Neamul Românesc, ianuarie 1914 (Anul 9, nr. 1-3)
1914-01-13 / nr. 1
Anul al IX-lea. București, 13 Ianuar 1914. No. 1. Administrația la Valenii-de-Munte FOAIA PARTIDULUI NATIONALIST-DEMOCRAT Numărul 10 bani Plata anuală: 5 lei La o întorsătură de drum. „Neamul Romănesc“ apare în această formă nouă după septe ani de zile pe cari i-am trăit împreună în colțul de adăpost al ceasurilor liniștite din viața mea. El a găsit în 1908 o lume în fierbere, în care, a doua zi după grozave nenorociri naționale, puternice strigăte ale unor idealiști călduroși, ale unor revoltați sinceri cereau, și fără zăbavă, înfăptuirea deplină a unei lumi nouă. Politicianismul, scuturat de vehemența patimilor populare, in Mart 1907, făcuse, în genunchi, făgăduieli mari, care in mare parte s’au împrăștiat ca și fumul colibelor arse, ca și suflarea cea din urmă a căzuților pentru dreptate. Parlamentul liberal lucra încet, tîrinduse de la un pact cu dușmanii firești la alt pact cu aceiași dușmani, pentru a drămălui spițerește schimbările politice și sociale care trebuiau date cu mină largă, îndată, deplin, atîta vreme cit spiritele mai erau zguduite de tragedia cea grozavă, cit se temeau încă interesele, cit se clătinau la vrutul unei primăveri politice speranțele. Erai și atunci, in Camere și în afară de Camere, multe nedreptăți, multe șovăieli, multe insuficiențe, multă corupție, multă priciune morală și multă lașitate. Dar atunci mai era ceva. Era un tineret curat, pornit cu bune învățături de pe băncile unei școli cinstite, doritor, in cea mai mare parte a lui, de a munci, de a suferi, de a se jertfi pentru a face, prin eroice silințe ale unei generații întregi, România nouă a celor mai îndrăznețe visuri. Era o literatură tînără, adevărată, serioasă, cu simț de răspundere, omenească, națională. Erau oameni de talent cari, și a doua zi după „Sămănătorul", se stimau, se iubiau, se sprijiniau — cu oricîte trecătoare disidențe — fiindcă aveau în față idealul frumuseței veșnice și al Binelui care trebuie să se facă prin mijlocul puternic al acestei Frumusețe. Și de aici pleca zilnic asupra publicului o mare acțiune binefăcătoare. Era atunci un simț de bună cuviință, de rușine, de datorie. S’ar fi sfiit funcționarul de a trece dintrun concediu în altul fără a se îngriji de alâția oameni cu nevoi cari se îngrămădesc triști și îngrijorați pe scările oficiilor publice. S’ar fi sfiit profesorul de a dezerta cu anii de la catedralui pentru misiuni oficiale ori pentru boli închipuite. S’ar fi sfiit ministrul de a tăcea în Parlament supt acuzații infamante. S’ar fi sfiit deputatul șisenatorul de a se purta in Casa Ierii, ca între ’cei patru păreți înguști al unui club de provincie unde se joacă la cărți și se terfelește onoarea familiilor. S’ar fi sfiit un profesor de Universitate a se înfățișa pe o catedră dată de zestre ori de pomană. S’ar fi sfiit tînărul de a-ți arunca in față, odată cu fumul celor d’intăriî țigări, și declarația plină de cinism că el merge unde l e cîștigul și putința de înnaintare, bucuros că scapă de munca proștilor și de suferința nebunilor. S’ar fi sfiit, în ajunul unei nouă guvernări, înnoiții profesori, funcționarii superiori, fruntașii societății de a întră cu limba scoasă la clubul unde începe distribuția. Au trecut de atunci numai civa ani, și cite nu sau schimbat! Bucureștii e un colț de Levant, în care gura grijă fiind expunerea nerușinată xului și parvenirea fără pudoare, orice e pernip Permisă lenea permanentă a oamenilor serviciul Sfatului. Permisă uitarea totală, de toți, a interesului public. Permisă terfelirea cugetării prin minciuna zilnică și a artei prin pretențioase jucării de șarlatani. Permisă invadarea locurilor de sus de către cel mai îndrăzneți. Permisă destrăbălarea cu averile ce n’au fost nici moștenite, nici cîștigate. Permisă afișarea cinismului cuceritor ca normă superioară a vieții naționale. Uitați-vă oriunde . și stradele pline de luxul obraznic al brut<cilor, de zvonul imoral al propunerilor, la cafenelele unde cutezătorii fac politica țerii în admirația trîndavilor, la Parlamentele fără respect pentru orice înfățișare a demnității umane, la ziarele în care se pare că seriii femei de stradă bete și miserabilii cari se țin din profitul comerțului lor, la revistele ce par redactate, ori de comercianți de literatură cu bucata ori de aspiranți la bursele si funcțiile partidului, ori de clienți ai ospiciilor în care se tratează bolile sufletului; în același timp—băncile Universităților se golesc, revistele cinstite se închid, casele de editură fac speculă—și se laudă cu aceasta— numărul cetitorilor scade, moralitatea ajunge un prejudiciu stricător pentru cariere, ultima șoaptă a bunului simț se îneacă in haosul strigătelor lacome și al pătimașelor insulte. Cu această Românie e de mirare că slăbesc zilnic legăturile Românilor de peste hotare, cari nu vreau o asemenea viață nici de hotîrul unității naționale și n’o pot înțelege adesea ? Iar de jur împrejur se aude, la învingători și învinși, sunetul ritmic al muncii de fiecare clipă pentru întărirea și înnălțarea națiunilor. Așa fiind, ne putem împrăștia, noi, cești rămași în urmă, naivii, romanticii, oamenii trecutului . Filtern tăcea oare? Nu. Experiența omenirii arată că un glas e mai tare decd zgomotul cel mai infernal, fiindcă zgomotul piere cu atît mai iute, cu cît a pornit mai inverșunat, iar glasul, cind spune o credință și urmărește o faptă bună. glasul crește, se înnalță, îmbunează, convinge și stăpînește. Vreau ca Bucureștii de sa turnale al anului 1914, vreau ca România întreagă, care li ține hangul, să audă și mai departe, orice nu ar costa, acest glas. Și sunt încredințat că vom — poate ajunge a-I fact arizii și—cine știe mai curînd de cum credem, ascultat. Oricum, e o datorie de îndeplinit și ne punem, ca oricind pănă acum, în serviciul ei. Cine se înnăbușă, să vie cu noi acolo unde facem să pătrundă in mijlocul duhurilor scîrboase curentul înviorător al clerului liber N IORGA, 11 Krejka nu a cetit Camerelor decretul de numire a Ministeriului liberal și acela de disolvare a „representațiunii naționale”, hotărînd de la 2 Februar înnainte noile alegeri. Era înconjurat de colegii săi, prieteni cari nu pot fi judecați după vrrsta lor sau după statele de servicii de pănă acum, ci numai după munca pe care vor desfășura-o, după puterea pe care vor dovedi-o în lupta pentru regenerarea unei societăți, luptă la care orice om public trebuie să-și facă onoare de a lua parte. Vom fi foaiali și drepți cu fiecare, fără ca legăturile personale să ne înrîurească. Aceasta e datoria unei prese oneste. Dar de la început arătăm greutăți de nebiruit care stau în calea d-lui I. T. Brătianu și a colaboratorilor săi. Uitați-vă la sălbateca și grotesca năvală a cetașilor partidului ajuns la putere, la invadarea Bucureștilor de toți „credincioșii“ din provincie, la zbuciumul ambițiilor, la întețirea poftelor, la exasperarea nerăbdărilor... Apreciați pe acei tineri țanțoși pentru că figurează pe registrele vre unui club, la acei bătrîni cari frămîntă cu picioarele obosite zăpada necurățită a stradelor Capitalei... Și spuneți un lucru : cu aști ca acestea s’a cîștigat vre-odată una din acele biruințe în ordinea internă prin care se regenerează popoarele și țerile întineresc? Ar fi tolerat „șeful partidului“ un singur moment dacă ar îndrăzni să impute pretutindeni voința sa, care e desigur a unui om de bine, a unui sincer și călduros patriot? Și, dacă nu, care va fi putința îndeplinirii unui program de prefaceri adînci și, admițînd că s’ar vădi această putință, care va fi valoarea morală a interpretării ce se va da de majoritatea elementelor pe care partidul le întrebuințează, e silit a le întrebuința? Vremea va răspunde. Noi suntem răbdătorii cari așteptăm în liniște hotărîrile ei, în orice caz ca și înnainte, în mijlocul lîncezelei polemicelor pentru galerie ori a zgomotului sălbatec al invectivelor personale, din ce în ce mai mult hrănite cu viața intimă a adversarilor, noi vom păstra nota de pănă acum, vorbind, cu hotărîre, numai de fapte. W. IORGA. .11 iÎE*lN € S01-—VI-“nou regim. o J