Neamul Românesc, iulie 1924 (Anul 19, nr. 144-170)

1924-07-01 / nr. 144

Mișcarea culturală Jilin liili’B (asiei li nr In raftul librăriilor, printre „Băie­­tani“ de o parte iar de altă parte „Revista Galantă“ editate de Ig. Hertz, apare, cu o copertă foarte modestă, cartea cu titlul de mai sus a d-lui Simion Reli, poet și pro­fesor din Bucovina, editată de că­tre „Cartea Românească“­Această lucrare­ a neobositului luptător și cercetător bucovinean, este de o importanță covârșitoare, mai ales în timpurile aceste când vecinii noștri dela Răsărit încearcă să pună în discuțiune chestiunea Basarabiei; și când în partea de Nord a Bucovinei se face o propa­gandă asiduă, de către elementele slave, în favorul Ucrainei. Și zic că este de o mare importanță fiindcă d-sa, bazat pe documentele istoriei aflate în biblioteca castelului din ,,Ocna“, cum și de pe urma cerce­tărilor făcute, redă sub o formă li­terară evenimentele petrecute prin ținuturile acestea­, foste odinioară pur moldovenești iar astăzi cople­șite de masa Rutenilor­ veniți din Galiția sub protecțiunea de tristă memorie, ,a fostei monarhii aus­­triace. In chip poetic, autorul ne duce înapoi la anul 1653 și începându-și povestirea sa, ne plimbă peste teri­toriul bucovinean cuprins între Prut și Nistru, începând de la data de mai sus și până astăzi. Fiecare sat, fiecare castel are câte o pagină în această lucrare și la fiecare moment întâlnim numele boierilor cari avusese stăpânirea a­­cestor locuri. întreaga povestire se leagă de numele : Cantacuzinești­lor, Gavrilașilor, postelnicului Tur­cul și altor boeri ca: Rugină, Pot­­log, Rohozjia, etc­, nume molodove­­nești, cari au stăpânit aceste locuri, le-au împodobit cu castele frumoa­se și le-au înzestrat cu drumuri și biserici. Și parcurgând astfel veacurile, a­­jungem la anul când Austria răpește Moldovei cea mai frumoasă parte din trupul ei, Bucovina și odată cu ea și ținutul de care ne ocupăm-De aici înainte, viațța Moldoveni­lor devine grea căci noii stăpâni­­tori caută în mod sistematic să desnaționalizeze elementul moldo­venesc. Rând pe rând, boierii mol­doveni, nemaiputând suferi pre­siunile stăpânirei, își înstrăinează avutul lor și părăsesc ținutul, unii trecând în țara liberă, alții mer­gând în străinătate. Castelele lor se dărâmă și ele, iar pe ruina lor­­se înalță trufașe vilele moderne ale stăpânitorilor străini. Graiul moldo­venesc dispare și el cu încetul fă­când loc altor graiuri care sunau mai plăcut la urechile stăpânirei­ Și odată cu dispariția castelelor și a graiului moldovenesc, dispare și poezia și farmecul acestor ținu­turi. întreaga lucrare este un amestec de literatură cu istorie, într’un dhiip spiritual și interesant, care face citirea paginilor sale, tot așa de plăcută ca și a oricărei cărți pur literare-Volumul are 156 pagini și e tipă­rit îngrijit și pe o crtie bună. VASILE PAVEL’ Cotmanl Tn mist in tarahia Examenul de fine de an al Conservatorului cerut teatrul românesc în­ Chișinău, cum un mănunchiu de artiști, la frunte cu Gh. Dimitriu-Mitu, au por­nit cu atâta căldură, cu atâta en­tuziasm caracteristic sufletului lor, acea frumoasă luptă artistică­ ro­­­mânească, care din punct de vedere material a fost așa de spinoasă. Dimitriu­ Mitu, cu toată vitregia, nu s-a abătut din drumul lui. Artiș­tii nu erau plătiți de stat ; statul nu vroia să știe de activitate­a na­­țională a acestora Au fost lăsați în voia întâmplă­rii Cu toate acestea, el și-a urmat drumul croit, a trec­ut peste toate predicele, înfruntându-se cu acelaș ideal și entuziasm al dragostei de teatru, cutreerând aproape întreaga Basarabie în ultimul timp, părăsit de toți, după ce fusese Învinuit pe nedrept de lucruri Inexistente. Mitu-Dimitri­u își îndreptă privirile în altă direc­­­ție la drumul conservatorului, un­de în calitate de profesor al clasei de dramă și comedie, își intensifică acțiunea­­­ artistică, prilejuind prin aceasta, ca mulți tineri, băștinași acestor meleaguri să-și manifeste aptitudinile, cari până la dânsul, de fapt, nu se cunoșteau, nu se măsurau, pentru că nu era cine să le cumpănească. Asf­el, cu ocazia examenului de fine de an de la 13 iunie, ne-a dat prilejul a simți primii flori de mun­că — ai primului conservator, cu cel dintâi examen — aș putea zice în adevăratul înțeles al cuvântului. Examenul de fine de an al conser­vatorului de dramă și comedie a fost o revelație de cea m­ai pură bu­curie artistică. Date fiind considerațiile de mai sus, când avem cu cine lucra, când se cunoaște cât de largă contribuție aduce un teatru într’o provincie nouă mai ales, permanentizarea teatrului național se prezintă ca o necesitate absolută. Cu acest prilej, vor vedea și strai­iul că așa cum Teatrul Național va trebui să fie închegat, va prezenta esența concentrată a adevăratei arte. CRIHAN Ne aducem aminte cum s-a în­­ .•..•«•­•­••■••♦ [UNK]LI"*’’*.............." f Ziarul nostru s’a ocupat pe larg de activitatea teatrul­ui românesc din Basarabia, teatru, care a trecut printr’o adevărata transformare ca meleonică și pe care datorită in­fluentelor, sau mai bine zis obice­iurilor politice, nu si a ajuns nici până azi măcar, să-l permanenti­zeze. Se aude în dreapta și în stânga, s’a declarat formal de către cel ce acum conduc destinele acestui tea­tru fără buget și fără artiști, că dacă ministerul de resort nici de data aceasta nu va da necesarul atunci, teatrul iarăși va fi pâră­­­sit și se va continuă aceeași acțiune neserioasă și nestatornică. Pentru că suntem în perioada când mai u­­șor se pot recruta elementele artis­tice, pentru că socotim că a venit timpul când cei în drept iși dau destul de bine seama, față de ex­periența nenorocită ce au făcut-o, spunem și acuma după cum am mai spus-o :­­La cârpeli numai nu se poate face nimic serios Autoritățile superioare de resort, cari cunosc tot attt de bine impor­tanța teatrului pentru desvolf­area literaturii și culturii românești, mai ales în provinciile alipite, trebuie să vegheze și să ia măsurile nece­­­sare . Imediat și în mod serios — pentru ca în toamnă să se procea­­dă la o acțiune temeinică, sănătoa­să, care să facă cinste țării Să se pornească odată pe dru­mul adevărat, pentru a nu se mai da prilej străinilor să râdă de stat, să zică cum au mai zis , că nu avem ,un teatru român ® 30' că nu avem o literatură originală. Slavă Domnului avem în țară des­tule elemente artistice, cari pot umplea nu una, ci zece scene de pri­mul ordin. In ce privește banii, dacă Statul se zgârcește, dacă vremurile prin care trecem nu pot permite avansa­rea unui credit mai mare, care să facă din Teatrul National din Chî­­șină o o primă scenă, apoi soluțio­narea grabnică, imediată — dar ab­sol­ut imediată — poate veni din partea atâtor Instituțiuni conducă­toare din Basarabia, cari uneori au dat dovada că pot face aceasta. Ne aducem aminte cum s-a în­­ dat dovada că pot face aceasta. AWKmaL KUinANMb Manifestări culturale în provincie Mie Iulu­i fin si­mpii Liceul ,,Nicu Glane“ din Fălticeni a organizat în Rădăuți două serbări școlare, despre cari trebuie să spu­nem cuvintele cele mai bune. De multă vreme, Fălticenenii noș­tri urmăresc cu stăruință vrednică de laudă un scop pe care caută să-l realizeze prin vizitarea cât mai dea­să a ținuturilor noastre încântă­toare ca și prin organizarea de ser­bări artistico-culturale. Străduințele lor sunt închinate cunoașterii noas­tre cât mai temeinice și unei înche­gări și mai adânci a legăturilor sufletești cari ne înfrățesc. După prestațiunile frumoase ale Școlii Normale din Fălticeni, pe cari am avut prilejul să le apreciem anul trecut, Fâlticenenii ne-au dă­­­ruit anul acesta două producțiuni artistice, cari întrec cu mult ca­­­drul obișnuit al unor serbări șco­lare. In seara întâia, 17 iunie cl s-a jucat drama Doi sergenți de da­comet! în traducerea d-nei Eugenia Marinescu Fără îndoială că stră­­­lucirea acestei seri se datorește mai ales jocului desăvârșit al­­ sfe­l­­­elor și elevilor, cari au avut no­­­rocul să se Împărtășească și de con­cursul bine­voitor al d-lui Alex. Ma­rinescu, artist dramatic. Rolurile ar f fost susținute cu multă naturaleță. Iar în interpretarea lor elevele șl •elevii au pus toată căldura sunetu­lui lor Ad­erese Publicul, înduioșat, entusiasmat și surprins de frumu­sețea realizărilor elevilor, nu mai contenea cu aplauzele, chemând la rampă, după fiecare act, pe cei ce se achitau în chip așa de desă­­­vâtrșit de rolurile lor. De aceea ne simțim plăcut îndatorați să pome­nim cu laudă numele tuturor ace­lor eleve și elevi, cari — în frunte cu distinsul artist,­­ Alex. Mari­­nesci — ne-au dat această seară neubată. Rolurile celor doi sergenti au fost interpretate de elevii I. Ca­zaban și I. Susermanu din clasa 8, iar rolul caporalului Cremene de d. Alex Marinescu; în celelalte ro­­­luri notăm pe elevii G. Fotîno, FN­ Munteanu, G Ca­zaban și eleva Ge­ta Sachelarie. din clasa 7; I. Iri­­­mescu, I. Vanilorver și C. Ștefănes­­cu din clasa 8 ; în rolul Sofiei, so­­­ția sergentului Larive, a fost eleva Elena Mocanu din clasa 6, căreia i s-a oferit un frumos buchet de flori la finele actului al doilea. A doua seară, 18 cr. a avut loc concertul dat de orchestra liceului In colaborare cu o parte din muzica regimentului 16. Dispunând de un ansamblu minunat și de o tehnică ireproșabilă în execuție, orchestra nu mai avea aerul a fi compusă din elevi și militari, ci din adevărați executanți de profesie, însuflețiți de dorul frumosului sub bagheta mă­iastră a tânărului artist Aurel Mi­­hăilescu, profesor de muzică. De la început, atacul viguros al Introdu­­­cerii din simfonia ,­Erna“­de Mer­­cadanto­n­e-a dat impresia sigură a nivelului înalt la care a isbutit să se mențină această excelentă or­chestră la executarea tuturor pie­­selor din program Trebuie să re­levăm în deosebi execuția minu­­­nată a­­ uverturii din Wilhelm Tell. In care și elevii și militarii au dat dovadă de multă pricepere m­uzi­­­cală, asociîndu-se î­ntt­un deplin a­­cord armonios la Serenada de G. Vasilî’s, cânta­tă cu voce de d Dan Protopopescu, profesor, admirabilul d-sale bari­­­ton s’a armonizat în chip desăvâr­șit cu acompaniamentul nuanțat șî plin de fînetă al orchestrei. Cu­mp­­in și preciziune neîntrecută a fost interpretată și simfonia Coups de bandits a l’ui Fr. de Suppé și Sere­nada pentru corn și flaut In a­­­ceste două piese s’a relevat clarie­­tistul Ștefan și d. D. Vasiliu, sub­­șeful muzicei militare N’u mai vor­bim de viori cari, în tot timpul exe­cuției, înfrunta­u cu tehnica lor cele mai grele pasagii Dar cea mai fru­moasă surpriză a fost Potpourriul național de G. Dînscu. Motivele ve­chi din care este compus, a’u trăit clipe de tinerețe prin execuția plină de simțire, de care s’au Împărtășit din partea orchestrei, dirijate cu a­­­tâta suflet și cu atâta dragoste de către tânărul profesor de muzică, d. R. Mihăilescu. Pentru ceasurile inimoase de în­ăl­țare sufletească pe cari ni le-a­u pri­­l­ej­uit aceste două s­erbări ale liceu­lui Nicra Gane, noi rămânem datori cu mulțumirile noastre vrednicului director al acestei școli, d. Stîna, ca și celorlalți tovarăși de muncă cari leau însoțit la Rădăuți, d-nli profe­sori Ciurea și Drăgușanu. Puțini vor fi știind de jertfele gre­le, de orice fel, pe cari le-a cerut a­­ceastă călătorie la Rădăuți, și când, cu toate acestea, te gândești la dra­gostea cu care ei au venit în mij­­­locul nostru, la producțiile de Înaltă valoare artistică pe cari el ai le-au dat, atunci Indiferența și neînțele­gerea unei părți din publicul Ră­­dăuțean pentru rostul acestor ser­bări rămân nespus de dureroase. INFORMATOR Premiere > ■ I W Pill EMON­ ,CUI 1­0 SPUI“ revistă de „Trei doamne și toți trei“. Până ieri ne obicinuisem să pre­tindem autorilor de reviste spirit și fantezie. De aci înainte va tre­bui să le cerem și bun simț. De­sigur că numai e lipsei totale a a­­cestui din urmă element se dato­rește reprezentarea revistei „Cui ia spus“ la Parcul Oteteleșeanu. Și, astfel, timp­­ de patru ore ne­întrerupte, trei autori anonimi ne-au torturat ca pe hoții de cai. Blândul public bucureștean a do­vedit cu acest prilej că are stomac rezistent, împingând toleranța pâ­nă la absurditate. Așa se și expli­că, de altfel, cum revista s’a pu­tut juca până la sfârșit, bravii spectatori părăsind abia la orele unu și jumătate din noapte gră­dina. Dacă nu insistăm asupra conți­nutului revistei, făcând cel puțin această concesie autorilor, nu pu­tem totuși, să nu protestăm împo­triva triavialităților intolerabile, menite să salveze un spectacol ire­mediabil compromis. Abordând „revista“, compania de operetă a d-lui Leonard a fă­cut un efort care depășește posi­bilitățile modestelor elemente ce o compun. In revistă se cere artis­tului, mai ales, multă vervă și acel dar — în care Tănase, de pil­dă, rămâne neîntrecut — de a spu­ne cupletul „Stelele“ companie. Leonard nu posedă nici voce, nici spirit, nici grație, nici volubili­tate. In asemenea condițiuni, abia pu­tem releva pe d-ra Rosine Vique­­lin și pe d. Timică. D. Kanner, pierzându-și vocea, devine inapt pentru scenă. „ Despre ceea ce­­ numim „monta­re“ la o revistă, nu se poate vor­bi, decorațiunile și baletul, fiind mai mult decât inexistente. M. G. .......... Turneurile teatrale în Ardeal Ministerul Cultelor și Artelor a dat un ordin telegrafic tuturor pre­fecturilor de județ, polițiilor, primă­riilor urbane și celor rurale mai însemnate din provinciile alipite prin­ care se aduce la cunoștință că toate trupele de teatru care joacă în limba română sunt scutite de orice fel de autorizație din partea acelui minister. Toate aceste trupe joacă pe con­tul lor propriu și nu au nici un sprijin din partea ministerului în ce privește­­ trupele de teatru și orice alt gen de spectacol cari vor juca în limbile străine, acestea nu vor putea da nici o reprezen­­­tație fără autorizația ministerului Artelor. ABONAMENTE t Pe un an 600 lei Autorități și Insti­tuții 650 lei Membrii corpului didactic și ai Cle­rului 1­450 lei In străinătate 1000 lei Se fac și abonamente onorifice. Anunțuri și reclame, la Administrație. Viata economică Exploatarea docurilor BRAILA-GALATI Modificarea regulamentului și tarifelor în vigoare Intensificarea exploatărei do­curilor din cele două mari por­turi dunărene românești, este u­na din cele mai actuale probleme ca­re se pune acum in aceste două puncte de mare trafic de­ cere­ale. Bursa Brăila și Corporația Co­mercianților localnici îi dau aces­tei chestiuni o atenție deosebită. Discuțiile urmează și la Galați, și socotim că se va trece curând la realizări importante. ȘEDINȚA CAMEREI DE CO­MERȚ Adunarea este prezidată de dt. Ion G. Sassu, președinte. Partici­pă numeroși membrii. Administrația docurilor e repre­zentată de d. Inginer inspector ge­neral Paul Demetriad. Președintele comunică scopul adunărei, modificarea tarifelor și regulamentelor de exploatare ale docurilor Brăila­,Galați. S’a luat în discuțiune noua re­dactare a textului regulamentului de exploatare admițându-se cele propuse cu următoarele modifi­­căre, introduse la art. 93: AUTORIZAREA DE ACOSTARE ȘI ADMITEREA BASTIMENTE­LOR LA DANELE DOCURILOR Noua redactare a acelui articol conține toate încheierile cu agenții de vapoare, exportatorii de cerea­le și exportatorii de cherestele din Galați și Brăila, admise în ziua de 8 Mai 1923 la Camera de comerț din Galați. In urma discuți­uni­lor urmate: ..Corporațiunea Comercianților“ în unanimitate decide a se introd­u­ce următoarele modificări la punc­tul 2 din cele sta­­ilite la Galați în 1823 ș* am’?’ Pentru dana silozurilor nu se vor înregistra cereri de acostare, dacă nu există în momentul depun­erei acesteia, cereri de predare în­scrise pentru cel puțin 100 tone. Inchcerea de la Galați fixase minimum la 250 de tone. Cererea de predare scrisă pen­tru încasările de după amiază să se facă înainte de 12 și cererile ce urmează a se satisface a doua zi de dimineață, să fie depuse îna­inte de 5 seara și în ajun. Comisiunea decide a se modifi­ca astfel: Vaporul care a făcut schele pes­te șlep, este obligat la cererea șle­pului ca să lase liber de a pleca șlepul, această operațiune urmând a se face în orele când a încetat lucrul, sau cel mai târziu în a­­cea seară. Vapoarele și șlepurile cu desti­nația directă pentru export, sau pentru limbul vapoarelor, vor a­­vea tratament egal, păstrăndu-se vandul. (In acest caz șlepurile vor face dovadă cu taxele de export de la vamă). Astfel vechea redactare din re­gulamentul docurilor, ca vapoarele să aibă pr­ecădere față de șlepuri, nu mai este aplicabilă cazurilor specificate mai sus. In cea ce privește vechea redac­tare a capitolului denumit: D. inginer inspector general P. DEMETRIAD, atrage atențiunea că dezideratul urmează a fi accep­tat și de direcțiunea generală a G. F. N­., interesată ca vagoanele să fie cât mai bine utilizate și deci mai repede descărcate. Luăndu-se în discuțiune modifi­cările introduse în noua redactare a tarifelor pentru exploatarea Do­curilor din Galați și Brăila și în special tarifele privitoare la com­er­țul de cereale. Corporațiunea ad­­m­ite modificările propuse de de­legații Camerei d. Grigore Ch­ei și I. Witzing, cu mici modificări. In aceste condițiuni se modifică punctele din tarifele actuale ale Docurilor privind: ASUPRA DOCURILOR PENTRU CEREALELE DEPOZITATE IN MAGAZIILE CU SILOZURI La capitolul a. dispozițiuni ge­nerale: La capitolul b. magazhial se ho­tărăște a se menține și pentru vii­tor redactarea actuală a paragra­fului 1, prin care se prescrie ur­mătoarele taxe de magazinaj: a) Pentru perioada anului dela 16 Aprilie până la 31 Decembrie precum și de la 1 până la 15 Ia­nuarie anul următor: 0,18 lei pe hectolitru și 10 zile nefracționate. b. Pentru restul anului și anu­me pentru perioada de la 16 Ianua­rie până la 15 Aprilie, se va per­cepe 0,09 un hectolitru și 10 zile ne­fracționate. La capitoluu manipulațiuni se ad­mite nova <, aliniatului a., primind taxa aplicabilă la pri­mirea grânelor sosite în vagoane la docuri. Noua redactare va fi: Primirea grânelor sosite în va­gon, în vorac, cântărirea la­­încărcare și înmagazinare în Silozuri, exclusiv lojarii sau lopătarii necesari pentru ac­­țiunea scurgerei cerealelor la ram­pele de primire, taxa rămânând aceiași de lei 3. In aceste condițiuni rulăritul vagoanelor cu cereale pentru a ac­celera scurgerea la lămpile de cântărire de la Silozuri nu mai este în aceea taxă. Această operațiune se va plăti lucrătorilor, pe baza tarifelor de muncă stabilite de organele legale. Se introduc apoi importante mo­dificări la capitolele ASIGURĂ­RI CONTRA INCENDIULUI. LUĂRI DE PROBE, TAXA VA­­RANȚELOR, TAXE SUPLIMEN­TARE etc., etc. ASUPRA TARIFULUI DOCURI­LOR PENTRU ÎNTREBUINȚAREA ELEVATOARELOR PLUTITOARE Delegații Camerei de comerț admit ca prevederile tarifa­re să cuprindă un maximum și minimum de preț, întru­cât numai astfel va exista un acord între taxele elevatoarelor particulare din port și tarifele Docurilor. Aceste limite la taxe sunt impu­se de faptul că taxele elevatoare­lor­ plutitoare au variat de la coe­ficientul 1 până la 2 luni. Luându-se în discuțiune chestiu­nea pazei vagoanelor de cereale și mărfuri, atât în port cât și în Do­curi. Corporația găsește că lasă foarte muult de dorit și cere resta­bilirea sistemului de pază dinainte de războiu­, când Comuna din taxa nl — uoum ad­usvoi­dv nxdunj­ap atunci un leu de vagon — plătea o echipă de jandarmi și agenți de poliție speciali ai portului. Această taxă urcăndu-se astăzi la 80 lei de vagon și încasându-se de primărie, fără ca să restabi­lească serviciul de pază, comer­cianții cer d-lui președinte al Ca­merei de comerț ca să intervină pe lângă cei în drept, pentru satisfa­cere, adăugând că nu ar putea su­portă­ o altă taxă pentru acest scop VIOREANU u­i Be­niton au I­ia l­ra oii!­ ­ Omul e creat ca să sufere Continuăm reflexiile lui Aru­ba­­;ev asupra acelei societăți viitoare în care massele vor fi stăpâne, du­pă concepțiile sociale socialisto-co­muniste .­Cu cât crește puterea mulțimei, eu” atât cade valoarea geniului și cu aceasta și valoarea personalită­­ței omenești în general, a arma Ar­­­u­bașev Mulțimea îngenunchea per­sonalitatea, o transformă într'o ar­mă și într’un material, pe care-1 schimonosește fără milă și fără ju­decată. ..Oare din aceasta va câștiga u­­manitatea?... Dar nici nu există u­­manitate. Umanitatea este o iluzie, o ficțiune. Există milioane de oa­meni cari trăesc aparte, și din cari fiecare suferă de boala lui proprie, suferă suferințele sale și moare de moartea lui. ..Ce mașină Îngrozitoare și fără suflet, va fi acea viitoare ordine socială, care va măcina toate vie­țile într’un colb omenesc, ordinea, acea în care se va întrona domnia masselor. In această ordine socia­lă omul va fi mai­ nenorocit și mai de nimic de cum a fost în epoca Deluviului. Căci și atunci nimeni n’a avut scăpare, milioane de oa­meni înebuniți de groază se stri­veau unii pa alții în valurile apelor, se băteau și la urma urmelor se ni­miciau dar totuși ,fiecare din ei a luptat și a avut credința în scă­pare până în ultimul moment. Nici noroiul lipicios și neted al mocirlei socialiste și comuniste nu va fi și nu trebue să fie luptă, da­r n'are să fie și nici o nădejde. ..Treacă de la mine paharul ace­sta ! „Intre if­rămân tăril­e și n­evoile vieței personale, gândul meu dese­ori se îndreaptă în depărtarea ce­țoasă a viitorului și caut să ridic colțul cortinei fatale care ascunde soarta omenirei. ..Va fi cândva fericit și liniștit o­­mul sau este el pe vecie predestinat suferinței și dureroi? ,,Vorbind sincer, de soarta ome­­nirei puțin îmi pasă. Fie cu omeni­rea ceia ce trebue să fie ! Și apoi soarta omenirei este mai mult sau mai puțin cunoscută, mai de­vreme sau mai târziu, se va stinge soar­tele dătător de viață și frigul dint­tre spațiurile interplanetare va strânge în îmbrățișările lui mor­tale bătrânul și dragul nostru pă­mânt, distrugând de pe ei toate semnele vieței organice. „Dacă caut să ghicesc viitorul o­­menirei fac lucrul acesta pentru că prezentul este prea scârbos. Cău­tând să-mi reprezint raiul pe pă­mânt, nu mă preocup de soarta ur­mașil­or mei, dar încerc, pentru o clipă cel puțin, să mă scap de rea­litatea urâtă, care mă înconjoară și mă apasă. „Se poate chiar, că dacă aș ști cu încredere că omenirea cândva, va fi fericită, eu nu numai că nu m'aș bucura de soi­irea ei, dar din­p­otrivă , aș urî-o cu o ură de moarte. ..Căci, la urma urmelor, orice s’ar întâmpla, dar viitorul omeni­rei se poate crea­ numai pe suferin­țele noastre, pe oasele noastre, pe experiența noastră amară. Dacă nu vom trece noi drumul Golgotei, în cercetări și suferințe, viitoarea generație, ori­cum ar privi la cer­cetările și suferințele noastre s‘ar simți ca oameni de pe lună căzuți pe pământ. Se poate că tot ceia ce noi suferim, va fi o greșeală tâm­pită, dar generațiile care vin, vor învăța dela greșelile noastre și le vor întrebuința intr’o direcție bună se vor folosi, dar se vor folosi de greșelile noastre. Și iatăr­i trăind în grădini para­­disiace și-și vor face vânt cu frun­ze de palmieri — iar noi acum trăim în sânge și noroi ca câinii! .. Să fie ei blestemați! ..De altfel, asta este ceva perso­nal! (Arțibașev vrea să spună prin ultima frază, că blestemul acesta îi sare din inimă la adresa bolșevici­lor, cari au făgăduit și ei raiul și iau dat lui surzenie și orbirea­. „Dar ceea ce trebue să recunosc, continuă Arțibașev, este un lucru: eu nu cred în viitorul fericit al o­­menirei, nu cred în veacul acesta de aur. Și mi se pare că oamenii ar fi mult mai fericiți dacă odată și pentru totdeauna s-ar scăpa de a­­cest etern miraj, de goana aceasta de veacuri și fără vr’un folos și care îi face neatenți și cruzi u fiul față de altul și de aceea și mai ne­norociți decât ar putea să fie. „Cine privește­­ mereu înainte și sus, acela nu vede ce calcă sub pi­cioare. Dacă în viața unui individ tendința pentru un viitor mai bun destul de des se transformă într'o crimă, massele omenești în tendin­ța lor de un mai bine social o transformă în­totdeauna într’o dis­trugere și nimicire nemiloasă. Toc­mai în lupta pentru un viitor mai bun, pentru fericirea generală, s’au făcut și se vor face cele mai mari crime. Nimeni­­ n’a vărsat atâta sânge, nimeni n’a făcut atâta rău și proștii cât au făcut toți fanaticii religioși, luptătorii pentru binele general și visătorii veacului de aur In numele raiului pe pământ sau în cer, oamenii și-au­ schilodit viața lor și au transformat-o într’un in­fern. In numele fericirei generale au fost trimiși la suferință și la moarte milioane de oameni vii. Pentru jertfa viitoarelor generații, pe care nimeni nu le știe, care pot fi și e posibil și să nu fie, s’a adus pe altarul fraților lor, acei cari a­­cum real există, real suferă. Da, drumul spre veacul de aur trece prin revoluții sângeroase, prin te­roare, prin dictatura nebunilor. .,Și’ce este mai comic, este că ne­bunii și călăii aceștia se întitulea­ză ca eroi ai poporului, ca salva­tori și binefăcători ai omenirei. In fața lor lumea se închină, memoria lor este sfințită, și nimeni nici nu observă că luptătorii aceștia m­ari, pentru fericirea universală, dela picioare și până la cap, sunt acope­riți de sânge nevinovat, că ei pot a hoii. „Cu entuziasmul demn de o mai bună soartă, ipnotizați sau tâmpiți ei țipă că fericirea cea mai mare constă în crearea­­,pe oasele noa­stre“ a unei clădiri frumoase și m­aie joase pentru omenirea li­beră!“ ( Lașt să fim noi nenorociți, —’strigă ei» holbând ochii și bălă­ ■ 9111111« HM Ajutorul de 1200 milioane este o simplă amăgire Deciziunea luată de a se achita de către Banca Națională, factu­rile și furniturile în restanță, a început să fie aplicată. S'a făcut o selecționare, de către bancă și de către ministerul de finanțe. Comu­nicatul oficial, complectează că „vor fi achitați din venitul rede­­venței acei furnizori cari au dato­rii la bănci. Cum efectele acelor furnizori, sunt reescontate la Ban­ca Națională, — NE VOM GĂSI IN FATA UNOR SIMPLE O­­PERAȚII DE REGISTRE. Abia acum aflăm prin urmare, amănunțit, la ce se reduce AJU­­TORAREA pieței cu 1 miliard două sute de milioane lei, în con­tul redevenței vândute grupului rafinerilor români. Oficiosul liberal Viitorul dădu­se acestui început de achitare al datoriei Interne flotante, propor­țiile unui eveniment. In realitate Banca Națională încasează ea miliardul. Comercianții și Industriașii, se achită de datorii, adică de o parte din ele și rămâne să repete apelu­rile la bănci ca să obțină noi cre­dite. Cum însă, peste jumăta­te din totalul de 1200 mi­lioane reprezintă intere­sele și comisioanele celor cari au dat avansuri pe or­donanțele de plată, com­er­țul și industria nu pot să resimtă influența bună a celor 1 miliard 200 de mi­lioane. Creditul se obține cu greutăți, și cu dobânzi din ce în ce mai mari. Aju­torarea pieței nu a înce­put prin urmare, in chip efectiv. Repartizarea celor 1200 milioane, nu poate aduce, cum am arătat, nici o îm­bunătățire, suma aceasta rămânând în posesia Băi­» cei de emisiune. E o eroare să se vorbea­scă de „concursul ime­diat" ce s’ar da pieței in­terne, — și când eroarea o fac chiar cercurile oficia­le, greșeala aceasta pare cu atât mai sugestivă, cindu-se în sânge și noroi dar în schimb, urmașii noștri... . Nenorociții­ lor nici nu le trece prin minte că colbul de sub picioa­rele lor e de mult îmbibat de sân­­gele și sudoarea milioanelor de­ge­nerați și dacă până acum toate a­­cestea n'au dus la nimic, nu va duce la­ ceva nici porți. în plus de sânge și de lăcrămi pe care ei o varsă. „Iluzia rămâne însă iluzie ! Nu va fi nici un fel de veac de aur, dar nici nu poate fi deoarece omul este o canalie care se obișnuește cu orice. „Afirmarea aceasta este spusă în’’sensul, că omul se obicinuește cu cele mai ticăloase condiții ale vieței, dar nu este adevărată. Din potrivă, cu răul omul nu se obiș­­nuește, dar protestează, și se luptă contrar lui și chiar uneori „cu res­pect întoarce biletul său“ la drep­­tul de a se folosi de viață. Această foarte frumoasă expresie a lui Dos­­toievski este dreaptă în sens con­trar , nu cu răul dar cu binele a mul se obișnuește repede și ușor. (Continuare în pagina 277-«)

Next