Naţiunea, iulie-septembrie 1927 (Anul 1, nr. 135-207)
1927-07-01 / nr. 135
I 2 Lei exemplarul Vineri, 1une 1927 Prim-redactor ș vsa^+rU Űul^1*4 ABONAMENTELEdactor respons . pruw* 1* IS At A TOLA Oft Asocial , ^ Pe un an . 600 Lei au fost calomniați î ncepuseră a-și scoate capul cu clași cinism care li-a caracteriet guvernarea în tot timpul celor 14 luni de prădăciune și aroganță. Izbiți de faimoasa „cărămidă“ ce le căzuse fără veste’n cap, leșinaseră de-ai fi crezut că n’o să-și mai vină’n ori niciodată, și când nici nu te-așteptai, hopliota averescană a ieșit de pe unde leșinase de ai fi zis că nu s’a mai pomenit pe lume mai voinicoasă ceată de apologeți ai neprihănirii. Lista prădătorilor aroganți își scotea capul, și fiindcă nu le da mâna să-și numească atacuri atacurile, spuneau că ripostează. Și ripostaui, nu glumă! Fiecare erou al nopții din 4 Iunie, devenise nologet al cinstei! Fiecare încălător de lege, devenise protagostul legalități! Acum tac din nou. Și-i semnificiv, cât de repede și-au închis lo. O știre ’n „Viitorul“: „Ia ai continuați, că vă publicăm sumentele dela ministerul fiițelor“. Și lista prădătorilor neîăniți a căzut pe labe de a mai re jalea. „Ripostele“ din „Incptarea“ au amuțit de trei zile a mai mare dragul. Voinicoșii s’au ascuns ca ’n bortă de șarpe, și așteaptă alte vremuri, bunăoară zina când dl N. Iorga îi va scoate acolo de urechi, ca să-i pună «ca agitație pe chestiuni conționale (nu sunt doar tot ei * în numele cărora s’au public sub semnătură în “Țara Neadtra * articole cu totul potrivnice atitudinei ce ar dori s’o ieie acum tovărășia dlui Iorga), borta unde s’au ascuns de informațiunea din „Viitorul“ aranjat de ți e mai mare , de dânșii, plouă acum peste scuzapile potop, și dintre toate am releva numai două . Ediția de-acum a „Universului“ a publicat în facsimile un jurnal al ultimului consiliu de miniștri averescan, un jurnal prin care lista de prădători acorda ministerului de război în ziua de 3 Iunie, adică cu 24 de ore înainte de a i se fi aplicat piciorul la spate, un credit de 471 milioane (patru sute șaptezeci și unu milioane) pentru diverse furnituri, plătibile extraordinar din prisosul încasărilor pe 1927 și din excedentul bugetului pe 1928!!! Cei cari făptuiau cu 24 de ore înainte de demitere jaful acesta (căci jaf se numește, deoarece n’o să vă închipuiți că în plasul din urmă guvernul dlui general Averescu se gândia la aprovizionarea armatei și nu la afaceri !) erau unii și aceiași cu înscăunătorii dictaturii care avea să fericească România printr-o prelungire a epocii de prădăciune și aroganță a șlehtei averescane! Și cazul al doilea, dl dr. C. Angelescu, ministrul instrucțiunii publice, a dat în vileag întâia serie a cumpărăturilor de imobile făcute de dl I. Petrovici pentru necesitățile școlare. Un singur exemplu: Un imobil ce fusese oferit acum doi ani dlui C. Angelescu, ministrul de atunci al instrucțiunii, cu două milioane, și fusese găsit cam exagerat evaluat, a fost cumpărat de dl Petrovici cu peste opt milioane și jumătate, adică, din această singură afacere buzunarul unui par DOMNUL MANIU sau politica neputinței și a răutății Cei nevoiași sunt mai totdeauna și răi. Așa este, în orice caz, domnul Maniu, șeful partidului național-țărănesc, slab și rău, ca om politic. Domnia sa are firea împrejurărilor în care a crescut. A crescut și trăit în Ungaria, în care, ca conducător al Românilor, nu avea nici o posibiliate să lucreze pozitiv pentru binele neamului său. Neamul romnesc, la intrarea domnului Maniu în viața publică, ieșea tocmai din cunoscuta politică a „pasivității“. Domnul Maniu este produsul acestei pasivități. Domnia sa era fiul unui neam a cărei cumințenie maximă se cristalizase în acea atitudine plitică de renunțare la orice idee de colaborare în opera de guvernare a țării de atunci. Nouă ani după liberarea Ardealului, domnul Maniu este tot pasivist; domiasa nu colaborează și nu a colaborat încă nici un moment la opera de guvernare a țării de acum. Trecutul îl apară și-l ține cu el, trecutul neputinței neamului românesc din Ardeal. Dar să nu fim nedrepți. Domnul Maniu mai aduce un lucru cu sine din vechea Ungarie. Domnia sa reprezintă momentul in care neamul nostru rupea cu pasivitatea. Să fim totuși înțeleși. In Ungaria de ieri, rupând cu pasivitatea neamul românesc nu avea, se pare, de căt un drum deschis: obsrucția, care nu era decât pasivitatea agresivă. Domnul Maniu ne aduce și acest defect politic cu domnia sa. Este incontestabil: domnul Maniu a fost, pe atunci, un minunat obstrucționist, un desăvârșit negator al operei de guvernare a stăpânilor maghiari. Dar dacă împrejurările în care trăia dau atitudinii domnului Maniu un caracter negativ, aceasta avea totuși o notă de ideal în ea: nota națională. Domnul Maniu, prin atitudinea sa negativă, reprezenta rezistența unui neam față e politica de desnaționalizare a Ungurilor. Atât se putea, atât se făcea. Așa a pășit deci domnul Maniu din casa ungurească în cea românească, stând în afară de opera de conducere a țării și nevoit să facă operă de obstrucție împotriva ei, fără experiență politică constructivă și pornit împotriva actelor de guvernământ; un om de stat slab și răutăcios, dacă voiți. Particularitățile acestea se vor reliefa în sensul din urmă, pe măsura ce-și vor pierde substratul ideal de mai înainte: lupta națională. Slăbiciunea sa a arătat-o domnul Maniu de la început chiar. Atunci când împrejurări românești au făcut cu putință constituirea unui guvern, în capul căruia trebuia să stea un Ardelean, domnia sa a trimes pe altcineva la București, să ia locul de prim-ministru, l-a trimes pe domnul Vaida. Iar aceasta n’o făcea din modestie, credem, căci nu s’ar înțelege atunci de ce a renunțat apoi la această virtute mai ales că, după judecata emisă de partidul național, domnul Vaida, ca primministru, dase dovezi de atâta pricepre și repurtase atâtea surtizan al partidului poporului s’a umplut cu aproape șapte milioane! Și lista publicată e enormă, iar lista încă necomunicatelor edificii școlare cumpărate de la partizani pe asemenea prețuri, este încă și mai uriașă. Și totuși au fost calomniați! Neprihăniții ! Să fim recunoscători dlui general Averescu pentru „ripostele“ sale, căci au avut cel mai frumos dintre daruri, pe acela de-a face să se facă lumină! Isaia Talan cese politice, încât o schimbare a conducerii nu-și avea nici un sens. Adevărul pare a fi că, crescut în tradiția pasivității, doivinul Maniu nu îndrăznea să devină activ și să-și asume răspund ,ru , trimetea pe altul. Căci nu ne putem !",chipul că trimițând pe domnul Vaida la București, ca prim-ministru al țării, domnul Maniu înțelegea numai să facă din postul acesta o simplă locotenență a președinției Consiliului Dirigent. Lucrul ar fi prea ridicul, deși nu imposibil ! De altfel, domnul Maniu n’a încetat un moment, până in ceasul de acum, sa întrupeze spiritul de ezitare în politica țării noastre. Domnia sa este doar acela care a încetățenit la noi un cuvânt nou : a pertraca, cuvânt care este însoțit acum, în conștiința tuturor de nota neputinței ș a ridiculului! Domnul Maniu nu este activ, plin de energie, decât până în momentul în care este sosit ceasul hotărârilor în vederea muncii constructive. Ceasul acesta sosit, domnia sa dă totdeauna îndărăt, amână decisia. Domnia sa a rămas și în România Mare la ușa operii de guvernământ, unde a pironit slăbiciunea moștenită de la trecut. Singura putere a sa a fost și este încă obstrucția. Atitudinea de negare pe care o avea domnul Maniu în statul ungar era mobilatâ însă, cum spuneam, prin scopul pe care-l servea. In statul românesc, .. . 1 "rv: rtv* prezintă un scop precis, altul decât acela de a stăpâni țara. Domnul Maniu nu mai este apărătorul unui ideal, care să încălzească toate inimele. Ezitările domnului Maniu, atunci când a fost vorba de a trece la acțiuni constructive, sunt făcute să ne ducă chiar la concluzii și mai grele. Lumea a început să creadă că domnului Maniu îi este frică să ia puterea: hotărâri, suntem convinși cu toții, că nu poate să ia! Fără program deci și fără putere ! Dar dacă cu un scop nobil î naintea ei, lupta negativă a domnului Maniu era numită obstrucție ; fără nici un astfel de scop înainte și stăpânită ezitările neputinței, ea devine răutate. Și domnul Maniu a dat dovezi numeroase, de răutate, de la Unire încoace, în vieața noastră publicâ. Regele, la încoronare, vechiul regat în fiece moment, au suferit de pe urma acestei răutăți. Iar pe deasupra, a suferit sentimentul unității naționale, pe care domnul Maniu și cei patronați de domnia sa, îl subminează în fiecare moment. Adunați vorbele de ocară, de batjocură, spuse de partizanii domnului Maniu în Ardeal, la adresa tuturor oamenilor din vechiul regat, la adresa unor oameni care luptă pozitiv astăzi pentru a ține în picioare și a consolida țara întregită și veți avea cea mai neagră și mai întinsă expectorație a răutății omenești. Dar orice lucru are o limită. Neamul acesta a isprăvit cu pasivitatea și el a isprăvit și cu spiritul de negare. Neamul românesc este liber de-acum și stăpân pe soarta sa, putând lucra pe propria lui socoteală și răspundere. El este liber și iltorul său va atârna nu atât de criticele și negările fiilor lui, cât de laturile pozitive ale acestora. Neamul românesc nu mai are nevoie acum de conducători ai pasivității și obstrucționismului său, ci de spirite care să-itrupeze dorul și nevoia lui de activitate, precum și încrederea voioasă în forțele lui. Neamul românesc nu are ce face cu domnul Maniu. El îi respectă și iubește pentru munca lui din trecut, dar îi va fi recunoscător în ceasul în care va face loc spiritelor care au mers cu vremea, pe care domnia sa n o mai poate urma, dar pe care, prin prezența sa, o împedică de a-și lua mai repede tot sborul. Produs al unor împrejurări nenorocite, îmbătrânit și osificat în ele, domnul Maniu nu mai este omul de care au nevoie împrejurările mai fericite în care se găsește neamul nostru astăzi. Cu cât va înțelege domnia sa mai repede lucrul acesta și cu cât se vor convinge și Ardelenii mai ușor de el, cu atât mai bine pentru toți. Căci cu cât va trece sufletul neamului nostru mai curând dela pasivitatea și obstrucției la care-1 redusese dominația al'ÜasUÜj la Ulriiia iv.»* ' în destinele țării lui mari înlăturând pe cei slabi și răutăcioși din mijlocul lui, pe cei ce ezită și critică mai mult și așezându-i acolo pe cei hotărâți, activi și plini de patima victoriilor României acesteia Marea noastră, a tuturora, cu atât ziua cea frumoasă a înfăptuirilor glorioase se va apopia mai mult pentru noi toți. Slab și plin de veninul slăbiciunii, așa l’am căpătat pe domnul M. nnu, omul politic dela Unguri, tate și plin de bucuria speranței, așa este neamul românesc în ceasul de față. El nu mai are ce face cu domnul Maniu, care prelinge în mijlocul victoriei noastre sufletul restriștei de ieri. 11 dăm trecutului ! il dăm panteonului mare al acestui trecut. Să fie mare și mărit acolo. Prezentul își vrea însă oamenii lui, își vrea omul lui, omul puterii și al bucuriei lui, iar un astfel de om nu este altul mai mare astăzi decât Ion I. Brătianu. Alegătorii să nu uite nici aceasta Cine votează cu domnul Maniu, apără trecutul înjositor al robiei de ieri. Cine votează cu domnul Brătianu apără prezentul cel mare și viitorul și mai mare a neamului nostru liber acum. Candidații organizației Partidului National-Liberal din Județul Cluj: La Cameră 1. Prof. Al. Lapedatu, Ministrul Cultelor și artelor. 2. N. Bănescu, profesor universitar. 3. Dr. Augustin Pordea, avocat 4. Dr. Partenie Dan, avocat. 5. Dr. S. Barițiu, medic. 6. V. Dancu, director de liceu. La Senat: 1. Dr. Ștefan P. Fabius, avocat. 2. Dr. Octavian Utalea. Colegiul unic al consiliilor comunale (Senat): Dr. Amos Frânicu, avocat. Colegiul camerelor de agricultură din tot Ardealul (Senat): Agronom inspector general C. Martinovici, profesor la Academia de Agricultură. Răsfoind Revistele Buletinul Apicultorilor De George Marita O serioasă și îmbucurătoare încercare constituie Buletinul Apicultorilor. Și cum, anul al șaselea în care întră, indică o durată apreciabilă, putem considera și caracteriza încercarea ca pe o definitivă și desăvârșită izbândă a sforțării apicultorilor noștrii. E o frumoasă notă de desăvârșire sufletească și de năzuința spre instruire în breasla crescătorilor de albine. Și tocmai, de unde ne așteptam mai puțin! izolați prin meseria lor, mai ușor prinși de pacostea rutinei, această categorie de profesioniști putea fi socotită mai degrabă, ca o bună producătoare de bogății sau de impozite fiscului, decât ca o susținătoare aprigă a unei reviste de știință serioasă. Revista se prezintă în condiții admirabile din toate punctele de vedere. Am în față numerele 1—2 și 3—4 din anul VI care uimesc prin bogăția și varitatea materialului și prin temeinicia și siguranța, cu care e expus. Conducătorii revistei, adevărați preoți ai disciplinei lor, au știut să evite, toate defectele, de care sufăr revistele noastre de speciali. VI, I Uit. UliLi, 4-4 HutUli.’UC.N ^>‘...4 și eftin, sau o intuiție totală de conținut. Cum sunt unele reviste speciale — mi-e rușine să le pomenesc numele — care umplu paginile și coloanele cu dezbaterile de congrese și care îți oferă o dezolantă sterilitate. Și nici, o adunătură de pagini îmbicsite, cu articole greoaie și interminabile. Dimpotrivă, totul se prezintă viu și atrăgător. Revista te momește, își taie singură drumul spre cititor. Căci orice rând și, orice informație e pusă cu grije cu trudă. In toate datele articolele, discuțiile din corpul ei, se zbate dorința de exactitate, de bună și precisă informație. Sforțarea științifică e evidentă. S’a adăugat la deosebita seriozitate a conținutului și o frumoasă ținută grafică și literară. Bine tipărită, pe hârtie frumoasă având pe copertă câțiva mari apicultori, ea te îndeamnă după ce o iei în mână și te uiți la titlu, să o răsfoiești, să-i citești rândurile. Un scris vioiu și, cald, de multe ori o formă artistică îți înlesnește și mai mult, pătrunderea în gândul și rândurile apicultorilor. Nu e pedanteria searbădă și constantă a atâtor reviste, zise de știință, care sunt făcute, să nu se citească. Am străbătut cu plăcere și cu interes crescând, articol de articol — până la cele mai mărunte informații, care sunt în abundență, în cele două numere. Căci aceasta alcătuiește în mare parte succesul revistei. Bogăția și varietatea extraordine de informații, de amănu.*1 Și știri, fapte, sfaturi desărgiinteresează practic^’ pentru aceasta arătă înE‘ cei doi mea de orizont ' dini ,stameserie pe ca*p conducători ^reori„ străine mate lactivistele apicole strai Anuare pe pag- * 'a>