Mişcarea, februarie 1913 (Anul 5, nr. 25-47)

1913-02-01 / nr. 25

ANUL V No. 25 Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In tari pe un an...................20 lei In străinătate pe un an . . . 40 Preoţi şi învăţătorii rurali . . 60°/p Diplomaţia tăcerei Înţelesul acţiune! negative a domnului Carp Convorbiri cu amicii săi politici, declaraţiuni făcute amicilor sei intimi, păreri exprimate cu scopul ca să ajungă in public prin presa noastră şi intervievuri lăturalnice acordate presei streine, au putut dovedi un singur lucru şi anume : că d. P. P. Carp, bun român şi bun patriot, urmăreşte cu tot interesul desfăşurarea evenimentelor externe, — că ia parte chiar la teatrul răsboiului balcanic urmărind, zi cu zi, pe hartă, mişcările trupelor rivale şi atacurile lor—ba ceva mai mult, că poartă un deosebit interes atitudinei şi politicei guvernului nostru, în ceia ce priveşte realizarea revendicărilor ce le facem la litoralul Mărei Negre pentru întărirea şi apărarea graniţei dobrogene. Din toată această acţiune de culisă şi de rezervă a d-lui Carp toată lumea a putut să înţeleagă stăruinţa d-sale de a vedea realizată, cu o oră mai curînd decît ar vrea guvernul Maiorescu, revendicarea noastră teritorială. Din ceeia ce a apărut în presa noastră şi cea străină s’a putut afla că dl Carp înclina pentru o acţiune mai energică, părere pe care unii din foştii sau remaşii d-sale amici aflaţi In guvern au exprimat-o chiar in diverse consilii ministeriale. Declaraţiile d-lui Carp au fost chiar la timp obiectul unor comentarii prin presă, intrucit în acele declaraţii se găsiau şi modalităţi soluţionate de fostul prim-ministru în jurul diferendului ce-l avem azi cu Bulgaria, după cum mîine l’am putea avea cu Turcia.... Declaraţiile d-lui Carp n’au fost decit relevate, in parte comentate dar nici de cum reprobate sau retractate. Reprobarea sau retractarea vine însă astăzi din însuşi sorgintea d-lui Carp—întru cit ziarul d-lui Iancu Bacalbaşa «Înainte» a apărut dacă nu sub auspiciile, dar cel puţin cu aprobarea d-lui P. P. Carp. Intr’adevăr noul organ conservator-independent,—care are un singur ideal politic : acela de a readuce în fruntea partidului conservator pe dl Carp—publică un comunicat prin care face cunoscut opiniei publice, dar mai mult presei noastre, că tot ce au publicat ziarele—şi cele streine şi cele din ţară—relativ la părerile d-lui Carp în chestia războiului balcanic şi a diferendului dintre noi cu Bulgaria, nu sunt părerile d-lui Carp. Iată în totul cum sună acest comunicat al noului confrate: «Ziarele au publicat zilele acestea diferite ştiri arătînd părerile ce ar fi emis dl P. P. Carp, cu privire la politica externă a guvernului. Credem că nu greşim, afirmind că nici una din acele ştiri nu exprimă exact părerile d-lui Carp. De altfel este destul să cităm comparaţia cu pantalonii ce i-a atribuit o persoană de care se spune că ar fi vorbit cu d-sa, pentru ca oricine să-şi dea seama că un bărbat cu gustul literar al d-lui Carp nu putea să alerge la o asemenea comparaţie de cărpaciu. Dl Carp nu este omul căruia să i se surprindă părerile. Cînd crede d-sa că trebue să vorbească, vorbeşte fără ca să fie întrebat şi vorbeşte limpede şi categoric». Din conţinutul acestor rînduri, rezulte că dl Carp nu şi-a exprimat nici o părere în chestia politicei externe a guvernului nostru, că are gusturi literare mai rafinate şi că vorbeşte limpede şi categoric atunci cînd trebuie să vorbiască. In consecinţă trebuie să ne mulţumim cu acest înalt act de patriotism al d-lui Carp, care însamnă tăcere. Cunoaştem dictonul care spune că «tăcerea spune multe», dar nu e acesta cazul, fiindcă ştim că dl Carp n’ar vrea să arete, tocmai acum, că lipseşte de sentimentul unui bun român şi al unui experimentat om politic... De aceea tăcerea d-lui Carp este condamnabilă, intrucit prin această tăcere d-sa dă să se înţeleagă că păstrează sabia diplomatică ce ar putea tăia acel «nod gordian» pe care l-a amintit însuşi d-sa. Tăcerea aceasta a d-lui Carp are cu totul un alt înţes decit tăcerea noastră, deoarece noi, prin această tăcere suntem angajaţi a nu stingheri întru nimic acţiunea guvernului în rezolvirea problemei de azi. Dar dl Carp ? Vrea şi d-sa să nu ştirbească acţiunea guvernului ? Atuncea de ce agită pe alţii ? De ce se pun la cale, în culisele conservatoare, planuri de exterminare şi combinaţiuni strategice de ordin politic ! De ce apar atîttia organe conservatoare «independente» și de ce e supus guvernul la atîtcea... interpelări cari pornesc, zice-se, de la d-nul Carp, sau pentru d-nul Carp ? c. DIN ŞAGĂ VIS D lui Găvănescu Intr'un pârău de munte Se scaldă, parcă. Chipul Pe dată înroşeşte Şi apa şi nisipul. In Bistriţa se svârle Pârâul roş de sânge ; Şi Bistriţa, ca pânza De purpură, se frânge. Par lespezile roşii, Şi roşu e’brădetul; Iar in Şiret când intră Se’mpurpură Şiretul. Şi Dunărea-i o spadă însângerată, care Se’mplântă’n Marea Neagră. — Azi cea mai rasă mare. Rinaldo Orizontal se întunecă Situaţia internaţională a avut de suferit o simţitoare schimbare, prin atitudinea ce au luat două puteri, Austria şi Italia. Intr’adevăr ziarul „Fremdenblatt“, organul ministerului de externe, şi „Tribuna", oficiosul ministerului de externe al Italiei, în aceiaşi zi, au publicat un articol prin care îndeamnă pe Muntenegreni să nu facă, jertfe inutile pentru cucerirea Scutarilor, fiindcă acest oraş este destinat să fie încorporat Albaniei viitoare. Ocuparea militară a Scutarilor — spun numitele ziare — va creia numai o stare de fapt, dar starea de drept are a fi resolvită de Puterile europene chemate să dea naştere Albaniei independente. Ambele articole au importanţă prin simultaneitatea lor, prin caracterul lor imperativ şi mai cu samă prin unele particularităţi ce trebue luate în samă. Regele Muntenegrului este socrul regelui Italiei, dar cu toată această apropiere de rudenie, guvernul italian în faţa interesului general, n’a ezitat să adopte o politică care în nici un caz nu poate fi pe placul regelui Victor Emanuel. Apoi atitudinea Italiei şi Austro-Uungariei, trebue privită din punctul de vedere rusesc. Rusia care n’a putut asigura sârbilor accesul la Marea Adriatică, vrea să aibă macar succes in susţinerea cauzei muntenegrenilor. Ori în această privinţă „Fremdenblatt“ nu se sfieşte să vorbească de eventualitatea unui conflict austro rus. Cuvântul acesta de conflict „austrorus“ întrebuinţat a doua zi după întoarcerea principelui Hohenlohe de la Petersburg, dă mult de gândit. El dovedeşte în primul rând că misiunea principelui Hohenlohe n’a avut succesul aşteptat şi mai dovedeşte că Austria e gata să se încaere cu Rusia. Nu facem speculațiuni de viitor, dar apariția celor două articole este foarte simptomatică și întunecă orizontul internaţional.. BLOCK-NOTES Rezolvirea unei probleme Chestiunea externă e pe cale de a fi resolvită. D. Costa-Foru e dezlegătorul. D-sa propune să pretindem dela aliaţi o fâşie de pămînt, pe care s'o plătim, dela Dunăre la Marea Adriatică, „pentru a ne lega printr’o cale ferată rominească la un port care voi fi romînesc“. Admirabil! Frăţia de neam. Se întreabă d. Găvănescu, în discursul pe care îl publică în „Evenimentul“, dacă ţăranii „simt dorul viu al visului nostru de Unire a tuturor Romînilor“ ? „întrebarea se adresează şcoalei“, răspunde tot d. Găvănescu. Cînd ţăranul moare de foame, nu ştiu cine ar putea să-l convingă că trebue să simtă „dorul viu al visului de Unire al tuturor Romînilor“? Alianţă: „Tovărăşia“ dintre guvern şi sindicalişti persistă,adică între partidul conservator şi între partidul cel mai democrat posibil- „Evenimentul“ de eri reproduce, din „Facla“, cu elogii, articole injurioase la adresa liberalilor. „Facla“ și „Evenimentul“’o 8a-7 readucă la guvern și pe d. Carp. Problema Manei Faraid cu interesul ce-l pun ziarele conservatoare pentru rezolvirea diferendului cu Bulgaria, aceste ziare au pus în discuție, în ultimul timp, problema fuzimei conservatoare. După cât se şrie in câteva consilii ministeriale,în care toată lumea credea că primează politica externă—s’a discutat chestiunea fuziunei conservatoare, ceea ce a determinat ziarele guvernamentale să ventileze acum această ideie. Noi nu ne am ridicat niciodată și nu ne vom ridica nici de astă dată împotriva unei asemena fuziuni. Din contra, noi am aratat chiar necesitatea reăntregirei partidului conservator pentru însăşi existenţa ideiei conservatoare — încât in ce ne priveşte, pentru noi fuziunea poate fi oe când bine venită. Dat fiind că această ideie se ventilează acum paralel cu o altă acţiune, ţinem a evidenţia aceste două opuse atitudini. Pe deoparte s’a pus problema fuziunei — iar pe de alta se pune problema separaţiunei. Intr’ adevăr,în timp ce unii guvernamentali pun mari insistenţe ca să realizeze fuziunea, alţi guvernamentali, dimpotrivă, se organizează în aşa fel ca să împiedice nu numai fuziunea dar mai mult ca să separe cele două nuanţe guvernamentale. Intre aceste două lupte se mai pune şi acţiunea unora de a readuce pe dl. Carp în fruntea partidului conservator, şi numai a partidului conservator, fără nuanţa conservator-democrată. Dovada constatărilor noastre o fac nu numai aspectele ziarelor de ambele nuanţe ale guvernului de astăzi, dar şi apariţia celorlalte organe conservatoare şi democrate, cari sub cunoscuta formulă a «independenţei“ vor putea avea o acţiune mai degajată în programul lor de luptă adversă. Dacă la toate aceste manifestări mai adăugim şi manifestările atât de ostile ce le vedem printre parlamentarii guvernului, avem o şi mai mare dovadă că problema fuziunei conservatoare este, astăzi, şi mai inoportună... -------------------------------------Laurențiu PĂRERI ŞI FAPTE Fala Marilor Puteri Măcelul din Balcani,—căci în eroismul lor Bulgarii au transformat strategia răsboiului într’un adevărat măcel—dacă n’a înduioşat inima înţeleptei Europe, a mişcat însă inimile poeţilor şi scriitorilor cari, din principiu, nu admit răsboiul, necum cruzimile omeneşti duse la cele mai îndepărtate extreme. Ceia ce s’a petrecut în Balcani a fost o explozie firească a conştiinţei omeneşti, o revoltă in care cuvîntul înţelept şi cumpănitor nu l’au rostit nici prea rafinaţii ambasadori nici prea iscusiţii diplomaţi... In această privinţă am avut dureroasa dovadă a conferinţei de la Londra, conferinţă Care n’a dus la nici un rezultat... Dacă istoria viitoare va căuta să afle cari au fost, la timpul răsboiului balcanic, propovăduitorii păcii sau adevăraţii diplomai cari au încercat să aplaneze conflictele, ea nu-i va găsi printre ambasadori şi diplomaţi, ci Înainte de toate printre scriitorii contemporani, cari au lndemitat pe beligeranţi spre pace. La noi şi-au spus cuvîntul în această problemă a orientalismului mulţi scriitori de seamă—şi din cei cari au apucat vremurile eroice ale răsboiului pentru Neatârnare, şi dintre scriitorii nouei generaţii. In această privinţă găsim într’o revistă din Capitală o fabulă a unui tinăr poet, M. Sorbul,o fabulă intitulată „Ariciul“, despre care ne spune că ieşind din culcuşul său ca să respire aerul sănătos, de cimp şi să-şi caute „deale gurii“ se văzu înconjurat de-o „haită de cîni“ hămesiţi gata să-l sfâşie. Cînii vrtnd să înhaţe prada pentru care au început să se mînîtice între ei, ariciul a rămas izolat. Şi atunci... Ariciul văzîndu-se uitat Din nou în perină s’a preschimbat: — „Aşa nm Înţeleg. Aveţi putere? Bateţi-vă cit vreţi ! La revedere!“ Şi s’a cărat ariciul încet Nevrînd să strice micul ziarer... Morala fabulei e următoarea—şi aceasta e partea esenţială şi de actualitate : Povestea mea de sigur tire îşi are: Cum lăcomia celor tari e mare, O ţară mică este şi va fi O pradă de răsboi ce într’o zi Va da, puterilor ce stau la pindă Prilej de împărţală şi dobândă Dar dacă ţările aceste mici Armate ar fi aşa ca un arici, Atunci s’ar întâmpla ca In poveste, Căci între om şi dobitoc nu este Deosebire mare ş.... ades Noi de la el cu pilde ne-am ales. Fabula aceasta este plină de Învăţăminte căci ea ne arată interesele Marilor Puteri faţă de un stat ca al nostru—şi în acelaşi timp ne atrage atenţia asupra pregătirei ce trebuie s’o facem cât mai curând posibil pentru o rezistenţă mai sigură. Araid VINERI 1 FEBRUARIE 1913 ZIAR NAȚIONAL LIBERAL SUB DIRECȚIUNEA pTT^JlsrUI COMITET d:, ^AHPARE ZILINIC Ariunciurî corner claie Linia ta pagina D-a 1 leu. tn pagina IU-a 50 banL In pagina I Y-ft 40 bani. — TELEFON 1*1 — BORANCIU Soarele se ascunsese după deal şi umbra stăpînea pretutindeni. De pe drum, dinspre hotare, cară încărcate cu cucuruz trec sgomotos cătră comuna Potriveni, lâsind în urma lor norul de praf ce se urcă in suluri înalte şi apoi se aşează pe frunzele îngălbenite şi pe iarba bătută de brumă de pe marginea drumului. Toţi cîţi merg la urma carelor sunt plini de praf: pe haine, pe pălării, părul, musteţile, genele şi sprincenele de culoare gălbuie. In urma lor mergeam şi eu cu un geamantan mic în mina dreaptă, iar în stînga cu un baston. Aveam în geamantan rufe, aveam pepten, perii pentru vestminte, pentru păr şi aveam diploma şi decretul; aveam... In sfîrşit aveam şi eu bogăţia unui tînăr scăpat de curând de pe băncile şcoalei unde am trăit ani îndelungaţi şi între împrejurări cit se poate de modesta. Toată averea îmi era împachetată in acest geamantan şi nu era grea la purtat. Alături de mine mergea Boranciu—om bătrîn cu spinarea încovoiată, părul alb, p© frunte şi în jurul ochilor cu sbârcituri adânc brăzdate. Eram încîntat de cunoştinţa lui şi Îmi părea bine, că am aflat un ortac, care să îmi descrie stările din acea comună, unde aveam să petrec opt luni de zile. Şi cum mergeam încet, Boranciu se opreşte deodată un loc, mă priveşte în ochi şi îmi zice : «Oamenii ăştia-s proşti! El nu te-a voit de dascăl la noi, ci zicea să fie Simionuţ, fiindcă—vezi Doamne!—e din comună, are părinţi şi neamuri; dar vorba e, că el abia ştie ceti şi scrie, apoi cum naiba ar putea învăţa ceva copii de la el?!... Ştiind asta noi, eu şi cu părintele şi Incliva şi dl. protopop, nu ne-ara învoit odată cu capul. — D-ta eşti rudă cu părintele? — Ba nu, dar suntem tot de una! Eu s cantor la biserică şi nu ne stricăm unul pe altul. Ceea ce zice părintele, ai zis şi pentru mine şi ceea ce zic eu iarăşi îi zis!»... A lăsat carăle cu cucuruzul, mu a însoţit până la popa şi de aci in edificiul şcoalei, unde mi-a predat o odaie, prevăzută cu un pat fără aşternut, o masă şi două scaune. Era odaia destinată ca locuinţa Învăţătorului.. Era bun cantor Boranciu, îl iubea părintele ! Nu atît pentru vocea lui, care scîrţia ca şi cînd tai cu ferestrăul un lemn uscat şi tare, da îl iubea mai mult pentru că-i era credincios, om de biserică şi se ajutora de minune cu el. El ştia pe toate Duminicile şi sărbătorile, care poporau trebue să plătiască liturghia şi care a rămas In restanţă—cu sufletul nepocăit Şi de cumva bietul credincios îşi uita de acest obligamint, Boranciu în presără sărbătorii ii bătea la poartă şi îl capacita la—pocăinţă!... Trecuse miezul nopţii şi eu intrai în curtea şcoalei, care e comuna cu a bisericei. Din biserică raze de lumină strălucesc prin fereastra închisă. Cu gîndul, că ne arde biserica, alergai să mîntui ce voi putea. Uşa bsericei închisă dar descuiată—nu ca altădată! Deschid!... o lumină aprinsă în sfeşnicul de Ungă tretapod Lucru uşor de înţeles: Boranciu s’a călmăcit şi a uitat de cu seară lumina aprinsă şi ca să nu se întâmple vre-o poznă intrai şi încet, cu paşi domoli, privind în lături cu băgare de seamă, mă furişai piuă la trerapod şi suflai la luminare... O voce din întunerec: „Cine-i acolo?...“ S’a isprăvit... După răspuns n’avea să aştepte, căci trupul meu s’a încremenit înaintea sfeşnicului cu luminarea stinsă, iar sufletul—in acel moment—se plimba pe ceia lume. Să mă tăiaţi bucăţele şi n’aş fi in stare sa vă spun ce e pe ceialaltă lume, cum a văzut-o sufletul meu și cu cine s’a întîlnit, dar nu pot spune, nici dacă acea voce ascunsă mi a mai grăit vre-un cuvint!... După cîteva momente de zăpăceală apare in ușa altarului o figură omenească cu o luminare in mină. Recunoscui pe Borancu. Siegele înghețat începu a svîcni prin vinele corpului obidat şi simţii cum îmi arde faţa ca para focului şi un sloiu de ghiaţă îmi căzu de pe inimă. îi bucuram la vederea evului curios-