Neamul Românesc, decembrie 1923 (Anul 18, nr. 273-296)
1923-12-02 / nr. 273
Discuții intre prieteni O interpelare la Cameră ă & dus înnaintea opiniei pahlice neînțelegeri care s-ar fi ivit intre membrii romîni și sîrbi ai comisiunii care a fost chemată sa dea o soluție problemelor de organisare religioasă și de cultură care iese din presența unei populații sîrbești în România și unei populații românești în Iugoslavia. Presa a început să se scape de această chestie delicată și se dau știri cu privire la pretinse măsuri de represalii ale noastre față de un refus al Guvernului din Belgrad. Nu putem crede, înnainte de toate, în acest refus. Prietenia cuprinde în sine și postulatul unei dreptăți desăvîrșite. Această dreptiste cere însă respectarea, de o parte și de alta, a sufletului celor cari aparțin nației prietene. Dar cum s’ar șutea aceasta üűca Star interzice păstorirea bisericească în formele de nevoie și funcționarea liberă a aparatului școlar? Că vor fi oameni cari nu înțeleg aceasta se poate. Și la Sîrbi și la noi. Dar nu acești lacomi de desnaționalisări trebuie să aibă ultimul cuvînt. Ci spiritele cumpănite ale oamenilor de cultură, crescuți în ideile sănătoase ale veacului în care trăim. Stele la Timișoara părintele vicariu sîrb Nicolici! Facă-se în mănăstirea Bezdinului dascălii de cari au nevoie sătenii sîrbi. Dar cine s’ar putea gîndi să ai tăgăduiască nouă dreptul de-a avea și noi exact ce dăm altora ? Nu, nu. Nimic nu va putea zdruncina o alianță necesară. Doar nu poruncesc Ungurii neîmpăcați nici la București, nici — la Belgrad ! ■ • N. IORGA ALBA-IULIA p. Nația românească sărbătorește si cu toată evlavia cuvenită filelor mari ale neamului actul măreț înfăptuit la l ia Df cembre 1918 în cetatea istorică a lui Mihai Vitaasul. Nu -XiStâ, otea ero, Roman care la această in~aâițâtoare clipă de comemorare, să nu «ducă prinos de laudă sub tuiul ardelenesc ,și au nu repu» 1 stopsea in fapta înptaturiior de peste munți încoronarea străduințelor Ier eei, mai curata și mai idealista. Căci marea adunare națională de la Alba-Iulia, »arai hotărît acum cinci mii unirea Ardealului cu Vechiul Regat est», după «um a apus-o cu atita autoritate d. profiler N.V Iog» în înălțătorul anu discurs la Mesagiu, opera «oaducătorilor politici ai romînilor de peste munți, unii au știut la timpul oportun să spunâ s răspin jur cuvântul istaritor al unei nații întregi, după «constane aspră aspirațiile milioanelor de Romîni asupriți din Statul maghiar, prin activitatea lor culturală și națională. Azi, cînd deosebirile dintre grupările politice se acaentuiază prea mult In dauna intereselor noastre naționale și de Stat, o bine să ai înălțăm sufletul cu recunoștință către acele izvoare de idealism și vitilitate națională, care ne-ar putea înlesni, măcar în al uosprezecilea ceas, împlinerea afintator îndatoriri pe care le avem față de acest popor și desăvîrșirea unității noastre politica. Da aici, de unda au pornit totdeauna ideile mari și generoase, nu poate ■porni șî în a ceste grele împrejurări decit tot cuvîntul frâmaao și glodul curat de izbăvire și «onesolidare a Statului r«măneau prin unirea tuturor energiilor cinstit» și «apabile din toate unghiurile țarii. Sarbătorit«« marelui act săvîrșit acum cinci ani la Alba Iulia, devenită prin însuși sscant fapt simbalul unității și vitalității poporului românesc și legitimității Stat mai unitar românesc, va fi, credem, prilejul cel mai potrivit pentru însâmînțarea acestui gînd rodnic. G. Vlădescu-RScossa ui sir Eminentul nostru confrate «Lupta» a ținut cu orice preț sa descopere cît de cît urme de atacuri la adresa oposiției în discursul d-lui Iorga de la Mesagiu pentru ca sa poata afirma ea * șeful «oposiției» (ghilimelele sînt aplicate în derîdere de distinsul confrate) naționaldemocrate a îndreptat atacurile mai mult contra opoziției decît împotriva regimului de azi». Dar reporterul «Luptei» da de gol pe autorul impresiilor de la aceasta ședința a Camerei, căci iată ce publică în ,Buletinul său parlamentar“: «Și d. N. Iorga analizează structura partidului liberal ca să facă dovada că interesele sale bancare au dus la crearea politicianismului destructiv care a înnebunit dezastru pentru țară. De la dv. au învățat toate celelalte partide și tot de la liberali s’au transplantat în ținuturi politicianismul, împotriva căruia. ă. N. Iorga se ridică cu violență». Sau «Lupta» doria ca d. lorga sa-i tragă și o înjurătură pentru ca ea să poată înregistra că d-sa a atacat într'adevăr după merit pe liberali ? * * * Cu despre oposiție, n’a spus decît adevărul și a lăudat partea ei de composție democratică, relevînd chiar atitudinea dîrză și dusă de-o curată credința în această direcție a țărăniștilor basarabeni. Unde a văzut clar organul d-lui Miilo un atac formal contra oposiției democratice,—spre deosebire de cealaltă care, fiindcă se umflă î n pene de pretenții nu poate fi cruțată—, și mai ales un neatac al partidului liberal, contra practicelor de guvernare ale căruia d. lorga a protestat și de asta-data cu toată vehemența ? Ar fi fost de dorit ca în fața discursului ținut de d. Iorga, așa de frumos în formă și așa de adine democratic și de uman în fond, măcar presa așa zisă independentă și democratică să aibă o atitudine mai obiectivă. Contra născocirilor Relativ la anumite declarații floate în ședința de ieri a Camerei primim această scrisoare a d-lui inginer C. Cihodariu, fost ministru. Domnule Redactor. Afirmațiunile de ieri din Cameră ale d-lui Grigore Filipescu au nevoie de rectificări pe care vǎ rog să bine-voiți a le însera în „Neamul Românesc“. Este absolut inexact că d. Iorga a recomandat lui Take Ionescu pe d. Băluța pentru vre-un Ministeriu. Este chiar absurd a se crede așa ceva, cînd se știe că pe acea vreme d. Bâluța nu se afla măcar în redacția «Neamului Romanesc». Acel care a fost recomandat de d. Iorga la demnitatea de ministru am fost eu. Toată lumea care a asistat la discursul d-lu. Iorga a putut observa că, atunci cînd d-sa a spus că unii din conservatori și-au fixat atitudinea în timpul războiului după interesele de partid“ nu putea fi vorba decît de d. Marghiloman, care s’a plecat spre Nemți, iar nu de acei cari ca și d. Iorga au adoptat politica de mergere alături de Antanta, căci ar fi însemnat să se blameze el însuși. Eșirea brutală a fost deci cu totul de la locul ei și este de mirare că d. Vaida și partidul d-sale nu văd in această ieșire decît un simplu incident personal. Cu distinsă considerațiune C. Gihodariu . »•£> » 4MB——............ - Scrisori și la Varșovia de Petre Sergescu, profesor V. Polonesii au represintat în veacurile trecute un focar de cultură pentu întreg Orientul Europei. Ei au fost puntea de trecere între cultura apuseană și cea răsăriteană , dar privirile lor a au fost îndreptate mai mult spre Apusul latin, așa încît începuturile istoriei culturii polonese se pierd în ultimele ramificări ale scolasticei evului mediu. De altfel, există o mulțime de poeți de origină polonesâ, cari au scris opere însemnate ( chiar epopee) în limba latină. Odată cu Renașterea, literaturile naționale din tot Apusul își iau un avînt, detronînd limba latină. Polonia are un loc de frunte în această reînviere a literaturei. Marele post polonez Kochanowski scrie versuri foarte frumoase în limba polonesa, după cum prietinul sau Ronsard inaugura poema francesa. Innainte de Kochanowki se mai întîlnește, în evul mediu, o încercare de literatură în limba poloneză, la Rey. In prefața sa, Rey mărturisește, că se siliște să producă opere literare în limba polonesâ ca să „arate îumnei că Polonesii au și ei o limbi, c« nu sînt ca gîștei» necuvîntătoare“. Literatura polonesǎ capătă o foarte mare strǎlucire începînd din veacul al XV-lea. Aceasta e epoca în care Miron Costin al nostru și-a făcut studiile la Lwow (Lemberg) aducînd la noi influiențe culturale polonese. O caracteristică curioasă a literaturei polonese e contractul între starea materială a țerii și tonul literaturii din epoca corespondentă. Cînd regatul polones e în culmea gloâei scriitorii sînt pesimiști, îi prezic ruina pentru păcatele sale (exemplu celebrul Scarga). Dar cînd țara e îngenuncheată (în veacul al XlV-lea) scriitorii poartă fperia patriotismului și a nădejdii în vremuri mai bune. (exemplu: trinitatea romantică Sieckiewicz). Secolul al XVI-lea aduce influiența franceză în Polonia, influiența culturală care nu a mai încetat și care a condus la o strânsă legătură sufletească. Grație muncii continue a familiei Morstyn, operele clasice franceze au fost traduse și răspîndite în Polonia aproape în același timp în care au fost scrise. Dintre scriitorii acestei epoce trebuia să mai însemnăm pe Konarski șii,Naruszewicz, savanți de mîna întăia. Secolul al XVIII-lea e o epocă de decadență literară. Dar desmembrarea Poloniei a făcut din literatură singurul refugiu al neamului polonez în fața durerii care-l sfâșia. De aici au pornit atunci cele mai minunate sunete ale lirei poloneze. Mai întăia, romanticii au cutrierat Europa, înduioșînd pa toți prin cîntarea soartei Poloniei. Trinitatea romantică o formează: Adam Mieckiewicz, I. Slowacki și Krasinski Mieckiewicz e o figură de pelerin și de profet ; stribătînd toate țerile, profesor la College de France în Paris, el a avut cea mai puternică influență. La aceasta contribuiau, de altfel și numeroasele sale legături personale . (el a fost prieten bun cu exilații romîni de la 1848 : I. C. Brătianu, C. A. Rosetti, etc). Poezia lui Slowacki e mai puțin pompoasă ca a lui Mieckiewicz, dar ea face să vibreze adînc toate sufletele poloneze, pe care Slowacki le cunoaște așa de bine. Krasinski e un mistic ; el întrevede mîntuirea Poloniei prin harul divin în care crede în mod necondiționat. O-*