Neamul Românesc, decembrie 1935 (Anul 30, nr. 261-282)

1935-12-01 / nr. 261

Âmi3 XXX No, 261 DIRECTOR POLITIC N. IOE6A Taxa poștala plătită in numerar conform aprobării Dir. G-le P. T. T. No. 155038/933. ZIARUL PARTIDULUI NATIONALIST-DEMOCRAT REDACȚIA $â ADMINISTRAȚIA “"““""“T Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) a Lei I BUCUREȘTI (I) ■ | ____________Telefon 5.70.88­­ abonamente Duminică 1 Decemvrie 1935 P te tară Pe un an, 600 tei. Pe șase luni 300 tei Pentru autorități se intituțiunt 1000 tpl In strilaatate: Pe un an, 1200 tei ■ pe ^ana <nat, 600 tei DIRECTOR N. GEORGESCU Noaptea vremu­rilor noastre *"cu o Tm­buuire profund melan­colică, pornind din mâhnirile adunate potop de semnele tim­pului, neuitata conferință, ros­­tită deunăzi la Radio, de d. pro­fesor Iorga, răsună, și va mai răsuna încă mult timp, prin dureroasa și desnădăjduita în­trebare: „Când se va face ziuă?“ E o predică înaltă, străbătu­­t­scă de un lirism cum arareori se­­ întâlnește în cele mai alese pa­gini de inspirație genială, un strigăt sfâșietor al idealismului îngenunchiat de păcatele unei lumi cotropite în întuneric.­­ Oamenii, trăesc astăzi într’o noapte înfiorătoare, fără să se înțeleagă unul cu altul. Fami­lia e risipită, iar copiii dau la iveală, adesea, fapte cutremu­rătoare: „E noapte, de­sigur, o noapte adîncă a omenirii. Prin ea trec, ca singură lumină, danțurile șrapnelelor și ea se luminează numai de jăratecul focurilor de urs, de noile aprinderi actuale care pregătesc poate pălăliile distrugătoare de mîni“. Chemând cu toată puterea „o goană de zori pentru atâta noapte“, d. prof. N. Iorga arată singura salvare, în îndreptarea către idealismul curat, în trans­figurarea pe care o dă avântul faptelor mari. „Se va face ziuă, — încheie d-sa — numai atunci când ochii prinși pătimaș de noroaiele pă­mântului, se vor ridica din nou spre cer, spre oricare cer“. E un îndemn care trebue să pătrundă puternic, mai ales în inimile generațiilor tinere, care pot determina un astfel de vii­tor. AAAAAAAAAAAAVAAAAAA/WSAA^ 0 Copii călători Grupuri de copii basarabeni lipsiți de hrana pe care cerul n'a vrut s'o deîe părinți­lor lor sunt aduși în țara veche pentru a fi crescuți — ce fericită ideie ! — nu în cine știe ce deposite pentru bietele ființi omenești nenorocite, ieșite din caldul cuib părintesc, ci în case de țărani ca acelea în care au crescut. Acolo vor vedea, pe lingă ce au lăsat în casele lor, și o viață de oameni rămași li­beri, care poate să li dea multe și foarte folositoare învățături. Pe cînd în Basarabia ei erau odraslele oamenilor de la 1812, cum îi lăsaseră Rușii și cum, din nenorocire, i-am păs­trat și noi, în loc să le dăruim cel mai bine de un veac la a cărui viață românească nu s'au împărtășit Basarabenii, ei vor trăi în atmosfera, atît de deosebită, a unei vieți, oricît de îngustată, dar care n'a stat supt stăpîn. Și, iarăși, e foarte bine că s'au ales pentru șederea lor sate de acelea în care se păstrează și la femei un port pe care Moldova, cu polcuțele și banusurile ei, l-a părăsit, din nenorocire, de atîta vreme. Dar, cum din șederea împreună se desvoltă și sentimente de alipire, nu trebuie ca acești copii să rămîie prin locurile unde au ajuns. îndată ce va fi putință de traiu în vatra cea veche, ei trebuie să se întoarcă acolo. Căci nu pot fi mai buni soli ai înțelegerii și iubirii între acea Moldovă mult timp în­străinată și România dese­ori așa de clevetită la dînșii decît acești omuleți cari vor fi pu­tut să vadă și cum sîntem și cît îi iubim. N. IORGA Discuția la Mesaj MWWMWWMIIII1MMiimmrmWi_IJUMMMBIIIIMHWIIIlin II III II "ill1 UHUI—iBI—Bifi IMBWMnWIM O­wOOCCwwwwww­w. profesor Iorga despre problemele românești. AAAAA/WWWWWNA Relațiile noastre cu Rusia Sovietică.—Ce este Liga Rațiunilor.­tea poporului italian.—Un stat pentru guvern — — După note și ortografice Continuare Vin acum la a treia parte, la id­ea care privește legăturile vastre cu toată lumea. De­sigur că este foarte bine că­­ ne uităm cu o aprehensiune nediată la granița de Răsărit, prn: „cu o aprehensiune­ ime­­iată“, fiindcă sunt și aprehen­­irii cu termen mai îndepărtat. Este foarte bine că avem cu totul de la Răsărit relațiile pe cre le avem în momentul de stă. Eu, când vorbesc despre cest Stat, nu întrebuințez cu­ Iatul de­­ Soviete. Eu acest cu­­v­nt îl întrebuințez numai când ,fiu istorie. Când fac politică, itrebuințez cuvântul de Rusia, cum, că’Rusia se îmbracă în­ostumul Cazacilor Țarului sau­­ vesta de lucru a cetățeanului enin sau a actualului preșe­­inte al Uniunii Sovietelor, a­­­ asta îmi este absolut indife­rent. Statul este Rusia pentru mine. Eu cunosc Rusia așa cum a fost totdeauna. Mă bucur foar­te mult dacă pot constata că Rusia nu mai este ceva ce a fost totdeauna, dacă anumite teorii sociale pot să aibă darul acesta, minunat, de a schimba sufletul unui popor. Și, pe lângă aceasta trebuie să mai adaug în calitatea mea de istoric un lucru care puțintel mă împacă și pe mine cu situa­ția de acum. Mă rog, Rusia de odinioară a fost un Stat, război­nic, un Stat într’o perpetuă sta­re de ofensivă. Această ofensivă nu venia de la­ poporul rusesc. Poporul rusesc nu este doritor de război. Țăranul rus este omul cel mai pașnic de pe fața pă­mântului. Ofensiva venia de la clasa conducătoare. Clasa conducătoare de la în­ceput nu a fost rusească. Statul rusesc de la Chiev s-a întemeiat cu Scandinavi, cu Suedezi. După aceea Statul rusesc a fost o mo­ștenire a Mongolilor, a Tătarilor, cari l-au stăpânit. In secolul al XVIII-lea și al XIX-lea Rusia a fost condusă de baroni baltici, de tot felul de elemente germa­nice, care stăteau și în fruntea armatei, și în fruntea diploma­ției. Aceștia cari s’au ridicat acum. Rușii foști ortodocși, Rușii foști mosaiei, aceștia de acum nu re­­presintă, de­sigur, nici pe Sue­­desii lui Ruric, nu represintă nici pe urmașii Tătarilor, după bătă­lia de eliberare de supt jugul Ha­nului, nu represintă nici pe în­dărătnicii și agresivii baroni bal­tici, ci represintă elementele populare care au ajuns sus. Ri­dicarea acestor elemente popu­lare, rusești sau nerusești, — eu sunt sigur că, la sfârșit, elemen­tul rusesc va birui pe acești nervi pe cari-i reprezintă în Rusia E­­vreii de acolo, — aceste elemen­te populare ridicându-se, pot să aducă mentalitatea aceasta mai pașnică a poporului rusesc. Ar fi bine și pentru Rusia și ar fi bi­ne și pentru toată lumea. Așa încât, în momentul a­­cesta am ajuns, prin dibăcia mi­nistrului de Externe, la resulta­­tul acela de a nu se mai vorbi de Basarabia, — pentru că situația este de fapt așa, că nu se mai vorbește de Basarabia. Tot este ceva­ — și m­-am căpătat, de a­­semenea, o parte din lucrurile care erau trimise in Rusia : a­­ceasta iarăși înseamnă ceva. Lă­­dița mea a dispărut, s’a făcut o excepție pentru mine; conținu­tul, hârtiile, nu se vor găsi niciodată. Iar faptul că lucruri­le mele sânt puse pe aceeași li­nie cu obiectele de aur și argint ale vechei noastre arte, aceasta nu poate fi decât foarte onora­bil pentru mine. Se lăcomește cineva la hârtiile mele, cum s’ar lacomi la crucile și evangheliile strălucitoare, care erau podoa­ba artei românești ! Mi se pare că și arhivele ministerului de externe au dispărut, pe o cale neștiută acolo, la Petrograd. Dar, când totuși a izbutit, prin multă dibăcie, ministrul de A­­faceri Străine, să ajungă la re­sultatele de acum, nu numai că mi-a părut bine, dar, cum am obiceiul să spun și lucrurile de care îmi pare bine și lucrurile de care nu-mi pare bine, am spus și public că este într’ade­­văr un succes, pentru care îl fe­licit pe ministrul care a ajuns la acest resultat. Dar, bine­înțeles, situația noastră față de Rusia este a­­CeAsta * NICIUN PAS MAI DEPARTE DECAT ATAT. NOI NU DORIM, — NICI NU PUTEM — RAZBOIU ÎMPOTRIVA DRICARII RUSII, DAR NICI NU AVEM NIMIC A­­FACE CU RĂZBOAIELE PE CA­RE VREA SAU ESTE IN STARE A LE FACE RUSIA ORIUNDE. ACEASTA NU NE PRIVEȘTE PE NOI. Și noi am văzut atâția sol­dați ruși și la 1877 și la 1878, și în timpul Marelui RăZboiu, în­cât doRința noastRă foarte căl­duroasă este să vedem cât mai mulți, diplomați așa de amabili ca d. Ostrowsky și, dacă voiți, și parașutiste așa de simpatice, care, mn moment, au însem­nat atâtea frunți mai tinere sau mai bătrâne și au plecat întovărăși­te de toate omagiile noastre, dar uniforma rusească este bună unde este; noi aici nu dorim s-o vedem. Trebue să spunem și a­­cest lucru. (Aplause, aprobămi). Noi n’avem să ne plângem de Liga Națiunilor, în care s’a vor­bit din partea noastră cu foarte mult talent, și, natural, ni-a pă­rut foarte bine când am aflat aceasta. De atâtea ori Liga a fost pentru noi. A fost și un moment când Liga era cu totul antipatică aici, fiindcă era vorba, potrivit cu niște concepții madgiarești, cari sunt pe cale de a dispărea cu to­tul și care, din acest domeniu, s’au evaporat, era vorba ca fi­nanțele Țării Românești să fie făcute supt supravegherea, poa­te chiar prin organele Ligii Na­țiunilor, care ni-ar fi dat un îm­prumut. Ce discurs călduros nu s’a ținut atunci: ori România piere, ori se lasă administrată financiar de Liga Națiunilor! A­­ceasta nu ai convenia, îmi aduc aminte că de la locul acesta­ spu­neam acelora cari erau atunci pe acea bancă ministerială că nu se va găsi niciodată un guvern ro­mân care să accepte această si­tuație. Și s’a întâmplat întocmai așa. Niciun guvern român n’a căutat scăparea finanțelor noas­tre de acolo. Dar în Liga Națiunilor sunt o mulțime de popoare. Este ca la Asociația Internațională de Is­torie. Și acolo vin tot felul de popoare, dar n’am auzit nici­odată — de când represint Ro­mânia, ca președinte al Comi­tetului român, — n’am auzit vorbind un Bolivian, un Chilian, un represintant al republicei Si­beria. E bine să fie cu toții acolo, dar vorbesc doi-trei, și anume vorbește acela care se cumpă­nește așa ca totul să atârne de la el și el să hotărască pentru toți. Și Liga, care era creată ca să facă dreptate tuturor, a ajuns să fie în stăpânirea cui este cheia de boltă în situația aceasta, așa de grea, de astăzi. Și, prin ur­mare, în loc să fie un mijloc de armonie, Liga este­ un instrument de dominație. Ca istoric, eu știu foarte bine că, în viața oricărui popor, când ajunge un Stat să aibă o pu­tere, fie militară, fie economi­că, merge direct spre imperialism. Imperialismul este acceptabil însă când este sincer, când ia asupră-și toate riscurile, când înfruntă toate primejdiile, și nu când ia focul cu mâna altuia. Nu vreau să vorbesc mai mult în această privință. Dar eu, care, nu reprezint aici nici un partid la guvern, nici un partid care ar putea veni mâne la guvern și care, prin urmare, din neno­rocire, trebue să-și păzească gura — și nu este o situație de invidiat, — eu, care represint aici o jumătate de veac în serviciul națiunii, așa cum e — căci tre­cerea mea pe băncile acelea a fost un lucru așa de nedorit, așa de neașteptat, așa de trecător și un lucru pe care nu-l doresc să se întoarcă —, eu pot vorbi ceia ce știu cu bine că este în adân­cul sufletului poporului nostru. Drepta [UNK] ---­ atitudini IPCV(MStĂPÎI@ 9 care amuză <» o dureroasă întâmplare* și discuția de la Cameră - Ședință „mare“. Cu discuții aprinse, cu provocări fară rost.... D. V.­­ Moldoveanu cere lămuriri d-lui Ministru de Justiție supra „asasinatelor“ puse la cale la Sighet, împotriva d-lui alb­ ,azăr, și a grupului de neînfricați partizani ai d-lui Mihalache.... Cazul se cunoaște, e trist din cale afara. L­a e^P^s­ky, d. deputat Modreanu. A dat apoi lămuriri complete, d. minis­tU­i­ Yesishet câțiva prieteni ai d-lui Vaida au lipit în ajunul tarelui congres țărănist, afișe in care atacau pe foștii amici po­ti. La congres sa strigat de câțiva, — pe-afară —: „Trăiască ■. Î(3.21,4 ) . ,­­Poliția, i-a îndepărtat; organizatorii congresului n’au mai a­­ut dificultăți. Desbaterile au urmat, prezidate de d. I. Mihalache, nimeni n’a mai strigat: Trăiască Vaida. Intr’o impresionanta um­ Drmitate, asistența făcea această urare, exclusiv șefului prezident. Desbaterile s’au închis. Asistența, electrizata, a plecat, rim­­­ișii, s’au dus pe jos prin oraș, direct la restaurant. Nici un inci­ PT»fc,­­ D. Ilie Lazăr, află, la masă, că „vaidiștii“ vor să huiduiasca e d. Mihalache, la plecarea din Sighet... își ia treizeci de țărani, L amețește bine la o cârciumă, și pornește. . Devastează casa unui doctor, vaidist, care lipsea din Sighet ,e două săptămâni. Ii lovește soția , rănește pe fiica doctorului,­­leacă în fruntea bandei la. un avocat vaidist. Nici acesta nu era casă. Ii devastează locuința, sparge tot, zvârlă mobilele m știa­­lă. Distruge actele și dosarele clienților avocatului. Pleacă spre a treia citadelă a „vaidiștilor“. E întâmpinat pe drum de poliție și de magistrații, sesizați de ratele d-lui Ilie Lazăr, că acesta e capabil de orice neorânduială... E oprit, și arestat cu vre-o zece dintre devastatori. * Se narau în Cameră, de ministrul Justiției aceste groaznice apte precise, constatate de un magistrat superior, procurorul general al Curței din Oradea.... D. Mihalache râdea ; d. Madgearu se amuza ; d. Ghelmegea­­nu, se amuza și dânsul... In adevăr, aveau pentru ce.... Spectacolul acesta, oferit incintei, de conducerea unui par­id, a provocat o indignare profundă. Râdeau și se distrau, pentru că s'au devastat locuințele­­ adversarilor", de haimanaua îmbătată, condusă la atac, de su­­îoșii devotați ai d-lui Maniu, și ai d-lui Mihalache. Nici­când, politica desperată nu s'a prezentat mai indecentă,­­ mai hidoasă. Iar promotorii ei, care au inaugurat-o și o continua, pretind să conducă România... Dar dacă inconștiența n'are limită, avem dreptul să credem­ă exponenții anarhiei și autorii morali și materiali ai devastări­­or, nu vor vedea triumfând politica bâtei, și a Teroarei. Episodul dureros al domnilor cari se distrau la Cameră, aj­­­u­tând ororile canaliei îmbătate, ne îndrituește să trac­em o­­concluzie definitivă. *CK Liga Națiunilor in afară de aceasta, noi în­­tr’un moment, am intrat in Li­ga Națiunilor. Liga aceasta a Na­țiunilor este o idee americană, o idee de ideolog american. Nici America însăși nu mai crede ce­ia ce credea pe vremea lui Wil­son, al cărui mormânt l-am vă­zut in America, și nu este încon­­jurat de nicio amintire recuno­scătoare. America de astăzi este ruptă cu desăvârșire de ideologia­­ lui Wilson. Wilson, istoric, istoric­­filosof, a trăit în ideia că, printr’o tovărășie ca aceas­ta, — din care a lipsit tocmai A­­merica, mulțămindu-se să fie o bucată de vreme observatoare, pentru ca pe urmă să privească cu telescopul de pe celălalt mal al oceanului, în ideia aceasta că prin Societatea Națiunilor ar pu­tea să se înlăture pentru tot­deauna războiul. Dar, vedeți, războiul este un resultat, care vine de la o anu­mită stare de spirit, care stare de spirit este și ea dominată de anumite interese. Prin­ urmare războiul nu se desființează atâta vreme cât căușele care produc războiul nu sunt desființate, câtă vreme nu sunt legături de așa natură încît să unească, pe sfân­ta dreptate, pe toți împreună, și, atâta vreme cât nu este între fiecare dintre națiuni dorința de a avea cât se poate mai mult ea însăși și, dacă se poate, să desființeze de jur împrejur pe toți vecinii. Așa încât o bucată de vreme Liga Națiunilor a plutit în vag, într’un simpatic vag albastru, prin care treceau tot felul de­stele căzătoare, dar soarele cel mare al unei fericiri umane nu răsărea la orizont. România și Italia S’a întâmplat, intr’un anume moment, că o m­are greutate a venit pentru o mare națiune, o națiune care se găsește pe pă­mântul unde au stat Romanii și este imposibil ca pământul a­­cesta să nu dea învățătură în fiecare moment, și nu odată, în cursul veacurilor ideia măreață a Romei a însuflețit pe Italieni, nu odată acel Senatus Populus­­que Romanus a apărut din nou pe steaguri și insigne, na­țiune care în toate domeniile nu (Continuare în pag, îl a) EXTERNE — Camera franceză s’a redeschis ori după o vacanță de cinci luni de zile. D. Laval a cerut discuția imediată a Interpelărilor privind politica financiară a guvernului, punănd chestiunea de încredere. Rezultatul votului­ pentru guvern 345, contra 225. — Liniștea a fost restabilită în Brazilia. — Anglia continuă înarmarea Egiptului pentru a-l pune in stare de apărare. — Conferința navală se va deschide la 6 Decembrie. FIINDCĂ GENERAȚIA CARE SE RIDICA ACUM NE GĂSEȘTE AȘA DE BATRINI, DUPA CE GENERAȚIA PRECEDENTA NE GĂ­SISE AȘA DE TINERI, INCIT SE POATE ZICE CA NOI N’AM AVUT NICIO EXISTENȚA, FIIND CUPRINȘI INTRE VĂDITĂ ANTIPATIE A PREDECESORILOR SI INTRE ANTIPATIA NU MAI PUȚIN MARE A GENERAȚIEI DE ASTAZI, FOARTE GRĂ­BITĂ SA NU IEA SUCCESIUNEA, NE PUTEM GÎNDI LA CE VA FACE EA DIN FIGURILE SIMBOLICE ALE ISTORIEI ROMÂNI­LOR, DINTRE CARE IN RÎNDUL INTAIU SE RIDICA FIGURA LUI MIHAI, MAI ÎNSEMNATA ASTAZI DE CÎND PE SPRIJINUL FAPTEI SALE AM FĂCUT FAPTA NOASTRA. ȘI VOM SPUNE DECI: CÎND SE VA PREGĂTI ACEASTA GE­NERAȚIE SA SE ATINGA ȘI DE ACEASTA MARE FIGURA A LUI MIHAI VITEAZUL, I-AS DA UN SINGUR SFAT: SFATUL DE A DEVENI EROICA ÎNAINTE DE A ATINGE EROII. U. IORGA (ISTORIA lUI MIHAI VITEAZUL) Conferințe­le d-lui prof. Roberto Bram&en, D. prof. Roberto Pam­beni, membru al Academiei italiene, pro­fesor la Universitatea Sacro Cuore din Milano, fost director general al săpăturilor și antichităților din Italia, sosește astăzi în București. Mâine. Sâmbătă la ora 17, d-sa va vorbi la Institutul de cultură italiană (cal. Victoriei 196) despre: „Ideea imperială în antichitate“. Luni la ora 11 dim. va ține o conferință la seminarul de istorie antică al facultății de litere, vorbind despre: „TRAIAN“, și Luni sea­ra la ora 18, la Fundația Carol, va vorbi despre: „Ultimele descope­riri arheologice în Italia“. Ultima conferință va fi însoțită de pro­­ecțiuni. mmmm7&.'msmam Povestea fantastică Radu Negru /w>/w/ws/ws W­WW spre topoî „Și aci la Făgăraș și dincolo de munți la noi în Muscel, sunt izvoarele întronării românismu­lui. Legenda spune că din ți­nuturile Maramureșului și ale Făgărașului a plecat Negru- Vodă, a trecut munții, a descă­lecat IN TINUTUL MEU LA CÂMPULUNG“.I. MIHALACHE I. Fantoma lui Radu Negru, sosește călare la Topoloveni. Caută pe Voevodul local. Vrea să-l întrebe de când Câmpulungul e ținutul Voevodului Mihalache, șef de dăb­ănci. II. In zori, întâlnește un ciobănaș. Acesta îi spune că Mihala­che e șeful câtorva agenți electorali, că le dă mereu ordine să facă revoluție, să pună și să scoată baioneta. Umbra lui Radu­ Negru dorește să afle și alte isprăvi ale îndrăz­nețului „stăpânitor“ al Ținutului. III Voivodu'l scări, ascultă povestea mai departe : — Ce fapte fără noimă, ce opintesc deșarte ! Cutează Mihalache ot Dej și Cucuteni ? E-al lui Ținutul ? Are oștire și curteni ? Și ciobănașul nostru, narează pe'ndelete Cam cine-i Covrigentul, de ce adună cete­­ — Lui Pițigoi, Scovergă, la mutre costelive. Le­ ordonă să dea iureș la Cooperative Să intre țărăniștii la bând și federale Și tot muncind cu râvnă, să ni le lase goale Deunăzi Covrigul, făcu o zarvă mare Ca să pornească târgu, — că e mobilizare Plângeau femei, vădane, că pleacă-ai lor la oaste ! Dar io, le-am spus, acasă . Ca tare sunteți proaste Nu e război, ce naiba, cum vă eștii din fire ! Se vântură nebunii, •— că fac o întrunire, la fuse o prostie, de ea n'aud nici pâs Și râde țara întreagă, că s'au făcut de râs: « a • ■ .3 * « o » • • * • * a ... i Voevodul Radu Negru, pornise să se'ncrunte și năvălea mânia, ca un puhoi de munte Dar auzind trăznaia, isprăvile aceste G lumi șăgalnic, vesel, de jalnica poveste iar râsul lui de tunet, crăpă în două scutul, Cutremurând și satul, și plasa, și ținutul. Voevod ot Câmpulungul ? Ori pizmăreț și slab ?. Sub mine îi lua­­ naime, ori care pârcălab imi spune ciobănașul, că Țara el o minte Creștez acum răbojul, — și voi lua aminte Să mă întorc privindu-l, în ochi, și să îi spui, Că'ntreg Ținutul ăsta e-al Țârei, nu al... Lui. .......................................................................' . Descalică Voevodul, cu pletele cărunte Un lung sărut îi dete copilului pe frunte si mângâe o clipă, cu ochii îl petrece Se miră ciobănașul... Ciudat! Ce mână rece! Plecă viteazu'n ropot năvalnic, o cascadă zâmbind, porni copilul, mioarele'n livadă Iar Codrul cu miresme, gingaș pastel feeric Vuia de largul hohot clocotitor, homeric. * **•­•* «1 «* • V » • «­­ a • • Dar tocma­n clipa asta, trecu spre gârlă podul Mărețul Mihalache, ot Câmpulung Voivodul. — Ce îți vrăjea bătrânul, băiatule, în șoapte ? — Ți-oi spune ! Dar mi-e teamă ca n'ai să dormi la noapte. El căuta pe mândrul Voevod din ăst hotar Pe unul Mihalache, cu un Covrig în par. Zbură, dar se va'ntoarce, de peste munți și ape..... (Iar șefului frizura, i se zbârlea 'n etape). COCOȘ (Urmeasă)1 •

Next