Mişcarea, august 1913 (Anul 5, nr. 175-199)

1913-08-01 / nr. 175

ANUL V, No. 175 ABOR AM ESTE In ţară pe un an...............................20 lei In streinătate pe un an.....................40 » Pentru preoţi şi învăţători rurali se face o reducere de .... 50% Redacţia şi Administraţia» IAŞI, PIAŢA UNIREI, No. 5, în localul clubului Naţional-Liberal. — TJn număr 5 BANI — JOI 1 AUGUST 1913 Pacea şi Puterile Acum cînd pacea s’a încheiat, Puterile pot răsufla uşurate. Una din cele mai grele probleme diplomatice ce s'a pus în ultimele zece luni e rezolvită, dacă nu complect, cel puţin satisfăcător. Trebue să recunoaştem, fără falsă modestie, că ceea ce Europa întreagă n'a putut face, am făcut noi. România a fost jandarmul civilizaţiei europene, şi sub presiunea opiniei publice guvernul a refuzat să fie jandarmul Europei. Opera ei a fost o operă de pace, şi atitudinea ei a întârziat, cel puţin, o conflagraţie europeană, care părea acum câteva săptămâni imposibilă de evitat. Bătrînul nostru rege a ştiut cu o mînă sigură, deşi, trebuie să recunoaştem, nu era prea bine secondat să conducă la port corabia României în care se găsea pacea Europei şi viitorul civilizaţiei lumei vechi. Europaîntreagă recunoaşte prin presa ei serviciul pe care România îi l-a făcut. Şi ceea ce semi-oficiosul berlinez «Vossische Zeitung» publica acum câteva săptămâni, după ce trupele noastre trecuseră Dunărea : «Opera Romîniei e o operă de pace, România prin serviciile ce le aduce cauzei civilizaţiei europene, are dreptul la recunoştinţa nemărginită a Eropei» îşi găseşte acum ecou în aproape întreaga presă europeană. Puterile au început, în fine să recunoască neputinţa lor de a lua o hotărâre în comun. Ele înţeleg în fine că bazele pe care se reazimă pacea europeană sunt atât de şubrede, în cât trebuie să se evite orice discuţie. Orice ocazie care se dă puterilor să-şi spuie în comun cuvântul este sau o ocazie care să puie încă odată în evidenţă neputinţa lor, sau un nou motiv de conflagraţie europeană. Şi lucrul acesta e foarte bine expus într’un articol foarte energic din «Vossische Zeitung» în care se critică atitudinea diplomaţilor de la Ballplatz se strigă contelui Berchtold şi ajutoarelor sale: «Jos mîinile, mergeţi spre o nouă umilinţă.» In ultimele zece luni presa europeană aproape în întregime este pentru prima oara aproape de aceiaşi paiete în privinnţa unei soluţii diplofratice. Guvernele Marilor Puteri, sunt aproape toate de părere că o revizuire a conferinţei de la Bucureşti nu numai că n’ar fi bine venită,Iar ar fi chiar însoţită de mari pericole pentru pacea Europei. Franţa şi Germania au fost de la început contra revizuirei, şi atitudinei ferme şi conştiente a acestei din urmă se datoreşte de sigur şi accelerare semnărei pacei din Bucureşti. Anglia şi Italia cari se temeau la început de hegemonia Greciei în Marea Egee, au renunţat la revizuire cînd s’au convins că înîncercându-se să se răpească Greciei fructul victoriilor ei s-ar pune în pericol pacea europeană. Retragerea notei engleze la Bucureşti, de către ministrul Angliei, Sir Barclay, şi atitudinea din ultimul timp a oficiosului «Times» e o probă de aceasta. Două puteri au rămas, care cer revizuirea cu orice preţ: Austro-Ungaria şi Rusia. Motivul avuabil care înpinge Monarhia vecină să ceară revizuirea tratatulului e că Austro-Ungaria, avînd nevoe de o pace statornică în Balcani, crede că această pace nu poate fi durabilă decât prin o Bulgarie mare. Argumentul de sigur că e foarte slab. Bulgaria e singurul stat balcanic care nu are interese decît în peninsula balcanică. Experienţa ultimelor 10 luni a probat la evidenţă că Bulgarii nu se dau de la nimic înapoi pentru ca să mărească statul lor. Şi cum ei nu se pot extinde decît pe socoteala celorlalte state balcanice, o Bulgarie puternică care să nu fie ţinută în fiecare moment în respect de state cel puţin tot atît de puternice cît şi ea, ar fi un pericol perpetuu pentru pace. Ziarele vieneze s-au convins în fine de lucrul acesta. Şi aproape toate, începînd cu «Neue Freie Presse», atacă mai mult sau mai puţin violent atitudinea contelui Berchtold. In realitate, explicaţia care trebue dată atitudinei Austro-Ungariei e alta. Aproape întreaga diplomaţie a Monarhiei vecine e în mînile Ungarilor. Ei nu pot vedea cu ochi buni întărirea Serbiei şi a Romîniei, care au amîndouă interese în Ungaria. Au sperat un moment, că aceste două state ar putea fi ţinute în eşec de o Bulgarie mare. Acum cînd îşi văd planurile zdrobite, încearcă să scape ce mai e de scăpat. Şi e de observat că nici o presă din Europa n-a întrebuinţat un limbaj mai violent contra Romîniei şi n-a cerut cu mai mare insistenţă revizuirea ca presa din Budapesta. Atitudinea Rusiei e mai greu de explicat. Bulgaria, după tratatul din Bucureşti e mai mare decît Grecia şi mult mai mare decît Serbia. Echilibrul balcanic pare cît se poate de stabil, deoarece singurul stat care ar putea vreodată să aibă interes să tulbure pacea în Balcani e prea slab pentru a încerca să atace în acelaş timp celelalte două state, şi destul de puternic, pentru a se putea apăra în contra unor atacuri care, pentru moment cel puţin, par puţin posibile. Se pare că adevăratele motive care împing pe Rusia să ceară revizuirea, e că ea se teme să fiu rănite în urma Austriei şi să piardă ceva din influenţa ei în Balcani pe de o parte, iar pe de altă parte, e că ea e speriată hegemonia Romîniei în Balcani. Oricare ar fi motivele care înping pe aceste două Mari Puteri să ceară revizuirea, un lucru e sigur: ele vor ceda în ultimul moment sub presiunea celorlalte Puteri, şi pentru că au alte interese mai mari în alte părţi. Kavalla a Grecilor sau Istipul al Serbilor nu poate pune un moment în pericol pacea Europei. Europa e setoasă de pace. Tratatul de la bucurești va rămine deefinitiv....... BLOCK-NOTE§ Denunţarea lui Mike Dl. Const. Miile denunţări , Adevărul* de astăzi pe d rul Rakovski că e un fiu al adevăratei sale patrii, adică un bulgar, care şi-a păstrat mentalitatea bulgărească şi cultura lui vlai Gancium. Dată fiind consequenta de caracter a „Adevărului“ lumea ar putea crede contrarul, adică că d rul Rakowski e intr’adevăr un cetăţean român cu caracterul şi cultura lui... „Dinu Milian ! Memento. In articolul nostru de astăzi întitulat ,Adevărul“ şi d-rul Rakowski“ se găseşte următorul început de frază : ,D . C. M. (Const. Miile) după ce face apostolului său de pănă mai ieri (d-rul Rakowski) o serie de imputări de ordin moral mai mult sau mai puţin verosi mile...* Tot una . Miile—Rakowski! Diplomaţie. Trecând prin gara de nord, un delegat balcanic a salutat foarte reverenţios pe un portar care purta o şapcă de formă rusască a uniformei Q. F. R., şi mai multe decoraţii pe piept. Faptul a produs senzaţie in lumea diplomatică ! ___________ „Crucea roşie“ Pacea numai, a salvat societatea doamnelor din „Crucea roşie*, cu toate secţiunile lor. „Crucea roşie* nu s’a gîndit niciodată la războiu şi, cînd bolnavii L au chemat-o într’ajutor, a observat că n’are bani în casa de fer şi nici medicamente în beciuri. Societatea a dat faliment şi material şi moral. Vorbim de toate secţiunile «Crucei roşii», în general, şi, cum pretutindeni sînt excepţii, vor fi desigur şi la aceste comitete caritabile. Secţia de Iaşi, ca oricare alta, poate să ne ceară locul excepţiunii şi noi, cu un gest cavaleresc, îl vom oferi,—următori poruncii că o femee niciodată nu trebue refuzată. * Nu știm cum s’a iscat legenda că fe TELEFON No. 121 Aninebrl cpistrolal* Linia pe pagina II......................... 1 iau Linia pe pagina III • • • • , 50 b. Linia pe pagina IV.......................... 40 b. «IAR COTIBIAX SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET instituit de clubul naţional libertU — Un num&r 5 BANI — Voluntarii au dreptul sa-şi aleagă „arma“ în care vor să slujească. Dar presupunând că, fără voia lui, un voluntar e oprit la servicii auxiliare,el nu poate întîmpina rezistenţa nimănui, când vrea cu sinceritate să între în foc. Comandanţii, în astfel de împrejurări, sânt mârinimoşi... D. Petroviei, —profesor de psihologie, parca, şi suplinitor de logică, etica, estetica, istoria filozofiei şi de orice alta ramura a ştiinţei d-lui Găvânescu, la universitate , apoi dascăl la şcoli de fete, de istorie şi broderie, — d. Petroviei, prin urmare, cu titlurile de mai sus, prin „Cuvântul“, a cerut râsboiu cu orice preţ nu numai din consideraţiuni politico-diplomatice, dar şi dintr’o antipatie înnăscută pentru Bulgari. Şi, când au bătut clopotele într’o usna, d. Petrovici şi-a bagat filozofia în raniţa şi a plecat la lupta. Mai bine îşi băga acolo picioarele sau capul, ca ar fi nimerit mai cumsecade. L’a întovărăşit la gară cucoane plânse şi duduci farmogante; l’au rugat sa ramaie şi i-au aninat flori de gamela. Voluntarul a rezistat. Cu admiraţie privea norodul cum fiul ştiinţii şi al literaturii dramatice, nepot deci d-lui Dragomir, ştie să moară pentru alta ceva decât pentru leafa de la catedra. Eu, care dădusem cu tifla în „Sarutarea“ lui şi in „ Viaţa-i (deja) sfarmata“, în gara am fost cuprins de o tandra admiraţie pentru savantul-soldat; o lacrima am depus pe stoica urma a „volintirului“ şi mi-am pus in gând sa retractez toate infamiile aruncate în spinarea-i, destul de curbată, de martir. Din adîncimea maruntaelor noastre, am scos războinice urări; şi ne-am întors acasâ umiliţi, parca. A treia zi s’a cetit salutarea d-lui Petrovici,—„ţara care se duce“,— câtra „ţara care rămnâne“. Substanţa ei e aceasta; — Fraţilor, in loc sa î mi depun Viaţa Sp cavoul parfumat din Ta* taraşi, îmi voiu zvârli ciolanele, după roza vânturilor, pe tărâmul bulgăresc. Mor, dar vă las glorie“. Jale de nedescris. Batiste de mătasâ s’au apropiat de ochi îndureraţi; corsete s’au întins şi s’au presat pe sânuri de fecioara. Bărbaţii au trimis o vitejeasca strângere de mâna eroului viitor. Entuziasmul la culme! A patra zi ne aduc ziarele ştirea ca, alături de Gârleanu, Ursu, etc., a intrat la „Cenzura Presei“ şi d. I. Petrovici, profesor la universitatea din Iaşi. Adică... cum vine asta ? „Cenzura Presei" e instituţia comica din timpul războiului încheiat. Stai prin urmare în Bucureşti, iai cafeaua cu lapte la Capşa; te duci de afli veştile proaspete, pentru care noi zilnic aruncam de zece ori cinci bani; mănânci bine ; dormi aşijderea ; şi, noaptea, la Majestic sau aiurea asculţi cântece naţionale şi te lupţi pentru cuceriri nocturne. Iar dimineaţa telegrame : „Mor,a sa vie Crucea roşie! In faţa unei perspective atlt de frumoase s’au pariat mulţi viteji. Toţi acei cari au scris un articol de ziar sau care stau lînga o tipografie, toţi cei cari au ţinut focul in mîna sa iscaliasca o poliţa sau o cerere de graţiare, — toţi au luat cu asalt „Cenzura Presei“... O armata de doua ori mai mare decît cea din Bulgaria a format trupele de aparare a Presei. Şi comandanţii nu puteau refuza serviciile marinimoase ale voluntarilor. In faţa invaziei cenzorilor, ministerul de razboiu a afişat prin universitaţi şi case publice o înştiinţare ca personalul „Cenzurii“ este archi-complect, şi numai în 21 de ore,—semn de curaj patriotic... * Trenuri se întorc cu cei doborîţi de boli, pe cîmp strain, cu cei care s’au dus, în luptă, cu gînd de moarte si izbînda. Alături de ei vin cenzorii;—sa le dam si lor cinstea cuvenita, li vor Intimpina oamenii cu urale si fete, cu flori. Mîndru ca un sergent-major reangajat va aparea si d. Petrovici pe-o scară de vagon ; şi elevele, neamurile şi prietenele lui vor striga în cor bucuroase : — Bine că n’ai murit, Jane! Rinaldo care sunt recunoscute ca unul din cele mai periculoase instrumente pentru răspindirea contagiunilor. Se pare câ aceste trupe sunt ţinute sub arme(?) pentrua executa anumite lucrări, care trebuiau să fie de decenii gata şi în cea mai perfectă stare şi pentru care un trecut s’au cheltuit sume însemnate. Astfel cum aceste lucrări acum se execută, fără personalul technic şi materialele trebuincioase, ele nu pot răspunde întru nimic scopului pentru care au fost determinate. Sperăm că autorităţile militare vor lua măsuri în consecinţă pentru înlăturarea acestui nonsens, mai ales in împrejurările sanitare actuale. a Cenzura Presei I. PETROVICI rabile sînt mai miloase; dosarele curţilor cu juri şi faptele diverse din ziare dovedesc, parcă, contrarul. Rămînînd însă necontestată bunătatea inimii feminine, s’a hotărît ca, în vreme ce bărbaţi vor sîngera baionetele duşmane, ele să organizeze servicii de ambulanţă, spitale, etc... După războiul din 77, societăţi de ajutorat rîniţii s’au înjghebat în toate oraşele şi o activitate înspăimîntătoare a pus în mişcare sufletele caritabile de pretutindeni. Prin geamurile saloanelor luminate privea plebea uliţilor toaletele albe şi întunecatele fracuri, pierdute într’o învîrtire cadenţată. La poarta localului de bal atîrna o prostire albă, cu un simbolic semn roşu. Şi cintau muzici şi, din cînd în cînd, se bea şampanie. Elita găsia prilejul, petrecînd, să fie de folos şi săracilor, care, la războiu, aveau nădejdea că vor muri în pînzături fine. Dar biletele „Crucei Roşii* erau împărţite, de comisari, şi negustorilor de peşte şi cismarilor, care pentru nimic în lume n’ar fi cutezat să se amestece într’o petrecere boerească. Şi, de altfel, nici n’ar fi fost primiţi. In afară de serbările elitei, se organizau la grădinile populare distracţii pentru vulg, tot pentru „Crucea Roşie“, şi cu ban de oameni nevoiaşi plătite. Ne închipuiam că în aceste cîteva zeci de ani s-au clădit spitale, cu paturi nenumărate şi cu doctori celebri; credem că arsenale de pansamente şi vară aşteaptă ziua de primejdie. Ne-am înşelat cu toţii. „Crucea roşie" a fost o societate de baluri, şi numele ei drept meritat ar fi fost „Jartiera“, de pildă. Venitul serbărilor s’a consumat de necesităţile sălilor de dans. Uneori numai s’a trimis ajutor victimilor din Mesina sau din Paris, în urma inundaţiilor,—ca şi cum toţi românii buzuriau de bine şi de sănătate. «Crucea roşie» a fost în mare incurcătură. A izbucnit războiul, un lucru la care nu s’a fost aşteptat. In casa de fer sint bani numai cît s’ar purta cheltuelile a două baluri, şi atît. Primăriile tuturor oraşelor, instituţiile şi persoanele bogate primesc cereri din partea «Crucei roşii» cu rugămintea de a o subvenţiona. Ar trebui zmulsă, din înmănuşata mînă a elitei, sarcina carităţii publice, care ar fi de dorit să primească o organizaţie de stat, iar steagul actualelor societăţi, de milă în timp de războiu, va trebui transformat , pe o batistă albă, cu horbotă, să stee zugrăvită o inimă, străpunsă de mitica săgeată, şi alături să atîrne cîteva picături de singe, ca nişte fragi striviţi... Rinaldo. Un abuz şi o nedreptate 20,000 de soldaţi sunt reţinuţi în condiţii deplorabile în jurul Capitalei Deşi retrimiterea la vatră trupelor rămase ca parte sedentară a început, militarii chemaţi pentru o eventuală aparare a Capitalei, ca armă de cetate — circa 20,000 oameni—sunt ţinuţi încă mobilizaţi in nişte condiţiuni higienice deplorabile. Lipsiţi în cea mai mare parte de îmbrăcăminte, dormind mai toţi sub cerul liber sau în barăci de frunze, bântuiţi de felurite maladii stomachale şi de altă natură, aceşti oameni sunt vădit expuşi flagelului holerei, mai ales cu binevoitorul concurs al muştelor şi ţânţarilor. PĂRERI ŞI FAPTE Câteva anecdote Pentru a complace cetitorului care cere unei rubrici de gazete o incontinuă varietate, vom înregistra câteva anecdote celebre, —celebre lucru cât e vorba de persoane celebre—pe care le-au adunat, de ici de colea. Iată prima: La o şedinţă a „Academiei Franceze, care era în complectul ei, din iniţiativa unor academiciani, a a făcut o chetă pentru o faptă filantropică. Fiecare membru al înaltei instituţiuni avea să deie câte un napoleon. După ce farfuria făcuse inconturul tuturor membrilor, prezidentul luă suma adunată şi numărând-o, constată că lipseşte o singură monedă, contribuţiunea dintre cei prezenţi. îndată toate privirile se Îndreptară asupra unuia dintre academicieni a căruia sgărcire era bine cunoscută tuturora. — „Ei am dat şi eu, printre cei dinţii*, se scuză sgârcitul academician pe care această fixare generală il obsedase. — „Se i poate—dar eu n’am observat*, răspunse prezidentul. — „Ba eu am văzut, dar totuși nu-mi vine a crede !* respunse Fonteneile malițios. Alta . Intr'o seară Gautier primi vizita unui bolemien, sărac lipit puvântului, pe care il cunoscuse undeva într’o societate da artişti. Bohemul, după ce ţinuse un logos împotriva editorilor, şi după ce atacase pe cei bogaţi pentru a apăra pe cei nevoiaşi, îşi termină discursul, rugând pe Gautier să-i împrumute o sumă oarecare ca să şi poată plăti chiria. — „Dragul meu, eu nu te pot împrumuta ci n’am. Altfel ași face-o cu multa plăcere. Jlmte la mi alt coleg de-ai noștri—la... Victor Hugo, căci el e bogat*. — „La Victor Hugo?* repetă îngrozit balemul. „Doară lui ti datoresc china și el • aceia care m'a trimis la d-ta !* Alta : lntrebat telegrafic de către un ziar american dacă versiunea morţii sale e adevărată, marele umorist Mark Twain a respuns ziarului, sub propria semnătură, prin următoarea telegramă redactată la stil grzetăresc: „Ştirile despre încetarea mea din viaţă sunt foarte exagerate*. Ultima—pentru azi: Ludovic al XIV-lea, care se îndeletnicea şi cu poezia, terminase într’o zi un poem. El îi dădu lui Bobeau fără a spune oroi,â. Convins c'a comis o adevărată capodoperă, el aici că se gândi că poemul nu putea fi pe placul polului. » Boneau îl ceti ia întregme cu toată atenţiunea şi cu tot respectul, după care exclamă într’un ton de pură admiraţie : — „Nimic nu vă este imposibil, maiestate! Alteţa Voastră a vrut să facă un poem prost şi aceasta va reuşii de uniune !* Altele pe mâine. Araid Adevărul şi d-rul Racowski In numărul de astăzi al „Adevărului* d-1 C. A.—iniţialele directorului—publică sub titlul „O necuviinţă* un fulgerător articol împotriva d-rului Racowski. Dr. C. M. directorul „Adevărului" împotriva d-rului Rakowski ? Lucrul pare extraordinar şi de necrezut întrucât toată colecţia de pină acum a acestui ziar dovedeşte că pentru d-l C. M., ca şi pentru toţi colaboratorii săi d-rul Rakowski dacă nu era un zeu, era cel puţin un apostol al dreptăţii şi al cinstei, şi totodată cel mai bun român din ţară. In timpul „afacerei Rakowski* întreg „Adevărul* ţipa în gura mare că d-rul Rakowski este singurul şi cel mai bun patriot român şi ataca justiţia care pe baza actelor şi a întregului trecut—în afară de activitatea anti-românească ce o desfăşura la noi—stabilise naţionalitatea bulgară a lui Rakowski. Astăzi insă «Adevărul» rupe cu toată lupta ce a dus-o pentru readucerea lui Rakovski în ţară, şi ceia ce e mai isbitor, îl denunţă pe acesta ca un bulgar duşman României—ceia ce negase până acuma ca o semeţie de nedescris. Dl. C. M. după ce face apostolului său de până mai ieri o serie de imputări de ordin moral mai mult sau mai puţin verosimile, scrie astfel despre celebrul doctor bulgar care după ce ia condiţiunile ştiute a revenit în scumpa-i parte. Ro mînia, continuă a fi un patriot bulgar: „Aceste lucruri sânt aşa de naturale. Incid.tr. Rakovsky, trebuie să te înţeleagă de la sine. Nu le-a înţeles şi aceasta n’o fi oare graţie faptului că m d-sa poate este mai puţin lovit socialistul, decât bulgarul, supărat de atitudinea noastră? Şi atunci totul s’ar explica. D-sa a păstrat mentalitatea bulgară sub lustrul socialist, mentalitatea bulgărească pentru care reiunoştinţa nu e*U o datorie sfintă, iar buna creştere o prejudecată apuseană. Balanciu îţi scuipă pe covor şi trage şi cir piciorul peste scuipat*. . '*• Aşa dar dl C. M. demmţa astăsi opiniei publice pe d-rul Rakovski ca un bulgar, cum şi este, cu toate că aai «te zile a făcut apologia aceleiaşi mentalităţi bulgăreşti pe care acesta a avut-o şi şi-a pâstrat-o până astăzi. Nu intervenim in polemica dintre „Adevărul* şi conducătorul partidului socialist român, bulgarul Rakovski. Aceasta nu ne interesează. Ne interesează însă schimbarea de front a „Adevărului* care în toate ocaziile şi mai ales in această împrejurare, da dovadă că scuipă unde frnge şi vice-versa. Nu înregistrăm faptul ca o satisfacţie că dl C. M. denunţă astăzi prin «Adevărul» sau pe d-rul Rakoski că e bulgar. Noi o ştiam de multe după cum o ştie şi dl C. M. cu toţi redactorii sei, deşi ducea o campanie împotriva ţării noastre întregi, pe care o şi calomnia pin presa streină, pentru a presinta pe rominai Rakovski ca o victimă a justiţiei şi a societăţii romineşti. Relevăm totuşi această atitudine pentru a demonstra tăria de caracter, Unitea şi corectitudinea «Adevărului » In frunte cu directorul ei, pentru ca opinia publică să-i judece cum merită. Im râfator se apropie Din stolul croncănitor al corbilor; un porumbel alb şi-a luat zborul... ) # Zeiţa războinică şi-a frânt spada şi pana şi a Întins aripa asuprit Balcinului. Trenul nostru, pe care moşneagul io, cărunţit, acum câteva săptămâni de zile fiind tras la răspundere, il bâlbâia In neştire de pe banca ministeriala, datorită împrejurărilor şi numai lor, a sosit.. A trebuit să deraeze fulgerul bulgăresc, a trebuit să se gâseasc fruutaţie, încăpăţînat şi tufaş, un pojtor sălbatec şi neinfrânat, a trebuit întreg convoiul lor de păcate, pentru ca dl Maiorescu să devie... profet... A trebuit, dacă vreţi, flascul diplomaţiei— celui mai mare bărbat de stat român—, d-lui Tache Ionescu, pentru ca în sfârşit să devie şi d-l Maiorescu om mare.. Şi iată-l omul momentului... Calare pe situaţie, calare pe tachişti, acei care la batae de joc au luat in spate sacul cu strivurile conservatoare,... iată-l astăzi scoţind panglici pe gură şi panas, iată-l trimbiţtnd de la uşa cavoului, prin goarne de aur, succesul lor. Da, succesul lor... ! Iar în urmă slugi credincioase, cotei», tachişti cu spatele aplecate, aşteaptă ciminasul din praznicul boeresc, pe care li’l zvârle, cu mindrie şi dispreţ In ac«laş timp, octogenarul prim ministru... Iată-l pe d. Tache Ionescu sub călinâiul d-lui Maiorescu... : ... lată intre* gă acea politică de avenUi-* rieri şi pangliai» fufruntă păpă şi de schilozii care se uiliau până mai am,in cârje. Iată-l până şi pe d. Marghioloman, nu de mult valetul de casă a d-lui. Tache Ionescu, intinzând astăzi doar vârful degetelor, colegilor săi tachişti din minister... Adio interviewuri, adm trâmbiţi supărâtoare. Toate aţi amuţit ca prin farmec... O adevăratâ halima... Ziua de mâinii, e învăluită intr’un mare semn de Intre-rbare.... O anumită politică, politica lor, a in«tereselor, a reclamei şi deci a reclama-;-1 giilor, a ajuns pe marginea prâpastiei.v Un pas şi totul nu va rămânea de cât’ un vis urât, pa care l-a avut odată mai mult această ţară... M Un pas... şi cu atât mai trist, când înlocui ciupercilor care se înmulţise, ca după ploae, va rămânea tot vechiul mucegai de altădatA, reprez intat atât d« bine prin d-un Msroresci*, Marghiolomau et C-m». " v v C atât de uşor sA te imbeţi de vorbe goale, de succesul momentului... Să aşteptăm ziua de mâini.. Gând s» va ridica cortina politici noastre inter-; ne, din aceste clipe mari ale României.., numa- atunci se va vedea cine şi de unde a pomnit salvarea acestei ţări... Când vor vorbi cei cari trebue să vor, beascâ, când vor vorbi acei cari nu au cunoscut limita jertfelor, numai, pehtruj a nu li se putea impuls n n c In aceste momente solemne, numai atunci se va şti cine a fost eroul timpului şi cui se datoreşte sosirea... trenului nostru... Simpli spectatori, astâz, să privim zâmbind panoramele de bâlci, punctul culminant al lntregului bâlci politic, pe care am fost sortiţi sâ-l vedem de câtva timp, sorocit acestui popor răbdător... Haide domnilor, continuiţi-vă beţia atât de plăcută a pseudo-succeselor, apr-