Oastea Domnului, 1940 (Anul 11, nr. 1-52)

1940-01-01 / nr. 1

Pag. 4 OASTEA DOMNULUI La sfârşitul anului 1939 Cu voia Iul Dumnezeu am ajuns Iar la sfârşit de an 9I In pragul celui ce vine, ne oprim şi coget&m la cele ce făcuta-в’ао noul, zicând impreună cu proorocul­­ .Până aici ne-a cjutat Domnul*. In adevăr, mâna Lui ne-a aju­­tat şl ne a purtat prin pustiul ace­stei lumi şi cu toate că L am mâh­nit adeseori prin greşelile noastre, El nu ş- a uitat de noi ci ne-a tri­mis ajutor la vreme potrivită şi putere ca să mergem pe­­Calea Viefii*. Ştia bunul Părinte dorul Inimii noastre de a ne petrece viaţa la picioarele Lui şi de acela n'a lăsat să fim risipiţi şi nimiciţi de puterea Intunerecului, ci ne a adu­nat cu dragoste şl ne mal adună la sânul cald al Bisericii Sale drept­­măritoare până vom fl iarăşi In sfânta şi plăcuta dragoste dlntâiu. In cursul anului trecut am avut multe şi minunate bucurii du­hovniceşti. Printre acestea sunt vrednice de amintit marile congrese ostăşeşti in frunte cu cel din zilele Rusaliilor la Sibiu, când insuşi I. P. Sf. N tropotit NICOLAE al Ar­dealului ia parte la lucrările Cr­­aiel şi ne dă luminoasele tuvâ­n­­turi, împreună cu înaltul sprijin moral. Mai ales in şedinţa­­Sfa­tului Castel“ îndrumările I. P. Sf. Sale ne sunt lumină călăuzitoare izvorâtă din Inimă Iubitoare de Dumnezeu şi de lucrarea Evanghe­liei in lume. O altă bucurie ne-a fost dată prin întoarcerea la matcă a ir. nostru Iubit Tit Trifa şi cu el a multor fraţi ostaşi din vechea gardă de luptă. întoarcerea lor a înviorat Inimile multora şi îne-a arătat că­­Domnul Işl cunoaşte pe cel ce sunt al Lui* şl I adună In casa măririi Sale. Duhul Sfânt trezitorul Castel, trezeşte din nou pe copilaşii Domnului şl I aşează In lumină pe calea adevărului. Am avut In anul acesta şi o mâhnire pe care o socotim ca un prilej de încercarea credinței. Iu­bitul nostru părinte Oh. Secaş, insuflefitorul şi răscol­torul de su­flete, atât de cunoscut fronturilor, la care alerga fără zăbavă, s'a mutat dela noi tn cadrele arma­tei, unde l-a chemat Domnul să-l încredinţeze un nou câmp de lu­cru duhovnicesc. Am fost mflhnlft că ne obiş­nuisem cu Sf. Sa să-l auzim şi să-l vedem Intre noi, dar se vede că altfel a voit Domnul, in schimb am fost mftngă'ati prin purtarea de grijă a I. P. Sf. Sale Mitropolitu­lui Nicolae care ne-a adus tn loc un alt preot crescut tn scos la Ca­stel, adecă un ofiţer cunoscător al al luptelor noastre duhovniceşti, anume: părintele Nic. Vonica. După cum vedem, Domnul ne trimite mângăiere în clipe de mâhnire, semn că ochii Lui ve­­ghiază asupra noastră tu toate Îm­prejurările. Acum cătră sfârşit de an ve­dem cu bucurie cum Oastea Dom­nului păşeşte pe calea lui Uaus şl cum fraţii de pretutindenea Işl în­dreaptă urechile către trâmbiţa dela Sibiu .Lumina Satelor” şl .Oartea Domnului* prin care se vor mal vesti In curând alte şi alte bucurii, pentru cari: Slăvii să fie Domnul. GR. FORSEA. Icoane trăite în anul ce-a trecut. II cheamă pe scurt Heintz. E german. Are abia 17 ani. Pil­­pând şi subfirel ca o trestie bă­­lită de vânt Işi leagănă mersuL Fe la II este g­rg­şă ca o floare Îmbobocită, dar cerută de paloa­rea unei nemiloase suferinţe. Acest copil şi-a părăsit la­­tr'un ceas de neştire părinfii şl culbuşorul familiei. A zburat apoi necălăuz't pe meleaguri streine. Şl acum e la loc de osfundă. Pe un coridor lung, ti vnd in genunchi, frecând pe alta ca zdreanfă sl târâ|â, trebue sâ is­­pftseascâI Dar el e copil abia •ni O­­*­mețeală par’că din altă lume îi coprinde. ...Isl caută refugiul Ia aer... Se reazlmă de fereastra din apro­piere, dar amețeala nu Iartă. Şl leşinai II face sâ spargă un geam. Sărmana! Heinlz.. a plătit acesstă slăbiciune a Iul, ca balas ce o avea pe eL Şi a rămas nu­­me tn cămaşă, scatii fiind In schimb de mancă. Zilele trec apoi dar boala neiertătoare, înaintează ca paşi repezi. Şi pentru sărma­nul de el, trebuia mâncare. Mămăliga rece şi ciorba acră, nu erau de ajuns. Intr'o zi tşi vinde astfel şi ghetele, pentru o bucată de pâine, nevrând să spună niciodată la cine. Iar peste câteva zile numai, In cămeşâ şi desculţ la pragul ler­nei, plăpândul Heintz ne părăseşte. Este îndreptat spre grani­ță, pen­tru a fi trimis de unde a veni. Dar, desigur primăvara nu Ге mai ajuns, căci boala micului Heintz, era de aceea care nu iartă. O, dragii mei cetitori, este aceasta povestire, o Icoană ade­vărată de vrajă. O nenorocire în­tâmplată aevea Intre noi oamenii. Intre noi »creştinii*. La căflva paşi depărtare numai de »cucoa­nele* ce cresc si alintă câini, la loc de copil... Ce dureros lucrai Creştinismul nostru de astăzi, după 20 de veacuri de propovâduire a ajuns aşa departe de ce ar trebui să fie... Aşa de departe­­. Dar mă întorc cu gândul la frăţietatea noastră Unul din punc­tele de program al Oastel, prin dorinţa trăirii creştinismului celui dintâi, este şi împlinirea de sema­­riceni milostivi, cu mergerea prin temnițe şi ori unde se află sufe­rinzi, ducând ajutor trupesc şi sufletesc. De aceea pentru anul 1940, rugămintea şi Îndemnul meu stă­ruitor, este: ....Să fie mai puţină vorbă la Oaste şi mai multă râvnă, pentru împlinirea celor cuprinse la Evanghelia de la Mateiu cap. 25 cu vers 36 şi 40”. Făcând lucrul acesta, unuia dintre acel fraţi neînsemnat! al Lui Domnului 1 am făcut. Fie anul 1940, cu mal multă dragoste şl fată de cel tn sufe­rinţă. Mal ales că anul trecut ne-a adus In lume şi suferinţele răz­boiului. TIT­I. TRIFA. Merele lui satan. Fraţilor, cei dintâi oameni Au fost înşelaţi c’un măr, Şi să nu credeţi câ-i glumă, Ci e mare adevăr. Diavolul şi astăzi umblă Tot cu mere ’n sacul lui Cu ele înşeală lumea Către focul iadului. Parc’ă-l văd cum le prezintă Şi le’nşiră, rând pe rând, — Hai veniţi să vă dau mere, Strigă diavolul flămând. Lumea ’ndată dă năvală, Parcă-i o turmă de oi, In curând văd pe satana Plecând cu desagii goi. — „Mă duc să-mi încarc iar sacii, Căci am prea mulţi muşterii. Las’ să cumpere cu toţii, Pentru că vor fi ai mei“. Vreţi să ştiţi ce fel de mere Are diavolul smintit ? Vă voi spune cu durere, Căci nu v’am istorisit Toate poftele deşarte Sunt merele lui satan Ce le vinde’n toată lumea Şi în orice zi din an. GHEORGHE PASLARU, Chiojd-Buzău. Noaptea Domnului. Noaptea de Anul Nou, e pentru Ostaşii Domnului din toată ţara o noapte de rugăciune şi cântare de preamărire a scumpului nostru Mântuitor. E o noapte a Domnului. Fraţii ostaşi aşteaptă sosirea noului an 1940 în priveghere sfântă, nu în petreceri cu beaturi, dansuri şi lăutari. Ostaşii Domnului, ca unii ce şi-au lipit viaţa de Iisus cel răstignit, aşteaptă noul an îngenunchiaţi la picioarele Celui ce a înoit viaţa şi a biruit moartea. Aşa va fi şi în anul acesta. Noaptea de Anul Nou va fi Noaptea Domnului­ noapte de rugăciune şi pocăinţă sfântă. Fraţii să ne raporteze bucuriile lor de la Nopatea Domnului. Invitare la Mintă. Lu­cratorul Domnului, se va serba cununia religioasă a fră­ţiorului Petre Sanda fă cu serb­oara Năndica Săculescu, in Du­mineca din 7 Ian. 1940 in corn. Predeal Sarari, jud. Prahova. La această serbare sunt rugaţi a lua parte tofi frăţiori şi soţioarele din împrejur cari pot veni, şi cart au dragoste de petrecere duhovni­­cească. Pentru cei ce oun cu trenul gara e la Vălenii de Munte. Frații pot trage la fratela Mihăiță Săsulescu Prisnel un Pre­­deal-Sărari, cătun Zimbroaia. Venifi iubiţilor cât mai mul­t să ne bucurăm de biruinfele Dom­nului şi ale Oastel Domnului. Slăvit să fie Domnul ! Umilul frate SIMION SANDU, Ploeşti. Nt. 1 Citiţi şi sprijiniţi peste tot „Lumina Satelor“ şi „Oa­stea Domnului“.

Next