Neamul Românesc, aprilie 1928 (Anul 23, nr. 76-96)
1928-04-01 / nr. 76
(Continuarea discursului d-lui Profesor N. Iorga) România nu se desface, că nu se va aprinde țara de la un canal la altul și!că, în ce privește felul de a judeca al guvernului român, guvernul român încă este capabil să înțeleagă că sunt situațiuni în care poți rămânea și simt situațiuni în care cel mai bun lucru este să te gândești, care este cel mai bun mijloc de retragere pe care, pentru opera dumitale însuti, ar trebui să-l cauți. Am trebuit să lupt cu această opiniune manifer Am ajuns, prin urmare, prin dești oltarea unei situatiuni rele, creiază printr'o chibzuială greșita,, am ajuns acolo încât în momentul de față încrederea în viitorul acestei tari, chemată la oasa de mare misiune, se dărâmă încetul cu încetul. Atunci întrebarea este cum am ajuns acolo? Cum am ajuns la o situațiune pe care fără să ieșim din România, fie avem decât să o observăm aici la noi sub ochii noștri. Agricultura încă desorganizată, cu toate in ce privește armata, nu este unul dintre noi care să nu se gândească cu îngrijorare la ziua de mâine. Și eu mi-am permis să spun ln foaia mea un lucru, pe care îl spun și acum. Să ne uităm la dușmăniile cari se pregătesc în jurul nostru și care sunt cumplite — nu este nevoie să recurgă cineva la declarațiunea, foarte îndoielnică încă, a d-lui Mussolini, față de acel om de stat englez de mâna a patra, care trăește în mare parte din lucruri inventate și din interviewuri transformate, eu mă refuz a crede că s’a putut rosti acele cuvinte și în orice caz că sentimentul poporului italian a putut să fie întrupat în acele cuvinte, — da, n’avem decât să ne uităm la pregătirile din jur împrejurul nostru. .Neam speriat de mitralierele comandate în Italia și am făcut din aceadată prin articole cum a fost acela din Seccole în săptămâna trecută chiar, în care erau prezentate cele patru nații bolnave și eram în fruntea acelor patru nații bolnave. Cartiere de la Sera publica o corespondență din București prin care se zicea, că dacă anumite lucruri nu se va întâmpla, România se va desmembra imediat. Ceia ce era în foi, acelaș lucru îl întâlnea cineva pe buzele fiecăruia, silințele pe care le face prietenul meu personal, fostul meu prieten politic, Argetoianu: agricultura noastră este, fără îndoială, complect dezorganizată. O mare proprietate zdrobită cu desăvârșire, o mică proprietate care stă în vânt. Un comerț în care se înfățișează aproape în fiecare zi o lungă listă de falimente, menite să arunce discreditul cel mai firesc asupra vieții economice și asupra onorabilității aceste tari,stă chestiune a mitralierelor , unul din punctaje principale de agitație ale unei opinii publice, care nu-și poate ținea dela o bucată de vreme cumpătul. Am văzut cu mirare cum foaia unuia din miniștri își bate joc de Liga Națiunilor a doua zi după ce Liga Națiunilor dăduse hotărârea pe care a dat-o. Dar nu putem dezaproba astfel un organism internațional pe care de câtea ori l-am aprobat cu aplauzele noastre zgomotoase și la care, de câte ori ne vom duce, din nou sunt convins ca vom găsi dreptatea noastră. In loc să ne aprindem cu chestiunea mitralierelor si pe urmă, pentru anumite motive, s’o lăsăm puțin mai moale fața de aliații noștri, ca să revenim iarași ia politica pe care o calificăm, mearca începutul acestei cuvântări. bească de o democrație, așa cum ea se înțelegea înainte de răsboiu, o democrație plecată de la 1789, plimbată prin nu știu câte revoluții, înăbușite prin nu știu câte restaurații absolutiste, pentru ca din nou să înceapă povestea. Să nu-mi vorbească astăzi nimeni nici de liberalismul de odinioară, care a putut să însemne înainte de 1789 într’o formă încă nehotărâtă, în 1789 ca un elan, după 1789 ca un partid căutând să câștige anumite libertăți. Să nu-mi mai vorbească cineva de posibilitatea de a guverna astăzi pe baza acestei idei. Nu se poate guverna astăzi pe nici una din bazele socotite odinioară nezguduită-mi daui voie să vedem, dintre aceste trei doctrine, care este acela la care ne-am putea adresa mai ușor ca să ieșim din impasul în care ne găsim astăzi. In multe din tarile latine, de la Italia, pe care am cercetat-o deunăzi, a Primo de Rivera și până la Portugalia, pe care am cercetat-o deun azi, a generalului Carmona, s’a crezut, și, cu rezultate bune, cu rezultate foarte bune adesea, că un om poate într’adevăr să aducă o tară desgustată de o ideologie veștedă și neefectivă la o manifestare spornică a tuturor puterilor sale naționale. Am trecut și noi prin această fază care la noi a fost o boală. Am avut o serie întreagă de ediții, în 12, în 16 în 32 ale mussolinismului: am avut Mussolini de toate felurile, si mai mari si mai mici, și mai albi si mai negri, am avut Mussolini aparținând deosebitelor clase ale societății românești — nici nu mă mai uit pe banca ministerială, mi-e frică nu cumva de acolo să fie o rămășiță din Mussolinismul persistent (ilaritate). — Crete ale ideologiei omenești, nu mai poți guverna nici pe baza democrației, nici pe baza liberalismului. Poți guverna pe o singură bază. Puteri omenești oneste și adevărate, muncind în afară de grija momentană a partidului, pentru ca să se simtă în fiecare moment opera de creațiune. Acesta este singurul lucru care se poate face. Dar în această datorie de a revizui toate doctrinele, de a arunca toate frazele, de a asvârli în afară toate firmele, pentru ca să te găsești curagios în fața realităților, care se cer stăpânite și satisfăcute sunt trei doctrine. dinta aceasta că ajunge o mare atitudine într’un moment important, un gest extraordinar stăpânind mulțimile, putină cenzură, cu niște foarfeci ruginite, în fiecare zi si declararea disprețului pe care-1 ai pentru tot ceea ce stă în afară de căderea violentă a puterii de stat, asupra oricărei rezistențe, pentru a reprezenta această soluțiune a greutăților în care se sbat toate societățile europene astăzi. Se înșeală cine crede că aceasta înseamnă sistemul. Poate că acest sistem să nu aibă necesar Parlamentul, dar se poate ca acest sistem să lucreze foarte bine și cu Parlamentdacă omul are autoritate, dacă nația are înțelegere se poate foarte bine să ființeze și mai departe Parlamentul. Această formă, pe care ne trudim aproape cu toții — cel puțin cu toții cei în funcțiune până acum — a o compromite poate sta împreună cu acțiunea necontenit îndreptată, nepărtinitor asupra realităților naționale a unui om. Chibzuială greșita O declarație îndoelnicăm v Trei doctrine Să ne înarmam în loc de aceasta noi avem datoria de a ne înarma. Am vorbit și cu de mitraliere, acolo în Italia."Am spus: Cineva a vândut dela dv. mitraliere Dacă nu le cumpărau ungurii dela tiv, le-ar fi cumpărat de aiurea, le-ar fi cumpărat din Germania, din Ruf,SÎa. Nu aveau decât să cumpere bucățelele, pe care să le lege, cum ați putut să le spargă, fie și numai provizoriu, tot așa ar fi putut să le lege la dânșii . v In materie de apărare există numai un singur mijloc: acel mijloc însemnează, la fiecare înarmare a dușmianului d-fac, să te înarmezi mai mult decât dânsul (aplauze), până la ultimul ban, până la bucata de pâine ruptă din gura copiilor noștri. Avem datoria de a ne înarma (aplauze prelungite), iar în ceea ce privește persoanele cari ar neglija — eu o repet aici, — cine ar fi la guvern, în momentul când nenorocirea ar face ca din nou armele noastre să nu fie triumfătoare și ar fi avut timpul de a pregăti, merită să fie împușcat pe front a doua zi după înfrângere. Prin urmare, armata o vedem încă în starea aceasta de început de pregătire. Starea morală a tarei Jîi ceea ce privește starea morală a larii, această stare morală a țării trebue să o creăm. Nu este permis ca dintr’o țară tânără, dintr’o tara, care își leagă legaturile acum, dintr'o țară bănuită și calomniată sa ,vie svonuri, care înfățișează o parte din societatea noastră ca unind cele mai hidoase dintre viții. M’am adresat cândva către oi mu rde o perfectă moralitate publică și privată, care stă în fruntea acestei bănci ministeriale și i-am cerut ma’suri — și i-aș îi cerut aici în Cameră dacă aș fi fost — măsuri de acelea tare să învețe pe fiecare că nu este faptă omenească dintr'o societate, care să nu se restrângă mai mult sau Jhai puțin asupra societății întregi țărtiii permitem nimănui să-și radai de obrazul acestei țări (aplauze prelunge), ca opinia publică întreagă iuasta alături de omul care va uita foi legăturile de familie si legăturile BC'societate, pentru a face rândurila Atunci, sunt silit în această alta parte a cuvântării mele, să spun ca vinovăția cea mai mare cade, fara îndoială, asupra cui a avut mai mult timp și a avut mai multă putere pentru ca lucrul, acesta să fie înlăturat și, dacă nu a putut să o facă, dacă puterile îi sunt obosite, este totdeauna posibilitatea de a le reface în acea liniște care permite și organizarea potrivită cu timpul și o cugetare mai adâncă asupra principiilor însăși de existență și de acțiune ale partidului. Preocuparea cea mare nu trebuei să fie acela de a păstra o situație în care nu mai poți face nimic, ci de a te pregăti pentru situația viitoare, în care poți în adevăr creia ceva. Așa se prezintă chestia în momentul de față. Și atunci dați-mi voie să examinez față de situația de astăzi Domnule președinte, mari discuții constituționale se fac astăzi, tot mai aprinse în deosebite țări, pentru că, nu mai trăim, ca înainte de răsboiu, in credința că este un singur sistem, care este menit să rămână totdeauna, că nu avem nimic de corectat; totul se schimbă tot eck ce era înaîn rostul moral al acelor cari au așa de puțin de lucru, încât își bat joc de viața lor și de onoarea tuturor (aplauze). Atunci, dacă este așa, dacă avem o ordine materială de creat, dacă avem o ordine morală de reformat, de ce nu suntem încă pe drumul cel bun, de ce ne găsim în această situație, în care, de dimineață până seara, fiecare se întreabă ce va aduce ziua următoare? Nu ne ascundem lucrul acesta, în în ce privește guvernul și în ce privește opoziția, întrebarea aceasta să mine necontenit. Nu mergem in întuneric, dar mergem, fără îndoiala, bâjbâind de la o oportunitate la alta, de o parte grija de a păstra puterea, de altă parte grija de a o cuceri. Dar linia dreaptă, siguranța aceia a fiecăruia, care unită cu siguranța celorlalți, formează siguranța țării, siguranța aceasta nu o vedem, în care nici o conștiință liberă nici o conștiință sinceră nici o conștiință îndrăsneață în tragerea concluziunlor nu poate găsi mulțumirea, nici in ce privește ce avem, nici in ce privește perspectivele care se deschid, să-mi dați voie să mă întreb si cu dv.. cu ce e mai bun si mai liber în dv. ce s’ar putea face pentru a ieși din situația în care suntem. D-voastră sunteți un guvern fără orizont, iar de partea cealalta se găsește o opoziție, care de pe urma însăși a acțiunii guvernului, nu poate găsi drumul care în luptele dintre partide nu se poate deschide neted decât cu colaborarea și a unora și a altora. Este de ajuns ca unul să se încurce, pentru ca toată această încurcătură să cadă asupra celorlalți, și pentru ca întreaga viață a țării să fie încurcată prin aceasta:inte de răsboiu, un crez nezguduit, tot ceea ce reprezintă o ideologie nesupusă controlului, tot ceea ce făcea parte din tradiția doctrinară trecută dela o generație la altă generație, este astăzi supus, pe dreptate, unei revizuiri totale. Să nu-mi vină cineva să-mi vor- Cine e vinovatul Noaile baze de guvernare NEAMUL ROMANESC Mussolinismul In mussolinism nu sunt formele exterioare care hotărăsc, formele care se schimbă de la nație la nație; el înseamnă recunoașterea lucrului, pe care nu vrem să-l recunoaștem, înseamnă recunoașterea lucrului că, între oameni, între inteligența și voința oamenilor este o deosebire, și că nimic nu poate înlocui ceia ce într’o ființă omenească se găsește dar ca inteligentă și ca energie. Surogatele, care se capătă din dreapta și din stânga, care se leagă pentru oportunitate, nu pot înlocui, niciodată, acest singur mijloc de a stăpâni și de a face să înainteze o societate omenească, care este omul de ispravă. Dar, evident, pentru a ajunge aici, trebue libera concurentă între oameni și nu trebue intriga fiecărui moment, care o falsifică, nu trebuesc anumite tradiții bizantine, fanariote, — în răul înțeles al cuvân Este însă o a doua soluție. Acei cari erau în Camerile anterioare, au avut ocaziunea de atâtea ori, în momente când se așteptau, ca astăzi, la un discurs de partid sau la un discurs înainte de toate, de luptă, să audă din gura mea acestea: suntem, oricât am pretinde că România este stăpânită, astăzi de o colecțiune de genii politice fără pereche, suntem o generație mediocră. — numărând și oamenii de vârsta mea,și pe cei mai tineri, cari poate aceștia vor fi altfel când vor avea vârsta noastră, dar pentru moment nu se arată în stare să ne întreacă — (ilaritate); suntem o generațiune care, și în ce privește cei cari au înălbit și în ce privește pe cei cari înălbesc, și pe cei cari vin pe urma noastră, nu are însușiri superioare. Suntem deci o nație care nu are mijloacele trebuitoare pentru a scoate în fiecare moment personalități și partide, în stare de a guverna singure. Și, atunci, am făcut de cîtea ori, de aici, un apel. L-am făcut pe vremea generalului Averescu, într’alt rând, și pe vremea generalului Averescu mai pe urmă; am făcut de atâtea ori apel la această unire a forțelor naționale adevărate, pe care o cere și acea mulțime care nu e o massă — si cuvântul „massă” nici nu trebue rostit. — ci este sufletul poporului românesc, de o puternică viată morală onestă, si această puternică viată morală a poporului nostru, si tot asa si in anumite locuri, unde ne judecă fără a o spune si unde va veni o vreme când hotărârea, întârziată, va cădea cu deosebită greutate poate nu în folosul dv. și în folosul cui o cerc. Eu aștept cu încredere vremea, când de acolo va cădea hotărârea care trebue să cadă tutui — căci întrebuințează toate mijloacele pentru a apăsa pe omul vrednic și a ridica non valorile, în locuri pe cari le compromit împiedicând desvoltarea societății. (Aplauze pe unele bănci din majoritate). Suntem noi oare în situația de a oface astăzi? Avem atâta omenie, atâta libertate de judecată, atâta spirit de sacrificiu, încât să zicem: locul câtăruia este acum : mă dau de o parte, pentru că misiunea o poate îndeplini el, și am conștiința , că, oricâte aprobări m’ar înconjura, din partea acelora cari nu știu și nu înțeleg, nu sunt eu omul care să poată îndeplini această sarcină? Din fericire, mussolinismul nostru s’a cam obosit în toate părțile, a ajuns la un moment de oboseală, daca nu de mustrare de cuget, cel puțin de renunțare. Atunci trebue sa renunțț la prima soluție. Si de o parte si de alta, oricât ași căuta și oricât ași dori să găsesc, nu pot întâlni altceva decât oameni buni în tovărășie. In afară de aceasta, în limitele înguste ale partidelor, până astăzi nu se găsesc puterile capabile de a transforma repede această țară. Este o credință pe care am spus-o de atâtea ori, pe care din nenorocire n’o împărtășiți dv. strânși într’un îngust sentiment de partid — și o spun aceasta, mai ales pentru o fază din trecut în desvoltarea partidului dv., deși ați lăsat și până astăzi anumiți conducători, cari ași dori să fie întrecuți de aceia cari gândesc altfel Dv. sunteți aceia cari dintr’un egoism de partid, condamnabil, sprijinidu-vă necredința aceasta că sunteți oamenii inteligenți, oamenii tari, oamenii cu experiență și singurii oameni inteligenți și singurii oameni cu experiență și puternici și capabili de a guverna, dv. ați zădărnicit toate posibilitățile care în cursul celor două, trei decenii de viață politică pe care am avut-o și cu care s’au făcut pentru a strânge împreună puterea națiunii. Dar acestea sunt lucruri din trecut și oamenii cuminți nu se supără, când aud greșelile pe care le-au făcut, ba se gândesc cu mulțumire față de aceia cari le spun, nu cu vrăjmășie, ci cu gândul ca păcatele din trecut să fie îndreptate și a doua zi, dându-și seama că sfaturile cele bune nu pleacă dela cei interesați ca să te mențione calea greșită, să caute în adevăr să se îndrepte. A fost un moment când marile probleme, rezolvate apoi prost, s-au pus înaintea societății românești întregi. Unirea torțelor A fost vreme A fost un timp, când s’a crezut că ajunge un popular partid liberal și un elegant partid conservator ,care să se succeadă la putere, — și venia o lume foarte distinsă să asiste la parada de oratorie a unora și a altora, —— iar la bază oportunism, de foarte multe ori ceva putred. Și o întreagă generație s’a ridicat împotriva acestei politici, deși nu a fost destul de hotârâtă, nu a avut atâta simț de solidaritate, ca să formeze legiunea aceia neînvinsă care de mult ar fi dus la biruință, ci au căzut pe rând oamenii, cari aveau puțină putere de rezistență, din cauza falimentului lor material și moral, adresându-se in dreapta și în stânga, unde credeau că puteau să fie ajutați în nenorocirea lor. Generația aceasta și-a pierdut lupta , cu care a avut curajul să o înceapă, n’a știut să o ducă la capăt. Problemele cele mari au fost puse. Cineva care nu este aici, — eu aș fi dorit să-i dea Dumnezeu mai mult decât zilele pe care adeseaori le întrebuința cu devotament și dragoste pentru ridicarea poporului său și de alte zile, asupra cărora las să treacă uitarea cuvenită , aș fi dorit ca acel om, ca acel puternic om, să fie aici, pentru a discuta cu dânsul, care, el, a reprezentat în ultimul timp politica partidului de vs., pentru a discuta cu aceiași sinceritate și cu aceiași hotărâre de o parte și de alta, greutățile cele mari care cad înaintea noastră. Dar dați-mi voe să aleg din amintirile legăturilor mele cu dânsul. Era problema exproprierii. Mersesem peste Dunăre, făcusem campania din Bulgaria , văzusem o țară mai mică decât a noastră, mult mai nouă, întreruptă de o lungă stăpânire turcească, bătută de toate mizeriile, de cele mai mari nenoEra în vara anului 1913, îmi aduc aminte, că mi se spunea să facem o tovărășie bună, cum a fost tovărășia de odinioară a lui Ion Brătianu cu Kogălniceanu. Vă puteți închipui, cât de confuz am fost, când un nume așa de mare s'a putut alipi de atât de modesta mea situațiune politică, și atunci i-am spus lui Ion Brătianu : „bucuros, fățiș, înaintea țării, pe baza unui program comun”, îmi aduc iarășii aminte, că atunci i-am arătat, cari ar fi elementele ce ar fi să le introducă în acel program comun. Dacă doriți să știți, vă pot spune, — și cred că nu vă va fi fără folos. Am spus: da, votul pentru toți ,dar să păstrăm, nu colegiile electorale, ci aceia ce Austriacii numiau curți electorale, orânduite pe interese, pentru ca acea clasă fundamentală a poporului nostru să aibă glas hotărâtor, datorită muncii și spiritului său de jertfă, dar să nu se înnece voința altor clase în voința uneia singure. Propunerea aceasta a fost înlăturată. S’a crezut că este mult mai bine să se ajungă la votul universal în toată brutalitatea lui, nepregătit. Roadele le culegeți. Aveți să vă plângeți. Poate am să mă plâng și dl. Nu sunt eu vinovatul; vinovați sunt aceia, cart vociri, dar care, având acea puternică proprietate țărănească, se ține prin ea și până astăzi, după două înfrângeri, — credeți dvs., că Bulgaria se ține așa cum e, într’o înflorire literară, științifică și artistică, pe care noi i-o putem invidia, — și știu ce spun, — credez că se ține prin talentul unuia sau altuia? Ea se ține înainte de toate pe virtuțile unui popor ! Ber, stăpâni pământul său și știind ce să facă dânsul, căci nu este de ajuns să săpân pe pământul dumitale, dar face să faci cu dânsul pentru dur: • și pentru națiunea din care faci p. S au întors armatele noastre de ac ! și s’a ivit problema aceasta a mari reforme. Atunci, în casa aceluia de care vo bam, eu care nu aveam locuință la București, am fost poftit pentru a ne gândi la felul cum s'ar putea rezolvi aceasta problemă, , au înțeles ca o formulă abstractă crearea unei alte stări morale, politice pentru o societate întreagă. V’ați d siiis singur baza pe care vă sprijiniți, și unul din motivele pentru care ați distrus-o, îl știți: Colegiul al II-lea, intelectualitatea, oamenii liberi de la orașe, începeau să aibă o voință. Pentru că această voință nu se mai îndui pleca și nu fără să fie sfărâmată, a fost aruncat Colegiul al doilea, în plină desvoltare de conștiință, a fost aruncat în massele care sunt până astăzi, din nenorocire, atât de puțin informate în ceea ce privește valoarea pentru țară a votului lor. O spun cu curaj, ca un om care nu mai am de așteptat dela manifestări populare viitorul mieu, care, dacă mai am de așteptat un viitor, care sunt convins că mi se cuvine, îl am de așteptat dela cei cari, în momentul de față, țin răspunderea țării și îl am de la cumințenia acelor oameni, cu cari he cunoaștem de prea multă vreme pentru ca să nu cred că măcar un moment, aș putea interveni în cugetarea lor, în care să-și dea seama că, trai presus de fenomenele electorale trecătoare, este puterea omenească și, când nu poate să fie exercitată de ei, trebuie să o caute, pentru urmașii lor, acolo unde este. Greșelile reformei electorale Colaborări Medicate Al doilea, când a venit vorba de expropriere îmi aduc aminte că am făcut să observe pe președintele consiliului de atunci, că a arunca pe țăran fără vite, fără credit, fără deprinderea de asociație, a-l arunca imediat într’o viață nouă, este o greșală. Eu propuneam o asociație de câțiva ani între țărani și între proprietari, cari vor trebui să plece după acești ani de zile, dar, când vor pleca, să rămână întreaga lor avere, care s’a pierdut, casele care se ruinară, vitele vândute pe nimic, unelte care s’au împrăștiat pretutindeni, creditele care s'au prăpădit. Răspunsul a fost acesta : dacă vrei o alianță, cum este obiceiul la noi, nemărturisită, având dumneata un număr de deputați, un număr de senatori, o facem ; altfel nu îmi voiu aduce aminte întotdeauna de momentul în care o popularitate încă intactă, pe care o puteam aduce, s’a găsit în fața unei autorități neconstestate, și punctul de vedere îngust de partid a împiedecat colaborarea, care ar fi putut sa facă folosul țării. Și a venit războiul. Ați început războiul cu un singur partid,— lucru de neiertat. Ați început războiul, având o opoziție două. O opoziție patriotică la Iași și o opoziție trădătoare la București (aplauze pe băncile majorității), opoziție pe care ați lăsat-o îndeajuns, ca să n’o puteți împușca, pe urmă, în momentul când ați intrat în fruntea oștii lor biruitoare. Nu se începe un războiu în care riscă o țară și o nație, tot cu mijloacele unui singur partid și ale unui partid obosit. Și în timpul războiului, doi ani și jumătate, eu am aii stat, ori de câte ori norocul zâmbia armelor noastre, la încercarea de a înlătura până și acea colaborație de clasa a II-a, care fusese aruncată, pentru talente oratorice, lui Take Ionescu. Și, când s’a mântuit războiul, când lucrurile cele mari se puteau face, când trebuia evitată orice descurajare ,orice demoralizare, în momentul acesta ați luat singuri răspunderea guvernului și n’ați putut guverna ; vremea decăderii monedei noastre, vremea demoralizării sufletului acestei societăți, a fost a doua zi după nobilul avânt al războiului. Oameni de ispravă, o recunosc, oameni de experiență, oameni având o mare tradiție, v’ați ținut pe pozițiile dvs., crezând, că după ce ați trecut prin toate emoțiile războiului, aveți încă puterea trebuitoare pentru a crea opera fecundă a păcii. Și ați mers mai departe,tot așa, — îmi aduc aminte totul, — după ce ați creat regimul unui om de bine, o recunosc, al unui om căruia i se datorește foarte mult de țară, pentru serviciile esențiale pe cari le-a adus în fruntea oștilor sale, după ce ați creat un regim pe care îl știați, — și o mărturisește singur de general Averescu, — îl știați că este nepregătit. Vorbiți astăzi de nepregătite, care era pregătirea pe care o constataseți la înlocuitorii dvs„ din anul 1919? Și, când s’a văzut că într’adevăr acel regim este nepregătit, atunci, din nou, actualului președinte al consiliului, i-am vorbit de necesitatea, — îmi aduc aminte și locul,— de necesitatea de a se uni, — era o formulă și o formulă foarte frumoasă, •— partidele politice care au făcut răsboiul, partidele care aveau meritul acestei situațiuni. Nu partidele acelea care au ieșit pe urmă, — oricât ar fi de vrednice de laudă, — dar au ieșit pe urmă pentru a beneficia de război a (aplauze prelungite, strigăte de bravo, pe băncile majorității), ci acelea care s’au jertfit pentru războiu. Răspunsul a consistat în ceea ce privește politica externa, în această întrebare : „dar d-ta ești pentru politica externă a lui Take Ionescu ?“ Atunci am întrebat pe acela, pe care nu-l voi numi: „Ai d-ta una mai bună ? Acela e politica, pe care o urmăm cu toții, findică nu se poate acum altă politică decât aceia. Iar, în ce privește concentrarea de care era vorba, concentrarea nu s’a făcut, și a fost un moment, când negociațiunile cu Ardelenii, făcute în propria mea casă, negocierile acestea cu ardelenii, s’au rupt pentru cinci locuri de senatori în Ardeal (exclamări pe băncile majorității). Acesta este adevărul, rușinosul și teribilul adevăr. In momentul acela se putea, la a doua guvernare liberală, să fie o unire contra curentelor, care ar fi trecut dincolo de măsură, — și oricine este dator să oprească orice curent, care trece dincolo de măsură, făcând unirea partidelor legate de isprava războiului, în partea cea mai frumoasă a vieții lor. Și, după aceia, a venit un nou regim Averescu, și după noul regim Averescu, și după întoarcerea d-voastră la putere, am asistat la acel trist moment din istoria noastră internă ale cărei urmări le culegeți acum. Contin oare Is pag. 3-a Ultima preluare liberală Gneralul Averescu guverna. Sunt destul de nepărtinitor, eu «are imasm nici o legătură cu generalul Averescu, ca să spun că nici odată guvernul generalului Averescu nu deschidea posibilități de viitor, el le deschidea aproape pe toate, — decât în luna lui Maiu a anului trecut. S’a spus de dictatură , d-voastră vă uitați la un poet încă tânăr, care confunda, cum se întâmplă foarte deseori în viață, ceia ce se pune în versurile pe care le așterni pe hârtie și ceia ce se pune în viață, cu oamenii cu cari nu poți să te joci. Și dvs., înspăimântați de licențele poetice ale unui minstru d?