Neamul Românesc, aprilie 1922 (Anul 17, nr. 72-95)
1922-04-01 / nr. 72
«iuti al XVtMea n-l 72 St«. Domnița Anastasia, 6 ADMINISTRAȚIA i !a UNIVERSUL, Brczoiann II 1 8 A “| sosoni ßX0Nfa*iftRMi București, SimbStă Mu Aur» 1922 Foaia Partidului Naționalist-Democrat REDACȚIA I Apare admir Director: N. IORGA TELEFON REDACȚIA 5/41 și ADMINISTAȚIA 13/7 ABONAMENTUL Pe un an în fără . 160 lei Pentru preot și Învăț. 120 , Pentru studenți . . 100 „ Pe șase luni Pe trei luni S3 40 Pentru străinătate dublu. O discuție neplăcută Se pare că în opinia publică a Serbiei este temerea că în angajamentele luate de regele Alexandru ar fi cine știe ce asigurare pentru Romînia față de primejdia rusească. Și, cum Rusia a fost iubită totdeauna de Sîrbi, orice politică și chiar orice crime ar face, din vocie prietenie slavă, pe vremea când vecinii și aliații noștri se întitulau cu un nume ,care amintia înnainte de toate locul lor în marea familie a Slavilor, se ivesc, în presă și în Parlament, protestări împotriva unei politice care ar putea să fie a Regelui, dar nu este a națiunii înseși. Și această protestare e în legătură cu un alt fapt relevat zilele trecute în radiograme : în Ceho-Slovacia s’a pus, se zice, din partea noastră, întrebarea dacă, în carsul unui conflict cu Sovietele, am avea I de așteptat ajutor din partea aceia și solidaritatea slavă ar fi răspuns și acolo că singurul lucru pe care-l putem aștepta e neutralitatea. Discuția e foarte neplăcută pentru noi, și ar fi timpul ca și presa noastră să reacționeze și o declarație ministerială să arăte zădărnicia presupunerii că am fi cerșit un sprijin militar care ni s’a refuzat. Nu ne ascundem de loc ce ni se pregătește de dincolo de Nistru, ori dacă ar fi acolo, ca azi, agonia lui Lenin, lăsînd mină liberă turbăciunia lui Troțkhi, ori dacă un nou Țar, un președinte de Republică „burghes“, ar lua, odată cu finele Cîrmuirii, îndatorirea de a reface Rusia întreagă. Știu bine că poporul rusesc, fără deosebire de partide și de clase, n’a ajuns b*3 încă la acea liniște sufletească, la acea deprindere a judecăților neinfluențate de interes care s’ar cere ca să recunoască, în interesul dreptății și al putințelor de pașnică desvoltare a civilisației că la 1812, după un războiu, între Ruși și Turci, care nu ne privia decit prin suferințele, ce mi-a impus a fi acela, diplomația imperială a smuls unei țeri nevinovate, vechea noastră Moldovă, jumătate din pămîntul ei, fără a putea face Ruși din Romînii aflați acolo și că e o datorie de civilizație morală ca o nouă Rusie să revie asupra acestei hrăpiri. Alianțele își au fără îndoială prețul lor. Dar trebuie să fie cineva naiv pentru a crede că vom scoate la Hotin, la Tighinea sau la Cetatea-Albă contra steagurilor rusești pe soldații d-lui Masaryk sau chiar pe aceia ai regelui Alexandru. E drum lung de la ei pănă la noi... Și, apoi, de cînd e lumea, se știe cit de puțin folosesc coalițiile militare afară de cașurile cînd un interes comun e atît de puternic incit poate da tuturor coalisaților acel suflet comun care singur , garantează victoria. Să păstrăm alianțele slave contra revanșei ungurești, dacă și cînd se va produce. Iar contra revendicărilor rusești, bucuroși că, la locul ei, va fi și o Polonie care se va bate pentru scopurile ei, să organisăm puterile poporului român însuși pentru ca să apere netăgăduitele sale drepturi cu acea energie care l-a păstrat viu până astăzi prin autea primejdii. N. IORQA La din căniră Cu toate că ziarul clubului liberal o iea înnainte dînd mereu că majoritățile comandate ale ministrului de Interne sînt gata să țină două ședințe pe zi cu o singură diurnă, creaturile politice ale d-lui Brătianu spun tocmai contrarul. Alarmate de scumpetea Capitalei, conștiente de marile servicii naționale ce le fac și îngrijorate de interesele familiare lăsate baltă vorba din contra , două diurne și o singură ședință. Asta ar corespunde de altfel și marelui principiu de bază al activității partidului : „cu mai puține vorbe și cu mai multe fapte“. 351 i arte inejili, |g fragii In marele ziar Le Temps, Charles Diehl, dela Academia de „Inscripții și Litere Frumoase“, scrie aceste despre cartea „La Roumanie“, de d-na Maria Ionnescu, publicate supt înaltul patronaj al Reginei României : „In frumoasa carte pe care a dat-o la lumină d-na Maria Ionnescu, cetitorul va merge dintru’ntăiu la acele pagini elocvente în care Regina României a scris, cu o emoție înfocată, dragostea adîncă ce o leagă de țara a cărei Suverană este, în care Ea a amintit tot ce a făcut această țară în marele războiu, și tot ce a suferit, în care Ea a celebrat strălucit speranțele naționale asfîrșit realisate. Am vrea să cităm aici cîte ceva din aceste pagini admirabile, în care se evocă rînd pe rînd ceia ce face România încîntătoare, ceia ce, în acești din urmă ani, a făcut-o tragică și glorioasă totodată, și în care se preamărește încă acest curaj neinfrînat, această credință care în ceasurile cele mai negre n’a voit să primească niciodată înfrîngerea, „care n’a voit să se lase cită vreme soarele mai are a răsări“. Am vrea să putem cita ce se scrie de acel Rege, care „pentru a împlini mai bine destinul acestei țări căreia Și-a închinat viața, nu s’a dat în lături de la a-Și călca inima în picioare“, ceia ce se scrie despre acea regină care, de supt cenușa ruinei, a știut să reaprindă flacăra sacră, să susție inimile istovite în lupta eroică și desperată, „ca și cum — precum zice Suverana — dragostea și încrederea mea ar fi putut face minunile în cari nu mai credea nimeni“. Dar ar însemna să stricăm rara frumuseță a acestei evocări elocvente, să sfărîmăm, fragmentîndu-1, avîntul vibrator și superb , trebuie citită în întregime, cînd grațioasă, cînd pasionată, cu o respectuoasă admirație pentru marele scriitor căruia i-o datorim. De n’ar fi decit aceste pagini în cartea d-nei Ionnescu, ele ar ajunge totuși cu prisosință pentru a răsplăti pe cel ce ar deschide această carte, dar se mai găsește altceva încă. Un savant eminent, Nicolae Iorga, a scos în relief, într’o largă schiță, figura țorii românești și psihologia țăranilor ei robuști, foarte curagioși și devotați. Un bărbat de Stat ilustru, Take Ionescu, a definit într’un chip ce ne va merge la inimă, care trebuie să fie politica externă a României. Și d-na Maria Ionnescu în fine ni-a arătat, cu o grație deosebită, frumuseța bisericilor vechi, farmecul bătrînelor mănăstiri, splendoarea comorilor de artă, pe care, cu toate multele desastre, România le-a păstrat. In sălile de artă religioasă ale museului din București ca și în umbra acestor mănăstiri faimoase care se numesc Neamțu, Hurez, Cozia, Tismana se întâlnesc admirabile relicvii ale veacurilor dispărute, cărți de rugăciuni împodobite de miniaturi, evanghelii cu legături strălucite, cruci smălțate și broderii minunate, veșminte preoțești, lucrări prețioase în lemn și în metal, icoane strălucitoare și fragmente de fresce îngălbenite. Pios. d-na Ionnescu s’a apucat să culeagă pe cele mai remarcabile din aceste monumente ale trecutului, să le facă a retrăi supt ochii noștri într’un șir de admirabile heligravuri , și e o nesfîrșită plăcere să parcurgi aceste planșe frumoase, în care grava severitate a artei bizantine, orbitoarea bogăție a argintăriilor liturgice se amestecă cu grația încîntătoare a artei din veacul al optsprezecelea. Prin aceasta încă d-na Ionnescu a meritat recunoștința noastră : în cartea sa istoricul de artă găsește tot atît interes cit și istoricul. Și prin aceasta a crescut încă, dacă era cu putință, calda noastră simpatie pentru acești Latini cari, la porțile Orientului au știut să păstreze atît de puternic trăsăturile caracteristice ale rasei, pentru această Romanie unde — cartea sa o dovedește strălucit— se scrie franțuzește tot așa de bine ca în Franța, pentru această țară pe care nici un Frances n o poate visita fără a-i păstra o foarte scumpă amintire, într-atîta, grația ospitalității, înalta calitate a culturii, eleganța rafinată a lucurilor și inteligența oamenilor se unesc pentru a-i da impresia că, în această Românie prietenă și aliată, se găsește tot în Franța. Charles Diehl*‘ O căsătorie princiară Scrisorii d-lui Nicolae Iorgdt. către Românii din America Principesa Marioara a României s’a logodit cu Alexandru regele Serbiei. Legătura această de familie ce se pregătește între Domnița noastră și tînărul Suveran eroic care, trecînd prin zilele cele mai grele ale poporului său, a avut nestrămutata mulțămire de a-1 vedea că se ridică mai puternic din mormîntul unde-1 aruncaseră dușmanii, n’a fost privită de toți în acelaș fel. In Serbia chiar vor fi fost desigur glasuri dușmane nouă cărora nu li place ca în locul unei uri hrănite îndelung în chip meșteșugit să se stabilească între cele două neamuri relații normale de conviețuire pașnică, din care cu vremea să se poată face la loc calda prietenie ce era înainte de a se ivi chestia Banatului. La noi din mai multe locuri s’a ridicat din nou această chestie, dureroasă firește, și pentru că un număr foarte însemnat de Romini și dintre cei mai înstăriți, dintre cei mai destoinici au rămas supt stăpînirea străină, și pentru că — trebuie s’o spunem — această stăpînire, chiar alături de cea ungurească de pe vremuri s’a dovedit foarte grea, încercînd a smulge fraților noștri nenorociți comorile sufletești ale nației lor și a-i preface în Sîrbi ca toți Sîrbii. Dar nu numai din laturea aceasta trebuie să privim lucrurile, dacă este să ne dăm sama de toate urmările pe care trebuie să le aibă această căsătorie. Noi prea mult nu închipuim că Ungurii au murit odată cu Ungaria medievală, desfăcută în bucăți naționale prin resultatul marelui războiu. Dar ei n’au murit și nici nu vreau să moară, — iar noi nu le dorim o soartă ca aceasta, deși în rîndul întăiu, avem datoria să ne gîndim la viața și la desvoltarea noastră. Și odată ce n’au murit și nu vor muri, sufletul dintr înșii, care este cel vechiu, îi îndeamnă să facă orice, să amestece cerul și pămîntul ca să se întoarcă la ceiace au fost. Ba încă ei nici nu cred că trecutul s’a ISPRĂVIT și scriu mai departe autorităților din „provinciile ocupate“ și trec pe funcționarii de acolo ca și cum astăzi s’ar afla în ființă regatul sfintei coroane a regelui celui sfînt. ASA FIIND PESTE ORICE DISCUȚII DE HOTARE INTRE ACEI CARI AU MOȘTENIT STATUL CEL VECHIU MAGHIAR ESTE COVÎRȘITOAREA GRIJA A APARARII TUTRORA ÎM Buletinul extern Conferința experților aliați de la Londra a stabilit modalitățile după care s’ar putea relua relațiile economice cu Rusia sovietică. Cea mai de samă e recunoașterea datoriei publice a Rusiei față de aliați. Cancelarul Reich-ului german, Wirth, a declarat într’un discurs ținut în Reichstag că Germania nu poate primi controlul financiar al Aliaților, considerîndu-l ca o încălcare a dreptului de autodeterminare al poporului german. Într’o recentă conferință a Statelor balcanice s’a stabilit un acord prin care cele patru State: Polonia, Letonia, Estonia și Finlanda recunosc tratatele cu Rusia, se angajează a păstra o atitudine binevoitoare față de Statul atacat și conflictele lor să fie rezolvate pe cale arbitrară. La Berlin într-o consfătuire a fost atacat cunoscutul bărbat de Stat rus Miliucov, de către un ofițer rus, omorînd în același timp șase persoane din jurul sau. POTRIVA DUHULUI SĂLBATEC DE RASBUNARE CARE SE SBATE IN APROAPE ORICE SUFLET UNGURESC. A nu vedea aceasta, a nu-și da sama că aici e datoria cea mare a ceasului de față și că PENTRU A O ÎNDEPLINI TREBUIE, NU NUMAI TRATATE ȘI CONVENȚII, CI ȘI O STARE SUFLETEASCA POTRIVITĂ ÎNTRE ROMÎNI ȘI SÎRBI, e, una din greșelile acelea care se plătesc cu vîrf și îndesat. N. IORGA (Din ziarul „America“). [mii inra iiuniÉ. Ca peste tot și în ținutul Sătmarului lupta politică a fost aprigă datorită mijloacelor extraordinare pe cari le întrebuințau guvernamentalii, cu atît mai mult cu cit ele au fost conduse de prefectul Teofil Dragoș cu fumuri și gusturi de viitor ministru al Ardealului și supraveghiate de generalul Moșoiu, care în ultimul timp își stabilise marele cartier în Sătmar. Nu a fost de ajuns respingerea turor candidaturlor în trei circumscripții din Sătmar pe care altfel le pierdeau sigur, dar au voit să nu dea niciun loc al opoziției. Cum s’ar zice mai catolici decit Papa. Nimeni nu-și amintește să fi văzut pe aici atîta mișelie în alegeri. Nu au fost de ajuns : minciunile cinice, făgăduielile, amenințările, poliția, alcoolul, suprimările și mutările de funcționari. Liberalii au arătat o nerăbdare cum nu se poate afta. Un singur exemplu va arăta totul: Candidatul liberal doctor Ștefan Cherecheș, advocat în Sătmar și-a făcut manifeste către Unguri și spre a li câștiga sigur voturile, cel mai nemerit mijloc pe care l-a găsit a fost să-și scrie înnalta-i înțelepciune politică pe manifeste colorate : roș alb și verde, tricolorul maghiar. Cum s’ar zice ii-a dat ceva din fructul oprit ca astfel îndulcindu-i, să li dea voturile. Dar indignarea acestei batjocuri a fost, nu numai la Romini, ci însuși la Unguri, și desigur mai mare. Resultatul a fost că, deși s’a anulat votarea la două secții, la repetarea ei peste cîteva zile, majoritatea a fost tot de partea candidatului partidului național Mihaiu Pop. Pentru toate acestea cei de aici nu găsesc vinovați pe margriștii liberali, pe uneltele de adunătură ale d-lor Brătieni, ci pe însuși liberalii dela centru, cari spre răul țerii sînt confundați cu „Regatul“, „care numai rău aduce Ardealului“. C. Brătianu a vrut să dea focul cu mina uneltelor sale, dar resultatul e că a ațîțat și mai mult acea neînțelegere care s’a accentuat de atîta vreme și care în loc să fie înlăturată, este transformată de nebunia și ambiția politică în adevărată ură. G. B. Desvcltarea poesiei lirice italiene de la orîșinile ei până la Dante de Ramiro Ortiz prof. Universitar Lecții ținute la anivsitatea din București . Frumos tovarăș, după ce „plecai dela voi eu nu am închis ochii și nu m’am mișcat din starea în genunchi și „am rugat pe Dumnezeu, fiul „Sfintei Marii, ca să ne vedea J să vă facă să vă întoarceți „mie, ca unei tovărășii credincioase, și peste putin vor „veni zorile. — Frumos tovarăș, acolo afară pe scară ,scara exterioară pe care se „suia din grădină la tata mare ,A castelului) mă rugați să nu „fiu somnoros și că din potrr„vă să veghez toată noaptea „pănă la ziuă. Acum nu vă place să ascultați cîntecul meu „și disprețuiți credința mea „de prieten sincer, și totuși „peste puțin se vor ivi zo„zile“. Dar de data aceasta este vorba de un iubit într’adevăr încăpățînat, care răspunde : „Prea iubit tovăraș, sunt într’o „așa de bogată zăbavă (mă găsesc așa de bine unde „simt) nicit nu ași vrea să se „ivească niciodată nici zorile „nici ziua, căci am în stăpîni rea mea și țin strînsă în brațțe pe cea mai drăgălașe femeie care s’a născut vreodată dintr’o mamă (cum niciodată nu a mai născut vreo mamă) astfel că nu-mi pasă „deloc de gelosul nebun, nici „de zori"). E vorba natural de un răspuns galant curat literar tot astfel după cum literară și nu populară este această alba de Quirant de Romelh. In motivul popular, primitiv și curat, toată poesia constă în cîntecul de înștiințare al prietenului, la galla, cuvînt derivat din arabă ,pe care i-am găsit în Contrasto di Ciuto d’Alcamo, adică păzitorul de noapte al Arabilor care anunță noaptea ora, adăugind și dacă e senin, sau înourat, sau dacă plouă, sau ninge, și care și astăzi există în Spania unde pentru aceasta e numit serem. Ca să venim, în sfîrșit, la alba noastră taliană, care au caracteristica de a fi pusa în gura femeii, conform obiceiurilor mai puțin rafinate și cavalerești dar mai omenești și mai înțelepte ale bunului popor italian, unde cu greu s’ar fi putu găsi un prieten care să nu simtă ridcolul (sic vos non vobus!) situațiunii de a tremura de frig o noapte întreagă ca să asigure fericirea în dragoste a altuia . Partite, amore, a deo , che troppo ce se’stato , lo martino e sonata, Zorno me par ehe sia. Partite, amore, a deo : ehe non fossi írovata in si fina cellata come nui semo statt : or me basa, oclo meo, e tosta sia i’andata, tenendo la tomata como d’innamerați ; si che per spessa usata nostra zoglia renovi, nostro stato non trovi la mala gelosia Pârlite, amore, a deo, e va ne tostamente ch’ogne cosa t’ago pareclata in presente. / [.,Du-te, iubitul meu, adio ,/cu Dumnezeu ?) căci prea „mult ai zăbovit aici (la mire) ,toaca (un fel de clopot „care chiamă pe călugări să „clnte „utrenia") a sunat (și) „mi se pare fcă o ziuă. — „Du-te, iubitul meu, «dio , „ca eu să nu fiu surprinsă „într’o taină atît de scumpă, „cum e aceia de care ne-am „bucurat noi , acum (deci) „sărută-mă, lumină a ochilor „mei, și plecarea ta să fie „în grabă și întoarcerea să fie „repede cum doresc îndrăgostiții , în aș fel că, stînd mereu împreună, bucuria noastră să se reînoiască (să re„nască, să dea noi vlăstare ca ,Arborii primăvara) și gelosia „rea (a cui ne-ar putea surprinde și s’ar răsbuna) să nu „ajungă la cunoașterea tainei „noatre (de cum stau lucrurile) Du-te, iubitul meu, cu „Dumnezeu, și te du in grabă „că ți-am și pregătit tot ceia„ce îți trebue fi-am pregătit „toate lucrurile tale, adică : „am periat hainele, am pregătit o gustare, am curățat „armele, am înșeuat calul"]. Poesia este de o delicateță, de o umanitate, de o sinceritate de sentiment care nu mira cu adevărat, mai ales cînd ne gîndim la grosolania celor 1 n/v la a *•*> a4;iA1 a4 1 cil IC pe cali i-an* cu nuiai pănă acum. E ca o micșmea cu culoarea drăguuă, delicată și melancolică vînătă și cu miros plăcut, printre spinii, mărăcinele și florile grosolane cu culori violente și comune, ale acestei pajiști, nu prea plăcute, a liricei italiene din secolul XIII. Și mult bun gust trebuie să fi avut notarul bolones care auzind-o cîntată, o copie printre actele de donațiune și de vînzare din mremorialul său, pentru a-i păstra amintirea. Aici nu mai suntem afară din Castel, la picioarele acelui „petro“, adică ale scării externe, care din grădină suia la marea sală de intrare. (Va urma)