Neamul Românesc, martie 1936 (Anul 31, nr. 48-71)

1936-03-01 / nr. 48

Anul XXXI Nr. 48 *#»» b­*st«15 plintă de numerar conform torobănel Vpîf JT­I* P. T. L . No. jalăSâ 933. ZIARUL MARTIRULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT DIRECTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA 51 ADMINISTRAȚIA Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) BUCUREȘTI (I) Tatefan S.70.88 Duminică 1 Martie 19316 C 2­­­I **• an, an 600 tei. Pe gasc >um 300 te» In €* IsoNAMERTC 1 ,81“S Centru anterior. 8' Inatitud­nni 1000 te­i I in străinătate : Pa un an, 1200 tei ! pe sase ian», 600 lat DIRECTOR N. GEORGESCU in tara cu închisorile "turburlrile din Spania au dat la lumină, mai puternic decât oricând, rezultatele dezastruoase ale intensificării curentului de stânga-Stânga, elastică denumire in care intră deavalma anarhiști, comuniști, socialiști, și atâtea doctrine politice mascate, până la așa zișii „antifasciști“, oferă cu totul alte efecte decât tran­dafiriile visuri ale umanitariști­lor de pretutindeni. Iată realitatea : instituții și case particulare devastate, jaf și teroare, ziua ’n amiaza mare, biserici și monumente pângărite — iar, mai presus ca toate, în­chisori goale, î Bandiți, criminali, borfași de rând, — puși în libertate, cot la, cot, mic cu mare, cinstiți ori pă­ 1t­rați de crime, — de dragul dus­< cei umanități trâmbițate la răs­­­cruci subt flamura „stângii“.­­ O perspectivă miraculoasă se deschide, prin recentul spectacol­ din Spania, in fața tuturor spe­­­ciilor de „antifasciști“ înglobați In subterana luptă contra drep­­­tei naționaliste, purificatoare și regeneratoare. Țara cu închisorile goale ser­­­vește astăzi o usturătoare lecție: pentru ademenitorii de totdeau­a­­­na ai unei propagande crimina­le. ! Cui ii surâde aceasta, să nu-* cerce! ! Geniul italian a izbutit să realiseze minuni în domeniul su­rogatelor. Ceia ce s’a creat astfel, la o vreme de nevoie, va rămânea, și mulți dintre exportatori se vor căi de hotărîri care li vor răpi clienți dintre cei mai buni și mai siguri. Va ieși din această constrîngere o întreagă serie de Contri­buții prețioase în domeniul industriei. N. IORGA („Ce se vede in Italia“) Adua 1896-1936 de GENERAL SC­HINA Acum 40 de ani, eram pe băn­cile școalei de războiu de la Tu­rte. Cine a putut trai trei ani în Italia, fără să admire țara și să iubească poporul? Cu atât mai mult pentru noi, militari, care am­­ străbătut că­lare și pe jos, în lung și in larg, regiunile cele mai frumoase, Tos­cana, Lombardia, Monferrato, Piemontul și pe cari ne leagă unii de alții, firul sufletesc ce zace in subconștientul individului și care trecând prin faza primă ce o pu­tem numi convențională, se în­tinde, se lărgește, se întărește treptat, transformând cordiala prietenie în frățeasca, afecțiune. Acesta este procesul evoluției prin care au trecut simțirile me­le, in timpul cât am absolvit: „I tre corsi della scuola di guerra di Torino“. Amintirea acestor trei ani, în care nu aveam sărbătoare nici Duminica și zilele nu ne dădeau răgaz să luăm dejunul decât pe repezeală iar nopțile nu ne lăsau decât 6 ore de somn, este cea mai frumoasă a vieței mele și ca­re a lăsat cele mai adânci și ne­șterse impresiuni în sufletul meu. Cu o dulce melancolie, mă gândesc la momentele când tre­ceam îmbrăcat in uniformă de locotenent de roșior, pe Via del Mi­le, Porției și Piazza Castello și­ auzeam copiii ce alergau du­pă mine strigând: Lo spagnuolo! Lo spagnuolo!... ...O! timpule!, în zadar ți-ai opri astăzi sborul, dacă nu l-ai putut opri atunci!... Veselia și buna dispoziție a ca­marazilor, era semnalul zilei, când ne întâlneam în clasă la prima oră de curs. Cum ofițerii străini eram în ultima bancă a amfiteatrului foarte ridicat, a­­veam privilegiul să-i pot privi de sus pe toți, în toate manifesta­­țiunile lor hazlii și spirituale. Intr’o dimineață însă, m’am simțit și eu ca și ei, ofițeri elevi și profesori, copleșit de întristare și mâhnire. Atmosfera greoaie, încărcată de zvonul ce se răspândise pe timpul nopței, oprise elanul și elocința obișnuită a prelegerei profesorului și încordata atențiu­ne a elevilor. O tristețe apăsătoare ne stăpâ­nea pe toți. In ochii și expresia tuturor, se oglindea durerea țarei și sufe­rința unui popor. Sunt momente in istoria unei națiuni, în care un eveniment nenorocit, prin tăcerea absolută a simțirilor individuale ce ascun­de totuși bătaia te­melor colec­­tivităței, îți indică pregătirea la­tentă a reparațiunei, a răzbună­­rei. Le-am simțit împreună cu fra­ții italieni și au vibrat în mine cu toată puterea ecoului lor. Adua dela 1896 trebuia răzbu­nată. Nu este intenția nici căderea noastră, de a face aici procesul guvernului de atunci al Italiei sau a înfiera memoria lui Bara­­tieri. Mă voi mărgini numai de a reaminti, că atacurile contra gu­vernului C­rispol erau unanime și că atitudinea ulterioară a guver­nelor ce i-au succedat și care nu satisfăceau Înălțarea prestigiului național italian, erau justificate prin argumente de politică con­tinentală, de care Italia era le­gată prin tratatul Triplei Alianțe. Edificiu politic anacronic, ce nu putea să reziste la prima sa încercare. Adesea in discuți­unile noastre de ordin politic-militar, ce a­­veam cu iubiții și neuitații mei colegi: Grazzielli, Alciova, Monta­­nari și alții, le spuneam totdea­una •, în zadar faceți parte din Tripla Alianță, fiindcă am con­vingerea că veți face împreună cu noi, războiul contra Austro- Ungariei. Generalul Grazzielli, înzestrat cu o fermecătoare inteligență cu totul remarcabilă și de o spiri­tualitate artistică unică în fine­țea ei, trăiește încă și poate să confirme ceea ce spun. Cum să nu mă bucur astăzi de victoriile Mareșalului Badoglio și generalului Grazziani, când vi­brează în mine imnul de ferici­re și mândrie al armatei italiene, care răsună cu aceiași tărie și rezonanță, pe coardele care au cântat simfonia durerei la 1896, în perfectă armonie cu sufletul poporului italian. Popoarele latine, și în special noi românii, trebuie să luăm o parte cât de vie și entuziastă, la gloria armatei italiene și să adu­cem ca și ea, un profund și recu­noscător omagiu de admirațiune lui Benitto Mussolini, care cu energia, inteligența și voința de fier, a celui mai ilustru dintre Cezarii Romei, a știut ca din Ita­lia lui Crispi, umilită și aservită intereselor străine, să înalțe pe culmea Capitoliului, Italia mân­dră, puternică și glorioasă de azi. Cinste lui, cinste generației care l-a secondat și urmat, cinste Regelui Vittorio Emanuelle III, care l-a înțeles. Fie-i permis umilului elev de acum 40 de ani al școalei de răz­boi de la Turte, să le închine lor aceste rânduri. N­oua piesă a d-lui prof. N. Iorga la Teatrul Național La Teatrul Național se repetă noua piesă a d-lui prof. N. Iorga: „UN BIET MOȘNEAG — ȘI-UN DODGE“. Acțiunea noii lucrări de teatru a d-lui Iorga se petrece in Vene­ția celei de a doua jumătăți a secolului al 15-lea sub dogam­atul lui Francesco Foscari, dogele care a urmat lui Tomas Mocenigo. Sub Mocenigo, Veneția ajunsese într'o stare înfloritoare. Alegerea lui Foscari s’a făcut împotriva dorinței lui Mocenigo, care pe patul de moarte a spus : „De-l veți alege pe el doge, veți trăi într’un veșnic război“. Cu toate acestea, Francesco Foscari a fost ales doge la 1423 și a ■ guvernat până în 1457. Și într’adevăr timp de 34 de ani, Republica a trăit aproape într’un continuu război. Căci Foscari în contrast cu politica pacifică a înaintașului său, era­ încredințat că măreția po­litică a statului era cea mai bună garanție a prosperității sale. El voia să facă din orașul lui San Marco una din cele mai puternice cetăți ale Italiei. „Un biet moșneag și un Doge“ îl prezintă pe Foscari în ultimul an al guvernării sale, la 1457, când în vărstă de 85 de ani, după ce-și sacrificase pentru statul Veneției copilul învinuit de uneltire, este demis din fruntea statului, de către nobili, cari se temeau că vor pierde frânele puterii, pe care în decursul a nenumărați ani, și-o a­­­propiaseră. Pi­esa se repetă sub conducerea de scenă a d-lm I. o regină de citeva luni, Sofia de Wiedl Din curtea cantacuzinească de la Fîntînele au ridicat-o pentru a o duce în țara ei pe o femeie care a avut mari ambiții, s'a hrănit cu înalte sperențe, s'a simțit doamnă de țară și, cînd soarta a inlăturat-o în calea ei nemiloasă, a venit la noi ca la vatra strămoșilor du­pă femei și s'a simțit bine în mijlocul acelor buni țărani cari, amintindu-și de iubirea și în­țelegerea ei pentru dînșii, s'au plecat adînc la trecerea rămășițelor aceleia peste care nin­seseră numai cei d'intăiu fulgi ai iernii apropiate. Am cunoscut și eu pe prințesa Sofia de Wied, pe vremea cînd mătușa soțului ei, re­gina Elisabeta, îi pregătise, și cu prestigiul lui Carol l­ ia, un tron în acea țară necunoscu­tă. Energia ei era îndemn și sprijin pentru blîndul prinț german, soțul ei, care el însuși pa­rea mulțumit cu situația pe care o avea în patria sa germană. Cine știe dacă în aceste aspi­rații spre un ispititor Orient nu era acel misterios impuls care nu vine de la înaintași și care la dînsa era o influență a împărăteștilor stăpînitori din Bizanț, din neamul ei cel românesc. Răposata noastră regină nu o iubia numai pentru căsătoria care o legase de un repre­­sintant al familiei ei, ci și pentru alese daruri sufletești, și scrisorile pe care le-a adresat a­­cestei nepoate prin alianță sunt pline de cea mai deplină încredere și de o prețuire deo­sebită. Trăind departe de viața noastră publică, prințesa Sofia n'a putut fi cunoscută în de a­­juns. Aceia de cari s'a apropiat întîmplător, fie și numai un moment, nu vor putea s'o uite. N. IOHGA Gospodărie culturală la Radio­­ Vasăzică, după introducăto­­rul automatelor telefonice la noi să nu vorbim la locul din București al radiodifuziunii des­pre Italia și civilizația română. Atunci, despre ce? Fără îndoială, să ne întindem la vorbă asupra poeților, picto­rilor și savanților abisinieni, să ținem auzul în loc in jurul Ne­pusului, — și, slavă Domnului i se spun atâtea acolo și cu pri­vire la împăratul cafeniu și su­pușii săi, încât s’a ajuns să fie cunoscuți până în ultimul nos­tru sat. Dar supărarea d-lui Filipescu Grigore e că de ce nu ne ți­nem numai de clienții sclava­­gisti ai Angliei, întâmplându-se­­ - — - - — t»«r­ea din când in când postul de­la Radio să fie ocupat de profe­sorul Iorga, în scopul de a pune în vază cultura italiană. Ei bine, tocmai de asemenea cuvântări duce lipsă institutul nostru de stat. In articolul de ieri profesorul Iorga a arătat cum la Paris o jumătate de oră a ascultat veș­tile sportive, care acaparează zilnic undele aeriene, în locul știrilor care să ne facă cinste peste hotare. Mai avem de observat că a­­ceeaș impresie detestabilă o face postul nostru­ în străinătate cu marele număr de reclame. — A ! stațiunea București! închideți! Sunt reclame... Aceasta, este de obiceiu pri­mirea pe care i-o face un străin. Reclamele filmelor și rezul­tatele trântelor sportive. iată cele două mari capitole care a­­limentează zilnic radiodifuziu­nea din România: întrebarea profesorului: ,De aceia plătește lumea la radio?“ ne privește și pe noi, abonații din țară, dar mai cu seamă bu­nul nostru interes peste gra­nițe. Plângă-se până nu va mai pu­tea d. Grigoraș Filipescu că se cuvântează privitor la comorile de artă ale umanității, — noi vom spune, dimpotrivă, că nu se dă destulă atenție progra­mului cultural. Acest program trebue întoc­mit cu mai mare chibzuință, și trebue, dacă, nu eliminate, îm­puținate, reduce la proporții juste, atât bătăliile și campio­natele, cât și citania ciorapilor Areka. Eri la Senat : ­tSL tententios: *­ovescu-Meh­edinti Ne-am ocupat in treacăt, de misiunea pe care a binevoit să și-o ia de profesor Mehedinți, interpretând așa cum ii convine, atitu­dinea lui Titu Maiorescu in ce privește idealul românesc. Broșura geografului Mehedinți, vrea să arate că dispărutul, a mers perm­a­­­­neral pe drumul năzuințelor naționale... Vom mai discuta motivele personale care obligă pe fii. Mehedinți să reabiliteze in ce privește i­­dealurile românești, pe autorul Criticelor. D­istinsul nostru confrate ă. Gr. Tăușan, in așa, de frumoasele sa­le note din „Viitorul“, a semnalat pe ce teren fals se așează d. Meht­ 1 dinți, când vrea să creeze un alt. Maiorescu : ( V­. Petronius scria, cu acel prilej : „Păcat că Maiorescu, atât de clar și de circumspect în unele­­ privințe, nu a văzut ceea ce s'a întâmplat aproape nu chiar viața­­ sa, căci dacă cruda moarte l-ar fi cruțat încă doi ani, el ar fi vă­­z­ut cum imperiul ce-l credea vecinie s’a destrămat și procesul is­­­­toric și-a urmat cursul firesc“. Nu avem intenția să subliniem greșelile de perspectivă istorică,­­ale omului politic Maiorescu. Dar, ne-am întrebat surprinși cars ,poate fi mobilul memorialistului, ă. Mehedinți, ce urmărește d-sa In­­ tentativa dubioasă, și imposibilă, să denatureze atitudini, și să arate t­ie traducătorul aforismelor lui Schopenhauer, ca pe unul din oame­nii de stat clar văzători și hotărâți.­­ De­sigur, d. S. Mehedinți avea vremea să explice, sau cel puțin să risipească justificatele noastre nedumeriri. S’a ferit insă. Și in locul unor explicații necesare,, d-sa continuă să creadă ar va reuși să ne prezinte intr'o conferință, pe un alt Maiorescu, de­cât cel care a gândit cum a gândit, și a crezut cum a crezut. Logicianul de la Junimea, nu și-a ascuns nici­odată convin­­­­gere­a în necesitatea și permanența habsburgică. In 1906, scrie d-lul Ion Petrovici: " „Ceea ce nu-mi pare nimerită este proorocirea despre distru­gerea imperiului austriac. Eu aud acest cântec de vre-o 50 de ani, și am de mult expe­riență că cea mai zadarnică îndeletnicire este proorocirea istorică pe o scară mai întinsă“. In 1913, războiul balcanic izbucnește. Partidul Conservator era­ la guvern. Președintele Consiliului, Petre Carp, demisionează. Ma­iorescu ajunge prim ministru. Pacea de la București se închee­ — sub injoncțiunile Vienei și Pestei. Ball­platz-ul era îngrozit la­­ ideia sporirei prestigiului României și la creșterea ei teritorială. Maiorescu a știut bine, toate acestea , dar a rămas un aderent al politicei noas­tre cu Puterile Centrale. Iar până în ziua mobilizărei — a fost pentru o neutralitate bine­voitoare față de paradoxul dualismului austro-maghiar. Dar nu de atitudinea lui Maiorescu, — voim să ne ocupăm, cât, mai ales, de ciudatele silințe ale ă­ lui Mehedinți. Sau poate, rămas sub ocupație în țara cotropită, se crede și d-sa un „meșter secund" al extraordinarului „FRONT MORAL" — pe care­­ ar fi constituit sub binevoitoarele priviri ale lui Mac­kensen, Titu Maiorescu ? E o întrebare la care vom răspunde noi, cu date, și fapte... Pentru că în adevăr d. S. Mehedinți a încercat să ridice „un front moral",­­ dar tranșeele lui, duceau direct în birourile Koman­­daturei năvălitoare... R­egele și Țara o . Precizările d-lui p In interpelarea desvoltată erc. d. senator Grigore Gafencu vor­bind despre succesiunea guverne­lor, a făcut afirmații cari au pro­vocat câteva importante replici ale d-lui profesor N. Iorga. Dăm mai jos discuția, după notele stenografice : D. GR. GAFENCU: Nu, domnu­le senator, nu ca să venim noi. Eu nu am discutat aci cine tre­bue să vină, fiindcă această che­stiune nu se discută in Parla­ment. Hotărăște cine are să vină, Țara și Regele. D. Prof. N. IORGA: Nu, mă rog, — hotărăște Regele și Ța­ra, și Țara se consultă pe urmă, nu Țara și Regele. Unde ajun­gem cu această teorie ? Hotă­răște Regele. (Aplauze puterni­ce pe băncile majorității). D. GR. GAFENCU: D-le Profe­sor, v’am ascultat totdeauna cu cea mai mare atențiune. D. Prof. N. IORGA: Nu, te rog, eu țin la d-ta. In locul d-tale eu aș spune acum că m'am grăbit. Hotărăște Regele, scumpe d-le Gafencu, pe care te-am as­cultat aici, — și am pierdut și vara ca să te ascult, hotărăște Regele, și pe urmă, după aceia se duce cineva și consultă țara, dar fără cămăși colorate și banditisme electorale, fiindcă, atâta vreme cât există bandi­tisme electorale, cu cămăși și insigne, consultarea țării este un moft. (Aplauze prelungite). D. GR. GAFENCU­­ D-lor, sunt adversar tot atât de hotărit ca și d. prof. Iorga al mijloacelor de intimidare și de falsificare ale votului. Sunt împotriva comediei sau mai bine zis a tragediei care astăzi tulbură și frământă țara, ca prin mijloace de violență să se caute a se influența alegătorii­­ si a zăpăci țara noastră. In acea­­stă privință sunt cu desăvârșire de acord cu d. prof. Iorga. Când am declarat că alegerea unui guvern depinde de cei doi factori care reprezintă împreună suveranitatea națională... D. Prof. N. IORGA: Nu îm­preună. Mergem la anarhie cu teoria aceasta. Ori este monar­hie, ori oligarhie. Dar nu admit ohlocrația, care nu-i democra­ție, ci ohlocrație. D. GR. GAFENCU: D-le profe­sor, nu am vrut să exprim o pă­rere ireverențioasă... D. Prof. N. IORGA: Nu sunt concurent la succesiune (ilari­tate) și de aceea pot să vor­besc. D. GR. GAFENCU: Am, e uri­­mat numai ideia, care — după cât știu eu — stă la­ temelia vie­ții noastre de Stat constituțional. .D. Prof. N. IORGA: Este mo­­­narhia. D. GR. GAFENCU: ...înțelege­rea de care este nevoie între Re­ge și țară pentru a s­cimba un guvern... D. Prof. N. IORGA : Regele schimbă guvernul, nu Țara. D. GR. GAFENCU: ...care este întipărită în toate uzanțele con­stituționale, în Anglia, în Belgia, în toate statele care se guver­nează pe cale constituțională. D. Prof. N. IORGA : Regele chiamă, Regele dă drumul. D. GR. GAFENCU: Și cred că n’am exprimat o părere ireve­rențioasă, ci numai convingerea (zgomot, protestări pe băncile majorității) numai convingerea unui om respectuos pentru toți factorii răspunzători cari consti­­tuesc împreună suveranitatea în această țară. D. Prof. N. IORGA: N'am au­zit ce ați spus: Nu vreau să vă întrerup mai departe. Dar vreau să spun un lucru: Sânt două țări: țara care este în inima și în da­toria noastră — mă închin până la pământ înaintea ei, muncesc pentru ea și toți avem datoria să murim pentru ea, țara cea­laltă din gazete, țara demago­giei nu este decât un mit ne­sănătos care otrăvește viața noastră publică. (Aplauze fur­tunoase pe băncile majorității, zgomot). D. GR. GAFENCU: Țara repre­zentată prin bandele înarmate, care caută să se substitue voin­ței naționale este un mit. ■D. Prof. N. IORGA: De ambe­le părți. D. GR. GAFENCU: Dar, d-le prof. Iorga, nu ne puteți împie­dica să credem in realitatea exis­tenții acestei țări, care are o conștiință și o voință față de care totdeauna în viața politică ne­am închinat. D. Prof. N. IORGA: Să-mi ară­tați unde o pot găsi, fiindcă unde o caut nu întâlnesc decât scandaluri și uneori chiar cri­me. (Aplauze pe băncile ma­jorității). D. GR. GAFENCU: D-le pro­fesor, ați știut totdeauna să ne îndrumați pentru ca să desco­perim și să simțim această țară și sunt convins că și de aci în­­nainte, d-le profesor, veți ști să ne dați această îndrumare pen­tru ca niciodată, chiar în cli­pele de desnădejde, să nu pier­dem încrederea noastră în rea­litatea acestei țări. (Zgomot, în­treruperi pe băncile majori­tății). IV. Iorga D. PROF. N. IORGA Șezătoare literară romănească_ța_Praga Miercuri 19 Februarie a avut loc la Praga, in ciclul organizat de „Mica înțelegere Femenină“, o frumoasă seară literară, închinată scrisului femeilor române. Doamna Dr. Juvara Hușkova-Flajshadsova, cunoscuta propa­gandistă a valorilor culturale românești în Cehoslovacia și lectoră de limba română la Universitatea din Bratislava, a ținut o splendidă și bine documentată conferință, în care a reliefat rolul jucat de fe­mei în scrisul românesc. Conferențiara a trecut în revistă toată ar­ta scrisului creiată de femeile române, subliniând marele rol jucat de Carmen Sylva și M. S. Regina Maria. D-sa a schițat apoi însem­nătatea unor scriitoare ca Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Conte­sa de Noailles, Bucura Dumbrava și Mite Kremnitz pentru literatura franceză și cea germană. In ce privește aspectele literaturii noastre, de la perioada roman­tică și până la ultimele manifestări contimporane, doamna Hașko­­va-Flajshansova a trecut in revistă momentele cele m­ai interesante, insistând in deosebi asupra operelor realizate de Veronica Miele, Constanța Hodoș, Elena Farago, Otilia Cazimir, Ortansa Papadat- Bengescu, Ticu Arhip, Ivonne Stahl și Lucreția Petrescu. După conferință, doamna Leopolda Dostalova de la Teatrul Na­țional din Praga a cetit cu deosebită măestrie câteva bucăți de poe­­sie și proză scrise de femei române, Oameni cari au fost D. Adrian Maniu sem­nează in Universte^înnărire î^rTnduri despre ultimul volum Oameni cari au fost“ de d. prof. N. Iorga . Vre-o cinci sute de pagini, strânge al treilea volum de portrete dintr’un sfert de veac de cronică, așa cum l-a săpat de atâtea ori ,definitiv în simțirea clipei și in cumpănirea adâncă a cuvântului, profesorul țării N. Iorga. Aceste suflete de morți trăiesc; gândul ce a crescut în fiecare dintre pomeniți răsădește in carte un îndemn activ, rămas actual. Trecutul, și însăși ideia morții, se preschimbă în porniri îndru­mătoare pentru o nouă viață. Nu sânt panegirice de laudă somptuoasă și rece, din care alte popoare au făurit solemnă oratorie, nici bocet cu poezia sfâșiata in teama tainei de apoi sau într’un negru descântec. Pomenirile acestor „oameni care au fost“ rămân simple in sin­ceritate, ca verdict ale dreptății simțit judecate. De aceea fiecare nu e decât esența unei vieți romanțate, în con­­cisiune de poem biografic. Prețuim deosebit aceste figuri, ca picturi ce îmbină arta zugravirei in cuvinte, cu faptul că sunt și dintre cele mai autentice documente. In peste două sute de feluri, pentru fie­care găsind altă caracte­rizare, ni se înfățișează trecuții in lumea umbrelor, pentru nici unul viața și moartea neaducând banală caracterizare. Iată de ce cartea mare se citește ușor, în șiragul de existențe, clocotind real, atât de bogată în personagii cât nici un roman nu ar putea să cuprindă. Dar oare nu e acesta farmecul și rostul de totdeauna al istoriei? Ai simțământul că sfertul de veac a trecut pentru toți in pre­zent, scrisul a rămas cald, plutitor ca o seară de aur vara. Apropierea dintre cetitor și slovă ne leagă chiar de cei ce îna­inte ne-au fost necunoscuți. Din meșteșug care nu e decât însăși felul de a fi nemeșteșugit al autorului, fulgeră caracterizări de lapidară măreție, cuceritoare în propovâduire, strălucind în frumuseți neobișnuite, ce rămân a­­cestui scris unic, dăruit îmbunătățirei noastre. „Teatrul copiilor săraci“ Vineri 6 Martie ora 3 d. a. se va deschide în localul teatrului „Ligii Culturale“, în prezența d-lui prof. N. Iorga. „Teatrul copii­lor săraci“ al Casei Școalelor. 5>. St. Șoimescu, administratorul Casei Școalelor va rosti cu­vântul de deschidere. De la cercul ieșenior. Azi, Sâmbătă 29 Februarie, ora 9 seara, va avea loc­ în Sala „Cercului Ieșenilor“, din strada Vasile Conta Nr. 16, a zecea confe­rință din ciclul Figuri și fapte din trecutul Iașilor. Va conferenția d. prof. Ion Andrieșescu de la Universitatea din București, având ca subiect: „Din trecutul străvechiu al Iașilor“. Partea artistică se va bucura de prețiosul concurs al tenorului AUREL ALEXANDRESCU , al d-lui Mihail Theodorescu, solist flaut orchestra Radio și d. Radu Botez, solo vioară. Acompaniamentul la pian va fi ținut de d. A. Patrichi, din orchestra Radio. Intrarea liberă. Șezătoarea soc. culturale „Tinerețea" Azi, Sâmbătă 29 Februarie 1936, orele 9 seara, societatea Cultu­­rală „TINEREȚEA“, va ține a 315-a șezătoare artistico-culturală, în sala școalei primare de băeți nr. 17, „Marele Voevod Mihai“ Calea Griviței 56, când va vorbi: d. N. Batzaria, președinte, despre : „In ce am progresat*. s jocuri românești ■»**» «—i­<iiun»,i—»ni»>ua—di­n „Liga Culturală“ Secțiunea București își ține Sâmbătă 29 Fe­bruarie 1936, orele 6 p. m. seria de lecții și Jocuri românești, in­sul­a Cercului Subofițerilor de rezervă reangajați, Str. Uranus 4 (lângă Arsenalul Armatei)

Next