Olteanul, 1914 (Anul 6, nr. 1-52)

1914-06-29 / nr. 26

pag. 2. Totuşi, nebunia unui mic grup de rătăciţi nu poate zruncina legăturile sfin­te, cari mă unesc cu popoarele mele; ea nu atinge sentimente de dragoste adâncă ce mi-au fost arătate într’un mod atât de duios din toate părţile Monarchiei, mie şi dinastiei. De şaizeci şi cinci de ani am îm­părtăşit cu popoarele mele dureri şi bu­curii, mereu conştient, chiar în oarele cele mai grave, de înaltele mele datorii şi de responsabilitate pentru soartea mi­lioanelor de suflete, de care va trebui să dau socoteală Celui atotputernic. Noua nenorocire dureroasă, care a căzut pe capul meu, va întări dorin­ţa mea de a lucra până la ultima mea suflare pentru binele popoarelor mele, pe calea recunoscută cea bună; şi dacă pot odată lăsa urmaşului meu o ga­ranţie de dragostea lor, ca o garanţie preţioasă, va fi cea mai frumoasă răs­plată pentru grija mea părintească. Vă însărcinez să aduceţi mulţu­mirile mele la cunoştinţa tuturor ce­lor cari, în aceste zile de restrişte, s’au strâns împrejurul tronului cu o credinţă şi un devotament sincer. Viena, 4 Iulie n. 1914. Franz Iosef, m. p. Mizeria bate la uşe. De vreo trei săptămâni aproape zi de zi ne cercetează ploi abundante. Ţărănimea este îngrozită de timpul ne­­priincios fânaţelor şi în parte­a spi­­coaselor. In multe părţi s’au făcut re­vărsări de ape cari au pricinuit mari pagube locuitorilor. Populaţiunea agri­colă este adânc mişcată de timpul ne­prielnic anotimpului de vară. Mulţi dintre cei mai slabi­­în cedinţă încep aşi pierde speranţa de un viitor mai bun. Ar fi o necesitate economică ca anul acesta agricol prin un prisos al său să înlocuiască multele neajunsuri din anii trecuţi. Dar nu trebue să că­dem în desnădejde. Acel creator su­prem care întocmeşte totul cu înţelep­ciune, nu îşi va întoarce faţa de că­­tră acel popor năcăjit, care cu sme­renie i­ se supune şi închină. Când mizeria este mai mare, atunci şi mâ­na lui Dumnezeu este mai îndurătoa­re. Pănă acum stricăciunile causate de tempestate nu sunt tocmai mari şi poate că ploile căzute cu atâta abun­­danţă să fie mult binefăcătoare pentru partea cea mai mare dintre asămănă­­turi. Lumea înspăimântată de criza fi­nanciară din anul trecut, are temere ca să nu să deslănţuiască aceeaşi pa­coste pe capul ei şi în anul acesta. Dar criza financiară din trecut nu a trecut numai aşa cu una cu două, căci ravagiile ei să simt şi astăzi. Unii din marii comercianţi au suportat cruzi­mea neajunsurilor băneşti, fără nici o tortură, alţii — micii negustori — par­te mare din ei au sucombat sub po­vara lipsurilor noi prin detragerea cre­ditului. Aici putem spune cu tot drep­tul, că cei puternici sunt tari în răs­­boaie. Ca urmare firească a crizei finan­ciare, în multe oraşe — oraşe mai mari — din patria noastră s’au înmul­ţit răufăcătorii şi oameni cu sentimen­te corupte. Dacă am face o statistică ne-am­ îngrozi de numărul mare a ce­­lăi de nici un căpătâiu şi a vagabon­­zilor fără de nici un D-zeu. Lipsa de pâne face pe mulţi, hoţi, mincinoşi, înşelători, jefuitori şi alte asemenea fiinţe. De sine înţeles că astfel de elemente devin o primej­die pentru marea societate omenească. Unii lutcră, alţii prădează. Bunul simţ trebue să se revoalte în atari cazuri. Dar şi acestora li­ se pune capăt prin mijloacele severe ce trebuesc aplicate din partea autorităţilor. De lipsuri şi neajunsuri nici când nu va fi scutită omenimea. Este cu totului caracteristic în analele economice, că în săptămânile trecute o comisiune de douăzeci de muncitori din Budapesta s’a prezentat la ministrul de comerciu­l Harkányi, presentându-i o petiţie în care arată mizeria mare de care este cuprinsă muncitorimea din capitală şi rugând cu iscusinţă pe dl ministru a sări în­­tr’ajutor celor lipsiţi de pâne. Dar co­­misiunea aceea de 20 de inşi nu s’a dus în numele lor numai, ci s’a dus în numela a treizeci de mii de munci­tori muritori de foame pe strădele ca­pitalei. Aici să nu credem însă că ar fi vorba de o răscoală şi revoltă neîn­dreptăţită, căci nu ar putea nimeni bănui, că această manifestaţie de ne­­mulţămire a sorţii­ ar fi iniţiată de tot atâţia vagabonzi sau perde vară. Cei revoltaţi sunt toţi oameni mun­citori cu braţele, cari necăpătând lu­cru prin fabrici au ajuns a se lupta cu agonia morţii causată de foame. Ei cer de la ministru trei lucruri: Să pună în prabă lucrările publice proiec­tate mai dinainte, ca astfel muncitorii de tot soiul, industriaşii, zilerii, etc. să ajungă la lucru şi câştig. A doua do­rinţă a lor este : să se dee libertate de emigrare şi astfel să se deie posibili­tatea ca muncitorii să afle muncă în streinătate. Ministrul — de sine să înţelege — a răspuns în mod favorabil depu­­taţiunii, încercând să-i liniştească şi să-i mulcumească pe cei presenţi. Ră­spunsul dlui ministru nu a fost însă satisfăcător pentru cei din deputaţiune şi acela care a presidat sau mai bine zis condus deputaţiunea a încheiat vorbirea sa cu cuvinte cam aspre ba chiar ameninţătoare, zicând: Ce­rem cu insistinţă dela guvern, resolva­­rea favorabilă a petiţiei noastre Ca nu cumva massa de popor iritată pâ­nă la extrem de greutatea foamei, să cerce el însuşi sanarea mize­riei lui, stâmpărarea foamei. Un alt membru din deputăţie a zis : Die ministru ! E imposibil să ne laşi aşa, pentru că nu e adevărat, că nu sunt bani. Sunt bani şi ştiţi să-i acviraţi când să cer pentru arme, tu­nuri şi dreadnougthuri. Nu mai trebue dovezi pentru ca să dăm crezământ multelor jafuri şi înşălătorii ce să co­mit din partea multora chinuiţi de din­tele mizeriei negre. In astfel de caşuri nici cuvintele frumoase ale Scripturii nu mai pot ajuta nimic. Corpul chi­nuit de lipsuri întunecă raţiunea, min­tea ese din impasul ei normal. Sala garnisită cu podoabe a mi­nistrului de comerciu, a trebuit să fie martorul unei scene sfâşietoare de inimi. Acest cas unic în felul său re­­oglindează destul de cu putere stările mizere materiale ce dăinuesc în ţara întreagă, în Ungaria. Spectacolul îşi are înfăţişarea lui tristă, care nu să poate şterge sau lustrui nici cu fraze frumoase, nici cu promisiuni deşerte. O singură cale poate fi mântuitoare pen­tru muncitorimea suferindă: distribui­­irea de mijloace pentru potolirea foamei. In caşuri de acestea ce influinţă mai pot avea propaganda de idei re­­ligioase-morale pentru­­o mulţime de stomacuri lihnite. Să nu ne mai mirăm de loc când auzim de comentarea de fărădelegi cu nemiluita. Desordonarea în viaţa morală, face ravagii simţite şi neaşteptate chiar şi în viaţa politică, pentru că cu drept cuvânt afirmă învă­ţatul Aurabeau, că: »Morala este teme­lia politicei; fără bune moravuri, legile să prăbuşesc şi fericirea se îndepăr­­teaz­«. Prin lovitura ce o îndură munci­torimea numai în capitala ţării, ci şi prin alte multe oraşe, se deschid noi orizonturi pentru desluşirea iţelor po­litice din Ungaria. Spectacolul ce se desfăşură înaintea ochilor este o mică copie din legislatura noastră. Să fie oare cineva atât de puţin, iniţiat în ale politicei încât să nu priceapă, mai mult sau mai puţin, parţialitatea paragrafilor. La noi este adevărat, că se cheltuesc milioane pentru ridicarea de teatre, pentru susţinerea cutărei său cutărei societăţi poreclită . . . culturală, dar nu să dă atenţiunea cuvenită acelora OLTEANUL Nr. 26.

Next