Munca, iulie 1956 (Anul 12, nr. 2704-2729)
1956-07-10 / nr. 2711
pag. 2 Viaţa organizaţiilor sindicale Cînd lipseşte organizarea La uşa clubului C.C. al Sindicatului muncitorilor din poligrafie, presă şi editură stau ciţiva oameni pe ale căror feţe se citeşte îngrijorarea. Sunt preşedinţi de comitete de secţii, de întreprinderi şi instructori ai C.C. al sindicatului. Unul dintre ei, Dumitru Pilpău, activist la secţia organizatorică, rupse tacerea : — S-a făcut de-acum ora 5 şi ce puţini oameni s-au adunat ! Nu ştiu ce să mai cred... Mobilizare s-a făcut doar. Printre cei care se plimbau agitaţi prin fumoar, trăgînd cu nesaţ din ţigări, se auzeau mereu şoapte: „Te pomeneşti că iar se amină ca vinerea trecută“ — spuneau unii. „Să ştii că iar am bătut drumul de pomană, deşi aveam atîta treabă“ — spuneau alţii. Preşedinţii, avînd fiecare în mină cîte un tabel, schimbă între ei priviri întrebătoare. Ochii lor se luminează doar atunci cînd mai zăresc în capul scărilor cite un organizator de grupă întîrziat. La fiecare nou venit, preşedinţii mai trag cu creionul cîte o linie pe tabel şi răsuflă uşuraţi. Pînă la ora 17,30 se adunaseră în fine ceiva mai mult de jumătate din numărul organizatorilor de grupă care fuseseră convocaţi la un interesant schimb de experienţă, organizat de C.C. al sindicatului respectiv. ...In sală s-a făcut linişte. La masa prezidiului a luat loc şeful secţiei organizatorice a C.C. al sindicatului, tovarăşul Lanset. Arătînd care este scopul schimbului de experienţă, el a spus: „Ne-am adunat azi aici pentru a lămuri o confuzie care şi-a făcut loc în ultima vreme în activitatea noastră sindicală. Este vorba de deosebirea dintre felul cum se organizează consfătuirile de producţie şi adunările generate sindicale“. Şi apoi, în spirit autocritic, a continuat: „La această confuzie am contribuit de altfel şi noi, activiştii C.C. al sindicatului. De aceea, din cele două referate ce vor fi prezentate de doi tovarăşi organizatori de grupă şi din întrebările şi discuţiile ce vor fi purtate pe marginea lor, va trebui să lămurim această problemă. Referatele tovarăşilor Aldea, organizatorul grupei nr. 11 de la Combinatul Poligrafic Casa Scînteii şi Dălălău, organizatorul grupei nr. 2 de la întreprinderea poligrafică nr. 1 au fost urmărite cu atenţie. Ele au tratat însă probleme generale ale activităţii sindicale, fără să fie legate organic de tema schimbului de experienţă. Cei doi organizatori de grupă, nefiind ajutaţi îndeaproape la întocmirea referatelor, au înfăţişat un fel de rapoarte de activitate. Despre problema principală a schimbului de experienţă nu s-a vorbit însă mai nimic. Dornici să afle totuşi cum se organizează consfătuirile de producţie şi adunările generale în întreprinderile în care lucrează referenţii, participanţii la schimbul de experienţă au pus nenumărate întrebări. Cu toate eforturile depuse, cei doi organizatori de grupă n-au reuşit să dea răspunsuri care să lămurească în suficientă măsură pe cei prezenţi, mai ales în problema organizării consfătuirilor de producţie. Referatele n-au creat o bază temeinică de discuţii. Dacă unii vorbitori, cum sunt de pildă tovarăşul Gheorghe Petre de la întreprinderea poligrafică nr. 3 şi Irina Weigl de la „Cartea Rusă“, au ridicat probleme importante în legătură cu organizarea consfătuirilor de producţie şi au criticat felul cum a fost organizat schimbul de experienţă, alţii au dat dovadă de o slabă pregătire în problemele activităţii sindicale, făcind numeroase confuzii. Iată un singur exemplu: Tovarăşul Paraschiv, de la Combinatul Poligrafic Casa Scînteii, vorbind despre organizarea adunărilor generale sindicale a spus printre altele : — Pentru a ajuta pe cei rămaşi în urmă, pentru a organiza informări politice cit mai dese, ,,să se facă mitinguri cu referat“. O voce din sală a întrebat: — Dar adunarea generală a grupei cînd se ţine ? Şi ce se discută cu acest prilej ? — Consfătuirea de producţie, vreţi să spuneţi ? — Nu tovarăşe, adunarea generală sindicală care trebuie ţinută lunar în grupa sindicală sau în secţie. După ce s-a gîndit puţin, „ajutat“ fiind şi de şoaptele din jurul său, tovarăşul Paraschiv a răspuns pe un ton sfătos : — Aha, am înţeles. E vorba de adunările generale sindicale. Ei bine, ele trebuiesc ţinute în grupă odată la trei luni, iar pe secţii odată la şase luni. In sală, lumea a început să murmure. Ciocănind cu creionul într-un pahar, conducătorul schimbului de experienţă a restabilit însă liniştea. Participanţii nefiind lămuriţi ar mai fi vrut să discute în legătură cu tema schimbului de experienţă. Dar prezidiul (format dintr-un singur om) a găsit de cuviinţă că e tîrziu şi că e mai bine ca cei care mai au ceva de spus să facă aceasta în scris. Au urmat concluziile asupra schimbului de experienţă. Ele, deşi au cuprins generalităţi, au reuşit totuşi să lămurească mai bine rolul consfătuirilor de producţie şi al adunărilor generale sindicale. Mult mai bine ar fi fost însă, aşa cum au subliniat numeroşi vorbitori, ca iniţiativa C.C. al sindicatului să fi fost însoţită de o organizare temeinică, atît în ce priveşte sprijinirea celor doi referenţi, cît şi în ce priveşte instruirea şi înarmarea organizatorilor de grupă cu cunoaşterea documentelor Plenarei C.C.S din 30 ianuarie — 1 februarie a.c. In felul acesta, iniţiativa C.C. al sindicatului ar fi dat loc unui schimb viu de păreri, unui adevărat schimb de experienţă, şi şi-ar fi atins cu prisosinţă scopul. Aşa însă, schimbul de experienţă, învăţămintele trase, n-au fost rodul dezbaterii colective a unei probleme atît de importante, ci au avut aspectul unei şedinţe de instructaj. C.C. al Sindicatului muncitorilor din poligrafie, presă şi editură are datoria să acorde pe viitor mai multă grijă organizării schimbului de experienţă şi să-şi concentreze şi mai mult atenţia in vederea instruirii activului sindical din grupe. P. M.ARGINEANU Deasupra ogoarelor... O tntîlnire neaşteptată ATu de mult m-am Inttlnit cu o 1V veche cunoştinţă, pilotul Ion Petrescu şi cu nişte colegi ai săi. II ştiam prin alte părţi şi nicidecum la aviaţia utilitară. Nu l-am găsit de loc schimbat. Arată Ca şi acum 5—6 ani, cînd, cu micul său P.O.-2 se avtnta prin apci de furtuni, aducînd din cătune îndepărtate bolnavi pentru intervenţii chirurgicale la Bucureşti, purtind medicii In Deltă, ori paraşutinci, medicamente in satele de munte. Acelaşi om vesel, întreprinzător, cu un dezvoltat simţ al umorului. Acum s-a apucat de o treabă tot atît de importantă și e bucuros că ziarul nostru se interesează de munca acelora care luptă împotriva lăcustelor. KTe aflăm pe izlazul co/munei Redea. Unul cite unul, cu panourile albroşu In spate. In cîmp se ivesc semnalizatorii care au pornit să-şi ocupe locurile, situate la 10-12 km. de punctul unde ne aflăm. Descărcătorii care foiesc în preajma magaziei unde sunt depozitaţi sacii cu hexacloran şi arsenit de calciu, îşi scot mănuşile de cauciuc, măştile ce le apără căile respiratorii, pregătindu-se pentru spălat. Deşi ne aflăm in plin cîmp, protecţia muncii oamenilor este bine pusă la punct. Aici, există şi o baie, ce-i drept improvizată, o trusă medicală , şi cîte alte lucruri. Aviatorul Ion Petrescu îmi prezintă pe inginerul Gheorghe Bidlan, responsabilul tehnic al centrului de combatere din Redea. Prietenos şi binevoitor, el ne dă relaţii despre munca ce se desfăşoară aici. Inginerul Gheorghe Bilan propune apoi să ne aşezăm la umbra planului avionului pilotat de tov. Petrescu, ca să mai discutăm pînă va sosi laptele — antidotul, pe care-l primesc oamenii. — Pe izlazul acesta cam de 5000 ha. — arată inginerul Bitlan făcind cu mina un cerc imaginar — s-au cuibărit dușmanii recoltelor — lăcustele de Maroc. Pe unele vetre, numărul lăcustelor e mare : 4.000—5.000 pe metru pătrat. Sunt incluse lăcustele care n-au făcut încă aripi, precum și larvele care se găsesc în niste teci aflate in pămint. Pînă acum, am combătut o suprafaţă de 2.000 ha. Am prăfuit intîi cu hexacloran numeroasele laturi ale acestui imens paralelogram, formind astfel un briu peste care nu pot trece lăcustele spre culturile din vecinătatea izlazului. Azi, am început să prăfuim în mijlocul terenului arsenit de calciu, o substanță toxică otrăvitoare, care distruge lăcustele in 24 de ore. — A sosit laptele — strigă tindrul mecanic de pe Y.R..POX, apropiindu-se de noi cu un bidon de lapte cald. Fiecare primește căni și pahare. — Cînd timpul este bun — îşi continuă vorba inginerul Bitlan — dimineaţa executăm pină la 8 aeroprăfuiri. Seara la fel. Am putea face mai mult, dar sintem stinjeniţi intr-o oarecare măsură de cei care au vitele la păscut. Sfaturile populare din comunele Redea, Amărăşti, Celaru şi Ghizdăreşti n-au luat măsuri energice pentru evacuarea turmelor de oi de pe suprafeţele ce urmează a fi combătute. Lingă noi se aşeză Mihai Ocororov, cel mai bun încărcător al centrului. S-a spălat de praful de hexacloran şi acum vine să-şi bea laptele. In urma lui soseşte doctorul Nicolicioiu de la circumscripția medicală Redea, care pină acum, supraveghease ,,toaleta" încărcătorilor. E foarte exigent in ceea ce priveşte respectarea normelor de protecţia muncii. — Să mergem la odihnă! Pină după amiază aici nu mai avem ce face — spuse pilotul Ion Petrescu ridicindu-se și pornind spre ușa A.N.-2-ului. In urmă, urcară mecanicii. Constantin Dumitrescu împreună cu mecanicul său de bord porniră spre Y.R.-POX. Primul s-a ridicat în aer P.O.2-ul pilotat de aviatorul Dumitrescu, apoi A.N.-2-ul nostru. La firul ierbii După amiaza a fost extrem de călduroasă. In copaci nu mişca nicio frunză. Cam pe la ceasurile cinci am decolat, luînd cap la compas comuna Redea. In cîteva minute am şi ajuns deasupra platoului unde încărcătorii gata echipaţi abia aşeptau să aterizăm. După ce avionul rulase pină in faţa magaziei, coborîm şi trecem în partea stingă, mult în faţa avionului, pentru a nu veni in contact cu praful degajat de manipularea sacilor. In mai puţin de 15 minute, încărcătorii Marin Badea, Paul Ciocirlan şi Ştefan Ciucă din echipa lui Paul Stan au răsturnat 25 de saci cu insecticid în buncherul A. N.-2-ului. După ce oamenii s-au depărtat de avion, s-a închis uşa şi după proba, in plin, a motorului am părăsit pămintul. Facem turul de pistă şi ne îndreptăm spre terenul indicat de inginerul Bitlan. După noi a decolat şi avionul pilotat de Constantin Dumitrescu, apucînd spre centrul izlazului. După aproximativ un minut zărim semnalizatorii: unul la vreo 200 de m, în faţa noastră, celălalt, mic de tot la ciţiva kilometri. Avionul coboară la firul ierbii. Pilotul acţionează dispozitivul de aeroprăfuire Sub fuselajul avionului antrenat de curentul produs de elicea cu patru pale întoarse la virf în chip de iatagan, hexaclorarvul rămine în urmă aidoma unei imense cozi. Al doilea semnalizator se apropie cu repeziune de noi. La cele două manşe Ion Petrescu şi Aurel Ciupercă, pilotul secund, privesc ţintă înainte. In apare un dîmb. Ion Petrescu trage uşor manşa spre piept şi gorganul este ,sărit". Trecem apoi la ciţiva metri şi cam la jumătatea înălţimii lui dăm de un fag secular, apărut ca din pămint. Semnalizatorul al doilea a rămas in urmă. Se opreşte difuzarea prafului, avionul capătă înălţime şi facem cale întoarsă. Zburăm paralel cu brîul de praf ce se aşează încet pe pămint. Intre timp primul semnalizator s-a mutat lateral cu vreo 100 de paşi. Un viraj pe stingă, apoi unul pe dreapta şi coborîm din nou la firul ierbii. Coada, ca de cometă, ce s-a ivit din nou in urma avionului se alătură de prima cară. Curând rezervorul de praf s-a golit. Avionul virează spre terenul de aterizare și după aproximativ un minut este așezat ca la carte pe trei puncte". Cu raidul acesta cele două avioane au totalizat 85 de ore de zbor, aici, la Redea. ★ Seara, pe la ceasurile etnd soareie scălda cimpia intr-o lumină singerie, ne-am ridicat din nou In aer, luînd drumul către oraş. Pe pămint, lanurile de grlu cu spicul greu de rod, unduiau alene. Primejdia de a fi invadate de lăcuste devenise astăzi şi mai mică. Peste o săptămină-două ea nu va mai exista. Piloţii şi mecanicii de la aviaţia utilitară şi tehnicienii de la protecţia plantelor sunt la posturi. I. VĂDUVĂ corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Craiova Sub planul avionului l ăuiatorul Ion Petrescu în faţa aparatului AN-2, care-l pilotează. De ce nu poate fabrica de ciment din Comarnic să-şi respecte contractele economice Vineri 22 iunie 1956, Biroul serviciului de livrări al fabricii de ciment din Comarnic. Uşa se deschide cu putere şi intră, val-vîrtej, un om cu servietă. — Sini Ion Golea, delegat de la ICAZ -Sibiu. Am venit să mă informez ce faceţi cu repartiţia noastră? De ce nu ne trimiteţi cimentul ? Avem doar contract, pentru ce nu-l respectaţi ? Am venit de cinci ori pînă acum... Şi discuţia continuă încă mult timp pe această temă, intreruptă doar de soneria telefonului. Din răspunsurile tovarăşei care ridică din cînd în cînd receptorul, ne putem da seama uşor că este vorba tot despre repartiţii, contracte şi livrări de ciment. Lucruri asemănătoare se pot petrece oriunde, în orice întreprindere, la orice serviciu de livrări. Fiecare fabrică sau uzină are relaţii economice şi este firesc să se poarte astfel de discuţii. Stînd însă de vorbă cu tovarăşul Valentin Piciorea, şeful serviciului amintit, afli că pe aci se perindă zilnic pînă la zece delegaţi, veniţi din toate colţurile ţării, care insistă să fie respectate contractele de livrări. Am făcut atunci o mică socoteală : dacă fiecare delegat cheltuieşte cu deplasarea o sută de lei, asta înseamnă o mie de lei pe zi. Să mai înmulţim această cifră cu o sută (nu cu 365, cîte zile are anul) şi ne dă suma de 100000 lei (una sută mii lei) anual. Atît suportă economia naţională de pe urma „urgentării" livrărilor de ciment la fabrica din Comarnic ! Din punct de vedere economic, situaţia aceasta nu poate fi socotită normală. Mai mult, statul obligînd întreprinderile să încheie contracte economice în care se stabilesc executări de lucrări, prestări de servicii, livrări de produse etc., urmăreşte tocmai să preîntîmpine astfel de situaţii. Cu alte cuvinte, aceste contracte au, menirea să statornicească angajamentele furnizorilor şi beneficiarilor, angajamente care urmează a fi aduse la îndeplinire fără nici un fel de discuţii, fără nici un fel de deplasări şi fără nici un fel de „urgentări" şi ,,impulsionări”. Dacă aşa stau lucrurile, atunci se pune în mod firesc întrebarea : de ce este nevoie totuşi să se facă asemenea cheltuieli inutile? De la început trebuie precizat că nu poţi aduce nici o învinuire celor care trimit delegaţi în scopul sus-arătat, deoarece ei o fac din dorinţa cinstită de a se aproviziona cu materiale în vederea îndeplinirii sarcinilor de plan Este natura! deci ca adevăratele cauze să le cauţi în primul rînd chiar în cadrul fabricii de ciment din Comarnic- Si. nu este greu să constaţi că au fost unele perioade în lunile ianuarie şi februarie, de pildă, cînd planul nu a fost realizat aici- Deci nici planul de livrări nu a putut fi respectat. Aşa că şi întreprinderea (director inginer I. Iancu) îşi are partea ei de vină pentru situaţia creată Dar în ultima vreme fabrica îşi îndeplineşte planul şi a recuperat şi rămînerea în urmă Şi totuşi lucruri de felul celor de mai sus continuă să se întîmple. Aceasta datorită felului defectuos cum lucrează Direcţia Generală de Aprovizionare şi Desfacere din Ministerul Industriei Materialelor de Construcții. Acest for, a cărui sarcină reiese chiar din titulatură, nu are nici un respect pentru contractele economice pe care le încheie întreprinderile în subordine. Iată cum procedează el: la o anumită dată din lună trimite acestor întreprinderi planul de livrări de ciment, pentru diferite unităţi din ţară. Pe baza acestuia, întreprinderea respectivă este obligată să încheie contracte de livrări cu beneficiarii. Lucru care se şi face Insă în loc ca Direcţia amintită să lase fabrica să-şi respecte contractele, trimite aproape zilnic tot felul de dispoziţii, grafice de livrări şi altele asemănătoare care schimbă cantităţile şi termenele de livrare şi care se bat cap în cap cu planul de livrări iniţial şi, deci, cu contractele economice încheiate. Fabrica este pusă atunci între ciocan şi nicovală , sau nu respectă contractele economice, sau nu respectă ordinele ministerului. Iar de multe ori nu e în măsură să respecte nici unele nici altele. E la mintea oricui că o întreprindere nu poate să livreze mai multe produse decît produce. Ce face însă Direcţia Generală de Aprovizionare şi Desfacere din Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii ? In multe cazuri, spre ,,a scăpa” de presiunea unor unităţi care n-au primit ciment de la unele fabrici ce nu şi-au îndeplinit planul, dă fabricii din Comarnic un plan de livrări mai mare decît planul de producţie — cu 29 la sută în trimestrul I şi cu 9,5 la sută în trimestrul II 1956! Ca urmare, o serie de beneficiari ajung în posesia unor contracte pentru livrări de ciment, despre care se ştie sigur că fabrica de la Comarnic nu le poate onora Insă beneficiarii neştiind aceasta, pistonează pe toate căile — şi mai ales prin costisitoarea trimitere de delegaţi — să li se livreze cimentul repartizat ! De aci toate acele fenomene despre care am vorbit la început. Adăugaţi la ele şi cheltuielile de cea. 1000 lei lunar pe care le face fabrica din Comarnic cu deplasarea propriilor delegaţi, pentru a apăra întreprinderea în faţa unor instanţe in care este chemată, pentru nerespectarea clauzelor contractuale — şi veţi avea repercusiunile acestui defectuos sistem de lucru, care duce la irosirea unor importante fonduri băneşti. Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii are datoria de a curma aceste deficienţe, păgubitoare pentru economia naţională. Persistenţa lor va face ca fabrica de ciment din Comarnic să nu poată sprijini niciodată eforturile depuse de muncitorii constructori, care dau bătălia pentru construcţii de calitate, rapide şi ieftine. Aşteptăm deci ca tovarăşul locţiitor al ministrului Industriei Materialelor de Construcţii, inginer Răducan Cioroiu, care cunoaşte această situaţie, să dispună luarea măsurilor de îndreptare necesare- B SEBASTIAN și L. BĂRBIERI Corespondent al ziarului „Munca" pentru regiunea Ploești. MUNKA »Blocul burlacilor" Minerilor din Comăneşti le place să-ţi vorbească despre viaţa lor. Aşa-i omul cumsecade, simte nevoia să Împărtăşească cuiva din bucuriile şi necazurile sale. In urmă cu cîţiva ani povesteau despre clubul lor cel nou. Mai apoi, despre locuinţele lor din Zăvoi. Zilele trecute am aflat de la ei despre „blocul burlacilor“. Vorbeau cu atîta pasiune despre condiţiile create tineretului, încît m-am hotărit să merg să văd despre ce e vorba... ★ Blocul, arătos, cu două etaje, în care locuiesc muncitorii necăsătoriţi, mi-a atras privirile. Intr-adevăr, reuşit, nimic de zis. Mi-am pus in gînd să-l vizitez. Dar cum să te duci tamnesam şi să baţi la uşa unui om pe care nu-l cunoşti ? Am făcut-o totuşi... şi am avut noroc. In cadrul uşii a apărut Ion Jalbă, pe care-l cunoscusem anul trecut la şcoala profesională. Acum era administratorul blocului. Aşa fiind, fireşte că puteam afla multe, mai ales că avea cine să facă prezentările. Pînă una alta am aflat cîte ceva şi de la el. Blocul a fost construit pentru 200 locatari. In prezent însă nu locuiesc Intr-însul decît 91 tineri. Fiecare cameră are paturi, dulap, masă, scaune, noptiere, cuier, perdele, lenjerie etc. La fiecare etaj există baie, încălzire centrală peste tot. ...Am bătut la o uşă. Aici locuiește tînărul miner Adrian Urjoi, care era acasă, întins pe pat, citea cartea „Teheran“ , fusese în şat noaptea. Firește că s-a scuzat pentru deranjul găsit, aşa cum fac gazdele cînd primesc oaspeţi. La ce deranj s-o fi referit, nu ştiu nici astăzi. Totul era pus la punct. Un preş curat pe jos, hîrtie tapetată pe pereţi, o glastră cu flori şi altele, dădeau camerei un aer de ordine şi curăţenie. Se vedea că aici locuieşte un bun gospodar. La camera nr. 10, în care locuiesc Gh. Lazăr, Ion Ursu şi Ion Cristea, n-am fi intrat dacă uşa n-ar fi fost întredeschisă. O tovarăşe, din cele care asigură curăţenia blocului, venise să deretice. Am privit într-o doară înăuntru. Aşternutul de pe pat era răvăşit, sub noptieră se afla o strachină cu coji de cartofi, pe masă nişte resturi de mîncare, iar în colţul opus nişte gunoi strîns. Aici am tras o concluzie, diferită de prima. Tovarăşul Jalbă, ca unul care cunoaşte mai de mult locatarii, mi-a spus ca nu cumva să atribui burlăciei neglijenţa întîlnită, ci mai curînd delăsării unora, cum sînt cei a căror cameră tocmai am vizitat-o. Parcă pentru a ne convinge că omul sfinţeşte locul, am dat să batem la altă uşă. Pe Vasile Cîrcu l-am găsit pregătindu-se pentru şut. El şi-a cumpărat de curînd un aparat de radio. Şi aci am găsit o cameră bine orînduită, plăcută — carte de vizită a unui locatar harnic şi îngrijit. Am mai trecut şi pe la alte camere. Multe erau încuiate. Minerii se aflau în şatul de dimineaţă. Dar chiar aşa, tot am reuşit să aflu cîte ceva. La uşa încăperii locuite de Ion Turca, Gheorghe Toader şi Ion Ivan, am văzut broasca spartă. O notă discordantă in ansamblul imobilului Dar şi un prilej de a-ţi pune întrebarea : de ce oare nu păzesc bunurile care de fapt sunt ale lor ? In schimb, acolo unde locuiesc Nicolae Paşlenghi şi Ion Lungu, mai mare dragul. Şi unii şi alţii sínt tineri, şi unii şi alţii sínt mineri. Unii sínt însă gospodari buni, pe cînd ceilalţi nu. * La plecare am admirat blocul din nou Şi mi-am spus că nu-i suficient să creezi condiţii, ci trebuie să insufli oamenilor dorinţa de a păstra bunurile de care se bucură. Şi m-am gîndit atunci şi la organizaţia sindicală a întreprinderii carbonifere Comăneşti... A. CROITORII Pe şantierul Teatrului din Botoşani Războiul n-a cruţat de urgie nici oraşul Botoşani. Ici colo se mai vede şi astăzi cîte o casă zdrelită de obuze, proptită in stilpt ca un schilod. N-a fost cruţat nici teatrul care era o podoabă a nordului Moldovei. Oamenii muncii s-au apucat să ridice pe ruinele lui un altul mai mîndru şi mai frumos. I-am văzut zilele acestea la lucru. Pe tovarăşul şef de lot Ion Be-jenaru l-am găsit în interiorul construcţiilor din îndrumări. Cînd a auzit că venisem să scriu ceva despre teatru m-a invitat să mergem să văd grupul social. Deşi ardeam de nerăbdare să văd oame- nii, am pornit totuşi alături de ghid. Bănuind parcă nerăbdarea mea a adăugat: „Intîi trebuie să vedeţi condiţiile în care trăiesc muncitorii, că de aceasta depinde şi randamentul lor în muncă". Am fost impresionat de curăţenia din dormitoare şi cantină, de mirosul plăcut al mîncărurilor, de curăţenia lucrătorilor. Ajunsesem la construcţii. Am luat-o cu vizitatul de la subsol unde oamenii pregăteau instalaţiile uzinei termice şi uzinei de ventilaţie. Am urcat pe scena care va fi dotată cu instalaţii moderne de lumină şi de manevrare a decorurilor, apoi princabinele artiştilor, prin sala de muzică simfonică, etc. Peste tot întîlneam oameni lucrînd. Printre ei se afla tovarăşul Marin Mirza, betonist, care îşi depăşeşte zilnic norma cu 115 la sută, cîştigînd peste 1.200 Iei iu- ] nar. Pe marele balcon al faţadei, prevăzut cu stîlpi aşezaţi în stil clasic, elevii şcolii profesionale de construcţii Cîmpulung, lucrau şi ei sub îndrumarea zidarului Mihail Tîrnăveţchi. Sus pe acoperiş se formaseră cofrajele şi trebuia tur- nat betonul după care va urma a- coperirea, N. BADITA Marti 10 iulie 1956 — nr. 2711 In Ţara Socialismului victorios Fiecare al treilea om din uzină învaţă La uzina deUilmenţi cu bile nr. 1 din Moscova ar fi avut oca- zia să facem cunoştinţă cu ingi-nerul Fiodor Vinogradov. El s-a , angajat în uzină ca dulgher, avînd ca pregătire numai cinci clase. Aici Vinogradov şi-a continuat învăţă- tura la şcoala serală a tineretului muncitor şi primind diploma de maturitate, a dat examen la secţia serală a institutului. Anul trecut a terminat cu succes proiectul de diplomă şi lucrează ca maistru. In prezent se pregăteşte pentru aspirantură. Nici copiii săi nu se lasă mai prejos. Fiul său, Vladimir — maistru la secţia de montaj — studiază în anul I la institut, iar fiica sa, Olga, care lucrează la banda rulantă principală de la uzina de turisme mici, învaţă seara la şcoala medie tehnică de construcţii de maşini. La uzina de rulment cu bile gă- seşti mulţi ca Vinogradov. De curînd, de exemplu, au absolvit Institutul de învăţămînt superior muncitoarea Zenaida Zolotorevskaia şi fosta lucrătoare la maşini-unelte Evghenia Tlurina, care se achită în prezent cu succes de sarcinile ce revin unui, Inginer instructor. Muncitorilor li s-au creat în uzină toate condiţiile pentru a-şi ridica nivelul de cunoştinţe generale şi calificarea. Aici funcţionează Institutul de construcţii de maşini, unde studiază 150 muncitori. Majoritatea lor învaţă fără a întrerupe munca în producţie. 500 muncitori frecventează şcoala medie tehnică, ba de mult s-au împlinit 10 ani de la înfiinţarea şcolii serale a tineretului muncitor. Numeroşi absolvenţi ai ei lucrează im prezent ca şefi de secţie şi sectoare şi învaţă în institutele de învăţămînt superior. In ultimul cincinal numărul elevilor din uzină s-a mărit de cinci ori. Ridicarea nivelului de cunoştinţe generale şi a calificării a devenit o necesitate pentru colectiv, o tradiţie. S-a creat o reţea largă de diferite cursuri, o şcoală a metodelor înaintate de muncă. Din Iniţiativa comsomolistei Alexandra Kurganova, care îmbină cu succes munca de frezor cu cea de şlefuitor, s-au înfiinţat cursuri pentru însuşirea a două profesii. La ele participă peste 2000 muncitori avînd cele mai diferite meserii. Pentru ridicarea nivelului tehnic al lucrătorilor s-a organizat un seminar pentru studierea proceselor tehnologice de producere a rulmenţilor. Conferinţele sunt ţinute aici de muncitori calificaţi, care au o experienţă îndelungată, de colaboratori ştiinţifici aii Institutului Industriei de Rulmenţi şi ai Biroului Central de Construcţie. Ele se ţim după un program special întocmit, care prevede întregul ciclu de prelucrare a pieselor pentru rulmenţi, începînd de la producerea semifabricatelor pînă la montare. De la începutul anului de învăţămînt participanţii la seminar au făcut cunoştinţă cu cele mai noi tipuri de rulmenţi, au audiat conferinţe despre metalul care e folosit la fabricarea lor, despre metodele de forjare a semifabricatelor şi prelucrarea la strung a pieselor. In întreprindere se organizează periodic conferinţe pe teme tehnice şi de producţie. In ultimul timp, în secţiile uzinei s-a desfăşurat o intensă muncă de pregătire a unei asemenea conferinţe. S-au adunat peste 800 propuneri, a căror punere în practică va permite ridicarea productivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii producţiei, automatizarea şi mecanizarea proceselor care necesită un volum mare de muncă. Comisia pe întreaga uzină a selecţionat 180 din aceste propuneri pentru a fi analizate în cadrul conferinţei. Caracteristic pentru desfăşurarea acestei conferinţe, va fi faptul că la lucrările ei vor participa reprezentanţii tuturor uzinelor de rulmenţi din ţară. Ei vor povesti despre realizările din întreprinderile lor, vor face schimb de experienţă în ceea ce priveşte introducerea tehnicii noi şi a tehnologiei înaintate. Vor lua parte şi reprezentant al institutelor de cercetări ştiinţifice şi ai Institutelor de învăţămînt superior. Asemenea conferinţe sunt o minunată şcoală a experienţei înaintate, ele contribuie la creşterea nivelului muncitorilor, inginerilor şi tehnicienilor. Anul acesta administraţia uzinei şi organizaţiile obşteşti din cadrul ei vor înfiinţa încă o şcoală de 10 ani şi vor lărgi fondul pentru învăţămîmt. Intr-un cuvînt, în prezent, fiecare al treilea muncitor de la uzina de rulmenţi învaţă. Colectivul acestei întreprinderi fruntaşe din Moscova, alături de întreg poporul sovietic, intensifică lupta pentru ridicarea productivităţii muncii, pentru folosirea cît mai bună a tehnicii, pentru traducerea în viaţă a directivelor Corngresului al XX-lea al P.C.U.S. cu privire la cel de-al 6-lea cincinal, O. VINOGRODOV Oţelarul Vasile Scuropat, de la uzina „Azovstal" din oraşul Jdanov, R.S.S. Ucraineană, este unul din iniţiatorii întrecerii socialiste pentru reducerea ciclului de producţie, pentru mărirea producţiei de oţel, fontă şi laminate. In această întrecere, care a început la uzina susamintită, au fost antrenaţi multe mii de muncitori şi ingineri ai întreprinderilor metalurgice din U.R.S.S. In clişeu : Vasile Scuropat la tabloul de comandă al cuptorului Martin Cercul A. S. I. T. ajută la rezolvarea problemelor de producţie In unele sectoare ale fabricii de piese de schimb C.F.R. „Gh. Apostol“ din Galaţi munca mergea mai greu din pricina unor procedee învechite de lucru. La turnătorie multe piese erau rebulate din cauza sistemului vechi de turnare. Se ridica problema mecanizării unor operaţiuni ce se făceau manual ca şi decuparea fierului cornier. Buna desfăşurare a întregului proces de producţie era oarecum împiedicată. Membrii cercului A. S. I. T. împreună cu muncitorii fruntaşi au studiat fiecare problemă în parte. Strădania lor a fost încununată de succes. Astăzi, anumite piese se toarnă în cochilii metalice. Noul sistem de muncă reduce în mod simţitor rebuturile şi adausul de prelucrare de la un kg fontă la 0,840 kg de fiecare bucată. A fost mecanizat procesul de roluire a corpurilor rotative şi a manşoanelor de la tampoanele cilindrice (proces tehnologic unic în ţară), iar decuparea fierului cornier care pînă acum se făcea prin sudură oxiacetilenică, se face prin matritare. Toate aceste realizări aduc întreprinderii serioase economii şi contribuie la creşterea producţiei şi productivităţii muncii. C. Stamate corespondent voluntar Expoziţie comemorativă — Rembrandt TG. MUREŞ (coresp. „Munca"). — La 15 iulie se împlinesc 350 de ani de la naşterea celebrului pictor olandez Rembrandt. In cinstea acestei aniversări, Muzeul de Artă din Tg. Mureş a deschis la Palatul Cultural din localitate, o expoziţie cu reproduceri din operele marelui pictor. Cele 60 de tablouri expuse vor putea fi vizionate timp de două săptămîni. In ziua deschiderii expoziţiei, peste 1000 de vizitatori şi-au înscris numele la caetul de impresii al expoziţiei.