Munca, iulie 1956 (Anul 12, nr. 2704-2729)

1956-07-10 / nr. 2711

pag. 2 Viaţa organizaţiilor sindicale Cînd lipseşte organizarea La uşa clubului C.C. al Sindicatu­lui muncitorilor din poligrafie, presă şi editură stau ciţiva oameni pe ale căror feţe se citeşte îngrijorarea. Sunt preşedinţi de comitete de secţii, de în­treprinderi şi instructori ai C.C. al sindicatului. Unul dintre ei, Dumitru Pilpău, activist la secţia organizatori­că, rupse tacerea : — S-a făcut de-acum ora 5 şi ce puţini oameni s-au adunat ! Nu ştiu ce să mai cred... Mobilizare s-a făcut doar. Printre cei care se plimbau agitaţi prin fumoar, trăgînd cu nesaţ din ţi­gări, se auzeau mereu şoapte: „Te pomeneşti că iar se amină ca vinerea trecută“ — spuneau unii. „Să ştii că iar am bătut drumul de pomană, deşi aveam atîta treabă“ — spuneau alţii. Preşedinţii, avînd fiecare în mină cîte un tabel, schimbă între ei priviri întrebătoare. Ochii lor se luminează doar atunci cînd mai zăresc în capul scărilor cite un organizator de grupă întîrziat. La fiecare nou venit, preşe­dinţii mai trag cu creionul cîte o linie pe tabel şi răsuflă uşuraţi. Pînă la ora 17,30 se adunaseră în fine ceiva mai mult de jumătate din numărul organizatorilor de grupă care fuseseră convocaţi la un interesant schimb de experienţă, organizat de C.C. al sindicatului respectiv. ...In sală s-a făcut linişte. La masa prezidiului a luat loc şeful secţiei or­ganizatorice a C.C. al sindicatului, tovarăşul Lanset. Arătînd care este scopul schimbului de experienţă, el a spus: „Ne-am adunat azi aici pen­tru a lămuri o confuzie care şi-a făcut loc în ultima vreme în activitatea noas­tră sindicală. Este vorba de deosebi­rea dintre felul cum se organizează consfătuirile de producţie şi adunările generate sindicale“. Şi apoi, în spirit autocritic, a continuat: „La această confuzie am contribuit de altfel şi noi, activiştii C.C. al sindicatului. De aceea, din cele două referate ce vor fi pre­zentate de doi tovarăşi organizatori de grupă şi din întrebările şi discuţii­le ce vor fi purtate pe marginea lor, va trebui să lămurim această pro­blemă. Referatele tovarăşilor Aldea, orga­nizatorul grupei nr. 11 de la Combi­natul Poligrafic Casa Scînteii şi Dă­­lălău, organizatorul grupei nr. 2 de la întreprinderea poligrafică nr. 1 au fost urmărite cu atenţie. Ele au tra­tat însă probleme generale ale acti­vităţii sindicale, fără să fie le­gate organic de tema schimbului de experienţă. Cei doi organizatori de grupă, nefiind ajutaţi îndeaproape la întocmirea referatelor, au înfăţişat un fel de rapoarte de activitate. Despre problema principală a schimbu­lui de experienţă nu s-a vorbit însă mai nimic. Dornici să afle totuşi cum se organizează consfătuirile de pro­ducţie şi adunările generale în între­prinderile în care lucrează referenţii, participanţii la schimbul de experienţă au pus nenumărate întrebări. Cu toate eforturile depuse, cei doi organizatori de grupă n-au reuşit să dea răspun­suri care să lămurească în suficientă măsură pe cei prezenţi, mai ales în problema organizării consfătuirilor de producţie. Referatele n-au creat o bază temei­nică de discuţii. Dacă unii vorbitori, cum sunt de pildă tovarăşul Gheorghe Petre de la întreprinderea poligrafică nr. 3 şi Irina Weigl de la „Cartea Rusă“, au ridicat probleme importante în legătură cu organizarea consfătui­rilor de producţie şi au criticat felul cum a fost organizat schimbul de ex­perienţă, alţii au dat dovadă de o slabă pregătire în problemele activi­tăţii sindicale, făcind numeroase con­fuzii. Iată un singur exemplu: Tova­răşul Paraschiv, de la Combinatul Po­ligrafic Casa Scînteii, vorbind despre organizarea adunărilor generale sin­dicale a spus printre altele : — Pentru a ajuta pe cei rămaşi în urmă, pentru a organiza informări po­litice cit mai dese, ,,să se facă mitin­guri cu referat“. O voce din sală a întrebat: — Dar adunarea generală a grupei cînd se ţine ? Şi ce se discută cu acest prilej ? — Consfătuirea de producţie, vreţi să spuneţi ? — Nu tovarăşe, adunarea generală sindicală care trebuie ţinută lunar în grupa sindicală sau în secţie. După ce s-a gîndit puţin, „ajutat“ fiind şi de şoaptele din jurul său, to­varăşul Paraschiv a răspuns pe un ton sfătos : — Aha, am înţeles. E vorba de adu­nările generale sindicale. Ei bine, ele trebuiesc ţinute în grupă odată la trei luni, iar pe secţii odată la şase luni. In sală, lumea a început să mur­mure. Ciocănind cu creionul într-un pahar, conducătorul schimbului de ex­perienţă a restabilit însă liniştea. Par­ticipanţii nefiind lămuriţi ar mai fi vrut să discute în legătură cu tema schimbului de experienţă. Dar prezi­diul (format dintr-un singur om) a găsit de cuviinţă că e tîrziu şi că e mai bine ca cei care mai au ceva de spus­ să facă aceasta în scris. Au urmat concluziile asupra schim­bului de experienţă. Ele, deşi au cu­prins generalităţi, au reuşit totuşi să lămurească mai bine rolul consfătui­rilor de producţie şi al adunărilor ge­nerale sindicale. Mult mai bine ar fi fost însă, aşa cum au subliniat nume­roşi vorbitori, ca iniţiativa C.C. al sindicatului să fi fost însoţită de o organizare temeinică, atît în ce pri­veşte sprijinirea celor doi referenţi, cît şi în ce priveşte instruirea şi înar­marea organizatorilor de grupă cu cunoaşterea documentelor Plenarei C.C.S din 30 ianuarie — 1 februarie a.c. In felul acesta, iniţiativa C.C. al sindicatului ar fi dat loc unui schimb viu de păreri, unui adevărat schimb de experienţă, şi şi-ar fi atins cu pri­sosinţă scopul. Aşa însă, schimbul de experienţă, învăţămintele trase, n-au fost rodul dezbaterii colective a unei probleme atît de importante, ci au avut aspectul unei şedinţe de instruc­taj. C.C. al Sindicatului muncitorilor din poligrafie, presă şi editură are datoria să acorde pe viitor mai multă grijă organizării schimbului de experienţă şi să-şi concentreze şi mai mult aten­ţia in vederea instruirii activului sin­dical din grupe. P. M.ARGINEANU Deasupra ogoarelor... O tntîlnire neaşteptată AT­u de mult m-am Inttlnit cu o 1V veche cunoştinţă, pilotul Ion Petrescu şi cu nişte colegi ai săi. II ştiam prin alte părţi şi nici­decum la aviaţia utilitară. Nu l-am găsit de loc schimbat. A­­rată Ca şi acum 5—6 ani, cînd, cu micul său P.O.-2 se avtnta prin a­­pci de furtuni, aducînd din cătune îndepărtate bolnavi pentru intervenţii chirurgi­cale la Bucureşti, purtind medicii In Deltă, ori para­­şutinci, medicamente in sa­tele de munte. Acelaşi om vesel, întreprinzător, cu un dezvoltat simţ al umorului. Acum s-a apucat de o trea­bă tot atît de importantă și e bucuros că ziarul nostru se interesează de munca a­­celora care luptă împotriva lăcustelor. KTe aflăm pe izlazul co­­/­­munei Redea. Unul cite unul, cu panourile alb­­roşu In spate. In cîmp se ivesc semnalizatorii care au pornit să-şi ocupe locurile, situate la 10-12 km. de punc­tul unde ne aflăm. Descăr­­cătorii care foiesc în preaj­ma magaziei unde sunt de­pozitaţi sacii cu hexacloran şi arsenit de calciu, îşi scot mănuşile de cauciuc, măş­tile ce le apără căile respi­ratorii, pregătindu-se pen­tru spălat. Deşi ne aflăm in plin cîmp, protecţia muncii oamenilor este bine pusă la punct. Aici, există şi o baie, ce-i drept improvizată, o trusă medicală , şi cîte alte lucruri. Aviatorul Ion Petrescu îmi prezintă pe inginerul Gheorghe Bidlan, respon­sabilul tehnic al centrului de comba­tere din Redea. Prietenos şi binevoitor, el ne dă relaţii despre munca ce se desfăşoară aici. Inginerul Gheorghe Bi­lan pro­pune apoi să ne aşezăm la umbra pla­nului avionului pilotat de tov. Petre­scu, ca să mai discutăm pînă va sosi laptele — antidotul, pe care-l primesc oamenii. — Pe izlazul acesta cam de 5000 ha. — arată inginerul Bitlan făcind cu mina un cerc imaginar — s-au cui­bărit dușmanii recoltelor — lăcustele de Maroc. Pe unele vetre, numărul lă­custelor e mare : 4.000—5.000 pe metru pătrat. Sunt incluse lăcu­stele care n-au făcut încă aripi, pre­cum și larvele care se găsesc în ni­ste teci aflate in pămint. Pînă acum, am combătut o suprafaţă de 2.000 ha. Am prăfuit intîi cu hexacloran nume­roasele laturi ale acestui imens para­lelogram, formind astfel un briu peste care nu pot trece lăcustele spre cul­turile din vecinătatea izlazului. Azi, am început să prăfuim în mijlocul te­renului arsenit de calciu, o substanță toxică otrăvitoare, care distruge lă­custele in 24 de ore. — A sosit laptele — strigă tindrul mecanic de pe Y.R..POX, apropiindu-se de noi cu un bidon de lapte cald. Fie­care primește căni și pahare. — Cînd timpul este bun — îşi con­tinuă vorba inginerul Bitlan — dimi­neaţa executăm pină la 8 aeroprăfuiri. Seara la fel. Am putea face mai mult, dar sintem­ stinjeniţi intr-o oarecare măsură de cei care au vitele la păs­cut. Sfaturile populare din comunele Redea, Amărăşti, Celaru şi Ghizdă­­reşti n-au luat măsuri energice pen­tru evacuarea turmelor de oi de pe suprafeţele ce urmează a fi com­bătute. Lingă noi se aşeză Mihai Ocoror­ov, cel mai bun încărcător al centrului. S-a spălat de praful de hexacloran şi acum vine să-şi bea laptele. In urma lui soseşte doctorul Nicolicioiu de la circumscripția medicală Redea, care pină acum, supraveghease ,,toaleta" în­cărcătorilor. E foarte exigent in ceea ce priveşte respectarea normelor de protecţia muncii. — Să mergem la odihnă! Pină du­pă amiază aici nu mai avem ce face — spuse pilotul Ion Petrescu ridicin­­du-se și pornind spre ușa A.N.-2-ului. In urmă, urcară mecanicii. Constantin Dumitrescu împreună cu mecanicul său de bord porniră spre Y.R.-POX. Primul s-a ridicat în aer P.O­.2-ul pilotat de aviatorul Dumitrescu, apoi A.N.-2-ul nostru. La firul ierbii D­upă amiaza a fost extrem de călduroasă. In copaci nu mişca nicio frunză. Cam pe la ceasu­rile cinci am decolat, luînd cap la compas comuna Redea. In cîteva mi­nute am şi ajuns deasupra platoului unde încărcătorii gata echipaţi abia aşeptau să aterizăm. După ce avionul rulase pină in faţa magaziei, coborîm şi trecem în partea stingă, mult în faţa avionului, pentru a nu veni in contact cu praful degajat de manipu­larea sacilor. In mai puţin de 15 minute, încăr­cătorii Marin Badea, Paul Ciocirlan şi Ştefan Ciucă din echipa lui Paul Stan au răsturnat 25 de saci cu insecticid în buncherul A. N.-2-ului. După ce oamenii s-au depărtat de avion, s-a închis uşa şi după proba, in plin, a motorului am părăsit pămintul. Facem turul de pistă şi ne îndreptăm spre terenul indi­cat de inginerul Bitlan. După noi a decolat şi avionul pilotat de Constan­tin Dumitrescu, apucînd spre centrul izlazului. După aproximativ un minut zărim semnalizatorii: unul la vreo 200 de m, în faţa noastră,­­ celălalt, mic de tot la ciţiva kilometri. Avionul coboară la firul ierbii. Pilotul acţionează dispozitivul de aeroprăfuire Sub fuselajul avionului antrenat de curentul produs de elicea cu patru pale în­toarse la virf în chip de iatagan, hexaclorarvul rămine în urmă aidoma unei imense cozi. Al doilea semnalizator se apropie cu repez­­iune de noi. La cele două manşe Ion Petrescu şi Aurel Ciu­percă, pilotul secund, pri­vesc ţintă înainte. In apare un dîmb. Ion Petrescu trage uşor manşa spre piept şi gorganul este ,sărit". Trecem apoi la ciţiva metri şi cam la jumătatea înăl­ţimii lui dăm de un fag secular, apărut ca din pă­mint. Semnalizatorul al doilea a rămas in urmă. Se opreşte difuzarea prafu­lui, avionul capătă înălţime şi facem cale întoarsă. Zburăm paralel cu brîul de praf ce se aşează încet pe pămint. Intre timp primul semnalizator s-a mutat lateral cu vreo 100 de paşi. Un viraj pe stingă, apoi unul pe dreapta şi coborîm din nou la firul ierbii. Coada, ca de cometă, ce s-a ivit din nou in urma avionului se alătură de prima cară. Curând rezervorul de praf s-a golit. Avionul virează spre terenul de ate­rizare și după aproximativ un minut este așezat ca la carte pe trei puncte". Cu raidul acesta cele două avioane au totalizat 85 de ore de zbor, aici, la Redea. ★ Seara, pe la ceasurile etnd soareie scălda cimpia intr-o lumină singerie, ne-am ridicat din nou In aer, luînd drumul către oraş. Pe pămint, la­nurile de grlu cu spicul greu de rod, unduiau alene. Primejdia de a fi in­vadate de lăcuste devenise astăzi şi mai mică. Peste o săptămină-două ea nu va mai exista. Piloţii şi mecanicii de la aviaţia utilitară şi tehnicienii de la protecţia plantelor sunt la posturi. I. VĂDUVĂ corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Craiova Sub planul avionului l­ ăuiatorul Ion Petrescu în faţa aparatului AN-2,­­ care-l pilotează. De ce nu poate fabrica de ciment din Comarnic să-şi respecte contractele economice Vineri 22 iunie 1956, Biroul servi­ciului de livrări al fabricii de ciment din Comarnic. Uşa se deschide cu putere şi intră, val-vîrtej, un om cu servietă. — Sini Ion Golea, delegat de la I­CA­Z -Sibiu. Am venit să mă infor­mez ce faceţi cu repartiţia noastră? De ce nu ne trimiteţi cimentul ? Avem doar contract­, pentru ce nu-l respec­taţi ? Am venit de cinci ori pînă a­­cum... Şi discuţia continuă încă mult timp pe această temă, intreruptă doar de soneria telefonului. Din răspunsurile tovarăşei care ridică din cînd în cînd receptorul, ne putem da seama uşor că este vorba tot despre repartiţii, con­tracte şi livrări de ciment. Lucruri asemănătoare se pot petre­ce oriunde, în orice întreprindere, la orice serviciu de livrări. Fiecare fa­brică sau uzină are relaţii economice şi este firesc să se poarte astfel de discuţii. Stînd însă de vorbă cu tovarăşul Valentin Piciorea, şeful serviciului a­­mintit, afli că pe aci se perindă zilnic pînă la zece delegaţi, veniţi din toate colţurile ţării, care insistă să fie res­pectate contractele de livrări. Am fă­cut atunci o mică socoteală : dacă fie­care delegat cheltuieşte cu deplasarea o sută de lei, asta înseamnă o mie de lei pe zi. Să mai înmulţim această ci­fră cu o sută (nu cu 365, cîte zile are anul) şi ne dă suma de 100000 lei (una sută mii lei) anual. Atît suportă economia naţională de pe urma „urgen­­tării" livrărilor de ciment la fabrica din Comarnic ! Din punct de vedere economic, si­tuaţia aceasta nu poate fi socotită normală. Mai mult, statul obligînd în­treprinderile să încheie contracte eco­nomice în care se stabilesc executări de lucrări, prestări de servicii, livrări de produse etc., urmăreşte tocmai să preîntîmpine astfel de situaţii. Cu alte cuvinte, aceste contracte au, me­nirea să statornicească angajamen­tele furnizorilor şi beneficiarilor, anga­jamente care urmează a fi aduse la îndeplinire fără nici un fel de discuţii, fără nici un fel de deplasări şi fără nici un fel de „urgentări" şi ,,impul­sionări”. Dacă aşa stau lucrurile, atunci se pune în mod firesc întrebarea : de ce este nevoie totuşi să se facă asemenea cheltuieli inutile? De la început trebuie precizat că nu poţi aduce nici o învinuire celor care trimit delegaţi în scopul sus-arătat, deoarece ei o fac din dorinţa cinstită de a se aproviziona cu materiale în vederea îndeplinirii sarcinilor de plan Este natura! deci ca adevăratele cauze să le cauţi în primul rînd chiar în ca­drul fabricii de ciment din Comarnic- Si. nu este greu să constaţi că au fost unele perioade în lunile ianuarie şi februarie, de pildă, cînd planul nu a fost realizat aici- Deci nici planul de livrări nu a putut fi respectat. Aşa că şi întreprinderea (director inginer I. Iancu) îşi are partea ei de vină pentru situaţia creată Dar în ultim­a vreme fabrica îşi în­deplineşte planul şi a recuperat şi ră­­mînerea în urmă­ Şi totuşi lucruri de felul celor de mai sus continuă să se­ întîmple. Aceasta datorită felului de­fectuos cum lucrează Direcţia Genera­lă de Aprovizionare şi Desfacere din Ministerul Industriei Materialelor de Construcții. Acest for, a cărui sarcină reiese chiar din titulatură, nu are nici un respect pentru contractele economice pe care le încheie întreprinderile în subordine. Iată cum procedează el: la o anumită dată din lună trimite aces­tor întreprinderi planul de livrări de ciment, pentru diferite unităţi din ţară. Pe baza acestuia, întreprinderea res­pectivă este obligată să încheie con­tracte de livrări cu beneficiarii. Lucru care se şi face­ Insă în loc ca Direc­ţia amintită să lase fabrica să-şi res­pecte contractele, trimite aproape zilnic tot felul de dispoziţii, grafice de li­vrări şi altele asemănătoare care schimbă cantităţile şi termenele de li­vrare şi care se bat cap în cap cu pla­nul de livrări iniţial şi, deci, cu con­tractele economice încheiate. Fabrica este pusă atunci între ciocan şi nico­vală , sau nu respectă contractele eco­nomice, sau nu respectă ordinele mi­nisterului. Iar de multe ori nu e în măsură să respecte nici unele nici al­tele. E la mintea oricui că o întreprin­dere nu poate să livreze mai multe produse decît produce. Ce face însă Direcţia Generală de Aprovizionare şi Desfacere din Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii ? In multe cazuri, spre ,,a scăpa” de presiunea unor unităţi care n-au primit ciment de la unele fabrici ce nu şi-au înde­plinit planul, dă fabricii din Comarnic un plan de livrări mai mare decît pla­nul de producţie — cu 29 la sută în trimestrul I şi cu 9,5 la sută în tri­mestrul II 1956! Ca urmare, o serie de beneficiari ajung în posesia unor contracte pentru livrări de ciment, despre care se ştie sigur că fabrica de la Comarnic nu le poate onora Insă beneficiarii neştiind aceasta, pis­­tonează pe toate căile — şi mai ales prin costisitoarea trimitere de dele­gaţi — să li se livreze cimentul re­partizat ! De aci toate acele fenomene despre care am vorbit la început. Adăugaţi la ele şi cheltuielile de cea. 1000 lei lunar pe care le face fabrica din Co­marnic cu deplasarea propriilor dele­gaţi, pentru a apăra întreprinderea în faţa unor instanţe in care este che­mată, pentru nerespectarea clauzelor contractuale — şi veţi avea reper­cusiunile acestui defectuos sistem de lucru, care duce la irosirea unor im­portante fonduri băneşti. Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii are datoria de a curma aceste deficienţe, păgubitoare pentru economia naţională. Persistenţa lor va face ca fabrica de ciment din Co­marnic să nu poată sprijini niciodată eforturile depuse de muncitorii con­structori, care dau bătălia pentru con­strucţii de calitate, rapide şi ieftine. Aşteptăm deci ca tovarăşul locţiitor al ministrului Industriei Materialelor de Construcţii, inginer Răducan Cio­­roiu, care cunoaşte această situaţie, să dispună luarea măsurilor de în­dreptare necesare- B SEBASTIAN și L. BĂRBIERI Corespondent al ziarului „Munca" pentru regiunea Ploești. MUNKA »Blocul burlacilor" Minerilor din Comăneşti le place să-ţi vorbească despre viaţa lor. Aşa-i omul cumsecade, simte nevoia să Îm­părtăşească cuiva din bucuriile şi ne­cazurile sale. In urmă cu cîţiva ani povesteau despre clubul lor cel nou. Mai apoi, despre locuinţele lor din Ză­voi. Zilele trecute am aflat de la ei despre „blocul burlacilor“. Vorbeau cu atîta pasiune despre condiţiile create tineretului, încît m-am hotărit să merg să văd despre ce e vorba... ★ Blocul, arătos, cu două etaje, în care locuiesc muncitorii necăsătoriţi, mi-a atras privirile. Intr-adevăr, reu­şit, nimic de zis. Mi-am pus in gînd să-l vizitez. Dar cum să te duci tam­­nesam şi să baţi la uşa unui om pe care nu-l cunoşti ? Am făcut-o totuşi... şi am avut noroc. In cadrul uşii a apărut Ion Jalbă, pe care-l cunoscusem anul trecut la şcoala profesională. A­­cum era administratorul blocului. Aşa fiind, fireşte că puteam afla multe, mai ales că avea cine să facă prezentările. Pînă una alta am aflat cîte ceva şi de la el. Blocul a fost construit pentru 200 locatari. In prezent însă nu locuiesc Intr-însul decît 91 tineri. Fiecare ca­meră are paturi, dulap, masă, scaune, noptiere, cuier, perdele, lenjerie etc. La fiecare etaj există baie, încălzire centrală peste tot. ...Am bătut la o uşă. Aici locuiește tînărul miner Adrian Urjoi, care era a­­casă, întins pe pat, citea cartea „Te­heran“ , fusese în şat noaptea. Fi­rește că s-a scuzat pentru deranjul gă­sit, aşa cum fac gazdele cînd primesc oaspeţi. La ce deranj s-o fi referit, nu ştiu nici astăzi. Totul era pus la punct. Un preş curat pe jos, hîrtie tapetată pe pereţi, o glastră cu flori şi altele, dădeau camerei un aer de ordine şi curăţenie. Se vedea că aici locuieşte un bun gospodar. La camera nr. 10, în care locuiesc Gh. Lazăr, Ion Ursu şi Ion Cristea, n-am fi intrat dacă uşa n-ar fi fost întredeschisă. O tovarăşe, din cele care asigură curăţenia blocului, venise să deretice. Am privit într-o doară înă­untru. Aşternutul de pe pat era răvă­şit, sub noptieră se afla o strachină cu coji de cartofi, pe masă nişte res­turi de mîncare, iar în colţul opus nişte gunoi strîns. Aici am tras o concluzie, diferită de prima. Tovarăşul Jalbă, ca unul care cu­noaşte mai de mult locatarii, mi-a spus ca nu cumva să atribui burlăciei neglijenţa întîlnită, ci mai curînd de­lăsării unora, cum sînt cei a căror ca­meră tocmai am vizitat-o. Parcă pen­tru a ne convinge că omul sfinţeşte locul, am dat să batem la altă uşă. Pe Vasile Cîrcu l-am găsit pregătin­du-se pentru şut. El şi-a cum­părat de curînd un aparat de radio. Şi aci am găsit o cameră bine orîn­­duită, plăcută — carte de vizită a unui locatar harnic şi îngrijit. Am mai trecut şi pe la alte camere. Multe erau încuiate. Minerii se aflau în şatul de dimineaţă. Dar chiar aşa, tot am reuşit să aflu cîte ceva. La uşa încăperii locuite de Ion Turca, Gheorghe Toader şi Ion Ivan, am vă­zut broasca spartă. O notă discor­dantă in ansamblul imobilului Dar şi un prilej de a-ţi pune întrebarea : de ce oare nu păzesc bunurile care de fapt sunt ale lor ? In schimb, acolo unde locuiesc Nicolae Paşlenghi şi Ion Lungu, mai mare dragul. Şi unii şi alţii sínt tineri, şi unii şi alţii sínt mineri. Unii sínt însă gospodari buni, pe cînd ceilalţi nu. * La plecare am admirat blocul din nou Şi mi-am spus că nu-i suficient să creezi condiţii, ci trebuie să insufli oamenilor dorinţa de a păstra bunu­rile de care se bucură. Şi m-am gîndit atunci şi la organizaţia sindicală a întreprinderii carbonifere Comăneşti... A. CROITORII Pe şantierul Teatrului din Botoşani Războiul n-a cruţat de urgie­­ nici oraşul Botoşani. Ici colo se­­ mai vede şi astăzi cîte o casă zdrelită de obuze, proptită in­­ stilpt ca un schilod. N-a fost cru­ţat nici teatrul care era o podoabă a nordului Moldovei. Oamenii muncii s-au apucat să ridice pe ruinele lui un altul mai mîndru şi mai frumos. I-am­ văzut zilele ace­stea la lucru. Pe tovarăşul şef de lot Ion Be-­­­jenaru l-am găsit în interiorul construcţiilor din­ îndrumări. Cînd a auzit că venisem să scriu ceva­­ despre teatru m-a invitat să mer­gem să văd grupul social. Deşi ar­deam de nerăbdare să văd oame-­ nii, am pornit totuşi alături de ghid. Bănuind parcă nerăbdarea mea a­ adăugat: „Intîi trebuie să vedeţi­­ condiţiile în care trăiesc muncito­rii, că de aceasta depinde şi randa­mentul lor în muncă". Am fost impresionat de curăţenia din dor­mitoare şi cantină, de mirosul plă­cut al mîncărurilor, de curăţenia­­ lucrătorilor. Ajunsesem la construcţii. Am l­­uat-o cu vizitatul de la subsol unde oamenii pregăteau instalaţii­le uzinei termice şi uzinei de ven­tilaţie. Am urcat pe scena care va­­ fi dotată cu instalaţii moderne de lumină şi de manevrare a decoruri­lor, apoi prin­­cabinele artiştilor, prin sala de muzică simfonică, etc.­­ Peste tot întîlneam oameni lucrînd.­­ Printre ei se afla tovarăşul Marin Mirza, betonist, care îşi de­păşeşte zilnic norma cu 115 la sută, cîştigînd peste 1.200 Iei iu- ] nar. Pe marele balcon al faţadei, prevăzut cu stîlpi aşezaţi în stil clasic, elevii şcolii profesionale de construcţii Cîmpulung, lucrau şi ei sub îndrumarea zidarului Mihail Tîrnăveţchi. Sus pe acoperiş se formaseră cofrajele şi trebuia tur-­­ nat betonul după care va urma a-­­ coperirea, N. BADITA Marti 10 iulie 1956 — nr. 2711 In Ţara Socialismului victorios Fiecare al treilea om din uzină învaţă La uzina de­­Uilmenţi cu bile nr. 1 din Moscova ar fi avut oca-­­ zia să facem cunoştinţă cu ingi-­­­nerul Fiodor Vinogradov. El s-a , angajat în uzină ca dulgher, avînd­­ ca pregătire numai cinci clase. Aici­­ Vinogradov şi-a continuat învăţă-­­ tura la şcoala serală a tineretului muncitor şi primind diploma de maturitate, a dat examen la secţia serală a institutului. Anul trecut a terminat cu succes proiectul de diplomă şi lucrează ca maistru. In prezent se pregăteşte pentru aspi­rantură. Nici copiii săi nu se lasă mai prejos. Fiul său, Vladimir — mais­tru la secţia de montaj — studiază în anul I la institut, iar fiica sa, Ol­ga, care lucrează la banda rulantă principală de la uzina de turisme mici, învaţă seara la şcoala medie tehnică de construcţii de maşini. La uzina de rulment­ cu bile gă-­ seşti mulţi ca Vinogradov. De curînd, de exemplu, au absolvit Institutul de învăţămînt superior muncitoarea Zenaida Zolotorevskaia şi fosta lucrătoare la maşini-unelte Evghenia Tlurina, care se achită în prezent cu succes de sarcinile ce revin unui, Inginer instructor. Muncitorilor li s-au creat în uzină toate condiţiile pentru a-şi ridica nivelul de cunoştinţe gene­rale şi calificarea. Aici funcţionează Institutul de construcţii de maşini, unde studiază 150 muncitori. Ma­joritatea lor învaţă fără a întrerupe munca în producţie. 500 muncitori frecventează şcoala medie tehnică, b­a de mult s-au împlinit 10 ani de la înfiinţarea şcolii serale a tinere­tului muncitor. Numeroşi absolvenţi ai ei lucrează im prezent ca şefi de secţie şi sectoare şi învaţă în insti­tutele de învăţămînt superior. In ultimul cincinal numărul ele­vilor din uzină s-a mărit de cinci ori. Ridicarea nivelului de cunoş­tinţe generale şi a calificării a de­venit o necesitate pentru colectiv, o tradiţie. S-a creat o reţea largă de diferite cursuri, o şcoală a metode­lor înaintate de muncă. Din Iniţia­tiva comsomolistei Alexandra Kur­ganova, care îmbină cu succes munca de frezor cu cea de şlefuitor, s-au înfiinţat cursuri pentru însuşi­rea a două profesii. La ele participă peste 2000 muncitori avînd cele mai diferite meserii. Pentru ridicarea nivelului tehnic al lucrătorilor s-a organizat un se­minar pentru studierea proceselor tehnologice de producere a rulmen­ţilor. Conferinţele sunt ţinute aici de muncitori cali­­ficaţi, care au o experienţă îndelungată, de colabo­ratori ştiinţifici aii Institutului In­dustriei de Rulmenţi şi ai Biroului Central de Construcţie. Ele se ţim după un program special întocmit, care prevede întregul ciclu de pre­lucrare a pieselor pentru rulmenţi, începînd de la producerea semifa­bricatelor pînă la montare. De la începutul anului de învăţă­­mînt participanţii la seminar au făcut cunoştinţă cu cele mai noi tipuri de rulmenţi, au audiat con­ferinţe despre metalul care e folosit la fabricarea lor, despre metodele de forjare a semifabricatelor şi pre­lucrarea la strung a pieselor. In întreprindere se organizează periodic conferinţe pe teme teh­nice şi de producţie. In ultimul timp, în secţiile uzinei s-a desfăşu­rat o intensă muncă de pregătire a­­ unei asemenea conferinţe. S-au adunat peste 800 propuneri, a căror punere în practică va permite ridi­carea productivităţii muncii, îmbu­nătăţirea calităţii producţiei, auto­matizarea şi mecanizarea proceselor care necesită un volum mare de m­uncă. Comisia pe întreaga uzină a selecţionat 180 din aceste propu­neri pentru a fi analizate în cadrul conferinţei. Caracteristic pentru desfăşura­rea acestei conferinţe, va fi faptul că la lucrările ei vor participa re­prezentanţii tuturor uzinelor de rul­menţi din ţară. Ei vor povesti despre realizările din întreprinde­rile lor, vor face schimb de expe­rienţă în ceea ce priveşte introdu­cerea tehnicii noi şi a tehnologiei înaintate. Vor lua parte şi reprezen­tant­ al institutelor de cercetări ştiinţifice şi ai Institutelor de învă­ţămînt superior. Asemenea conferinţe sunt o mi­nunată şcoală a experienţei înain­tate, ele contribuie la creşterea ni­velului muncitorilor, inginerilor şi tehnicienilor. Anul acesta administraţia uzinei şi organizaţiile obşteşti din cadrul ei vor înfiinţa încă o şcoală de 10 ani şi vor lărgi fondul pentru învă­­ţămîmt. Intr-un cuvînt, în prezent, fiecare al treilea muncitor de la uzina de rulmenţi învaţă. Colectivul acestei întreprinderi fruntaşe din Moscova, alături de întreg poporul sovietic, intensi­fică lupta pentru ridicarea produc­tivităţii muncii, pentru folosirea cît mai bună a tehnicii, pentru tradu­cerea în viaţă a directivelor Corn­­gresului al XX-lea al P.C.U.S. cu privire la cel de-al 6-lea cincinal, O. VINOGRODOV Oţelarul Vasile Scuropat, de la uzina „Azovstal" din oraşul Jdanov, R.S.S. Ucraineană, este unul din iniţiatorii întrecerii socialiste pentru reducerea ciclului de producţie, pentru mărirea producţiei de oţel, fontă şi laminate. In această întrecere, care a început la uzina sus­­amintită, au fost antrenaţi multe mii de muncitori şi ingineri ai între­prinderilor metalurgice din U.R.S.S. In clişeu : Vasile Scuropat la tabloul de comandă al cuptorului Martin Cercul A. S. I. T. ajută la rezolvarea problemelor de producţie In unele sectoare ale fabricii de pie­se de schimb C.F.R. „Gh. Apostol“ din Galaţi munca mergea mai greu din pricina unor procedee învechite de lucru. La turnătorie multe piese erau rebulate din cauza sistemului vechi de turnare. Se ridica problema meca­nizării unor operaţiuni ce se făceau manual ca şi decuparea fierului cor­nier. Buna desfăşurare a întregului proces de producţie era oarecum îm­piedicată. Membrii cercului A. S. I. T. împre­ună cu muncitorii fruntaşi au studiat fiecare problemă în parte. Strădania lor a fost încununată de succes. Astăzi, anumite piese se toarnă în cochilii metalice. Noul sistem de muncă reduce în mod simţitor rebu­turile şi adausul de prelucrare de la un kg fontă la 0,840 kg de fiecare bucată. A fost mecanizat procesul de roluire a corpurilor rotative şi a manşoanelor de la tampoanele cilindrice (proces tehnologic unic în ţară), iar decupa­rea fierului cornier care pînă acum se făcea prin sudură oxiacetilenică, se face prin matritare. Toate aceste realizări aduc întreprin­derii serioase economii şi contribuie la creşterea producţiei şi productivităţii muncii. C. Stamate corespondent voluntar Expoziţie comemorativă — Rembrandt TG. MUREŞ (coresp. „Munca"). — La 15 iulie se împlinesc 350 de ani de la naşterea celebrului pictor olan­dez Rembrandt. In cinstea acestei aniversări, Muzeul de Artă din Tg. Mureş a deschis la Palatul Cultural din localitate, o expoziţie cu reprodu­ceri din operele marelui pictor. Cele 60 de tablouri expuse vor putea fi vizionate timp de două săptămîni. In ziua deschiderii expoziţiei, peste 1000 de vizitatori şi-au înscris numele la caetul de impresii al expoziţiei.

Next