Naţiunea, iulie-septembrie 1927 (Anul 1, nr. 135-207)

1927-07-01 / nr. 135

I 2 Lei exemplarul Vineri, 1­­un­e 1927 Prim-redactor ș vsa^+rU Űul^1*4 ABONAMENTELE­­dactor respons . pruw* 1* IS At A TOLA Oft Asocial , ^ Pe un an . 600 Lei au fost calomniați î ncepuseră a-și scoate capul cu clași cinism care li-a caracteri­et guvernarea în tot timpul celor 14 l­uni de prădăciune și aroganță. Izbiți de faimoasa „cărămidă“ ce le căzuse fără veste’n cap, leși­naseră de-ai fi crezut că n’o să-și mai vină’n ori niciodată, și când nici nu te-așteptai, hop­­liota averescană a ieșit de pe unde le­șinase de ai fi zis că nu s’a mai pomenit pe lume mai voinicoasă ceată de apologeți ai neprihănirii. Lista prădătorilor aroganți își scotea capul, și fiindcă nu le da mâna să-și numească atacuri ata­curile, spuneau că ripostează. Și ripostaui, nu glumă! Fiecare erou al nopții din 4 Iunie, devenise nologet al cinstei! Fiecare încăl­­ător de lege, devenise protago­­stul legalități!­­ Acum tac din nou. Și-i semnifi­­civ, cât de repede și-au închis lo. O știre ’n „Viitorul“: „Ia ai continuați, că vă publicăm s­­umentele dela ministerul fi­­ițelor“. Și lista prădătorilor ne­­îăniți a căzut pe labe de a mai re jalea. „Ripostele“ din „In­­cptarea“ au amuțit de trei zile a mai mare dragul. Voinicoșii s’au ascuns ca ’n bortă de șarpe, și așteaptă alte vremuri, bunăoară zina când dl N. Iorga îi va scoate acolo de urechi, ca să-i pună «ca agitație pe chestiuni con­­ționale (nu sunt doar tot ei * în numele cărora s’au publi­­c sub semnătură în “Țara Nea­­dtra * articole cu totul potrivnice atitudinei ce ar dori s’o ieie acum tovărășia dlui Iorga), borta unde s’au ascuns de informațiunea din „Viitorul“ aranjat de ți­ e mai mare , de dânșii, plouă acum peste scuzapile potop, și dintre toate am releva numai două . Ediția de-acum a „Universului“ a publicat în facsimile un jurnal al ultimului consiliu de miniștri averescan, un jurnal prin care lista de prădători acorda ministe­rului de război în ziua de 3 Iu­nie, adică cu 24 de ore înainte de­ a i se fi aplicat piciorul la spate, un credit de 471 milioane (patru sute șaptezeci și unu milioane­) pentru diverse furnituri, plătibile extraordinar din prisosul încasă­rilor pe 1927 și din excedentul bugetului pe 1928!!! Cei cari făptuiau cu 24 de ore înainte de demitere jaful acesta (căci jaf se numește, deoarece n’o să vă închipuiți că în plasul din urmă guvernul dlui general Averescu se gândia la aprovizio­narea armatei și nu la afaceri !) erau unii și aceiași cu înscăună­­torii dictaturii care avea să feri­cească România printr-o prelun­gire a epocii de prădăciune și aroganță a șlehtei averescane! Și cazul al doilea, dl dr. C. Angelescu, ministrul instrucțiunii publice, a dat în vileag întâia serie a cumpărăturilor de imobile făcute de dl I. Petrovici pentru necesitățile școlare. Un singur exemplu: Un imobil ce fusese o­­ferit acum doi ani dlui C. An­gelescu, ministrul de­ atunci al instrucțiunii, cu două milioane, și fusese găsit cam exagerat eva­luat, a fost cumpărat de dl Pe­trovici cu peste opt milioane și jumătate, adică, din această sin­gură afacere buzunarul unui par­ DOMNUL MANIU sau politica neputinței și a răutății Cei nevoiași sunt mai totdeauna și răi. Așa este, în ori­ce caz, domnul Maniu, șeful partidului național-ță­­rănesc, slab și rău, ca om politic. Domnia sa are firea împrejurări­lor în care a crescut. A crescut și trăit în Ungaria, în care, ca con­ducător al Românilor, nu avea nici o posibili­ate să lucreze pozitiv pentru binele neamului său. Neamul rom­nesc, la intrarea domnului Maniu în viața publică, ieșea tocmai din cunoscuta poli­tică a „pasivității“. Domnul Maniu este produsul acestei pasivități. Domnia sa era fiul unui neam a că­rei cumințenie maximă se cristali­zase în acea atitudine p­litică de renunțare la orice idee de colabo­rare în opera de guvernare a țării de atunci. Nouă ani după libera­rea Ardealului, domnul Maniu este tot pasivist; dom­iasa nu colabo­rează și nu a colaborat încă nici un moment la opera de guvernare a țării de acum. Trecutul îl apară și-l ține cu el, trecutul neputinței neamului românesc din Ardeal. Dar să nu fim nedrepți. Domnul Maniu mai aduce un lucru cu sine din vechea Ungarie. Domnia sa reprezintă momentul in care nea­mul nostru rupea cu pasivitatea. Să fim totuși înțeleși. In Ungaria de ieri, rupând cu pasivitatea nea­mul românesc nu avea, se pare, de căt un drum deschis: obs­rucția, care nu era decât pasivitatea ag­resivă. Domnul Maniu ne aduce și acest defect politic cu domnia sa. Este incontestabil: domnul Ma­niu a fost, pe atunci, un minunat obstrucționist, un desăvârșit nega­tor al operei de guvernare a stăpâ­nilor maghiari. Dar dacă împreju­rările în care trăia dau atitudinii domnului Maniu un caracter nega­tiv, aceasta avea totuși o notă de ideal în ea: nota națională. Dom­nul Maniu, prin atitudinea sa ne­gativă, reprezenta rezistența unui neam față e politica de desnațio­­nalizare a Ungurilor. Atât se pu­tea, atât se făcea. Așa a pășit deci domnul Maniu din casa ungurească în cea româ­nească, stând în afară de opera de conducere a țării și nevoit să facă operă de obstrucție împotriva ei, fără experiență politică construc­tivă și pornit împotriva actelor de guvernământ; un om de stat slab și răutăcios, dacă voiți. Particula­ritățile acestea se vor reliefa în sensul din urmă, pe măsura ce-și vor pierde substratul ideal de mai înainte: lupta națională. Slăbiciunea sa a arătat-o domnul Maniu de la început chiar. Atunci când împrejurări românești au fă­cut cu putință constituirea unui guvern, în capul căruia trebuia să stea un Ardelean, domnia sa a tri­mes pe altcineva la București, să ia locul de prim-ministru, l-a trimes pe domnul Vaida. Iar aceasta n’o făcea din mo­destie, credem, căci nu s’ar înțe­lege atunci de ce a renunțat apoi la această virtute mai ales că, du­pă judecata emisă de partidul na­țional, domnul Vaida, ca prim­­ministru, dase dovezi de atâta pricep­re și repurtase atâtea sur­tizan al partidului poporului s’a umplut cu aproape șapte mili­oane! Și lista publicată e enormă, iar lista încă necomunicatelor e­­dificii școlare cumpărate de la partizani pe asemenea prețuri, este încă și mai uriașă. Și totuși au fost calomniați! Neprihăniții ! Să fim recunoscători dlui ge­neral Averescu pentru „ripostele“ sale, căci au avut cel mai frumos dintre daruri, pe acela de-a face să se facă lumină! Isa­ia­­ Talan­ cese politice, în­cât o schimbare a conducerii nu-și avea nici un sens. Adevărul pare a fi că, crescut în tradiția pasivității, doivinul Maniu nu îndrăznea să devină activ și să-și asume răspund ,ru , trimetea pe altul. Căci nu ne putem !",chipul că tri­mițând pe domnul Vaida la Bucu­rești, ca prim-ministru al țării, domnul Maniu înțelegea numai să facă din postul acesta o simplă locotenență a președinției Consiliu­lui Dirigent. Lucrul a­r fi prea ridi­­cul, deși nu imposibil ! De altfel, domnul Maniu n’a în­cetat un moment, până in ceasul de acum, sa întrupeze spiritul de ezitare în politica țării noastre. Domnia sa este doar acela care a încetățenit la noi un­ cuvânt nou : a pertrac­a, cuvânt care este în­soțit acum, în conștiința tuturor de nota neputinței ș a ridiculului! Domnul Maniu nu este activ, plin de energie, de­cât până în mo­mentul în care este sosit ceasul hotărârilor în vederea muncii con­structive. Ceasul acesta sosit, dom­nia sa dă totdeauna îndărăt, amână decisia. Domnia sa a rămas și în România Mare la ușa operii de guvernământ, unde­­ a pironit slă­biciunea moștenită de la trecut. Singura putere a sa a fost și este încă obstrucția. Atitudinea de negare pe care o avea domnul Maniu în statul ungar era m­obilatâ însă, cum spuneam, prin scopul pe care-l servea. In sta­­tul ro­mânesc, .. . 1 "r­v:­ rtv* prezintă un scop precis, altul decât acela de a stăpâni țara. Domnul Maniu nu mai este apărătorul unui ideal, care să încălzească toate ini­­mele. Ezitările domnului Maniu, a­­tunci când a fost vorba de a trece la acțiuni constructive, sunt făcute să ne ducă chiar la concluzii și mai grele. Lumea a început să creadă că domnului Maniu îi este frică să ia puterea: hotărâri, suntem con­vinși cu toții, că nu poate să ia! Fără program deci și fără putere ! Dar dacă cu un scop nobil î nain­­tea ei, lupta negativă a domnului Maniu era numită obstrucție ; fără nici un astfel de scop înainte și stăpânită ezitările neputinței, ea devine răutate. Și domnul Maniu a dat dovezi numeroase, de răutate, de la Unire încoace, în vieața noas­tră publicâ. Regele, la încoronare, vechiul regat în fiece moment, au suferit de pe urma acestei răutăți. Iar pe deasupra, a suferit sentimen­tul unității naționale, pe care dom­nul Maniu și cei patronați de dom­nia sa, îl subminează în fiecare mo­ment. Adunați vorbele de ocară, de batjocură, spuse de partizanii dom­nului Maniu în Ardeal, la adresa tuturor oamenilor din vechiul re­gat, la adresa unor oameni care luptă pozitiv astăzi pentru a ține în picioare și a consolida țara în­tregită și veți avea cea mai neagră și mai întinsă expectorație a răută­ții omenești. Dar orice lucru are o limită. Nea­­mul acesta a isprăvit cu pasivitatea și el a isprăvit și cu spiritul de ne­gare. Neamul românesc este liber de-acum și stăpân pe soarta sa, putând lucra pe propria lui soco­teală și răspundere. El este liber și­­ iltorul său va atârna nu atât de criticele și negările fiilor lui, cât de laturile pozitive ale acestora. Nea­mul românesc nu mai are nevoie a­­cum de conducători ai pasivității și obstrucționismului său, ci de spi­rite care să-i­­­trupeze dorul și nevoia lui de activitate, precum și încrederea voioasă în forțele lui. Neamul românesc nu are ce face cu domnul Maniu. El îi respectă și iubește pentru munca lui din trecut, dar îi va fi recunoscător în ceasul în care va face loc spiritelor care au mers cu vremea, pe care domnia sa n o mai poate urma, dar pe care, prin pre­zența sa, o împedică de a-și lua mai repede tot sborul. Produs al unor împrejurări neno­rocite, îmbătrânit și osificat în ele, domnul Maniu nu mai este omul de care au nevoie împrejurările mai fericite în care se găsește neamul nostru astăzi. Cu cât va înțelege domnia sa mai repede lucrul acesta și cu cât se vor convinge și Arde­lenii mai ușor de el, cu atât mai bine pentru toți. Căci cu cât va trece sufletul neamului nostru mai curând dela pasivitatea și obstruc­ției la care-1 redusese dominația al'ÜasUÜj la Ulriiia iv.»*­­ ' în destinele țării lui mari înlătu­rând pe cei slabi și răutăcioși din mijlocul lui, pe cei ce ezită și cri­tică mai mult și așezându-i acolo pe cei hotărâți, activi și plini de patima victoriilor României acesteia Mare­a noastră, a tuturora, cu atât ziua cea frumoasă a înfăptuirilor glorioase se va ap­opia mai mult pentru noi toți. Slab și plin de veninul slăbiciu­nii, așa l’am căpătat pe domnul M. nnu, omul politic dela Unguri, tate și plin de bucuria speranței, așa este neamul românesc în ceasul de față. El n­u mai are ce face cu domnul Maniu, care prelinge în mijlocul victoriei noastre sufletul restriștei de ieri. 11 dăm trecutului ! il dăm panteonului mare al acestui trecut. Să fie mare și mărit acolo. Prezentul își vrea însă oamenii lui, își vrea omul lui, omul puterii și al bucuriei lui, iar un astfel de om nu este altul mai mare astăzi decât Ion I. Brătianu. Alegătorii să nu uite nici a­­ceasta Cine votează cu domnul Maniu, apără trecutul înjositor al robiei de ieri. Cine votează cu domnul Brătianu apără prezentul cel mare și viitorul și mai mare a neamului nostru liber acum. Candidații organizației Par­tidului National-Liberal din Județul Cluj: La Cameră 1. Prof. Al. Lapedatu, Mi­nistrul Cultelor și artelor. 2. N. Bănescu, profesor uni­versitar. 3. Dr. Augustin Pordea, a­vocat­­­ 4. Dr. Partenie Dan, avocat. 5. Dr. S. Barițiu, medic. 6. V. Dancu, director de liceu. La Senat: 1. Dr. Ștefan P. Fabius, a­­vocat. 2. Dr. Octavian Utalea. Colegiul unic al consilii­­lor comunale (Senat): Dr. Amos Frânicu, avocat. Colegiul camerelor de a­­gricultură din tot Ardea­­­­lul (Senat): Agronom inspector general C. Martinovici, profesor la Acade­mia de Agricultură. Răsfoind Revistele Buletinul Apicultorilor De George Marita O serioasă și îmbucurătoare încercare constituie Buletinul A­­picultorilor. Și cum, anul al șa­selea în care întră, indică o du­rată apreciabilă, putem considera și caracteriza încercarea ca pe o definitivă și desăvârșită izbândă a sforțării apicultorilor noștrii. E o frumoasă notă de desăvârșire sufletească și de năzuința spre instruire în breasla crescătorilor de albine. Și tocmai, de unde ne așteptam mai puțin! izolați prin meseria lor, mai ușor prinși de pacostea rutinei, această catego­rie de profesioniști putea fi soco­tită mai degrabă, ca o bună pro­ducătoare de bogății sau de im­pozite fiscului, decât ca o susți­nătoare aprigă a unei reviste de știință serioasă. Revista se prezintă în condiții admirabile din toate punctele de vedere. Am în față numerele 1—2 și 3—4 din anul VI care uimesc prin bogăția și varit­atea materialului și prin temeinicia și siguranța, cu care e expus. Con­ducătorii revistei, adevărați preoți ai disciplinei lor, au știut să evite, toate defectele, de care su­făr revistele noastre de speciali­. VI­­, I Uit. UliLi, 4-4 H­utUli.­’UC­.N ^>‘...4 și eftin, sau o intuiție totală de conținut. Cum sunt unele reviste speciale — mi-e rușine să le po­menesc numele — care umplu paginile și coloanele cu dezbate­rile de congrese și care îți oferă o dezolantă sterilitate. Și nici, o adunătură de pagini îmbicsite, cu articole greoaie și interminabile. Dimpotrivă, totul se prezintă viu și atrăgător. Revista te mo­mește, își taie­ singură drumul spre cititor. Căci orice rând și, orice informație e pusă cu grije cu trudă. In toate datele artico­lele, discuțiile din corpul ei, se zbate dorința de exactitate, de bună și precisă informație. Sfor­țarea științifică e evidentă. S’a adăugat la deosebita seriozitate a conținutului și o frumoasă ținută grafică și literară. Bine tipărită, pe hârtie frumoasă având pe co­pertă câțiva mari apicultori, ea te îndeamnă după ce o iei în mână și te uiți la titlu, să o răsfoiești, să-i citești rândurile. Un scris vioiu și, cald, de multe ori o for­mă artistică îți înlesnește și mai mult, pătrunderea în gândul și­ rândurile apicultorilor. Nu e pedanteria searbădă și const­­antă a atâtor reviste, zise de știință, care sunt făcute, să nu se citească. Am străbătut cu plă­cere și cu interes crescând, arti­col de articol — până la cele mai mărunte informații, care sunt în abundență, în cele două nu­mere. Căci aceasta alcătuiește în mare parte succesul revistei. Bo­găția și varietatea extraordine de informații, de amănu.*1 Și știri, fapte, sfaturi des­­­ărgi­­interesează practic^’ pentru aceasta arătă înE‘ cei doi mea de orizont ' dini ,sta­­meserie pe ca*p conducători ^re­ori„ străine mate lactivistele apicole strai Anuare pe pag- * 'a>

Next