ce l’am făcut în ultimii ani pe toate tere­­nele vieţii publice. Această recunoaştere precum şi dorinţa venită de sus, explică faptul, că s’a crezut că a sosit timpul că această mare chestie să fie rezolva­tă in mod pacinic în interesul monar­hiei chiar. Dacă mi se pare straniu că guvernul maghiar adună împrejurul său—pentru acest scop—persoane, cari, după cit știu eu, n’au luat parte în activitatea poli­tică, atunci vă voi continua întrebarea prin răspunsul meu. Atît guvernul ac­tual, cît şi guvernele de mai înainte au cerut părerea deputaţilor naţionalişti.— Intre care şi pe a mea —în chestia a­­ceasta. Actualul guvern a făcut-o aceasta încă înainte de alegeri. Aceea că acum cere şi părerea altor persoane, arată că gu­vernul vrea să cunoască părerea tuturor românilor cari joacă vre­un rol în viața noastră publică. Eu nu pot de­cit să a­­prob acest pas al guvernului pentru că în chipul acesta se poate convinge mai bine şi mai sigur, cît de adine sunt în­rădăcinate în popor acele vederi, ce le-am expus la timpul său ministrului preşedinte.* Până cînd insă guvernul nu va face proiecte posibile in practică, ceeace n’a făcut pănă acum nici Kbuen nici Tisza —sunt legat şi eu numai de generali­tăţi. Amicului meu, dr. Mihu, înainte de a conferi cu ministrul preşedinte i-am spus cam următoarele, dacă-mi aduc bine aminte . Există numai o soluţiune acceptabilă în chestia aceasta, adecă, ca condiţiile, ce ni se pun pentru realizarea păcii, să asigure conservarea individualităţii na­ţionale, a intereselor culturale şi econo­mice ale Românilor şi să conţie garanţe legale că aceste interese se vor putea desvolta nestăvilite. Afară de aceea propunerile acestea trebue făcute într’o­­ formă care să ţie cont de demnitatea poporului român, aşa ca conferinţa naţională, — singurul lor competent să hotărască in chestia acea­sta—poate să o primească de bază a discuţiei. Spre cea mai mare bucurie şi d. Mihu împărtăşeşte întru­­toate vede­rile acestea. Ori­ce încercare a guvernului maghiar sau a altora, cari au dat alt sfat minis­trului de cât [principiile fundamentale de mai sus—trebue^sâ fie fără nici un rezultat. Românii sânt cu mult prea di­nastici şi cu mulţ­i prea conştiincioşi de drepturile lor naţionale, de­cât să poată accepta vre-o soluţiune, teace ar conţi­nea o vătămare a acestor principii. Cu un astfel de preţ n’ar fi posibilă o pace cinstita. Pretenţia accentuată de Tisza, ca de­putaţii români să între în sînul vre­unui partid maghiar e absolut incom­patibilă cu simţimântul poporului. De aceasta nu poate să fie vorbă nici­odată. Nu putem renunţa la organizaţia noas­tră naţională. Dăinuirea acesteia este o necesisitate constituţională atît pentru fiecare guvern cinstit cit şi pentru noi, căci guvernul numai prin exercitarea Informaţiuni „Evenimentul“ comentînd un articol al nostru de edilitate, după­ ce atacă din nou administraţia comunală, are acrto să a­­firme că o administraţie comunală sau adeholbanică ar fi putut executa lucrările de canalizare şi de aducerea apei în oraş, fără a fi făcut vre-o săpătură ! O astfel de autoritate comunală ar fi de minune—şi ea n’ar putea exista nici în veacul lui Bellamy! Dar ce nu poate „Evenimentul“. ♦ Dl General Manu, prin in­­terviewul ce l-a acordat unui zia­rist la Kissingen, după ce critică ambele partide conservatoare, afir­mă că succesiunea partidului li­beral o va avea... partidul con­servator. Care din două ?! Semănăturele.—Prefectura de judeţ înaintează Ministerului de interne un ra­port în care arată că nu ultimul timp plouat bine în tot judeţul. In comunele Ciurea, Poeni, Bucium, Tomeşti, Lungani, Tg. Frumos, Buznea, Bălţaţi, Brăeşti şi Mogoşeşti a căzut pu­ţină grindină care a cauzat stricăciuni viilor, porumbului şi ovăzului. Semănăturile de toamnă şi primăvară sunt bune. Păşunele şi fîneţele sunt bune. Viile de mijloc. Seceratul şi free ratul continuă. * Monitorul oficial de azi publică re­gulamentul pentru funcţionarea labora­­oarelor de higienă dependinţe de direc­ţiunea generală a serviciului sanitar, precum şi tariful său. ■ D. colonel Musteaţă va inspecta la începutul lunei August reg. 8 roşiori din Botoşani. ■ D-nii farmacişti şi licenţiaţi în far­macie, doritori de a concura pentru des­chidere de noui farmacii, vor înainta ce­rerile d-lor la direcţiunea generală a serviciului sanitar, împreună cu toate actele doveditoare că îndeplinesc condi­­ţiunile de mai sus, cel mai tîrziu până In ziua de 22 Decembrie 1910 inclusiv. ■ D. maior Const. Petala comandan­tul batalionului 2 din reg. 13 Ștefan cel Mare, a început a inspecta companiile de sub comandă d-sale trimise a face pază pe malul Prutului.­­ Au fost admiși în clasa V-a a li­ceului militar din localitate, următorii e­­levi absolvenţi ai gimnaziului militar din Craiova : Andronescu Mihail, Contzescu Chiriac, Constantinescu Gr., Vlădescu Constantin, Boroescu Enache, Ionescu Alexandru, Nenişor Ioan, Manasian Dragoş, Negres­­cu Constantin, Fortunescu Hercule, Fi­­limon Ștefan, Ionescu Traian, Stoicescu Gh., Săulescu Spiridon, Gheorghiu C., Pelimon AL, Berlescu N., Efstatiadi N., Mitache Adam, Petroniu Marcel, Homo­­riceanu Constantin, Trifon Mircea, Coşo­­veanu Nicolae, Corbulescu Mihail, Ro­man Ștefan, Păun Teodor, Chirculescu Marcel, Boteanu Alexandru, Gafencu Traian, Ionescu Victor, Şerbănescu N.­­ Ministerul instrucţiunei publice a aprobat ca localul şcoalei rurale din Darabani (Dorohoi) să fie pus la dis­poziţia „Cercului Cultural“ din această comună spre a se da o serbare pentru sporirea fondului cercului. ♦ Atragem atenţiunea onor Public în interesul lui propriu asupra următoare­lor : La racordările noastre cu instalaţii particulare executate de alţi instalatori, constatăm diferite defecte ce sunt vătă­mătoare solidităţei lucrărei şi care arată în mod evident căte cusururi au ase­menea instalaţiuni executate în interior de instalatori de ocazie, cu care trebue să ne racordăm. Semnălăm numai căte­va din defecte: Aşezarea tuburilor de canalizare şi ţevi­lor de apă de multe ori la adâncimi miei cari permit îngheţul în timpul cr­­nei. Aşezarea tuburilor pentru canalizare în aşa mod că nu corespund exact cu traseul prescris al racordului. Aşezarea canalizărei în aşa mod încăt panta la racord e insupcientă, exitănd în multe cazuri un racord prea lung în detrimen­tul proprietarului. Avantajul însă a instalaţiilor execu­tate de noi, atat în interior căt şi în exterior sare în ochi, luînd în considera­ţie unitatea execuţiei neîntrecute şi uni­forme la care sus arătatele defecte sunt cu desăvârşire excluse. Cu aceasta ocazie facem atent onor­ public că unii instalatori, pentru a a­­duce publicul în eroare se reprezintă ca reprezentanţii societăţei, uzănd probabil de împrejurarea că firma lor este o com­panie fie de 2 inşi sau de unul numai cu anexul vulgar Co. Pentru a evita însă o preschimbare între tovărăşiile arătate şi societatea noastră, care este singura cu acest nume, din toţi instalatorii din Iaşi, rugăm pe onor­ public să ceară în asemenea ca­zuri atăt legitimarea persoanelor în ches­tie căt şi prma exactă a societăţei pe care o reprezintă, spre a fi luminaţi a­­supra faptului cu cine au a face în a­­devăr. Ca ilustraţie la casele sus zise arătăm numai cazul recent de la casele d-nei Konya, str. Lăpuşneanu 29 unde insta­latori de ocazie au aşezat canalul în aşa mod, încât suntem nevoiţi de a face la racord, în urma disposiţiunei onor. Di­­recţiuner al serviciului apelor, lucrări cos­tisitoare, în paguba proprietarului, pen­tru îndreptarea greşelilor comise. Ori­ce proprietar poate să se convin­gă, în interesul lui propriu, de cele ară­tate , vizitând racordul in execuţie din strada Lăpuşneanu No. 29, unde se vor da toate desluşirile necesare de către personalul nostru. Direcţiunea societăţii Union- Baugesellschaft Diverse. Au fost supuşi tratamentului în Institutul antirabic din localitate urmă­torii pacienţi: Ioan Gh. Nica din comuna Bădeni, jud. Botoşani, Ruşu­ Gheorghe din co­muna Siliştea judeţul Neamţ, Herbert Schultz, Eduard Meichelbek şi d-ra Pitt­ner Maria din oraşul Roman­— In ziua de 28 iulie, la orele 2 d. a. a căzut pe moşia şcoalei de agricul­tură Belceşti o ploae torenţială însoţită de grindină de mărimea unei alune care a căzut stricăciuni de 15—20 la sută vi­telor şi semănăturilor. — In astă seară are loc în grădina berăriei „Zimbru“ o frumoasă serbare cîmpenească dată de către membrii soc. Tramvaiului electric. — In urma dispoziţiei consiliului de higienă, s’a început desinfectarea cu lapte de var şi acid carbonic a tuturor gurilor de canal şi locurilor virane din oraş. — Astăzi dimineaţă a fost internat la spitalul Paşcanu locuitorul D. Patrnţes­­cu păzitor la vama gărei, rînit grav la cap în urma unei certe de către indivi­dul Gh. Pislariu.­­ Direcţiunea generală a serviciului sanitar, va înfiinţa în oraşul nostru un laborator de higienă, care va cuprinde două secţiuni, una bacteorologică și una chimică. FOIŢA ZIARULUI „MIŞCAREA“ 21). MARK TWAIN ISPRĂVILE DETECTI­VULUI TOM SAWYER­ ­ Povestite de HUCK JIM­ — Mi-1 închipuiam vorbind in acea noap­­te cu Jim­ Lane despre un câine împru­mutat lui Jupiter Dunlap. După asta mi­­am adus aminte de mare şi de lanter­nă. Apoi m­i-am adus aminte de Bill şi Jack Withers povestindu-ne despre o ho­ţie de grîu comisă în dauna unchiului meu Silas; apoi, parcă revedeam stafia care s’a primblat atâta şi care ne-a spe­riat. Stafia era şi ea la interogator ; in ca­litatea sa de străin şi de surdomut, pre­şedintele tribunalului i-a oferit un foto­liu confortabil, unde s-a aşezat, aproape de bara justiţiei, pe când ceilalţi erau împrăştiaţi pe bănci, ca la şcoală, unde, din pricină că­ erau foarte mulţi, abea mai puteau să respire. Îmi aduceam aminte de toate în acest moment, dar ce deosebire, Doamne! în­tre epocă aceasta din anul trecut, cînd cu toţii eram foarte fericiţi, şi starea în care ne găseam acuma, adevărată stare de nefericire şi durere. Lem Beebe, după ce-a depus jurămîn­­tul a început depoziţia sa : „Mă întorceam acasă, în ziua de 2 Septembrie, pe la asfinţitul soarelui. Jim Lime era cu mine. De­odată am auzit pe cineva vorbind. Discuţia era foarte violentă şi pe un ton ridicat. Noi eram foarte aproape, însă între noi şi cei care vorbeau, era un stufiş foarte des. Unul dintre ei zicea: „te-am prevenit încă odată c’ara să te ucid“. Am recu­noscut Glasul: era al întemniţatului de azi. Auzii de­odată un sgomot, apoi cite­­va geamete surde, şi totul s’a sfîrşit. Ne-am strecurat încet prin tufiş pen­tru a vedea ce a’a întâmplat, cu grija insă de a ne feri să fim noi văzuţi. Ju­piter era întins pe pământ, rece, pe cînd actualul prizonier şedea lîngă dânsul, cu mâinile subsuori, privindu-şi vict­ima. După câteva clipe îl trase un tufiş, şi aici îl ascunse. Am profitat de ocazie şi ne-am retras.“ Emoţiunea produsă de aceste vorbe a fost teribilă. O senzaţie de frică cu­prinse inimele auditorului. Mulţimea râ­mase aşa de impresionată în tăcerea sa profundă, în cât imensa sală părea ab­solut goală. Apoi toţi oftară aproape de-odată ca şi cum ar fi fost sfătuiţi. Fiecare parcă se gândea: Aceasta este oribil, absolut oribil !...“ Atunci s’a petrecut un fapt într’ade­­văr extraordinar. In timpul depoziţiuni­­lor primilor martori şi a povestirilor lor neadevarate, Tom Sawyer, cu ochii in patru şi cu urechile ciulite ca la epuri, n’a pierdut nici un cuvânt din declara­ţiile lor. îndată ce au terminat, Tom s’a îndreptat spre ei şi le-a spus că i-a prins un flagrant delict de minciună. Atitudi­nea sa hotărâtă schimbă toată atmosfe­ra, în timp ce Lem începu să vorbească spunând tot ce a vorbit cu Jupiter cînd i-a împrumutat câinile. Tom asculta cu mare atenție acest lucru și părea gata să-1 întrebe ceva contradictoriu. Am con­chis numai­decât că momentul se apro­pia, momentul când amândoi vom po­vesti conversaţia pe care am surprins-o între Lem şi Jim Lane. Dar rădicând o­­chii către Tom, am rămas de­odată a­­proape înspăimântat. El părea absorbit cu totul în alte gânduri, ca şi cum ar fi fost la o depărtare de o sută de leghe. Nu mai ascuta nimic, şi in timp ce Lem se aşeză, Tom şedea cufundat in con­templaţiile sale îndepărtate. Apostrofat de­odată de advocatul nostru, el se tre­zi din gândirea lui adâncă şi răspunse foarte simplu : — „Ascultaţi ori­ce, dar vă rog lâ­­saţi-mă liniştit. Am nevoe să mă gân­desc acum asupra acestui caz“. Râmăse cu înlemnit. Nu înţelegeam ni­mic. Benny şi cu mama sa erau decon­­centrate; ele ridicară voalul puţin, pen­tru ca ochii lor să se întâlnească cu ai lui Tom , dar truda a fost zadarnică. Nici ele, ca şi mine, nu i-au putut atra­ge atenţia. Grefierul abea a putut să reunească toate depoziţiile care se împleticeau din ce în ce. Afacerea era o adevărată... sa­lată rusească. Apoi veni rândul lui Jim Lane care povesti aceiaşi istorie cu aceleaşi deta­lii. Tom nu dădea nici o atenţie aces­tor lucruri, rămânând scufundat în reflexile sale. încurcătura creştea mereu. Procurorul bea lapte; judecătorul era foarte În­curcat. După legile din Arkansas, care îngăduia acuzaților să-și aleagă un prie­ten pentru a ajuta pe advocat, Tom a­vea rolul de apărător, căci unchiul sau chiar îi ceruse concursul. In momentul acesta el își uită „misiunea“ , iar jude­cătorul părea foarte nemuţumit de această atitudine. Judecătorul nu putu să cu­leagă de la Jim şi Lem decât nişte in­­formaţiuni fără nici-o însemnătate. Ju­decătorul îl întrebă: — „Pentru ce n’aţi preveni poliţia imediat de tot ce aţi văzut ? (Va urma)

Next