Neamul Românesc, aprilie 1928 (Anul 23, nr. 76-96)

1928-04-01 / nr. 76

(Continuarea discursului d-lui Profesor N. Iorga) România nu se desface, că nu se va aprinde țara de la un canal la altul și!că, în ce­ privește felul de a judeca al guvernului român, guvernul ro­mân încă este capabil să înțeleagă că sunt situațiuni în care poți răm­â­­nea și simt situațiuni în care cel mai bun lucru este să te gândești, care este cel mai bun mijloc de retragere pe care, pentru opera dumitale în­suti, ar trebui să-l cauți. A­m trebuit să lupt cu această opiniune manifer Am ajuns, prin urmare, prin deș­ti oltar­ea unei situatiuni rele, creiază printr'o chibzuială greșita,, am ajuns acolo încât în momentul de­ față în­crederea în viitorul acestei tari, che­mată la o­asa de mare misiune, se dă­râmă încetul cu încetul. Atunci întrebarea este cum am­ a­­juns acolo? Cum am ajuns la o si­­tuațiune pe care fără să ieșim din România, fie avem decât să o obser­văm aici la noi sub ochii noștri. Agri­cultura încă desorganizată, cu toate in ce privește armata, nu este u­­nul dintre noi care să nu se gân­dească cu îngrijorare la ziua de mâine. Și eu mi-am permis să spun ln foaia mea un lucru, pe care îl spun și acum. Să ne uităm la dușmăniile cari se pregătesc în jurul nostru și care sunt cumplite — nu este nevoie să recurgă cineva la declarațiunea, foarte îndoielnică încă, a d-lui Mus­solini, față de acel om de stat englez de mâna a patra, care trăește în ma­re parte din lucruri inventate și din interviewuri transformate, eu mă refuz a crede că s’a putut rosti a­­cele cuvinte și în orice caz că sen­timentul poporului italian a putut să fie întrupat în acele cuvinte, — da, n’avem decât să ne uităm la pregă­tirile din jur împrejurul nostru. .Ne­am speriat de mitralierele coman­date în Italia și am făcut din acea­dată prin articole cum a fost acela din Seccole în săptămâna trecută chiar, în care erau prezentate cele patru nații bolnave și eram în frun­tea acelor patru nații bolnave. Car­tiere de la Sera publica o corespon­dență din București prin care se zi­cea, că dacă anumite lucruri nu se va întâmpla, România se va desmem­bra imediat. Ceia ce era în foi, ace­­laș lucru îl întâlnea cineva pe buzele fiecăruia, silințele pe care le face prietenul meu personal, fostul meu prieten po­litic, Argetoianu: agricultura noas­tră este, fără îndoială, complect dez­organizată. O mare proprietate zdro­bită cu desăvârșire, o mică proprie­tate care stă în vânt. Un comerț în ca­re se înfățișează aproape în fiecare zi o lungă listă de falimente, menite să arunce discreditul cel mai firesc asupra vieții economice și asupra o­­norabilității aceste tari,­stă chestiune a mitralierelor , unul din punctaje principale de agitație ale unei opinii publice, care nu-și poate ținea dela o bucată de vreme cumpătul. Am văzut cu mirare cum foaia unuia din miniștri își bate joc de Liga Națiunilor a doua zi după ce Liga Națiunilor dăduse hotărârea pe care a dat-o. Dar nu putem deza­proba astfel un organism internațio­nal pe care de câtea ori l-am apro­bat cu aplauzele noastre zgomotoase și la care, de câte ori ne vom duce, din nou sunt convins ca vom găsi dreptatea noastră. In loc să ne a­­prindem cu chestiunea mitralierelor si pe urmă, pentru anumite motive, s’o lăsăm puțin mai moale fața de aliații noștri, ca să revenim iarași ia politica pe care o calificăm, mea­rc­­a începutul acestei cuvântări. bească de o democrație, aș­a cum ea se înțelegea înainte de răsboiu, o de­mocrație plecată de la 1789, plimbată prin nu știu câte revoluții, înăbușite prin nu știu câte restaurații absolu­­tiste, pentru ca din nou să înceapă povestea. Să nu-mi vorbească astăzi nimeni nici de liberalismul de odini­oară, care a putut să însemne înainte de 1789 într’o formă încă nehotărâ­tă, în 1789 ca un elan, după 1789 ca un partid căutând să câștige anumite libertăți. Să nu-mi mai vorbească ci­neva de posibilitatea de a guverna astăzi pe baza acestei idei. Nu se poate guverna astăzi pe nici una din bazele socotite odinioară nezgudui­tă-mi daui voie să vedem, dintre aceste trei doctrine, care este acela la care ne-am putea adresa mai ușor ca să ieșim din impasul în care ne găsim astăzi. In multe din tarile latine, de la Ita­lia, pe care am cercetat-o deunăzi, a Primo de Rivera și până la Portuga­lia, pe care am cercetat-o deun azi, a generalului Carmona, s’a crezut, și, cu rezultate bune, cu rezultate foar­te bune adesea, că un om poate în­­tr’adevăr să aducă o tară desgustată de o ideologie veștedă și neefectivă la o manifestare spornică a tuturor puterilor sale naționale. Am trecut și noi prin această fază care la noi a fost o boală. Am avut o serie întreagă de ediții, în 12, în 16 în 32 ale mussolinismului: am a­­vut Mussolini de toate felurile, si mai mari si mai mici, și mai albi si mai negri, am avut Mussolini aparținând deosebitelor clase ale societății româ­nești — nici nu mă mai uit pe banca ministerială, mi-e frică nu cumva de acolo să fie o rămășiță din Mussoli­­nismul persistent (ilaritate). — Cre­te ale ideologiei omenești, nu mai poți guverna nici pe baza democra­ției, nici pe baza liberalismului. Poți guverna pe o singură bază. Puteri omenești oneste și adevărate, mun­cind în afară de grija momentană a partidului, pentru ca să se simtă în fiecare moment opera de creațiune. Acesta este singurul lucru care se poate face. Dar în această datorie de a revizui toate doctrinele, de a arunca toate frazele, de a asvârli în afară toate firmele, pentru ca să te găsești curagios în fața realități­lor, care se cer stăpânite și satisfă­cute sunt trei doctrine. dinta aceasta că ajunge o mare ati­tudine într’un moment important, un gest extraordinar stăpânind mulți­mile, putină cenzură, cu niște foar­feci ruginite, în fiecare zi si decla­rarea disprețului pe care-1 ai pentru tot ceea ce stă în afară de căderea violentă a puterii de stat, asupra ori­cărei rezistențe, pentru a reprezenta această soluțiune a greutăților în ca­re se sbat toate societățile europene astăzi. Se înșeală cine crede că aceasta înseamnă sistemul. Poate că acest sistem să nu aibă necesar Parlamen­tul, dar se poate ca acest sistem să lucreze foarte bine și cu Parlament­­dacă omul are autoritate, dacă nația are înțelegere se poate foarte bine să ființeze și mai departe Parlamen­tul. Această formă, pe care ne trudim aproape cu toții — cel puțin cu toții cei în funcțiune până acum — a o compromite poate sta împreună cu acțiunea necontenit îndreptată, ne­părtinitor asupra realităților națio­nale a unui om. Chibzuială greșita O declarație îndoelnică­m v Trei doctrine Să ne înarmam în loc de aceasta noi avem datoria­­ de a ne înarma. Am vorbit și cu de mitraliere, acolo în Italia."Am spus: Cineva a vândut dela dv. mitraliere Dacă n­u le cumpărau ungurii dela tiv, le-ar fi cumpărat de aiurea, le-ar­­ fi cumpărat din Germania, din Ruf­­,SÎa. Nu aveau decât să cumpere bu­cățelele, pe care să le lege, cum ați putut să le spargă, fie și numai pro­­­vizoriu, tot așa ar fi putut să le lege la dânșii­ . v In materie de apărare există nu­mai un singur mijloc: acel mijloc în­semnează, la fiecare înarmare a duș­­­mianului d-fa­c, să te înarmezi mai mult decât dânsul (aplauze), până la ultimul ban, până la bucata de pâi­­ne ruptă din gura copiilor noștri. A­­vem datoria de a ne înarma (aplauze prelungite), iar în ceea ce privește persoanele cari ar neglija — eu o re­pet aici, — cine ar fi la guvern, în momentul când nenorocirea ar face ca din nou armele noastre să nu fie triumfătoare și ar fi avut timpul de a pregăti, merită să fie împușcat pe front a doua zi după înfrângere.­ Prin urmare, armata o vedem încă în starea aceasta de început de pre­gătire. Starea morală a tarei Jîi ceea ce privește starea morală a larii, această stare morală a țării trebue să o creăm. Nu este permis ca dintr’o țară tânără, dintr’o tara, care își leagă legaturile acum, din­­tr'o țară bănuită și calomniată sa ,vie svonuri, care înfățișează o parte din societatea noastră ca unind cele mai hidoase dintre viții. M’am adresat când­va către oi mu rde o perfectă moralitate publică și­­ privată, care stă în fruntea acestei bănci ministeriale și i-am cerut ma­­’suri — și i-aș îi cerut aici în Came­ră dacă aș fi fost — măsuri de acelea tare să învețe pe fiecare că nu este faptă omenească dintr'o societate, care să nu se restrângă mai mult sau Jhai pu­țin asupra societății întregi țărtiii permitem nimănui să-și rada­i de obrazul acestei țări (aplauze pre­­­lung­e), ca­­ opinia publică întreagă iua­sta alături de omul care va uita foi legăturile de familie si legăturile­­ BC'societate, pentru a face rândurila Atunci, sunt silit în această alta parte a cuvântării mele, să spun ca­­ vinovăția cea mai mare cade, fara îndoială, asupra cui a avut mai mult­­ timp și a avut mai multă putere pen­tru ca lucrul, acesta să fie înlăturat și, dacă nu a putut să o facă, dacă­­ puterile îi sunt obosite, este totdeau­na posibilitatea de a le reface în a­­cea liniște care permite și organiza­rea potrivită cu timpul și o cugetare mai adâncă asupra principiilor însăși de existență și de­ acțiune ale parti­dului. Preocuparea cea mare nu trebue­i să fie acela de a păstra o situație în care nu mai poți face nimic, ci de a te pregăti pentru situația viitoare, în care poți în adevăr creia ceva. Așa se prezintă chestia în momen­tul de față. Și atunci dați-mi voie să­­ examinez față de situația de astăzi Domnule președinte, mari discuții constituționale se fac astăzi, tot mai aprinse în deosebite țări, pentru că, nu mai trăim, ca înainte de răsboiu, in credința că este un singur sistem, ca­re este menit să rămână totdea­­una, că nu avem nimic de corectat; totul se schimbă tot eck ce era îna­în rostul moral al acelor cari au așa de puțin de lucru, în­cât își bat joc de viața lor și de onoarea tuturor (a­­plauze). Atunci, dacă este așa, dacă avem o ordine materială de cr­eat, dacă avem o ordine morală de reformat, de ce nu suntem încă pe drumul cel bun, de ce ne găsim în această situ­ație, în care, de dimineață până sea­ra, fiecare se întreabă ce va aduce ziua următoare?­­ Nu ne ascundem lucrul acesta, în în ce privește guvernul și în ce pri­vește opoziția, întrebarea aceasta să mine necontenit. Nu mergem in în­tuneric, dar mergem, fără îndoiala, bâjbâind de la o oportunitate la alta, de o parte grija de a păstra puterea, de altă parte grija de a o cuceri. Dar linia dreaptă, siguranța aceia a fiecăruia, care­ unită cu­ siguranța celorlalți, formează siguranța țării, siguranța aceasta nu o vedem, în care nici o conștiință liberă nici o conștiință sinceră nici o conștiință îndrăsneață în tragerea concluziun­­­­lor nu poate găsi mulțumirea, nici in ce privește ce avem, nici in ce prive­ște perspectivele care se deschid, să-mi dați voie să mă întreb si cu dv.. cu ce e mai bun si mai liber în dv. ce s’ar putea face pentru a ieși din situația în care suntem. D-voastră sunteți un guvern fără orizont, iar de partea cealalta se găsește o opoziție, care de pe urma însăși a acțiunii guvernului, nu poa­te găsi drumul care în luptele dintre partide nu se poate deschide neted decât cu colaborarea și a unora și a altora. Este de ajuns ca unul să se încurce, pentru ca toată această în­curcătură să cadă asupra celorlalți, și pentru ca întreaga viață a țării să fie încurcată prin aceasta:­inte de răsboiu, un crez nezguduit, tot ceea ce reprezintă o ideologie ne­supusă controlului, tot ceea ce făcea parte din tradiția­ doctrinară trecută dela o generație la altă generație, este astăzi supus, pe dreptate, unei revizuiri totale. Să nu-mi vină cineva să-mi vor- Cine e vinovatul Noaile baze d­e guvernare NEAMUL ROMANESC Mussolinismul In mussolinism nu sunt formele ex­terioare care hotărăsc, formele care se schimbă de la nație la nație; el în­seamnă recunoașterea lucrului, pe ca­re nu vrem să-l recunoaștem, în­seamnă recunoașterea lucrului că, în­tre oameni, între in­teligența și voin­ța oamenilor este o deosebire, și că nimic nu poate înlocui ceia ce într’o ființă omenească se găsește dar ca inteligentă și ca energie. Surogatele, care se capătă din dreapta și din stânga, care se leagă pentru oportunitate, nu pot înlocui, nici­odată, acest singur mijloc de a stăpâni și de a face să înainteze o societate omenească, care este omul de ispravă. Dar, evident, pentru a ajunge aici, trebue libera concurentă între oameni și nu trebue intriga fie­cărui moment, care o falsifică, nu trebuesc anumite tradiții bizantine, fanariote, — în răul înțeles al cuvân Este însă o a doua soluție. Acei cari erau în Camerile anteri­oare, au avut ocaziunea de atâtea ori, în momente când se așteptau, ca astăzi, la un discurs de partid sau la un discurs înainte de toate, de luptă, să audă din gura mea acestea: sun­tem, oricât am pretinde că România este stăpânită, astăzi de o colecțiune de genii politice fără pereche, sun­tem o generație mediocră. — numă­rând și oamenii de vârsta mea,­­și pe cei mai tineri, cari poate aceștia vor fi altfel când vor avea vârsta noas­tră, dar pentru moment nu se arată în stare să ne întreacă — (ilaritate); suntem o generațiune care, și în ce privește cei cari au înălbit și în ce privește pe cei cari înălbesc, și pe cei cari vin pe urma noastră, nu are însu­șiri superioare. Suntem deci o nație care nu are mijloacele trebuitoare pentru a scoate în fiecare moment personalități și partide, în stare de a guverna singure. Și, atunci, am făcut de cîtea ori, de aici, un apel. L-am făcut pe vremea generalului Avere­­scu, într’alt rând, și pe vremea gene­ralului Averescu mai pe urmă; am făcut de atâtea ori apel la această unire a forțelor naționale adevărate, pe care o cere și acea mulțime care nu e o massă — si cuvântul „massă” nici nu trebue rostit. — ci este sufle­tul poporului românesc, de o puter­nică viată morală onestă, si această puternică viată morală a poporului nostru, si tot asa si in anumite lo­curi, unde ne judecă fără a o spune si unde va veni o vreme când hotărâ­rea, întârziată, va cădea cu deose­bită greutate poate nu în folosul dv. și în folosul cui o cerc. Eu aștept cu încredere vremea, când de acolo va cădea hotărârea care trebue să cadă­ tutui — căci întrebuințează toate mijloacele pentru a apăsa pe omul vrednic și a ridica non valorile, în lo­curi pe cari le compromit împiedi­când desvoltarea societății. (Aplauze pe unele bănci din majoritate). Suntem noi oare în situația de a o­­face astăzi? Avem atâta omenie, a­­tâta libertate de judecată, atâta spi­rit de sacrificiu, încât să zicem: lo­cul câtăruia este acum : mă dau de o parte, pentru că misiunea o poate în­deplini el, și am conștiința , că, ori­câte aprobări m’ar înconjura, din partea acelora cari nu știu și­ nu în­țeleg, nu sunt eu omul care să poată îndeplini această sarcină? Din fericire, mussolinismul nostru s’a cam obosit în toate părțile, a a­­juns la un moment de oboseală, daca nu de mustrare de cuget, cel puțin de renunțare. Atunci trebue sa renun­ț­ț la prim­a soluție. Si de o parte si de alta, oricât ași căuta și ori­cât ași dori să găsesc, nu pot întâlni altceva decât oameni buni în tovărășie. In afară de aceasta, în limitele înguste ale partidelor, pâ­nă astăzi nu se găsesc puterile capa­bile de a transforma repede această țară. Este o credință pe care am spus-o de atâtea ori, pe care din nenoroci­re n’o împărtășiți dv. strânși într­’un îngust sentiment de partid — și o spun aceasta, mai ales pentru o fa­ză din trecut în desvoltarea partidu­lui dv., deși ați lăsat și până astăzi anumiți conducători, cari ași dori să fie întrecuți de aceia cari gândesc altfel Dv. sunteți aceia cari dintr’un egoism de partid, condamnabil, spri­­jinidu-vă ne­credința aceasta că sun­teți oamenii inteligenți, oamenii tari, oamenii cu experiență și singurii oa­meni inteligenți și singurii oameni cu experiență și puternici și capabili de a guverna, dv. ați zădărnicit toate posibilitățile care în cursul celor două, trei decenii de viață politică pe care am avut-o și cu­ care s’au făcut pentru a strânge împreună pu­terea națiunii. Dar acestea sunt lu­cruri din trecut și oamenii cuminți nu se supără, când aud greșelile pe care le-au făcut, ba se gândesc cu mulțumire față de aceia cari le spun, nu cu vrăjmășie, ci cu gândul ca pă­catele din trecut să fie îndreptate și a doua zi, dându-și seama că sfatu­rile cele bune nu pleacă dela cei in­teresați ca să te mențio­ne calea gre­șită, să caute în adevăr să se îndrep­te. A fost un moment când marile probleme, rezolvate apoi prost, s-au pus înaintea societății românești în­tregi. Unirea torțelor A fost vreme A fost un timp, când s’a crezut că a­­jun­ge un popular partid liberal și un elegant partid conservator ,care să se succeadă la putere, — și venia o lume foarte distinsă să asiste la parada de oratorie a unora și a altora, —— iar la bază oportunism, de foarte multe ori ceva putred. Și o întreagă generație s’a ridicat împotriva acestei politici, deși nu a fost destul de hotârâtă, nu a avut atâta simț de solidaritate, ca să for­meze legiunea aceia neînvinsă care de mult ar fi dus la biruință, ci au căzut pe rând oamenii, cari aveau puțină pu­tere de rezistență, din cauza falimen­tului lor material și moral, adresându-se in dreapta și în stânga, unde credeau că puteau să fie ajutați în nenorocirea lor. Generația aceasta și-a pierdut lup­ta , cu care a avut curajul să o înceapă, n’a știut să o ducă la capăt. Problemele cele mari au fost puse. Cineva care nu este aici, — eu aș fi dorit să-i dea Dumnezeu mai mult de­cât zilele pe care adeseaori le întrebuința cu devo­tament și dragoste pentru ridicarea po­porului său și de alte zile, asupra că­rora las să treacă uitarea cuvenită , aș fi dorit ca acel om, ca acel puternic om, să fie aici, pentru a discuta cu dânsul, care, el, a reprezentat în ultimul timp politica partidului de vs., pentru a di­s­­cuta cu aceiași sinceritate și cu aceiași hotărâre de o parte și de alta, greută­țile cele mari care cad înaintea noastră. Dar dați-mi voe să aleg din aminti­rile legăturilor mele cu dânsul. Era pro­blema exproprierii. Mersesem peste Dunăre, făcusem campania din Bulga­ria , văzusem o țară mai mică de­cât a noastră, mult mai nouă, întreruptă de o lungă stăpânire turcească, bătută de toate mizeriile, de cele mai mari neno­Era în vara anului 1913, îmi aduc a­­m­inte, că mi se spunea să facem o to­vărășie bună, cum a fost tovărășia de odinioară a lui Ion Brătianu cu Kogăl­­niceanu. Vă puteți închipui, cât de confuz am fost, când un nume așa de mare s'a putut alipi de atât de modesta mea situațiune politică, și atunci i-am spus lui Ion Brătianu : „bucuros, fățiș, înaintea țării, pe baza unui program comun”, îmi aduc iarășii aminte, că atunci i-am arătat, cari ar fi elementele ce ar fi să le introducă în acel program comun. Dacă doriți să știți, vă pot spune, — și cred că nu vă va fi fără folos. Am spus: da, votul pentru toți ,dar să păs­trăm, nu colegiile electorale, ci aceia ce Austriacii nu­miau curți electorale, o­­rânduite pe interese, pentru ca acea clasă fundamentală a poporului nostru să aibă glas hotărâtor, datorită muncii și spiritului său de jertfă, dar să nu se înnece voința altor clase în voința u­­neia singure. Propunerea aceasta a fost înlăturată. S’a crezut că este mult mai bine să se ajungă la votul universal în toată brutalitatea lui, nepregătit. Roa­dele le culegeți. Aveți să vă plângeți. Poate am să mă plâng și d­l. Nu sunt eu vinovatul; vinovați sunt aceia, cart vociri, dar care, având acea puternică proprietate țărănească, se ține prin ea și până astăzi, după două înfrângeri, — credeți d­vs., că Bulgaria se ține așa cum e, într’o înflorire literară, științi­fică și artistică, pe care noi i-o putem invidia, — și știu ce spun, — credez că se ține prin talentul unuia sau al­tuia? Ea se ține înainte de toate p­e virtuțile unui popor ! Ber, stăpân­i pământul său și știind ce să facă dânsul, căci nu este de ajuns să să­pân pe pământul dumitale, dar f­a­ce să faci cu dânsul pentru dur: • și pentru națiunea din care faci p. S au întors armatele noastre de ac ! și s’a ivit problema aceasta a mar­i­ reforme. Atunci, în casa aceluia de care vo b­am, eu care nu aveam locuință la București, am fost poftit pentru a ne gândi la felul cum s'ar putea rezolvi a­­ceasta problemă, , au înțeles ca o formulă abstractă crea­rea unei alte stări morale, politice pen­tru o societate întreagă. V’ați d si­iis singur baza pe care vă sprijiniți, și u­­nul din motivele pentru care ați dis­trus-o, îl știți: Colegiul al II-lea, in­telectualitatea, oamenii liberi de la o­­rașe, începeau să aibă o voință. Pen­tru că această voință nu se mai îndu­i pleca și nu fără să fie sfărâmată, a fost aruncat Colegiul al doilea, în plină des­­voltare de conștiință, a fost aruncat în massele care sunt până astăzi, din ne­norocire, atât de puțin informate în ceea ce privește valoarea pentru țară a votului lor. O spun cu curaj, ca un om care nu mai am de așteptat dela mani­festări populare viitorul mieu, care, dacă mai am de așteptat un viitor, care sunt convins că mi se cuvine, îl am de așteptat dela cei cari, în momentul de față, țin răspunderea țării și îl am de la cumințenia acelor oameni, cu cari he cunoaștem de prea multă vreme pentru ca să nu cred că măcar un moment, aș putea interveni în cugetarea lor, în care să-și dea seama că, trai presus de fe­nomenele electorale trecătoare, este pu­terea omenească și, când nu poate să fie exercitată de ei, trebuie să o caute, pentru urmașii lor, acolo unde este. Greșelile reformei electorale Colaborări Medicate Al doilea, când a venit vorba de ex­propriere îmi aduc aminte că am fă­cut să observe pe președintele consiliu­lui de atunci, că a arunca pe țăran fără vite, fără credit, fără deprinderea de asociație, a-l arunca imediat într’o viață nouă, este o greșală. Eu propu­neam o asociație de câțiva ani între țărani și între proprietari, cari vor tre­bui să plece după acești ani de zile, dar, când vor pleca, să rămână întrea­ga lor avere, care s’a pierdut, casele care se ruinară, vitele vândute pe ni­mic, unelte care s’au împrăștiat pretu­tindeni, creditele care s'au prăpădit. Răspunsul a fost acesta : dacă vrei o alianță, cum este obiceiul la noi, nemăr­turisită, având dumneata un număr de deputați, un număr de senatori, o fa­cem ; altfel nu­ îmi voiu aduce aminte în­totdeauna de momentul în care o popularitate încă intactă, pe care o pu­team aduce, s’a găsit în fața unei auto­rități neconstestate, și punctul de ve­dere îngust de partid a împiedecat co­laborarea, care ar fi putut sa­ facă fo­losul țării. Și a venit războiul. Ați început răz­boiul cu un singur partid,­­— lucru de neiertat. Ați început războiul, având o opoziție­ două. O opoziție patriotică la Iași și o opoziție trădătoare la Bucu­rești (aplauze pe băncile majorității), opoziție pe care ați lăsat-o îndeajuns, ca să n’o puteți împușca, pe urmă, în momentul când ați intrat în fruntea oș­­tii lor biruitoare. Nu se începe un răz­­boiu în care riscă o țară și o nație, tot cu mijloacele unui singur partid și ale unui partid obosit. Și în timpul războiu­lui, doi ani și jumătate, eu am aii stat, ori de câte ori norocul zâmbia armelor noastre, la încercarea d­e a înlătura până și acea colaborație de clasa a II-a, care fusese aruncată, pentru talente o­­ratorice, lui Take Ionescu. Și, când s’a mântuit războiul, când lucrurile cele mari se puteau face, când trebuia evi­tată orice descurajare ,orice demorali­zare, în momentul acesta ați luat sin­guri răspunderea guvernului și n’ați putut guverna ; vremea decăderii mo­nedei noastre, vremea demoralizării su­fletului acestei societăți, a fost a doua zi după nobilul avânt al războiului. Oa­meni de ispravă, o recunosc, oameni de experiență, oameni având o mare tradi­ție, v’ați ținut pe pozițiile d­vs., cre­zând, că după ce ați trecut prin toate emoțiile războiului, aveți încă puterea trebuitoare pentru a crea opera fecun­dă a păcii. Și ați mers mai departe,­­tot așa, — îmi aduc aminte totul, — după ce ați creat regimul unui om de bine, o recunosc, al unui om căruia i se dato­­rește foarte mult de țară, pentru servi­ciile esențiale pe cari le-a adus în fruntea oștilor sale, după ce ați creat un regim pe care îl știați, — și o măr­turisește singur de general Averescu, — îl știați că este nepregătit. Vorbiți astăzi de nepregătite, care era pregă­tirea pe care o constataseți la înlocui­torii d­vs„ din anul 1919? Și, când s’a văzut că într’adevăr acel regim este nepregătit, atunci, din nou, actualului președinte al consiliului, i-am vorbit de necesitatea, —­ îmi aduc aminte și lo­cul,— de necesitatea de a se uni, — era o formulă și o formulă foarte fru­moasă, •— partidele politice care au fă­cut răsboiul, partidele care aveau me­ritul acestei situațiuni. Nu partidele a­­­celea care au ieșit pe urmă, — oricât ar fi de vrednice de laudă, — dar au ieșit pe urmă pentru a beneficia de răz­boi a (aplauze prelungite, strigăte de bravo, pe băncile majorității), ci acelea care s’au jertfit pentru războiu. Răs­punsul a consistat în ceea ce privește politica externa, în această întrebare : „dar d-ta ești pentru politica externă a lui Take Ionescu ?“ Atunci am întrebat pe acela, pe care nu-l voi­ numi: „Ai d-ta una mai bună ? Acela e politica, pe care o urmăm cu toții, findică nu se poate acum altă politică decât aceia. Iar, în ce privește concentrarea de care era vorba, concentrarea nu s’a făcut, și a fost un moment, când negociațiunile cu Ardelenii, făcute în propria mea ca­să, negocierile acestea cu ardelenii, s’au rupt pentru cinci locuri de senatori în Ardeal (exclamări pe băncile majorită­ții). Acesta este adevărul, rușinosul și teribilul adevăr. In momentul acela se putea, la a doua guvernare liberală, să fie o unire contra curentelor, care ar fi trecut dincolo de măsură, — și ori­cine este dator să oprească orice curent, care trece dincolo de măsură,­­ făcând unire­a partidelor legate de isprava răz­boiului, în partea cea mai frumoasă a vieții lor. Și, după aceia, a venit un nou regim Averescu, și după noul regim A­­verescu, și după întoarcerea d-voastră la putere, am asistat la acel trist mo­ment din istoria noastră internă ale că­rei urmări le culegeți acum. Contin oare Is pag. 3-a Ultima preluare liberală Gneralul Averescu guverna. Sunt destul de nepărtinitor, eu «are im­asm nici o legătură cu generalul Averescu, ca să spun că nici odată guvernul gene­ralului Averescu nu deschidea posibili­tăți de viitor, el le deschidea aproape pe toate, —­ decât în luna lui Maiu a anului trecut. S’a spus de dictatură , d-voastră vă uitați la un poet încă tânăr, care con­funda, cum se întâmplă foarte deseori în viață, ceia ce se pune în versurile pe care le așterni pe hârtie și ceia ce se pune în viață, cu oamenii cu cari nu poți să te joci. Și d­vs., înspăimântați de licențele poetice ale unui min­stru d?

Next