Neamul Românesc, octombrie 1922 (Anul 17, nr. 221-246)
1922-10-01 / nr. 221
ANUL al XVH-lea n-l 221, SIBIU,. 1 LEU Partidului Nationalist-Democrat, Director : N. IORGA Apare zilnic. REDACȚIA și ACȚIA Strada .«nanfa Anastasia. € TELEFOANI Redacția:..........................12/60 Administrația..................5/41 Familia fostului colonel Verzea adresează o cerere opiniei publice. Ea relevează faptul că directorul Poștelor din 1916 n’a fost osîndit pentru altceva decît pentru părăsirea de material în mina dușmanului și că acel material se reducea la vagoane pe care nu ea, ci Direcția Căilor Ferate avea datoria să-l evacueze. Și adauge că, din un moment ce altcineva primise ordinul de a trimite la Iași pe bolnav, acesta nu avea însuși datoria de a căuta mijloace de transport care nici nu erau la disposal sa. Aici se oprește argumentarea. Broșura pare că ar avea menirea de a provoca o mișcare în sensul liberării omului care pentru o vină care poate fi încă supusă discuției a suferit cele mai mari umilinți și dureri. Credem că altceva s’ar putea cere. Ia anii mari și triști cari au dus la unitatea noastră națională au fost oameni cari și-au bătut joc în chipul cel mai infam de interesele țerii și de demnitatea ei. Au săvîrșit crime de trădare care nu s’ar fi așteptat de la cel din urmă miserabil, — și ei erau în fruntea societății. Iar azi se află — tot in fruntea societății, jucînd importante roluri politice și ocupînd în nalte sarcini administrative. Față de dînșii ca a făcut Verzea care zace în ocnă, ori un om de mare talent, profesorul Virgil Arion, vinovat de o atitudine urîtă in neutralitate, care se istovește de foame, ca și bătrînul Slavici, a cărui vinovăție e departe de a altora, atunci cînd o întreagă Universitate cere cu patimă pe directorul «Luminii» ? Gasul Verzea, atît de contestat, cere noi constatări ; pasul celorlalți pretinde sancțiuni care au întârziat. -—-cvo. N. IORGA CAȘUL VERZEA On mint al principelui Carol La Constanța s’a deschis jot congresul Camerilor de comerț, supt prezidenția principelui moștenitor Carol, care, după salutul președintelui Camerii de comerț din Constanța și a ministrului de industrie și comerț, a rostit această frumoasă și pilduitoare cuvîntare. Domnilor, bule să fie un imbold mai puternic pentru d-voastră. In zilele acestea de greutate enormă vitală, cred că datoria industriei și comerțului românesc este ca prin muncă cinstită și și prin sforțări mari să conlucreze pentru ca țara să poată ieși din această nenorocită situație. Știu greutățile care se opun normalizării vieții; cunosc de asemenea spiritul publicului nărăvit de a primi mai ales fabricatele de peste graniță. Să învățăm însă acest public că produsele țerii noastre sunt tot așa, dacă nu chiar mai bune. A doua chestie este aceia a specula, a speculei nerușinate pe care unii comercianți o duc pe spinarea publicului. înlăturarea speculei nu o puteți face decît d> voastră, prin industrie și comerț cinstit. Adevăratul comerciant nu trebuie să fie un samsar, cum se obișnuiește astăzi, ei mînă ’n mînă cu industriașul să meargă pe drumul ieftenirii traiului și al normalilor a vieții. Astfel conlucrați pentru interesul Statului, al publicului și al vostru. Un cîștig nu prea mare, dar curat, cred că asigură un credit economic mai mare, decît un cîștig repede și dolo3. Cu prilejul acestui congres veți avea să înfăptuiți lucruri mari și doresc ca ele să fie și spornice. Declar primul congres al Camerelor de comerț și industrie din Primirea atît de călduroasă pe care mi-ați făcut-o azi In primul congres al Camerelor de comerț și industrie al României întregite, mă îndeamnă să bau și eu cuvîntul Dar mai înnainte de toate să vă salut cu o inimă caldă și să vă spun cît sînt de fericit că am avut prilejul de a asista la deschiderea acestui congres, care represintă unirea tuturor forțelor, economice, ale acestei mari, bogate și frumoase teri. Dintre toate problemele ce ne preocupă in ziua de astăzi, cred că problema industriei și comerțului este poate cea mai vitală. O țară care trăiește prin mijloacele, el este o țară bine așezată, cu temelii pe care se pot clădi puternic atît creditul comercial și politic în interior, cît și cele mai frumoase opere și gîndiri ale oamenilor mari — și aceste temelii le represintați d-voastra. Zilele prin care trecem, știm că sînt foarte grele, dar. cu cît ele sînt mai grele, cu atît rolul d-v. este mai mare și cu atît ele tre-Romănia întregită deschis. Despre problema valorii Resumatul conferinței ținută de G. Tașsă la Văleni Această problemă este foarte înteresantă deoarce stă la baza teoriei socialiste. Valoarea este individuală, cînd represintă aprecierea unui individ asupra unui lucru, și socială, cînd represintă aprecierea colectivă la întregii societăți. Ea nu este totdeauna în legătură cu utilitatea. Prin utilitate înțelegem calitatea unui lucru de a satisface o trebuință a omului. Utilitatea depinde de capriciile sufletului nostru, de exemplu timbrele ștampilate, deși fără nici o valoare, pentru colecționari prezintă utilitate. S’a căutat să se explice valoarea cu ajutorul noțiunei de utilitate și s’a spus că utilitatea este supusă aprecierii oamenilor și că aceste aprecieri reprezintă valoarea. S’a văzut însă că definiția dată valorii ca o gradație a utilității nu este exactă și raționamentul următor o va dovedi. Valoarea depinde de legea cererii și ofertei, însă ea influențează direct oferta și deci cererea (căci, de exemplu, o marfă ieftină este oferită în mari cantități și cererea este deci mică). Așadar valoarea influențează cererea deci una nu poate fi causa celeilalte. S’a ajuns la altă explicație: valoarea este determinată de costul de producție. Se vede ușor însă că și acest raționament este fals că valoarea determină costul de producție și deci, între aceste noțiuni, nu încape raport de cauzalitate. După cum vedem problema nu este tocmai așa de simplă , ea de altfel este foarte veche și Aristotel, care a gîndit-o mult timp, nu i-a putut găsi soluție. El nu-și putea explica pentru ce valoarea a cinci paturi este egală cu a unei case (se vede că așa era pe atunci). Marx, pentru a găsi explicația, pune la baza valorii celor două lucruri diferite, ceva comun. El spune: valoarea casei era egală cu a cinci paturi, pentru că munca depusă pentru a face o casă era egală cu munca confecționării paturilor. Deci valoarea este determinată de numărul orelor de muncă pentru producerea obiectului. Această definiție a valorii trebuie să ne determine valoarea forței de muncă prin muncă. Care este munca care determină valoarea însăși a muncii ? Forța de muncă ține atît timp cît are de unde să fie degajată. Pentru ca lucrătorul să degaje muncă, el are nevoie de alimente. Deci valoarea muncii este egală cu valoarea alimentelor care fac alet pe lucrător să producă munca. (La valoarea alimentelor trebuie să se adauge ceva care la mașină este rezerva pentru reparație, este anume rezerva pentru timpul cînd muncitorul nu va mai putea munci) Salariul lucrătorului este determinat de cantitatea de muncă necesară pentru producerea alimentelor ce el le consumă în timpul cît produce forța de muncă. Salariul fixat, să vedem cîte care trebuie să lucreze lucrătorul. Să presupunem că un lucrător are un salariu care reprezintă 5 ore de muncă pentru muncitorul de la țară care în acest timp produce alimente necesare lucrătorului pentru a munci. Lucrătorul ar trebui să muncească și el 5 bare; este însă silit de patron să lucreze de exemplu 15 care și nu se poate împotrivi din cauza numărului mare de lucrători cari sînt fără lucru. Acest profit de 16care pe zi (marfa este vîndută cu prețul de 15 care de muncă) pentru patron se numește plus valoare sau plus valută. Cu cit numărul lucrătorilor este mai mare, cu atît patronul cîștigă mai mult. Interesul lui fiind cîștigul cît mai mare, el își mărește numărul lucrătorilor, și astfel se mărește producția fără ca necesitatea să o ceară. Plus valoarea determină deci o supraproducție. In raport cu mărirea intrepinderii stă numărul mașinilor care înlocuiesc pe jucători. Astfel întări mașinile și mai târziu marea cantitate de bunuri fabricate, care determină închiderea fabricii, gonesc pe lucrători lăsîndu-i,fără lucru. Șomajul, tinzînd să se perpetueze, fatal organisația actuală merge la distrugere, întreagă această teorie, care se basează pe definiția valorii ca determinată de numărul oazelor de muncă, este a lui Marx și susținută de socialiști. Ne întoarcem însă la valoare. Este adevărat ca ea este determinată de muncă ? întăii un exemplu: o aceiași cantitate de grîu este mai ușor produsă pe un pămînt bun și totuși valoarea este aceiași cu acele produse cu mare greutate pe un pămînt mai slab. Plutare Cotaru mmiihimiiiei Ikmiei. La rectificarea publicată în „Școala“, Organul Asociației Corpului didactic primar român din ucovina Nr 15—16 din 15 August 1922 pe pagina „Cronica“ răspund următoarele : D. Simionovici, vice-președinte, și Gain, președinte al susnumitei Asociații, cari au fost represintanți ai învățătorimei bucovinene la convorbirile pentru Congresul învățătoresc din 30 iunie c. la București, rectifică «aserțiunea mea», publicată în «Neamul Românesc» din 19 iulie c. supt titlul de mai sus, spunînd că «d-num ministru ar fi cerut un memoriu numai pentru a putea înlătura, pe baza intervenției d-lui Simionovici, acele puncte din regulamentul de aplicare, care stau în contradicție cu legea agrară pentru învățătorimea bucovineană“. Rog pe toate persoanele care au cetit articolul mieu în «Neamul Românesc» să judece, dacă un cuvînt este scris, prin care aș fi afirmat, că d. Simionovici n’a intervenit pentru înlăturarea astfel de contradicții. Pe mine nu mă importă întreaga lege agrară pentru învățătorimea bucovineană, dar și mai puțin regulamentul ei, care știu prea bine că ele amîndouă—și dacă n’ar avea nici o contradicție între sine -stau Deci nu munca este care determină valoarea. Următorul argument arată și mai bine acest lucru. Munca duce la o valoare prestabilită ; se știe că un litru de vin necesită 2 oare de muncă și deci are valoarea acestor 2 oare de muncă. Dar lucru nu este exact, căci după cîțiva ani litrul de vin este vîndut mult mai scump decît valoarea oarelor de muncă trebuitoare pentru a fi produs. Chiar Marx arată că valoarea nu-i determinată de muncă. Dacă ar fi așa, ar trebui ca o exploatare în care capitalul fix este mic și numărul lucrătorilor mare să cîștige mult și o exploatare cu capital fix mare și un mic număr de lucrători să cîștige puțin. Ar trebui deci ca toate capitalurile să fugă în întreprinderi în care este foarte mare capitalul circulant. Dar chiar Marx observă în al 3-lea volum al „Capitalului“ că nu este astfel și că ambele feluri de întreprinderi dau același cîștig. Deci teoria valorii a lui Marx a căzut. Școala socialistă austriacă a putut explica valoare. Valoarea unui bun, zicea, este determinată de utilitate, cu condiții cea mai mare «contradicție» cu legea agrară pentru învățătorimea din regatul vechiu. Mi se pare că d-nii Gain și Simionovici nu vor fi uitat faptul că amîndoi au fost aleși, unanim, de învățătorime din cauză că d-nii Constantin Cosmin, fost președinte, Efrim Popescu, fost vicepreședinte și Buzneanu, fost casier al comitetului sus amintit n’au apărat interesele învățătorimii, ci au căutat numai să-și cîștige terenul politic la țerani pentru alegerea d-lui Gozmin în Senat și a d-lui Popescu în Parlamentul averescan, lăsînd fără să se fi sfătuit cu învățătorimea din întreaga Bucovină la o adunare politică care a avut loc în 1919 la Cernăuți pentru alcătuirea Reformei agrare și la care au fost mulți țerani „cel mai mare neadevăr“ că învățătorimea bună nu are pămînt în «folosul țerănimei». La aceste și la toate persoanele cari au sprijinit declarația falsă a d-lui Popescu, însă niciodată la d-nii Gain și Simionovici, m’am gîndit 'a articolul mieu. De aceia articolul meu din «Neamul Românesc» a fost un articol de luptă, care l am bazat pe documente reale, cerînd mijlocirea reformei învățătorimea din Bucov. N. Munteanu ți.a însă ca banul în chestie să fie în cantitate mărginită. De exemplu, fierul și apa, cu toată marea lor valoarea, fiind în cantitate nemărginită nu au valoare individuală. Școala aceasta a observat că pe măsură ce trebuințele scad, scade și utilitatea, deci valoarea. Un frumos exemplu : Un om flămînd are pine tăiată în mai multe părți egale. Ce-o să facă ? Desigur că are să mănînce cu poftă o bucată, două, trei, la a patra o să se sature, iar pe celelalte la va da cînelui care ne închipuim că-i tot atît de nemîncat ca stăpînul la început- Vedem deci că primei bucăți de pîne i s’a dat o mult mai mare valoare, o mai mică celei de a treia și a patra, iar celorlalte o foarte mică. Adevărata valoare a unei bucăți de pene este aceia pe care i-o dă omul sătul. Deci ceia ce determină valoarea lucrurilor este utilitatea socială finală. Sistemul lui Marx, cu plus valuta, cade. Marx își făcuse astfel socoteala. Plus valoarea crescînd mereu se va desvolta marea industrie și va suferi industria mică. București, Duminecălin Octombru 1922 BULETINUL EXTERN Situația politică din Turcia europeană a silit ca Sultan să abdice în favoarea principelui moștenitor, Abdul Hegid. — Din Albania se anunță noi revolte, cu care ocasie trupele Guvernului ar fi avut de suferit oarecare intringer. — Revoluția din Grecia n’a luat încă sfîrșit. Miniștrii fostului cabinet au fost arestați și urmează să fie dați judecății ca răspunzători de înfrîngerea din Asia Mică. Generalii Platsiras și Gonatas au constituit un Guvern provisoriu care să dea contact cu venizeliștii. Adunarea generală din Angora a încunoștiințțat pe Chemai ca să nu întrerupă ostilitățile și să accepte participarea la conferința păcii numai după ce vor fi ocupate Tracia și peninsula Galipoli. In același timp Anglia a hotărît concentrarea trupelor în Galipoli și Ceanac, în caz de ofensivă turcească. Dîntr’o neînțelegere asupra evacuării insulei Sakhalin, negocierile ruso-japoneze au fost rupte. O colonie de rombii harnici Din prilejul adunării generală a Uniunii am avut ocazia să cunosc un mănunchiu de romîni harnici, pe frații noștri din Erie, Pa. Mă așteptam să văd un orășel murdar, cu aierul infectat de fumul fabricelor și cu străzile murdare și credeam să găsesc pe Romîni undeva, la marginea orașului, adăpostiți în niște case sărăcăcioase și neigienice. Dar am fost surprins în mod foarte plăcut. In primul loc, orașul Erie este un oraș frumos, curat, cu bogate edificii publice, cu monumente de artă, cu străzi curate și bine pavate. Prăvălii frumoase și bogat asortate, fabrici multe, dar situate la periferia orașului, așa că nu sînt în detrimentul sănătății, ca în alte orașe. Romînii, este adevărat, locuiesc cam pe la marginea orașului, dar și aici străzile sînt frumoase, curate, și casele sînt moderne și igienice. Vezi cîteva prăvălii, băcănii românești care ar putea fi situate și în centrul orașului. Am fost în casă la cîțiva Romîni și am putut constata că și Românul se știe obișnui cu traiul mai igienic de cum era acasă, în patria veche. In unele locuri am văzut chiar și puțin lux, dar pretutindenea o curățenie exemplară. Am auzit părerile unor Americani despre emigranți. Una din cele mai obișnuite obiecții ce le fac cu privire la emigranți este că «strică standardul de trai» al muncitorului american. Emigrantul nu trăiește, — spun ei, — în locuința potrivite, ci se mulțămește cu niște colibe *— „hut*“ — rău aierisite, scunde și în cîte o cameră doarme întreaga familie, care adeseori este destul de numeroasă. Un astfel de traiu nu cere multe cheltuieli și emigrantul strein se mulțămește și cu plata mai puțină, luînd astfel în fabrică locul Americanului care trăiește mai pretențios. Aceste sunt obiecțiile cele mai dese și, de multe ori, ele causează și o oarecare antipatie între Americani față de noii veniți. Ei bine, obiecțiile aceste nu se pot face la Romînii din Erie. Ei lucrează din greu, ca și ceilalți emigranți, dar au învățat să trăiască mai bine, cu toate că și ei sunt cruțători, ca toți Romînii din America. Nu prea sunt între ei cari să nu-și fi agonisit cîte ceva. Dovada cea mai bună de hărnicia lor este frumoasa lor «hală» și biserica. Poate nu va fi „hala“ cea mai frumoasă dintre toate cele românești din America, și nici biserica lor nu va fi cea mai pompoasă, dar un fapt este cert, și anume, că Romînii din Erie nu datoresc nici un cent, nici pentru biserică nici pentru hală. Ce este mai mult, au încă și o avere frumușică. Și colonia românească din Erie nici nu numără prea multe suflete. Nu erau mulți nici în decursul războiului, dar acum sunt și mai puțini. Au mers mulți acasă, și locul lor n’a fost luat de cei puțini cari vin acum în America. Cum se poate clar ca cei din Erie sa ajungă la stare așa de bună ? Prin hărnicie, însuflețire și bună chibzuială. Inima lor a fost nobilă și s’au însuflețit de tot ce a fost frumos. Au fost dornici de a se vedea cu biserică și cu un lăcaș care să stimuleze pornirile frumoase ale sufetului lor romanesc, dar au știut că pentru realisarea acestor planuri au lipsă de bani. Și și-au deschis larg pungile. Bani cîștigați cu muncă istovitoare prin fabrici, bani puși la o parte poate cu multă abnegație, s’au adunat repede și s’a clădit o biserică de cărămidă care a fost prevăzută cu cărți, odăjdii și celelalte obiecte trebuincioase, intre care și niște clopote care sună «ca acasă», precum îmi spunea un Român neaoș, nu fără puțin orgoliu. Și, în scurt timp, au mai ridicat lingă biserică o «hală» frumoasă cu acomodații moderne care a fost cercetată, în repetite rînduri, și de primarul orașului care a știut aprecia hărnicia concetățenilor săi de origine românească. Aceasta „hală“ ar face cinste oricărui oraș mai mare din România care are de zece, douăzeci de ori mai mulți locuitori romîni decît Erie. Romînii din Erie au trecut pe sașii transilvăneni din acel oraș cari n’au decît o hală de scînduri un fel de șură. Și aceasta este mîndria lor. Sîntem datori sa relevăm aceste fapte și să le spunem cîteva cuvinte de laudă și de îndemînare. Ne gîndim la lucrurile frumoase ce s’ar putea pune la cale în România de cei ce se reîntor acasă. Dar—în loc de despreț—ar trebui să li se dea multă atenție și încurajare. Oare pricepe vor acest lucru autoritățile și guvernele din România ? Andrei Popovici (Din ziarul „America“). Pentra istoria Gralorei I. Nu știm să respectăm trecutul și dacă a-ți întreba de ce spun asta de la început, n’am decît să vă vorbesc de ceva ce se petrece acum supt ochii noștrii. Să dărîmă Primăria veche... Nimic mai obișnuit ca dărîmarea unei case vechi, dar această casă veche de vre-o 174 de ani, după socotelile ce s’au făcut după un leat găsit acum la dărîmare, striat în tencuială, își are și ea un trecut destul de însemnat în istoria Craiovei. După amintirile unui bătrîn această clădire a fost făcută de un Bibescu, apoi aici a fost primărie, arest, vistirie, la 1858, împrejurul ei, s’a petrecut o răscoală cetățenească, în sfîrșit după vechimea și întîmplârile petrecute în jurul acestei clădiri, ne aflăm în fața unui monument istoric pe care însă îl dărîmăm.