Mişcarea, aprilie 1913 (Anul 5, nr. 74-94)

1913-04-02 / nr. 74

ANUL V No. I Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Ciobului Liberal ABONAMENTE In ţară pe un an...................20 lei In străinătate pe un an . . . 40 Preoţi şi învăţătorii rurali . . 60°/0 In plină criză Ne găsim în plină criză de gu­vern. Evenimentele petrecute în ul­­timile zile au creat o situaţiune, în faţa căreia guvernul cu foarte mare greutate va putea rezista. Un conflict foarte serios în sânul ca­binetului, un dezacord profund în­tre majorităţile parlamentare şi gu­vern, o criză acută ce a cuprins întreaga grupare conservatoare. Domnul Nicu Filipescu a demi­sionat­­ o demisiune motivată de modul cum guvernul înţelege să rezolve conflictul cu Bulgaria şi de întreaga situaţie creată prin crearea guvernului de colaborare. Iată o primă notă rea pentru gu­vernul prezidat de domnul Maio­­rescu. Un membru al guvernului , şi unul dintre cei mai importanţi, se retrage cu atâta ostentaţie, de­­degajându-se de ori­ce solidaritate cu acţiunea politică externă şi in­ternă a guvernului. Este o lovi­tură de care guvernul de colabo­rare va trebui să se resimtă, cu toată înlocuirea domnului Filipescu prin domnul I. Lahovari. Dar situaţia se prezintă sub un aspect şi mai grav, când vedem atitudinea majorităţilor parlamen­tare faţă de guvern. Iată un pre­şedinte de Senat, de autoritatea domnului Th­. Rosetti, care în mo­mentul cînd acceptă această dem­nitate, blamează politica internă a guvernului şi declară că nu înţe­lege să se solidarizeze cu această politică. Şi totuşi, banca ministe­rială nu roşeşte, ea rezistă săge­ţilor noului preşedinte şi crede că îşi poate continua o operă legis­lativă blamată cu anticipaţie de preşedintele maturului corp. Este­ în această situaţie o anomalie pe care numai sub guvernul colabo­­rărei am putut-o vedea. La Cameră situaţia nu e mai bună pentru guvern. Demisia d-lui Filipescu a provocat demisiile d-lor M. Seulescu şi M. Vlădescu din demnitatea de vice­preşedinţi ai Ca­merei. Demisiile celor două vice­preşedinţi, ca urmare a retragerei d-lui Filipescu din guvern, au un înţeles politic, care nu va fi lipsit de consecinţi pentru guvernul co­­laborării. Aceste demisii sunt un gest de vădită ostentaţie a majori­tăţilor conservatoare la adresa băn­­cei ministeriale. Aceste majorităţi vor lua faţă de guvern atitudinea impusă prin retragerea d-lui Fili­pescu din guvern şi a domnilor Seulescu şi Vlădescu din vice-pre­­şidenţia Camerei. Este o mişcare de solidarizare între un fost mem­bru al guvernului şi o parte a ma­jorităţilor parlamentare, mişcare ce nu poate rămînea fără consecinţi pentru situaţia guvernului. Şi în mijlocul acestor penibile raporturi dintre guvern şi parla­ment, intervine şi criza internă din partidul conservator. Chestia şefiei a fost deschisă în­­tr’un moment cînd rezolvirea ei e mai dificilă de­cit ori­cînd. Unii voesc comitet de direcţie, alţii vo­­esc şefia domnului Maiorescu, unii voesc şefia domnului Marghiloman, alţii luptă pentru şefia domnului Filipescu, iar o mişcare întreprin­dă în ultimul timp cere revenirea domnului P. P. Carp la şefia par­tidului conservator. In mijlocul a­­cestui haos politic, problema re­vendicărilor noastre a trecut pe planul al douilea. Şi guvernul, şi parlamentul, şi întreaga lume con­servatoare, nu se preocupă de­cât de aceste frămîntări, penibile şi pentru partidul conservator şi pen­tru interesele ţarei. Ne găsim în plină criză, dar o criză care trebue curmată cu un ceas mai de­vreme. Sunt prea mari interese în joc, pentru ca această tristă comedie să se poată prelungi. Jocul „Bilelor“ „ Adevărul“ n’a trecut nici el peste scena ce a avut loc alaltăieri la Cameră, cînd deputaţii n­u a mai avut bile cu cari să voteze multele lefi trecute cu atîta grabă. Iată într’adevăr cum a înregistrat ga­zeta d-lui Miile această scenă: „ In şedinţa de ori a Camerei, sa Intim­­plat un incident foarte hazliu. Un număr excepţional de mare de de­putaţi au luat parte la şedinţa de eri. Pe cînd se vota un amendament la legea A­­cademiei comerciale, sa constatat, la un moment dat, că nu mai erau bile suficiente. Ce se întimplase ? O cutie cu bile, care a fost încredinţată unui aprod, dispăruse. Până cînd să se aducă bile noui, a tre­buit să se anuleze votul. Bietul aprod căruia i se încredinţase bi­lele, este ameninţat să-şi piardă postul“. Această informaţie a apărut în „ Adevă­rul“ cu data de 31 Martie, la pagina IlI-a, cu caractere cursive. Cu aceleaşi caractere, a urm­at imediat următoarea informaţie, în aceiaşi pagină a aceluiaşi număr din „Adevărul“: „Camera a votat aseară indigenatul con­fratelui nostru, d. Albert Ch. Honigmann, admis zilele trecute şi de Senat.“ Credem că „confratele Albert Ch­­lonig­­man“ are tot dreptul să fie mâhnit de a­­ceastă tristă coincidență are jocului de bile­.. Demisii nemotivate —Cum funcţionează ^ biurourile Camerei — De astă dată ferma şi oficiala demi­sie a d-lui Nicu Filipescu s'a produs în acelaş timp cu alte două demisii, cunos­cute tot în mod oficial: acele ale d-lor M. Vlădescu şi M. Seulescu, vice pre­şedinţii Camerei. Aceste demisiuni, aşa cum s-au pro­dus, erau cu totul neaşteptate, căci nici unul dintre vice-preşedinţii demisionaţi nu păreau, în ultimul timp mai cu samă, a lua parte activă la politica guvernu­lui, la politica „colaborărei“, sau la lu­crările Camerei. Ambele aceste demisiuni se pun în legătură cu demisiunea irevocabilă a d-lui N. Filipescu, și sunt deci interpretate ca un act de solidarizare, menit a complica și criza guvernamentală și criza con­servatoare propriu zisă. Dar dacă privim mai deaproape cele ce s’au petrecut pînă acum în Cameră, putem constata un fapt ce ni a fost rele­vat şi care însanmă în acelaş timp una din cauzele principale cari au atras de­misiunele d-lor Vlădescu şi Seul­e­ seu. De eîneţ funcţionează Camera «cola­borărei­» prezidenţia a fost ţinută în tot timpul de cătră d. Cantacuzino-Paşcanu­. Aceasta nu ar fi putut jigni pe cei doi vice-preşedinţi ai Camerei, reduşi la zero, dacă cel puţin prezidentul Camerei, d. Cantacuzino. — Paşcanu, ar fi prezidat şedinţele Camerei cu toată demnitatea, păstrînd astfel neatinse regulamentele Camerei. Ori n’a post text din acest regulament care să nu fi fost calea­, cu buna ştiin­ţă a preşedintelui Camerei şi a biroului ce-l înconjoară. Scandalul neruşinat ce a urmat în tot timpul în care s’au votat, cu s’au fără bile, cunoscutele indigenate, a atins culmea, şi împotriva acestei flagrante ilegalităţi au protestat numai reprezen­tanţii partidului—de­şi foarte mulţi din­tre conservatori şi dintre conservatori democraţi erau tot atit de indignaţi de această ilegală şi falsă procedare a pre­şedintelui Camerei şi a biroului ce-l în­conjoară. D­nii M. Vlădescu şi M. Seulescu nu sau putut asocia la o aseminea prezi­­dare cu care a înţeles să se afirme d. Cantacuzino-Paşcanu, şi în consecinţă şi-au înaintat demisiune­le din demnitatea de vice-preşedinţi. Demisiunele n’au fost motivate—şi Camera le-a respins. Cu drept cuvînt sa cerut de cătră fi­nii deputaţi ca demisiunele d-lor Vlă­descu şi Seulescu să fie motivate. Vom vedea dacă făcîndu-se aceasta, vice-pre­­şedinţii demisionaţi vor accentua şi asu­pra acestui fapt, pe­ care-l relevăm aici. Cui se acordă cetăţenia română? SCANDALUL CU IN­DIGENATELE — în­josirea delimitate! parlamentului.­­ Cum se votează indige­natele.—Furtul bilelor.—Deputaţii eschibează bilele prin cafenele. — Taraba parlamentară. Scandalul ce se petrece la Cameră cu votarea indigenatelor, a provocat un sen­timent de legitimă revoltă în rîndurile parlamentarilor cinstiţi şi în special opo­ziţia liberală este hotărită a exercita cel mai riguros control, pentru ca abuzul şi traficurile să înceteze. Nici­odată demnitatea parlamentului n’a fost astfel înjosită. Caşul deputatului Dobiaş care a fost surprins punînd 16 bile de odată în ur­nă, va râmîne clasic şi el ne dă măsura justă a concepţiei ce au unii dintre ale­şii naţiunii despre parlament. Apoi sistemul votător prin surprindere, fără ca indigenatul să fie pus la ordinea zilei, a fost pentru prima oară inau­gurat. Aşa a fost caşul unui redactor de la „ Adevărul“ pe care guvernul a voit să-l încetăţenească împotri­va voinţei Camerei şi care a fost propus la sfârşitul unei şe­dinţi de noapte, după orele 12, când Came­ra nu mai era în număr. In acelaş timp propunerea de in­digenat a unui redactor de la zia­rul „Înainte 11 care nu era agreată de guvern, nu a mai întâmpinat a­­ceiaşi bunăvoinţă, ba chiar ni se comunică faptul extraordinar că un membru al biuroului a pus în ur­nă 30 bile negre, pentru a pro­voca respingerea indigenatului a­­celui ziarist.* Un fapt şi mai caracteristic, mai bine zis o inovaţie, este aprovizionarea cu bi­le a deputaţilor cari se ocupă cu indige­natele. Ni se comunică de către persoane a căror bunăvoinţă nu poate fi pusă un moment la îndoială, că unii depu­taţi scoteau bile şi se jucau cu ele pe mesele unor cafenele frequentate de misiţii de indigenate Aceasta este de altfel şi explicaţia fap­tului că în şedinţa de Vineri a Camerei s-a semnalat lipsa bilelor, iar pentru ca să se pună la vot un­­amendament al d-lui deputat Mehedinţi, a trebuit să se suspende şedinţa timp de aproape o ju­mătate de oră, pentru a se aduce bile de la Senat. Un necunoscător al lucrurilor ce se petrec în parlament, ar crede că aceste sunt basme, dar din nenorocire sunt lu­cruri perfect adevărate şi de notorietate publică. Şi sistemul a fost adoptat, tocmai pen­tru motivul că cei propuşi pentru înce­­tăţenire, nu au merite suficiente, ba chiar sunt oameni certaţi cu justiţia şi cu mo­rala. Aşa zilele trecute s’a votat indi­genatul unui farmacist din Iaşi, care are pendinte un proces de ca­lomnie şi înşelăciune şi până as­tăzi nu s’au putut pune la ordinea zilei propunerile de indigenat a u­­nor profesori din Iaşi cari funcţi­onează în învăţământ de câte 10 - 11 ani şi cari poate au mai mult drept la cetăţenia română de­cât misiţii de afaceri şi oamenii de în­credere ai puternicilor zilei. Aceştia pentru că cer încetăţenirea nu­mai în virtutea unor drepturi câştigate, nu pot să o obţină şi cer în zadar soli­citudinea membrilor parlamentului. Dovezile scrise nu au valabilitate pen­tru actualii reprezentanţi ai naţiunii. Trebuesc dovezi sunătoare... Acesta e adevăratul motiv al scan­dalului fără precedent ce ni-i oferă par­lamentul actual şi căruia trebue să i se pună capăt. Nu suntem protivnici încetăţenirei a­­celor dintre evrei cari prezintă toate ga­ranţiile de a deveni buni români, dar ne repugnă sistemul preconizat de unii de­putaţi fără scrupule, de a trafica cu mandatul ce le-a fost încredinţat. PARERI ŞI FAPTE Cădere eroică»... Căderea Adrianopolului continuă să fie încă o actualitate de senzaţie, prin „faptul că această cădere urmează a fi descrisă de cătră acei cari au avut prilejul să asiste la acele clipe... de eroism şi de bejenie, intre descrierile în cari se zugrăvesc această în­­frîngere, cea mai nouă dar în acelaş timp cea mai interesantă pare a fi aceia pe care o povesteşte Hugues la Roux în „Matin“. La Khederlek-Tabia, pe mesuţa de lemn a lui Sukri-Paşa, s-a găsit între altele vo­lumul de „Amintiri“ al reginei Luiza de Saxa, carte pe care şi-a procurat-o însuşi e­­rcul de la Adrianopol în ajunul înfrângerei sale. Când vi zorii zilei Sukri-Paşa a fost tre­zit ca să i se comunice că fortul Aivas-Ba­­ba a căzut, el a tresărit înfiorat, isbucnind: „Asta nu se poate, daţi-mi firul telefonic cu Constantinopole...“ Dar firele telefonice erau distruse și bietul Paşa isbucni într’un plîns nervos... Sukri-Paşa din capul locului era [pentru o împăcare cu bulgarii—ca această cetate să nu poată fi atacată, cum a fost... Hugues Le Roux arată ia descrierile sale că acest viteaz nu s’a supus, ci a fost prins. In mo­mentul în care a fost prins el se ţinu mîn­­dru şi începu să trateze condiţiunele de pace­— „Prea târziu! Cu un prizonier nu tra­tăm !“ Când a venit Regele Ferdinand, prima sa întrebare fu aceasta : — „Unde-i Sukri-Paşa ?“ Regele credea că Sukri-Paşa se află prins în fortăreaţa sa. — „Mejestate, e in odaia mea!“ fu răs­punsul generalului Wazoff, actualul coman­dant al Adrianopolului. Când fu adus înaintea Regelui, Sukri-Pa­șa zise: — „Norocul a fost de partea M. V. Tru­pele IV1. V. s’au purtat vitejește. Iată spada mea!“ La care Regele răspunse : — „Mâ bucur de spusele d-tale. Ţi-ai fă­cut datoria pe deplin. Primeşte-ţi spada în­dărăt!“ Această scenă rămâne o scenă istorică ia răsboiul balcanic, şi mai ales în răsboiul turco-bulgar. In toată descrierea sa Hugues Le Roux pune in evidenţă eroismul cu care a luptat eroul de la Adrianopol, care astfel a cuce­rit nu numai admiraţia neamului său, dar admiraţia tuturor acelora cari au putut cu­noaşte împrejurările la care a căzut această cetate. flrald MARTI 2 APRILIE 1913 ZIAR NAŢIONAL LIBERAL SUB DIRECŢIUNEA UNUI COMITET îi . APARE ZIliNlC * ^ vi. —■— V> ftnunciuri comerciaie ilVTh pagina Il-a 1 len. tu pagina -»3$ bani. In pagina lV-a 40 bani. — TELEFON 1*1 — Dedicaţie d lui N. Gane Dl. dr. C. I­strati profesor universitar, cu prilejul venirei sale la Iaşi, rămînînd adine impresionat de starea de decădere a acestui oraş şi de frumuseţile ce-l în­conjoară, a făcut următoarea poesie, pe care a dedicat-o venerabilului fruntaş al laşului, dl. N. Gane, laşule frumos şi mîndru ce domneşti pe verzi coline, Presărate cu altare şi palate strămoşeşti, Născător de fapte bune şi atîţi oameni de bine, Tu, ce-n timpi ştiut-ai doară româneşte să vorbeşti, De ce taci, şi-n zorul zilei, cînd car soa­rele răsare Ca la viaţă să ne cheme şi la fapte omeneşti, Nu le spui ritos şi tare celor ce l’a ta chemare Sunt datori ca să asculte glasul tău, cînd le vorbeşti: „Cum de sufletul vă iartă ş’a trăi puteţi voi oare, Privind zilnic cum se pierde tot ce este românesc ? Cum de staţi în nesimţire şi priviţi fără oroare, Cum se duce, zi cu ziuă, rostul nostru strămoşesc ? Sus dar inimile Voastre, de voiţi încă scăpare; Sus, prin fapte şi prin muncă, de voiţi să mai trăiţi! Cel ce nu vrea să muncească pe pămînt n’are cruţare, Iar cei seci sau fără vlagă, hotărît vor fi zdrobiţi. Prin cultură numai astăzi Iaşul poate să reînvie, Şi să stea luceafăr mîndru în al nostru neam iubit! Sus dar inimile voastre, voi apostoli !.. şi să fie Ascultat cuvîntul vostru, învăţaţi cu dar, slăvit! Faceţi ca prin munca voastră, totul să întinerească ! înălţaţi credinţe, fapte şi ştiinţa întăriţi! Preschimbaţi tot ce opreşte viaţa noastră românească înainte cu credinţă şi veţi fi în veci slăviţi ! Pregetare nu se cade, la o astfel de pornire! E solemn momentul ăsta, dacă ştiţi să judecaţi ! Grăbiţi dar că tot e putred şi nu scapă de peire. De cit cei cu crez în viaţă şi’n ştiinţă înarmaţi Iaşi, 20 Martie 1913 Dr. C. Istrati POETUL P. CERNA Acum, în pragul primăverii, cind în­mugureşte firea celui mai profund şi poate cel mai învăţat dintre poeţii romîni din noua generaţie, P. Cerna, cu numele a­­devărat Panait Stanciov, a murit azi di­mineaţă în Lipsea, înconjurat numai de puţini prieteni, cari i-au străjăit la că­pătâi pănă ce şi-a dat ultima suflare. Boala i-a fost de scurtă durată . Joi în 3 April s’a declarat pe neaşteptate o pneu­monie acută, care-1 înspăimântă aşa fel, îneît chiar în aceeaş zi i-a telegrafiat din Lipsea prietenului său iubit, d-lui dr. Ro­mulus Cîndea, care a venit pentru cîteva zile la Viena pentru a cerceta arhivele de aici. In telegrama sosită la Viena pe la vre­ o 4 ore p. m. nefericitul poet îi comunica următoarele prietenului său Cîndea: «Bolnav pneumonie, Cerna». In cîteva zile boala a progresat rapid, dar prietenii săi nu pierduseră încă orice speranţă. Dl. dr. Gîndea, care a avut deosebita amabilitate să ne dea aceste preţuite date biografice relative la Cerna, a primit azi dimineaţă următoarea carte poştală despre starea sănătăţei lui Cerna: «De necrezut, dar aşa e. Cerna e bolnav de preumonie de noi. Boala i-a venit ca un trăsnet. Noroc că nu-i gravă, vreau să zic că pănă acum e pneumonie simplă, care-şi urmază cursul normal. Nu s-a i­­vit şi avem mari speranţe că nu se va ivi nici o complicaţie. Doctorul care­­ în­grijeşte ne-a dat asigurre că în zece zile

Next