Mişcarea, februarie 1912 (Anul 4, nr. 23-47)

1912-02-01 / nr. 23

— Vrea sa zică că noi suntem proşti, mă şi el ăl afurisit, împeliţat mă! — Noi proşti? — Da, mă ! —­ Şi el deştept ? — Da, mă... — Apoi cine a scris aea, mă ? — El, mă... — Nu noi, mă ? — Nu, mă... — Nici copiii noştri ? —­ Nici mă... — Nici neam de neamul nostru, mă? — Nici, mă... — Poi atunci? — El e prost mă... — Cine, mă ? — Ciocoiul mă, pricepi,mă?­­— Cum nu, mă? — Poi ce spune el, că ne pricepem noi, mă ?... —­ fiind­că-i prost, mă ! — De ce o fi prost, mă? — De ce, da ! — C’aşa l’a lăsat Dumnezeu! — Aşa, mă !...“ Aicea se termină parodia care a apă­rut în „Viaţa“ sub pseudonimul El. La această... provocare Caragiale, autorul­­­ ciocoi, respinse imediat prin „Vatra“ a­­dresându-se direct „domnului Vlăh­uţă“ şi declarându-i că dânsul este „ciocoiul cel prost“ şi autorul acelei „charge“. Po­etul Vlăh­uţă a aratat că nu dânsul este autorul parodiei şi a şi scris un articol în „Viaţa“ întitulat „Supărarea d-lui Ca­­ragiale“ prin care a lămurit toată aface­rea. Polemica a fost scurtă, dar destul de vie pentru cetitorii cari savurau... încăe­­rările între cei doi mari maeştri ai li­­teraturei. Ceia­ ce a provocat pe maestrul Caragi­­ale să arunce mănuşa poetului Vlăh­uţă a fost cu siguranţă acel epitet de „ciocoi“ pe care autorul glumei parodiate l-a a­­tribuit lui Caragiale. „El, însă, autorul parodiei, nu era poetul Vlăh­uţă ci un alt colaborator al „Vieţii“ care n’a putut în­ghiţi gluma, de altfel lipsită de ori­ce teutate, la adresa ţăranilor noştrii. Totuşi Vlăh­uţă a respuns „domnului Caragiale“ ca să esplice mai lămurit atitudinea „Vie­ţii“ faţă de „Vatra“ şi astfel polemica s-a închis. Dacă am amintit-o, a fost mai mult ca să relev faptul ca un simplu document literar ce comportă un interes deosebit. Christian FANTOŞE JUNIMISTE -= PITICUL ==!- Mic ! „Ei şi?“ mi-au spus unii, „e mic la trup, dar poate să fie altfel la suflet“. Aici e încurcătură şi merită o catego­rică clarificare. E mic la trup şi la suflet, boţit la faţa şi cu inima mototolită, întunecat la pri­vire şi negru la cuget. Cu paşi micuţi, cu căciula vârâtă peste urechiuşe, trece neînsemnat printre oameni. Lumea freamătă, se zbuciumă; în mij­locul ei furnică o vietate neînsemnată. Şi nici odată n’ar fi băgată’n seamă dacă n’ar avea un ac veninos, cu care amin­teşte oamenilor că şi ea trăeşte pe pă­mânt. Când e’n trăsură chemi birjarul, soco­tind că-i liber ; nu poţi distinge clientul prizărit într’un colţ. Voiajează cu jumătate de bilet. La Tribunal, în fierbinţeala pledoarii­lor, vezi un cap mişcându-se pe deasu­pra tribunii ca o minge purtată de-un fiir nezărit. Dumnezeu, în colosala d-sale pătrun­dere, dacă l-a înzestrat, pe lângă răutate, cu zgârcenie, s’a îngrijit să-l înlesnească pe cât i-a stat cu putinţă. Aceleaşi haine poartă din copilărie pân-la bătrâneţe, făcute din piele de drac, din adevărată piele de drac — ca să nu se mai rupă. Căciula un an e căciulă şi în celălalt an îi căptuşeşte paltonul, în în­tregime. Şoşoni şi mănuşi de copil are. Mânâncă puţin, căci n’are de hrănit trup mare , în schimb e chinuit de-o sete epică, de-o sete de aur. Are în privire reflexe metalice, iar de i’aţi cerceta palmele, aţi vedea imprimate chipuri de diferite monede,—căci strânge banii c’o poftă nebună. Uită c’o să se mulţumească odată c’un strain de plumb ! In inimă îi fierbe, ca într’o retortă, răutatea. Orice cuvânt, orice slovă sânt pline de otravă. Şi când te gândeşti că e aşa de mic şi neînsemnat, când îl vezi aruncat în colbul lumii, te’ntrebi de ce l’a pedepsit Dumnezeu dându-i atâta ve­nin în suflet, venin care îi clocoteşte în ochi ? După cum în laboratoare şi farmacii pe sticlele cu otravă e o etichetă c’un cap de mort, răzimat pe două ciolane puse curmeziş, tot aşa pe această fiolă ambulantă de venin a pus A-toate-făcă­­torul hidos chip, ca să se păzească toţi de ea. R. Profesor definitiv şi titular de boale de PIELE ŞI SIFILITICE Dr. George Demetriade Tratament cu „606“, electroterapie Consultaţiuni de la orele 1­ 4 p. m. şi 7 seara. Str. Paladi 7 Iaşi MIŞCAREA rh 0 INSTITUŢIE CULTURALA A IASULUI BIBLIOTECA CENTRALA II de Dr. Giorge Pascu Astfel un profesor secondart a reţinut tot timpul cât a trăit indespensabilul Lexicon paleo-slo­veni cum al luiMiklosich A trebuit să moară pentru ca biblioteca să-l poată recapata. De la familia unui reposat profesor al Universităţii din Iaşi biblioteca face sfor­ţări spre a recăpăta anumite cărţi îm­prumutate de el în timpul vieţei, dar... fără succes... Pe de altă parte se sustrag exemplare preţioase şi se înlocuesc cu exemplare­ simple.. Astfel din cartea de citire­­a lui Lambrior, ediţia I, Iaşi 1882, biblioteca posedă exemplarul lui Lambrior însuşi. Acest exemplar, preţios fiindcă cuprindea numeroase adnotaţii ale autorului, a fost sustras şi înlocuit ,cu un exemplar simplu. 3. Conform legei privitoare la atelie­rele de Arte grafice, tipografii sunt da­tori a trimete bibliotecei Centrale câte 2 exemplare din mice lucrare tipografică efectuată de ei. (cărţi, broşuri, reviste, ziare, hărţi, planşe, afişe, foi volante etc.) Această îndatorire se restrânge şi asu­pra autorilor români care tipăresc lucrări în străinătate. Graţie acestei legi poşta aduce zilnic la bibliotecă o cantitate considerabilă de lucrări grafice. Biblioteca însă nu posedă un serviciul special pentru primirea, con­trolarea şi urmărirea a tot ce se tihnele sau trebuie să se trimeată la bibliotecă. Acest fapt a fost uşor observat de către tipografi şi autori romani care tipăresc în străinătate. In consecinţă aceştia au căutat şi caută necontenit, pe cât e po­sibil a se sustrage îndatoririlor legale, ne­­trimeţând de cât o parte din ceia ce pu­blică ori netrimeţând chiar nimic. Din această cauză la Bibliotecă lipsesc anumite cărţi lipsesc adeseori numere răzleţe din reviste şi ziare,­chiar din Monitorul Oficial! 4. Toate bibliotecele civilizate posedă un serviciu special pentru alcătuirea ca­taloagelor şi publicarea lor ştiinţifică. Ca­talogul tipărit este un instrument ştiin­ţific indispensabil, căci el este singurul mijloc prin care învăţaţii români ori stră­ini, pot lua cunoştinţă de cărţile şi ma­nuscrisele aflătoare într’o bibliotecă şi de care eventual ei ar avea nevoe. Bi­blioteca Centrală care primeşte deseori cataloagele tipărite ale cărţilor şi manus­criselor aflătoare prin diverse biblioteci străine, nu cunoaşte totuşi, acest serviciu modern. Din cauza lipsei atâtor servicii biblio­teca este veşnic în urmă cu lucrările care de bine de rău se fac. Cea m­ai fu­nestă întârziere este acea privitoare la alcătuirea cataloagelor manuscrise. Se pune câte 2—3 ani pănă să se alcătu­iască un catalog aşa că cititorii nu pot beneficia de ultimele cărţi intrate în bi­bliotecă. 8. Cititorii din Iaşi pot consulta ma­nuscrisele însă­­numai în sală de lectură. Cititorii din Bucureşti le pot consulta chiar la domiciliu. 1. La 9 Martie 1884 Ministrul de in­strucţie cere bibliotecei să-i trimeată ma­nuscrisul Ceasornicul Domnilor de Ne­­culai Costin iar la 20 August 1884 cere telegrafic să-i trimeată manuscrisul Cro­nica lui Şincai. Primul manuscris s’a îm­prumutat la 12 Mart, al 2-lea la 21 August 1884. Ambele manuscrise au fost însă restituite abea la 10 Iulie 1907, adică după un interval de 23 ani! 2. La 13 Iulie 1909 s’au trimis Com­i­­siunii istorice din Bucureşti în urma ce­rerii, următoarele manuscrise : Letopsitul ţării Moldovei, 1 vol. 8 Iaşi, 1825. Neculai Costin, Ceasornicul Domnilor, 1 vol. 2. Iaşi, 1700. Colecţia tuturor letopisiţilor lui Urechi, Miron Costin, adnotaţiile lui N. Costin şi anonimul 1 vol. 8. Copie de pe Letopisiţile lui Damian şi Tudosie Dubău 1 vol. 8, 1716. Copie de pe cronica lui Neculcea scoasâ de pe copia postelnicului Hurmuzachi, 2 voi. 8. Copie de pe Letopisiţile lui Urechi şi Miron Costin 1 voi. 2. Copie de pe Letopisitul lui Miron Cos­tin, scrisă pentru logofătul loan Tintilă, 1 voi. 2, Iaşi, 1825. Istoria Greciei, 1 voi. 8. Letopisitul lui Eustratie Dascălul 1 voi. 2, 3. Dacă pentru recapatarea celor două manuscrise biblioteca a depus un timp de 23 ani cât timp va depune ea pentru a recapata aceste­a ? Dar oare le va recapata vreodată ? La 13 Noembrie 1863 Ministerul de Instrucţie dărueşte Bibliotecii o Evan­ghelie în limba rusă, legată în argint, cu portretele în miniatură ale Domnitorului Matei Basarab şi a Doamnei Elena, a­­flata în biserica Sft. Neculai din ,Chilia (jud. Ismail din Basarabia). După zece ani de la donare, la 26 Septembrie 1878, Ministerul „având trebuinţă“ de Evan­ghelie cere Bibliotecii telegrafic a o îna­inta „urgent“. A doua zi Evanghelia pleca la București, dar, vai, pentru tot­deauna... după aproape trei săptămâni dela înaintarea ei (14 Oct. 1878), minis­terul face cunoscut Bibliotecii „spre a regula scoaterea Evangheliei din inven­tar, de­oarece s’a depus de Minister la Muzeul de antichităţi d­in Bucureşti“. Manuscrisele, incunabilele şi cărţile rari constituesc fala oricărei biblioteci şi ca atare ele nu se servesc decât numai în sala de lectură şi numai la persoane avi­zate, căci deplasarea lor din biblioteca poate aduce deteriorarea ori chiar pier­derea lor,—în ţara noastră, după cum se vede, chiar h­ răpirea lor—ceia ce e o a­­devărată nenorocire pentru oameni care ştiu să le preţuiască. 9. Biblioteca Centrala nu este Biblio­teca Universităţei şi nu dispune de un regulament oficial. Un incovenient rezul­tat din această stare de lucruri este că studenţii nu pot căpăta cărţi acasă decât numai pe cauţiune. Dacă Biblioteca Cen­trală ar fi Biblioteca Universităţii, stu­denţii ar putea căpăta orice carte din bibliotecă în baza unei adeverinţă de în­matriculare, şi în baza unui regulament care ar prevedea penalităţi severe pentru cazul deteriorării cărţilor ori nerestituirii lor la timp. 10. Personalul superior al bibliotecii nu are locuinţă în chiar localul bibliote­cii. Din această cauză o supraveghiare riguroasă a bibliotecii, precum şi un con­tract continuu cu cetitorii care­ ar dori lămuriri bibliografice nu pot exista. 11. Budgetul bibliotecii pentru cumpă­rare şi legare de cărţi este abia de 7.000 lei, sumă absolut insuficientă pentru a sa­tisface cerinţilor chiar celor mai modes­te ale celor patru facultăţi ale Universi­tăţii locale. Budgetul respectiv al biblio­tecii Fondaţiunii Universitare Carol I din Bucureşti, bibliotecă menită a satisface modestele cerinţi ale studenţilor,—atinge cifra de 12­ 000 lei; —budgetul respectiv al bibliotecii Academiei Române este de 20­ 000 lei. (C. I. Bianu, bibliotecarul A­­cademiei, într’o convorbire particulară, mi-a spus că aceşti 20­ 000 lei— după cum şi era de aşteptat! — sânt de­parte de a fi suficienţi). 12. Neregulele semnalate sub No. 3,4,­­ b, /, precum şi altele pe care le trec sub tăcere, provin din marea cauză că personalul bibliotecii este insuficient atât ca număr cât şi ca pregătire ştiinţifică. 1. In adevăr personalul bibliotecii se compune din 6 persoane: 1 bibliotecar, 1 bibliotecar-ajutor, 2 custozi, 1 curier, 1 servitor. Un singur servitor este absolut insufi­cient pentru­ a face curăţenia zilnică a vastei sale de letură (de başca şi pod nici nu mai vorbesc!), a servi cu cărţi şi a supraveghia pe cetitori în timpul oarelor de lectură. Doi custozi sunt iarăşi insuficienţi pen­tru : a servi cu cărţi pe cetitori atăt în sală de lectură cât şi în afară, a face fişe şi cataloage de cărţi, a primi şi controla imprimatele trimese conform legii, a su­praveghia restituirea cărţilor împrumu­tate, etc., etc.—In ce priveşte pregătirea ştiinţifică a custozilor observ că unul e absolvent a patru clase primare, iar cel­lalt, deşi profesor secundar, e totuşi mult mai pre­jos decât colegul său. 2. De altfel, în actualele împrejurări, este imposibil ca Biblioteca Centrală să aibă un personal vrednic de o instituţie modernă. In adevăr budgetul personalu­lui bibliotecii este (sub formă lunară) : ’total 6 persoane, budget anual 10.380 lei Lefurile actuale pentru bibliotecar, bi­bliotecar-ajutor şi custozi la Biblioteca Centrală sânt deci pur şi simplu mizera­bile. O comparaţie cu lefurile funcţionarilor similari de la Biblioteca Fundaţiei Carol din Bucureşti va fi mai elocventă decât orice argumentare: Bibliotecarul . . . 450 Primul­ custode . . 250 2 Custozi fie­care a 200 Comparaţia devine şi mai tristă când ne gândim că biblioteca Fondaţiei are a­­bia 23­ 000 volume, pe când biblioteca noastră are 300­ 000,—trei sute de mii! Biblioteca Centrală nu este cu mult mai mică decât biblioteca Academiei. Pen­tru a arăta deci personalul, de care are nevoe Biblioteca Centrală, precum şi le­furile adevărate, voi cita personalul A­­cademiei : II. Oamenii de serviciu. Total 29 persoane cu 64.920 lei. Pe lângă că sânt mizerabil plătiţi, func­ţionarii de la Biblioteca Centrală nu sânt nici macar inamovibili, cum sânt colegii lor de la orice bibliotecă străină şi chiar de la Academie şi Fondaţii1. In vreme ce deci în străinătate bibli­otecarul şi bibliotecarul-ajutor sânt tot­deauna doctorii în litere şi autori de im­portante lucrări ştiinţifice, iar custozii sânt cel puţin licenţiaţi ori absolvenţi de şcoli speciale, ca Ecole des Ch­artes.—la noi aceşti funcţionari se crede că se pot recruta şi din absolvenţii claselor prima­re ! In vreme ce în străinătate funcţio­narii citaţi sânt bine plătiţi, sânt inamo­vibili, şi se bucură de un înalt prestigiu, —la noi sânt asimilaţi, în leafă, în mo­­vibilitate şi în consideraţie, cu copiştii administraţiilor obişnuite!!... Iată de ce prestigiu se bucură, în ţara noastră, ştiinţa, şi în general cultura, în faţa autorităţii superioare! !... Pentru remediarea unora dintre grave­le neajunsuri relevate mai sus, direcţiu­nea bibliotecii a intervenit în repetate rânduri pe lângă autoritatea în drept, dar fără succes. Cauza principală a insucce­sului trebue căutată în starea de părăsi­re în care a fost lăsat laşul în ultimii treizeci de ani. 13. Evident, o schimbare se impune la Biblioteca Centrală. Această schimbare se poate rezuma în următoarele puncte esenţiale : 1. Biblioteca Centrală să fie transfor­mată în Biblioteca Universităţii. 2. Personalul bibliotecii să se compue din acelaş număr de funcţionari cum e compus şi la Academie. Bibliotecarului să i se ceară titluri si­milare cu ale colegilor săi din străinătate şi cunoştinţi care să-l facă în măsură de a putea lucra cu manuscrise şi cărţi vechi româneşti;—primei categorii de bibliote­­cari-ajutor să li se ceară licenţa în litere, în special în filologie ori istorie. Funcţionarii să fie retribuiţi după nor­mele adoptate de Academie. Bibliotecarul să fie numit de Ministru în baza titlurilor şi lucrărilor şi în urma recomandaţiei senatului Universităţii din Iaşi, iar ceilalţi funcţionari să fie numiţi de Ministru în urma recomandaţiei bibli­otecarului. 3. Să se acorde o subvenţie de cel pu­ţin 20 000 lei pentru cumpărare şi lega­re de cărţi. 4. Să se interzică deplasarea manuscri­selor. 5. Să se facă un local propriu, însă nu un local cu zorzoane picturale şi arhitec­tonice, ci un local simplu, dar solid, în­căpător şi conform ultimelor cerinţi ale tehnicii moderne. Soarta oricărei Universităţi este strâns legată de bibliotecă. Pentru ca profesorii unei Universităţi să poată fi la curent cu ştiinţa, în scop de a o stăpâni, de a o propaga şi de a o duce mai departe, şi pentru ca stu­denţii să poată urm­a cu succes recomen­­daţiilor intelectuale ale profesorilor,—în­tr’un cuvânt pentru ca o Universitate să poată corespunde înaltei ei misiuni cul­turale, trebue ca biblioteca acelei Univer­sităţi să fie o instituţie într’adevăr mo­dernă. Fără o bibliotecă modernă sfor­ţările oricât de tenace ale profesorilor şi oricât de entusiaste ale studenţilor vor rămânea paralizate, se întoarce din răsboiul de la 7i împre­ună cu ordonanţa lui Gheorghieş Ţăn­­purică. Se opresc la mătuşa căpitanului, Ra­­luca Cireşeanu, şi în casa ei, se îndră­gosteşte Barbu de Tudoriţa, vara lui. Epitropul fetei Demostene Pârlogeanu din motive politice, vrea s’o mărite pe Tudoriţe cu un filolog, Aureliu Filiti, „om de viitor“! Savantul face o impresie detestabilă a­­supra Tudoriţei, dar lucrurile se încurcă rău din pricina intrigilor lui Pârlogeanu. Intr’un moment dat e convinsă şi Tudo­riţa că nu trebuie să-l ia de barbat pe Barbu , dar Ţăndurică, spulberând min­ciunele, îi împacă. In sfârşit Pârlogeanu văzând că toate încercările lui nu-i reuşesc, cu greu, con­simte la căsătoria Tudoriţei cu Barbu, care cu o zi înainte se purtase cam vio­lent d­e „omul politic şi serios“. Toate tipurile din această comedie sunt foarte bine prinse; situaţia se înlănţuesc firesc. Nimic artificial nu loveşte bunul simţ al spectatorului. Accidente nu-s. Publicul a făcut ovaţii actorilor şi au­torului anonim, călugărului, care desigur în acel moment era perdut in sfinte ru­găciuni. Doamna M. Ionescu a fost o Tudoriţă vioaie, zburdalnică, cu voce caldă şi râs fermecător. După cum poate să redee pasiunea vi­olentă, tot aşa, în piesa aceasta, a ştiut să ne surprindă printr’o adorabilă gingă­şie de fată, ce acum începe să iubească]) D. V. Cuzinschi (Barbu Asan) ne-a de­prins să-l vedem în­tot­dea­una bine. Ne-a convins, de data aceasta, că, dacă a pu­tut fi japonez, e dispus să ne redee şi un ireproşabil căpitan român. Succes desăvârşit a avut domnul Pe­­trone, în rolul ordonanţei Ţăndurică. Cu naturaleţă şi fiu umor—a făcut o reuşi­tă creaţie. Acei ce l-au văzut în „Zile vesele“ nu vor mai uita pe ordonanţa simplă dar bu­nă la suflet a căpitanului Asan. 11 felicitămi mult, pe d. Petrone pen­tru succesul repurtat. Dl. Boldescu—admirabil filolog ridicol din vremuri trecute. Demostene Pârlogeanu, „om politic și serios“ a găsit în d. Momuleanu un fe­ricit interpret. Dl. Momuleanu e mult simpatizat de publicul eşan, care în­totdeauna îl apla­udă prietenos. „Zile vesele după războiu“ e cea mai bună piesă originală ce s’a jucat în sta­giunea aceasta pe scena Teatrului Naţio­nal , iar artiştii au interpretat-o prefect. * împreună cu „Zile vesele după război“ s’a jucat şi şi Camoens, într’un act. Domnul Gh. Cârjă a spus foarte fru­mos versurile corecte de Angliei şi Iosiff, traducătorii lui Fr. Holm, autorul lu­i Vi­­moeus. Rdo. 1. Funcționarii. 1 Biblioteca..............225 1 Bibliotecar-ajutor . . . 200 2 Custozi fiecare, a 140 . 280 1 Curier....................100 1 Servitor............... 60 2 Supraveghetori alei 110 220 2.640 1 Supraveghetor 90 1.080 4 Odagii a lei 100 400 4.800 1 Odagiu 90 1.080 3 Odagii a lei 80 240 2.880 1 Rândaș 70 840 1 Rândaș 60 720 13 14.040 CRONICA TEATRALA Zile vesele după răsboi Ori­cât ne-ar fi sufletul plin de dra­goste pentru operele naţionale, totuşi ne opreşte pudoarea să recunoaştem «merit literar» unor aberaţii dramaturgice pă­mântene. Ieşenii pe lângă lucrările unor autori munteni au avut prilejul să asiste şi la două piese a unor distinşi concetăţeni de-ai noştri. Cu tot concursul rudelor şi prietenilor autorilor, piesele au căzut ca să nu se mai ridice niciodată. In urma acestor repetate insuccese na­ţionale, deveniseră ieşenii neîncrezători în operile originale de teatru. A fost ursit însă, să se sfarme această credinţă unanimă, când s’a reprezentat „Zile vesele după război“ de un călugăr dela mănăstirea Neamţ. In privinţa autorului adevărat au cir­culat mai multe versiuni care păna acum na au nici o temeinicie. Autorul actual al „Zilelor vesele după războiu“ rămâne preasfântul călugăr. Şi pe când noi ne străduim ca să-i aflam numele el poate liniştit plănueşte vre­ o altă piesă. Subiectul „zilelor vesele“ a fost redat în „Mişcarea“ în unul din numerile tre­cute! Un căpitan de cavalerie Barbu Asan INFORMAŢII . In conformitate cu noua lege de organizare a meseriilor, Ministe­rul industriei şi comerţului, a comu­nicat astăzi că pe ziua de 1 Febru­arie Camera de meserii e desfiinţată. Ca atare întreaga arhivă şi mobi­lierul acestei camere va trebui să fie predat preşedintelui Camerei de Co­merţ. = D-l V. Stavăr a fost numit în func­ţiunea de şef de birou clasa I la Casa centrală a meseriilor de pe lângă Minis­terul Industriei. == In oraş a fost înregistrat pe ziua de astăzi un caz nou de anghină difterică. = Examemele din sezi­unea Ianuarie ale studenţilor facultăţei juridice, vor lua sfâr­şit mâine. Rezultatul acestor esamene se va da pe ziua de 4 Februarie. In această seziune s-au presentat pen­tru esamenele anului al treilea de licenţă un număr de 22 de candidaţi. In şedinţa membrilor cercului didactic, care se va ţine Mercuri seara, de profe­sor Neagoe Popea va ţine o conferinţă, vorbind despre „ O pagină din trecu­tul Românilor Ardeleni“. = La primăvara se va începe lucră­rile pentru reconstruirea caselor din Cur­tea bisericei Golia, în care a fost insta­lat externatul secondar­ de fete. = I. P. S. S. Mitropolitul Pimen al Moldovei va pleca în capitală joi seara. „ Membrii Camerei de meserii sunt convocaţi pentru Vineri seara spre a li se aduce la cunoştinţa adresa ministeru­lui industriei prin care se face cunoscut desfiinţarea acestei instituţiuni. La această şedinţă vor fi invitaţi să participe şi delegaţii comitetelor corpo­raţiilor din localitate. L­ECOURI.—Noua pi­­ărie N. Closo­­tis din str. de sus (T. C. Brătianu) vis­­â-vis de Piaţa Sf. Spiridon produce zil­nic cozonaci, franzele de lux, de secară, pane de cartofi, pane de casă şi chifle de cozonac, şi nucă.—Zilnic pâne de Kra­­cham.

Next